„Cea mai adâncă rugăciune este să înțelegi binefacerile lui Dumnezeu” Arhim. Nichifor Horia Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) și la Sfântul Ioan de Kronstadt – Arhim. Nichifor Horia, Mănăstirea Sfinții Trei …
Articole din categoria: Sfantul Ioan de Kronstadt
Vedeti si: *** Sfantul Ioan de Kronstadt: “Oamenilor lumii dintâi, dinainte de potop, li s-a dat vreme de pocăinţă 120 de ani, şi ei au fost preîntâmpinaţi că pentru păcatele lor va veni pedeapsă asupra tuturor de la Dumnezeu – …
*** SFANTUL IOAN DE KRONSTADT, “Spicul viu”: Calea pământească a creștinului către Dumnezeu este lupta cu trupul… (fragment) “Prin frumuseţea trupească şi patima de o clipă vrăjmaşul amăgeşte, iar de la Izvorul frumuseţii duhovniceşti şi veşnice, de la Dumnezeu, vrăjmaşul …
(icoana de Ioan Popa) “Înşelându-se cu rodul oprit în rai, Adam şi Eva au lăsat moştenire pierzătoare, înşelătoare neamului omenesc – toată înşelăciunea şi minciuna pământească, toată deşertăciunea, toată nebunia păcatului, şi înainte de toate însăşi femeia a fost făcută …
1) Despre viaţa lui de familie […] Şezând la un ceai împreună cu Alexandra Petrovna Silina şi Alexandru Stepanovici Kedrov, în apartamentul lui Leapardavo, am întrebat din politeţe, fără un interes sincer cum se mai simte Ana Petrovna Lamanova. Şi …
Vedeti si: “Familia Ortodoxa”, nr. 12 (71)/decembrie 2014: Sfantul Ioan din Kronstadt, chivernisitorul Tainelor cel cu rugaciune de foc † 20 decembrie „Cine este el? E un mare drept. Intreaga viata a cautat sa tina dumnezeiestile porunci si sa faca …
7. CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” 27-06-2014
Partile anterioare: Ce rol are duhul lumesc. Studentul proaspat admis Duhul lumesc are rolul de a-l atrage pe om si de a-l abate de la Dumnezeu. Duhul lumesc sufla pe calea cea larga. Duhul lumesc se straduieste neincetat sa-l atraga …
Despre educarea copiilor Toti parintii trebuie sa-si creasca copiii pentru Dumnezeu. (Sfantul Ioan Gura de Aur) *** Cea mai buna mostenire pe care pot sa o dea parintii copiilor este buna crestere. Aceasta are mult mai mare valoare decat toate …
“Ce minune! Intrat in relatie cu un necredincios sau cu cineva care s-a indepartat de Dumnezeu, sufletul nostru incearca o anumita repulsie fata de acel om, iar diavolul cauta sa transforme aceasta fireasca inaderenta in suparare si ura. Pentru a …
Din aceeasi carte: Sa starpim din noi incremenita nepasare fata de pacatele noastre; sa starpim din inima trufia, care ne face sa credem ca n-avem nevoie sa ni se ierte pacatele (I) Fratilor si surorilor care va pregatiti de impartasanie! Sa starpim …
Cititi si: Despre sfinti si sfintenie “Din Vietile Sfintilor a devenit cu totul lamurit ca sfintii cunosc intreaga taina a omului, a tuturor oamenilor, si a mea si a ta, pentru ca ei au cunoscut taina Singurului Om Desavarsit si …
De ce a fost omorat Dumnezeu-Omul? PARINTELE PETRONIU TANASE: Sfintele Patimi – Vinerea Mare “Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfantul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul …
“Invatatura vesnica ce rezulta din intamplarile acestei zile nu trebuie nici o clipa uitata. Ceea ce s-a intamplat cu Israelul de alta data, cu carturarii si preotii sai, se poate intampla si cu Israelul cel nou, cu crestinii si cu …
Pentru aceasta zi va mai recomandam: *** PARINTELE PETRONIU TANASE: Sfanta si Marea Marti Sfanta si Marea Marti ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului cu doua parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare si parabola talantilor. Prima pilda …
E timpul pentru rodire de taină prin rugăciune şi prin lacrimi. Orice clipă pierdută de noi nu se mai întoarce niciodată. Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră, şi suntem la un pas să ne strângem …
Sfantul Ioan de Kronstadt: Invatatura in Duminica a cincea din Postul Mare (I) Iubiti frati si iubite surori! Vreau acum sa va povestesc si sa va talcuiesc intrucatva Apostolul si Evanghelia de astazi. Din Apostol s-a citit o parte din …
Invatatura in Duminica a treia din Postul Mare, Duminica Sfintei Cruci (I) Pentru a usura nevointa postirii, Sfanta Biserica a randuit ca la mijlocul Postului sa se scoata Crucea de viata Facatoare a Domnului. Cine posteste cu adevarat trebuie neaparat …
Cuvant in Duminica a doua din Postul Mare (I) Intrand Iisus in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa, si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. …
Cuvânt in Duminica Ortodoxiei Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug (In 1, 47) Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit aşa despre Natanail, israilitean care locuia in Cana Galileii, atunci când acesta, la sfatul cunoscutului său Filip, s-a …
Vezi si: *** Invăţătură in miercurea primei săptămâni a Postului Mare Iată, iubiţilor, este deja a patra zi de când postim şi a patra zi de când mergem la dumnezeieştile slujbe ale Postului Mare. Postirea aduce, oare, folos sufletului nostru? …
Biserica – vistieria mantuirii CONCEPTUL DE BISERICA. BISERICA – EDUCATOARE A SUFLETELOR CRESTINESTI, CE ARE TOATE MIJLOACELE PENTRU MANTUIREA OMULUI. HARUL “Sfanta Biserica este cel mai mare, cel mai sfant, cel mai bun, mai intelept, mai neaparat trebuincios asezamant al …
Insemnatatea Jertfei de pe Golgota si a Tainei Impartasaniei in lucrarea proniatoare a mantuirii oamenilor (II) “Doamne, cat de minunat randuiesti Tu mantuirea neamului omenesc, cu cata bunatate, intelepciune, pogoramant, blandete, indelunga rabdare, asteptare – fiindca astepti cu rabdare indreptarea …
Caderea in pacat si urmarile ei. Diavolul – pricinuitorul pacatului. Insemnatatea Jertfei de pe Golgota si a Tainei Impartasaniei in lucrarea proniatoare a mantuirii oamenilor (I) “In orice om, chiar daca este intelept, se afla si multa prostie, si uneori …
CARE SUNT CONDITIILE CA RUGACIUNILE NOASTRE SA FIE BINE PRIMITE LA DUMNEZEU? Arhim. Roman Braga: Adevarata rugaciune nu se sfarseste niciodata – Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi? – …
Uneste-ti sufletul cu Dumnezeu prin credinta izvorata din inima si vei putea face tot ce doresti. Poarta razboi cu tine vrajmasii nevazuti, puternici si neadormiti? Ii vei invinge! Sau vrajmasii din afara, vazuti? Ii vei birui si pe aceia! Te …
26. Sfantul Ioan de Kronstadt (†20 dec.): PRIVESTE MAI DES IN INIMA TA, COBOARA-TE IN ADANCUL EI! 19-12-2010
“Priveste mai des in inima ta, coboara-te in adancul ei (adanca este inima omului);scoate la lumina limpede a constiintei tot ce e rau in ea, si cu suspine de parere de rau sau cu lacrimi amare de cainta schimba tot …
“In privinţa naturii bolilor, aşa cum am mai spus, suferinzii care au avut parte de cele mai multe vindecări au fost posedaţii, nevăzătorii şi alcoolicii. Vindecarea posedaţilor îi impunea părintelui Ioan o extraordinară tensiune rugătoare şi o imensă stăpânire de …
“Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moralizatori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, …
VIATA SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT – Preluata de pe blogul Taina casatoriei “Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin …
30. Sf. Ioan de Kronstadt: OAMENII AU CAZUT IN NECREDINTA FIINDCA S-AU LIPSIT DE DUHUL RUGACIUNII 18-12-2008
“Cand diavolul ni se afla in inima, simtim ceva ca o greutate ucigatoare, sufletul simte ca ceva il strange si ca se intuneca; totul ne irita; simtim repulsie fata de orice fapta buna; interpretam anapoda orice cuvant si orice gest …
Astazi, impreuna cu Sfantul Ierarh si Mucenic Ignatie Teoforul se face pomenire si Sfantului Ioan de Kronstadt, reper de capatai al spiritualitatii ortodoxe a ultimelor veacuri, a carui viata ramane un model si o inspiratie pentru orice preot cu adevarat …