AVVA ISIDOR PILUSIOTUL – 4 februarie: “Viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata”

4-02-2014 Sublinieri

sf-cuv-isidor-pelusiotul-2-1

PENTRU AVVA ISIDOR PILUSIOTUL[1]

Avva Isidor Pilusiotul, praznuit de Biserica la 4 Februarie, a fost unul din marii parinti ai generatiei a treia de monahi. De la el ni s-au pastrat 2000 de scrisori[2] catre monahi, preoti, episcopi si mireni, de foarte mare folos duhovnicesc, ce se intind pe durata a 30-40 de ani. S-a savirsit pe la anul 435 la manastirea sa de la Pilusion.

1. isidore_of_pelusium_frescoZicea Avva Isidor Pilusiotul ca: Via­ta fara de cuvint mai mult foloseste decit cuvintul fara viata. Caci viata si tacind fo­loseste, iar cuvintul si strigind supara. Iar daca si cuvintul si viata se vor intilni, fac o icoana a toata filosofia.

2. Acestasi zicea: Faptele cele bune cinsteste-le, nu te inchina desfatarilor. Ca faptele cele bune sint lucru fara de moarte, iar desfatarile lesne se sting.

3. Zis-a iarasi ca: Multi din oameni poftesc cu adevarat fapta buna, dar pe calea care duce spre dinsa pregeta sa umble. Iar altii nici fapta buna nu socotesc ca este. Trebuie dar pe aceia sa-i plecam sa lepede pregetarea; iar pe acestia sa-i invatam ca fapta buna cu adevarat este fapta buna.

4. Zis-a iarasi ca: Rautatea [patimile, n.n.] si de la Dumnezeu pe oameni i-a departat, si pe unii de altii i-a dezbinat. Deci de aceasta cu toata osirdia trebuie sa fugim si sa alergam dupa fapta cea buna, care si la Dumnezeu ne aduce, si pe unii cu altii ne uneste. Iar hotar al faptei celei bune si al filosofiei este simplitatea cea cu pricepere.

5. Zis-a iarasi: Fiindca mare este inaltimea smeritei-cugetari si caderea mindriei, va sfatuiesc pe voi ca pe aceea sa o iubiti, iar intru aceasta sa nu cadeti.

6. Zis-a iarasi ca: Dragostea cea cumplita si prea indrazneata a iubirii de bani, satiu nestiind, la rautatea cea mai de pe urma mînă sufletul cel ro­bit. Drept aceea, mai virtos la inceput sa o gonim. Ca de va stapini, nebi­ruita va fi.


[1] Nu se cunosc alte cuvinte ale Cuviosului Isidor Pilusiotul decît cele rămase în scrisorile sale. Marginal sînt date epistolele de unde sînt luate cuvintele sale după ediţia Migne (n.ed.).

[2] Cu ajutorul lui Dumnezeu, vor fi publicate în limba română de editorul acestui Pateric în anii ce vor urma (n.ed.).

(din: Pateric Egyptean, Editura Sophia, 2011,  Bucuresti)

***

Sfantul Isidor Pelusiotul

Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinţi de neam bun şi iubitori de Dumnezeu, fiind şi rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfîntul Chiril, care a luat scaunul după Teofil. El, învăţînd filozofia din afară şi dumnezeiasca înţelepciune, a lăsat slava lumii acesteia, bogăţia, strălucirea numelui şi, pe toate socotindu-le gunoaie, s-a dus la muntele Pelusiului. Acolo, primind viaţa monahicească, bine s-a nevoit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic. El a fost bărbat desăvîrşit în bunătăţi, preot şi egumen, cu viaţa şi cu înţelepciunea slăvit şi cinstit de toţi. Despre el vorbeşte Evagrie, istoricul bisericesc, cînd zice:

Împărăţind Teodosie, Isidor Pelusiotul era în mare cinste, de a cărui slavă ieşită din lucrurile şi cuvintele lui se auzise departe şi era lăudat de gurile tuturor. Acesta şi-a obosit trupul cu ostenelile atît de mult, încît vedeau toţi că are viaţă îngerească. Trăind în chipul vieţii monahiceşti şi al gîndirii de Dumnezeu, era totdeauna şi înaintea tuturor pildă, spre a fi urmat; el a scris multe cuvinte foarte folositoare”.

Mai mărturiseşte încă despre viaţa lui cea îmbunătăţită şi Nichifor, istoricul, zicînd astfel:

“Dumnezeiescul Isidor din tinereţe a avut atît de multe sudori în ostenelile mănăstireşti şi atît de mult şi-a omorît trupul, iar sufletul şi l-a înfierbîntat cu tăinuite şi înalte învăţături, încît de toţi se vedea că petrece o viaţă cu adevărat creştinească. Apoi era un stîlp viu şi însufleţit al rînduielilor monahiceşti şi al dumnezeieştii vedenii şi ca un exemplu viu al urmării şi al învăţăturii duhovniceşti. Multe lucrări, pline de mult folos sînt scrise de dînsul, dar mai ales epistolele lui către diferite persoane – pline de dumnezeiescul har şi de omeneasca înţelepciune, aproape zece mii -, în care tălmăceşte toată dumnezeiasca Scriptură şi îndreaptă obiceiurile tuturor oamenilor”.

Din nişte asemenea mărturii se vede cum era plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Isidor, măcar că nu s-a găsit scrisă viaţa lui cu de-amănuntul. Însă este destul că din cuvintele cele scurte se cunoaşte sfinţenia cea mare şi înţelepciunea lui, căci tuturor le era chip de viaţă îmbunătăţită şi a umplut toată lumea de scrisorile sale cele de Dumnezeu înţelepţite. El a fost mare sprijinitor al Sfîntului Ioan Gură de Aur, cel izgonit cu nedreptate de pe scaun, şi a scris mult către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi către Arcadie, împăratul, sfătuindu-l ca să înceteze scornirea cea rea. Dar, deşi n-a reuşit, totuşi a mustrat răutatea şi nedreptatea acelora.

După moartea lui Ioan Gură de Aur, a îndemnat prin scrisorile sale pe Sfîntul Chiril Alexandrinul – care a urmat după Teofil -, să scrie numele lui Ioan în tabla bisericească, ca a unui sfînt mărturisitor, care a pătimit pentru adevăr multe răutăţi de la oamenii cei răi. A scris şi lui Teodosie, împăratul, învăţîndu-l să se îngrijească de pacea bisericească, şi l-a îndemnat pe acela să adune în Efes al treilea sinod ecumenic contra rău-credincioşilor eretici. Era mare rîvnitor pentru dreapta credinţă şi puternic luptător împotriva ereticilor, fiind gata a pătimi şi a muri pentru credinţa cea dreaptă.

Aceasta este arătat din cuvintele lui, căci scriind către un Terasie, hulitorul, zice:

“Te întreb pe tine, cel ce ne ocărăşti pe noi şi te arăţi aspru judecător: de te-ar pune împăratul asupra cetăţii, ca să o păzeşti, iar tu ai vedea zidul surpîndu-se şi sfărîmîndu-se, ca să se facă lesnicioasă intrarea vrăjmaşilor în cetate, au doară n-ai sta împotrivă cu toate uneltele şi armele, oprind spargerea zidului şi nelăsînd intrarea vrăjmaşilor? Aceasta ai face ca şi cetatea şi pe tine însuţi să te poţi apăra de vrăjmaşi, iar a ta credinţă şi osîrdnică supunere să o arăţi către împăratul. Dar nouă, pe care Dumnezeu ne-a pus dascăli Sfintei Sale Biserici, nu ni se cade să stăm cu tărie împotriva lui Arie, care, nu numai că a ridicat război asupra drept-credincioasei turme a lui Hristos, ci şi pe mulţi i-a pierdut? Eu pentru această pricină nu ţin seamă de nici o primejdie, ci mai bine doresc aceasta, ca adică toate primejdiile să le pătimesc pentru dreapta credinţă”.

Din aceste cuvinte ale sfîntului se vede rîvna lui pentru dreapta credinţă, dar şi celelalte fapte bune ale lui le cunoaşte fiecare, din scrisorile sale. Fecioria, al cărei păzitor era, o laudă mai mult decît pe multe alte fapte bune, numind-o împărăteasă, pe care toate rînduielile sînt datoare a o cinsti. Însă nu defaimă nici însoţirea cea legiuită, pentru că zice în epistola sa către Antonie Scolasticul:

“Se cuvine a asemăna cu soarele pe cei ce-şi păzesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, iar cu stelele pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită”.

În aceasta urmează Sfîntului Apostol Pavel, care zice: “Alta este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta slava stelelor. Apoi sfătuieşte cuviosul şi pe iubitorii de înţelepciunea cea dinafară ca mai mult să se deprindă în viaţa cea îmbunătăţită, decît la frumoasa grăire. Pentru că zice într-o scrisoare către Patrim, monahul:

“Cu bună minte, precum aud despre tine, şi cu darul firii eşti împodobit, încît cu sîrguinţă te nevoieşti la învăţătura retoricească, ca adică să grăieşti frumos; însă calea vieţii duhovniceşti, prin faptele cele bune mai mult să o urmezi, decît prin frumoasa grăire. Drept aceea, dacă doreşti să cîştigi răsplătirile cele fără de moarte, de frumoasă grăire îngrijeşte-te puţin iar a face fapte bune, sileşte-te cu osîrdie”.

Asemenea şi către Apolonie, episcopul, scrie:

“De vreme ce nu se cuvine a atrage, cu sila, pe cei care sînt astfel născuţi încît să aibă voia slobodă cum şi pe cei ce se împotrivesc dreptei credinţe, pentru aceea, îngrijeşte, ca prin sfat bun, prin viaţa ta şi prin bunele obiceiuri, să luminezi pe cei ce sînt în întuneric”.

Acest sfînt mai învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mîndrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sineşi.

Cel ce lucrează faptele bune are cunună luminată, iar cela ce săvîrşeşte multe fapte bune, însă i se pare că puţin bine a făcut, acela, prin acea smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar mai drept să zic: De este în cineva gînd smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gîndul smerit, apoi şi faptele bune cele luminoase, se întunecă şi cele mari se micşorează. Drept aceea, de voieşte cineva să-şi arate faptele sale bune, să nu le socotească mari, căci atunci mari se vor afla”.

Astfel Cuviosul Isidor, învăţîndu-i pe mulţi, singur mai întîi era desăvîrşit pentru cele ce le învăţa, urmînd Domnului Celui ce a început mai întîi a face; apoi pentru lucrurile sale cele bune nu se mîndrea, ci smerit cugeta. Iar gîndul smerit a însoţit curăţia ca o pereche de boi mult ostenitori, care trăgeau jugul cel bun al lui Hristos.

Întreaga lui înţelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învaţă să se ferească de vorba cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar şi bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gînduri necurate, deşi fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască şi care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea:

“De vorbele femeieşti fugi pe cît poţi, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decît acei care s-au dus în munţi şi în pustie. Pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sînt puşi la asemenea înălţime a vredniciei preoţeşti toţi le cearcă şi le privesc viaţa, iar cei ce şed prin peşteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor îşi împletesc cununi.

De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecaţi în jos şi pe acelea, la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină. După ce vei grăi cuvinte puţine, care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci aşa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dînsele prietenie nicidecum şi atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momeşte, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate îşi arată firea.

Unii zic că de vorbeşti cu dînsele nu primeşti nici o vătămare. Eu însă zic, ca toţi să se încredinţeze de acestea, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decît piatra şi ce este mai moale decît apa şi, mai ales, decît picăturile de apă? Deci, dacă firea se micşorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească care uşor este mişcată?

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povăţuieşte şi pe noi toţi la viaţa cea cu întreagă înţelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar şi sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gîndurile ce-l strică.

Multe fapte bune învăţă cuviosul pe toţi, prin scrieri şi prin vorbire. Apoi, ajungînd la adînci bătrîneţe şi plăcînd lui Dumnezeu desăvîrşit, s-a sfîrşit cu pace.

isidore_of_pelusium

Vedeti alte cuvinte ale Sfantului Isidor si la:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Marturisirea Bisericii, Pateric, Razboiul nevazut, Sfinti Parinti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “AVVA ISIDOR PILUSIOTUL – 4 februarie: “Viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata”

  1. In clipul de mai sus apare acest tip de icoane pe care eu le-am vazut f rar in biserici – si anume un pic ‘naive’, cu sfintii reprezentati zambind, sau cu o urma de zambet, ca niste copii mai mari. O astfel de biserica am gasit in Mangalia. Si in Bucuresti, o data, dar nu mai tin minte unde…

    Cine imi poate spune si mie in ce biserica se mai afla astfel de icoane?

  2. “Se cuvine a asemăna cu soarele pe cei ce-şi păzesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, iar cu stelele pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită”.

    În aceasta urmează Sfîntului Apostol Pavel, care zice: “Alta este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta slava stelelor“

    In cele spuse de Pavel, “slava” inseamna lumina.
    In cele spuse de cuviosul Isidor ar putea fi vorba de lumina aurei de deasupra capului. In acest sens este edificatoare fotografia Sfantului Ioan Maximovici, facuta in timpul unei slujbe in Tunisia:
    http://members.tripod.com/~shtyetz_john/life-of-st-john-sanfran.html
    In partea de jos a pozei se poate vedea o parte din al doilea cerc de lumina, mult mai mare si concentric “soarele” de deasupra capului sfantului.

  3. Acesta este poate cel mai important pasaj din filmul de mai sus:
    4:23 Sfantul Maxim Marturisitorul explica psihologia eremitilor: “un om care si-a curatat inima de toate fantasmele simturilor, primeste intelepciune, iar cel care s-a imbunatatit in dragostea pentru oameni, care s-a eliberat complet de iubirea de sine, acela primeste darul tamaduirii.”

    Acesti sfinti stiau ca lumea asa cu este perceputa prin intermediul simturilor este o iluzie, o fantasma. Era pentru ei la fel de imaginara precum imaginea “lumii” vazuta la televizor sau pe monitorul calculatorului.

    Referitor la picturile reprezentand pe sfintii din desert, se poate observa ca toti au privirea ridicata spre cer si mainile ridicate. Cred ca ar fi ceva de invatat din asta, referitor la cum sa ne rugam.

  4. Ce limpede se vede Viaţa în cuvintele sfinţior.

  5. Pingback: Predica foarte folositoare a PARINTELUI SOFIAN, la intrarea in POSTUL MARE: “Frati crestini, nu va revoltati impotriva postului. Primele 3 zile e mai greu, dar apoi incepi sa simti efectul binefacator…” POSTUL DE BUCATE SI POSTUL DE RAUT
  6. Pingback: MÂNĂ LA ADÂNCUL INIMII! -
  7. Pingback: Arhim. Andrei despre SFANTUL ARSENIE CEL MARE si PUTEREA SFINTEI TACERI LUCRATOARE. Pilda celui care cauta cu dinadinsul “sa ramana ascuns” – sminteala pentru lumea afirmarii de sine si a publicitatii sufocante | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  9. Asemenea… “Mai bine să taci și să fii, decât să vorbești și să nu fii.” (Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei)

  10. “De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecaţi în jos şi pe acelea, la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină. După ce vei grăi cuvinte puţine, care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească.”

  11. Pingback: PS Ignatie, Episcopul Hușilor, despre PAZA CUVÂNTULUI, “DIGESTIA” CUVÂNTULUI, RESPONSABILITATEA CUVÂNTULUI (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate