“A nu-L lua pe DUMNEZEU si MOARTEA in ecuatia vietii tale e greseala absoluta”. INVESTITI IN DUMNEZEU SI IN SUFLET! “In vremea noastra, TRUPUL A AJUNS SA FIE STAPANUL LUMII, pentru ca sufletul a tacut”

19-11-2017 Sublinieri

Predica Pr. Ciprian Negreanu la Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina (2013):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Pilda duminicii de astazi ne este infatisata numai de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, pilda bogatului caruia i-a rodit tarina. Pilda capata alte intelesuri, si mai largi si mai adanci, atunci cand vedem care sunt versetele dinaintea ei. Mantuitorul, fiind in mijlocul multimilor, dupa ce a terminat cuvantul Sau catre oameni, dupa ce i-a vindecat pe cei care trebuiau sa fie vindecati si a scos demonii din cei care erau indraciti, s-a apropiat de El un om care i-a spus:

Invatatorule, spune-i fratelui meu sa imparta avutia cu mine!

Iar El a zis:

Omule, cine M-a pus pe Mine judecator intre voi?

Si apoi, intorcandu-Se spre multime, a zis pilda aceasta:

Unui om bogat i-a rodit tarina. Si in anul acela i-a rodit atat de mult incat a umplut toate hambarele sale si i-a mai ramas mult pe deasupra si s-a gandit si a judecat si a zis: Ce voi face, ca nu-mi incap avutiile mele in hambare si voi strica hambarele pe care le am si voi construi altele mai mari, in care vor incapea toate. Si voi zice sufletului meu: Stai, suflete, de acum, mananca, bea si te odihneste, ca de acum ai de toate. Si Dumnezeu i-a spus sufletului bogatului: Nebune, in noaptea asta se va lua sufletul tau de la tine. Si ce vei face cu toate avutiile pe care le-ai strans? De aceea va zic voua: asa se va intampla cu toti cei care isi strang siesi bogatii si nu intru Dumnezeu isi aduna bogatia lor.

Si dupa aceea, mai departe, e un verset care nu s-a citit aici:

Vindeti avutiile voastre, faceti-va pungi nestricacioase, bogatii pe care nu le fura hotii, molile nu le rod, rugina nu le roade!

Asa se termina cuvantul Evangheliei de la Luca, capitolul 12.

Si atunci, cand vedem acest cuvant al acestui om, care venea la Mantuitorul ca la o autoritate, cerandu-I sa ii spuna fratelui sau sa imparta averea cu el; probabil ca incercase in fata altor autoritati sa i se faca aceasta dreptate familiala, probabil ca ambii frati erau casatoriti si parintii murisera sau tatal, si acum se punea problema impartirii averii intre frati, care probabil erau doi. Nu stim din Greedy-heirs-fighting-over-grandmothers-inheritancece pricina fratele sau nu-i dadea dreptate. Stim si acum cate pricini, cate certuri in familiile si in casele noastre pentru averi si aproape fiecare inmormantare a unui drag membru al familiei, dintre cei batrani, este umbrita la scurt timp, de multe ori nici nu trec 40 de zile sau inca de pe patul mortii celui care se va duce, si incep discutiile despre cine cat ia, de ce mie mi se cuvine mai putin si altuia mai mult, cine a stat mai mult si l-a ingrijit, cine a facut mai multe, pe cine a iubit mai mult, ce s-a dat prin testament, lucruri care nu se mai sfarsesc, incep scandalurile. Am intalnit oameni carora le era frica de ideea ca urma sa moara mama sau tata, care boleau de ani de zile, pentru ca stiau ca dupa moartea lor urmeaza scandalurile in casa. Se cam dezbina totul din acel moment.

Asa ca aceasta problema a acestui frate nu e o problema usoara. Si cred ca si atunci tot asa de complicata, de spinoasa era, cu toate ca legea spunea clar ce trebuie facut, Legea Vechiului Testament. Incercase Dumnezeu prin aceasta Lege sa puna o randuiala intre oameni, ca sa nu mai fie aceste certuri si sa faca dreptate intre ei. Poate ca ambii frati credeau ca se supun Legii lui Moise, totusi nu se intelegeau, incat a ajuns acesta in mijlocul multimii, va dati seama, daca ai ajuns sa-ti strigi necazul in mijlocul multimii, inseamna ca ai ajuns la fundul sacului rabdarii si stradaniei, nu? Acest om nu a zis la urechea Mantuitorului, ci a zis tare, incat au auzit toti: Invatatorule, spune-i fratelui meu… – cum sa-i spuna fratelui lui? Cel mai probabil, fratele nu era acolo. El ar fi dorit ca probabil Mantuitorul sa spuna peste multime: <Da, uitati asa, faceti dreptate acestui om!> sau sa spuna cine stie ce proorocie aspra, cum ca, daca nu va face fratele asa, uite asta i se va intampla! Si el, inarmat cu aceste prooociri sau cuvinte ale Mantuitorului, sa se duca acasa si sa le spuna celorlalti ce ii asteapta daca nu fac si, chiar daca fratele nu i-ar fi impartit averea, el ar fi ramas cu sufletul impacat ca uite ce lucruri aspre a spus Proorocul despre el si cum l-a terfelit in fata multimilor! Probabil ca asta astepta si ar fi fost asta pentru el un fel de linistire a constiintei, o impacare; probabil ca oprobriul public al fratelui sau ar fi fost o mica acoperire a ranii. Deci problema era grea si atunci si e grea si acum, mai ales ca oamenii, oricate legi si oricat de fin s-ar explica legea, ei tot nu se pot intelege, pentru ca fiecare priveste dreptatea din perspectiva lui si crede desavarsit ca adevarul e la el. Cu acest lucru m-am intalnit inca din primul an de preotie si asta m-a mirat foarte tare: fiecare om credea ca are adevarul absolut, il spunea in fata lui Dumnezeu la spovedanie, desi vorbeau despre aceeasi realitate, insa spuneau lucruri cu totul si cu totul diferite, si amandoi sub juramantul spovedaniei; nu intelegeam cum puteau sa fie doua realitati cu totul si cu totul diferite si oamenii, amandoi, nu minteau! A fost greu sa inteleg si greu e sa inteleg si acum, dar, de fapt, nu era asa greu sa intelegem, pentru ca si noi jucam jocul acesta, fara sa ne dam seama, suntem atat de subiectivi, credem atat de mult parerilor noastre, ne urmam atat de mult interesul nostru, ne imbogatim atat de mult mintea si dorintele si asteptarile si vointa numai in interesul nostru, incat credem desavarsit numai in nuanta, in parerea pe care o avem noi despre acea realitate. [… Fiecare ia numai din perspectiva lui si e convins ca vede corect lucrurile].

Si atunci, daca lucrurile sunt asa, si in general in cam toate ale noastre lucrurile sunt asade exemplu, daca ne nastem intr-o familie, sustinem partea familiei noastre; este rarisim ca, fiind familia intr-o disputa cu o alta, sa ai atata desprindere si aerisire sufleteasca, incat sa intelegi si pretentiile si acuzele celorlalti, sa nu-i privesti cu asprime pe ceilalti si sa vezi si neputintele si slabiciunile alor tai. Fiecare e subiectiv si numai ceilalti sunt de vina. Ne supunem acestei perspective si nu depasim cu mintea, cu inima, aceasta realitate mica in care ne nastem. Cum zicea parintele Teofil: esti sapat in lume in acel loc, esti ca acolo. Unde esti pus, nu iesi din micimea ta, vezi numai din perspectiva ta. Pana la urma, reduse toate, privesti dintr-o perspectiva a interesului tau propriu. Pentru ca a sustine altceva si a te desprinde de mediul tau si a vede lucrurile putin de deasupra si daca tu te trezesti in familia ta sa spui: <Dar nu-i chiar asa, n-avem noi dreptate chiar asa…> sau poate chiar <Ceilalti au dreptate…>, s-ar putea sa te trezesti si afara din familia aceea sau, oricum, un fel de oaie neagra, un gigi-contra care nu intelege suferinta casei si ale familiei sale.

Ei, in aceasta disputa care pare fara de sfarsit, ce ar fi trebuit sa faca Dumnezeu? Daca Dumnezeu ar fi intrat atunci in cine-stie-ce subtilitati si discutii, in acest paienjenis, nici Dumnezeu nu i-ar fi putut indrepta, pentru ca ei sunt la masurile lor si fiecare isi va gasi indreptatire dreptatii lui. Chiar daca Dumnezeu ar fi intrat in aceste desisuri si in acest paienjenis, tot nu s-ar fi facut dreptate. Asa ca Dumnezeu a facut altceva: ne muta din aceasta lupta, din acest razboi nevazut, pe o cu totul si cu totul alta inaltime. Dupa ce acela vine si zice: Invatatorule, spune-i fratelui meu sa imparta averea cu mine, Hristos nu spune nici de rau de fratele sau, nici de acesta, nu-i reproseaza nimic, nu ameninta, nu se exprima in sensul acela, ci spune aceasta pilda, care se sfarseste cu un cuvant care dezleaga pilda: Imbogatiti-va in Dumnezeu! Adica, pana la urma, ceea ce dorea acel tanar era sa se imbogateasca si el cu ceva, sa aiba si el partea lui, averea lui, sa aiba si el cat poate fructele veacului acestuia.

Si Mantuitorul il invata altceva: faptul ca in aceasta ecuatie pe care o facem, dandu-ne dreptate noua, chiar si la spovedanie, vazand lucrurile din unghiul nostru, in aceasta dezlegare a realitatii printr-o ecuatie cu multe necunoscute, care sunt pentru noi ce vom manca, ce vom bea, unde vom dormi, ce o sa facem, cu ce o sa ne imbracam... Acestea sunt necunoscutele noastre, Dumnezeu nu le dispretuieste, dar spune ca le rezolva Dumnezeu. Tu osteneste-te, fa-ti treaba ta, fa-ti munca ta in fiecare zi, dar pe aceste necunoscute le rezolva Dumnezeu, nu le rezolvi tu de acum straduindu-te cu mintea. Stiti ce facem noi ca sa rezolvam aceste necunoscute? In primul rand ne pierdem zile intregi, ore dintr-o zi intreaga, gandindu-ne ce vom face peste un an, ce vom face peste doi, si purtam greaua povara a zilelor ce vor sa fie, pe care nici n-ai cum sa le rezolvi, pentru ca tu nu stii nici ce va fi maine, nu stii nici ce va fi cu lumea aceasta in cateva zile, se poate intampla orice, dar tu deja te gandesti ce vei face si te tot gandesti si te tot sucesti. Pana la urma, toata aceasta concentrare a mintii, care de multe ori e sterila, nici macar nu faci ceva la sfarsitul zilei, doar te-ai gandit si a doua zi iar incepi, si de multe ori nici macar nu e o gandire de investire, de a face ceva practic, ci e o gandire de <Vai, vai, vai…! Ce voi face?>, e o vaicareala continua, o stare de stres si de frica […]. Am vazut starea asta si o vedem peste tot si parca in ultimii zeci de ani la noi, romanii, in mod exceptional, este aceasta stare de vaicareala sufleteasca cu Dumnezeu. Neauzita, de multe ori, dar si auzita: <Nu-mi merge bine, nu-mi place nimic, nu pot nimic, nu stiu ce voi face… Si daca merg acolo, ce voi face? Si pe drum cine ma ajuta…? Dar daca… dar daca….?> Toate sunt o vaicareala nesfarsita in care, pentru cei credinciosi, exista cumva tainic gandul ca in aceasta stare de frica si de aruncare dintr-un colt in altul al camerei sufletesti, ca un speriat care se arunca in toate colturile camerei, Dumnezeu Se milostiveste si vine la cel fricos si vine si-l tine in mainile Lui pe iepurasul caruia ii e frica si de umbra lui.

Nu este asa! Lui Dumnezeu sa stiti ca ii plac curajosii, cei care cred! N-ati vazut cum lauda credinta? Fie tie dupa credinta ta! sau N-am vazut atata credinta nici in Israel! Tot timpul lauda credinta. Credinta inseamna curaj, credinciosie, incredere! Fara de curaj nu exista credinta, deci nu e o solutie asta! Si cu asta pierdem vremea, cu frica zilelor ce vor sa fie. Ce rezolvi prin asta? Asta e una din “rezolvarile” noastre, nu rezolvi nimic!

A doua: sa strangem, sa strangem, sa strangem! Nu stim la ce ne va folosi, dar… Stiti cum se spune intr-o poezie a lui Marin Sorescu? Probabil ca e inspirata din realitate. Intr-un sat din Oltenia, un om, orice gasea pe drum, orice gasea, un capac de borcan, un cap de sarma, orice, le lua si zicea: <Poate va trebui la un moment dat…!> si nu venea acasa fara mainile pline de ceva, orice. Si isi umpluse podul, umpluse toate. Si dupa, ce a umplut tot, a inceput sa zica: <O fi trebuind la copii…!>, care copii erau de mult oameni mari la oras. Si nici la coarnele boilor nu pusese funie buna, ci pusese o sarma veche, desi avea funie buna, dar o lasase prin pod, pe undeva, ca… poate trebuie la copii. Si a murit pentru ca n-a mai putut sa iasa dintr-o groapa in care se bagase pentru ca vazuse ceva acolo stralucind si voise sa-l ia. De cele mai multe ori ne asemanam cu acest om, strangem ca poate… nu se stie. Si aceasta e o nebunie. Ati vazut cum ii zice Dumnezeu celui care tot stransese: Nebune, ce vei face cu avutiile tale? Si dupa aceea este cuvantul: Vindeti avutiile voastre!, in intelesul de ceea ce va prisoseste, ceea ce va da Dumnezeu in plus. Asa cum zicea si Sfantul Ioan Gura de Aur:

Cei bogati, care aveti cu prisosinta si peste prisosinta, sau cei care nu sunteti bogati, dar va da Dumnezeu cu prisosinta ceva intr-un an, cei care aveti intelepciune, inteligenta, si va da Dumnezeu cu prisosinta roade ale mintii, roade ale lucrarii voastre in orice domeniu, dati si altora, nu le strangeti numai pentru voi!

Sfantul Ioan Gura de Aur indemna sa se dea si altora, Dumnezeu ti-a dat in plus ca sa dai si altora, nu ca sa strangi numai pentru tine!

Si ziceam ca noi avem in vedere mereu aceste necunoscute: ce voi manca, ce voi bea, cu ce mai voi acoperi, ce voi face la batranete… si incercam sa rezolvam ecuatia vietii noastre cu aceste necunoscute. Cam astea sunt necunoscutele si poate mai e una: cum sa fac sa nu fiu un necunoscut? Necunoscuta de… a nu ramane un necunoscut, sa iesi tu in evidenta cu ceva, sa te mandresti si tu cu ceva, sa te lauzi cu ceva. Si Dumnezeu nu ia in seama aceste necunoscute, pentru ca zice: <De acestea ma ocup Eu!> gandul la moarteNecunoscutele pentru care Dumnezeu il numeste nebun pe bogat stiti care sunt? Moartea – pe care nu o prea luam in seama, ca nu stim cand va fi – si Dumnezeu in Sine – faptul ca exista Dumnezeu, ca El e de fata, ca El e aici. A nu-L lua pe Dumnezeu si moartea in ecuatia vietii tale e greseala absoluta a examenului vietii tale. Fara de Dumnezeu nu poti face nimic!

Pentru aceasta necunoscuta, care nu e o necunoscuta, dar tu o lasi sa fie asa si n-o numesti si n-o definesti si n-o pui in ecuatia vietii tale, nu se va dezlega niciodata ecuatia vietii tale. Si fara sa pui si moartea in ecuatie, si nu moartea in sine, ci ce faci ca sa aduni ceva si pentru dupa moarte. Pentru ca oricum ai doar o suma de ani, iar spre finalul vietii parca esti din ce in ce mai inchis fata de realitate. Chiar si auzul, vazul, simturile, parca te inchide Dumnezeu fata de realitate; daca pana atunci n-ai vrut sa te intorci cu mintea si cu inima spre Dumnezeu, iti da marea sansa la batranete ca vrand-nevand sa nu te mai atraga nimic din exterior, nici prin puterile trupului, care nu mai sunt, nici prin atractia ochilor, care nu mai vad, nici prin auzul, care te lasa, nici prin nimic, toate se degradeaza si omul se intoarce spre interior, i se da o ultima sansa de a se intoarce spre Dumnezeu, ca un incarcerat, care vrand-nevrand isi aduce aminte ca are pe Cineva langa el pe care nu L-a bagat in seama niciodata, ca aceasta necunoscuta pe care n-a bagat-o in seama niciodata este foarte importanta, este foarte valoroasa, ca acesta este Dumnezeu. De aceea parintele Arsenie spune: batranetea este un canon ajutator. E ca si cum ai zice ca batranetea iti rezolva multe necunoscute fara sa fi facut nimic. Te lasa cu una singura: cu Dumnezeu, pe care trebuie sa-L lamuresti tu. Ti le rezolva pe celelelate si fara sa vrei, ca te lasa sa te rezumi la tine insuti si la neputintele tale.

De aceea zice Dumnezeu: nebune! celui care uita de Dumnezeu, de aceea se si zice in Scriptura in Vechiul Testament: Zis-a cel nebun in inima sa: nu este Dumnezeu. E aceeasi nebunie. Cui ii zice Dumnezeu nebun? Iata, numai in doua locuri se refera Dumnezeu la cineva ca la nebun: cel care nu crede ca exista Dumnezeu sau nu-l intereseaza, nu-L ia in seama. Deci nu rezolva aceasta necunoscuta, care, de fapt, e prea cunoscuta: El ni S-a descoperit, dar noi Il lasam la nivel de necunoscuta.

Apoi moartea e in mana lui Dumnezeu. Si Dumnezeu ne zice asa: luati in seama aceste doua necunoscute. De fapt, spune:

<Investiti in Dumnezeu, nu investiti numai in cele ale lumii acesteia! Faceti aici treaba voastra cat aveti de facut, osteniti-va, straduiti-va, munciti! De toate se va ingriji Dumnezeu: sa aveti ce manca, unde sta, cu ce va imbraca, dar timpul celalalt, care va mai ramane, investiti-l in Dumnezeu, dati-I-l lui!>

Si poate si timpul muncii voastre aici. Dati lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, adica sufletul, si lumii ceea ce este al lumii, cezarului ce este al cezarului, adica trupul si osteneala lui, care se dau lumii acesteia si treburilor lumii acesteia. Dar cele ale lui Dumnezeu trebuie sa se intoarca catre Dumnezeu.

Si v-as da exemplu si as vrea sa avem de acum inainte exemplu propriile voastre trupuri, care sunt de o ascultare de Dumnezeu extraordinara! Sufletul nostru, de multe ori e atat de parsiv, atat de prefacut, cu doua fete, mincinos; a dobandit multe micimi sufletul nostru, multe palme a primit de la diavol si pe multe le-a cerut de la diavol, dar trupul, intr-un fel, este mult mai cinstit. I-a zis Dumnezeu in vechime: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul!, trupului i-a zis, ca asta era inmultirea, si el isi vede de inmultirea lui. El este atras tot timpul de desfranare, el se gandeste cum sa ajunga la acest pacat, cum sa-l faca, el sa gandeste cum sa se conserve, cum sa nu-si piada viata… De fapt, daca e s-o luam asa, sincer, tot ce facem facem din perspectiva trupului. Dar macar trupul e sincer: el vrea sa se conserve, el vrea sa nu moara, nemurirea lui inseamna a lasa urmasi, asta iti cere, asta cauta, el vrea sa creasca, vrea sa manance lucruri alese, el asta vrea; si i le dam, i le dam, i le dam. Si sa luam seama la trup. Uite, trupul stie ce vrea, el asculta de [fire] si isi vede de calea lui. El e sincer, in orice conditii isi vede de ale lui. Si parca altfel se dezleaga Canonul Sfantului Andrei Criteanul care spune:

Suflete al meu, pentru ce dormi?

E ca si cum ai spune: el de ce doarme, daca este facut sa se intoarca la Dumnezeu? Sufletul este facut ca rostind sau amintind de numele lui Dumnezeu, sa se coboare cerurile pe pamant, sufletul este facut dupa chipul lui Dumnezeu, sufletul este facut dupa masuri nepamantene.

Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?

Daca ar da lumea intreaga, nimic n-ar folosi. Acest suflet nu stie sa se intoarca spre Dumnezeu, nu vrea, nu l-am invatat, nu l-am pus, l-am lasat plin de lene, nu stie sa se intoarca spre Dumnezeu, nu vrea. Cand veti vedea, mergand acasa, ca trupul stie la vremea lui: acum vreau mancare, peste nu-stiu-cate ore vreau iar mancare, acum vreau somn, acum vreau nu-stiu-ce, dupa aceea are pornirile lui spre desfranare, are toate ale lui, tu totdeauna sa te gandesti: <Uite, suflete, tu de ce nu-ti ceri partea ta? De ce te lasi dupa el? De ce transformi dorintele si placerile trupului in dorintele si placerile tale?> ingerul cere sufletulCa inca un motiv pentru care Dumnezeu l-a numit nebun pe acest om este ca el confunda dorintele si placerile trupului cu dorintele si placerile sufletului si zicea: Suflete al meu, de acum mananca, bea si te veseleste, adica el avea impresia ca sufletului ii place sa manance, sa bea, sa doarma, sa desfraneze… Or sufletul nu asta vrea, pentru ca el e altceva, e cu totul si cu totul altceva, care nu se hraneste cu asa ceva, dimpotriva, se raneste cu asa ceva! Si pentru aceasta Dumnezeu a numit pe acel om nebun. In greceste, cuvantul nebun are intelesul de stricat la minte, pocit, deformat, adica te-ai deformat la minte, adica tu crezi ca iti plac lucrurile care ii plac trupului, dar trupul isi vede de treaba lui si tu te-ai luat dupa trup. Asa cum o specie mai evoluata, nu din perspectiva evolutionista, ci creata de Dumnezeu mai evoluata, e mai puternica si speciile mai slabe imita aceasta specie, asa ar trebui trupul sa imite sufletul. Nu sufletul trupul! Sufletul coboara de ajunge sa fie specia cea slaba, care se ia dupa trup. Am ajuns sa ducem sufletul la o masura atat de mica, incat sufletul urmeaza, sufletul se ia dupa trup, sufletul slujeste, sufletul a ajuns sa fie sluga trupului, nu trupul sufletului.

Trupul se sfinteste prin faptul ca asculta de suflet. Trupurile sfintilor au ajuns la masurile acestea si le avem ca sfinte moaste si ne inchinam lor pentru ca s-au lasat patrunse de suflet, au ascultat de suflet, au facut ascultare desavarsita. Fiul a facut ascultare desavarsita de Tatal: Toate cate Mi le-a dat Tatal am facut, a ascultat desavarsit. Sufletul se aseamana cu Dumnezeu si devine desavarsit, dupa chipul lui Dumnezeu, si se sfinteste prin ascultare de Dumnezeu, prin ascultare de cuvantul Lui. Trupul se supune ascultarii sufletului si, prin ascultarea fata de el, se sfinteste, se curateste, devine si el nemuritor. Si ascultarea fata de suflet nu inseamna distrugerea, mortificarea trupului, adica nu inseamna ca acum, gata, daca asculti de suflet, dai cu biciul in trup, toata ziua nemancat si nebaut si nedormit, ci toate le da cu masura. Asculta trupul de un intelept, de un pedagog, de suflet, care stie ca acum e vremea sa ma opresc; daca sunt casatorit, nu desfranez in afara casatoriei, pentru ca asa imi spune sufletul, nu <Daca asa am simtit…>. Cum adica? Adica tu asculti de trup?! Pai trupul iti este stapanul tau? Dar sufletul unde este? <Pai de unde sa stiu…?> De la Dumnezeu! Dumnezeu, de care trebuie sa asculti, ti-a spus asa: ca sufletul stie de la Dumnezeu si, ca un intelept, ii spune trupului: <Nu, trupule, acum nu e momentul asta!> Daca ai mancat o data si iti vine a doua oara sa mananci, zici trupului: <Nu, trupule, acum nu este vremea sa mananci a doua oara, ai mancat o data.> Daca ai dormit pe saturate si mai vrei iarasi sa dormi, iti zice sufletul: <Ai vazut, trupule, ca data trecuta cand ai dormit in plus ai avut ganduri de desfranare si toata tulburarea aceea. Invata de la asta si nu mai dormi inca o data dupa ce te-ai saturat de somn!> Si ar trebui cumva firesc sa asculte trupul de suflet, nu ca Dumnezeu ni le impune, ci din experienta pe care o avem de-a lungul vietii. Pana la urma, si medical, fara sa ascultam sufletul, ni se spune ca nu e bine sa faci aia, nu e bine sa mergi asa departe, nu e bine sa consumi asa mult alcool, nu e bine sa faci aia si cealalta, macar medical sa asculti, daca nu de suflet, care asculta de Dumnezeu, si tot ar trebui sa pui niste ziduri intre care sa stea trupul.

iadul pacatosiOr, in vremea noastra, trupul a ajuns sa fie stapanul lumii, pentru ca sufletul a tacut, pentru ca diavolul ne-a momit, l-a momit pe trup, noi am ascultat de diavol si de trupurile noastre si trupul a ajuns sa fie zeul careia ne inchinam; desfranarea a ajuns sa fie zeul lumii actuale, pornografia sa impanzeasca totul, mai ales mintile oamenilor; dorinta de stapanire, de avutie, lacomia in toate formele ei – ca noi totdeauna cand ne gandim la lacomie ne gandim doar la sensul ei cantitativ, dar sa stiti ca exista o lacomie si in sens calitativ, adica te straduiesti ca mancarea ta sa fie si mai sofisticata si sa nu te multumesti nici asa, si sa-ti doresti si mai mult si nici asa nu esti multumit. Lumea este stapanita de trup si sufletul se supune trupului, or unde este comoara ta, acolo este si inima ta.

Si stiti ca a murit bogatul la portile caruia statea Lazar, iar Lazar cand a murit a fost dus in ceruri, deoarece comoara lui era in ceruri, si a murit bogatul si l-au ingropat. In ce investise bogatul? In trupul lui. Comoara lui era trupul lui, el se identificase cu trupul lui, se imbraca in porfira si vison, in trup a investit, trupul s-a dus in mormant. Asta a fost. Adica fiinta lui s-a dus acolo unde s-a dus trupul. Si asta e si sfarsitul nostru: cine investeste in trup, cu trupul se va si salaslui, adica in moarte, in iad, ca iadul este indepartarea de Dumnezeu, o neputinta de a iubi, o neputinta de a crede, o neputinta de a nadajdui, adica ceea ce este firesc trupului. Ca trupul asa este, el isi vede de ale lui, el nu are partea asta a credintei, nu are partea asta a nadejdii, el are doar instinctele de supravietuire, de inmultire, le are pe ale lui, nu se ocupa cu credinta, cu nadejdea. In trup ai investit, lui te-ai supus, vei urma trupului in moarte. Si moartea, pentru suflet, inseamna iad. Iar, pe de alta parte, daca sufletul ti-l faci stapan, si nu stapan, ca Dumnezeu pana la urma este Stapanul, dar Il asculti pe Stapanul cel mare si devine sufletul stapan peste trup, trupul nu numai ca nu va suferi, ci va sta intr-o anumita randuiala si chiar el se va folosi de aceasta randuiala pe care i-o va da sufletul in veacul acesta, iar inca de pe acum in el va stralumina puterea si harul Duhului Sfant, inca de acum puterea pe care Dumnezeu o va revarsa in suflet se va revarsa si asupra lui.

Imbogatiti-va in Dumnezeu, zice Dumnezeu la sfarsit. Imbogatirea sufletului in Dumnezeu vine si asupra trupului, si el se curateste si inca de acum parca se stravad in el razele invierii celei de apoi, razele marii invieri a trupurilor, razele trupului ce-l vom avea, nu acesta care este acum, ci cel pe care-l vom avea dupa A Doua si Infricosatoarea lui Hristos Venire. Amin”.

***

VEDETI SI O ALTA PREDICA A ACELUIASI PARINTE LA DUMINICA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA:

bogatul_caruia_a_rodit_tarina

Legaturi:

Vedeti, pentru Duminica a 26-a dupa Rusalii, si:


Categorii

Bogatul caruia i-a rodit tarina, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ciprian Negreanu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la ““A nu-L lua pe DUMNEZEU si MOARTEA in ecuatia vietii tale e greseala absoluta”. INVESTITI IN DUMNEZEU SI IN SUFLET! “In vremea noastra, TRUPUL A AJUNS SA FIE STAPANUL LUMII, pentru ca sufletul a tacut”

  1. Pingback: Predică importantă a PR. FLORIN STAN (Târgu Lăpuș) despre “LUPTA DE GEN”, RĂZBOIUL SECOLULUI XXI și modelul de sacrificiu al SFINȚILOR ÎNCHISORILOR. Îmbogățirea în Dumnezeu și renunțarea la ”averile” noastre pentru Hristos.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate