Predici in Duminica a doua din Postul Mare ale Sfantului Ioan de Kronstadt: PARALIZIA SUFLETULUI SI URGENTA RIDICARII PRIN POCAINTA

31-03-2013 Sublinieri

310405-paralyticdecani

Cuvant in Duminica a doua din Postul Mare (I)

Intrand Iisus in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa, si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. Şi au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. (Mc. 2,1-3)

Daca un imparat pamantesc sau un fiu de imparat va veni intr-un oras sau intr-un sat si se va opri intr-o casa, in jurul acelei case se vor aduna multimi uriase de popor, fiindca toti vor sa-l vada pe imparat, toti vor sa auda cuvantul lui. Atat de inalt este rangul imparatului, atat de inalta este slujirea pe care el o aduce lui Dumne­zeu si oamenilor, incat oricine simte fata de el, fara sa vrea, o anumita evlavie. Iata insa ca a fost o vreme cand Insusi Imparatul Cerurilor, Imparatul a toata lumea, Dumnezeu Cel fara de inceput, Facatorul cerului si pamantului, Imparatul imparatilor pamantesti, S-a aratat pe pamant si a trait impreuna cu oamenii, umbland din cetate in cetate, din sat in sat. Ce fericire a fost pe cei care au putut sa-L priveasca pe Insusi Imparatul Ceresc, sa priveasca ochii Lui cei prealuminosi, care vad lumea intreaga, care ii veselesc pe ingeri si sunt infricosatori pentru draci, si sa auda din preadulcea Lui gura cuvintele Lui datatoare de viata, de odihna, de mangaiere, de veselie oricarui suflet lipsit de viclesug! Ii pizmuiti pe acei fericiti care au trait in vremea petrecerii lui Iisus Hristos pe pamant? Sa nu ii pizmuiti. El este si acum nedespartit de noi prin Dumnezeirea Sa, prin harul Sau, prin de viata Facatoarele Sale Taine, Dumnezeiescul Sau Trup si Dumnezeiescul Sau Sange: in aceasta privinta nu suntem cu nimic mai lipsiti decat cei din vremea vietii pamantesti a lui Iisus Hristos, ba chiar am primit mai mult decat ei, fiindca ei n-au avut fericirea sa guste Trupul si Sangele Lui de viata Facator, pe cand noi le gustam si ne indumnezeim.

Liturghiaigereasca1Liturghia, in vremea careia se savarseste aceasta Taina, ne zugraveste intreaga viata a lui Iisus Hristos, din leagan si pana la Inaltarea la Cer, iar Sfintele Taine ne arata prezenta Lui personala, nemasurata iubire a Domnului fata de zidirea Sa cea cuvantatoare, iar inalta aratare a lui Dumnezeu in trup si in chip ele om ne arata, fratii mei, vrednicia firii omenesti, care este facuta dupa chipul lui Dumnezeu, dar este injo­sita, slutita, paralizata si omorata de pacat. Ea ne incredinteaza ca daca omul va trai pe pamant cu dreptate si cu sfintenie, va fi deopotriva cu ingerii si dimpreuna cu ei va trai si va praznui in vecii cei nesfarsiti; ca pentru Dumnezeu, dupa Maica Domnului si sfintii ingeri, nu este nimeni si nimic mai presus si mai de pret decat omul, caruia El S-a asemanat, pentru care a patimit, a murit si a inviat; ca tot Cerul si Imparatia ceru­rilor sunt mostenirea omului si ca in afara de el nu mai sunt alti mostenitori, carora sa li se fi spus: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de moste­niti Imparatia care v-a fost gatita de la intemeierea lumii (Mt. 25, 34).

Sa ne intoarcem insa la ceea ce spune in Evanghelie.

Intrand Iisus in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa, si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inain­tea usii.

Orasul evreiesc Capernaum se afla langa lacul Ghenizaret, nu departe de varsarea raului Iordan in acesta, si era in timpul lui Iisus Hristos unul dintre orasele infloritoare si din plin locui­te ale Galileii. In vremea slujirii Sale obstesti de trei ani in vederea mantuirii neamului omenesc,Capernaum Domnul a fost nu o data in Capernaum, a propo­vaduit in sinagogile de acolo si a savarsit multe minuni. Printre altele, acolo a fost vindecat para­liticul despre care s-a citit astazi din Evanghelie. Acolo au fost tamaduiti sluga unui sutas roman, soacra lui Petru, femeia cu curgere de sange, doi orbi, un indracit si multi altii, acolo a fost invi­ata fiica lui Iair, mai-marele sinagogii. „Fericiti, de o suta de ori fericiti, veti spune, locuitorii acelui oras, in care a fost Iisus Hristos!” Eu insa nu voi spune asta. Nu, nu pot sa-i numesc fericiti pe locuitorii Capernaumului doar pentru ca la ei se oprea des Fiul lui Dumnezeu; nu pot sa fac asta, fiindca locuitorii Capernaumului, care vazuse­ra in numeroase randuri minunile Lui si bine­facerile aratate de El fata de concetatenii lor au ramas nerecunoscatori, necredinciosi, pacatosi nepocaiti. Domnul Insusi a certat orasul acesta, zicand:

Şi tu, Capernaume, care ai fost inaltat pana la cer, pana la iad te vei cobori – caci de s-ar fi facut in Sodoma minunile ce s-au facut in tine, ar fi ramas pana astazi, adica s-ar fi pocait; insa zic voua ca pamantului Sodomei ii va fi mai usor in ziua judecatii decat tie (Mt. 11,23-24).

Acum vedeti ca locuitorii Capernaumului sunt niste oameni nefericiti, caci desi au vazut adeseori minunile Domnului si au auzit invatatura Lui, au ramas pacatosi nepocaiti si au fost osanditi la iad.

Fratilor! Sa ne gandim la noi insine: am pri­mit cumva de la Domnul mai putine binefaceri decat locuitorii Capernaumului? Am fost nas­cuti prin Botez din apa si din Duh si am fost infi­ati de Dumnezeu; prin Mirungere am fost sfin­titi cu Duhul Sfant, prin Impartasire ne invredni­cim sa gustam Insusi Preacuratul Trup si Insusi Preacuratul Sange al Domnului; prin Pocain­ta ne invrednicim de iertarea pacatelor, dupa ce ne pocaim fara prefacatorie de ele; prin Preotie avem intotdeauna invatatori de credinta si via­ta crestineasca, savarsitori ai Tainelor mantuitoa­re si calauzitori catre Dumnezeu si viata vesni­ca; prin Maslu avem doctorie de bolile trupesti in urma pocaintei pentru pacate. Dar noi cum Ii rasplatim Domnului pentru toate milele Lui fata de noi, pentru toate minunile indelungii Lui rab­dari fata de noi? Ii rasplatim cu nerecunostinta, cu naravuri rele, cu invartosarea inimii, cu necre­dinta, cu imprastiere, cu impotmolirea in pacate si cu nepocairea pentru acestea. Dar vom putea face asta intotdeauna?SecureaLaPom1 Nu se va umple in scurta vreme masura indelungii rabdari a lui Dumnezeu fata de noi? Nu atarna deja sabia lui Dumne­zeu asupra capetelor noastre? Securea mortii nu este deja la radacina pomului – la inima noastra? Iadul nu si-a deschis, oare, falcile ca sa ne inghi­ta? Sa ne venim in fire, sa ne trezim, sa ne pocaim din suflet, cat mai este inca timp pentru pocainta. Sa invatam cuvantul lui Dumnezeu, mergand cu ravna la biserica, si sa ne indeletnicim cu binefa­cerile si milosteniile. Ce-i drept, in Postul Mare si la noi biserica se umple cateodata de rugatori la fel ca acea casa in care S-a oprit Iisus Hristos, si abia incape in ea poporul. Slava lui Dumnezeu! O, de s-ar umple cat mai des de crestini bisericile! Şi totusi, teatrele se umplu cu mult mai des.

Sa continuam insa talcuirea Evangheliei.

Şi le graia lor cuvantul.

Domnul aparea peste tot cu cuvantul, si acest cuvant era mai dulce decat fagurele de miere: el vindeca sufletele si trupuri­le, cucerea si preschimba inimile, cum s-a intam­plat cu Saul; invia mortii, alunga demonii, ii arun­ca la pamant pe cei cutezatori, poruncea tuturor stihiilor, care ascultau de glasul Celui Atotputer­nic; prefacea faptura intr-o clipita: acest cuvant rasuna in biserica si acum. Şi atunci, de ce sunt atat de putini oameni care asculta si implinesc? Din pricina imprastierii noastre, a iubirii noas­tre de lume, de bunurile si de placerile desarte. Nu puteti sluji, a zis Domnul o data pentru tot­deauna, si lui Dumnezeu, si mamonei, adica lumii (Mt. 6, 24). Sa va amintiti insa ca acest cuvant ne va judeca in ziua cea de pe urma. Asadar, sa luam aminte cat mai mult la cele auzite, ca nu cum­va sa cadem launtric de la Dumnezeu (Evr. 2, l)1. De aceea si cere Sfanta Biserica sa luam aminte atunci cand se citeste Evanghelia.

Şi au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi; si neputand ei, din pricina multi­mii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul (Mc. 2,3-4).

Cat de jalnic este omul atunci cand, fiind in deplina cunostinta, nu poate merge din pricina slabiciunii si trebuie sa fie ajutat mereu de altcineva: este o povara si pentru sine, si pentru ceilalti. Asa era slabanogul de care se vorbeste in Evanghelia de astazi, asa sunt la noi cei suferinzi de paralizie si de cate­va alte boli. Este insa si paralizie duhovniceasca, a carei pricina sunt pacatele, patimile – parali­zie neasemuit mai primejdioasa si mai vrednica de mila decat paralizia trupului, fiindca adeseori aduce dupa sine moartea vesnica. In aceasta pri­vinta, orice pacatos e un slabanog, un paralitic. Orice pacat este insotit de paralizia sufletului, ca urmare a caderii de la Dumnezeu, in Care este viata si puterea noastrasi intrucat cu totii paca­tuim, cu totii suntem slabanogi, cu totii suntem paralitici. Cum sa ne vindecam de aceasta parali­zie, de acest inceput al mortii vesnice? Prin poca­inta neprefacuta, adanca, deplina, pentru paca­te. Bineinteles, tocmai de aceea s-a si randuit sa se citeasca astazi Evanghelia despre slabanog, ca prin starea acestuia, care era urmare a paca­telor, sa miste inimile noastre si sa ne impinga la pocainta osardnica. Tocmai de aceea l-a vindecat Iisus Hristos pe slabanog, daruindu-i mai intai iertarea pacatelor.

Şi vazand Iisus credinta lor, adi­ca a celor care-l purtau pe slabanog, i-a zis slaba­nogului: „Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!” (Mc. 2,5).

De aici se vede limpede ca bolnavul suferea din pricina pacatelor sale.

Fratii mei! Cand sunteti bolnavi, mai intai de toate aduceti lui Dumnezeu prinosul pocaintei pentru pacate, alergati la Doctorul Cel Atotputernic, gustati Trupul si Sangele Lui Cel de viata Facator. Intre pacat si boala este o legatura taini­ca si stransa.

“Şi erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?(Mc. 2, 6-7).

In vicle­nia, pizma si iubirea lor de cinstiri, carturarii (acestia erau dascali invatati ai evreilor) au vazut binefacerea lui Iisus Hristos ca pe o hula, si s-au tulburat. Şi acum, fratilor, pe omul viclean il smintesc si faptele bune. Te duci la biserica sa te rogi, citesti cartile sfinte, fugi de distractii, de spectacole, de tovarasii lumesti – zice ca esti fatar­nic. Dai milostenie – zice ca inmultesti parazitii societatii. N-ar fi mai bine pentru acesti oameni vicleni sa se uite la ei insisi decat sa-i judece si sa-i osandeasca pe altii? Trebuie sa ne amintim vorbele Dreptului Judecator: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mt. 7,1). Cunoscator al inimilor fiind, Iisus Hristos a dat in vileag gandurile viclene ale potrivnicilor Sai:

De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: „Ier­tate iti sunt pacatele”, sau a zice: „Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla”? (Mc. 2, 8-9).

Chiar asa: pen­tru un simplu om nu este in aceeasi masura cu neputinta sa ierte pacatele savarsite impotriva lui Dumnezeu de catre un om asemenea lui si sa vindece cu cuvantul boala? Se intelege de la sine ca da. Pentru cine este cu putinta asa ceva? Doar pentru Dumnezeu: prin urmare, daca cuvantul lui Iisus Hristos era fapta, altfel spus daca nimi­cea pacatele, vindeca bolile de tot felul, dupa cum si vedeau toti acei oameni, printre care si carturarii, cum Il puteau invinui pe Domnul de hula? Privind cele intamplate, trebuia sa creada ca Iisus Hristos este Dumnezeu, fiindca El iarta pacatele si nimiceste cu cuvantul Sau toate boli­le, insa ei spuneau: El huleste. Ce le-a raspuns Domnul?

Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omu­lui a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.” Şi s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumne­zeu, zicand: „Asemenea lucruri n-am vazut nicioda­ta(Mc. 2, 10-12).

Vedeti deci: cuvantul a deve­nit fapta: pacatele au fost iertate, paralizia a tre­cut, omul s-a facut pe deplin sanatos si zdravan. Atat iertarea pacatelor, cat si vindecarea bolii au aratat ca Iisus Hristos este Judecator, Datator de viata si Dumnezeu, iar nu hulitor, cum socoteau carturarii. Fratii mei! Puterea de a ierta pacatele oamenilor este doar a lui Dumnezeu, Facatorul si Legiuitorul lor – si care dintre voi nu a aflat din proprie experienta ca Iisus Hristos ne iarta si ne dezleaga de tot pacatul? Ce usurime si ce odihna si ce veselie are sufletul cand te pocaiesti din toata inima de pacatele tale inaintea Dom­nului si auzi cuvantul: Fiule, iertate iti sunt paca­tele tale! Ce veselie are sufletul cand gusti cu cre­dinta si cu dragoste din hrana Lui cea dumnezeiasca – Preacuratul Lui Trup si Preacuratul Lui Sange! Cat de des se insanatosesc si acum bolna­vii la scurta vreme dupa ce se pocaiesc inaintea preotului si se impartasesc cu Sfintele lui Hristos Taine!

Cu totii am aflat de nenumarate ori, din proprie experienta, ca Iisus Hristos este Judeca­torul, Mantuitorul, Datatorul de viata si Dumne­zeul nostru: asadar, sa alergam intotdeauna la El cu ravna si cu credinta, ca sa primim de la obisnuita Lui milostivire, pe care am incercat-o de atatea ori, iertarea pacatelor, pacea sufletului si totodata sanatatea trupului. Vistieria milostivirii este deschisa intotdeauna pentru fiecare: fiecare poate sa ia din ea si de o mie de ori pe zi, fiindca nenumaratele noastre pacate nu vor birui nesfar­sita milostivire a Stapanului – asta daca sun­tem pacatosi care se pocaiesc cu adevarat. Slava milostivirii Tale, Doamne, in vecii vecilor!

Dar si noi sa fim, fratilor, milostivi fata de aproapele. Iarasi rog dragostea voastra sa faca milostenie cu saracii aflati in grija parohiei noastre. Binevoiti sa faceti asta in numele lui Dumnezeu: cine da saracului nu va duce, din milostivirea lui Dumne­zeu, lipsa (Parimii 28, 27). Amin!

1 Potrivit versiunii slavone (n.tr.).

παραλυτοθυ

Cuvant in Duminica a doua din Postul Mare (II)

Fiule, iertate iti sunt pacatele tale (Mc. 2, 5)

E limpede ca paraliticul a fost adus la Iisus Hristos pentru a fi vindecat de boala – iar Iisus Hristos mai intai ii vindeca sufletul de pacate, iar dupa iertarea pacatelor i-a zis: scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta (Mc. 2, 11). Ce sa insem­ne un asemenea fel de tamaduire? Inseamna ca bolile care ne lovesc sunt urmari ale pacatelor noastre si ca nu se poate sa scapam pe deplin de boli daca nu ne curatim mai intai de paca­te, intrucat nu pot fi inlaturate urmarile fara a fi inlaturate mai intai pricinile. Intrucat si acum sunt adeseori printre noi numerosi bolnavi, care cauta mijloace impotriva bolilor lor, spre zidi­rea si folosul de obste vom sta de vorba despre stransa legatura dintre pacatele noastre si bolile trupului.

Chiar sa fie intre pacate si suferintele trupu­lui o legatura atat de stransa, incat bolile trupesti mai mult sau mai putin indelungate sunt urma­re a pacatelor? Chiar asa, intre boli si pacate este legatura urmatoare: pacatul este pierzator pen­tru suflet, iar totodata e stricator si pentru trup. Sfantul Apostol spune despre pacat: plata pacatului este moartea (Rom. 6, 23), adica pacatul, ca un tiran necrutator, aduna dare de la oamenii ce-i slujesc – si toti ii slujesc. Aceasta dare este moartea. Asadar, moartea este o dare pe care suntem nevoiti s-o platim pacatului, iar mortii ii premerg aproape intotdeauna boli mai mult sau mai putin indelungate. De aici se vede ca intre pacat si boli este o legatura cat se poate de stran­sa. Daca n-ar fi pacat, n-ar mai fi bolile si moar­tea. Tocmai de aceea, in veacul viitor nu vor mai fi boli. Moarte nu va mai fi, nici plangere, nici stri­gat, nici durere (Apoc. 21, 4), da marturie Ioan, vazatorul tainelor, in dumnezeiasca Apocalipsa. Adeseori, pentru pacatele omenesti Insusi Dum­nezeu trimite nemijlocit boli: de pilda, da satanei spre istovirea1 trupului (I Cor. 5,5), cum s-a intam­plat cu incestuosul pomenit in prima Epistola a Apostolului Pavel catre Corinteni, sau il lipseste de folosinta anumitor simturi si madulare, sau il supune altor feluri de boli. Atunci, bolile sunt o lucrare a bunatatii lui Dumnezeu, Care nu voies­te moartea vesnica a pacatosului, ci ca acesta sa se intoarca din calea sa cea rea si sa fie viu (v. Iez. 33, 11).

Oamenii se insala cum nu se poate mai rau cu dulceata vremelnica a pacatului, insa Dumnezeu, in bunatatea Sa, nu vrea pierzarea noastra vesnica, ci vrea sa-i faca pe toti partasi ai fericirii – dar cum sa faca asta, daca omul nici nu vrea sa bage in seama fericirea viitoare si chinu­rile vesnice si daca e dedat cu toata fiinta sa dis­tractiilor si satisfactiilor pamantesti? El se simte in plinatatea puterilor si crede ca trebuie sa tra­iasca aici asa cum vrea, atata timp cat este in via­ta. Cum sa-l faci sa se gandeasca la Dumnezeu, la viata vesnica pentru care a fost zidit, cum sa-l faci sa primeasca credinta si virtutea in asa fel incat acestea sa devina viata inimii lui? Atunci, bolile si suferintele sunt mijlocul cel mai bun. Ajunge sa ne uitam la un om bolnav ori lovit de alta nenorocire ca sa ne incredintam cat de bine­facatoare sunt uneori pentru noi bolile si neno­rocirile. Intr-o asemenea cercetare dumnezeias­ca, omul intra in sine insusi, vede ca e nimicnic si degrab trecator, ca iarba, ca floarea campului (Is. 40, 6), ca toate cele pamantesti sunt pulbere si desertaciune, ca numai Dumnezeu si virtutea sunt vesnice, ca omul are neaparata nevoie in aceasta viata sa-I slujeasca lui Dumnezeu in duh si in adevar si sa-si adune fapte bune pentru via­ta vesnica.

Fratilor! Cu totii suntem bolnavi sau neferi­citi intr-o privinta sau alta, si cu totii dorim, din firescul instinct de conservare, sa fim sanatosi si in bunastare. Sa ne amintim ca bolile noastre, fiind adesea, in ce priveste obarsia, rodul propri­ilor noastre faradelegi, al propriei noastre lipse de prevedere sau vieti neinfranate, sunt la fel de des, in ce priveste puterea si lungimea, pedeap­sa dumnezeiasca pentru pacatele noastre. Daca vrem sa scapam de boli, trebuie mai intai sa nimi­cim pricina lor launtrica, pacatele: atunci, neno­rocirea dinafara va trece de la sine. Sa ne amin­tim ca bolile si moartea n-ar fi in neamul ome­nesc daca prin primul om n-ar fi intrat in lume pacatul. Oamenii n-au decat sa-si inchipuie ce pricini ale bolilor vor, dar daca vor patrunde in miezul lucrurilor vor ajunge la cea mai insemna­ta dintre pricinile lor, si anume la faptul ca firea trupului omenesc a fost candva vatamata puter­nic, fiind vatamata si acum de o anumita putere launtrica dusmanoasa, si tocmai de aceea este atat de simtitoare chiar si fata de cele mai mici schimbari ale stihiilor, tocmai de aceea a devenit atat de slaba si lesne de stricat.

Acum este vreme de tamaduire a sufletului. Asadar, sa fugim de pacate, care fac sufletul sa se imbolnaveasca si sa sufere, si tamaduirile noastre degraba vor rasari (Is. 58, 8). Amin!

1 Potrivit versiunii slavone (n.tr.).

(in: Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013)

Vindecarea-slabanogului-din-Capernaum-4

Pentru aceasta Evanghelie, va mai recomandam:

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica a doua din Postul Mare, Duminica Sfantului Grigorie Palama, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Ioan de Kronstadt, Vindecarea slabanogului din Capernaum

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Predici in Duminica a doua din Postul Mare ale Sfantului Ioan de Kronstadt: PARALIZIA SUFLETULUI SI URGENTA RIDICARII PRIN POCAINTA

  1. Pingback: PREDICI LA DUMINICA A II-A DIN POSTUL MARE (a Sfantului Grigorie Palama): “FUNIA” BUNATATII LUI DUMNEZEU CARE NE IARTA PACATELE: “Te conjur din partea lui Dumnezeu celui viu, frate crestine, nu lasa sa se rupa funia!” -
  2. Pingback: TAINA PRIETENIEI SI A INCREDERII daruite noua de SFANTUL EFREM CEL NOU. Sa nu calcam in picioare aceasta incredere! Cum se adevereste: “Nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut” -
  3. Pingback: CE OTRAVA NE SLABANOGESTE SI NE OMOARA SUFLETUL SI CE DOCTORIE MINUNATA NE SALVEAZA? “Tot sufletul nefăţarnic însetează de pocăinţă ca de o băutura de viaţă dătătoare… O, câtă milostivire a revărsat asupra ta Domnul în toate zi
  4. Pingback: SPARGEREA TAVANULUI | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Duminica Sfântului Grigorie Palama: LUCRAREA DĂRUITOARE A LUI DUMNEZEU și STRĂDANIA URIAȘĂ A LINIȘTIRII, ca “așezare în darul lui Dumnezeu” (VIDEO cu PS Ignatie Trif, PS Siluan Mănăilă și Pr. Gheorghe Holbea) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate