CURAJUL ORBULUI DIN NASTERE. Asumarea invierii propriului suflet si LEPADAREA DUHULUI LUMII: “Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde…”

5-06-2016 Sublinieri

Vindecarea-orbului-15

Extras din Predica Parintelui Ciprian Negreanu (2011) la Duminica orbului din nastere:

“[…]

Şi acest om, care atât de mult şi-a dorit, poate mai mult ca oricine, să devină om între oameni şi să vadă, nici nu mai nădăjduia să fie în casa lui, la casa lui, între părinţii lui sau, mai mult, alături de familia sa pe care nădăjduia să şi-o facă, alături de copiii lui, acest om a fost în stare să lepede toate acestea pe care şi le-a dorit cu atâta ardoare, să lepede toate pentru Hristos, mărturisindu-L pe Hristos, Cel care l-a vindecat. Aceasta arată că sufletul acestui om a înviat. A înviat nu vremelnic, nu trecător, ci pentru totdeauna.

Bineînţeles că omul, în felul lui de a fi, în căderile lui, în fricile lui, poate să cadă şi de pe cea din urmă treaptă, şi de pe ultima, înainte de a păşi în Împărăţie, poate să cadă. Dar puţini sunt dintre cei care pot să facă asemenea lepădări de lume cum a făcut acest om care a fost scos afară din sinagogă. Dacă tăcea acolo, în acele discuţii cu acei mari preoţi față de care până atunci, probabil, se pleca pe trepte când ei treceau şi intrau în Templu și ieşeau, și poate ei îi aruncau câte ceva, vreun ban, şi el îi cinstea aşa, cum putea, că îl îngăduie acolo, pe trepte, acel om pe care ei îl văzuseră totdeauna smerit şi într-o parte și nebăgat în seamă, întinzându-şi doar mâna, acel om a devenit dintr-o dată astfel că se lua cu ei în vorbă. Le stătea împotrivă! Nu putea să tacă! El ar fi putut să tacă acolo, dacă era să profite la maximum, cum profităm noi de multe ori, că ştim să fim fiii veacului acestuia, aşa cum zice Mântuitorul: Fiii veacului acestuia sunt mult mai pricepuţi în cele ale lor, adică în cele ale veacului acestuia: cum să profiţi, cum să rămâi într-o situaţie chiar dacă eşti vorbit de rău, cum să nu fii dat jos de pe un post, de pe un scaun, chiar dacă mulţi şi-l doresc, chiar dacă mulţi pizmuiesc la el, cum să taci, cum să vorbeşti, cum să calci, e o întreagă învăţătură pe care noi, oamenii, o dezvoltăm, ne facem legături, ne facem relaţii, ne întărim unii pe alţii, ne vorbim de bine, ne vorbim de rău, ne apucăm aşa, de multe ori, ca şi lupii în haită să sfâşiem pe cineva sau ne văităm mult timp ca să fim căinaţi de ceilalţi şi ajutaţi şi ţinuţi cumva ca de necăjiţi și întristaţi şi, de fapt, o ducem destul de bine şi suntem pricepuţi aici; e o întreagă învăţătură pe care omul o asimilează fără să ne dăm seama, dar ne naştem în ea. E ca şi cum ai spune, cum cei din vechime, filosofii greci, spuneau că există o muzică a sferelor, a cosmosului, a universului, dar pe care noi n-o mai auzim pentru că ne naştem în ea. Ne-am născut în ea şi n-o mai auzim. Aşa, cumva, acest duh al lumii în care ne naştem și acest fel de a fi îl învăţăm de mici, din faşă, de la sânul maicii noastre, îl avem din firea cea căzută, ne învăţăm cum să profităm şi cum să ne descurcăm, cum zicem, în lumea aceasta, e un fel de a şi profita de lauda celorlalţi, de a şi profita de greşelile și de scăpările lor, de a lăuda și noi ca să fim ajutaţi şi lăudaţi altă dată, de a ne preface că nu vedem, dar în taină să vorbim de rău, ca să ne păstrăm și bucuria de a vorbi de rău, dar şi obrazul spălat în faţa celuilalt… Sunt multe, multe pe care le învăţăm. Ei, credeţi că acest orb nu ştia și el această taină, nu ştia că acum, dacă a primit ochii de la Dumnezeu, i se deschideau toate porţile, de la a fi primit în societate, de a fi şi el om între oameni, de a avea şi el familie? Totul se deschidea pentru el! Şi ştia că, dacă ar fi tăcut atunci când mai-marii preoţilor, care erau foarte tulburaţi – probabil nu i-a văzut nimeni niciodată aşa de tulburaţi şi de cârtitori și de întrebători, pentru că nu mai întâlniseră un asemenea om, nu se mai întâlniseră cu asemenea minuni – şi ştia el, probabil, că, dacă ar fi tăcut și n-ar fi zis nimic şi s-ar fi dat deoparte şi ar fi făcut pe prostul, cum facem noi de atâtea ori: <Nu ştiu, nu cunosc, nu ştiu ce să zic…> – aşa cum părinţii lui au făcut pe neştiutorii: Nu ştim, întrebați-l pe el, este destul de mare, noi nu mai avem asupra lui autoritate, repede dându-se înapoi, ca nu cumva să-i prindă pe ei şi să le zică: <Nu cumva şi voi sunteţi alături de Acel Învăţător fals, de Acel samarinean, de Acel demonizat care nu ţine regulile şi rânduielile postului şi nu ţine sâmbetele?> şi să-i dea afară din sinagogă. Nu, ei nu acceptau aşa ceva, nu voiau să piardă…

Ce însemna să fii dat afară din sinagogă? Erai dat afară din societate! Erai paria! Erai păgân și vameş. Nu se mai făcea comerţ cu tine, nu ţi se mai dădea, nu ţi se mai vindea, nu ţi se mai cumpăra, erai un străin: ce caută străinul acesta între noi? Şi ştiţi că evreii ştiau foarte bine să se comporte aspru cu străinii, cu samarinenii ca şi cu nişte câini, nici nu se uitau la ei, închipuiţi-vă cum se puteau uita la unul care fusese dat afară din sinagogă! De multe ori pe străin îl mai îngădui, că aşa s-a născut, că aşa este, dar cel dintre ai tăi care s-a lepădat de credinţă – că aşa era văzut unul care era dat afară din sinagogă, că s-a lepădat de credinţă – era mai vorbit de rău, împotriva lui mai multe cârteli se ridicau. Totuşi, acest om a fost în stare să nu se lepede de Hristos. Mare lucru a făcut acest om! A înviat sufletul lui! A mărturisit. A răspuns şi el la minunea lui Dumnezeu cu tot sufletul său, cu cât a putut el să răspundă. Fără răutate, fără să fie răutăcios faţă de oamenii aceia, dar n-a lăsat nimic din adevărul pe care-l credea el: Nu ştiu despre Acest Om ce ziceţi voi, dar ştiu că nu poate fi păcătos, pentru că un om păcătos nu poate face asta şi nu s-a auzit de asemenea minune din veac ca cineva să facă ochi din nou din lut şi să-i pună în găvane goale şi să se facă ochi şi să facă orb din naştere văzător. Aşa ceva nu s-a mai auzit. A spus sincer ce credea: Acesta numai de la Dumnezeu poate fi. Și ei s-au repezit și au strigat: Tu te-ai născut păcătos întreg cu totul din pântecele maicii tale și ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară din sinagogă pentru cuvintele lui. Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde, de a ne lepăda tacit de Dumnezeu neîncetat. Că, de fapt, această aşa-zisă descurcăreală în lume de multe ori, în multe situaţii, ajunge să fie o lepădare tacită, tăcută, nespusă în cuvinte, dar o lepădare.

Aşa cum ceilalţi zece apostoli au fugit de acolo, nu s-au lepădat verbal, cum s-a lepădat Petru, nu s-au lepădat de Hristos, dar dintr-o altă perspectivă aşa putem privi: ei s-au lepădat prin fugă şi prin tăcere şi prin frică. Au fugit, s-au ascuns. Petru s-a lepădat cu vorba, direct, da. Ei au fugit. Noi ne asemănăm cu aceşti apostoli, după ce am primit de la Dumnezeu atâtea şi atâtea şi atâtea, atunci când ne complăcem în această linişte, în această stare călduță, greu de părăsit, pentru că ea implică, de multe ori, o punere faţă către faţă cu mulţi pentru care sau în faţa cărora vrem să păstrăm mult loc în sufletul nostru. De multe ori putem pierde prietenii, putem pierde apropieri faţă de oamenii pe care-i dorim aproape pentru că vrem să ne ţinem aproape de Dumnezeu. Şi am spus: nu prin vorbele noastre răstite, ci prin simplul fapt că nu poţi să spui: <Ăsta-i adevărul în care cred!>

[…]”

CITITI IN CONTINUARE SI ASCULTATI INTREAGA PREDICA la:

***

Christ-healing-the-blind

Pentru aceasta Duminica, va mai recomandam:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica orbului din nastere, Parintele Ciprian Negreanu

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “CURAJUL ORBULUI DIN NASTERE. Asumarea invierii propriului suflet si LEPADAREA DUHULUI LUMII: “Acest om a ieşit din această lege nescrisă păcătoasă a lumii de a ne fofila, de a ne găsi locşoare calde…”

  1. Da, exact asa suntem noi cei invatati si neinvatati de astazi, dar priceputi in ale descurcatului si fentelor de tot felul, ce bine ne da in vileag Pr. Ciprian !
    Totusi, mai exista si cate un caz in care “intre Inger si drac trage omul sarac”.
    Sarac de duhul invartelii si al fentelor lumesti ramane sarac si trage din greu in aceasta lume care-si are regulile sale si-i vede repede pe aceia care nu le inghit.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate