Fericirea orbului nevinovat sau: UNDE SE ARATA MILA, PUTEREA SI SLAVA LUI DUMNEZEU?

24-05-2014 Sublinieri

7607_p17sibmlirib4eq1nll1ea1j6na

Miluiti prin necazuri

Şi ucenicii Sai L-au intrebat, zicand: „Invatatorule, cine a pacatuit, el sau parintii lui de s-a nascut orb”. Iisus a raspuns: „Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci pentru ca-ntru el sa se arate lucrurile lui Dumnezeu”. (Ioan 9,2-3)

Necazurile ni se trimit, oare, pentru pacatele noastre? In Vechime asa se credea, dar Mantuitorul da o alta explicatie. Spune ca un om era orb ca sa se arate prin El puterea lui Dumnezeu. Lipsa vederii l-a adus pe acel om la Iisus si prin aceasta a fost miluit de doua ori: i s-au deschis ochii tru­pesti, dar si cei duhovnicesti. Probabil ca nu l-ar fi intalnit niciodata pe Iisus daca n-ar fi fost orb si daca n-ar fi trebuit sa se savarseasca asupra sa acea minune.

Deseori suntem miluiti, in cea mai mare si mai neas­teptata masura, prin suferintele noastre. Boala lui Lazar avea sa descopere, dupa cuvantul lui Iisus, slava lui Dum­nezeu, pentru ca prin ea sa Se slaveasca Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 11, 4).

Nu incape indoiala ca orice boala poate da bolnavului sau celor din preajma sa, posibilitatea de a dobandi binecuvantare de Sus. Adesea, Domnul ii fericeste pe cei ce sufera din cauza incercarilor la care sunt supusi. Tot ceea ce consideram ca se intampla in defavoarea noastra ar trebui sa ne deschida ochii asupra unui adevar adanc: ca fiecare dezamagire in viata este menita sa ne aduca, in locul fericirii pe care o asteptam, ceva cu mult mai bun.

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, 2008)

youarehere..1203702060.blind_

Vedeti si:

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica orbului din nastere

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Fericirea orbului nevinovat sau: UNDE SE ARATA MILA, PUTEREA SI SLAVA LUI DUMNEZEU?

  1. Pingback: DUMINICA ORBULUI – Predici audio si video. LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa
  2. Pingback: Predici (si audio, video) la VINDECAREA ORBULUI DIN NASTERE: S-au inmultit minciuna si intunericul si in noi, cei care ne numim popor crestin si ortodox. SUNT MULTI CEI CE LUCREAZA CELE ALE MINCIUNII, CEI CE TRADEAZA | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fii
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate