CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)

8-03-2012 Sublinieri

(sursa foto: ASCOR Cluj)

Părintele Ciprian Negreanu – biserica studenţilor din complexul Haşdeu, (Cluj-Napoca):

„Cei ce-L caută pe Hristos vor primi multă dragoste”

Părinte Ciprian, de ce este atât de impor­tant ca omul să se spovedească?

– In primul rând, e nevoie să se spovedească pentru a se reînnoi, pentru a-şi curăţi sufletul printr-un nou Botez — un Botez al lacrimilor, care să scoată la iveală toate darurile pe care le-am primit la Botez şi pe care ni le-am acoperit cu păcate şi cu greşeli. Ne spovedim ca să ne vedem din nou sufletul curat, ca să ni-l regăsim, dezlegat din legăturile păcatelor, să dăm la o parte mizeriile şi toate care acopereau cumva darurile mari ale Botezului. Părintele Arsenie Boca spunea că oricine, oricât de puţini talanţi ar avea, unul tot are, care e Botezul. El aşa socotea, că cel care are un talant e cel care are Botezul — dar care e un talant mare.

După aceea, ne spovedim pentru că nu există om care să nu-şi simtă conştiinţa mur­dărită, neîmpăcată, neliniştită şi căutăm răspuns la Dumnezeu, dezlegare de la Dum­nezeu — şi asta numai prin preot, numai aşa găsim dezlegare. Şi atunci, ne spovedim sau căutăm să ne spovedim pentru că ne mustră conştiinţa. E „pârâşul de pe cale”, despre care ne vorbeşte Mântuitorul: Impacă-te cu pârâşul tău pe cale”, căci altfel va trebui să plătim până la ultimul bănuţ, dacă nu ne împăcăm cu el. Şi eu aş zice: minunat ar fi să ajungem să fim prieteni cu pârâşul nostru, care este conştiinţa adică să ne sfatuiască, iar noi să-i urmăm sfaturile. Adică spovedania să fie împrietenirea cu „pârâşul”; nu numai o împăcare formală, ci o împrietenire. Ne spovedim în principal din aceste două motive şi din al treilea, aş zice, care tot principal este: ne spovedim pentru că ne dăm seama că doar prin sfatuirea unui duhovnic, unuia mai înaintat pe Cale, unui cunoscător bun al învăţăturilor de credinţă, a vieţuirii duhovniceşti, al luptei nevăzute, doar prin sfatuirea lui putem să învăţăm şi noi cum să luptăm, cum să ne biruim pe noi înşine, cum să ne biruim patimile. Spovedania să nu se rezume numai la mărturisire, ci şi la sfatuirea duhovnicească, la duhovnicie.

– Pentru că vorbim despre îndrumare, cum ar trebui să fie relaţia dintre fiul duhovnicesc şi părintele duhovnicesc?

Sunt oameni pe care îi cunoşti de ani de zile, vin şi se spovedesc şi… doar se spovedesc. Spun rapid păcatele şi se rezumă doar la atât. Nu au o relaţie vie cu duhovnicul. Simt că se dezleagă păcatele, dacă au pocăinţă — dar sunt ca nişte oameni care intră într-o grădină şi culeg numai o floare, deşi ar putea să ia braţe de flori. Şi cred că relaţia cu duhovnicul ar putea fi mult mai folositoare dacă nu s-ar rezuma numai la a-ţi mărturisi rapid păcatele şi a pleca, fără măcar cu un sfat, sau cu un canon. Incă se şi miră unii când îi opreşti şi le spui ce ar trebui să facă. Cum zicea Părintele Teofil, e nevoie să-l vezi pe duhovnic ca pe un prieten, ca pe un tată şi un frate şi să poţi merge la el ca la un prieten, oricând. Să nu-ţi fie ruşine. Aşa cum un prieten te poate ajuta oricând şi la orice oră, fără să te judece, ci să te înţeleagă întotdeauna şi să fie de partea ta. Pe de altă parte, să fie ca un frate care îţi sare în ajutor în orice clipă şi care te mai şi mustră câteodată şi-ţi bate obrazul că „nu aşa se face”, dar şi ca un tată care uneori să aibă şi cuvinte mai aspre dacă e nevoie, dar şi multă, multă blândeţe şi înţelegere.

– Ce înseamnă să faci o spovedanie bună? Când se spovedeşte omul cu adevărat şi bine?

– Această problemă am văzut că se pune din ce în ce mai des în ultima vreme. Am discutat-o şi eu, văzând că există concepţia că ai putea detalia atât de mult păcatele, încât, dacă le-ai spune pe toate în nuanţele cele mai fine, ai face o spovedanie bună. Şi tot mai mult încerc şi eu să le spun oamenilor că nu în asta constă o spovedanie bună, lucru pe care învăţătura ortodoxă ni-l spune de mult timp: detalierea păcatelor prea mare, mai ales a celor legate de desfrânare, nu este folositoare nici pentru cel ce se spovedeşte, nici pentru cel ce spovedeşte. Şi tot mai mult mi se adevereşte că o spovedanie bună nu înseamnă detalierea în mii şi mii de nuanţe a fiecărui păcat şi atenţia la tot felul de detalii foarte subţiri, ci pocăinţa adevărată. Omul să creadă cu sinceritate că este păcătos. Să ştie că e păcătos, să-şi ştie păcatele sale, cum zicea Părintele Arsenie Boca: „Ajunge să-ţi aduci aminte o dată de păcatele tale, le-ai trecut o dată prin mintea ta, apoi uită-le!Uită-le, aducându-ţi aminte întotdeauna că eşti un desfrânat — dar nu în detalii, nu în nuanţe, nu în fineţuri. Nu foloseşte sufletului omenesc.

Povestea un părinte că era odată la Locu­rile Sfinte şi a venit o femeie în biserică să se spovedească la el şi zece minute a plâns neîn­cetat, în hohote, neputând să rostească nici un cuvânt, iar părintele, după zece minute, s-a ridicat şi a dezlegat-o de toate păcatele. Adică, fără ca ea să fi zis nimic. Pentru că a vă­zut sinceritate şi părere de rău cu adevărat de păcatele sale şi hotărâre de a nu mai face acele păcate — şi cred că asta face ca o spovedanie să fie bună. In primul şi primul rând, să crezi sincer că eşti păcătos, să-ţi cunoşti cât de cât păcatele, să nu mai vrei să le faci niciodată, să le urăşti, să urăşti felul tău de a fi în păcat…

Şi să le mărturiseşti…

– Şi să le mărturiseşti, da. Foarte mulţi vin la sfârşit şi zic: „Ştiţi, cred că eu nu m-am spovedit bine, că încă mi-aduc aminte de ele”. Dar e firesc! Dumnezeu când le şterge, nu şterge şi amintirea păcatului. Dacă ar şterge cu totul amintirea păcatelor, am face neîncetat aceleaşi păcate. Şi am zice că „lasă — iar le fac, iar mă spovedesc şi iar uit de ele, şi trăiesc liniştit, cu conştiinţa împăcată”.

Nu! Amintirea păcatelor rămâne, şi bine face că rămâne, şi Dumnezeu bine face că o ţine în continuare, ca un paznic, ca să nu mai facem.

Oamenii cred că dacă îşi mai aduc aminte de păcate, trebuie să le detalieze şi mai mult. Cine ştie ce lucruri să mai spună, şi mai tainice! Or nu este cazul, nu asta este pricina pentru care îşi aduc ei aminte de păcat.

Părinte, v-aţi confruntat ine­vitabil cu problema asta mare, aproa­pe generalizată, a omului de astăzi — si anume cu depresia, cu oameni depresivi, care ajung la de multe ori la deznădejde. Cum îi poate ajuta duhovnicul?

– Intr-adevăr, am văzut că, în afară de cei care au suferit trau­me foarte mari (accidente, moar­tea celor apropiaţi, violuri, homo­sexualitate) sunt foarte mulţi care sunt depresivi neavând nici una dintre aceste traume…

– Aceştia devin depresivi datorită modului lor de viaţă.

– Da. Chiar dacă ei, din afară, par altora că ar avea o viaţă de dorit. Adică ceilalţi îi invidiază: au de toate, nu le lipseşte nimic, chiar şi Dumnezeu i-a împodobit cu calităţi excepţionale. Oameni care par de invidiat, dar ei sunt într-o depresie! Şi foarte mulţi, din ce în ce mai mulţi, sunt depresivi.

Ce-ar putea face duhovnicul? Eu, cel puţin, am văzut că depresia atâtor tineri şi atâtor suflete este pornită de la mândrie, de la păcatul principal al sufletelor noastre, mândria. Ori de la complexe de inferioritate. Eşti complexat că nu ai, că nu eşti ca celălalt, că nu arăţi ca celălalt, că nu ai mintea celuilalt, că n-ai averea celuilalt – orice. Porneşti şi tu dintr-o mândrie, pentru că vrei să fii ca ceilalţi, vrei să fii mai mult ca ceilalţi, vrei să fii slăvit, vrei să fii lăudat, vrei să fii primit în cercurile lor. Nu-L ai pe Dumnezeu în vedere, porneşti şi de la o necredinţă. Că, dacă te-ar interesa Dumnezeu şi L-ai cunoaşte pe Dumnezeu şi L-ai căuta cu sinceritate pe Dumnezeu, ţi-ar ajunge El. Pentru că Mântuitorul spune, şi acest lucru îl văd toţi: „Cel ce lasă pentru Mine masă, casă, părinţi, fraţi, rude, va primi în veacul acesta de o sută de ori mai mult, case, mese, părinţi, fraţi, rude şi în veacul viitor împărăţia” (Marcu 10:29,30).

Şi să ştiţi că aşa se întâmplă. Cei ce-L caută pe Hristos cu sinceritate (şi probabil că sunt plânşi de ceilalţi, sau nu sunt primiţi în nici un fel în grupurile lor, în laudele lor, în mândriile lor, nu sunt cot la cot cu ceilalţi) totuşi nu vor rămâne singuri, Il vor avea pe Hristos, dacă vor crede Lui. Şi vor avea multă dragoste şi vor simţi multă dragoste de la Dumnezeu şi preţuire, că Dumnezeu nu a dispreţuit pe nimeni, cum zice Sfântul Simeon Noul Teolog, niciodată nu a dispreţuit pe nimeni. Şi aceşti oameni vor descoperi în jur pe mulţi alţii pe care îi vor preţui tocmai pentru că cred în Hristos, pentru că Il caută pe Hristos, pentru că sunt altfel decât ceilalţi. Aceste sute de fraţi, mame, taţi, de care zicea Mântuitorul, totdeauna sunt aproape. Nu-i vedem acum, n-am pus încă mâinile pe plug sau nu ne-am raportat încă sincer la Hristos, ca să-i putem descoperi şi pe aceştia.

A consemnat Părintele Sabin Vodă

(din: revista “Familia ortodoxa, nr. 2 (37)/ februarie 2012)

(sursa foto: Ramura inflorita)

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Pocainta, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

56 Commentarii la “CE INSEAMNA O SPOVEDANIE BUNA? Raspunsuri de mare folos de la Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @ Carmen: 🙂

    @ Andrei: Da, avem datoria sa-i invatam pe ceilalti, dar cu blandete.

    @ Daniil: Dumnezeu iarta! (In acest caz eu chiar nu am nimic personal de iertat.) Nici nu stiu daca o mica greseala din nestiinta cere asemenea scuze elaborate, dar daca asa ati simtit, va raspund cu ceea ce ne spune Traditia Bisericii: Dumnezeu iarta! In ce priveste dorinta de a cunoaste cele scrise de Parintii Bisericii (si, as adauga, de a dobandi cugetul Parintilor, adica modul corect de a intelege cele scrise de ei), Dumnezeu sa va lumineze!

    Aici pe site e o selectie buna de extrase din carti, predici, interviuri, plus trimiteri la carti si la alte bloguri, organizate si pe categorii. Este de apreciat tonul echilibrat si osandirea pacatului, intotdeauna insotita de compasiune pentru pacatos. Astfel, osandirea pacatului nu devine niciodata condamnarea pacatosului, iar compasiunea pentru pacatos nu se transforma niciodata in indreptatirea pacatelor. Multumesc adminilor pentru aceasta munca filantropica, sa va tina Domnul si sa va dea inspiratie si in continuare!

  2. @Ana Elisabeta
    Nu vreau sa se inteleaga ca am o inclinatie sectara contra medicilor.Dar din pacate doctorii nu mai merita increderea noastra.Sunt si exceptii,dar terenul e destul de minat.Cati doctori au taria de caracter sa te trimita la duhovnic si sa recunoasca ca e depasit?Pe cand duhovnicul face acest lucru avand si avantajul umbririi Duhului Sfant.Se pune prea mult problema duhovnicului nepotrivit.Cred mai degraba ca avem duhovnicul pe care ni-l dorim.
    Toata discutia noastra se termina cand vine salvarea,te ridica si aterizeaza cu tine in mijlocul “sistemului”.Atunci mila lui Dumnezeu lucreaza prin…medici.

  3. @ Cristi_g

    Nu cred ca s-a pus problema unei atitudini sectare! Dar sa stiti ca ea exista. Exista de exemplu oameni care refuza tratamentul medical si cauta solutii “alternative”. Acum nu ma mai refer la probleme psihice, bineinteles, ci la boli care ameninta viata.

    Medicii nu prea pot sa trimita omul la duhovnic. Ar trebui sa fie ei oameni duhovnicesti in primul rand (mai rar in ziua de azi, nu numai printre medici, ci in intreaga societate), iar apoi sa discearna daca e nevoie de duhovnic si daca pacientul vrea sa fie trimis la duhovnic sau nu.

    Cu siguranta se pune prea mult problema duhovnicului nepotrivit, dar din pacate chiar exista asa ceva. Sigur ca avem duhovnicul pe care-l meritam, asa cum in general ni se intampla ceea ce meritam, sau ceea ce ne e de folos intr-un fel sau altul. Dar totusi nu putem spune celui care sufera sa taca si sa rabde, ca i se intampla ceea ce merita. Da, fiecare cu crucea lui, dar este scris (probabil pe undeva prin Epistole, nu retin) ca trebuie sa-i mangaiem si sa-i incurajam pe cei care sufera. Nu sa-i indreptatim daca au gresit cu ceva, dar nici sa-i osandim.

    Despre sistem nu mai comentez… Dar asa este, intotdeauna Dumnezeu este cel care vindeca: fie prin mijloacele naturale ale organismului, fie prin medici, fie prin minuni, fie prin tratamente traditionale.

  4. Pingback: CONFERINTA DE LA CLUJ A PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX DESPRE RUSINEA LA SPOVEDANIE (video): “In ceasul caintei si al rusinii omului, mana Domnului se odihneste peste el si tot cerul ii vine in ajutor” -
  5. Pingback: Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem? -
  6. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire, legi duhovnicesti… -
  7. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  8. Pingback: PILDA TALANTILOR. Predicile Parintilor Gh. Calciu, Arsenie Boca si a episcopului Sebastian al Slatinei: “Dumnezeu ne-a creat pentru IMPREUNA-LUCRARE, iar nu pentru decor” -
  9. Pingback: Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea "nebuna" a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  11. Pingback: PARINTELE NICOLAE TANASE despre MILOSTENIA ADEVARATA/ Pr. Andrei Lorgus: “POCAINTA si AUTO-INVINOVATIREA sunt lucruri complet diferite” - Recomandari
  12. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  13. Pingback: SPOVEDANIA -
  14. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  15. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  16. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  17. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  18. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR SI IERTAREA APROAPELUI. Plus: Predica Arhim. Mihail Stanciu (2014) -
  19. Pingback: Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim
  20. Pingback: Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati
  21. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ -
  22. Pingback: MARTURIA UNEI TINERE din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles că El era Mirele asteptat” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: CONSTIINTA si NESIMTIRE | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Din lectiile lui Zaheu pentru noi: CANONUL NEDREPTATII, MILA si CAUTAREA RAVNITOARE A LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: PARINTELE AMFILOHIE BRANZA – interviu in “Familia Ortodoxa”: “Daca de mii de ori te tranteste diavolul intr-un anumit pacat, tu de mii de ori vrei sa te ridici! Mai reduceti zgomotul, mai retrageti-va din agitatie…” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate