Cuviosul Paisie Aghioritul: ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA

16-05-2014 Sublinieri

purtarea-crucii-2

ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA

«Pentru ca să meargă cineva in Raiul cel dulce trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să pri­mească în mână paşaportul încer­cărilor».

“Trecut-am prin foc şi prin apă…” [1]

Crucea încercărilor

– Părinte, cruciuliţa pe care mi-aţi dat-o o port mereu şi mă ajută în încercările mele.

– Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere.

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzi­t-o, astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o “pensie” bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Insă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem, în timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.

Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercărilor sunt mai presus de “talanţi”, de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O sufe­rinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. De aceea la fiecare încercare să spunem: “îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea”.

purtarea_crucii

Încercările îi ajută pe oameni să-şi revină duhovniceşte

– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?

– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Insă de le vom privi duhov­niceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. In felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?[2]. Dum­nezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.

– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?

Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.

Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.

ib4308

Suferind durerea ne cercetează Hristos

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă [3], spune psalmistul.

Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petre­cut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întru­pat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.

Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. In timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: “Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un “Slavă Ţie, Dumnezeule“. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: “Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”. În viaţa Sfântului Ambrozie[4] se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. “Nu, niciodată“, i-a răspuns acela. “Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-a cercetat“. Atunci Sfân­tul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: “Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici, pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu. Şi de îndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat. Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit.

RastignireaLuiHristosGrigorePalama1

Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte[5]

– Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?

Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. Insă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prin ele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răs­plată cerească. De aceea trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încer­cările pe care le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau din dreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moşte­nească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încer­cările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: “Cum îl răsplăteşti pe aces­ta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?”. Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cea­laltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.

– Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?

– Ce spune Sfânta Scriptură? Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte”. Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şi nici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi, îi mângâie şi le dă o ciocolată. In timp ce aceia care sunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă. Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria. Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără să treacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.

HRISTOS SAMARINEANUL MILSOTIV - Razvan Badescu, Galati - detaliu

Durerea lui Dumnezeu pentru incercările oamenilor

Câte suferinţe are lumea! Câte probleme! Şi unii vin aici să mi le spună stând în picioare, fie şi numai pentru două minute, pentru a se mângâia puţin. O mamă îndurerată îmi spunea: “Părinte, vin clipe când nu mai pot suporta şi atunci spun: «Hristoase al meu, fă să înceteze pentru puţin suferinţele şi apoi pot să înceapă iarăşi»“. Câtă nevoie de rugăciune au oamenii! Insă orice încercare este un dar al lui Dumnezeu, este un examen pentru cealaltă viaţă. Această nădejde a răsplătirii în cealaltă viaţă îmi dă bucurie, mângâiere şi curaj şi pot suporta durerea ce o simt pentru toţi oamenii care trec prin încercări.

Dumnezeul nostru nu este Baal, ci Dumnezeul dragostei. El este Părintele Care vede suferinţa copiilor Săi pricinuită de diferite ispite şi încercări prin care trec, şi Care ne va răsplăti pentru aceasta, numai noi să facem răbdare în mica mucenicie a încercării sau, mai degrabă, a binecuvântării pe care o suferim.

– Părinte, unii spun: “Oare nu este dureros ceea ce îngăduie Dumnezeu? Oare nu-l doare pe Dumnezeu pentru aceasta?”.

Durerea lui Dumnezeu pentru oamenii care sunt chinuiţi de boli, de diavoli, de barbari, etc, are în acelaşi timp şi bucurie prin răsplata cerească pe care le-a pregătit-o. Adică, Dumnezeu cunoscând răsplătirea pe care o va primi în cer cel care trece prin încercări, şi bunătăţile care îl aşteaptă, “suferă” cu uşurinţă durerea ce o simte pentru acela. Iată, Dum­nezeu a îngăduit ca Irod să facă atâtea crime[6]. Păi unsprezece mii de prunci a junghiat şi încă nenumăraţi părinţi care nu i-au lăsat pe soldaţi să le omoare copi­ii. Acei ostaşi barbari, ca să se arate mai buni în faţa mai-marilor lor, i-au tăiat pe copii bucăţele. Cu cât copiii erau mai chinuiţi, cu atât mai mult îl durea pe Dumnezeu, dar şi mai mult se bucura pentru cea mai mare slavă de care aveau să se desfăteze în cer. Se bucura pentru aceşti îngeraşi, care urmau să alcă­tuiască tagma mucenicească şi îngerească totodată, îngeri şi Mucenici!

14000_de_prunci_ucisi_de_irod_2

În mâhniri dăruieşte Dumnezeu adevărata mângâiere

Dumnezeu vede de aproape suferinţele copiilor Lui şi îi mângâie ca un Părinte bun. Pentru că, ce crezi, suferă să-şi vadă copilaşul Său chinuindu-se? Toate suferinţele şi lacrimile lui, Dumnezeu le ia în considerare şi după aceea răsplăteşte. Numai Dumnezeu dăruieşte în mâhniri adevărata mângâiere. De aceea, omul care nu crede în adevărata viaţă, care nu crede în Dumnezeu ca să-I ceară mila Sa în încercările prin care trece, cade mereu în deznădejde, iar viaţa lui nu are nici un sens. Întotdeauna rămâne neajutorat, nemângâiat şi chinuit în această viaţă, dar îşi osândeşte şi sufletul său în cea veşnică.

Însă oamenii duhovniceşti, care înfruntă toate încercările alături de Hristos, nu au propriile lor mâh­niri, ci adună amărăciunile altora, dar în acelaşi timp primesc din belşug dragostea lui Dumnezeu. Atunci când cânt troparul: “Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi. Prea Sfântă Stăpână”, câteodată mă opresc la “ci primeşte rugăciunea robilor tăi…”. Căci de vreme ce nu am mâhniri, cum să spun “că scârbele ne cuprind şi nu putem răbda“?[8] Să spun minciuni? In înfruntarea duhovnicească a încercărilor nu există mâhnire, pentru că atunci când omul se aşează corect, duhovniceşte, toate se schimbă. Dacă omul îşi atinge amărăciunea durerii sale de Preadulcele Iisus, atunci toate amărăciunile şi otrăvurile sale se preschimbă în miere.

Dacă cineva înţelege tainele vieţii duhovniceşti şi modul tainic în care lucrează Dumnezeu, încetează să se mai mâhnească pentru tot ceea ce i se întâmplă, pentru că primeşte cu bucurie medicamentele amare pe care i le dă Dumnezeu pentru însănătoşirea sufletului său. Pe toate le consideră răspunsuri la rugăciunea sa, de vreme ce neîncetat îi cere lui Dumnezeu să-i curătească sufletul. Însă atunci când oamenii înfruntă lumeşte încercările, se chinuiesc. De vreme ce Dumnezeu ne supraveghează pe toţi, trebuie ca fiecare să se predea Lui cu totul. Altfel se va chinui. Cere să-i vină toate aşa precum vrea el, dar lucrurile nu se petrec după dorinţa lui, şi de aceea nu află odihnă.

Fie sătul, fie flămând de ar fi cineva, fie că este lăudat, fie că este nedreptăţit, trebuie să se bucure şi să le înfrunte pe toate cu smerenie şi răbdare. Şi atunci, unuia ca acestuia Dumnezeu îi va dărui mereu binecuvântări, până când sufletul său va ajunge să nu mai poată “încăpea şi suporta” bunătatea lui Dum­nezeu. Şi cu cât va înainta duhovniceşte, cu atât va vedea dragostea lui Dumnezeu într-o măsură mai mare şi se va topi de recunoştinţă.

suferinta Maicii Domnului pentru Fiul rastignit

Ispitele şi mâhnirile ce vin din îngăduinţa lui Dumnezeu

Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea Dumnezeu îngăduie diavolu­lui să creeze aici ispite ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâh­niri, după care ne umple de har.

Adevărata bucurie se naşte din amărăciunea pe care cineva o gustă cu bucurie pentru Hristos, Care s-a umplut de amărăciune ca să ne mântuiască. Creştinul trebuie să se bucure mai ales atunci când trece prin vreo încercare fără ca el să fi fost pricina ei.

Uneori spunem lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, nu ştiu ce voi face, dar eu mă predau Ţie cu totul, ca să mă faci om”. Şi atunci Dumnezeu nu mă face numai om, ci mai presus de om, şi-l lasă pe diavol să vină să mă ispitească şi să mă chinuiască. Şi în cancerul care bântuie astăzi văd vicleşugurile diavolului şi râd. Măi, şi diavolul acesta! Voi ştiţi cu ce săpun îl spală diavolul pe om atunci când Dumnezeu îngăduie să-l ispitească, să-l încerce? Cu spuma răutăţii lui. Şi încă ce săpun bun are! Aşa cum cămila scoate spume atunci când se mânie, la fel face şi diavolul în astfel de situaţii. Şi după aceea îl freacă pe om nu ca să-l cureţe de murdărie, ci din răutate. Iar Dumnezeu îl lasă pe diavol să-l săpunească pe om numai atât cât trebuie pentru a-l curăţa. Căci dacă l-ar lăsa să-l frece aşa cum se freacă rufele, l-ar sfâşia.

– Părinte, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viaţa noastră, că aceasta a fost voia lui Dumnezeu?

– Nu. Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispi­ta şi cu cele pe care le aduce ea. Dumnezeu îl lasă pe diavolul liber să-l ispitească pe om până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu Dumnezeu este vinovat pentru răul pe care îl va face omul. Iuda, de pildă, era ucenicul lui Hristos. Dar oare putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină vânzător? Nu, ci Iuda însuşi a îngăduit diavolu­lui să intre în el. Cineva a spus unui preot: “Părinte, te rog fă un Trisaghion pentru Iuda”. Iar aceasta este ca şi cum ar fi spus: “Tu, Hristoase, eşti nedrept. Aceasta a fost voia Ta, ca să Te vândă Iuda. Şi de aceea acum ajută-l”.

Puţine sunt cazurile în care Dumnezeu îngăduie să fie ispitiţi unii creştini evlavioşi pentru a-şi veni în simţire cineva care duce o viată păcătoasă şi să se pocăiască. Oamenii aceştia vor avea o îndoită răsplată. Adică Dumnezeu le dă unora care, cu încer­cările prin care trec, îşi plătesc păcatele în această viată, dar care în acelaşi timp cârtesc fără motiv, posi­bilitatea de a fi ajutaţi de răbdarea celor care, deşi nu au greşit, suferă dar nu cârtesc. Să presupunem că un familist foarte bun şi foarte evlavios se află în casă cu toată familia sa şi dintr-odată se face un cutremur şi cade casa peste ei strivindu-i, iar după o înfricoşătoare suferinţă mor cu toţii. Oare de ce a îngăduit Dumnezeu aceasta? Ca să nu cârtească ceilalţi care sunt pedepsiţi atunci când greşesc.

De aceea toţi cei care se gândesc la crucile mari pe care le-au purtat drepţii niciodată nu se mâhnesc pen­tru micile lor încercări. Şi văd că, deşi au greşit în viata lor, cu toate acestea suferă mai puţin decât acei drepţi, şi de aceea spun ca tâlharul cel bun[8]: “Dacă aceştia care nu au făcut nimic rău au suferit atât de mult, atunci noi ce trebuie să pătimim?”. Din păcate însă unii seamănă cu tâlharul cel răstignit de-a stânga lui Hristos[9] şi spun: “Au mers cu crucea în mână şi uite ce au păţit!”.

Există şi cazuri – acestea sunt foarte rare – în care Dumnezeu îngăduie din dragoste ca unii nevoitori aleşi să treacă prin mari încercări, pentru a fi încununaţi. Aceştia sunt următorii lui Hristos. Vedeţi, la Sfânta Singlitichia, deoarece ajuta duhovniceşte multe suflete cu poveţele ei, a mers diavolul ca să o împiedice de la această lucrare. Trei ani şi jumătate a rămas fără glas din pricina bolii pe care a suferit-o[10].

Altădată un adevărat următor al lui Hristos cere de la Dumnezeu să ierte greşalele semenilor săi, să-şi întoarcă de la ei urgia Sa cea dreaptă şi să fie pedep­sit el în locul acelora, deşi nu este vinovat cu nimic. Unul ca acesta se înrudeşte mult cu Dumnezeu, Care este înduioşat de această mare şi nobilă dragoste a copilului Său. In afară de darul pe care i-l face, iertând greşelile celorlalţi, îngăduie ca acesta să aibă şi sfârşit mucenicesc, după cererea lui stăruitoare. În acelaşi timp însă îi pregăteşte în Rai cel mai frumos şi mai minunat palat, precum şi o slavă încă şi mai mare, deoarece mulţi oameni l-au nedreptăţit prin judecata lor superficială, crezând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele lui.

DecaniHristosSiTalharulBun

Nerecunoştinţa faţă de dragostea lui Dumnezeu

Părinte, încercările îi folosesc întotdeauna pe toţi oamenii?

– Depinde de felul cum înfruntă fiecare încercările. Cei care nu au intenţie bună îl hulesc pe Dumnezeu atunci când trec prin diferite încercări. “De ce să sufăr eu aceasta? spun ei. Iată, acela are atâtea bunuri! Dumnezeu este acesta?” Nu spun “am greşit”, ci se chinuiesc. Iar cei cu mărime de suflet spun: “Slavă lui Dumnezeu! Încercarea aceasta m-a adus lângă Dumnezeu. El a îngăduit-o pentru binele meu”. Şi dacă mai înainte se poate să nu fi călcat deloc în biserică, după aceea încep să meargă regulat la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească. De multe ori Dum­nezeu chiar şi pe oamenii cei mai împietriţi îi aduce la un moment dat, printr-o încercare, la o astfel de mărime de suflet, încât ei înşişi se întorc spre bine şi-şi ispăşesc păcatele prin durerea ce o simt pentru tot ce au făcut.

– Părinte, trebuie să spunem: “Slavă Ţie, Dum­nezeule!”, atunci când toate merg bine?

– Dacă nu spunem “Slavă Ţie, Dumnezeule!” în bucurii, cum vom spune în mâhniri? Tu spui aceasta în mâhniri, şi nu vrei s-o spui în bucurii? Dar atunci când cineva este nerecunoscător, nu cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, nerecunoştinţa este un mare păcat. Iar pentru mine este unul de moarte, nerecunoscătorul cu nimic nu poate fi mulţumit. Pentru toate cârteşte, nimic nu-i convine. In satul meu natal, în Farasa, se folosea mult magiunul. Într-o seară o fată plângea pen­tru că voia magiun. Ce putea să facă mama ei? S-a dus şi a cerut de la vecina. Iar copila, de îndată ce mama ei i-a adus magiunul, a început iarăşi să plângă. Bătea din picioare şi striga: “Mamă, vreau şi iaurt”. “Copilul meu, unde să găsesc iaurt la ora aceasta?”, îi spune mama ei. “Nu, vreau iaurt”. Atunci sărmana femeie a mers şi a cerut iaurt de la o altă vecină şi l-a adus fiicei ei. După ce fata l-a luat şi pe acesta, a început din nou să plângă. “Acum de ce mai plângi?”, o întrebă mama ei. “Mamă, le vreau amestecate”. Atunci mama le ia şi le amestecă, dar aceasta iarăşi începu să plângă. “Mamă, nu le pot mânca aşa. Le vreau separat”. La care mama ei a luat-o la palme şi astfel… s-a separat ma­giunul de iaurt.

Adică vreau să spun că tot astfel se comportă mulţi oameni, după care vine pedagogia lui Dumnezeu. Cel puţin să ne mărturisim nerecunoştinţa noastră şi să-I mulţumim zi şi noapte lui Dumnezeu pentru binecu­vântările ce ni le dăruieşte. Iar în felul acesta îl vom pune pe fugă pe diavolul cel fricos, care îşi va aduna drăcuşorii lui şi se va preface într-un fum negru, pen­tru că deja i-am aflat punctul slab.

DecaniRastignirea6a

Să comparăm încercarea noastră cu una mai mare a altuia

Medicamentul cel mai bun pentru fiecare încercare a noastră este încercarea mai mare a semenilor noştri, pe care este de ajuns să o comparăm cu a noastră pentru a ne putea da seama de marea diferenţă dintre ele şi de marea dragoste pe care ne-a arătat-o Dum­nezeu, Care ne-a îngăduit o încercare mai mică. Atunci îi vom mulţumi, ne va durea pentru cel ce suferă mai mult şi ne vom ruga din toată inima ca să-l ajute Dumnezeu. Mi-au tăiat, de pildă, un picior? să spun “Slavă Ţie, Dumnezeule, că am cel puţin un picior. Aceluia i le-au tăiat pe amândouă”. Şi dacă aş rămâne un buştean, fără mâini şi picioare, tot va tre­bui să spun: “Slavă Ţie, Dumnezeule, că am umblat atâţia ani, în timp ce alţii s-au născut infirmi”. Eu, din clipa în care am auzit că un familist are hemoragii de unsprezece ani, mi-am spus: “Ce fac eu? Acesta este mirean şi are hemoragii de unsprezece ani, are copii şi trebuie să se scoale dimineaţa ca să meargă la servi­ciu, iar eu nici şapte ani nu am împlinit de când am hemoragii”[11]. Dacă mă gândesc la celălalt care suferă atât de mult, nu mă mai pot îndreptăţi pe mine. Iar dacă mă voi gândi că eu sufăr iar ceilalţi o duc bine, că mă scol noaptea la fiecare jumătate de ceas, deoarece am probleme cu intestinul gros şi nu pot dormi, în timp ce ceilalţi dorm liniştiţi, mă îndreptăţesc pe mine însumi dacă murmur. Dar tu, soră, de cât timp suferi de herpes[12]?

– De opt ani, părinte.

– Vezi, Dumnezeu unora le lasă această boală două luni, altora zece, iar altora cincisprezece. Îmi dau seama că durerea este mare, şi din pricina ei unii ajung până la deznădejde. Dar dacă un mirean care are herpesul de o lună, două şi se deznădăjduieşte din pricina marii dureri, află că un om duhovnicesc îl are de un an şi face răbdare şi nu cârteşte, atunci de îndată se mângâie. Şi îşi spune: “Eu sufăr de două luni şi am ajuns la deznădejde. Acela, însă, sărmanul, suferă de un an şi nu se plânge. Eu fac şi neorânduieli, în timp ce acela trăieşte duhovniceşte”. Şi astfel se ajută fără să fie sfătuit.

sa-nu-ne-razbunati1

Mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii

– Părinte, atunci când cineva rabdă pentru Dumnezeu mâhnirile şi nedreptăţile pe care i le pricinuiesc oamenii, această răbdare îl curăţă de patimi?

– Dacă îl curăţă întrebi? nu numai că îl curăţă, ci îl face să şi strălucească. Există ceva mai presus decât aceasta? În felul acesta îşi poate plăti păcatele. Vedeţi, pe un criminal îl bat, îl închid în închisoare, îşi face acolo micul său canon şi, dacă se pocăieşte cu sinceritate, se izbăveşte de închisoarea cea veşnică. Oare este mic lucru să-şi plătească prin această suferinţă o socoteală veşnică?

Orice mâhnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât siropurile ce ni le oferă cei care ne iubesc. Vedeţi, în Fericiri Hristos nu spune: “Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda“, ci: Fericiţi veţi fi când vă vor ocări[13] şi mai ales când vă vor minţi din pricina Mea“. Atunci când ocărârea nu este pe dreptate, cel ocărât adună răsplată. Iar dacă ea este pe dreptate, atunci acela îşi plăteşte păcatele. De aceea, nu numai că trebuie să-l răbdăm fără murmur pe cel care ne ispiteşte, ci să simţim şi recunoştinţă, pentru că ni se dă prilejul să ne nevoim în smerenie, dragoste şi răbdare.

Desigur, clevetitorii lucrează împreună cu aghiuţă. Vântul puternic de obicei rupe şi dezrădăcinează numai copacii sensibili care nu au rădăcini adânci, în timp ce pe aceia care au rădăcini adânci îi ajută să-şi adâncească rădăcinile şi mai mult.

Noi trebuie să ne rugăm pentru toţi cei care ne vorbesc de rău şi să cerem de la Dumnezeu să le dea pocăinţă, luminare şi sănătate şi să nu lăsăm înlăuntrul nostru nici măcar o urmă de ură faţă de ei. Să păstrăm numai experienţa dobândită din ispită, să aruncăm toate otrăvurile şi să ne amintim mereu de cuvintele Sfântului Efrem Sirul: “Dacă ţi se va întâmpla să fii clevetit, iar după aceasta se va dovedi curăţia conştiinţei tale, nu te semeţi, ci slujeşte cu smerenie Domnului Care te-a slobozit de clevetirea oamenilor, ca să nu pătimeşti cădere de mirare[14].


NOTE:

[1] Ps. 65, 11

[2] Vezi Ps. [11,34].

[3] Ps. 65, 11

[4] Pomenirea lui se prăznuieşte la 7 decembrie.

[5] Pilde 3, 12.

[6] Vezi Mt. 2, 16.

[7] Din Paraclisul Maicii Domnului.

[8] Vezi Luca 23, 29 ş.u.

[9] Ibidem.

[10] Vezi Vieţile Sfinţilor, luna ianuarie, ziua a cincea.

[11] Stareţul din 1988 avea hemoragii neîntrerupte de la intestinul gros.

[12] Inflamatie caracteristică a pielii, foarte persistentă şi dureroasă, cu caracter recidivant, provocată de un virus, manifes­tată prin grupuri de băşicuţe localizate de obicei în jurul gurii, al nasului, etc.

[13] Mt. 5, 11.

[14] Sfântul Efrem Sirul, Opere, Vol. 1.

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

2012-05-23_ChristOffTheCross

Legaturi:


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Cuviosul Paisie Aghioritul: ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA

  1. “Timpului nostru nu-i sunt proprii bogatia bucatelor duhovnicesti,nici acea maretie si buna mireasma de care era plina viata crestinilor de odinioara.
    Noua ne-au ramas neputinta si necazul,de aceea mantuitoare pentru noi sunt rugaciunea smerita si plansul pentru pacatosenia noastra,cea mai umila parere despre toate “lucrarile” si faptele noastre,mila fata de aproapele,primirea recunoscatoare,fara cartire,a tot ce se intampla cu noi,totala incredere in mila lui Dumnezeu si nici intr-un caz nadejdea in faptele noastre bune.”

    Arh.Lazar-“Despre bolile tainice ale sufletului”

  2. Iubite Parinte Paisie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

  3. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  4. Pingback: Cum si pentru ce sa ne rugam? SFANTUL PARINTE PAISIE AGHIORITUL: Sa cerem mila lui Dumnezeu pentru noi insine si pentru ceilalti -
  5. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  6. Pingback: “Intru necaz M’ai chemat si te-am izbavit, te-am auzit in mijlocul furtunii si te-am cercat la apa certarii” -
  7. Pingback: “Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat, inseam
  8. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne e
  9. Pingback: MARETIA MICILOR ASCULTARI. Roada durerii truditoare | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
  13. Pingback: TAINA MULȚUMIRII | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: NOI MINUNI ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL. “Nu mai pot trăi aşa! Îmi vine mereu în minte faţa lumi­noasă şi zâmbitoare a Stareţului…” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: “SA INTELEGEM ORTODOX EVENIMENTELE care se intampla. SA VA RUGATI NU DOAR PENTRU GRECIA, ci pentru toate tarile despre care veti auzi ca vor trece prin propriile lor incercari in urmatoarele saptamani si luni – si vor fi multe acestea”.
  16. Pingback: DUMNEZEU NU DOARME, DUMNEZEU NU INTARZIE SA LUCREZE! Prima parte a conferintei IPS Serafim de la Cluj (2018) cu invataturi de mare folos despre ROSTUL NECAZURILOR, lucrarea tainica a lui Dumnezeu in vremea inmultirii pacatului, SUFERINTA PENTRU PACATELE A
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate