“Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT

11-12-2013 Sublinieri

duhovnic-prel

Trebuie sa gasim un doctor duhovnicesc bun

Asadar caror duhovnici trebuie sa ne adresam, pentru a avea calauzire buna pe drumul stramt si spinos al mantuirii noastre? Aici Parintii ne povatuiesc sa fim foarte atenti. Ne recomanda sa cautam calauzitori virtuosi si intelepti, doctori pregatiti si experimentati, pentru a putea sa vindece ranile noastre sufletesti. Varsta inaintata a calauzitorilor duhovnicesti, de una singura, nu este deloc un element edificator al intelepciunii si iscusintei.

Ce se intampla insa atunci cand ne este greu sa gasim un calauzitor duhovnicesc experimentat? Despre aceasta problema vom afla raspuns in pasajele: „Cand nu exista duhovnic” si „Cand nu aveti duhovnic langa voi”.

efraim-katounakiotis-efraim-vatopaidinosSporirea celor pe care harul dumnezeiesc ii cheama in viata monahala se datoreaza prezentei parintelui duhovnicesc. Cel ce urmeaza un parinte duhovnicesc virtuos sporeste duhovniceste, precum elevul care are un invatator bun. Parintele Efrem socotea ca nu e important daca cineva pleaca din lume si merge in Athos. Important este sa gaseasca un parinte practic, experimentat in razboiul nevazut al mintii.

„Nimic nu primesti de la cel ce nu are, spunea.

Ne amintea si de texte din Scriptura, ca vizita reginei din Saba la Solomon. Aceasta nu numai ca l-a fericit pe rege, ci i-a spus:

„Fericiti sunt oamenii tai” (2 Paralipomena 9, 7),

adica cei care ucenicesc la el. Accentua valoarea exemplului, caci acesta se intipareste in caracterul ucenicilor.

„Insa nu este de-ajuns dascalul bun, e nevoie si de stradanie buna si atenta depusa de ucenicul nevoitor. Fiindca lucrurile nu se intampla in mod magic si fara efort. Am intalnit si in zilele noastre ucenici care stau langa parinti evlaviosi si virtuosi, dar care nu sporesc. Au devenit, dimpotriva, osanditori si calomniatori, pentru a indreptati tradarea lor“.

„Pentru  inceput,  va  fericesc  ca  va  aflati  in aceasta manastire si ati ales parinti duhovnicesti si experimentati. Asta e cel mai important. Cand eram in lume am cunoscut un monah tanar care m-a indemnat sa vin in Sfantul Munte si sa devin monah. Dupa un timp l-am intalnit intr-o  stare urata. De ce, iubiti parinti, desi avea ravna, acel om s-a pierdut? Pentru ca n-a gasit un duhovnic bun. Si bun pentru noi acesta nu inseamna ca are titluri sau alte insusiri lumesti, ci cel care are experienta si viata duhovniceasca, care a dovedit prin trairea sa ca-L iubeste pe Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. La acesti parinti exista sporire, si cel care uceniceste la ei este pecetluit pentru mantuire. Daca parintele il sminteste pe unul, ucenicul sminteste doi, urmatorul trei, iar de aici incolo monahismul se imbolnaveste si decade“.

***

„Atunci cand punem putina apa in vin, devine una cu acesta si nu se deosebesc. Asa se intampla si cand parintele se uneste cu Hristos. Crede-ma ca am incercat de multe ori acest lucru. Adevaratul ucenic nu se teme de Dumnezeu. Nu pentru ca nu are frica de Dumnezeu, ci pentru ca, de vreme ce-l iubeste pe parintele lui, va intra intr-o stare de asemenea liniste si pace, incat el insusi se va mira. Si aceasta aducere-aminte de iad nu-l infricoseaza pe ucenici fiindca harul iubirii „alunga frica” (1 Ioan 4, 18). Acolo unde se raspandeste mireasma iubirii, niciun parazit al stricaciunii si al mortii nu se apropie, caci iubirea este Insusi Dumnezeu, in locul Caruia se afla parintele duhovnic.

(Harismaticul parinte Efrem Katunakiotul, pp. 70-73)

Arhim_Emilian

Sa gasesti calauzitor bun!

Nu exista nicio indoiala ca sub povara atator greutati un om are nevoie negresit de ajutor. E nevoie mai intai de intarire grabnica de la Dumnezeu. Dupa aceea de calauzirea unui parinte intelept, cu mare experienta in problemele duhovnicesti.

Mare este mangaierea si chiar si mai mare este folosul pe care-l are omul atunci cand gaseste un calauzitor experimentat si intelept, caci sub indrumarea lui duhovniceasca vointa lui bolnavicioasa se vindeca, iar mintea scapa de parerea de sine si de mandrie. Dar astazi este foarte greu sa se afle un asemenea om.

(Povete duhovnicesti ale staretului Macarie, p. 20)

Sa te spovedesti la parinti inzestrati cu discernamant

Intrebare: Este oare bine sa marturisim pacatele noastre unor parinti duhovnicesti?

Raspuns: Acest lucru este foarte bun si foarte de folos, insa nu trebuie sa ne spovedim unor parinti lipsiti de experienta si de iscusinta, fiindca astfel de parinti pot arata fata de cel ce se spovedeste compatimire si ingaduinta nepotrivita sau ii pot da canoane care nu se potrivesc cu cazul lui si astfel il pot face sa nesocoteasca mantuirea sau sa fie lenes si nepasator. Asadar daca gasesti un parinte duhovnicesc experimentat, care sa te poata vindeca, atunci sa te spovedesti cu incredere, fara sa-ti fie rusine, ca si cand te-ai spovedi in fata Domnului, nu in fata unui om. Fiindca inteleptul spune:

„Nu lua seama la nimeni cand este vorba de paguba sufletului tau si sa nu te rusinezi pentru pierderea ta. Caci este rusine care aduce pacat, si este rusine care aduce marire si har (Intelepciunea lui Iisus Sirah 4, 23-24).

Iar Sfantul Ioan spune:

„Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea (1 Ioan 1,9).

Cu toate acestea, exista multi oameni neintelepti, care spun cu necuviinta ca nu au niciun folos daca se spovedesc in fata oamenilor, fiindca si acestia au aceleasi pacate ca si ei, pentru ca doar Dumnezeu poate ierta pacatele […] Insa Domnul nostru le-a spus ucenicilor sai:

„Orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri” (Matei, 16, 19).

Iar lui Iacov i-a spus:

„Marturisiti-va deci unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati” (Iacov 5, 16).

Insa, dupa cum gandesc unii, se vor lepada si de Botez si de celelalte Sfinte Taine, care, desi sunt savarsite de oameni, sunt sfintite de Dumnezeu.

Fiindca Dumnezeu lucreaza la mantuirea oamenilor nu numai prin ingeri, dar si prin oameni sfinti. Caci Sfintii sunt slujitori si conlucratori ai lui Dumnezeu si ajutatori la mantuirea celor care o vor.

Daca omul doreste sa se intoarca la Domnul si ii marturiseste unui parinte duhovnicesc experimentati faradelegea lui, si daca se roaga la Domnul, Domnul il va primi. Atunci omul acesta va merge in salasurile lui Dumnezeu cu chipul curat.

(Minunatul parinte Vitalie, p. 159)

Parintele_Vitalie3

[…]

Sa inchizi ranile trecutului cu ajutorul unui duhovnic experimentat

Este o mare greseala ca n-o iubesti pe mama ta si sa o intampini cu atata suspiciune. Roaga-te sa-ti dea Dumnezeu putere, indelunga-rabdare si netinere de minte a raului, ca sa poti ierta. Trebuie sa incetezi sa-ti aduci aminte ca s-a purtat urat cu tine in trecut. Primeste acest trecut ca pe o parte a planului lui Dumnezeu pentru viata ta, si alunga din inima aducerea-aminte a raului. Uita-le pe toate. Pastrand in tine vrajmasie impotriva celor care ti-au modelat trecutul, nu faci altceva decat sa te razboiesti cu voia lui Dumnezeu. E infricosator!

In plus, daca vrei sa vezi lucrurile limpede si cinstit, vei constata ca viata ta n-a fost aspra si chinuitoare, asa cum spui. Stiu, au fost clipe amare. Dar acum cel mai corect lucru pe care-l ai de facuti este sa uiti. Si sa cultivi in tine gandul ca niciun om nu le-a provocat, niciun om nu este raspunzator pentru ele. Printr-o cugetare cereasca si nu omeneasca, oamenii nu sunt nimic altceva decat unelte in mana lui Dumnezeu.

Dar fii curajos! Dumnezeu te va rasplati, daca dezvalui cu smerenie ranile tale deschise unui duhovnic experimentat. Te va inarma cu puterea necesara pentru a te izbavi de pacatele tale…

(Povete duhovnicesti ale staretului Macarie, p. 158)

Makary

[…]

***

Duhovnicii buni sunt rari

Nu-i este de folos bolnavului doar sa-si cunoasca boala, iar apoi sa nu vrea sa mearga la doctor pentru a lua sfaturi si leacuri. La fel este si cu pacatosul. Nu-i este de folos doar sa simta ca este pacatos. Trebuie si el sa mearga la doctorul duhovnicesc, sa-si marturiseasca pacatele si sa ia leacurile potrivite.

Inainte de a merge la duhovnic, dragul meu, iti dau un sfat. Sa te inchizi intr-o camera, intr-un loc linistit, si sa te gandesti bine la tine si la pacatele tale: ce n-ai facut din cele randuite de Dumnezeu, cat Il iubesti pe Dumnezeu si pe oameni? Poate ca este bine sa-ti notezi pacatele si dupa aceea sa cercetezi cine este un bun doctor duhovnicesc, experimentat, intelept, inzestrat cu discernamant. Caci nu trebuie sa mergem la orice duhovnic, ci sa-l gasim pe cel mai bun.

Desigur, harul lui Dumnezeu le da iertare tuturor celor care se spovedesc, dar e nevoie, pentru ca pocainta sa aiba roade, si de contributia omului. Oricum trebuie sa acceptam ca, dupa cum multi doctori, necunoscatori, neglijenti, neatenti, i-au trimis pe multi oameni la moarte inainte de vreme, asa si unii duhovnici de multe ori au distrus duhovniceste multi oameni, unii prin multa ingaduinta si indulgenta, iar altii prin multa asprime si lipsa de discernamant. De aceea duhovnicul trebuie sa fie cunoscator al stiintei duhovnicesti, intelept, inzestrat cu discernamant, experimentat, sa aiba Sfantul Duh in el, ca sa-l invete cum sa zideasca si sa vindece sufletele pacatosilor. Mai inainte de toate trebuie sa aiba iubire si blandete pentru cel ce vine la spovedanie, cum are o mama fata de copiii ei.

Domnul a poruncit in cartea Numerilor:

„Ia-l in sanul tau, cum ia doica pe copil, si du-l in pamantul pe care cu juramant l-am fagaduit parintilor lui (Numerii 11, 12).

Asa i-a iubit si apostolul Pavel pe fiii lui duhovnicesti, dupa cum se arata in epistola lui catre Tesaloniceni:

„Noi insa am fost blanzi in mijlocul vostru, asa precum o doica ingrijeste pe fiii sai. Astfel, iubindu-va, eram bucurosi sa va dam nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar si sufletele noastre, pentru ca ne-ati devenit iubiti” (1 Tesaloniceni 2,7-8).

Astfel de duhovnici astazi –  o spun pentru ca am cutreierat multe locuri din patria noastra si din strainatate – sunt rari. Ce este asta, mania lui Dumnezeu sau parasire, nu stiu. De aceea va rog pe toti sa ne ridicam cu implorare mainile noastre spre Preabunul Dumnezeu si sa ne rugam sa trimita lucratori pentru secerisul lui, caci secerisul este mult si lucratorii greu de gasit.

Buna si necesara este predica, dar si mai mult e nevoie de duhovnici virtuosi si inzestrati cu discernamant. Duhovnicul ne da indrumari si leacuri, ca sa pazeasca si sa vindece sufletul, si ne uneste, daca vrem, cu Dumnezeu. Cu toate acestea, cel ce vrea cu adevarat, poate sa caute si sa gaseasca un duhovnic bun si, cu ajutorul lui, sa gaseasca drumul spre pocainta si Inviere.

(Invataturi patristice ale parintelui Filothei Zervakos, p. 283)

***

Insusirile unui duhovnic bun

Calauzitorul duhovnicesc trebuie sa aiba unele cunostinte de baza despre exercitiul lucrarii lui. Mai intai sa aiba marturia interioara ca Domnul este infinit de milostiv si iubitor de oameni, ca il primeste in bratele lui dumnezeiesti pe pacatosul care se pocaieste chiar si pentru o clipa. Trebuie sa mai stie ca:

– Sfintele canoane referitoare la spovedanie nu sunt tunuri care-l executa pe pacatos, ci manete, care in mainile pilotului experimentat devin unelte de izbavire.

– Nu trebuie sa piarda omul pe care i-l trimite Dumnezeu si sa staruiasca pe „principii” si tactici lipsite de blandete, care duc la impas!

– Uneori, o spovedanie generala are mare insemnatate terapeutica pentru suflet.

– Nu este bine sa se opreasca la cele ce se vad, ci sa caute si sa scoata, cu mestesugul discernamantului radacinile raului.

Iarasi, este necesar sa aiba pace dumnezeiasca interioara, smerenie, blandetea unei mame si, in general, harul indurator al lui Dumnezeu.

Parintele duhovnic in Traditia Ordodoxa

Chiar daca taina spovedaniei este sigur un prilej potrivit pentru calauzire duhovniceasca, lucrarea unui gheronda[2] nu se identifica in niciun caz cu lucrarea duhovnicului. Gheronda da povata nu numai in timpul spovedaniei, dar si in multe alte cazuri. Si iarasi, pe cand duhovnicul trebuie neaparat sa fie preot, gheronda poate fi un simplu monah sau monahie, chiar si un laic sau laica. Fiindca in Traditia Ortodoxa exista parinti duhovnicesti si maici duhovnicesti. Oricum gheronda, fie preot, monah sau laic, de obicei vorbeste cu o stravedere si putere, pe care doar putini preoti-duhovnici o detin.

De obicei gheronda se arata spontan, caci harisma lui este recunoscuta de popor. In viata obstii crestine deseori devine clar poporului credincios lui Dumnezeu – care este adevaratul pazitor al Sfintei Traditii – ca o persoana sau alta are darul duhovnicitatii. In cazul acesta oamenii, intr-un mod liber si neoficial, incep sa se apropie de acea persoana pentru a primi povata si calauzire.

Trebuie sa notam ca initiativa nu provine de obicei de la dascal, ci de la ucenici. Ar fi o obraznicie periculoasa pentru cineva sa spuna in gandul lui sau altora:

„Veniti sa uceniciti la mine. Eu sunt un gheronda si am harul Sfantului Duh”.

Se intampla mai degraba invers: fara ca gheronda s-o urmareasca, ceilalti se apropie de el cerandu-i sfatul sau rugandu-l sa ramana mereu sub ingrijirea lui duhovniceasca. La inceput e posibil sa-i refuze, indemnandu-i sa se adreseze altei persoane. Vine insa o clipa cand nu-i mai refuza, ci primeste venirea lor ca pe o descoperire a voii lui Dumnezeu. Asadar fiii lui duhovnicesti sunt cei care il descopera pe gheronda din el. […]

Cei mai multi gheronda n-au detinut nicio functie inalta in ierarhia oficiala a Bisericii. Insa un ieromonah simplu, Sfantul Serafim de Sarov, a intrecut in influenta orice patriarh sau episcop al Ortodoxiei secolului al XIX-lea. In acest fel, in paralel cu transmiterea apostolica a rangului episcopal, exista si transmiterea apostolica a Sfintilor si a purtatorilor de duh. Ambele feluri de transmitere sunt principale pentru lucrarea adevarata a Trupului lui Hristos, si doar prin interactiunea lor se implineste viata Bisericii pe pamant […]

“Dobandeste pacea duhovniceasca si mii de oameni in jurul tau isi vor afla mantuirea”, spune Sfantul Serafim de Sarov.

Acesta este rolul parintelui sau maicii duhovnicesti. Incredinteaza-te pe tine lui Dumnezeu si atunci ii vei putea aduce si pe altii langa El. Omul trebuie sa invete sa fie singur. Astfel, in linistea inimii sale va incepe sa auda cuvintele negraite ale Duhului, si sa descopere adevarul despre sine si despre Dumnezeu. Atunci cuvantul sau catre ceilalti va fi cuvant plin de putere, fiindca va izvora din tacerea interioara […]

Daca gheronda este adevarat, va avea si un cuvant diferit fata de ceilalti. Nu merge pe baza regulilor abstracte (gandirii rationale), ci pe baza situatiilor omenesti concrete. Impreuna cu ucenicul lui, priveste de fiecare data la situatia concreta, fara ca vreunul din ei sa cunoasca cu exactitate dinainte care va fi rezultatul, ci fiecare asteapta iluminarea Sfantului Duh. Amandoi, gheronda si ucenicul, invata pe parcurs.[3]

(Episcopul Kallistos Ware, The Inner Kingdom[4]pp. 129 si 133-134)

***

[…]

Smulge radacina ca sa nu cazi din nou in pacat

Intrebare (a Sfantului Vasile): Ce trebuie sa faca cel s-a pocait, dar a cazut din nou in pacat?

Raspuns: Faptul ca cineva a cazut odata in pacat, iar dupa aceea a savarsit acelasi pacat, dovedeste ca n-a curatat pe deplin prima pricina a pacatului, din care, ca dintr-o radacina, rasar aceleasi lucruri. Dupa cum, atunci cand cineva taie ramurile unei plante fara s-o smulga din radacini, din radacina care ramane rasar aceiasi vlastari, asa si aici, deoarece unele pacate nu-si au inceputul in ele, ci sunt sadite de altele, trebuie ca cel care vrea sa se curateasca de ele sa deosebeasca primele pricini ale acelor pacate.

De exemplu, cearta sau invidia nu provin din ele insele, ci rasar din radacina slavei desarte. Fiindca din dorinta de slava din partea oamenilor, persoana respectiva se cearta cu semenul lui sau il invidiaza pe mai-marele lui. Asadar daca cineva care a fost stapanit odata de invidie sau cearta, cade in aceleasi pacate, sa stie ca in adancime este bolnav de prima pricina a invidiei sau a certei, adica de slava desarta. Si trebuie sa vindece patima slavei desarte, pornind de la celalalt capat, prin lucrarea smereniei, iar lucrarea smereniei este indeletnicirea cu lucruri neinsemnate.

Sa dobandeasca astfel starea de smerenie si sa nu se mai abata spre slava desarta. Acelasi lucru este valabil cu orice pacat asemanator.

(Sfantul Vasile cel Mare, PGB 9, p. 358)

***

Pacea dumnezeiasca si blandetea

Cand am mers acolo, la parintele Porfirie, impreuna cu sotia mea, am vazut multi oameni tineri, si prima noastra impresie a fost ca erau oameni entuziasti, interesanti. Am asteptat, am discutat si am ramas impresionat. Cand ne-a venit randul am intrat la parinte. Era un om scund, cu barba alba. Purta, de obicei, un fes de lana. Era foarte bland. Te lua de mana din primele clipe. De la prima intalnire, te tinea de mana cu caldura si iti provoca o liniste si pace, care nu pot fi descrise in cuvinte. Faurea imediat, la prima vedere, o atmosfera de intelegere.[5]

(Micul pateric, p. 132).

[…]

* * *

O femeie si-a amintit si mi-a povestit urmatoarele despre parintele Porfirie:

Odata, parintele mi-a spus:

„Multe dintre voi, femeile, orice aveti stricat si nefolositor, cratite vechi si gaurite, mobila, pantofi si alte lucruri tocite, le aruncati intr-o magazie izolata, inchideti usa si va linistiti. Nu stiti insa ca va veni clipa cand aceasta magazie va fi descoperita si veti fi rusinate”.

Am fost uimit de cuvintele parintelui. Era clar simbolismul, referitor la pacatele noastre, pe care nu le-am sters prin pocainta si spovedanie, ci le-am aruncat degraba in magazia uitarii, pentru a scapa de prezenta lor sacaitoare, si pe care Dumnezeu „le va gasi” si ni le va readuce in minte, „in ziua judecatii”. El deja le cunoaste, pe cand noi le nesocotim.

(Antologie de povete ale parintelui Porfirie, p. 177)

***

Sensul spovedaniei

La spovedanie nu cerem o iertare de pacate superficiala. Mai presus de toate cautam vindecarea ranilor noastre duhovnicesti care s-au cronicizat. Punem in fata lui Hristos nu doar pacatele concrete, ci si pacatosenia adanca ce se ascunde in noi adica adanca mizerie, care nu se poate exprima pe deplin in cuvinte si care pare sa scape constiintei si voii noastre. Indeosebi de aceasta vrem sa ne vindecam. Ca taina a vindecarii, spovedania nu este o simpla necesitate dureroasa, o datorie impusa de ierarhia bisericeasca, ci o fapta plina de bucurie si har mantuitor […]

La taina spovedaniei sunt prezenti preotul, cel ce se pocaieste si Hristos. Ce face fiecare dintre cei trei si a cui lucrare este mai importanta? Multi oameni tind sa atribuie mai multa importanta lucrarii facute de preot prin cuvintele lui povatuitoare si incurajatoare. Iar daca preotul n-are talent oratoric sau nu le spune ceva impresionant, au tendinta de a concluziona ca nimic important nu s-a intamplat. Sau, in alt caz, accentueaza faptele savarsite de ei. Isi inchipuie ca trebuie sa fie profund emotionati intr-un fel sentimental, chiar daca, dupa cum am spus, pocainta nu este prin esenta o chestiune sentimentala. Si intrucat dau importanta principala stradaniilor lor, risca sa considere spovedania ca pe ceva trist si dezamagitor, ceva care trebuie sa fie facut, care este necesar, dar nu placut, ca o baie rece.

Insa, in realitate, cea mai importanta lucrare nu apartine celui ce se spovedeste sau preotului, ci lui Dumnezeu. Adica in vreme ce omului, care se spovedeste, i se cere sa se pregateasca cercetandu-se pe sine si constiinta lui, in cele din urma vine la spovedanie cu mainile goale, neajutorat, incapabil sa se vindece pe sine, si cerand vindecare de la celalalt. Si celalalt, al carui ajutor il cere, nu este preotul, ci Dumnezeu. Preotul este un simplu martor… Am putea spune un trimis al lui Dumnezeu, care-l introduce pe cel ce se pocaieste in spatiul prezentei dumnezeiesti.

(Episcopul Kallistos Ware, The Inner Kingdom, p. 50)

* * *

Trebuie sa consideram „canonul” in termeni terapeutici, nu judiciari. Canonul nu este pedeapsa, nici un mod de ispasire, ci un mijloc de vindecare! Este un „medicament”. Daca lucrarea spovedaniei se aseamana cu operatia, canonul este intaritorul care ajuta la vindecarea bolnavului. Prin urmare, scopul canonului este in esenta pozitiv: nu ridica vreun obstacol intre pacatos si Dumnezeu, ci lucreaza ca o punte intre ei.

(Episcopul Kallistos Ware, The Inner Kingdom, p. 52)

KallistosWare-sm

***

Domnul il miluieste pe cel ce se pocaieste

Cei care traiti in pacat, cautati-L pe Domnul, si luati putere nadajduind in El. Cautati-L cu pocainta, si va veti sfinti cu agheasma daruita de prezenta Lui si va veti curata de pacatele voastre. Cei ce ati savarsit pacate, alergati la Domnul, care are puterea de a ierta pacatele si de a nesocoti greselile. Caci a fagaduit si a rostit prin gura prorocului Iezechiel:

„Precum este adevarat ca Eu sunt viu, tot asa este de adevarat ca Eu nu voiesc moartea pacatosului, ci ca pacatosul sa se intoarca de la calea sa si sa fie viu” (Iezechiel 33,11).

Si iarasi:

„Tins-am mainile Mele in toata vremea catre un popor razvratit, care mergea pe cai silnice, dupa cugetele sale” (Isaia 65,2).

Si iarasi:

„Pentru ce staruiti in pacate si muriti voi, casa lui Israel?” (Iezechiel 33, 11)

si

„Intoarceti-va catre Mine, si ma voi intoarce si Eu catre voi” (Maleahi 3, 7).

Si iarasi:

Cand voi zice dreptului ca va fi viu, iar el se va increde in dreptatea sa si va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toata dreptatea lui, ci el va muri pentru tot raul pe care l-a facut. Si cand voi zice pacatosului: «Vei muri», dar el se va intoarce de la pacatele sale si va face judecata si dreptate; daca acest pacatos va inapoia zalogul, pentru cele rapite va despagubi, va umbla dupa legile vietii, nefacand nimic rau, atunci el va fi viu si nu va muri” (Iezechiel 33,14-15).

De ce a spus acestea? Fiindca pacatosul nu va starui in pacatul lui din clipa in care se va intoarce la Domnul. Dar si dreptatea celui drept nu-l va puteai izbavi din ziua in care pacatuieste, daca staruieste in pacatul lui. Iar lui Ieremia, Dumnezeu i-a vorbit astfel:

„Ia-ti un sul de hartie si scrie pe el toate cuvintele pe care ti le-am grait Eu despre Israel, despre Iuda si despre toate popoarele, din ziua de cand am inceput a-ti grai, din zilele lui Iosia si pana in ziua de astazi; ca poate va auzi casa lui Iuda tot raul ce Mi-am pus in gand sa i-l fac, ca sa se intoarca fiecare de la calea lui cea rea, pentru ca Eu sa le iert nedreptatile lor si pacatele lor” (Ieremia 36,2-3).

Iar Solomon spune:

„Cel ce isi ascunde pacatele lui nu propaseste, iar cel ce le marturiseste si se lasa de ele va fi miluit (Pilde 28,13) .

Isaia spune si el:

„Cautati-Ma pe Mine, Domnul, si dupa ce ma veti gasi cereti ajutorul Meu. Veniti langa Mine, si va parasi pacatosul calea pe care a luat-o, iar nedreptul cugetele viclene, si va veti intoarce la Mine, iar Eu ma voi indura de voi si va voi milui”.

(Antologia Sfantului Isaac Sirul, p. 48)

maica_domnului_cu_profeti

Cum trebuie sa se randuiasca in Biserica felul si vremea pocaintei

„Se cade ca cei care au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si de a dezlega sa cerceteze felul pacatului si aplecarea spre intoarcere a celui ce a pacatuit, si astfel sa aduca bolii vindecarea potrivita, ca nu cumva, folosindu-le pe amandoua fara masura, sa greseasca in privinta izbavirii celui suferind […] Caci nu este simpla boala pacatului, ci felurita si in multe chipuri, si nascatoare de multe vlastare ale stricaciunii, din care raul se revarsa din plin si merge inainte pana s-ar opri prin puterea vindecatoare a doctorului.”

(Canonul 102 al Sinodului V-VI Ecumenic, p.137, p. 868)

(Sfantul Apostol Pavel, dupa talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur, sfatuieste Biserica din Corint sa nu arate asprime exagerata catre omul care se pocaieste, ci sa-l ierte sa-l compatimeasca, caci exista teama „ca acesta sa fie cuprins de tristete exagerata”. Astfel, sa nu ajunga sa fie cuprins de deznadejde si sa se inece in suparare).

Ce inseamna sa se inece in suparare? Inseamna sa nu cumva sa faca ce a facut Iuda, sau chiar daca nu-si ia zilele, sa nu devina mai rau. Caci daca nu mai poate suporta durerea din pricina tristetii adanci, poate iesi din harul Bisericii. Adica poate, din pricina deznadejdii pe care o simte deseori, sa ajunga la sinucidere sau la vreun rau si mai mare. Trebuie deci sa-l cercetam, ca sa nu i se inrautateasca rana si sa mi pierdem prin nesocotinta noastra ceea ce izbutisem.

Acestea le-a spus Pavel si il mangaia si invata pa cel ce se pocaieste, fiindca se temea ca nu cumva sa devina mai indiferent dupa ce primeste iertarea. Caci l-am primit, spune Apostolul, nu pentru ca s-a curatat cu totul de murdarie, ci pentru ca mi-e teama ca nu cumva sa faca ceva mai rau. Din asta invatam ca felul si vremea pocaintei nu trebuie sa le definim doar dupa natura pacatelor, ci si dupa modul de gandire si caracterul celor care pacatuiesc. Lucru pe care l-a facut si Apostolul (2 Corinteni 5-11).

(Sfantul Ioan Gura de Aur, PGB 19, p. 134)

***

Daca „ura” lui Dumnezeu era patima, omul ar fi putut sa ajunga usor la deznadejde, pentru ca nu poate stinge focul pe care l-a aprins prin atatea rautati ce le-a facut. Insa Dumnezeu este lipsit de patimi si, atunci cand il pedepseste pe om, n-o face cu ura patimitoare, ci cu iubire de oameni si cu multa blandete. De aceea trebuie sa avem curaj sa na incredem in puterea pocaintei. Si daca nu ai aratat intreaga pocainta care trebuia, Dumnezeu n-o s-o respinga nici pe cea mica, care a tinut putin, ci si pentru aceasta da mare rasplata. Pocainta nu tine de durata in timp, ci de starea sufletului.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, PGB 7, p. 472)

* * *

Dupa cum cred eu, cel putin, nu trebuie sa luam in seama greselile mici ale oamenilor, daca acestia au o sporire duhovniceasca ascunsa. Daca starea lor se inrautateste, sa-i iertam, dupa ce mai intai ii cercetam si le dam un canon usor. Dar pentru pacatele mari sa pastram iertarea pentru mai tarziu, sa-i cumintim pe cei care au gresit si sa-i oprim de la adunarile bisericesti, mustrandu-i pana cand vor arata pocainta, si abia dupa aceea sa-i primim langa noi.

(Sfantul Isidor Pelusiotul, PG 78,1500)

* * *

Intr-adevar, pacatul este mare, insa nu mai mare decat puterea iertarii. De aceea, episcop fiind, trebuie sa pedepsesti intentia cu care omul a pacatuit, iar dupa aceea sa-l ierti. Poate in felul acesta patima va lua calea vindecarii. Asa fac si cei mai buni medici. Adica atunci cand cineva are multe rani pe trup, nu-i dau exact leacul cerut de stiinta lor, ci doar atata cat poate suporta bolnavul si asta ca sa nu se vindece ranile si sa moara bolnavul!

(Sfantul Isidor Pelusiotul, PG 78,1500)

sf-cuv-isidor-pelusiotul-1-11

Dumnezeu il primeste pe omul care se pocaieste si dupa trei zile

Un frate i-a spus lui avva Pimen:

„Am savarsit un mare pacat si vreau sa fac pocainta vreme de trei ani”.

Parintele i-a spus:

„E mult”.

Fratele i-a zis:

„Dar un an?”.

Parintele a raspuns:

„E mult”.

Atunci fratele a zis:

„Dar patruzeci de zile?”.

„E mult”,

a raspuns parintele, iar apoi a adaugat:

„Eu zic ca daca omul se caieste din toata inima si nu mai continua sa savarseasca pacatul, Dumnezeu il primeste si dupa trei zile”.

(Avva Pimen, PGB, FNA 1,530)

***

Niste frati l-au intrebat pe fratele Sisoe:

„Daca un frate cade in pacat, nu trebuie sa se pocaiasca un an?”

Avva a raspuns:

„Greu este cuvantul acesta”.

Aceia i-au spus:

„Dar sase luni?”.

Parintele a spui iarasi:

„E mult”.

Iarasi l-au intrebat:

„Dar patruzeci da zile?”.

Iarasi le-a zis:

„E mult”.

Atunci fratii i-au spus:

„Pai cum, daca fratele cade in pacat si se intampla sa fie imediat Liturghie, sa vina si el la Liturghie?”

Parintele le-a spus:

„Nu. Ci trebuie sa se pocaiasca cateva zile. Credinta pe care o am in Dumnezeu imi spune ca, daca omul acesta se pocaieste din tot sufletul, Dumnezeu il primeste si dupa trei zile”.

(Avva Sisoe, vezi si Parintele a spus, p. 249)

***

Pocainta sincera te poate izbavi intr-o singura clipa

Atata putere are pocainta sincera incat, daca este folosita chiar si de cel aflat pe patul de moarte, se poate izbavi de nenumarate pacate intr-o singura clipa. Fiindca supararea care produce aceasta stare omului aflat pe patul de moarte nu poate infrunta iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Caci este scris in cartea prorocului Isaia:

„Daca va intoarceti si sunteti in buna pace, va veti izbavi” (Isaia 30,15).

Sa te convinga si pilda vamesului smerit, care s-a rugat suspinand si indata a primit iertarea multimii de pacate si a fost gasit drept inaintea lui Dumnezeu, fata de fariseul cel mandru, care savarsise atatea fapte bune.

(Sfantul Nil, PG 79, pag. 317-320)

„Iconomia” vindecatoare a sfintelor canoane ale Bisericii

Starea   duhovniceasca    si    alcatuirea   psihica a celui pastorit are un rol important in canonul care i se va da. E vorba de punerea in aplicare a principiului individualitatii, cunoscut si in psihologie si pedagogie, pe care il foloseste si pastorala patristica deseori, caci fiecare crestin se deosebeste de altul prin diferitele insusiri ale personalitatii lui.

Aplicarea acestui principiu o intalnim si in importantul canon 102 din Sinodul V-VI, care spune:

Se cade ca cei care au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si de a dezlega sa cerceteze felul pacatului si menirea spre intoarcere a celui ce a pacatuit, si astfel sa aduca bolii vindecarea potrivita, ca nu cumva, folosindu-le pe amandoua fara masura, sa greseasca in privinta izbavirii celui incarcat […] Drept aceea, cel ce arata stiinta medicala in privinta sufletului, mai intai trebuia sa cerceteze starea celui ce a pacatuit, si daca inclina spre sanatate sau dimpotriva, cheama la sine insusi boala prim naravurile sale, sa vegheze cum se ingrijeste in vremea aceasta de restabilirea lui, si daca nu se impotriveste doctorului si vatamarea sufletului se opreste din pricina folosirii doctoriilor puse asupra ei, si astfel sa se masoare milostivirea dupa vrednicie. Caci toata grija lui Dumnezeul si a celui care i s-a incredintat carmuirea de pastor este sa aduca inapoi oaia cea ratacita si sa vindece pe cea muscata de sarpe si nu sa o impinga spre prapastia deznadejdii, si nici sa nu slabeasca frana spre molesirea si spre dispretuirea vietii. Ci in orice chip sa stea impotriva suferintei, fie prin doctoriile cele mai aspre si mai iuti, fie prin cele mai moi sa mai blande si sa se lupte spre inchiderea ranii, cercetand roadele pocaintei si ingrijind cu intelepciune pe omul cel chemat spre stralucirea cea de sus. Asadar, trebuie ca noi sa le stim pe amandoua, si pe cele ale asprimii si pe cele cerute de obicei, dar sa urmam chipul cel mai indatinat la cei care nu primesc asprimea, precum ne invata pe nou Sfantul Vasile”.

Pentru studierea acestui sfant canon trebuie sai tinem cont de urmatoarele principii pastorale:

I. Pentru vindecare este nevoie de un parinte duhovnicesc. Omul aflat sub stapanirea pacatului si a diavolului nu se poate vindeca cu de la sine putere. Ramane la judecata „iconomului” sufletelor cum va da canoanele, caci acestea sunt mijloace pentru izbutirea mantuirii. Acesta trebuie sa-l iconomiseasca „cu intelepciune” pe omul pastorit, prin harisma discernamantului, si sa ceara de la Sfantul Duh o diagnosticare corecta a starii lui si leacurilor potrivite (dupa cum se spune in sfantul canon: „cel ce arata stiinta medicala”). Doar pastorii harismatici si inzestrati cu discernamant pot practica in chip mantuitor lucrarea „duhovnicului”.

II. Cel care pune canonul trebuie sa tina seama de pregatirea celui ce se pocaieste. Dupa talcuirea lui Zonara:

„Trebuie ca doctorul duhovnicesc sa tina seama si de urmatorul lucru: nu cumva, practicand mestesugul lui medical si dand leacuri, sporeste prin folosirea lor slabiciunea sufleteasca a celui ce se pocaieste. Adica trebuie sa arate milostenie in functie de fiecare caz. Cu alte cuvinte, canonul de mai sus al Sinodului V-VI ne spune urmatoarele: Ca doctorul duhovnicesc trebuie sa fie atent la dispozitia bolnavului si sa nu dea celui imputinat la suflet leacuri tari, fiindca micimea lui sufleteasca nu le va suporta si in felul acesta va adanci rana pacatului, in loc s-o vindece.

Insa nu este bine nici sa dam leacuri mai blande celui pregatit si cu suflet viteaz, caci acesta, din pricina tratamentului duhovnicesc bland poate recadea in aceeasi patima si chiar intr-una mai mare. Asadar ce trebuie sa faca doctorul duhovnicesc? Sa hotarasca tratamentul milosteniei lui Dumnezeu in functie de om si de starea lui sufleteasca. Astfel, sa imblanzeasca tratamentul medical oferit celui imputinat la suflet si sa-l intareasca pentru cel viteaz la suflet. Ambele trebuie sa exprime mila lui Dumnezeu: unuia, celui mai puternic, sa-i curateasca murdaria din suflet, iar celuilalt, mai slab, sa nu-i infecteze rana si sa nu i-o adanceasca”.

(Slujirea pastorala, p. 151-153)

Lua asupra lui pacatul celor slabi

Parintele Vitalie spunea:

„Unii oameni au facut atat de multe pacate, incat canonul pe care il merita nu poate fi ridicat de ei si il ridic eu”.

Intr-o zi, pe cand parintele Andronic spovedea in biserica, parintele Vitalie s-a apropiat alergand la el si i-a spus:

„Parinte, pedepseste-ma, am facut avort…”.

Intr-o zi, parintele Vitalie a aflat ca un preot din Souhoumi le-a dat canon la doua femei sa nu se impartaseasca vreme de trei ani. Una dintre ele era bolnava si putea sa moara neimpartasita. Parintele Vitalie a ajuns pana la Patriarh si canonul a fost dat cu discernamant.

(Minunatul parinte Vitalie, p. 108)

Sa indreptam raul prin iubire si blandete, nu prin fapte patimase

Sfantul Macarie avea dreptate cand spunea:

„Cuvantul cel bun si pe cei rai ii face buni, iar cuvantul rau si pe cei buni ii face rai”.

Sfintii Apostoli si toti Sfintii le-au fost de folos oamenilor mai mult priru purtare buna, prin indelunga-rabdare, prin nerautate, netinere de minte a raului, prin iubire, decat prin invatatura. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos ne porunceste:

Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16).

„Faptele voastre”, spune, nu cuvintele voastre!

Asadar nici eu, nici tu, nici nimeni altul nu avem dreptul sa-i osandim pe regi, pe arhierei, pe laici, pe mici sau mari, pe barbati sau femei. Ne este ingaduit sa-i cercetam nu prin injurii, manie si tulburare, ci cu blandete, cu iubire si in chip marinimos sa le aratam ce este drept si bun, si sa ne rugam ca Dumnezeu sa le dea  iluminare si pocainta. Aceasta nu este osandire, ci povata, sfat, interes si dragoste, spre a face binele. Insa atunci cand izbucnim in fapte patimase (manie, furie, injurii, blesteme, anateme, rautati), cand ii provocam si ii intaratam, acest lucru este rautate si tinere de minte a raului.

„Binele nu este bine daca nu-l facem in chip drept”.

(Invataturile patristice ale parintelui Filothei, p. 319)

In lupta avem nevoie de odihna si recreere

Un vanator, vazandu-l pe „patriarhul pustiei”, Sfantul Antonie cel Mare (251-356), glumind cu ucenicii lui, s-a smintit. Vrand Sfantul sa-l invete ca uneori discernamantul incuviinteaza o oarecare odihna in multa nevointa, i-a spus:

– Incordeaza-ti arcul.

Vanatorul l-a incordat. Sfantul i-a spus iarasi:

– Incordeaza-l mai tare.

Vanatorul l-a incordat mai tare, iar Sfantul i-a spus iar:

– Incordeaza-l si mai tare.

Vanatorul s-a impotrivit.

– Nu-l incordez mai tare, pentru ca se rupe.

– Acelasi lucru se intampla si cu fratii, i-a raspuns Sfantul, daca se nevoiesc aspru incontinuu, fara odihna si recreere.

(„Harisme I”, pag. 16)


[2] Gheron(da) = Printre greci, calugarii in varsta sunt numiti adesea gheronda sau „batrani”, in semn de respect pentru viata si experienta lor duhovniceasca. Poate insemna un monah sau o monahie cu o viata imbunatatita, un duhovnic experimentat, ale carui sfaturi sunt insuflate de Duhul Sfant.

[3] Acest text, precum si alte cateva, pe care le vom intalni, sunt ale episcopului Diocleei Kallistos Ware, care este profesor de teologie ortodoxa la Universitatea Oxford si cercetator profund al traditiei Sfintilor Parinti.

[4] The Inner Kingdom = (en. inner = inauntru, intern; en. kingdom = imparatie, regat): Imparatia launtrica

[5] Parafraza la Tatiana Goriceva: Nebunia de a fi crestin, pag. 60: „Parintele Nicolae, duhovnicul multor preoti si chiar episcopii le spune fiilor lui duhovnicesti:

„In turma voastra bisericeasca trebuie sa fiti nu numai tati, ci si mame”.

Linistea care izvoraste din acest parinte este fara hotare, iar bunatatea lui se intinde peste oameni si animale, peste intreaga zidire. Pentru el nu exista nimic neinsemnat, si ii intampina pe toti oamenii ca pe niste copii neajutorati, care au nevoie de ingrijire permanenta.

„Iti ajung banii sa mergi pana acolo? La ce doctor ai fost ieri? Ai haine calduroase?…”

La inceput micile amanunte te fac sa te miri, dar mai tarziu intelegi, capeti incredere in cel cara te intreaba si descoperi un nou nivel al relatiilor dintre oameni”.

(din: Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa, Editura Egumenita, 2012)

-harisma_discernamantului_in_calauzirea_duhovniceasca_ortodoxa-9720Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Fericitul Filotei Zervakos, Parintele Efrem Katunakiotul, Pateric, Pocainta, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Porfirie, Sfantul Vasile cel Mare, Sfintii de la Optina, Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la ““Harisma discernamantului in calauzirea duhovniceasca ortodoxa”: DUHOVNIC ISCUSIT, POCAINTA, MILA si CANON INTELEPT

  1. Sa te convinga si pilda vamesului smerit, care s-a rugat suspinand si indata a primit iertarea multimii de pacate si a fost gasit drept inaintea lui Dumnezeu, fata de fariseul cel mandru, care savarsise atatea fapte bune.

    Spunea Sfantul Porfirie ca pocainta este ca fulgerul. Dumnezeu care este Multmilostiv se grabeste sa ierte pacatele oamenilor, in schimb, se intampla ca oamenii sa nu ierte fratilor lor ceea ce le-au gresit, si sa dovedeasca mai degraba tinerea de minte a raului, sau altele asemenea, care nu pot fi decat de la vrasmasul din moment ce el este cel care separa. Asta ne face sa vedem cum este dreptatea dumnezeiasca si cum cea omeneasca, cum este iubirea lui Dumnezeu si cat sunt de saraci oamenii.

  2. “Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: “Am făcut un păcat mare şi vreau să mă pocăiesc trei ani”. Bătrânul zice: “E mult”. Fratele îi zice: “Dar un an?”. Bătrânul iarăşi: “E mult”. Cei care erau de faţă zic: “Patruzeci de zile?”. El răspunde: “E mult” şi continuă: “Eu spun că, dacă omul se pocăieşte din toată inima şi nu mai continuă să facă păcate, Dumnezeu îl iartă şi în trei zile”.”
    (Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag. 267)

  3. @ Ioan Cadar:

    Pai e chiar in postare 🙂

  4. 🙂
    N-am citit-o toata!

  5. Noi pacatosii,primim ajutor de la Dumnezeu,prin Harul dat Preotilor Sai,daca ne spovedim curat si ne rugam sa ni se dea numai ceea ce ne este de folos!
    “Nu exista rivalitate intre ingeri.Oricum canta unii,ceilalti nu-i invidiaza…La nivelul sau,fiecare este fericit.Pentru ca traieste in lumina si bucuria satisfactiei pe care o da prezenta lui Hristos…La nivelul acesta trebuie sa ne ridicam si noi.Sa cautam sa avem intre noi atmosfera in care Hristos sa poata privi cu bucurie la starea fiecaruia dintre noi.”(Traia Dorz)
    Dar cand intervine invidia ca cineva intra mai des la spovedit,ca-l solicita mai des pentru sfaturi pe Parintele,etc,etc,cum sa te mai ridici…?Te smeresti si te retragi,cauti in alt loc…

  6. Dragii mei,

    Omul se caieste de pacatele facute cind intelege ca, facind pacatele de fapt el l-a rastignit pe Hristos ! Va dati seama ?! Sa rastignesti pe Insusi Dumnezeu care Ti-a dat viata ?! Este dincolo de orice inchipuire a raului ! Nu poti face ceva mai groaznic ! DOAMNE FERESTE !

    Unii preoti incearca sa faca pe credinciosi constienti de grozavia iadului, iar alti preoti arata credinciosilor minunatia Raiului ! Cit de minunat este sa iubesti pe aproapele, sa-l iubesti sincer astfel incit sa te poti jertfi din Dragoste pentru el ! De fapt care este scopul Jertfei din Dragoste ?! Sabie care desparte pe om de patimi ! Sabie care taie legaturile omului cu lucrurile trecatoare ale acestei lumi ! Sabie care dezlipeste inima de patimi, dezlipeste inima de moarte ! Sabia care este Hristos !
    Putem ierta desavirsit daca nu ne-am curatit inima de patimi ?! Eu tind sa cred ca nu putem. Adica nimic nu mai este ca inainte, a fost adusa atingere inimii noastre…Curatirea inimii de patimi este un tel primordial, parerea mea.

    DOAMNE AJUTA !

    Mircea

  7. Spune, în slova sa, scriptura:
    -Tot omul este mincinios-
    De’ aceea ‘singur se înşeală,
    (Chiar de şi crede in Hristos),

    Iar compromisul, azi, împacă
    (Și’n strai, și’n vorbă şi-n gândire).
    Ne linişteşte. Ne convinge
    Că am fi “drepţi” (şi-n rătăcire).

    Astfel, poţi fi şi-n rând cu lumea…
    Şi în credinţă. (Cu Hristos).
    Poţi să susţii ecumenismul…
    Şi să te simţi drept credincios.

    Poţi fi prezent pe stadioane.
    Poţi încerca la loterie,
    (Să prinzi tu, numărul cel mare).
    Poţi face uz, de… şmecherie.

    Poţi să înveţi chiar isihasmul,
    (Pe foarte mulţi…), pe…, internet
    Poţi fi… şi’n galeria Stelei.
    Poţi profita…, (şi… consistent).

    Poţi câstiga (“cinstit” averea),
    Plătind puţin, (pe lucrători).
    Poţi mitui, (când… nu-i scăpare),
    Discret, (chiar şi pe… procurori).

    Poţi merge, şi la liturghie,
    Şi la Madona, la concert.
    (Şi în tot iadul pornografic…)
    Şi.., crede că eşti bun… (şi drept).

    Poţi urmări telenovele
    (Cu… patimă şi dăruire)
    Şi socoti şi’ortodox vrednic,
    (Profund… şi… cu bună sporire).

    Dar… stau acestea împreună ???
    Pot face viaţa mai cinstită ???
    Pot lămuri oare lăuntru ???
    (Ori ne fac ruga mai sporită) ???

    Astăzi, orice pare posibil
    Prin compromis, (spre…, împăcare
    Cu ce credinţa nu se’mpacă,
    Și arată că sunt pierzătoare).

    Azi nu (prea) poţi trăi lăuntric,
    Fără să ieşi mereu în faţă.
    Făr’s-ă’ţi arăţi “deşteptăciunea”
    (Şi… să nu te bucuri de… “viaţă”).

    Azi, poţi sluji şi lui Mamona
    Şi lui Hristos. (Cu… dăruire).
    Poţi fi (şi fără…, pocăinţă
    “Drept-credincios”, plin de… “iubire”).

    Minciuna, ni-i în orice vorbă.
    Da’n gând…, ne socotim… EROI,
    (Şi… siguri, că vom fi de’a dreapta,
    La Judecata de apoi).

    Dar …, unde este Adevărul???
    (Din gând, vorbă şi cuvânt,
    Din orice faptă, din-lăuntru…
    Din orice gest, în orice gând) ???

    Credinţa noastră-i ortodoxă,
    Când TOATĂ,’i numai Adevărul.
    De nu-i așa… (in tot și’n toate),
    Iisus, nu ni-i Mântuitorul!.

    Minciuna,’mpacă înlăuntru
    Confictul ce-l face credinţa.
    (Atât cât compromisul poate,
    Şi cât ne adoarme conştiinţa).

    Azi, ortodocşi cu mari pretenţii,
    Clerici, (monahi chiar), liniştesc
    Şi lămuresc, (PRIN… COMPROMISURI).
    Prin ceia ce… (văzut) trăiesc,

    C’azi compromisul este’n toate.
    E, chiar o… artă, (o ştiinţă),
    Ce’mpacă marile contrarii
    (Nimicitoare de credinţă).

    Câţi oameni recunosc pe faţă
    La orice rău, că au greşit?
    Că… din iubirile de sine,
    Au înşelat şi au minţit ???

    Câţi nu ne căutăm o scuză
    (Cât de firavă în gândire),
    Spre a mai micşora din vină
    (Chiar şi pe la… mărturisire),

    Şi câţi “duhovnici” n’o fac oare,
    (Cînd lămuresc ,ale… “credinţei’’),
    Să ne mai potolească duhul…
    (Şi glasul crunt al conştiinţei )?

    Tot omul, (spune-n slovă,
    Sfânta scriptură)-i mincinos.
    Deci, cum se’mpacă compromisul
    Cu Adevărul, (cu Hristos) ???

    Cine-i spurcat, să se mai spurce!
    Cine-i nedrept…, nedreptăţească!
    Cine’cinstit, să fie pururi!
    Cine e sfânt, să se sfinţească.

    Hristos, e, (cum a spus El însuşi),
    Pentru ‘ortodocşi ,doar Adevărul
    Şi-n Adevăr, aduce plata,
    La toată fapta (și poporul).

    Orice minciună-i o’nşealare,
    Şi compromisu-i un păcat,
    (Care înşeală toată lumea).
    Şi un rău cumplit (cu’adevărat).

  8. Si Dumnezeu iarta pe baza de pocainta, nu pe baza de indreptatire si bravada cu pacatele si patimile. Tocmai de-aia il iarta pe vames si nu pe fariseu. Dar cu totii are rabdare si pana ne intelegem caderea si pana ne venim in fire ne asteapta… Altminteri, da, omul e sarac. Si a ierta nu inseamna neaparat si a face dupa placul si asteptarile celui ce a gresit. In fine, multe vorbe inutile.

  9. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (IV): Viata in Biserica, postul, rugaciunea, pocainta, dobandirea Duhului Sfant -
  10. Pingback: HARISMELE CUVIOSULUI PORFIRIE -
  11. Pingback: AVVA ISIDOR PILUSIOTUL – 4 februarie: “Viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata” -
  12. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  13. Pingback: PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele -
  14. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  15. Pingback: Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim
  16. Pingback: SARUT MANA, PARINTE! -
  17. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti“ | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Pr. John Chryssavgis despre ABUZUL DE AUTORITATE DUHOVNICEASCA, pericolul idolatriei clericale si FOLOSIREA “ASCULTARII NECONDITIONATE” ca mjloc pentru DEGHIZAREA AMBITIILOR DE IMPUNERE A VOINTEI PROPRII asupra altora: “Cel care amesteca
  21. Pingback: Sfantul CUVIOS PORFIRIE cel nou – DIVERSE INVATATURI DUHOVNICESTI: “Parintii care nu se preocupa de educatia duhovniceasca a copiilor fauresc IUDE sau CRIMINALI. Nu esti parinte doar daca nasti” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text) | Cuvântul Or
  23. Pingback: Sfantul Parinte Porfirie, ORTODOCSII… PROTESTANTI si “ORGANIZAREA CARE DEZORGANIZEAZĂ” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: PARINTELE SERAFIM DE LA CEBZA – interviu in “Familia ortodoxa” despre DUHOVNICIE, pregatirea pentru Sfintele Taine, LUCRAREA LUI DUMNEZEU si SINCERITATEA CAUTARII MANTUIRII: “Oamenii nu au curajul să meargă cu adevărat pe calea
  25. Pingback: “SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și v
  26. Pingback: ODIHNIREA FRATELUI – PRIMIREA LUI HRISTOS. Cuvantul de la Nicula al Protos. SIMEON PINTEA despre SINGURATATEA OAMENILOR “DIN TUMULTUL LUMII” DE AZI, nevoia de rabdare si disponibilitate de “A ASCULTA SUFLETUL IMPOVARAT, pentru ca n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate