– Care este limita până la care trebuie purtată crucea? De exemplu, dacă te afli într-o căsnicie care nu mai funcţionează, oricât ai fi încercat, astfel încât se creează un mediu nociv pentru cei din jur? Ce este de făcut? …
Articole cu eticheta (tag): soti
Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru buna înțelegere între soți Preablândule Părinte Efrem, cu umilință venim acum la tine și cerem ca milostivirea ta cea mare să se arate și asupra noastră, căci suntem împovărați sufletește. Osteneala zilelor s-a …
“Sa avem mare grija de copii, mai cu seama in aceasta societate atat de secularizata. A educa [a-l lasa educat] pe copil prin Internet sau TV sau numai prin mediul intalnit la scoala si in societate sau a neglija cresterea …
Nemulţumirea noastră şi cultura exprimării ei Izbucnirile de mânie decurg după principiul reacţiei necontrolate: v-au năpădit emoţiile negative, şi voi, fără să vă gândiţi câtuşi de puţin la consecinţe, le vărsaţi cu „dărnicie” asupra celor din jur. Toate metodele cunoscute …
Continuare de la: * PĂRINTELE CONSTANTIN COMAN la Conferința ASCOR IAȘI, „Pocăința – dar al lui Dumnezeu și efort personal” – 28 Noiembrie 2017: Transcriere fragmentară a celei de-a doua părți a conferinței (Răspunsuri la întrebări): […] – Cum putem …
„Dorul duhovnicului nu e să le meargă bine fiilor duhovnicești, ci ca toți să cunoască pocăința” Interviu cu Părintele Ciprian Grădinaru, preot al Parohiei “Toți Sfinţii”, Belgia Interviu realizat de Benedict Both pentru“Arthos”– revista ASCOR Cluj – Cum devine o …
Vedeti si: *** Doxologia: Căsătoria nesfinţită este lipsită de apărare Căsătoria nesfinţită este lipsită de apărare. Fără acoperământul haric al lui Dumnezeu, căminul domestic este vulnerabil şi în faţa înrâuririlor dăunătoare din afară, şi în faţa degradării lăuntrice. Inimile soţilor …
Doxologia: Când te rogi pentru cineva, îl copleșești cu iubire Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un …
“După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora care este pornită spre distrugere” *** Doxologia: Mirenii să nu uite că în lipsa unei rugăciuni comune în familie nu poate exista …
“…Te primește, pentru că te iubește. Dar tu iubești? Atunci corectează-te. Dacă vezi că ceva îl deranjează pe celălalt, corectează acel ceva. Când îi aud pe unii oameni spunând: „Eu acesta sunt sau eu aceasta sunt, nu mă schimb”, le …
DE UNDE NE VINE IMPULSUL SA NE IMPOTRIVIM VOII LUI DUMNEZEU? De ce copiii nu-i asculta pe parinti? Familia ortodoxa: Stareţul Tadei de la Vitovniţa: Vedeti cum lucreaza duhurile de sub cer?! “- Spuneti-mi, parinte staret, de ce, in ciuda …
12. PARINTELE IOAN SABAU si PREZBITERA ALEXANDRA – o familie minunata de SFINTI contemporani 19-02-2014
Părintele Ioan Sabău și prezbitera Alexandra (II) Părintele Ioan a ctitorit șapte biserici, dintre care cea mai furmoasă este minunata “catedrală” de la Vinerea, închinată Sfântului Nicolae. Avea foarte mare evlavie la Maica Domnului. Îmi spunea că-i este rușine să …
“Tragedia vremurilor de astazi este fragilitatea familiei” SINGURĂTATEA ŞI FAMILIA Singuratatea in lumea contemporana – Am mai mult de 40 de ani si nu m-am casatorit, iar oameni ca mine sunt foarte multi in Rusia; este pur si simplu o …
(sursa foto) “Omul împleticit în labirintul lui de planuri de duşmănie împotriva altora, omul incapabil de comuniune adevărată este întunecat în lăuntrul şi pe faţa lui. Poporul spune just de un om prietenos, neduşmănos, fără gânduri ascunse, că este om …
Cum trebuie sa se poarte sotul cu sotia Barbatilor, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care impreuna cu voi sunt mostenitoare ale harului vietii vesnice (I Pt. 3, 7). …
Insa nici barbatul, intrucat are stapanirea, sa nu se indemne la ocari si la loviri, ci sa o indrume, sa o sfatuiasca, sa o convinga prin cuvinte, intrucat este nedesavarsita. Sa nu intinda niciodata mainile sa o loveasca — acestea nu se potrivesc unui suflet slobod -, insa nici sa nu foloseasca ocari, nici jigniri, nici mustrari, ci s-o indrume.
Sa faceti rugaciuni comune; fiecare sa mearga la biserica si din cele spuse si citite acolo si barbatul sa pretinda de la femeie in casa lor, si aceea de la barbat. Daca sunteti saraci, adu inainte pilda sfintilor barbati, a lui Pavel si a lui Petru, care au izbutit in propasire mai mult decat toti imparatii si bogatii, si cum au trait intru foame si intru sete. Sa o inveti ca nimic nu este infricosator din toate cele ce se intampla in viata, decat numai sa se impotriveasca cineva lui Dumnezeu.
Daca barbatul nu poate sa se infraneze, iar eu voiesc infranare? Esti nevoita sa-l urmezi pe barbat. Pentru ca, daca nu voiesti sa faci asa, lantul, care te leaga din pricina casatoriei te trage dupa sine si te aduce spre acela cu care ai fost legata de la inceput. Caci aceea care se nevoieste cu infranarea fara voia barbatului ei nu numai ca se lipseste de rasplatile infranarii, ci este vinovata si de adulterul aceluia si mult mai raspunzatoare decat el. De ce? Deoarece ea l-a aruncat in prapastia pierzarii, intrucat l-a lipsit de unirea trupeasca legiuita. Caci, daca nu este ingaduit nici pentru putin sa faca aceasta, daca el nu voieste acest lucru, ce iertare va fi cu putinta sa aiba aceea care il lipseste pe sot cu totul de aceasta mangaiere.
Stareţul Macarie de la Optina îndeamnă un ucenic ce avea neînţelegeri cu soţia: “Smereşte-te pe tine, şi nu pe ea. Iubeşte-o pe ea şi nu pe tine”. Tot el îi spune unui corespondent:
“Tocmai crescânda nepăsare faţă de Cuvântul Său, urmată de refuzul nostru de a ne cerceta inimile – unde putem afla atât pacea pe care El ne-a lăsat-o, cât şi înţelegerea lipsei noastre de dragoste faţă de El şi de aproapele – aduce cu ea această pedeapsă, dezbinare a căminului”.
Principala cale de cultivare a unei creşteri sănătoase şi de tratare a problemelor care apar este adâncirea vieţii noastre duhovniceşti. Cum pot deci cei căsătoriţi să-şi adâncească viaţa duhovnicească?
Trebuie sa ne straduim ca credinta in Dumnezeu sa patrunda in intreaga noastra viata, si nu doar „de praznic” *** Insemnatatea Bisericii A aduce oamenii la credinta si la adevar este sarcina de temelie a Bisericii. In lumea de astazi …
Conferinta Parintelui Nicolae Tanase (Valea Plopului /Valea Screzii) – Serile Filocalice ASCOR, Bucuresti (Aula Magna a Facultatii de Drept), 28 nov. 2011 Legaturi:
*** 1. „ Fie-va autoritatea plina de stralucire!” Prin cele aratate in capitolele anterioare intelegem ca, in viziunea hrisostomica, suprematia masculina nu implica in nici un fel dominarea sau discreditarea sotiilor de catre soti, deoarece aceasta suprematie este bazata, confirmata …
“Duhovnicul se numeşte “părinte”, şi de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste şi afecţiune dumnezeiască. Să se pună în locul fiecăruia dintre cei care se spovedesc şi să trăiască durerea aceluia, astfel …
Părinţii să-şi încredinţeze copiii lui Dumnezeu Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăruiesc trupul.
23. CASATORIA – TAINA CEA MARE 09-09-2008
“A spune că „Sunt căsătorit” înseamnă că trăiesc şi mor pentru Hristos. „Sunt căsătorit” înseamnă că tânjesc şi însetez după Hristos”.