Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

PARINTELE IACHINT AL PUTNEI: Panegiric la Inaltarea Domnului

Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta
(Psalmul 56,7)

“Iubiti credinciosi,

Doua lucruri nu puteau intelege ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos, si anume: ca El trebuia sa patimeasca pentru mantuirea lumii si ca dupa patruzeci de zile de la Inviere Se va inalta la ceruri.

Si daca totusi Iisus Hristos a fost rastignit de furia iudeilor – impotriva asteptarilor lor -, ucenicii socoteau ca, dupa Inviere, bunul lor Dascal si Invatator nu-i va lasa sarmani, ci va petrece iarasi cu dansii o vreme, invatand norodul, vindecand si facand minuni. Ei doreau sa se coboare cu totii in Galileesa, sa mai prinda peste la marea Tiberiadei, sa mai vada Capernaumul, Taborul, Nazaretul. Sa se odihneasca la fantana lui Iacov, in Samaria. Sa strabata din nou caile Iordanului si ulitele Ierihonului. Sa poposeasca in Betania. Sa mai faca minuni in Templul lui Solomon.

Cugetau acestea pentru ca ei nu stiau clar de ce a venit Hristos in lume, de unde a venit si unde trebuia sa mearga iarasi. Ei nu stiau nici taina Intruparii Domnului, nici importanta patimilor Lui, nici valoarea Invierii Lui din morti, cu toate ca Mantuitorul adesea le spunea taina aceasta.

Putin si nu Ma veti mai vedea, si iarasi putin si Ma veti vedea” (Ioan 16, 1) (6).

Alta data le spunea:

Iesit-am de la Tatal si am venit in lume; iarasi las lumea si ma duc la Tatal” (Ioan 16,28).

Iar in ceasul in care trebuia sa se inalte la ceruri spunea si mai limpede:

Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17).

Deci, pentru ca nici noi sa nu fim biruiti de indoiala, va voi spune mai intai pentru ce a venit Hristos in lume. Mantuitorul nostru a venit in lume, trimis de Tatal, ca sa mantuiasca lumea cea cazuta in tot felul de pacate, dupa cum Insusi spunea: “N-am venit ca sa judec, ci ca sa mantuiesc lumea” (Ioan 12,47).

El a venit in lume sa rascumpere pe om, care ajunsese rob al satanei si al gheenei, prin caderea lui Adam. A venit sa impace pe om cu Dumnezeu, cu cerul, cele muritoare cu cele vesnice. Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om, ca sa faca pe om Dumnezeu. A imprumutat de la om ce nu a avut, ca sa-i dea ce i-a lipsit. A luat trup omenesc ca sa dea in schimb omului trup dumnezeiesc. S-a smerit Dumnezeu ca sa vindece mandria omului. Pentru acesta S-a intrupat Iisus Hristos si a venit in lume.

Dar venind Domnul la om, nu l-a gasit acolo unde il lasase, la munca campului, in sanul familiei, in preajma Edenului, ci l-a gasit certandu-se cu semenul lui, inchinandu-se la idoli, zacand in cele mai grele pacate. Omul ajunsese in stare dobitoceasca, dupa cum insusi David graieste:

Iar omul, in cinste fiind, nu a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Ps. 48, 12).

Acolo l-a gasit Dumnezeu pe om, de aceea S-a si nascut in iesle de dobitoace. Ajunsese omul rob al diavolului, inchis in temnita tuturor pacatelor, cum spune iarasi proorocul:

Scoate din temnita sufletul meu, ca sa se marturiseasca Numelui Tau” (Ps. 141, 10).

Ba ajunsese chiar locuitor al iadului, caci pana la venirea Mantuitorului nici un suflet nu s-a mantuit, ci toti erau cuprinsi de negurile iadului, de la Adam pana la Ioan Botezatorul. Si din acest loc nimeni nu-l mai putea scoate pe om, decat numai Fiul lui Dumnezeu. Despre aceasta amintea David, zicand:

“…Din adancurile iadului iarasi m-ai scos” (Ps. 29, 3).

Iar patriarhul Iacov zicea:

Sa nu pogorati caruntetile mele cu intristarea in iad” (Fac. 42, 38).

Iata unde cazuse omul si de unde trebuia sa-l scoata Iisus Hristos.

Insa nu a fost de-ajuns numai smerenia intruparii pentru inaltarea omului dintre cele mai de jos ale pamantului. Da, nici minunile, nici invataturile Domnului cele dumnezeiesti nu au fost suficiente pentru mantuirea lumii. Era nevoie de suferinta, de cruce, de sange, ca sa spele pacatul lui Adam.

De aceea, pentru ca Iisus Hristos “pana in sfarsit ne-a iubit pe noi“, a voit sa si patimeasca pentru noi. S-a dat in dar omului, ca sa-l “mantuiasca in dar“. S-a vandut cu pret, Cel fara de pret. I s-au dat palme, I s-a pus in spate crucea, a fost spanzurat intre talharii pamantului, a patimit, a murit, a inviat. Toate le-a rabdat, tot ce a avut mai scump a dat: si viata, si Trupul si Sangele Sau, ba si hainele Sale cele sarace, ca sa dobandeasca tot ce este mai scump pe pamant: sufletul omului. A facut toate ca sa dobandeasca pe toti si pe toate. Iar cand s-a umplut paharul ispasirii, Hristos a strigat de pe cruce: “Savarsitu-s-a“.

Asa s-a rascumparat fiul omului de Fiul lui Dumnezeu. Iar dupa slavita Sa Inviere, Iisus Hristos nu S-a mai aratat iarasi lumii, ci numai ucenicilor Sai si celor mai de aproape; li S-a aratat de cateva ori, timp de patruzeci de zile, cu trupul Sau indumnezeit, mangaindu-i apoi, invatandu-i si deslusindu-le taina rascumpararii. Si pe cand ucenicii erau adunati in Ierusalim, li S-a aratat pentru ultima data Domnul, zicandu-le: “Pace voua“. Dupa ce i-a linistit, caci erau tulburati, si dupa ce a mancat inaintea lor “o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere” (Luca 24, 42), i-a scos afara pe muntele Maslinilor, ce este aproape de Betania, i-a invatat sa stea in Ierusalim “pana ce se vor imbraca cu putere de sus“, apoi, “ridicandu-Si mainile Sale, i-a binecuvantat pe ei” si in clipa aceea S-a inaltat la cer, invaluit de un nor luminos (F.A. 1, 9).

Pe munte S-a nascut, pe munte S-a schimbat la Fata, pe munte S-a rastignit, de pe munte S-a inaltat la cer. De ce oare a iubit asa de mult Hristos muntele? Pentru ca muntele este simbolul cerului, al Bisericii, al raiului, iar valea este simbolul lumii, al durerii, al vietii acesteia atat de zbuciumate. De aceea Se si ruga Domnul indeosebi pe munte, iar la loc de ses predica. Si norul ce L-a rapit are un sens de taina. Norul este hotarul intre spirit si materie, intre pamant si cer, intre marginit si nemarginit, intre om si Dumnezeu. El desparte tariile cerului. Norul este hotarul intre vedere si credinta. De aceea este prezent in toate tainele cele mari si simbolizeaza adancul tainelor ce nu pot incapea in mintea omului.

Asa S-a inaltat Domnul la cer. Iar jos pe pamant au ramas privind cu jale catre El unsprezece pescari galileieni. Cat sunt de durerosase despartirile! Poate pentru aceea au si fost facute lacrimile, ca singure, in tacere, sa exprime intristarea inimilor care se despart! Se putea oare sa nu lacrimeze Petru cel ravnitor? Dar Zilotul? Dar Ioan cel iubit de Hristos, cum putea sa-si biruie acum intristarea? In timp ce norul ascundea de la ochii lor comoara cea nepretuita, cei unsprezece ucenici priveau ingandurati la cer. Taceau si ei, si maslinii seculari, si pietrele muntelui, si intre Ierusalim si batranul templu toate erau cuprinse de tacere, de nedumerire si intristare.

In clipa aceea grea a despartirii au venit doi ingeri luminati sa-i imbarbateze pe ucenicii Domnului, zicand: Barbati galileieni, de ce cautati cu durere spre cer? Imbarbatati-va, intariti-va inimile voastre. Voi sunteti pescarii lumii. In inimile voastre sunt scrise Evangheliile lui Hristos. Pe umerii vostri atarna Crucea Lui. Cu mainile voastre se va zidi Biserica Lui. Cu limbile voastre se va propavadui o lege noua. Deci nu mai stati privind asa spre cer. Mergeti in Ierusalim. O putere de sus va va intari, nu dupa multe zile. Apoi strabateti cu pasii vostri toate tarile pamantului, vestind tuturor cele pe care cu ochii vostri le-ati vazut si cu urechile voastre le-ati auzit. Caci

Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer“. (F.A. 1,11).

Iubiti credinciosi,

Socot potrivit sa va spun pentru ce S-a inaltat Iisus Hristos la cer. S-a inaltat pentru ca savarsise misiunea primita de la Tatal. S-a inaltat pentru a intra iarasi intru slava Sa. S-a inaltat ca sa gateasca acolo loc de odihna celor ce vor crede intru El (Ioan 14, 3). S-a inaltat ca sa ne inalte la ceruri si pe noi, dupa cum singur zice:

Iar Eu, cand Ma voi inalta de pe pamant, pe toti ii voi trage la Mine” (Ioan 12, 32).

Dar in Sfanta Scriptura se vorbeste uneori de cer, alteori de ceruri iar alteori de “cerurile cerurilor“. Deci unde S-a suit Domnul? In care din aceste Ceruri? Psalmistul zice clar:

Cerul cerului, Domnului, iar pamantul L-a dat fiilor oamenilor” (Ps. 113, 24).

Iar Sfintii Parinti ne invata ca sunt trei denumiri deosebite una de alta, si anume: “cerul este spatiul intregului univers, unde se afla toti astrii ceresti; apoi mai sus se afla “cerurile“, in numar de noua, dupa numarul celor noua cete ingeresti care le formeaza, incepand cu cerul ingerilor si terminand cu cerul serafimilor; iar deasupra acestor ceruri se afla “cerurile cerurilor“, sanctuarul cel mai sfant, unde se afla Tronul Preasfintei Treimi. Deci nu in cer, nici in ceruri nu S-a oprit Iisus Hristos, ci in cerurile cerurilor, unde S-a asezat de-a dreapta Tatalui.

Tot Sfintii Parinti ne mai invata ca Domnul Nostru Iisus Hristos nu S-a suit la ceruri asa, simplu si fara slava, ci inca de la pamant a fost inconjurat de multime de ingeri care Il slaveau cu negraite cantari de biruinta. Si dupa ce au strabatut taria cerului, acei ingeri de lumina au ajuns la poarta primului cer din cele noua, si plini de mare bucurie strigau impreuna cu David: “Deschideti, o, ingeri, portile voastre cele vesnice si va intra Imparatul slavei!” – “Dar cine este acesta Imparatul slavei?” – raspundeau ingerii. “Ingerul sfatului Celui Mare, Acesta este Imparatul slavei“. Si deschizand ingerii portile cerurilor, se mirau zicand: “Dar pentru ce sunt hainele Lui rosii?” – “Pentru ca vine din Visor – adica de pe pamant -, de aceea ii sunt hainele rosii. Pentru ca a patimit moarte pe cruce ca sa mantuiasca lumea.” Atunci toti ingerii, inchinandu-se Lui, I-au cantau dumnezeieste cantari de biruinta, vreme de o zi. Apoi, petrecandu-L ingerii toti pana la poarta cerului de-al doilea, iarasi strigau catre aceia: “Deschideti, o, incepatori, portile voastre de lumina, si va intra Imparatul slavei” – “Cine este Acesta Imparatul slavei?” – strigau aceia. “Domnul Cel tare si puternic, Domnul Cel tare in razboi, Cel ce a biruit lumea, Cel ce a legat pe satana, Cel ce a rabdat rane pentru om, Acela este Imparatul slavei cerurilor“. Si iarasi portile deschizandu-se, nenumarate cete de incepatori si ingeri Il intimpinau cu netacute cantari de preamarire.

Dupa inca o zi de praznuire ingereasca, Mantuitorul S-a urcat si mai sus, la cerul Arhanghelilor, fiind petrecut de toti ingerii de mai jos, care strigau iarasi: “Deschideti, voi arhanghelilor, portile ceresti, sa intre Facatorul si Voievodul ingerilor, Fiul Fecioarei din Nazaret, Raza Tatalui“. Si iarasi a petrecut aici o zi. Apoi S-a suit mai sus, la cerul Puterilor, al Domniilor, al Scaunelor, al Heruvimilor, al Serafimilor, inaintea caruia strigau ingerii cei mai de jos: “Deschideti portile cerurilor, sa intre Domnul Puterilor, Domnul luminilor, Domnul cerurilor, Domnul Savaot“. Iar puterile ingeresti il inconjurau cu cantari ca acestea: “Osana intru cei de sus…

Si asa, toate cele noua ceruri s-au umplut de negraita slava si bucurie, prin inaltarea Domnului, Care a petrecut cate o zi cu fiecare ceata ingereasca, iar in ziua a zecea S-a inchinat Tatalui si S-a asezat de-a dreapta Puterii. In locul Fiului, Tatal a trimis pe pamant, in ziua a zecea de la inaltare, puterea Duhului Sfant, ca sa lumineze tot pamantul.

Nimeni din cei purtatori de trup omenesc nu s-a suit mai sus de ceruri, afara de Hristos. S-a rapit Pavel pana la al treilea cer -in rai – “si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca” (II Cor. 12, 4). S-a suit si Moise – se spune – pana la al saptelea cer, de unde a primit legea “intru randuieli de la ingeri” (F.A. 7, 53). S-au ridicat “ca spre cer” cu tot cu trup si Enoh cu Ilie, dar nici un trup de om viu nu a putut vedea slava dumnezeiasca, afara de Trupul lui Hristos, Care S-a inaltat la ceruri cu acelasi trup care a patimit, avand pe el semnele cuielor si ale sulitei si ale spinilor.

Se cuvine deci si noua astazi, fratilor, ca impreuna cu toti ingerii din ceruri sa praznuim, sa ne bucuram si sa laudam pe Dumnezeu Cel iubitor de oameni.

Astazi s-a incheiat actul impacarii intre om si Dumnezeu. Astazi omul s-a indumnezeit, cerul s-a veselit, cerurile au dantuit, ingerii de bucurie au saltat, iar demonii, de rusine umplandu-se, cu lanturi s-au legat. Astazi tot pamantul este invesmant de sarbatoare, caci cu cerul s-a unit. Astazi trupul lui Adam de-a dreapta lui Dumnezeu s-a asezat. O, negraita minune a inaltarii lui Hristos! Cat este de mare milostivirea lui Dumnezeu! A pierdut omul raiului si a aflat imparatia cerurilor. A pierdut o gradina pazita de heruvimi si in schimb a aflat slava Ierusalimului de sus. Acolo erau pomi roditori, flori si izvoare, caci aici este Tronul Preasfintei Treimi, cantari ingeresti si negraita slava. Acolo cantari de pasari, aici cantari de heruvimi. Acolo vant racoritor, aici adieri de Duh mangaietor. Acolo loc de munca, aici de vesnica odihna. Acolo lumina soarelui, aici slava Preasfintei Treimi.

O, preaslavita minune a Inaltarii lui Hristos! Trupul omului a fost vazut de ingeri, s-a suit mai sus de serafimi, s-a asezat de-a dreapta Tatalui. Ce adancime sub pasii omului si ce inaltime deasupra lui! Din iad direct in cer. Din intuneric mai sus de soare. Din temnita grozava in loc de vesnica odihna!

Astazi dracii se tanguiesc, astazi iadul suspina desert. Astazi pescarii lumii plangand se veselesc. Astazi crestinii praznuiesc. Astazi ingerii fara odihna canta. Astazi Domnul in veci a imparatit. A imparatit pentru ca pe om l-a rascumparat. A imparatit pentru ca intru podoaba cea mai dinainte S-a imbracat. A imparatit pentru ca de-a dreapta Tatalui S-a asezat. A lasat camasa cea de in omului si S-a imbracat in vesmant de vapaie. A lasat hlamida cea de batjocura jos si a primit porfira cea de lumina sus. A lasat hotarele cele saracacioase ale Galileii si S-a facut imparat peste ceruri. Astazi Hristos la cer S-a inaltat.

Acum Pilat a ramas cu hlamida, arhiereii cu argintii in maini, carturarii cu tablele legii, fariseii cu ura, iar noroadele cu necredinta. Spune, Pilate, ce este Adevarul? Graiti, arhiereilor, cine a hulit, Hristos sau voi? Spuneti voi, noroadelor, unde este Baraba pe care l-ati cerut? Astazi voi v-ati amagit. Astazi “Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit” (Ps. 84, 12) si impreuna s-au intalnit. Astazi “Mila si Adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat” (Ps. 84, 11). Cerul si pamantul s-au impacat.

Bucura-te astazi, muritorule. Veseleste-te, omule, praznuieste din inima, crestine. Nu te tangui, Adame. Veseliti-va, Apostoli. Bucura-te, Maica pururea Fecioara, caci Fiul tau intru podoaba S-a imbracat si, cu lumina slavei Lui, goliciunea lui Adam a acoperit!

Iubiti credinciosi,

Domnul s-a inaltat la cer, dar nu ne-a lasat sarmani, dupa cum a fagaduit ucenicilor Sai (Ioan 14, 18). El S-a inaltat, dar in locul Sau pe Sfintii Apostoli ne-a lasat. A luat trupul nostru, dar ne-a lasat Trupul Lui. A luat ranele si pacatele noastre, dar ne-a lasat darurile Lui. A luat pe cele de jos si ne-a dat pe cele de Sus. A luat cele de ocara si ne-a dat pe cele de cinste. A luat cele ce nu Ii trebuie si ne-a dat cele de care avem nevoie. Deci nu ne-a lasat sarmani. Caci in urma ne-a lasat Crucea Sa, Sfanta Evanghelie, Biserica, Preacuratele Taine.

Si daca totusi ne simtim sarmani si straini pe pamant, sa alergam cat mai des la Sfanta Biserica. Aici vom vedea Taborul si Ierihonul, Betleemul si Ierusalimul, Golgota si muntele Maslinilor. Aici ne vom intalni iarasi cu Iisus. Aici se uneste cerul cu pamantul. Aici se impaca mereu omul cu Dumnezeu. Nimeni din cei ce vin la biserica nu se simt sarmani pe pamant.

Iar de ne impresoara boli si necazuri, scarbe si dureri, este semn ca am parasit pe Dumnezeu, ne-am departat de Ierusalim. Sa ne intoarcem deci iarasi la Ierusalim, dupa cum ne-a poruncit. Sa ne impacam din nou cu Domnul, sa venim la Biserica. Nu putem trai fara de El. Ai Domnului suntem si numai El are mila de noi. In Biserica ne putem uni cu Hristos pe doua cai:

- fie sa-L coboram pe Domnul in inimile noastre, prin rugaciune, prin dragoste si milostenie;

- fie sa ne ridicam noi la Domnul prin adanc de smerenie, caci “cel ce se smereste pe sine se va inalta“.

Fiecare sa alerge cum poate. Noi sa incercam fie pe una din cai, fie pe cealalta, fie pe amandoua deodata, si sa nu ne lenevim pana nu ne vom uni cu Mantuitorul sufletelor noastre. Si de voiti mai desavarsit sa ne unim cu El, “sus sa avem inimile“. Sus, acolo unde sunt parintii nostri, eroii nostri, sfintii nostri. Acolo unde sunt ingerii, mucenicii, cuviosii, acolo unde este slava lui Hristos, acolo sa fie si inima noastra. De vom face asa, vom ajunge cu sufletele acolo unde s-a invrednicit a fi trupul nostru astazi, la odihna cea vesnica. Atunci si numai atunci ne vom satura, cand ni se va arata lumina slavei lui Hristos (Ps. 16,15).

Amin”.

(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

PARINTELE SOFIAN BOGHIU:

CUVANT LA INALTAREA DOMNULUI

“(…) [suntem] la inceputul zilei acestui mare [praznic], prin care omenirea prin persoana Mantuitorului Hristos este inaltata spre slava cereasca, ziua Inaltarii Domnului, sarbatoare unica in toata istoria neamului omenesc. Pentru ca de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbeste Biblia, Enoh si Ilie, insa ei au fost ridicati de Dumnezeu la ceruri si sunt undeva in vazduh. Dumnezeu stie locasul lor si de acolo vor veni cu trupul, sa-si lase trupul pe pamant, sa fie ucisi la sfarsitul istoriei neamului omenesc, ca dupa aceea sa-si capete fiinta duhovniceasca, precum toti cei inviati si sa se inalte si ei la ceruri, impreuna cu sufletele celor care vor fi mantuiti. Deci ei doi, Enoh si Ilie, au fost ridicati de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mantuitorul Se ridica prin puteri proprii, Se inalta la ceruri, pentru ca era Insusi Dumnezeu. Trupul Mantuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup indumnezeit. Daca ati luat seama la Evanghelia citita in seara aceasta, Iisus Mantuitorul Se arata ucenicilor Sai si ei se uita la El si li se pare ca vad duh. Iisus ii indeamna sa priveasca bine si sa vada mainile si picioarele strapunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, ca nu este duh, ca duhul nu are carne si oase — cum avea El atunci, intre Rastignire, Inviere si Inaltare. Si ca sa-i poata convinge, ii indeamna sa-I dea ceva de mancare. Si mananca in fata lor, mananca dintr-un fagure de miere si dintr-un peste fript pe jaratic. Nu-I era foame lui Iisus, insa vroia sa vada ei, ucenicii, ca El este acelasi care a fost cu ei inainte de Inviere.

Iisus intr-adevar purta dupa Inviere un trup cu totul indumnezeit. De pilda, merge pe drum catre Emaus si apare ca din senin intre cei doi apostoli, Luca si Cleopa. Ii intreaba despre ce vorbesc si merge cu ei pana la Emaus, un sat langa Ierusalim. Acolo intra in casa unde se duceau apostolii, sta la masa cu ei si la un moment dat binecuvanteaza painea pusa inaintea lor, o frange si le-o da. Si cand a frant painea, L-au cunoscut in acest gest ca este Iisus, cel care a fost cu ei inainte de Rastignire. Si in clipa urmatoare Iisus a disparut dintre ei, a intrat in planul Sau dumnezeiesc. Unii sfinti Parinti spun ca in clipa cand a frant si a dat painea lor, Iisus a intrat in paine, asa cum intra in sfanta Impartasanie. Noi ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului: acea bucatica de paine pe care o primiti cu lingurita si acel putin vin sunt Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos. El ne-a spus ca-i asa, in seara Cinei de taina: „Daca nu veti manca [trupul Fiului omului si daca nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi"1 (...).

[Iisus] apare intre ei asa…, cu usurinta si ei sunt in indoiala: este El sau nu este El? Asa incat Mantuitorul Hristos, timp de 40 de zile dupa Rastignire si Inviere, S-a aratat apostolilor Sai ca sa-i convinga ca El Insusi este, Cel ce a fost cu ei trei ani si jumatate, cat a fost cu ei pe pamant.

Si intr-o zi ca astazi, intr-o joi, 40 de zile de la Inviere, Iisus S-a dus la apostoli si i-a chemat pe muntele Eleonului. Muntele Eleonului este un munte foarte inalt, intre Ierusalim si Betania; acolo S-a inaltat la cer. Este si astazi — cine a fost la Ierusalim [stie] — locul de unde a saltat Iisus. E o piatra acolo si pe piatra este urma piciorului. Si toti arata: iata, aici este locul de unde Iisus S-a inaltat la cer. Este o forma, o amprenta a piciorului Sau dumnezeiesc. Inca un semn ca era trup, era carne, era os, piciorul care s-a ingropat in piatra. Pentru ca era Dumnezeu, Si-a facut loc si in piatra, de aceea este acest loc pe Eleon si astazi. Cei care o sa mergeti la Ierusalim, sa cautati sa mergeti si la Eleon, ca se vede Eleonul si din Ierusalim, este un munte inalt; acolo este acest semn, aceasta pecete a dumnezeirii Sale.

Iisus se inalta la cer. Apostolii, si Maica Domnului de asemenea, erau in jurul lui Iisus care Se inalta la cer. Si apostolii, cand L-au vazut Inaltandu-Se cu trupul la cer – era o dubla sensibilitate in inima si in mintea lor: pe de-o parte se inspaimantau si le parea rau ca se despart de acest dumnezeiesc Pastor al lor, pe de alta parte se bucurau ca Iisus, in care ei isi pierdusera nadejdea la un moment dat, in momentul Rastignirii, totusi era Dumnezeu si acum Se inalta la cer. Si Iisus Se inalta binecuvantandu-i, pe inaltimea cerului, pana cand un nor s-a asezat intre Iisus si apostolii cate priveau. Era si Maica Domnului acolo, de fata. Si in momentul cand Iisus a fost acoperit de nor, au aparut doi ingeri si au spus:

Barbati galileeni, pentru ce priviti la cer dupa Iisus? Caci iata, acest Iisus, cum L-ati vazut inaltandu-Se, asa Se va cobori la Judecata de apoi. Va veni in slava, sa judece viii si mortii2.

Si s-au despartit apostolii [de Iisus] si s-au intors la Ierusalim, si erau nedespartiti de Templu. Ziua si noaptea se rugau in Templu, asteptand fagaduinta Duhului Sfant. Ca Iisus le-a fagaduit:

Iata, Ma duc la Tatal si am sa va trimit de acolo pe Duhul Sfant, care de la Tatal purcede3.

Deci Iisus S-a inaltat la ceruri si a fost asezat de-a dreapta Tatalui, in Sfanta Treime, Dumnezeul nostru.

Pentru ce S-a inaltat Iisus la cer? Pentru doua sau trei motive. S-a inaltat la cer ca sa roage pe Tatal ceresc sa trimit lumii pe Duhul Sfant, Mangaietorul. Trimiterea Duhului Sfant catre apostoli avea sa descopere acelora tot ceea ce i-a invatat Iisus. Pana atunci ei erau uituci, cum suntem si noi pacatosii, uitam. Insa atunci, cand S-a pogorat Duhul Sfant peste capetele lor, le-a deschis mintea, acest capac umbros care apasa adeseori peste mintea noastra a fost ridicat, era o comuniune intre ucenici si dumnezeire, prin aceasa lucrare a Duhului Sfant pogorat asupra lor. Deci pentru aceasta, in primul rand, S-a inaltat Iisus la cer. Aceste zece zile, de astazi si pana la Pogorarea Duhului Sfant, sunt perioada in care Iisus Se roaga Tatalui ceresc sa trimita Duhul Sfant peste lume si peste apostolii Sai.

Alt motiv pentru care S-a inaltat la cer Iisus, a fost si acela, ca sa ne arate drumul catre cer. Pentru ca si noi pamantenii, prin El, Iisus Hristos, mergem pe aceeasi cale catre Imparatia cereasca.

Sfantul Antonie cel Mare, intr-o seara de veghe, a iesit afara din chilia lui, din pestera lui, si se uita uimit in vazduh, intr-o noapte luminoasa. Si a vazut un lucru foarte grav. Tot cerul, tot acest orizont ceresc spre care privea el era acoperit de curse, fel de fel de laturi, si un urias — era diavolul — tinea aceste plase, le aranja in asa fel incat nici un suflet care se ridica spre cer sa nu poata strabate prin aceste plase, prin aceste curse. Atunci sfantul Antonie s-a intrebat, intreband pe Dumnezeu: „Doamne, greu este sa ne inaltam la cer… la Tine… Cine se poate ridica la cer“? Si i s-a raspuns: „Smerenia4.

Cel care are duhul smerit si traieste in aceasta viata in duhul smerit al lui Iisus Hristos, acela se poate inalta la cer. Aceasta este calea de la pamant la cer, pe aceasta verticala, asa cum S-a ridicat si Iisus Hristos de pe pamant la cer, pe muntele Eleonului.

In continuare vreau sa va citesc ceva, de la un predicator vestit al Bisericii Ortodoxe, Ilie Miniat, niste imagini5. De pilda, aceasta Inaltare la cer a Mantuitorului Hristos se aseamana cu suisul vulturului care isi invata puii sa zboare: merge inaintea lor, iar puisorii dupa el. Asa a fost si Iisus: S-a inaltat El, ca sa ne arate ca si noi ne vom inalta la ceruri, in locasurile pregatite de El.

Dupa cum vulturul, voind sa arate micilor sai pui, inca nedeprinsi, cum sa zboare in drumul neobisnuit al vazduhului, ii conduce mergand inaintea lor, tot asa, pe cararea necalcata a cerului, pe care inca nu s-a aratat urma de om, a zburat Domnul inaltat, mergand inainte, conducand ca pe niste pui, sufletele dreptilor (…). Si dupa cum caderea primului Adam ne-a deschis noua intrarea in iad, astfel Inaltarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis noua intrarea in cer“.

Spune Apostolul Pavel undeva:

„Avem incredere, ca avem sa intram in Sfanta Sfintelor pe o cale noua si vie, pe care ne-a innoit-o prin catapeteasma, adica prin Trupul Lui6.

Vrajmasul diavol nu poate inca sa inteleaga si se cutremura de Inaltarea cu trupul la ceruri a Acestui “vultur tainic”, a lui Iisus Hristos. „Si daca Solomon“, inteleptul din Biblie, „spunea ca trei sunt acelea pe care nu le intelegem, adica drumul corabiei pe mare, drumul sarpelui pe stanca si drumul vulturului spre cer”7, apoi aceasta semeata minte a diavolului cu mai multa dreptate poate sa spuna ca nu intelege deloc trei taine in iconomia Intruparii Mantuitorului Hristos. Mai intai, ca dupa cum corabia strabate valurile marii si nu lasa nici o urma a trecerii ei, tot asa si trupul sfant al lui Iisus Hristos a trecut prin pantecele neispitit de barbat al Fecioarei Maria si nu a lasat semn de stricaciune in nasterea cea fara de samanta. Al doilea, nu intelege drumul sarpelui pe piatra, adica acelasi trup care a fost inmormantat, care a fost inchis intr-un mormant nou taiat in piatra, care a fost acoperit cu o piatra mare asezata pe usa mormantului, cu toate acestea a strabatut-o si lasand ca sarpele vechea imbracaminte a stricaciunii, a inviat din morti cu o imbracaminte noua, a nestricaciunii, fara sa lase vreun semn. Al treilea, nu intelege drumul vulturului spre cer, adica [faptul] ca acest trup se inalta la cele netrupesti, [ca cel pamantesc] strabate cerurile, ca firea omeneasca sta pe tronul Slavei dumnezeiesti.

Dar nici fericitii ingeri nu inteleg inaltarea slavita, cu trupul, a Mantuitorului Hristos. Pentru aceea, acum vazandu-L pe Imparatul Slavei inaltandu-Se, [Il intampina sa-I pregateasca intrarea si] zic catre capeteniile cetelor superioare:

Ridicati, boieri, portile voastre si ridicati portile vesnice, ca sa intre Imparatul Slavei8.

Acum iarasi vazandu-L pe El ca Se inalta imbracat cu trup omenesc, si acesta insemnat cu stigmatele ranelor si inrosit cu preacuratul Lui sange ce a curs din coasta, stau la indoiala in fata minunii straine si intreaba:

Cine este Acesta care vine din Edom? Si pentru ce sunt hainele Lui rosii9?

Dar iconomie este ceea ce se vede: Stapanul iubitor de oameni vrea sa infatiseze si in ceruri simbolurile patimii, semne nesterse ale dragostei catre noi si ale biruintei puternice impotriva stapanitorului lumii (…). Trebuia negresit sa Se inalte Hristos la ceruri cu acelasi trup pe care l-a luat, mai intai ca sa fie mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, aratand Tatalui ceresc cel fara de inceput, trupul acela fara de pacat, pe care l-a adus pe Cruce jertfa curata si nepangarita, ca sa-L imblanzeasca fata de pacatele noastre (…). Al doilea, ca sa avem noi, care am fost botezati in Hristos, care am trait dupa Hristos, nadejde sigura si neclatita a invierii in trup si a slavei vesnice in trup. Pentru ca, daca Hristos a inviat in trup, daca a fost slavit in trup, El care este capul credinciosilor, trebuia de asemenea sa invie in trup, ca sa fie slaviti in trup si credinciosii care sunt madulare ale lui Hristos, ca sa fie madulare asemanatoare capului”, adica lui Hristos.

De aceea spune Pavel: «Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti, si cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti»10(…). Cat de neinteleasa este maretia binefacerilor lui Dumnezeu, cat sunt de inalte maririle firii noastre” omenesti!

„Dar daca dumnezeiescul nostru Tata si Invatator S-a inaltat de pe pamant la cer, totusi nu ne-a lasat orfani. Cand Ilie Tezviteanul a fost inaltat cu caruta de foc la cer, ca sa mangaie pe ucenicul sau Elisei, i-a lasat cojocul. La fel, inaltandu-Se Dumnezeu Iisus Hristos, ne-a lasat ca mangaiere imbracamintea dumnezeirii Sale pe care a purtat-o pe cand era om, adica trupul Lui cel prea fericit, in infricosatoarea haina si taina a sfintei Euharistii“.

Adica trupul Mantuitorului Hristos, pe care-L consumam si noi in sfanta Impartasanie, asemanator este cu acea haina lasata de Ilie prorocul, profetului Elisei care plangea dupa el. „Pentru aceasta ne mangaie, zicandu-ne: «Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacului»11” — spune Mantuitorul Hristos.

Nemuritorule Mire [al sufletelor noastre], de acolo, din dreapta lui Dumnezeu, unde azi Te-ai asezat Imparat al veacurilor, trimite-ne fagaduinta Tatalui, pe prea Sfantul Duh, care este legatura nedezlegata a dragostei, ca sa fim nedespartiti de Tine si sa ne invrednicim, pe pamant impartasindu-ne cu vrednicie cu preacuratul Trup si Sange, sa fim totdeauna partasi harului Tau dumnezeiesc, iar in cer impartasindu-ne cu fericita Ta Fata, sa fim intotdeauna partasi Slavei Tale celei vesnice“.

Amin”.

1 Ioan 6, 53.

2 După Fapte 1,11 (şi Matei 24,30)

3 Ioan 14,15.

4 Patericul egiptean, pentru awa Antonie 9.

5 Ilie Miniat, episcop de Kalavrita, „Cuvânt panegiric la slăvită Inălţate a Domnului”, in Didahii si predici. Părintele citează din traducerea pr. D. Fecioru, Bucureşti 1945 (reed. Bacău 1995 şi IBMBOR 1996).

6 Evrei 10,19-20.

7 Pilde 30,19.

8 Ps. 23,7.

9 Isaia 63,1-2.

10 1 Corinteni 15,48.

11 Matei 28,20.

(din: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

Va mai recomandam pentru acest mare praznic Imparatesc: