CONFESIUNILE PARINTELUI PANTELIMON (I). De ce a renuntat la MUZICA ROCK, cum a intrat in manastire, ce parere are despre fenomenul Facebook? HOTII DE TIMP, SEDUCTIA CURIOZITATII si IDENTITATILE DE IMPRUMUT

6-06-2016 Sublinieri

trapeza-1920x1080

(fotografii de Raul Stef)

Vedeti si:

***

“CINE CONTROLEAZA TIMPUL, CONTROLEAZA PERSONALITATEA OMULUI!”

Pressone: “Când oricine e la distanță de un click, nici nu ți se mai face dor”

chilie-1920x1080

– La 23 de ani ați ales viața monahală. În ce context s-a consolidat această decizie?

– În primul rând, am ajuns la biserică dintr-o nevoie spirituală, pentru că, altfel, ca tânăr, nici nu înțelegeam ce se întâmplă în biserică. Neînțelegând, nici nu-mi plăcea. Credeam că la biserică merg numai bătrâni. Muzica, față de ce muzică ascultam eu, lăsa mult de dorit. Cumva, din punct de vedere formal, nu înțelegeam ce se întâmplă la biserică și nu gustam ceea ce se întâmpla.

Am ajuns de nevoie la biserică, dar nevoia se datora unei căutări. Îmi trăiam atunci tinerețea, așa cum înțelegeam eu s-o trăiesc. Pe de altă parte, simțeam o destrămare, o descompunere sufletească sau spirituală. Simțeam că mă degradez efectiv și nu știam cum să opresc această degradare.

Simțeam cumva că mi se consumă tinerețea și că toate calitățile tinereții se uzează: entuziasmul, dinamismul, idealismul, prospețimea, inițiativa. Simțeam că-mi slăbește tăria de caracter, că-mi slăbește voința, într-un cuvânt simțeam că îmbătrânesc. Chiar dacă nu înțelegeam ce se întâmplă în biserică, simțeam totuși această energie regeneratoare pe care o are biserica în mod concret asupra vieții oamenilor.

– Nu v-a lipsit nimic din lumea pe care ați părăsit-o? Au existat momente de îndoială?

– Înainte de a pleca la mănăstire, am fost acolo trei luni în vacanță. Am constatat cu mirare și cu uimire că nu mi-a lipsit nimic. Eram încă student, înaintea ultimului an de facultate. Am stat trei luni la mănăstire, spunându-mi că nu se poate trăi în afara lumii, că este imposibil, de neconceput.

Am constatat că, în trei luni, nu mi-a fost dor de nimic și că, în mod real, nu mi-a lipsit nimic. M-a pus la modul serios pe gânduri acest lucru. Reușisem să mă încadrez în program, ceea ce iarăși mi s-a părut o chestie supraomenească, să te trezești în fiecare noapte la 3 pentru rugăciune, ceva ireal. Este ireal în alt context, dar acolo irealul devenea plauzibil, însuși firescul vieții.

Atunci s-a înfiripat gândul de a merge la mănăstire. Întorcându-mă înapoi în centrifuga lumii, mi-am pierdut iarăși orice reper, orice sistem de referință, am intrat iar în neclaritate. Apropiindu-se finalul facultății, trebuia să iau o decizie. Eram înclinat și într-o direcție și în alta, nu mă puteam hotărî, dar aveam cel puțin amintirea lucidității din perioada vacanței la mănăstire.

Atunci mi-am spus: nu știu ce vreau să fac, dar, în starea asta de zbucium și de neclaritate, sigur nu pot lua o decizie. Am spus că o să merg la mănăstire și acolo mi se va limpezi gândirea și că o să devină evident ce trebuie să fac. Am terminat lucrarea de diplomă, iar la o săptămână după absolvire am plecat la mănăstire să mă limpezesc. Practic, după aceea n-a mai existat nicio dilemă.

– Cum au reacționat părinții dumneavoastră? V-au respectat alegerea?

– Părinții? Era ca o înmormântare, foarte puțini părinți ar putea fi de acord cu plecarea la mănăstire a copiilor lor. Mulți sunt de acord cu călugării, dar să fie vorba de copiii altora. Apreciază călugării, dar să nu fie călugări copiii lor. N-au fost de acord, părea efectiv ca o înmormântare. Pleci în loc să-ți faci o carieră?

Le-am spus doar după absolvirea facultății, voiam să am liniște în perioada de licență și nu aveam nevoie de sabotaj emoțional. Le-am spus cu trei zile înainte de a pleca, cu riscul de a avea trei zile de negocieri și discuții.

– Au înțeles în cele din urmă?

– După câțiva ani au înțeles, văzând că nu mă întorc. Le spusesem că nu e o decizie definitivă, că merg o perioadă, să mă gândesc ce fac, că sigur o să mă întorc acasă dacă nu sunt de mănăstire, să fie liniștiți. Așa i-am păcălit.

– Vorbiți-ne despre întâlnirea cu părintele Teofil Părăian.

– Una dintre întâlnirile providențiale pentru mine. Era în vârstă, dar avea activat tot potențialul tinereții. O personalitate foarte puternică, în virtutea unei puteri care venea din credință și care îl făcea să fie viu, să fie tânăr.

Cumva am înțeles că Biserica e locul unde se poate conserva și, chiar mai mult, se poate înainta într-o întinerire, într-o tinerețe perpetuă. Să vezi oameni care nu simulează tinerețea! Mai vezi și bătrâni care nu știu să-și asume atributele bătrâneții, cumva nu sunt împăcați cu condiția lor, cu vârsta lor, și încearcă să pară niște adolescenți. Îți dai seama că sunt cumva niște impostori și că sunt niște inadaptați la propria vârstă.

Părintele Teofil nu încerca să pară tânăr, să se comporte precum un tânăr, dar avea o tinerețe interioară. Gândiți-vă că părintele Teofil, la 70 de ani, încă își punea problema să învețe poezii, poezii de dragoste. Pentru mulți oameni, după ce se termină școala, se termină și inițiativa auto-educării. Mai sunt educați în continuare numai de televizor, dar nu se mai educă pe ei înșiși.

– Care erau poeții pe care îi iubea cel mai mult?

– Avea mai mulți poeți pe care îi recita. Recita și din Vasile Militaru, avea o poetă preferată, pe Teodosia-Zorica Lațcu, maica Teodosia Lațcu, cu poezii foarte frumoase și profunde. Mai recita și din Coșbuc, și din Eminescu.

[…]– Știu că în adolescență erați consumator de muzică rock. E un păcat să asculți Sepultura?

Atunci o făceam din teribilism, care este o manifestare adolescentină, dorința de a te afirma și a ieși în evidență. Cumva muzica rock era și o modalitate deosebită de a ieși în evidență. Muzica rock nu e una comună, ușor de gustat. Nu atât că-mi plăcea așa de mult Sepultura, pentru că am căutat formații mai digerabile, gen Metallica, mai digeste.

Într-o perioadă de tranziție ascultam Mike Oldfield, dar printre preferințele mele mai erau Led Zeppelin, Jimi Hendrix, îmi plăceau instrumentiștii buni. Scorpions sau Guns N’Roses mi se păreau comerciali, și chiar așa și erau. Cred că, până la urmă, era o chestiune de atitudine.

În nici un caz nu înțelegeam eu textele, ca să văd cât satanism afișat sau implicit este în muzica rock, dar era ideea de a ieși din zona muzicii comerciale. Am mai ascultat și Nirvana, dar nu mi-a plăcut că solistul s-a sinucis. Mi se părea un gest care l-a descalificat.

– Vă mai este accesibilă această experiență?

Atunci era mai degrabă dorința de a ieși din zona comunului, de a nu fi asociat unei existențe mediocre, banale. Am renunțat la muzica rock pentru că, la un moment dat, am avut senzația sau trăirea maleficității care era în această muzică. E o muzică a revoltei, are o anumită agresivitate.

Nu zic că oamenii nu ar trebui să fie atenți la ceea ce nu este bine, e în regulă să fii supărat pe ceea ce nu funcționează. Singurul amendament e că această revoltă era mereu îndreptată înspre afară, adică spre răul din afară. Acesta este un mod facil de a căuta să rezolvi problemele, prin schimbarea altora.

Doar manifestarea revoltei prin atitudini distructive nu mi se pare o soluție, și nici afirmarea, pentru că mulți tineri încearcă să se afirme. E mult mai facil să te afirmi distructiv sau auto-distructiv, adică te auto-distrugi încercând să atragi compătimire, compasiune, tot dintr-o dorință de atenție sau o lipsă de afecțiune.

E mult mai greu să te afirmi constructiv, prin valoare. Asta presupune să acumulezi valoare și se poate realiza doar în condiții de efort, pe când de distrus, poți să distrugi fără să faci eforturi deosebite.

– Muzica rock pare că vine cu o ofertă tentantă pentru oricare vârstă…

– Un tânăr care ascultă rock e un om nemulțumit, care înțelege că lucrurile nu funcționează cum trebuie. Acum, faptul de a rămâne până la bătrânețe mi se pare că sună un pic a neînțelegere a adevăratelor mize. Nu-i prea înțeleg nici pe cântăreții de muzică rock. Cântă la bătrânețe așa cum o făceau în adolescență.

Sigur, ne revoltăm, încercăm să schimbăm lumea, mai degrabă decât să încercăm să ne schimbăm pe noi înșine, dar dacă rămâi în continuare fidel aceluiași mesaj, înseamnă că n-ai depășit o anumită fază de maturizare sulfetească. Sau că ai rămas blocat undeva în zona esteticului și ai ieșit din sfera semnificantului, a sensului.

– Ați studiat artele la Timișoara. Aveați vreo predilecție artistică în acea perioadă?

– Am terminat pictură de șevalet. De mic copil am fost bun la desen, desenam mult în creion. La liceu am mers pe structuri de design industrial, unde se insista mult pe desen. La facultate am considerat că ar fi bine să merg într-o zonă unde eram eu mai vulnerabil, mai slab, și am mers pe pictură, pe culoare. Nu mă încânta foarte mult arta abstractă, eram mai degrabă atras de cea figurativă.

Mai încercam și eu să forțez niște simboluri, să compun simboluri, când de fapt erau foarte multe lucruri purtătoare de simbol. Trebuia numai să le vezi, să recunoști potențialul de simbol pe care-l are realitatea. Nu trebuie să încerci să inventezi simboluri, trebuie numai să le descoperi.

Astea erau căutările din timpul facultății. Nu încercam să merg pe o anumită linie artistică pentru că n-aveam această pretenție, să mă cred artist când eu de abia învățam. Eram de părere că, dacă știi să ții creionul și pensula în mână după ce termini facultatea, n-ai făcut-o degeaba. Dar să ai deja pretenții de a avea o linie, un specific al tău, mi se părea un pic supralicitat. După facultate n-am mai avut timp să merg pe partea asta artistică, pentru că am virat-o spre iconografie, pe care o consider împlinirea spirituală a artei, locul unde se întâlnește arta cu credința.

În general, orice formă de artă este un limbaj, un limbaj de comunicare, și atunci contează ce vrei să comunici prin intermediul acestui limbaj. Icoana comunică mai mult, comunică foarte mult și de aceea n-am mai căutat în altă parte, n-am mai simțit nevoia de a picta peisaje sau portrete. Cum să las o icoană pentru a picta altceva?

– Cum vi s-a desăvârșit tehnica în iconografie?

– O icoană trebuie abordată foarte temeinic. La început am avut o problemă, până mi-am dat seama că nu-mi ies pentru că încercam să le fac foarte repede, așa cum se pictează în ulei, pe șevalet. Icoana nu exclude prospețimea, tușa, dar exclude superficialitatea. E o chestiune care trebuie abordată temeinic, începând de la preparare, de la suport, până la vernisare. Și materialele se aleg cu mult mai mare atenție.

Când pictez o icoană merg din aproape în aproape și încerc să stabilesc niște raporturi cromatice cât mai delicate și cumva să păstrez un inefabil al icoanei. Să păstreze și o anumită transparență și o anumită taină a ei. Lucrez cu suprapuneri, cu straturi de culoare suprapuse.

Am lucrat la o icoană mai mare, cu Sfânta Treime, la care am refăcut desenul unui chip de vreo 13 ori. L-am șters, l-am refăcut, până a corespuns. Nu este nicio grabă, important e rezultatul, să nu fie culorile îmbâcsite, să nu fie obosită icoana. Nici nu le bibilesc foarte tare, îmi place o anumită prospețime, dar nici nu le fușeresc.

– Știu că sunteți pasionat de fotografie…

– Nu este o pasiune, chiar dacă fac fotografie de mulți ani. Am început să fac fotografie în momentul în care mi-am pus problema unei foto-documentări, a unui jurnal în imagini ale vieții de mănăstire. Mi-am dat seama imediat că nu știu să fac poze. Aveam niște noțiuni, terminând Facultatea de Arte, dar noțiunile în fotografie sunt mult mai precise, mai clare. Sunt și noțiuni tehnice care țin de optică. Atunci am început să studiez fotografie.

– V-ați aflat vreodată în fața unui peisaj despre care să fi spus că nu există ceva mai frumos?

– Normal că vezi peisaje, dar una e ce vezi tu ca om și alta e ceea ce surprinde aparatul. Ca să faci fotografie trebuie să înțelegi ce vede aparatul. Orice peisaj s-ar putea să ți se pară superb, dar aparatul să nu-l poată reproduce.

Tu vezi o imagine de miliarde de megapixeli, iar el va putea să reproducă 10 megapixeli. Aparatul nu vede cum vede ochiul omului. De multe ori, ca să faci o fotografie frumoasă trebuie s-o anticipezi.

S-a mai întâmplat să merg pe munte degeaba, să car aparatul degeaba și în sus, și în jos. Pentru că nu surprindeam momentul frumos. Mă trezeam noaptea, urcam cu frontala să prind răsăritul de pe vârf. Ceea ce este bun la fotografie e că te face sensibil tot timpul la situațiile frumoase din jurul tău. Fotografia nu ține doar de a vedea frumosul, ci ține mult de posibilitatea de a-l sesiza. El există, dar poate tu nu-l sesizezi, pentru că nu ești preocupat de căutarea frumosului.

Avem nevoie de frumos, e o necesitate a omului, frumusețea ține de strictul necesar, dar mai importantă este capacitatea de a o vedea. Frumusețea, de cele mai multe ori, are un comportament discret, nu este foarte evidentă. Nu strigă, dar șoptește, e lângă tine permanent. Este un mare câștig al fotografiei faptul că te face atent la frumusețea cotidianului și la tot ceea ce este frumos în cotidian.

Am cărat și 12 ore echipamentul degeaba, făcând 3-4 cadre inutile, dar alteori a fost cu folos. E o chestiune de anticipare, se poate întâmpla sau nu se poate întâmpla un moment frumos.

[…]

– Cum priviți fenomenul Facebook?

– Toate acestea le asociez unei noțiuni, îi numesc hoții de timp. Sunt cei care îți fură timpul. Și cred că este suficient, pentru că timpul pe care-l trăim îl asimilăm, așa cum asimilăm aerul pe care-l respirăm și mâncarea pe care o digerăm. La fel asimilăm și timpul. Timpul petrecut într-un fel sau în altul schimbă componența ființei noastre.

Cine controlează timpul sau petrecerea lui controlează într-un final dezvoltarea personalității unei persoane. Când ți se fură timpul sau ți se sugerează, persuasiv, un anumit mod de a ți-l petrece, în tot acel interval tu ești modelat într-o anumită direcție.

Este greu să reziști la seducția curiozității. În momentul în care ai o cantitate de timp liber e mult mai ușor să-l consumi în curiozități. În acel interval tu consumi. E mult mai greu să petreci timpul nu consumând, ci producând, să convertești timpul în valoare. Produci în momentul în care, în loc să consumi curiozități, citești sau aprofundezi, studiezi, sau te rogi, sau lucrezi.

Acum există mulți hoți de timp, care îți fură câte un pic sau un pic mai mult, în fiecare zi, și care astfel îți reduc timpul de viață. Ajungem în fiecare zi să trăim cu 2-3 ore mai puțin, ore în care efectiv stai și consumi, adică pur și simplu stai.

Omului îi este dat timpul pentru a ajunge undeva, pentru a parcurge o distanță sau un drum care-l duce spre menirea sa. Dacă te oprești din acest drum, dacă nu-l înțelegi, e ca și cum ai intra în ceață și te-ai rătăci. Nu mai știi unde, nu mai știi încotro, nu mai ai puncte cardinale și busolă, nu mai ajungi la destinație.

Aș putea spune că foarte mulți oameni își ratează menirea prin faptul că nu înțeleg, o dată, că au o destinație și, după aceea, că li se fură timpul pe care-l au la dispoziție pentru a înainta către acea destinație.

În momentul în care ți se schimbă petrecerea timpului, începi să te modelezi într-o altă direcție; cumva, pe orice cale mergi, calea te modelează pe tine, și ajungi să fii altcineva. Nu ajungi să te regăsești pe tine, ajungi să trăiești cu o identitate de împrumut. Nu mai reușești să-ți găsești propria identitate, după care să stabilești o relație cu alte identități bine definite.

E o identitate de împrumut, compusă din clișee, și o susții pe aia în existență. Ajungi, practic, outsiderul propriei vieți, perifericul propriei vieți, să fii un cerșetor în propria-ți viață, care subzistă cu firimiturile care cad de la masa stăpânului, adică identitatea de împrumut. Ea e cea care trebuie hrănită și slujită.

– Pe 24 august 2015, Facebook a depășit în premieră pragul de un miliard de utilizatori pe zi.

– Nu știu cât de evitabilă sau inevitabilă este socializarea, dar, îmi aduc aminte că, atunci când nu aveam telefon mobil, mi se mai făcea dor de câte o persoană.

Acum, când orice persoană este la o distanță de un click, nici nu ți se mai face dor, nici nu te întâlnești cu acea persoană în mod real. Nu mai simți dorul, nu mai simți nici prezența, nici absența persoanei.

Totul s-a mutat într-o zonă de improvizație a relației. Nu mai trăiești relația la modul profund. Înainte era și dorul, și bucuria întâlnirii. Acum nu te mai bucuri de acea întâlnire pentru că abia ai schimbat un mesaj, cu câteva minute înainte.

– Există un pasaj în Biblie care vi se pare sclipitor prin mesajul pe care îl transmite?

– În Biblie, pe măsură ce citești, descoperi lucruri la care nu te-ai gândit. Legat de ultimele lecturi, ultimul subiect care m-a frământat a fost legat de ce cei care au fost invitați la nuntă, din pilda nunții fiului de împărat. Întâi li s-a spus de nuntă și apoi au fost invitați în mod concret. De ce acei oameni i-au batjocorit, neglijat sau chiar ucis pe cei trimiși să-i invite la nuntă? Că doar n-au fost chemați să muncească în mină, au fost chemați la ospăț de nuntă. Cum să omori pe cineva care te cheamă la ospăț?

Înțelegerea acestei situații iraționale este fascinantă. Apare o doză de iraționalitate și nefiresc. Poți să refuzi, dar de ce să ucizi? Asta arată manifestarea urii, cum se explică ea? Nunta le aducea aminte că există un împărat și că împăratul are un moștenitor care urmează să împărățească. Oamenii nu vor să știe de împărat, vor ca lumea să fie a lor și să dispună de ea fără să mai dea socoteală cuiva, împăratului sau fiului acestuia.

Uitând că, totuși, împărăția e a împăratului și nu este proprietatea lor. Tot așa, mulți oameni în ziua de astăzi ucid orice gând, orice manifestare a conștiinței care le aduce aminte că poate nu e bine ceea ce fac, astfel încât ei să poată dispune la modul inconștient de lume, și de viața lor și de ei înșiși, cum vor ei, fără să trebuiască să dea socoteală nimănui. Urăsc orice manifestare a supranaturalului pentru că le aduce aminte că nu sunt ei stăpânii absoluți ai propriei existențe.

Mulți oameni dispun de sănătatea lor așa cum vor. Uită că sănătatea este un dar, este bijuteria cea mai de preț a unei familii, care trebuie îngrijită, prețuită și transmisă generațiilor următoare. Nu trebuie cheltuită, este o valoare a familiei, nu numai a mea personală.

Oamenii își consumă sănătatea cum vor ei, în interesul lor, o uzează, se otrăvesc cu toxine, chimicale, și transmit alterată, ciobită, stricată această bijuterie. Și cu multe lucruri procedează oamenii la fel. Așa se explică iraționalitatea gestului de a ucide pe cineva care te cheamă la o petrecere și nu la muncă sau la robie.

[…]
– Care sunt întâlnirile care v-au marcat viața?

– Să încep cu tinerii din asociația ASCOR. Sigur, înainte am întâlnit tineri care filosofau sus, în teorie, dar erau foarte inconsecvenți cu practica, nu aveau o ținută de viață spirituală. Pe cei din asociație i-am întâlnit întâmplător la o zi onomastică. Ei încercau să-și corecteze viața după convingerile pe care le aveau.

A fost o întâlnire determinantă pentru mine, pentru a mă întoarce la credință, pentru a mă reconverti la credință. Apoi motivul pentru care am intrat în mănăstire, când l-am cunoscut pe părintele Iustin (starețul de la Oașa). Îl cunoșteam de când era student. N-aș fi crezut că pot să merg la mănăstire și n-aș fi știut cum să merg într-o mănăstire. Nu m-aș fi putut decide să merg la modul general, la mănăstire.

Dacă nu exista concret mănăstirea Oașa, eu n-aș fi mers la orice altă mănăstire, cu orice alt colectiv monahal. N-aș fi fost atât de convins de calea asta ca să merg așa orbește, oriunde. Și cred că, dincolo de noțiuni, avem nevoie de oameni care să dea viață acestor noțiuni. Ca în școală, nu poți învăța o materie din carte dacă nu reușești să stabilești o relație și cu profesorul.

Dimensiunea umană a oricărei realități din viață este fundamentală. Adică numai binele nu te convinge, dar omul bun te convinge.

[…]

deal-1920x1080

Legaturi:


Categorii

Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Pantelimon Șușnea, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “CONFESIUNILE PARINTELUI PANTELIMON (I). De ce a renuntat la MUZICA ROCK, cum a intrat in manastire, ce parere are despre fenomenul Facebook? HOTII DE TIMP, SEDUCTIA CURIOZITATII si IDENTITATILE DE IMPRUMUT

  1. Profund pentru varsta sfintiei sale. Bogdaproste pentru interviu!

  2. Pingback: CONFESIUNILE SI INVATATURILE PARINTELUI PANTELIMON (II). Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE | Cuvântul Ortodox
  3. aceste vorbe nu sunt din gura parintelui ,ci sunt din duhul sfant asa ca cine are urechi de auzit sa auda

  4. Pingback: OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi”
  5. Pingback: “Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNS
  6. Pingback: “Valoarea faptei”: OAȘA – TINDA RAIULUI (Reportaj Trinitas TV) | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: DUHUL GRIJII DE MULTE… NU MI-L DA MIE! | Cuvântul Ortodox
  8. @Petru Foarte adevarat!

    – Cum priviți fenomenul Facebook?

    – Toate acestea le asociez unei noțiuni, îi numesc hoții de timp. Sunt cei care îți fură timpul.

    “să te trezești în fiecare noapte la 3 pentru rugăciune, ceva ireal. Este ireal în alt context, dar acolo irealul devenea plauzibil, însuși firescul vieții.”

  9. Pingback: FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORI
  10. Pingback: CUVÂNT PUTERNIC CĂTRE TINERI AL EPISCOPULUI MACARIE în tabăra de la Nemțișor (2019, video + transcriere integrală), chemând la DEȘTEPTARE DUHOVNICEASCĂ, CONȘTIENTIZARE și PĂZIRE de ispitele și pericolele ideologiilor contemporane care îi au
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate