PARINTELE IOAN SABAU si PREZBITERA ALEXANDRA – o familie minunata de SFINTI contemporani

19-02-2014 Sublinieri

Părintele Ioan Sabău și prezbitera Alexandra (II)

[…]. Continuăm așadar cu partea a doua din mărturia Părintelui Cristian, unul din fiii săi duhovnicești, și cu amintirile D-nei Cecilia Sabău, fiica după trup a părintelui Ioan, despre aceste pilde de viață întru Hristos, cărora “Domnul le-a stat într-ajutor și i-a întărit, pentru ca evanghelia să fie pe deplin vestită” [2 Tim 4:17].

Părintele Ioan a ctitorit șapte biserici, dintre care cea mai furmoasă este minunata “catedrală” de la Vinerea, închinată Sfântului Nicolae. Avea foarte mare evlavie la Maica Domnului. Îmi spunea că-i este rușine să se roage Mântuitorului, dar la Preacurata are mare îndrăzneală, și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mult l-a ocrotit pe el și pe familia lui. Alt sfânt la care avea foarte mare evavie era Sfântul Nicolae.

Citind într-o carte a Părintelui Cleopa, pe când eram la Părintele, am descoperit că este păcat să cădești fără tămâie (adică de formă). I-am spus părintelui acest lucru, iar Părintele mi-a povestit ce-a pățit într-o zi când era în biserica Sfântului Nicolae (Părintele avea un obicei, ca în fiecare zi să meargă să facă rugăciune în biserică – acest obicei l-a păstrat până la sfârșit; doar în zilele în care era foarte neputincios își făcea rugăciunea și pomenirile în pat, la biserică avea un teanc de pomelnice). În acea zi a cădit așa, de formă – n-a mai aprins cărbunele – și, dintr-o dată, cum era singur în biserică, a căzut icoana Sfântului Nicolae de pe catapeteasmă. Și mult s-a înfricoșat, pentru că a înțeles că Sfântul Nicolae era de față. De atunci n-a mai făcut acea greșeală.

Foarte mult s-a luptat pentru a construi acea biserică. A început-o în 1937 și a terminat-o în 1957. L-a ajutat Domnul ca în acele pr-ioan-sabau-012vremuri să facă rost de materiale, și îmi povestea cu satisfacție că era dat exemplu în ședințele P.C.R. din județ:

 “cum popa își poate face biserică, iar noi (comuniștii) nu suntem în stare să construim ceva neînsemnat?”.

Mult s-a necăjit și cu sfințirea bisericii de la Vinerea, unde au fost prezenți 150 de preoți, iar comuniștii, ca să tulbure sfințirea, au organizat jocuri, dansuri și i-au tăiat funia de la clopot.

În satul natal, Folt, a restaurat cele două biserici (inclusiv pictura din amândouă). Până să se facă biserica din sat (sau cât se făceau ceva reparații, nu mai știu exact), Părintele slujea la biserica din deal. Atunci s-a întâmplat să intre hoții și să fure Potirul, lucru care mult l-a întristat. Și Părintele a socotit de aici că Domnul nu mai vrea ca el să slujească, zicând:

“un preot fără Potir nu poate exista”.

S-a rugat Domnului ca, dacă este voia Lui să mai slujească, să fie adus înapoi Potirul. În câteva zile Potirul a fost adus înapoi…

Legat de Maica Domnului (la care avea foarte mare evlavie, pentru că mult l-a ajutat în viață), povestea: când preoteasa era bolnavă de moarte (și nu de puține ori s-a întâmplat aceasta!), Părintele era cu o mână pe preoteasă și cu cealaltă mână pe icoana Maicii Domnului – și niciodată nădejdea nu i-a fost înșelată.

“Bucuria lui era așa de mare când vorbea oamenilor!”

Mult se smerea și se ocăra. Cred că de aceea îl și iubeau atât oamenii, cât și preoții. Era socotit “predicatorul Ardealului” (sau cel puțin al județelor Hunedoara și Alba) – eu așa am auzit că-l numeau alții, deși el se smerea totdeauna, socotindu-se un preot slab și neputincios. O singură dată l-am însoțit pe Părintele la Aiud: era pe 14 septembrie și fusese invitat peste tot să predice. Acolo am auzit pe cineva zicând despre el:

“Părintele Ioan este ca de obicei: esență!”.

Avea niște predici la prima vedere simple, dar care te loveau până în străfunduri – cei care l-au ascultat îmi spuneau că Părintele scoate lacrimă și din piatră. Bucuria lui era așa mare când vorbea oamenilor!

De multe ori în ultimii ani ai vieții, începea predica foarte încet, de-abia o auzeai, iar când o termina era un vulcan – se aprindea și te copleșea cu modul lui de-a prezenta acel subiect. Avea un fel foarte firesc de a vedea lucrurile, viața și credința. Era și foarte glumeț. Împreună cu Părintele Crăciun forma un tandem de neegalat.

Am fost la o mănăstire al cărei părinte duhovnic era mult iubit de Părintele Ioan. Acolo, pe lângă multe discuții, părintele ieromonah îi spunea Părintelui Ioan despre ispitele pe care le-a avut cu cei din jurul mănăstirii (era o mănăstire la margine de sat, și voiau să cumpere din pământul localnicilor). I-a povestit cum un localnic l-a amenințat că dacă nu-i dă 6000 euro pe o bucată de pământ, o va vinde unui om de afaceri din București, care-o să facă acolo loc de distracții, și cum a trebuit să se chinuie să facă rost de acei bani. Părintele Ioan i-a zis:

“Ai greșit. Trebuia să-l lași să vândă afaceristului terenul și să-i zici că o să-l convertești pe acela, care o să-ți doneze ție terenul, că nu poți să-l ispitești pe popa!”

Era foarte iubit de călugări și și-ar fi dorit să-și petreacă sfârșitul vieții într-o mănăstire, dar Domnul a rânduit altfel.

La înmormântarea preotesei s-au dat niște mărturii extraordinare. O să povestesc câteva lucruri despre ea.

Părintele Crăciun spunea că maica preoteasă postea negru miercurea și vinerea. A fost licențiată în limba franceză la Cernăuți și venea dintr-o familie cu mai mulți frați. Ea s-a cunoscut cu Părintele Ioan la Cernăuți, când acesta făcea facultatea, apoi s-au căsătorit și s-a mutat cu el în Ardeal. Sora sa mai mică, singura rămasă în viață a fost deportată cu părinții ei în Siberia, unde au petrecut doisprezece ani. Tatălui preotesei, pe care îl chema Gheorghe, i-a apărut atunci în vis Sfântul Mare mucenic Gheorghe și i-a spus că nici el, nici soția lui, ci doar fata. Și așa a fost: părinții au murit în Siberia, iar sora preotesei s-a întors acasă…

Foarte mult a iubit-o pe preoteasă. Zicea că, dintr-un preot, preoteasa este 50%, dar pentru el preoteasa a fost 90%. Din mila Domnului, am ajuns în casa Părintelui Sabău în preziua morții preotesei, pe care eu o consider o sfântă, și atunci am văzut o parte a Părintelui pe care până atunci n-am văzut-o. Mult a suferit din cauza acestei pierderi! A fost o mare mângâiere pentru el această femeie. Spunea într-o conferință că oriunde mergea, îi spunea:

“Mami (așa o alinta), roagă-te!”

– iar rugăciunea preotesei tare mult îl ajuta. Mai spunea într-o predică că cele mai dureroase pentru un deținut nu erau bătăile, chinurile, foamea, ci atunci când veneau comuniștii cu sentința de divorț semnată – asta îi prăbușea pe cei mai mulți.

ioan_sabau1

D-na Cecilia Sabău, fiica Părintelui Ioan: “Mama a stat în umbra Părintelui ca un rug aprins”

Mama niciodată nu făcea scandal, niciodată nu ridica vocea, era tare blândă. Parcă nici n-o simțeai, era ca un suflu, ca un duh. După ce a născut-o pe sora mea, n-a mai putut avea copii, din cauza unui cancer la col, și a fost o mare durere pentru ea, fiindcă iubea mult copiii. Apoi și-a pierdut și vederea de la ochiul stâng, din cauza unui cheag de sânge. Și-a pierdut și sânul din cauza unui cancer mamar. Dar niciodată nu s-a plâns, n-a zis că nu mai poate, niciodată nu s-a arătat a suferi pe față.

125725_1maica-domnului-cu-pruncuMama a stat în umbra Părintelui ca un rug aprins. A avut o credință uriașă la Maica Domnului. În 1940 era la o clinică din Cluj, pentru a se trata, și a visat că era în fundul unei gropi și căuta să iasă la lumină și nu putea. Atunci a venit o femeie pe care, zicea,

“am recunoscut-o, era Maica Domnului. Și mi-a zis: “Ține-te de firul ăsta!”, și mi-a întins un fir de iarbă, “că vei izbuti”. “Cum să mă țin de un fir de iarbă?…” Dar am apucat firul de iarbă și am ieșit la suprafață”.

Au fost multe întâmplări minunate cu mama, întâmplări “neîntâmplătoare”, ci conduse de Cel de Sus. Când a venit Părintele de la pușcărie, după opt ani, mama a făcut din nou cancer la colul uterin, și nu voia să mai meargă la operație. Până la urmă am convins-o să se ducă la profesorul Chiricuță, chirurg, fiu de preot. Dar el n-a vrut s-o opereze, a zis că nu riscă, fiindcă nu-i dădea nici o șansă. Atunci tata s-a dus la el și i-a zis:

“Vă conjur, în numele Părintelui Chiricuță, tatăl dumneavoastră, pe care l-am cunoscut foarte bine, să o operați – că acolo unde nu puteți dumneavoastră, poate Dumnezeu”.

Și-atunci profesorul a acceptat s-o opereze. Și Dumnezeu a făcut ca mama să trăiască încă douăzeci de ani de atunci. Iar între timp profesorul a murit, dar ea a supraviețuit!

A murit cu pace, fără să dea semne că s-ar duce, într-o bună dimineață, la o lună după ce împlinise 90 de ani. Practic, toată viața mama a fost ținută de Maica Domnului, în care a avut o uriașă credință.

“Când Părintele era în pușcărie, nu mai știam dacă este în viață. Și el era la Aiud, la zarcă… Două săptămâni a stat acolo, izolat la “neagra”, și când l-au scos era aproape mort. Pe urmă, în primăvara ce a venit, l-au scos la muncă, la grădină, unde se scurgeau apele murdare ale orașului, iar înainte de-a le da drumul din pușcărie, i-au pus să dea declarații că vor da informații la miliție. Dar tata a zis: “Eu nu mă duc. Dacă-mi puneți condiția asta, eu mai bine rămân aici”. Din pricina asta, a fost ultimul care a ieșit de la Aiud, după el s-a închis poarta”.

sabau

Din amintirile fiicei Părintelui Ioan:

Nu ne e permis să vedem în viața noastră familială o cloacă în care se adăpostesc toți virușii care ne mănâncă viața socială și de credință. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Galateni, grupează în două categorii faptele care le face firea noastră trupească. Când ne spune despre curvie, preacurvie, necurăție, desfrânare, nu face decât să ne avertizeze despre sexualitatea de acum, sub diferitele ei forme. În acest cuvânt modern se grupează păcatele care dărâmă familia. În celelalte se cuprind cele care macină viața socială.

E o cerință de la Dumnezeu să punem această problemă: înnoirea vieții familiale. Mai ales de către noi, preoții. Că și din cauza scăderilor noastre am ajuns la aceste deformații ale vieții, care ne macină familia. Numai atunci când îl vom putea readuce pe Hristos în viața noastră – și socială, dar mai ales familială -, atunci putem spune că Biserica noastră este cea care îi pregătește pe oameni pentru Înviere. Atunci vom fi o oază de însănătoșire, o cetate de salvare pentru creștinismul de mâine, în vreme ce vedem că state apusene, occidentale, evoluate în civilizație, au ajuns Sodome și Gomore ale vremurilor moderne.

Mă gândesc că dacă poporul nostru va reuși să revină la vechea tradiție a țăranului român, a familiei încleștate, atunci va fi salvarea neamului nostru.”

Părintele Ioan Sabău într-o predică din 2005

(Mărturia părintelui Cristian Revista Familia Ortodoxă, nr. 3(50)/2013, pp. 9-11)

p-ioan-sabau


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Pr. Ioan Sabau, Preotie (pentru preoti), Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PARINTELE IOAN SABAU si PREZBITERA ALEXANDRA – o familie minunata de SFINTI contemporani

  1. Doamne ajută,
    Bine aţi revenit, fraţilor de la Război întru Cuvânt, că, mie cel puţin, nu îmi mergea conexiunea spre saitul dvs.
    Văd că acum totul e în regulă.

    “Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.”
    (II Timotei 4, 2)

  2. @Ioan C

    Multumim!

    Intr-adevar, am avut unele probleme tehnice persistente…

  3. Nici eu n-am putut intra ieri, toata ziua, pe site!
    Slava Domnului ca s-a rezolvat!

  4. Pingback: PARINTELE CRACIUN din Cincis – 2 ani de cand a plecat sa ia parte la Liturghia cereasca din “Ziua cea neinserata” a Invierii (†8 aprilie 2012): “INIMA BUNA!” -
  5. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU (+30 septembrie 1996) – ”UN CALUGAR CU FAMILIE”. Marturia sotiei despre CREDINTA NELIMITATA, PERSECUTIA COMUNISTA si VIATA DE FAMILIE a unui preot sfant. “Am binecuvantat ceasul in care ni l-a trimis Dumnezeu in
  6. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate