DUMINICA ORTODOXIEI. Predici ale Sfantului Ioan de Kronstadt in prima duminica din Postul Mare. NOI SUNTEM ORTODOCSI IN CARE NU ESTE VICLESUG?

23-03-2013 Sublinieri

philip-brings-nathanael-to-jesus-97627_630x210

Cuvânt in Duminica Ortodoxiei

Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug (In 1, 47)

Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit aşa despre Natanail, israilitean care locuia in Cana Galileii, atunci când acesta, la sfatul cunoscutului său Filip, s-a dus la Iisus Hristos ca să vadă dacă EI este Mesia făgăduit Iui Israil. Filip i-a zis lui Natanail:

„Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege şi proorocii, pe lisus, fiul lui Iosif din Nazaret.”

Si i-a zis Natanael:

„Din Nazaret poate fi ceva bun?”

Filip i-a zis:

„Vino şi vezi”.

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el:

„Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”.

Natanael I-a zis:

„De unde mă cunoşti?”

A răspuns Iisus şi i-a zis:

„Mai inainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin”,

adică: „ştiam toate gândurile tale, credinţa ta, aşteptarea lui Mesia, slujirea ta viitoare”.

După cum se vede, Domnul, Cunoscătorul inimilor, a atins cea mai vie coardă din inima lui Natanail, cel mai sincer gând, cea mai sinceră dorinţă şi aşteptare a lui, arătând-i limpede dumnezeiasca Sa atotştiinţă şi iată, că Natanail a fost vânat la credinţa în Hristos. El strigă:

Rabbi! Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti impăratul lui Israil,

şi se face ucenic al Lui sub numele de Bartolomeu — unul dintre cei doisprezece (v. In 1, 45-51).

Dar de ce in această duminică, care se numeşte Duminica Ortodoxiei, este rânduit de către Biserică să se citească tocmai această Evanghelie, în care se istoriseşte ceea ce a vorbit Domnul cu Natanail? Ἅγιος Ναθαναὴλ ὁ ἈπόστολοςDeoarece în cuvintele Domnului către Natanail este arătat caracterul adevăratului creştin ortodox şi, indeobşte, caracterul adevăratei Biserici Ortodoxe a lui Hristos.

Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug,

a spus Domnul despre Natanail, adică „iată un om care gândeşte, cugetă, crede, nădăjduieşte, vorbeşte şi făptuieşte drept, fără ocolişuri şi cu tărie”, deoarece Natanail a crezut drept, deodată, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, si după aceea nu s-a mai clintit niciodată in credinţă şi în nădejde, nu şi-a mai schimbat gândurile cu privire la Dumnezeiasca Lui Persoană. Nu aşa trebuie să fie şi creştinul adevărat? Nu aşa trebuie să fie toată obştea de Dumnezeu rânduită a creştinilor ortodocşi?

Nu trebuie să fie aşa cum şi este Biserica Ortodoxă? Ce laudă inaltă pentru Natanail din partea Celui care cercetează inimile şi rărunchii este cuprinsă in cuvintele: Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug! Ce laudă inaltă pentru creştinul despre care Domnul a zis: „Iată creştin adevărat, intru care nu este vicleşug”, şi pentru Biserica despre care Domnul zice:

„Iată Biserică intru care nu este vicleşug, întru care nu sunt deşarte născociri omeneşti, care este adevărată in toată învăţătura sa, in toate Tainele sale, în toate slujbele sale, in toată cârmuirea sa, in toată alcătuirea şi rânduiala sa”.

Or, tocmai aşa sunt toţi sfinţii noştri, aşa este toată Biserica Ortodoxă, de la inceputul ei şi până acum, precum dă mărturie istoria nepărtinitoare a Bisericii şi Dumnezeu insuşi, prin feluritele semne şi minuni care se fac în Biserică. Ea este, potrivit Apostolului, stâlpul şi intărirea adevărului (I Tim. 8, 15), este Biserică slăvită, fără pată, sau zbârcitură, sau altceva de acest fel (Efes. 5, 27).

Si prin ce nevoinţe sângeroase, prin ce lupte cu vrăjmaşii adevărului, prin câte şi cât de crâncene morţi ale râvnitorilor curăţiei, sfinţeniei şi ortodoxiei credinţei şi Bisericii am dobândit noi, fraţilor, ortodoxia credinţei noastre, care ne călăuzeşte la viaţa veşnică! Pentru păstrar863ea şi apărarea patriei noastre şi a credinţei ortodoxe au fost vărsate râuri de sânge de către ostaşii şi căpeteniile noastre, care au luptat şi cu păgâni, şi cu mahomedani, şi cu creştini străini de Biserica Ortodoxă: şi pentru păstrarea şi apărarea credintei ortodoxe au fost vărsate râuri de sânge apostolesc, prorocesc şi mucenicesc, multe suferinţe au fost răbdate de cuvioşii Părinţi şi de alţi luptători pentru credinţă.

Ce facem insă noi, fiii Bisericii Ortodoxe? Păzim această moştenire nepreţuită care este credinţa ortodoxă, urmăm invăţăturii, poruncilor, regulilor, rânduielilor, indrumărilor ei? Ne place să aducem lui Dumnezeu slujbă — rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (Evr. 13, 15)? Ne innoim prin aceasta, ne sfinţim zi de zi, ne indreptăm, căutăm să ajungem la desăvârşirea spre care năzuiau sfinţii? Ne desăvârşim in iubirea de Dumnezeu şi de aproapele? Ne preţuim credinţa? Credem că este o uriaşă milă dumnezeiască, cel mai mare şi mai dintâi bun din viaţa noastră faptul că avem fericirea de a face parte din Biserica Ortodoxă, care este una, sfântă, sobornicească şi apostolească? Ce vom răspunde la intrebările acestea, dacă e s-o facem după conştiinţă? Spre ruşinea noastră, va trebui să mărturisim că mulţi, multi din creştinii ortodocşi nu numai că nu au credinţa ortodoxă in inimă şi în viaţă, ci nu o au nici măcar pe limbă: La ei s-a evaporat de tot ori s-a prefăcut intr-o nepăsare desăvârşită faţă de orice credinţă, fie aceasta catolică, luterană, iudaică, mahomedană sau chiar păgână. De la mulţi auzim că în orice credinţă putem plăcea lui Dumnezeu, de parcă  orice credinţă ar fi plăcută Lui şi de parcă minciuna şi adevărul, dreptatea şi nedreptatea sunt pentru El totuna.

Iată in ce hal a ajuns la mulţi necunoasterea credinţei noastre, necunoasterea duhului şi istoriei Bisericii noastre, instrăinarea de viaţa şi de slujirea ei, iată in ce hal a ajuns de intunecată concepţia despre Ortodoxie, despre neortodoxie şi eterodoxie! In ziare scrie că undeva în Rusia, la un examen, o persoana oficială a numit „aberantă” istorisirea despre ducerea lui Isaac ca jertfă. Acesta este intuneric, haos, ignoranţă distrugătoare!

Ca mădular al Bisericii, creştinul trebuie să cunoască credinţa sa şi să se străduiască a trăi potrivit credinţei, a se mântui prin credinţa sa, fiindcă vrăjmaşii mantuirii noastre nu dorm, ci caută in fiecare clipă pierzania noastră, şi să nu-şi lase credinţa ca pe ceva ce constituie doar specialitatea unui cerc restrâns de oameni, sau ca pe o jucărie inutilă, bună doar pentru vârsta copilărească, sau ca pe ceva  Pantocrator-the-Church-Fatherspotrivit doar plebei inculte. Celor ce işi inchipuie aşa ceva nu le-ar strica să işi amintească venerabila vechime a credinţei noastre, care este de o vârstă cu neamul omenesc, şi obârşia ei, care este este nemijlocit de la Dumnezeu, şi faptul că in această credinţă au trăit şi s-au mântuit oameni de orice neam, tagmă şi stare: impăraţi slăviţi şi filosofi inţelepţi, legiuitori şi mari retori, oameni de seamă şi oameni simpli, bogaţi şi săraci, bărbaţi şi femei, toţi câţi alcătuiesc adevărata frumuseţe şi slavă a omenirii.

Trebuie spus, spre slava credinţei ortodoxe, şi că nici o religie in afară de ea nu îl poate aduce pe om la desăvârşirea morală, altfel spus la sfinţenie, şi la desăvârşita săvârşire a ceea ce este pe placul lui Dumnezeu, precum arată şi istoria Bisericii, şi rămăşiţele nestricăcioase, făcătoare de minuni, ale plăcuţilor lui Dumnezeu, şi minunatele nevointe ale sfinţilor Bisericii Ortodoxe, prin care aceştia au plăcut lui Dumnezeu cu desăvârşire, fiind incă din timpul vieţii străvăzători şi făcători de minuni. După bunul simţ aşa şi trebuie să fie: la desăvârşire poate duce doar credinta desăvârşită dimpreună cu toate puterile dumnezeieşti, cu toate armele duhovniceşti impotriva trupului pătimaş, a lumii şi a diavolului. Iar dacă acum mulţi din creştinii ortodocşi trăiesc mai rău decât mahomedanii şi decât păgânii, aşa încât nu demult, in Petersburg, capul mahomedanilor din Rusia şi-a lăudat public coreligionarii pentru faptul că intre ei nu se află asemenea păcătoşi ca intre creştini, care atentează la viaţa  ţarilor, bineinţeles că această viaţă cu adevărată păcătoasă a creştinilor nu trebuie câtuşi de puţin imputată credinţei ortodoxe, care e neclintită in temeiurile adevărului şi sfinteniei sale, după cum a făgăduit insuşi Mântuitorul şi dă mărturie istoria. Oamenii aceştia, deşi au ieşit dintre noi, nu au fost de-ai noştri cu adevărat, ci numai cu numele.

Da, fraţilor, numai credinţa ortodoxă curăţeşte şi sfinţeşte firea omenească stricată de păcat, îi innoieşte pe cei stricaţi, mai ales prin Tainele Botezului, Pocăinţei şi Impărtăşaniei; îi luminează pe cei intunecaţi, îi vindecă pe cei răniţi cu păcatele, îi incălzeşte pe cei ingheţaţi, cu harul Duhului Celui Sfânt îi bineinmiresmează pe cei impuţiţi de patimi; celor omorâţi le redă viaţă, uneşte iarăşi cu Dumnezeu pe cei despărţiţi de El, îi face din nou ai Lui pe cei Instrăinaţi de El, ii intăreşte pe cei slăbiţi, ii reface şi îi impodobeşte pe cei sluţiţi, ii ridică pe cei căzuţi, ii slobozeşte pe cei robiţi, îi umple de dragoste pe cei vrăjmaşi, cum a făcut cu Apostolul Pavel si cu mulţi alţii, pe cei hulitori îi umple de slavoslovire necontenită a lui Dumnezeu, îi umple de nădejde pe cei deznădăjduiţi, ii mângâie pe cei descurajaţi, ii izbăveşte pe cei vinovaţi de osândă şi de pedepsirea din gheenă, ii impaca pe cei tulburaţi, ii intăreşte pe cei istoviţi, le dă lărgime celor strâmtoraţi, îi imbogăţeşte cu dreptatea pe cei nedrepţi, îi face simpli pe cei vicleni, îi face buni pe cei răi, îi indreaptă pe cei stricaţi, îi face infrânaţi pe cei lacomi, îi face curaţi pe cei curvari, ii face darnici pe cei zgârciţi, ii face inţelepţi pe cei fără minte, îi face cereşti pe cei lipiţi de pământ, îi face subţiri pe cei grosolani, îi face duhovniceşti pe cei trupeşti, îi face iubitori de Dumnezeu pe cei iubitori de materie, face lepădaţi de sine şi atotiubitori pe cei iubitori de sine, îi face asemănători cu Dumnezeu şi — o, minune! — dumnezeieşti pe cei asemănători dracilor!

Iată ce minuni face credinţa ortodoxă în om! Vreţi să vă convingeţi de asta? Citiţi vieţile sfinţilor, istoria Bisericii, şi veţi vedea limpede toate minunile acestea: veţi vedea lupi care s-au prefăcut in miei, curvari şi curve care s-au prefăcut in oameni drepţi şi deopotrivă cu ingerii, iubitori de arginţi care s-au prefăcut în milostivi, iubitori de plăceri care s-au prefăcut in înfrânaţi; veţi vedea oameni imbrăcaţi cu puterea şi cu mărirea pământească in smeritul veşmânt al monahului.

Iată creştini adevăraţi, iată îngeri in trup, iată pe pământ cetăţeni ai Cerului şi totodată slugi credincioase ale patriei pământeşti, la fel ca cei patruzeci de mucenici din Sevastia, care sunt pomeniţi în această zi! Iată ce poate face credinţa ortodoxă cu oamenii care o ţin cu adevărat şi urmează indrumării ei! Dar in noi de ce nu pricinuieşte o asemenea schimbare mântuitoare? Din pricina puţinătăţii de credinţă sau necredinţei noastre, a uşurătăţii noastre, a stricăciunii şi lipsei de pocăinţă a inimii noastre; din pricina patimilor care s-au intărit în noi şi au pus stăpânire pe noi, din pricina faptului că mulţi nu s-au pătruns câtuşi de puţin de duhul şi de viaţa Bisericii, ci se ţin de ea slab şi mai mult de formă. Din aceleaşi pricini au luat naştere la noi şi toate viciile societăţii contemporane: omorurile, sinuciderile, incendierile, furtul avutului obştesc, luxul peste măsură, desfrâul, viaţa de risipă, goana după plăcerile de tot felul ale simţurilor. Ca să fim creşduminica-ortodoxiei-biruinta-icoanelortini ortodocşi adevăraţi, trebutie, mai intâi de toate, să avem impărtăşire vie, necontenită, cu Biserica Ortodoxă, să luam parte la rugăciunile, la invăţătura, la Tainele ei, să ne studiem cu râvnă credinţa, să ne patrundem de duhul ei şi să trăim în el, să ne călăuzim după poruncile, rânduielile ei şi — cel mai insemnat lucru — să refacem in noi, prin pocăintă adevărată şi adâncă, chipul adevăratului creştin ortodox, având ca pildă chipul sfinţilor vechi şi noi sau, şi mai bine, chipul insuşi Domnului nostru Iisus Hristos, Care zice:

v-am dat vouă Ca precum am făcut Eu vouă să faceţi şi voi (In 13, 15),

ca să zică şi despre noi Domnul cum a zis cândva despre Natanail:

Iată, cu adevărat, israilitean intru care nu este vicleşug!

Amin.

Ο ΚΥΡΙΟΣ ΚΑΙ ΟΙ ΜΑΘΗΤΑΙ

***

Cuvant in prima Duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei

De acum veti vedea cerurile deschise (In 1, 51)

Iubiţi fraţi, iubite surori!

Mă fericesc pe mine insumi si va fericesc pe multi dintre voi pentru negraita milostivire dumnezeiasca, pentru innoirea duhovniceasca primita prin nevointa rugaciunii, postirii si pocaintei, iar mai ales prin impartasirea cu Preacuratele si de viata Facatoarele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului. Si in această scurta vreme aţi putut cunoaşte din proprie experienţă folosul postului şi al rugăciunii, ca sa nu mai zic de folosul postirii, spovedaniei si impartasaniei – daca, bineinteles, ne-am folosit fara fatarnicie de acest rastimp spre mantuirea noastra si am indeplinit cu sinceritate conditia postirii: daca ne-am infranat de la mancarea si bautura prisositoare, daca ne-am rugat si ne-am smerit fara prefacatorie inaintea lui Dumnezeu si a aproapelui, daca am fost milostivi, daca ne-am dat seama de multimea nedreptatilor si nelegiuirilor si ne-a parut cu adevarat rau pentru ele, daca am luat hotararea neclintita de a nu le mai savarsi si, in fine daca ni le-am recunoscut fara prefacatorie si am primit dezlegare si iertare de ele, invrednicindu-ne sa gustam din hrana cea de viata facatoare.

prayer-of-st-ephrem-in-russia-e1270108338447Dar toti am primit cu adevarat folos de la saptamana care a trecut? Inimile noastre s-au apropiat, oare, de Dumnezeu, de Preacurata maica a Vietii, de Biserica, de sfantul inger pazitor si de sfintii lui Dumnezeu? Cu adevarat am indragit dreptatea si virtutea si am urat toata nedreptatea si faradelegea? Cu adevarat Il iubim pe Dumnezeu, cu adevarat ne iubim aproapele? Simtim o mai mare inrudire duhovniceasca intre noi, cum se cuvine unor madulare ale trupului celui unul al lui Hristos, unor madulare ale lui Hristos? Fiindca una e painea Tainei, un singur trup suntem cei multi, caci toti ne impartasim din una si aceeasi paine (v. I Cor. 10, 17).

Simtim, oare, cu inima ca suvoaiele faradelegii nu se mai revarsa cu aceeasi obraznicie si silnicie asupra sufletului nostru ca inainte de postire si impartasire, au secat, oare, intr-o buna masura, am devenit, oare, mai curati, mai liberi, mai liniştiţi, mai nepătimaşi, mai buni, mai blânzi, mai inclinaţi spre tot ce este bun şi folositor? S-a micşorat, oare, in noi lăcomia de plăcerile şi de câştigurile trupeşti? Am devenit mai blânzi, mai răbdători, mai ingăduitori faţă de aproapele? Am inceput, oare, să privim mai des spre Cer, spre patria noastră cea adevărată şi veşnică, şi să ne uităm cu mai puţină impătimire la toate cele pământeşti, inţelegând că acestea sunt vremelnice şi degrab trecătoare? Căci iată câţi dintre noi sunt răpiţi de moarte, care îşi ia neincetat jertfele… Dacă aşa stau lucrurile, dacă am devenit mai buni şi mai inţelepţi, iarăşi mă fericesc pe mine însumi şi vă fericesc şi pe voi pentru marea milostivire dumnezeiască, şi totodată mă rog ca Domnul să intărească această bună aşe-zare şi dispoziţie a inimii in mine şi in voi — dar nimeni dintre noi să nu se lase amăgit de gândul viclean că acum, slavă lui Dumnezeu, ne-am descarcat de povara păcatelor şi putem iarăşi sa trăim aşa cum am trăit inainte şi să păcătuim aşa cum am păcătuit inainte (căci, zicem noi, „cine e fără de păcat?…”). Este adevărat, fraţilor şi surorilor, ca nimeni nu-i fără de păcat, dar să trăim aşa cum am trăit şi să păcătuim la fel ca inainte, după ce ne-am innoit prin pocăinţă şi impărtăşire, este necuviincios pentru creştin. Prin duhovnic, Sfânta Biserică îl povăţuieşte aşa pe orice om care se pocăieşte:

„De toate acestea dator eşti să te păzeşti de acum înainte, de vreme ce te-ai botezat cu al doilea botez, după rânduiala Tainei creştineşti. Pune, dar, inceput bun, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai vârtos te păzeşte ca să nu te mai intorci la greşalele pe care le-ai făcut, ca să nu fii de râs şi de batjocură diavolilor şi lumii, ci să trăieşti cinstit, şi drept, şi evlavios, “ca să-ţi ajute Dumnezeu cu harul Său.”

Iată, deci, ce-l indeamnă Biserica pe cel ce s-a pocăit. De altfel, şi bunul simţ ne invaţă acelaşi lucru, căci cine vrea să se murdărească dinadins după ce s-a spălat? Numai porcul, după ce a fost spălat, se duce să, se tăvălească iar in noroi; doar câinelui îi sta in fire să se intoarcă la vărsătura sa (v. II Ptr. 2, 22).

Iată, te-ai făcut sănătos: de acum -să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva şi mai rău (In 5, 14),

îi spune Domnul paraliticului vindecat. Si cu noi se poate intâmpla ceva foarte rău dacă nu ne vom ingriji de virtute după pocăinţă; atunci, harul lui Dumnezeu ne va părăsi, din pricina nepăsării noastre şi a neluării-aminte la sine. Pocăinţa şi impărtăşania ne deschid Cerul şi impărăţia cerurilor, pentru că, spune Domnul,

cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sangele Meu are viaţă veşnică — rămâne în Mine, şi Eu in el (In 6, 54, 56).

Si atunci, cum să nu punem preţ pe darul primit — viaţa veşnică, rămânerea lui Hristos noi şi a noastră in El! Ni s-a deschis Cerul prin pocăinţa şi împărtăşanie, după cuvântul Scripturii: de acum veţi vedea cerurile deschise: ce minunată milostivire! Prin păcatele noastre a fost inchis ca şi cu nişte zăvoare şi lacăte cât se poate de tari: să ne folosim, deci, de această milostivire dumnezeiască, atâta timp cât nu s-a inchis incă in faţa noastră, caci numai Dumnezeu ştie dacă se va deschide pentru noi iarăşi dupâ ce vom inchide din nou prin păcatele săvârşite de bunăvoie. In faţa multora ea s-a inchis pentru totdeauna. Fecioarele cele nebune bateau in porţile incuiate, zicând:

Doamne! Doamne! Deschide-ne nouă,

dar s-a zis:

Adevărat zic voua, nu vă cunosc pe voi

— iar nouă tuturor ni s-a zis:

Privegheati, dar, că nu ştiţi ziua, nici ceasul in care Fiul Omului va veni (Mt. 25, 11-13).

Amin.

(in: Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013)

ioan-de-kronstadt-sf-cuvinte-la-postul-mare-9963

Pentru Duminica Ortodoxiei, va mai recomandam:

***


Categorii

1. Slider, Duminica Ortodoxiei, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Sfantul Ioan de Kronstadt

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “DUMINICA ORTODOXIEI. Predici ale Sfantului Ioan de Kronstadt in prima duminica din Postul Mare. NOI SUNTEM ORTODOCSI IN CARE NU ESTE VICLESUG?

  1. Pingback: CE FACEM CU ICOANA LUI DUMNEZEU DIN NOI? Predica la Duminica Ortodoxiei a Cuviosului Iustin Popovici: “ACESTA ESTI TU. Ia aminte, omule, cum traiesti! Nu sluți chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Hristos” -
  2. Pingback: Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie -
  3. Pingback: PREDICI AUDIO-VIDEO la DUMINICA ORTODOXIEI: “Hristos trebuie sa se faca ICOANA IN NOI! Ortodox – asta inseamna la urma urmei: sa poti sa privesti pe cel de langa tine ASA CUM HRISTOS TE PRIVESTE PE TINE“ | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Arhim. Nichifor Horia: FARA DREAPTA CREDINTA SE SPURCA TOT, PRECUM UN GRAM DE BALEGAR STRICA TOATA APA CURATA/ IPS Teofan – predici audio trezitoare in prima saptamana de Post/ “ORTODOXIA NOASTRA NU-I MUZEU, CI VIATA”/ SFINTII 40 DE MUCE
  6. Pingback: Cuvintele Cuviosului Ioan Krestiankin la SARBATOAREA ORTODOXIEI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Păzind dreapta credinţă, te sârguieşti tu să vieţuieşti după regulile acestei sfinte credinţe? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate