SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (I): Mandria, trufia, slava desarta, incapatanarea, laudarosenia…

10-11-2012 Sublinieri

Vezi si:

***

Despre trufie si despre cel trufas

Trufia este cugetul infumurat al omului neinsemnat, care socoteste despre sine ca este mare si important. Cel trufas are o parere foarte buna despre sine, gandeste dispretuitor si socoteste ca, ignorandu-le pe toate, este intelept; face parada de cumpatare, in timp ce el este nechibzuit; are impresia ca este cine­va, desi este un nimeni; se amageste cu fapte care sunt fara de nici o valoare. Cu toate ca este rau, gandeste despre sine ca este bun: nu-si masoara faptele, apreciindu-le dupa masura comuna, ci dupa masura ingamfarii sale.

Cei vechi socoteau ca aceasta patima este prin firea ei necurata si au definit-o ca fiind un obstacol in calea bunastarii, deoarece omul care socotes­te despre sine ca este mare nu poate accepta sa fie indreptat.

Dupa socotinta trufasului, ceea ce gandeste despre sine aceea si este intr-adevar.

Cel trufas ii dispretuieste pe ceilalti, iar pe casnici ii priveste de sus; este surd, iar fraiele mintii lui sunt nestatornice, asemenea bataii de vant.

Este vesnic intristat si nemultumit, ca unul ce socoteste ca nu-i sunt apreciate meritele; este un acuzator de temut al celorlalti, si mai ales al celor care n-au nici o admiratie pentru el; se plange ca este nedreptatit de cei aflati in pozitii superioare si invinuieste [pentru aceasta] pronia dumnezeiasca. Trufasul este lipsit de evlavie, pentru ca nu se inchi­na decat propriei persoane.

Despre infumurare si despre cel infumurat

Infumurarea este trufie, obsesie, aroganta, slava desarta; infumurarea este o excrescenta a sufletu­lui bolnav, asemenea puroiului care se formeaza in rana.

Sfantul Vasile cel Mare spune:

infumurarea pare sa fie cea mai rea dintre toate patimile ome­nesti, pentru ca toti cei cuprinsi de ea vor avea parte de pedeapsa pe care a primit-o si diavolul.”

Cugetul trupesc ii umple de trufie mintea celui infumurat, cazand sub puterea diavolului. Este plin de semetie si de smintire, este infatuat, dement si parelnic chibzuit.

Cel posedat de infumurare, ca si cum ar fi fost plasmuit de un creator rau, nu este in stare sa vada chipurile lucrurilor decat deformat” (Platon).

Intreit nefericiti sunt toti cei care se trufesc, gandind despre sine ca sunt grozavi, pentru ca acestia nu cunosc firea umana” (Menandru).

Despre mandrie si despre cel mandru

Mandria este semetie, cuget sfidator si faptul de a gandi [despre sine] cele ce nu se cuvin. Mandria este asemenea dispretului fata de Dumnezeu; pentru ca atunci cand cineva lucreaza un anume bine si nu-l pune pe seama lui Dumnezeu, ci pe seama puterii proprii, Il dispretuieste pe Insusi Dumnezeu. Mandria este tagaduirea lui Dumnezeu, pentru ca acela care isi pune reusitele pe seama sa Il neaga pe Dumnezeu si se asaza pe sine in locul lui Dumnezeu.

Teodoret spune:

Toate felurile de pacate sunt respingatoare, dar cea mai nesuferita dintre toate este mandria.”

Iar Sfantul Grigorie de Nyssa afirma:

Mandria – ar putea spune oricine – este samanta sau radacina spinului pacatului pentru cel care socoteste ca nu va pacatui.”

Teofilact numeste mandria „culmea rautatilor si dispret fata de Dumnezeu“.

Iar Vasile al Seleuciei spune:

Mandria este obarsia bolilor, vrajmasa lui Dumnezeu; ea ignora cele ale firii si este bolnava de cele ale diavolului, din cauza carora drumul spre virtute este zadarnic; chiar daca ai aduna toate virtutile laolalta, de indata ce se arata aroganta, facliile acestora se sting [cu totul]. Nici un folos [duhovnicesc] nu aduce postul, atunci cand se insoteste cu mandria; de prisos este fecioria, odata ce a fost intinata de mandrie; Dumnezeu nu primeste dreptatea care se pune in slujba trufiei si uraste facerea de bine hranita cu [patima] infumurarii.

Cel mandru este o fiinta nerecunoscatoare si nechibzuita. Sfantul Vasile cel Mare spune ca

omul mandru este acela care isi manifesta ingamfarea sub ochii celor de fata, fiind priceput in a se arata celor­lalti mult mai bun decat este in realitate“.

Isidor Pelusiotul declara:

Pe cel care pe de o parte savarseste un oarecare lucru, dar care apoi il arata ca fiind mult mai mare decat este in realitate, dispretuindu-i pe ceilalti, trebuie sa-l numim mandru.”

Sfantul Ioan Gura de Aur spune despre mandrie:

Nici un rau nu este asemenea mandriei: face din om un demon, o fiinta care insulta, huleste, se jura stramb; provoaca moarte si doreste sa ucida. Cel mandru traieste vesnic in necazuri, vesnic este indignat, vesnic este tulburat. Nu este cu putinta sa-si sature vreodata patima; chiar daca-l va vedea pe imparat plecandu-i-se si inchinandu-i-se, tot nu-i va fi indeajuns, ci si mai mult se va aprinde; asa cum iubitorii de arginti, cu cat ar aduna, cu atat au nevoie de mai mult, la fel si cei mandri, cu cat se bucura de mai multa cinste, cu atat o poftesc si mai mult; in acest fel, patima lor va spori [neincetat]; pentru ca este patima, iar patimile nu au nici o limita si nu se opresc deci atunci cand il vor nimici pe cel care le poseda.

Mandria naste necuviinta, ocara, dispretuirea semenilor, lipsa de grija fata de saraci, impietrirea si neomenia. Dumnezeu Isi intoarce fata de la cel mandru.Dumnezeu celor mandri le sta impotriva.”

Despre marire si despre cel ce se mareste pe sine

Marirea inseamna a cugeta cele inalte, dar din vanitate si mandrie. Cel ce se mareste pe sine se socoteste deasupra tuturor prin izbanzile sale [inchipuite] si se infumureaza pentru virtuti, refuzand sa fie numarat printre cei simpli si umili; omul care se mareste pe sine este fanfaron, arogant, egoist, narcisist, iubitor de sine, dispretuitor.

Omul care se mareste pe sine se afunda in pofte absurde si trezeste in inima sa patimi nesatule; urmareste satisfacerea lor si, atunci cand esueaza, soarbe pahare neintrerupte de tristeti. Zadarnicia il stapaneste si l-a imbatat, adapandu-l din pocalul pe care-l tine-n mana. Cel ce se mareste pe sine duce o viata plina de necazuri.

Despre aroganta

Aroganta este o stare [morala] care creeaza aparenta binelui sau a virtutilor care [de fapt] sunt inexistente” [Platon]. Cel arogant, desi este sarac, vrea sa arate ca este bogat; desi se afla in nevoi, incearca sa creeze impresia ca traieste in belsug; fiind cu totul lipsit de cele necesare, striga in gura mare ca este prosper; ofera in dar cele de care are nevoie pentru a supravietui si rascumpara cele cu care vrea sa faca parada; cauta lauda si vaneaza cinstirea, isi reneaga clasa din care face parte si isi insuseste un nume fals pentru a se recomanda ca fiind de neam nobil; se faleste cu facerile lui de bine si spune cuvinte mari despre fericirea sa; se lauda cu bogatia si se faleste cu vita lui nobila; se mandreste cu frumusetea si socoteste ca insusirile sale sunt exceptionale. Cei care-l cunosc il batjocoresc si cei ai casei isi rad de el. Aroganta este o patima foarte grava si cauza multor rele pentru societate; ea raspandeste vrajba si dezbinarea pretutindeni, provoaca schisme, rastoarna regimuri [politice], tulbura pacea, instiga la razboi, aprinde orase, dezlantuie toate relele.

Despre slava desarta

Slava desarta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este hotul mieros al bogatiei duhovnicesti, gadele cel dulce ce al sufletelor noastre, molia virtutilor; care ne rapeste intr-un chip placut cele bune si care amesteca cu miere otrava propriei noastre amagiri, intinzand cugetului oamenilor paharul pustiirii.

Slava desarta nu este numai nimicitoarea faptelor bune, ci si povatuitoarea celor rele.

Slava desarta pateaza sufletele oamenilor cu toata pangarirea.

Ioan Damaschin spune:

Slava desarta este desarta nu pentru ca iubeste slava, ci pentru ca nu iubeste slava lui Dumnezeu”.

Slava desarta subrezeste pana si temeliile celor mai inalte virtuti, lucrand la suprimarea lor; slava desarta este un rau foarte mare si viclean.

Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel slava desarta:

Cel care este slavit pentru bogatia lumeasca si poarta grija de slava omeneasca, care e trecatoare, si se increde in virtutile trupesti, are parte de slava pe care si-o acorda el insusi, nu insa de cea care duce la ceruri, ci de cea care ramana in tarana”.

Isidor compara slava desarta cu o floare care nu infloreste decat pentru cel mult o zi.

Despre incapatanare

Incapatanarea este opinia neclintita si de neschimbat a celui indaratnic. Omul incapatanat nu asculta decat de propria sa parere si se lupta din rasputeri pentru a si-o impune, cu toate ca este nechibzuita si puerila; este ignorant si vulgar. Aristotel spune: „Indaratnicii sunt cei care nu-si urmeaza decat propria lor opinie, cei ignoranti si! mitocani” (Etica nicomahica).

Cei incapatanati sunt infumurati, iubitori de vrajba, indaratnici, necrutatori, certareti, egoisti si ambitiosi. Persista sa-si impuna opinia lor in detrimentul adevarului si a ceea ce este intr-adevar de folos. Nu le pasa de adevar, de ceea ce este corect si drept; contrazic pe toata lumea in aceeasi masura, dar nu au obiceiul sa contrazica in chip intemeiat. Cel incapatanat nu poate sa-si faca prieteni, deoa­rece este respins de toti. Ca membru al unei comu­nitati, este nesuferit; prin incapatanarea lui zadar­niceste toate intrunirile. Ca partener de afaceri, este ireconciliabil, ca sot, este tiran si ca reprezentant al puterii, este foarte primejdios, pentru ca nu accepta nici un sfat din partea nimanui. Omul incapatanat cade in multe rele si adesea indaratnicia nu-l adapa decat cu amaraciune.

Despre laudarosenie si despre cel laudaros

Laudarosenia sau fanfaronada inseamna a rosti vorbe mari, a grai fara nici un respect despre orice, a te trufi si a vorbi semet, a sfida si a insulta.

Omul laudaros isi deschide gura si spune lucruri exagerat de mari; cugeta arogant si-i desfiinteaza pe cei buni; ii dispretuieste pe cei puternici si arunca cu noroi in cei umili; se lauda cu marimea puterii sale si se increde in bogatie si vigoare.

Rade de cei care se tem de Dumnezeu si le vor­beste de sus, dintr-un spirit de fanfaronada. Vorbeste despre lucruri insemnate si se prezinta pe sine ca om incercat si desavarsit; vorbeste hulitor si isi bate joc de cei intelepti; incalca legea si refuza indato­ririle [cetatenesti]; savarseste nedreptatea si-i minte pe cei cu care poarta discutii. „Pierde-va Dom­nul toate buzele cele viclene si limba cea plina de laudarosenie”, spune Scriptura: pedeapsa dumnezeiasca ii asteapta pe cei laudarosi.

Laudarosul huleste si nu arata supunere fata de legi; le contesta autoritatea; vorbeste despre sine ca despre un inalt demnitar si isi proslaveste puterea; in cuvintele lui domina egoismul, iar gandurile sunt conduse de aroganta si infumurare. Plin de sine si orgolios, paseste trufas in lume, ca sa iasa in evidenta. Laudarosul este totodata obraznic si las; caci, fiind lipsit de judecata, este bolnav cu sufletul. Ameninta cu vorba, dar moare de frica. Sufletul laudarosului este lipsit de tarie morala, fiind las si nerusinat, pueril si necugetat. Dumnezeu Isi intoarce fata de la cel laudaros.

Despre lauda de sine

Lauda de sine inseamna a vorbi despre persoana proprie ca si cum ai fi cineva cu adevarat important sau cel mai capabil dintre toti; [cei care se comporta astfel] dovedesc o minte impovaratoare si ingusta; multi, dintre cei care intalnesc aceasta atitudine, fug de un astfel de om, fiind dezgustati [de el] (Plutarh).

Lauda indreptata spre sine este goala si lipsita de orice valoare; atunci cand acestia n-au parte de laudele altora, impinsi de ambitia proprie, care rav­neste lauda, si parandu-li-se ca e just, se comporta intr-un mod urat” (Plutarh).

Lauda de sine, facand parada de cuvinte, nu arata decat lipsa faptelor; vadeste mai degraba falsa virtute, care este interesata de aspectul exterior al lucrurilor, acuzand existenta unei minti goale pe dinauntru. Asadar, trebuie sa doresti sa faci cat mai multe fapte [bune], dar sa vorbesti cat mai putin [despre ele], ca sa nu ajungi sa fii asemenea unui butoi, plin de mandrie, care sta gata sa crape (Neofit Doukas).

(din: Sfantul Nectarie din Eghina, “Cunoaste-te pe tine insuti sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012)

Legaturi:

***

DESPRE SFANTUL IERARH NECTARIE PUTETI CITI:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Mandria, trufia, Sfantul Nectarie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (I): Mandria, trufia, slava desarta, incapatanarea, laudarosenia…

  1. Doamne ajuta fratilor!

    Folositoare invataturi!
    O carte simpla cu sfaturi usor de aplicat pe care o recomandam, legata de subiect, este si cea a arhimandritului Vasilios Bacoianis – ,,Nu te mai suport!” – arta impacarii cu tine insuti si cu ceilalti.

    Sa aveti pace in inima!
    SINAXA

  2. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (II): despre oamenii mincinosi, calomniatori, clevetitori, vicleni, judecatori necrutatori -
  3. Pingback: SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (III): vanitatea, ambitia, viclenia, flecareala, vorbirea multa, desarta si obscena, desfatarea… -
  4. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  5. Pingback: AVVA ISIDOR PILUSIOTUL – 4 februarie: “Viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata” -
  6. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” -
  7. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII -
  8. Pingback: Din SCRISORILE SFANTULUI NECTARIE catre ucenicele sale monahii – pilde de IUBIRE SI GRIJA PARINTEASCA PLINA DE DISCERNAMANT: “Cu trupuri bolnavicioase nu se poate ajunge la sporire duhovniceasca pentru cei care nu s-au desavarsit. Voi AVETI NE
  9. Pingback: SFANTUL NECTARIE, FACATORUL DE MINUNI SI VINDECATORUL. Pilda smereniei si blandetii care nu se sminteste de nedreptate. RUGACIUNE CATRE SFANTUL NECTARIE. Predicile Parintilor Simeon Kraiopoulos si Filotei Zervakos | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate