RUGACIUNE CATRE SFANTUL MUCENIC PANTELIMON: “Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon, ne doare totul in noi…”

27-07-2011 4 minute Sublinieri Print Print

Parintele Arsenie Boca: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca”



Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.



Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Sfantul Pantelimon – o viata inchinata slujirii aproapelui

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost “Pantoleon”, adica “cel in toate puternic ca un leu”. Mama lui Pantoleon, Evula, il iubea pe Hristos in taina, numindu-se crestina. Ea ii vorbea despre implinirea sufletului si despre tainele credintei in nemurire.

Sfantul Mucenic Pantelimon

Atras de invatatura crestina, ca urmare a influentei dragostei mamei sale, acesta va inceta a mai cerceta caile sfinte o data cu moartea acesteia. Filosofia ii va prinde mai mult atentia. Dupa moartea mamei, tatal a dat copilul la scolile pagane ale timpului. A terminat cu succes Scoala de Medicina la Nicomidia. Mai apoi, tanarul Pantelimon a fost incredintat, spre ucenicie, medicului Eufrosin. Dobandind multe cunostinte si o intelepciune aleasa a practicarii medicinei, el a fost remarcat de imparat, care l-a si ales drept medic al sau.

Dumnezeu va aparea din nou in inima tanarului doctor, facandu-l sa-si doreasca cu ardoare Botezul in Hristos. Schimbarea cea mai mare din viata lui Pantelimon a avut loc in momentul intalnirii acestuia cu batranul crestin Ermolae, care a aratat celui dintai cum doar Hristos binevoieste a vindeca, prin sau mai presus de oameni. Trecand zilnic prin fata curtii preotului unei biserici din Nicomidia – Sfantul Ermolae – tanarul Pantoleon a fost chemat odata sa intre inauntru.

Batranul Ermolae incepu apoi sa-l invete ca numai Hristos este singurul doctor adevarat, al sufletelor si al trupurilor. Vizitele la acesta au urmat pentru mai mult timp. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la Eufrosin, Pantoleon gasi pe drum un copil mort, muscat de o naparca. Vrand sa probeze adevarul cuvintelor lui Ermolae, el chema in ajutor numele lui Hristos si indata copilul se ridica, iar naparca muri. Aceasta a dus la botezarea tanarului Pantelimon. Va primi numele de Pantelimon care inseamna “cel cu totul milostiv”.

Dupa primirea Sfantului Botez, mai multe vindecari facea Pantelimon, boli incurabile si neputinte nespuse pierind in fata iubirii si credintei sale. Marele Pantelimon face minuni atat prin harul primit, cat si prin tratamentele pe care le da celor bolnavi. Drept urmare a milosteniei sale, el si-a impartit toata averea saracilor, iar celor pe care ii vindeca de boli si neputinte, nu le cerea nimic drept plata. De aici i se trage si numele “doctor fara de arginti”.

Din cauza ca era cautat de multi bolnavi, ceilalti medici din Nicomidia devenisera invidiosi pe el si, fiindca ingrijise un crestin tocmai chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta pe Pantoleon la imparat. Pentru credinta si dragostea tanarului Pantelimon fata de Hristos, imparatul Maximian porunceste ca acesta sa fie supus unor chinuri groaznice, dupa care decide sa-i fie taiat capul.

Sfantul Mucenic Pantelimon

Tanarul a fost legat de un stalp si trupul i-a fost sfasiat cu gheare de fier, iar ranile arse cu faclii aprinse.Insa tortele s-au stins, iar ranile sfantului s-au vindecat. A fost scufundat in plumb topit si aruncat in mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor salbatice, dar acestea s-au aratat blande. Imparatul s-a infuriat si a dat ordin ca sfantul sa fie legat de o roata cu lame ascutite, care, rostogolindu-se de la inaltime, in fata intregului oras, sa-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfantul mucenic, in rostogolirea rotii, roata strivind un mare numar de necredinciosi. Maximian a dat ordin ca Pantoleon sa fie decapitat, iar trupul sa fie dat in foc.

In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul:

“Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sunt deschise, cununa ta e pregatita. Vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor. De aceea, numele tau nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon.”

Pantelimon, doctorul cel bun si nerapitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa fata de Hristos, fiind decapitat din ordinul imparatului. Se spune de catre Traditia crestina, cum ca in momentul decapitarii sfantului, din rana lui nu a curs sange, ci lapte, iar maslinul de care a fost legat a rodit in acel moment. Spre a nu lua crestinii cinstitul trup al sfantului, acestuia i s-a dat foc, insa o alta minune a marturisit vrednicia aceluia. Credinciosii au scos din cenusa trupul neatins de foc al lui Pantelimon si l-au ingropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, in anul 303.

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia

(…)

Sfantul Mucenic Pantelimon

Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale:

“Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”

[...]

Teodor Danalache

***

RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON

sursa: Man. Dervent

O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon …

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase …

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.

Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.

Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.

Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.

În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.

Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămăduieşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.

Rugăciune pentru vindecare

Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (…), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Categorii

Ce este pacatul?, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Pantelimon, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “RUGACIUNE CATRE SFANTUL MUCENIC PANTELIMON: “Bolnavi suntem, o, Sfinte Pantelimon, ne doare totul in noi…”

  1. Sa nu uitam nici pe doctorul Uta (http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/06/05/duminica-sfintilor-romani-file-de-sfintenie-romaneasca-nerecunoscuta-ii-dumitru-uta-marin-naidim-traian-trifan):

    “In inchisoare doctorul Uta uimea cu marea lui putere de munca, uitand sa manance, incat de multe ori cei apropiati il hraneau… Tinea cu evlavie post si dadea celorlalti bucatica de carne ce se intampla sa vina mai totdeauna miercurea si vinerea.
    La un moment dat s-a pus problema sa fie eliberat, pentru buna lui purtare si merite medicale. Insa doctorul Uta a raspuns: “Unde pot fi eu mai mult de folos, aici sau afara?”… Si a ramas in inchisoare.
    Isi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care facea interventii chirurgicale cu mult succes. S-au intamplat cazuri cind medicinisti din Bucuresti au venit la Aiud sa invete de la el practica medicala.
    La iesirea din inchisoare i s-a dat un post de medic intr-un mic sat. Acolo il gaseai toata ziua la “spital”, pe care el singur il dotase. In scurt timp a devenit omul cel mai iubit din toate satele din imprejurimi. Pentru munca lui nu primea nici o plata. Oamenii ar fi vrut mult sa-i multumeasca, sa-i arate recunostinta, numai ca doctorul lor nu manca aproape nimic afara de fructe. Insa nici de acestea nu primea…”

  2. Sfantul Mare Mucenic Pantelimon dimpreuna cu ceilalti Sfinti Vindecatori sa ne daruiasca tamaduire de multimea si felurimea patimilor sufletesti si trupesti!

  3. Crestinii de azi avem doua mari pacate, de moarte !
    Mandria si lasitatea !
    Din cauza lor refuzam sa ne manifestam parerea pe fata impotriva “politicii corecte”, ca sa nu avem “probleme” sau sa nu ne “vorbeasca lumea”.
    Sa fim intelesi nu vorbesc aici de actiuni violente, sau descriminatorii, ci pur si simplu de a manifesta colectiv punctul nostru (crestin) de vedere, si asumand consecintele (eh, aici e mai greu).
    Sigur, pe net sub pseudonime, toti suntem mari “viteji”, dar cati sunt capabili de a o face asumand indentitatea adevarata ???
    Vorbim mult si “inflorat” spiritual despre sfintii inchisorilor…Dar stiti ceva ? Ei nu au considerat ca ce li se intampla este o “lucratura” mondiala impotriva lor, ci au luptat, si indurat consecintele luptei lor, pana la capat!
    Noi nu suntem decat niste epigoni…

  4. E o capcana duhovniceasca destul de “tipica”, din pacate, prin care riscam sa ne pierdem roadele si cununile faptelor noastre, atunci cand ele ne servesc la inaltarea deasupra si la dispretuirea semenilor care nu se ridica la inaltimea faptelor pe care noi le facem. Iar prin judecare, nu stiu daca suntem mai indreptatiti ca aceia. Iarta-ne lasitatea si mandria, draga sora!

  5. @admin

    Frate, crede-ma ca ma uimesti ! Sincer ma opresc aici, fiindca vad ca luati totul ca “atac la persoana”. Nu am facut nicio referire la cineva anume, ci la lumea crestina in general. In niciun caz nu ma cred mai buna decat altii, dar mi-as dori ca sa fim mult mai curajosi si mai solidari in mod real, nu numai virtual !
    Probabil ca nu stiu sa ma exprim. Va rog sa ma iertati.

  6. @Hrisanti

    Cred ca inteleg putin prin ‘ce treci’, hai sa o spun asa, si sa nu ma raportez la ‘ce faci’, la corectitudinea exterioara. Te lupti oarecum cu o parere de sine, dar in ea se ascunde si duhul deznadejdii/intristarii; luate ca amalgam (ca cu de-astea se ocupa satana), cred ca este pana la urma o ispita “tipica”, dupa cum a spus si admin. Nici eu nu am claritatea necesara sa vorbesc prea mult despre lucrurile astea. Pot doar sa te incurajez sa cauti te linistesti, sa nu te deznadajduiesti si poate sa te si veselesti putin (duhovniceste), dupa cum ne indemna Cuviosul nostru Pr. Arsenie Papacioc.

  7. @IoanC

    Frate, nu sunt nici nelinistita, nici deznadajduita, nici intristata, asta “cititi” voi in postarile mele…
    Oricum, nu este prima oara cand imi dau seama ca dialogul virtual este pervertit, desi intr-un fel ne poate arata ca duhul cu care citim poate fi uneori responsabil de ce intelegm din ce fratii scriu…
    Eu am facut un e-mail adminului, daca vrea sa dea curs, astept inca, daca nu, ma voi “linisti” cum imi spuneti voi si…gata ! :-)
    Domnul sa fie cu voi toti !

  8. @Hrisanti

    In mod firesc, poate te-ai simtit jignita. Nu asta era intentia mea. Dar, vezi, acum iti atrag din nou atentia ca ai tasnit intr-o alta extrema, in care iti iei apararea cu oarecare invartosare, diferit de initialul comentariu in care proclamai cu zel nevoia de de a ‘corecta’ mandria si lasitatea. Cred ca mai bine punem accentul pe a ne ‘scihmba’ optica, de a privi lucrurile mai de sus, si mai ales cu blandete si intelegere. Altfel, ne sfasiem unii pe altii, fara chiar sa ne dam seama, desi in adancul nostru totusi simtim neliniste cand aruncam cu anumite vorbe si idei. Inteleg, ai facut un comentariu fara sa-i dai prea mare importanta/greutate si te irita putin ca lumea “a sarit” pe tine pentru asa “putin” lucru. Dar, asta e, in multimea vorbelor si intentiilor noastre se ascund multe patimi fine, iar aici este vorba de ceva fin, dar cu miza f. mare pentru suflet. Din nou, revin la cuvintele Pr. Arsenie, “nu exista raul cel mai mic”. Te indemn poate la o luare aminte mai amanuntita. Si mai ales, nu te intrista, nu te tulbura de nimic. Cu totii ne lovim de aceeasi pereti, dar ideea nu este sa ne masuram de unii singuri masura duhovniceasca, nici pe a celorlalti, nici sa anticipam hazardat ce ne lipseste. Ideea este sa ne sustinem si sa ne incurajam unii pe altii, sa comunicam frateste si sa ne veselim impreauna in Domnul. Indemnele la auto-judecare severa si cu zdrobire propriu-zisa de inima (adica prin muschi trupesti sau psihici), nu ne pot ajuta sa progresam prea mult, si ne pot chiar imbolnavi — aceasta nu este adevarata asceza Ortodoxa, ci tocmai greselile care se pot detecta prin asceza. Unul din lucrurile pe care adesea le uitam este ca trebuie sa ne tratam si pe noi insine cu mila si blandete. Pana nu o reusim si pe asta, nu vom putea fi de prea mare folos celor din jur. Prezenta noastra influenteaza cel mai mult pe ceilalti. Un om linistit, bland si care nu cauta sa vada greselile celorlati va mantui mii de suflete in jurul sau, dupa cum spune Sf. Serafim de Sarov. Sper sa-ti fie de folos!

  9. @IoanC:
    mie mi se pare ca nu asta ii starea sorei Hrisanti. parere de sine avem toti dar intristare/desnadejde nu mi razbat din cele spuse de dumneaei. crez ca, mai degraba, fiind mai activa de fel, vrea sa-i urneasca si pe cei care se lasa urnitz mai greu din ale lor.
    iar @admin are si el neputintele lui, doara nu a fi sfant, mai are un pic pana departe. una din ele fiind si faptul ca ia uneori la nivel personal unele afirmatii cu caracter general. da’ stim noi ce are pre cap omu’ aista? nu stim. asa ca sa reactionam mai cu blandeatza si mai cu un pic de zambet.
    ca daca mai adauga la cocteilul aista si faptu ca acolo unde e un potential de conlucrare, isi baga coada si aghiutza apai ies clinciuri din astea. am tot vazut asta repetandu-se intre sora Hrisanti si bunul nostru admin.

    da’ nu-i bai, lasati incruntarea si veseliti-va toti un pic dupa cum ne sfatuieste fratele IoanC. dupa aia punetz dara mana si vedeti cum ati putea totusi, dupa puterile fiecaruia, sa-i dati o mana de ajutor fratelui admin. Fara fofilari si nu cum crede fiecare ci dupa cum are nevoie adminu’.

    Incepeti sa lucrati impreuna si luptati-va asa sa va acoperiti neputintzili si sa le depasitz. Altfel, cu fiecare stand pe malu’ sau si shfichiundu-l pre celalaltu’ in timp ce se auto-compatimeste, n-ajungem nicaieri.

    Prin urmare, la treaba. Si daca va veti regasi conlucrand si peste o vreme atunci se cheama ca ati priceput si cum e cu lucrarea impreuna cu Domnul. ca daca cu Domnul credeatz ca o facetz da cu fratele nu atunci se cheama ca va inselatz singuri.

    Si ca sa nu existe vreo interpretare si nici vreo interpelare nelalocul ei, am sa fac si aceasta mentiune de incheiere epistolara: am pornit de la un caz “particulier” dara m-am adresat oarecum in general, folosind aceasta oportunitate pentru a repeta ceea ce @adminii au tot comunicat printre randuri in multe din articolele lor din ultima vreme.

    Ia sa vedem, cati vad si inca: oare cati aud?!

    A-7.

    Post-scriptum. Iertati-mi indrasneala de a tulbura discutiile dintre cei (mai) mari. Cand o sa mai cresc am sa ma potolesc, pana atunci, fac ce pot.

  10. La Biserica Sf.Vineri din Bucuresti se afla o particica din moastele Sf. Pantelimon care, din cand in cand, izvorasc mir. Initial nu mi-am putut da seama de unde vine mirosul placut, abia cand am vazut fotografiile facute mi-am dat seama. Poate si pentru faptul ca venisem acolo cu o problema de sanatate…

    Bucura-te, Mare Mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

  11. Hrisanti,

    De acord cu cele spuse de tine.
    Vreau să fac doar o precizare. Spui: „Ei (sfinţii închisorilor) nu au considerat că ce li se întâmplă este o “lucrătură” mondială împotriva lor, ci au luptat, şi îndurat consecinţele luptei lor, până la capăt”!
    Unii dintre sfinţii închisorilor chiar şi-au dat seama încă din acele vremuri când nu se punea atât de acut problema, că ceea ce li se întâmplă este o lucrătură mondială. Dacă citeşti „Intoarcerea la Hristos” a lui Ioan Ianolide, acest lucru este relatat mai mult decât clar. Cartea a fost scrisă la începutul anilor 80 … Oricum au îndurat consecinele luptei lor până la capăt.

  12. @ IoanC

    Nu m-ai jignit, frate, stai linistit :-). Este adevarat ca uneori dau niste exemple din experienta mea personala, dar asta nu pentru ca am parere de sine, stiu bine cate “parale” fac, ci pentru ca mi se pare firesc sa impartasesc niste lucruri traite, daca au un folos duhovnicesc sau chiar numai ca informatie. Si eu m-as bucura ca fratii/surorile care scriu sa dea exemple din viata lor, sa ne sfatuim unii cu altii ce e mai bine de facut, fiindca la un momentt dat ne multumim doar cu citate din sfinti, cu exemple din viata unor credinciosi sporiti, dar noi ? Ce facem ? Ne multumim doar sa asimilam o “literatura” ortodoxa, sau vrem sa fim parte activa in Biserica si in societatea in care ne invartim fiecare ? Sigur, ramane la latitudinea fiecaruia ce loc alege…

    @Alin7

    Eu si adminii suntem in acelasi duh, chiar daca uneori ne mai contrazicem. Nu este animozitate reala intre noi.:-)

    @antuza

    Ai dreptate, dar asa cum zici si-au asumat riscul de a afirma crezul lor…

    Domnul sa fie cu noi toti !

  13. Conteaza si intentia (gandul omului), caci poate unii vor sa se smereasca prin pseudonime, iar cei care isi dau identitatea sa se mandreasca (mai mult sau mai putin constient) cu faptele lor…

  14. @Mirela

    “Conteaza si intentia (gandul omului)”

    Aici doresc sa fac o paralela. Cineva spunea ca una din marele deficiente a comunicarii dintre oameni este faptul ca lumea spune multe, dar adevarata intentie a ceea ce spun ramane oarecum ascunsa in fiinta fiecaruia. O sa dau doua exemple, unul pozitiv, si unul negativ:
    1. Cand uneori primim sfat de la un parinte duhovnicesc, poate nu intelegem pe deplin magnitudinea intentiei lui, dar avem incredere.
    2. Cand cineva care minte din obisnuinta relateaza intamplari, iarasi, poate fi greu sa discernem pe deplin intentia lui, desi putem intelege foarte bine ce povesteste.
    Mie mi-a folosit aceasta situatie ca exemplu de luare aminte la mine insumi cand spun ceva, sa ma intreb de ce vreau sa-l spun, si am inceput sa observ ca uneori chiar nu aveam cu adevarat un motiv intemeiat, sau poate chiar unul ce izvora din iutime sau zel lipsit de cunostinta duhovniceasca. Ca in oricare caz, Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne pazeasca de ispite!

  15. @Mirela

    Noi, toti, vorbim multe despre smerenie si parere de sine.
    In general consideram ca smerenia este la noi, iar parerea de sine la ceilalti…:-)

    Domnul sa ne miluiasca pe toti !

  16. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

    Sora Hrisanti, este adevărat cu cele două mari păcate. Le avem. Eu le recunosc. Deasemeni este adevărat şi în celalat caz referitor la smerenie şi parerile de sine. Şi pe acestea le recunosc.În amândouă cazurile am simţit dureros adevărul afirmatiei. Aşa este cum spui. Şi cred că nu numai eu mi-am văzut lipsa.Reacţia fratelui admin. însa a venit din alte motive, de care cred trebuie să ţinem seama pentru că nu ştim cu ce preţ şi sacrificii fac ceia ce fac aici, pentru binele multor suflete. Nu ştim cine, ce şi cât, le stă împotriva. (La noi ajung doar comentariile care pot fi publicate). Acest site îi reprezinta (şi este tocmai) şi curaj şi luptă concretă , exact în direcţia vizată de frăţia ta. Deasemeni cred că lupta fiecăruia nu se rezuma doar la a citi şi comenta. Fiecare face ce poate şi cât poate ortodoxeste în sine, în familie, în sfera sa de activitate, la ce, la cât şi la cum l’a chemat Dumnezeu şi conştiinţa. Ortodoxia nu înseamnă revoltă, revoluţii, mişcări de mase, nu înseamnă luptă agresivă fie şi la nivel de cuvânt. Toţi ne dorim mai mult şi de la noi şi de la semeni. Unii suntem mai plini de râvna, de dorinţa de înfăptuiri imediate de schimbări radicale, dar important este (cred eu) ce iubim, cât iubim, ce, cât şi cum mărturisim. Iertare dragă sora . Nu am spus aceasta nici ca dojană nici ca din postura celui care ştie mai mult şi-i mai fără de greşeala.

  17. @Hrisanti: am observat aiasta :)
    comentariul insa mi-am permis sa-l scriu in ciuda acestui fapt, din cu totul alta motivatiune (ce razbate, de altfel, destul de clar din continut).

    cand asisti la un schimb de cuvinte, chiar si mai incrancenat fiind, intre oameni care se afla in acelasi duh observi ca nu naste in tine o tulburare neplacuta ci se manifesta altfel (in cazul meu e “ceva” pe un fond de oarecari amuzament; deh, parerea de sine).
    asta probabil pentru ca, dincolo de cuvinte, se simte, in primul rand, faptul ca aceia sunt intr-o comuniune, impartasesc ceva…nu-si poarta sambetele ba dimpotriva, incearca sa (se) inteleaga.

  18. @Alin-7

    Mi-a plăcut observația frăţiei tale, care m-a determinat să-mi reevaluez comentariile şi să-mi văd în ele râvna de ai îndrepta pe ceilalţi (şi în nuanţele cele mai fine), de a arăta, cât de bine cred eu şi de a apăra aceasta cu toată dragostea( de mine însumi) . Cu alte cuvinte în relaţiile cu ceilalţi i-mi pot vedea şi verifica ortodoxia personală. Văd deci (la mine) râvna de care am vorbit, grija în a-mi construi prin raspuns (şi de a-mi apara) propria-mi imagine şi mai apoi dragostea cu ce-i mai rămâne din întreg,( împărţita şi ea între dragostea de mine, de Dumnezeu şi de mai încape cumva, şi de… celălalt). Iată cât exact mă pot vedea în relaţiile cu aproapele meu, până şi în cele mai fine detalii (înlauntru desigur )dacă sunt sincer cu mine însumi şi interesat de aceasta.Dumnezeu ne-a “construit” pentru iubire şi ne-a dat prin porunci pe El şi pe semenii noştri referință. Aproapele este oglinda în care ne vedem cine suntem, cum suntem, cât şi cum şi pe cine iubim cu adevărat. Vă rog iertați.

  19. Pingback: Rugăciune pentru vindecare « IN TACERE
  20. Mare minune din viata mea pin mijlocirea Sfantului Pantelimon

    Daca noi uitam de Sfintii care ne-au miluit, ei nu ne uita…
    Cu frica si cutremur va voi povesti o mare minune din viata mea. Au trecut aproape 7 ani (2006) de cand mi-am reinceput viata; o renastere atat dupa trup, cat si sufleteasca. Aveam 18 ani si traiam intr-o mare inselare si ratacire si numai putinele (dar din pacate incompletele) spovedanii m-au ajutat sa nu cad de tot!
    Domnul mi-a mai dat o sansa. M-a miluit printr-un accident foarte grav de masina, din care insa am scapat cu viata. Masina in care eram a fost facuta zob. Cu groaza am observat ca langa noi era o mare prapastie, fara parapet. Foarte putin daca ne mai deplasam de pe carosabil eram jos. La spital, dupa un examen superficial, m-au trimis acasa, in dureri cumplite. Acolo unde eram (in vacanta) imi era din ce in ce mai rau, iar starea mea se agrava, chiar cu antibiotice. Atarnam probabil de rugaciunile bunicilor mei. M-au consultat doi medici si mi-au pus diagnosticul gripa. Dupa 2-3 saptamani de la accident am luat avionul si am ajuns acasa intr-o stare cumplita. Vanata de boala, foarte slabita, deliram… Dar bucuroasa ca mi-am mai vazut o data familia, casa…A doua zi m-am internat in spital. Urmatoarea m-au operat. Mila Domnului a fost si aici mare, caci o matusa s-a rugat de cei mai buni 2 chirurgi din oras sa ma opereze impreuna, fiind certati si nefacand asta de foarte mult timp.
    Medicilor nu le venea sa creada ochilor. Abdomenul meu era inundat de infectie, chiaguri de sange, reziduuri alimentare… Colonul se fisurase in urma accidentului si nimeni nu a stiut. Era o minune pentru medici cum de am rezistat atat de mult si cum de n-am facut septicemie…Operatia a fost foarte grea- a durat cam 5 ore, mi-au extras aproape doua kg de puroi, cheaguri, … Medicii i-au spus matusei ca viata mea e in Mainile Domnului. Au urmat zile cumplite, dar am fost ajutata de prieteni si cunoscuti si intarita de Maica Domnului. In acea saptamana post-operatorie, cand am iesit de la reanimare si am inceput sa fiu constienta de ce se intampla, am inceput sa-mi amintesc de Domnul… Cineva mi-a spus de Sfantul Pantelimon si am inceput sa-i citesc acatistul. Atunci am facut cunostinta.
    Dupa ce m-am externat, acasa mi-era tare rau, iar cand am terminat tratamentul, a reinceput febra. Iarasi analize, plimbat de la un spital la altul, medicii nu stiau ce am, mie mi-era tare frica de o alta operatie, dar pana la urma un medic a vazut o lamela de lichid la plamanul stang si m-au internat la pneumologie. Mi-era tot mai rau. Dar m-a ajutat Bunul Dumnezeu si a venit in salon un Parinte si m-am spovedit si m-a si impartasit (avand in vedere starea mea de sanatate). In noaptea aceea am trecut prin una dintre cele mai cumplite crize. Simteam cum ma duc. Daca au vazut ca tot mai rau imi este, chiar daca schimbasera tratamentul, m-au trimis la Sanatoriul de pneumologie din Bisericani. M-am bucurat- stiam ca aici ma voi face bine.
    La Bisericani mi-au extras aproape doi litri de lichid din plaman. Dupa trei saptamani imi era la fel de rau si incepeam sa-mi pierd rabdarea si nadejdea. Pe finalul saptamanii doctorita mi-a dat o veste foarte proasta: ca sunt suspecta de tuberculoza si imi va aduce rezultatul la analize luni. Avand in vedere tot ce auzisem in sanatoriu despre aceasta boala si cat eram de slabita, mi-am spus ca sfarsitul mi-e aproape. In plus, familia mea, care mi-a fost neincetat alaturi, trecea prin mari necazuri- mama in somaj de cateva luni, iar tatei tocmai i se descoperise leucemia si facea citostatice la Targu Mures. Dar Dumnezeu stie mai bine cat putem duce…Iar Maica Domnului si toti Sfintii s-au milostivit si m-au intarit in toata perioada aceea. I-am spus atunci Sfantului Pantelimon si Domnului ca am ajuns la capatul puterilor, ca nu mai pot si nu mai am rabdare sa stau atatea luni in spital (pentru vindecare de TBC) si l-am rugat pe Sfantul Pantelimon sa mijloceasca o minune pentru mine. Atunci tata s-a intors de la Targu Mures si i-a rugat pe monahii de la manastirea Buna Vestire de la Bisericani sa se roage pentru noi (manastire unde in sec. XV- XVI monahilor li s-a aratat Maica Domnului, indemnandu-i sa nu plece, caci acolo e gradina sa). Si i-am facut si o promisiune Sfantului Pantelimon: daca ma va vindeca si voi scapa mai repede din spital si daca Dumnezeu ma va invrednici cu un baiat, ii voi pune numele Pantelimon, drept marturie si spre slava lui si a Celui ce i-a dat puterea.
    Luni dimineata doctorita mi-a spus: „Iti faci bagajul si maine mergi acasa! Esti bine!”… Sfantul Pantelimon m-a vindecat in mod miraculos si nu am cuvinte sa-i multumesc pentru ajutorul grabnic pe care mi l-a dat si pentru fiecare raspuns la rugaciunile mele de pana azi!
    A urmat perioada de convalescenta, mi-am inghetat anul la facultate si a fost perioada de intoarcere la Multmilostivul Hristos. Imi amintesc ca in fiecare criza de durere, daca citeam un acatist, la incheiere nu mai simteam dureri.
    Tot ce a urmat – intalnirea sotului meu, a duhovnicului, a Sfintilor si altor oameni si tot ce mi s-a intamplat, dupa Pronia lui Dumnezeu, a fost spre ruperea de ce eram inainte de accident si descoperirea Lui. Slava Domnului pentru toate!
    In plus, suferinta m-a facut sa privesc viata cu alti ochi. Sa apreciez mai mult decat altele faptul ca pot merge, ca pot respira, ca ma pot bucura de natura minunata, ca mi-a dat Domnul atatia prieteni si oameni buni alaturi de mine… Ma bucuram pana si de perioadele cand nu simteam nici o durere si realizam ce mare lucru e acesta! Acum imi amintesc tot mai rar de aceste mari minuni si bineinteles ca am cazut de multe ori de atunci, insa nadajduiesc la mila Domnului, sa ma vindec si de bolile sufletesti.
    Sfantul Pantelimon sa ne dea si noua putin din bucuria pe care o simtea el in chinuri!

    D. S.

  21. Sfinte Mare Mucenic Pantelimon iti multumesc ca te rogi Domnului nostru Isus Hristos pentru noi pacatosii robii tai!Mijloceste in continuare pentru noi spre iertarea păcatelor , mantuirea sufletelor noastre,pentru sanatatea noastra sufleteasca si trupeasca!
    Doamne Isuse Hristoase,fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Maicii Sfinte Preacurate ,ale Sfantului Mare Mucenic Pantelimon si ale tuturor sfintilor pomeniţi in Sfanta noastra Biserica ,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi!

  22. Sfinte si tamaduitorule PANTELIMOANE,roaga-te pentru noi pacatosii sa se mantuiasca sufletele noastre!
    Doamne ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate