DE CE A INGADUIT DUMNEZEU PANDEMIA unui virus fabricat si care este solutia “care ne poate tine cu mintea intreaga inaintea acestui asalt”. Cuvant duhovnicesc despre IDEOLOGIA NEOMARXISTA, APARAREA FAMILIEI, BOALA, FRICA SI VACCIN (video, text)

Predica Pr. Ioan Dumitriu  (Parohia Tipografilor Timisoara) la Taina Sfântului Maslu – 25.11.2020:

„Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Săptămâna aceasta am meditat la cele ale sufletului şi pilda citită duminică a dat naştere unor îndelungi meditaţii asupra a ceea ce înseamnă sufletul şi grija pentru el. Fiecare dintre noi avem trupul nostru şi sufletul nostru, pe care să le îngrijim atâta vreme cât trăim pe acest pământ. Însă sufletul este nemuritor, este partea cea dinăuntru a noastră, care dă viaţa trupului. Şi astfel există două morţi – dacă omul este alcătuit din două elemente, suflet şi trup şi există două vieţi, una a trupului şi alta a sufletului, există şi două morţi, una a trupului şi una a sufletului. Noi, oamenii, recunoaştem doar moartea cea dintâi, cea a trupului, adică momentul în care plecăm din viaţa aceasta şi ne îndreptăm către veşnicie.

Însă moartea sufletului se numeşte moartea cea de-a doua. Este, spre deosebire de cea dintâi, veşnică. Se vorbeşte în Apocalipsă de ea şi se instalează în orice suflet care nu are viaţă în el. Iar viaţa sufletului este participarea la viaţa lui Dumnezeu. La această viaţă a lui Dumnezeu se poate participa doar prin iubire, pentru că doar iubirea este singura care te poate face să te schimbi de dragul celuilalt. Şi această schimbare de dragul celuilalt se realizează printr-un fenomen care în greacă se numeşte metanoia, iar în româneşte se numeşte pocăinţă. Pocăinţa aceasta este o stare prin care te depăşeşti mereu pentru a deveni mai bun astăzi decât ai fost ieri şi mâine decât ai fost astăzi. Însă dragostea este cea care desfăşoară acest fenomen al pocăinţei. Din cauza lipsei acestui fel de stare, omul şi lumea în general încep să păşească pe căi greşite şi nu-şi dau seama, iar depărtarea de Dumnezeu este evidentă, ceea ce înseamnă că avem neapărată nevoie de pocăinţă, care întotdeauna are menirea de a ne arăta că nu suntem pe drumul cel bun şi trebuie neapărat să ne îndreptăm calea vieţii. Sigur că şi calea aceasta a pocăinţei este o cale pe care cineva trebuie să ne-o arate şi oamenii duhovniceşti ne arată calea pocăinţei şi, pe lângă aceştia, sunt duhovnicii, adică preoţii noştri, care ne arată nouă cum trebuie să mergem pe această cale a pocăinţei.

Cineva spunea: „Daţi-mi duhovnici buni şi lumea aceasta va arăta altfel.” Păi cum să nu arate altfel când cineva vine şi-ţi spune: <Uite, nu faci bine! Îţi arăt ce trebuie să faci şi te şi susţin, te ajut să te întăreşti, te asist să mergi pe calea aceasta.> Bineînţeles, în lumea în care trăim nu se mai întâmplă lucrurile în felul acesta. Se susţine că fiecare este stăpân pe viaţa lui, pe sufletul lui, pe trupul lui, pe copilul lui, pe toate cele ale lui, exact ca bogatul din Evanghelie. Socotelile lumii acesteia sunt unele şi socotelile lui Dumnezeu sunt altele. Desigur că a lui Dumnezeu este lumea aceasta, însă El doreşte să facă ceva cu ea. În momentul în care lumea nu mai ascultă de Dumnezeu, de Cel Ce a creat-o, atunci Dumnezeu caută modalităţi de a o întoarce, pentru că drumul ei este greşit.

Şi diverse au fost modalităţile în istorie prin care Dumnezeu a întors lumea la pocăinţă. Ne aducem aminte de o situaţie din istoria biblică a Vechiului Testament, cu 1000 de ani înainte de Hristos, pe vremea regelui David. Atunci, regele David va crea un imperiu al evreilor, îl va extinde aşa de mult, însă, la un moment dat, se va poticni de o fâşie de pământ de la Marea Mediterana. Acolo locuiau filistenii şi aceştia, la început, l-au ajutat pe David să capete domnia, ei au fost aceia care l-au înfrânt pe predecesorul lui David, regele Saul, şi, văzându-le îndrăzneala şi tăria, regele David îşi propune să extermine acest popor. Însă se poticneşte ca de un ciot, nu îi ieşea nimic din tot ceea ce voia să facă împotriva filistenilor. A avut victorii reputate împotriva lor, dar n-a putut să-şi ducă la îndeplinire gândul. Şi astfel Îl întreabă pe Dumnezeu: Doamne, i-am supus pe toţi, toate popoarele, nimeni n-a putut să-mi stea împotrivă. De ce nu pot să extermin acest popor? Şi Dumnezeu îi răspunde: Nu e voia Mea să-i extermini tu pe aceştia. Te-am lăsat să o faci cu toţi cei dimprejurul tău, dar acest popor nu trebuie eliminat. Regele David a întrebat nedumerit: Dar de ce? Şi Dumnezeu a răspuns: Pentru că poporul Meu este un popor îndărătnic. Repede cade în închinarea la idoli dacă vecinii lor se închină la idoli şi cum voi putea, oare, să-i înfrânez dacă nu prin cerbicia unui popor? Şi acesta este poporul pe care l-am ales să fie spinul în coasta poporului Meu. Aşadar, când poporul Meu nu o să Mă asculte or să vină peste ei filistenii şi or să se roage către Mine să-i scap. Eu o să-i scap, dar ei vor trebui să se pocăiască de păcatele lor. Şi, dacă nu se vor pocăi, filistenii or să se înmulţească şi mai mult şi or să vină peste ei. Până când vor înţelege ce au de făcut. Atunci, biciul lui Dumnezeu peste poporul lui Israel au fost filistenii. Mai târziu, când au venit romanii, aceştia i-au numit pelisti, că nu puteau rosti cuvântul filisteni şi de acolo au dat numele de palestinieni. Iată, palestinienii şi acum sunt în coasta Israelului, sunt un popor foarte numeros, densitatea lor este cea mai mare din lume, însă, deşi sunt aşa de mulţi pe un spaţiu aşa de mic, sunt foarte dârji şi moştenesc pe filistenii de altădată cu care s-a luptat regele David. Şi, oricând se întâmplă ceva în Israel, ei reacţionează. Aşadar, întotdeauna Dumnezeu a avut metodele Sale ca să-i îndemne şi să-i îndrume pe oameni la pocăinţă atunci când omenirea a luat-o pe o cale greşită.

Acum, poporul lui Dumnezeu este răspândit în toată lumea, însă poporul lui Dumnezeu nu mai ascultă, deoarece şi-a îngrămădit alte învăţături cărora le dă crezare şi îi este foarte greu să se întoarcă. Şi iată că o mână de oameni care au strâns foarte multă bogăţie în mâinile lor au creat un virus, l-au aruncat prin lume şi lumea s-a umplit de spaimă. Nu e doar de un an de zile problema aceasta, este mult mai de mult, de un an de zile o cunoaştem noi, însă şi în urmă cu un an şi jumătate, cu doi, vorbeam cu oameni care manifestau aproape aceleaşi simptome ca cele date astăzi de infecţia virusului şi puneam întrebări: Dar ce o fi? Şi mi se spunea: E un virus nou. Voiam să aflu despre el: Dar ce ştiţi, ce aţi aflat? Nimic, doar că este o mare viroză. Însă mortalităţi nu prea erau, erau la TV nişte cifre, că au murit atâţia de viroză şi n-au fost vaccinaţi antigripal. Nimic mai mult. Când s-a aflat despre acest virus şi despre faptul că nu e natural, peste lume s-a pus un mare văl care se numeşte frica şi fiecare a început să se gândească la viaţa lui. Însă numai acesta trebuie să fie gândul care să ne însoţească pe noi? Desigur că multe alte gânduri trebuiau să fie. Dacă virusul acesta a fost creat şi Dumnezeu a îngăduit să fie creat şi acei oameni şi-au pus [inteligența] pentru a se crea acel virus, oare nu a îngăduit cu un scop? Oare nu se întâmplă exact ca în vremea regelui David, când acest cel mai mare rege din lume încerca să extermine un popor foarte mic, dar care stătea ca un spin în coasta Israelului şi care se numeau oameni ai mărilor şi totuşi n-a reuşit să facă nimic împotriva lor pentru că ei erau generatori de pocăinţă în poporul lui Israel? Oare acum nu se întâmplă la fel? Oare cele ce se întâmplă acum n-ar trebui să fie generatoare de pocăinţă pentru noi, poporul lui Dumnezeu? Poate că starea aceasta de pocăinţă s-a cam redus în poporul lui Dumnezeu şi e mare nevoie de ea.

Şi vedem cum, de un an de zile, lucrurile s-au îndreptat într-o direcţie şi aceea este numită frică. Fiecare se gândeşte cum să poarte mai bine masca, cum să se ferească mai mult de alte persoane cu care ar urma să intre în contact, cum să stea mai mult în casa şi multe alte modalităţi pe care le aflăm la televizor, unde ni se spune să facem asta şi cealaltă pentru a ne feri de boală. Şi mai afli că, oricât te-ai feri, mai devreme sau mai târziu tot te infectezi şi faci o anumită formă, pentru că nu avem imunitate asupra virusului acestuia, de vreme ce nu este natural. Şi atunci n-ar fi mai bună această variantă: să-ţi îndrepţi înaintea lui Dumnezeu gândurile tale, viaţa ta, stările tale? Să-I spui câte ai făcut, câte ai mai vrea să faci şi să-I ceri ajutor şi protecţie pentru vremurile care urmează să vină? Pentru că acestea sunt abia începutul şi cu toţii simţim aceasta. Nu trebuie să ne-o spună nimeni. E suficient să deschidem cartea Apocalipsei Sfântului Ioan şi vom afla despre multe dintre cele ce vor să vină peste omenire şi acolo Sfântul Ioan spune că, totuşi, venind atâtea rele peste omenire, omenirea nu s-a căit. Dimpotrivă, L-au socotit pe Dumnezeu că este vinovat de cele ce se întâmplă lor şi că ei nu sunt vinovaţi cu nimic.

Ar fi fost frumos ca anul acesta să fie un an de echilibrare a puterilor oamenilor. Ar fi fost frumos să vedem în bisericile noastre, atât cât s-a putut veni, oameni care până acum nu s-au gândit că ar trebui s-o facă  şi pe aceasta: să vină să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu. Vin în biserici oameni care au mai fost şi înainte. Dar ceilalţi, care n-au mai fost niciodată şi care nu au făcut pasul, ce aşteaptă ei oare? Nu ar avea şi ei nevoie de pocăinţă? În lipsa pocăinţei iată că s-a instalat o frică teribilă. Iar cei care ne-am uitat aseară şi în alte seri la televizor, printre alte ştiri s-a putut vedea şi aceasta: relatările medicilor psihologi şi psihiatri care mărturiseau că sunt asaltaţi de-a dreptul de noi pacienţi cu diverse afecţiuni [legate] de teamă, şi unde nu sunt posibile remediile psihologice se apelează la psihiatrie deja. Fiecare a încercat să-şi înăbuşe frica cumva, spuneau psihologii, unii fumând ţigară după ţigară, alţii ascunzându-se în spatele fricii, alţii încercând să mănânce foarte mult, de stres, dar câţi oameni s-au ascuns în spatele pocăinţei? Câţi oameni mărturisesc: <Doamne, ai îngăduit aceasta pentru păcatele noastre. Oare eu m-am căit suficient pentru păcatele mele? Eu m-am mărturisit deplin? Am putut eu fi o călăuză şi altora? Lucruri pe care, poate, aş fi putut să le fac, dar din lene sau comoditate nu le-am făcut…>

Am văzut anul acesta şi feţe noi în biserică, dar foarte multe din cele vechi. Adică cine a fost aproape de Dumnezeu s-a apropiat şi mai mult, iar cine a fost departe de Dumnezeu s-a îndepărtat şi mai mult, neştiind în ce direcţie s-o apuce. Şi, oare, anul acesta n-a fost un an de cumpănă pentru noi? Oare n-a fost un an în care să scoatem ceea ce ar fi trebuit să scoatem din noi?

Stând de vorbă cu fiecare dintre dvs, printre alte plângeri o aveţi şi pe aceasta: că, parcă, anul acesta oamenii s-au înrăit şi mai mult, că nu mai există răbdare, echilibru, ţipă unii la alţii şi parcă epidemia aceasta a scos ce era mai rău în noi. De obicei, însă, umanitatea în vremuri de criză s-a coalizat şi oamenii au devenit mai sensibili; dar criza aceasta este altfel. Pentru că am avut înaintea ei o perioadă de foarte multă bunăstare, care ea insăşi ne-a dezechilibrat sufleteşte, ne-am obişnuit cu ea ca şi cum ar face parte din viaţă şi, fără ea, viaţa nu e poibilă şi acum ne trezim că nu o mai avem pe aceea. Desigur că sunt lucruri pe care le avem o vreme şi iarăşi vine o vreme când nu le mai avem, dar ce este mai important e sufletul din noi şi viaţa noastră. Cum spune Mântuitorul în Predica de pe Munte: Oare nu este trupul mai de preţ decât haina? Desigur, dar noi ne gândim mai mult la haină decât la trup, care poartă haina. Şi pentru haină facem sacrificii, nu pentru trup sau pentru suflet. De aceea, poate că de starea aceasta avea omenirea lipsă.

În istoria regelui David se spune că atunci când Dumnezeu îngăduia ca neamul filistenilor să vină peste evrei, evreii cereau ajutorul lui Dumnezeu şi se căiau pentru păcatele lor şi îi dădeau înapoi, în Fâşia Gaza, pe filisteni. Şi filistenii nu mai veneau de acolo decât când poporul uita ce a făgăduit lui Dumnezeu şi iarăşi poporul îşi aducea aminte şi iarăşi Dumnezeu era cu ei. Niciun maestru nu îşi abandonează opera, cu atât mai puţin Dumnezeu nu Îşi va abandona opera Sa, dar îngăduie să vină un rău mic, ca prin acel rău mic să se întâmple un lucru mare, şi anume îndreptarea lumii spre El. Parcă până anul trecut lumea se îndrepta într-o cu totul altă direcţie. Am văzut cât preţ a mai pus lumea pe familie. Am asistat la o mare dezbatere pro sau contra familiei. Şi nu s-au gândit oamenii că trebuie să-şi mai apere nişte drepturi lăsate de Dumnezeu în faţa unui asalt care atentează la aceste drepturi. Şi pentru că lumea era amorţită, iată că avenit acest virus şi a trezit lumea. Dar, după ce te trezeşti, o perioadă nu eşti prea limpede, aşa că perioada aceasta a fost ca să ne limpezim pentru ca noi să ne pregătim pentru ceea ce va urma.

Există acum o ideologie neomarxistă care prevede multe lucruri, o altă orânduire socială decât cea pe care am avut-o până acum, cea în care majoritatea trebuie să protejeze minoritatea, oricare ar fi ea, şi în care tu, ca majoritar, trebuie să te simţi umilit pentru că eşti majoritar. Această ideologie s-a strecurat pe nesimţite în anii trecuţi şi noi n-am băgat-o în seamă, dar ea începe să degaje efecte şi în viitor vom vedea care va fi rezultatul. Va fi dezastruos. Situaţii în care clase de creştini care aveau 3 sau 4 musulmani trebuiau să dea jos crucea de pe perete, ca să nu jignească musulmanii care nu cred în cruce. Păi orice mentalitate normală ar spune că musulmanii în clasa aceea sunt minoritari, ar trebui să se supună majorităţii, că asta spune orice minte întreagă. Dar vine ideologia neomarxistă care spune: Nu, tu să te consideri vinovat că eşti creştin şi să-l laşi pe musulman să-şi exercite drepturile, iar tu să renunţi de bunăvoie la ele. Nu se întoarce lumea cu susul în jos?! Sigur că da! Şi am văzut la Referendumul pentru Familie foarte multă lume care nu s-a dus la vot ca să apere drepturile homosexualilor: <Lasă-i, dragă, şi pe ei! Ce dacă sunt aşa? Ştiu ei de ce sunt aşa! Dacă-i îngăduie Dumnezeu şi pe ăştia, nu ne ducem noi să votăm contra lor…> Dar noi nu votam contra lor, noi votam pentru noi! Dar s-a spus: <Aa, nu, nici pentru noi nu votam, ci votam pentru Dragnea…> Şi iată cum s-a compromis ultima încercare de a ne apăra cel mai mare drept, care este familia şi care este modelul Sfintei Treimi pe pământ. Şi tot ideologia aceasta neomarxistă a lucrat aceasta şi se pare că de nişte ani de zile s-a furişat în sufletul nostru şi la referendum noi am apărat această ideologie fără să ne dăm seama.

Bine că a mai rămas ceva de făcut pentru noi şi anume de a ne apăra sufletul nostru, a ne apăra propria familie şi de a ne identifica adevăraţii prieteni şi adevăraţii duşmani. Anul acesta am avut timp să facem aceasta şi vom mai avea timp cât ne va mai îngădui Dumnezeu să avem. Cu siguranţă că fiecare zi lăsată de la Dumnezeu în momentele acestea trebuie folosită. Nu este suficient să strigăm: <Mor oamenii cu zile! Sunt trataţi greşit în spitale! Au nevoie de tratament de cancer şi sunt trataţi de covid!>. Toată ziua aflăm asta! Ne trimitem unul altuia mesaje pe grupurile de socializare. Dar ce facem mai mult? Desigur că în spatele acestei situaţii stă o ideologie care, la început a apărut inofensivă şi care acum se desfăşoară sub ochii noştri şi e doar începutul. Şi singura stare care ne poate ţine cu mintea întreagă înaintea acestui asalt este pocăinţa. Ea este aceea care atrage harul lui Dumnezeu în noi. Fără ea nu poate exista îndreptare.

Aşadar, bogatul din Evanghelie n-a avut nici recunoştinţă, n-a avut nicio pocăinţă. Şi pentru aceasta Dumnezeu a cerut de la el sufletul său cel nepregătit. Şi toate cele adunate de el cui au rămas? Desigur că alţii le-au înghiţit. Noi, însă, vom fi stăpâni pe lucrurile noastre duhovniceşti, pe lucrurile noastre spirituale, vom încerca să ne reaşezăm cu faţa spre Dumnezeu.

Vedem că boala aceasta nu are o luminiţă la capătul tunelului. Şi pentru că omenirea nu o vede acolo, desigur că va încerca să se agaţe de tot felul de lucruri: de un vaccin care stă să vină şi nu e şi pe care nu l-a testat nimeni şi se aşteaptă a fi testat pe noi, iar noi nu vom accepta să devenim cobai de bunăvoie ai unui vaccin care n-a fost suficient testat. Şi pentru aceasta ni se vor reduce iar din drepturi: nu mai ai voie să călătoreşti, să o mai faci pe aceea sau pe cealaltă. Şi ce ne va trebui? Smerenie! Dacă nu va trebui să mai plec din ţară, nu voi mai pleca din ţară! Pentru că avioanele n-or să mai ia la bord, pentru că nu prezint paşaportul de vaccinare! Dar eu nu voi considera că viaţa mea este mai importantă decât o călătorie? Şi dacă viaţa mea e mai importantă, atunci mă voi apleca mai mult asupra vieţii mele şi voi încerca să o îmbogăţesc prin toată fapta bună pe care o mai pot face pe acest pământ. Şi nu e puţină fapta bună pe care o putem face.

Aşadar, putem face bine. Foarte mult bine. Să ne ajute Dumnezeu să ne îndreptăm, să căpătăm pocăinţa care întoarce sufletul cu faţa către Dumnezeu şi în spatele ei să dobândim şi harul Duhului Sfânt care ne va întări în orice boală şi în orice situaţie întâlnită în viaţa noastră. Amin”.

Legaturi: