DIN PARTEA PARINTELUI JUSTIN PARVU: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

14-01-2009 Sublinieri

Cititi si: Cuv. Paisie Aghioritul despre semnele timpului, Antihrist si pecetea 666

067-parintele-iustin-parvu-manastirea-petru-voda.jpg

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi  impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate –  ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi  îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenism, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul  sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu

Tabel anexă cu obştile mănăstirilor şi preoţii parohi care se alătură acestei scrisori prin semnătura lor: (…)

cruce-athos.jpg


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

322 Commentarii la “DIN PARTEA PARINTELUI JUSTIN PARVU: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 4 / 11 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Cum pot vedea tabelul anexă cu obştile mănăstirilor şi preoţii parohi care se alătură acestei scrisori prin semnătura lor?

  2. Deocamdata se strang la manastiri, le vom publica dupa ce le vom primi. Am reprodus insa tot textul comunicatului, asa cum l-am primit de la Petru-Voda.

  3. @ Robert!

    Eu am semnat deja petitia, iar semnatura mea a fost a 95-a!

    Uite cum stau lucrurile in opinia mea:

    Suntem cetateni romani, si avem niste reprezentanti in Parlament care sa voteze in locul nostru si (spre binele nostru al tuturor…sau ma rog asa ar trebui…) legi si alte acte normative!

    Parlamentul are oameni “specializati” (juristii celor doua camere legislative de care am amintit) care sa “conceapa” si “elaboreze” si redacteze (dupa o TEHNICA LEGISTICA de care trebuie sa tina seama, ca si “canoanele” erminiei picturii bizantine, de care trebuie sa tina seama pictorii bisericesti)…viitoarele proiecte de acte normative, adica juristii Parlamentului redacteaza TEXTELE viitoarelor legi.!

    Dupa care ei le supun atentiei Parlamentarilor din cele doua camere spre dezbatere si votare si adoptare…!

    Or, daca noi facem doar o “petitie” pe care o adresam ON LINE autoritatilor statului, prin care cerem sa se ia in considerare faptul ca multi cetateni dorim SA SE MODIFICE actele normative in vigoare cele care reglementeaza forma si continutul documentelor de identitate (in special dispozitiile care privesc pasaportul electronic si permisul de conducere electronic), noi prin aceasta initiativa…

    SE SUBINTELEGE ca dorim ca aceste MODIFICARI legislative trebuie sa le faca Parlamentul prin….personalul sau de specialitate…, si sa schimbe continutul legilor pe care noi le voim modificate….

    Si atunci mare lucru nu am facut! De ce? Si anume pentru ca…juristii Parlamentului de la cele doua comisii legislative si Parlamentarii (marea lor majoritate) VOR CONSIDERA, ca aceste acte normative pe care noi cerem ca ei sa le modifice…NU TREBUIESC MODIFICATE, intrucat…sunt bine redactate, sunt …constitutionale si tin seama de drepturile si libertatile cetatenilor romani, neintrand in conflict cu libertatea lor constiinta si cu prescriptiile crezului lor crestin ortodox…!

    Si atunci CE AM FACUT cu aceasta petitie?? Mai nimic…

    Ci noi trebuie sa venim CU PROIECTE SERIOASE de INITIATIVA LEGISLATIVA…!, in care noi CRESTINII ORTODOCSI PRACTICANTI, sa aratam negru pe alb, in “texte” pe care noi sa le redactam… CUM AR TREBUI SA FIE MODIFICATE aceste texte de legi…si a caror forma sa fie IN PERFECT ACORD cu doctrina noastra Crestina Ortodoxa…!

    In alte cuvinte spus sa nu lasam pe seama juristilor parlamentului textul legilor care ne intereseaza, ci pe ei sa-i punem in ipostaza fie de a-l aproba, fie de a-l respinge…!!

    Si mai vreau sa arat ceva (care poate fi mai…descurajator la prima vedere, si pe care lucru il invatam din istoria neamului nostru…) chiar daca am intocmi (sa presupunem…) niste proiecte legislative intr-o maniera pertinenta si le-am “motiva” si argumenta serios, SI ASA foarte multe nu am dobandi, pentru ca ne-am asemana cu POSTURA in care s-au aflat romanii ardeleni care au adresat in secolul 18 (nu mai stiu anul…), UN MEMORANDUMU conducerii de la Viena a Imperiului Habzburgic in care si-au cerut drepturile lor…!

    Si la urma ce-au primit…??

    Asadar ca o concluzie, trebuie sa facem PETII de…SUSTINERE a unor “popuneri” legislative pe care SA LE AVEM mai inati DEJA FACUTE si prin care petitii sa ii “bombardam” pe parlamentari ca sa ia in atentie PROPUNERILE LEGISLATIVE facute de catre noi si sa se pronunte asupra lor…!

    Numai ca noi…pana acum nu avem asemenea “propuneri” legislative FACUTE DE JURISTI CRESTINI, intr-o maniera convingatoare si care sa fie INSOTITE de semnaturile de ADEZIUNE A PESTE 100.000 DE CETATENI…!

    Si atunci Parlamentul nu ne poate “sfida” cu una cu doua…!

    Asadar PETITIA este una…iar “Propunerile” legislative sunt alta!

    ……….

    merg undeva si intru din nou pe forum abia mai pe dupa amiaza…!

    Doamne ajuta!

  4. Daca nu facem tot ce putem si mai ales tot ce ni se pare ca nu putem, ne meritam soarta. Sa dea Domnul ca parintele Iustin sa fie varful de lance. Daca nici acest Batran nu spune adevarul…

    Pentru Dl. Roncea si ceilalti initiatori ai petitiei, va rog sa spuneti daca, ce si cum aveti nevoie de ceva. Nu avem dreptul sa ratam aceasta sansa unica de a ne alinia sub stindardul acestui bland parinte.

    Doamne ajuta!!!

  5. Razboiul intru cuvant si mantuirea noastra trebuie castigata! Sunt cu tot sufletul alaturi de mesajul parintelui Iustin Parvu. Sa dea Dumnezeu sa nu fim numai cu teoria, ci si cu practica, sa putem, cu ajutorul Domnului, sa acceptam mucenicia, sa ne intarim sufleteste si sa-L marturisim pe HRISTOS! Amin!

  6. Slava Domnului!

    Sant intru totul de acord cu Parintele Justin Parvu.

    Deci trebuie sa printam petitia, apoi completata, semnata si apoi trimisa unde, la ce adresa?
    Sau cum se procedeaza? Si doresc sa semnez petitia.

    Va rog explicati-mi care sant pasii pe care trebuie sa-i urmez pentru a completa si semna petitia.

    Doamne ajuta!

  7. E de ajuns sa trimiteti semnatura dvs. prin posta la Man Petru Voda, la adresa:
    Manastirea Petru Voda
    Comuna Poiana Teiului, sat Petru-Vodă, Judetul Neamt
    Alaturi de semnatura cu datele de buletin sa mentionati ca sustineti apelul facut de P. Justin P. in privinta noilor documente de identitate dotate cu cip.
    Online puteti trimite adeziunea aici:
    http://www.petitiononline.com/NU666/petition-sign.html

  8. Dumnezeu sa ne ajute!Dragii mei sa nu il lasam singur pe parintele Iustin Parvu.Sa IL rugam pe Dumnezeu sa ne arate ce trebuie facut.Puterea e la Domnul!Noi doar pe Dumnezeu il vrem.Sa il rugam sa facem fata incercarilor.Nu am reusit sa citesc toate comentariile din lipsa de timp(o voi face),dar domnul Vela are dreptate…

  9. Sa dea Bunul Dumnezeu sa luam atitudine si sa ne putem ferii!

  10. @ Vela Gheorghe:

    Sigur ca formularul poate suporta imbunatatiri. Insa pana la urma el este doar un indrumar. Important este ca oamenii sa se organizeze local. Dupa ce se vor centraliza semnaturile, plangerea noastra trebuie sa fie alaturata, dupa cum bine ati spus, unui proiect legislativ la care este bine sa se angajeze juristii crestin-ortodocsi (pacat ce nu exista o astfel de organizatie, acum ar fi fost buna! – dar nu e timpul pierdut). De altfel si in formularul-model se scrie:
    “sustin /sau ma constitui parte la/ urmatoarea cerere, cu rugamintea sau, dupa caz, cu propunerea de initiativa legislativa de adaptare ori modificare a regimului permiselor de conducere auto, cardurilor de identitate si pasapoartelor in functie de convingerile religioase”.
    Adica acela este documentul final la care trebuie sa ajungem.
    Ca atare formularul este bun asa, chiar fiind incropit peste noapte, tinand cont de faptul ca semnaturile vor fi alaturate Proiectului de Lege, la care va rog sa va aduceti contributia.
    Poate fratii de la Razboi Intru Cuvant deschid un forum on-line pentru astfel de idei.
    Pana atunci e bine sa ne aratam solidaritatea cu Apelul Parintelui.
    In alta ordine de idei va informez ca am vorbit astazi la Patriarhie pentru a afla care este reactia oficiala si mi s-a spus ca “se studiaza situatia cu cea mai mare atentie”.

    http://www.petitiononline.com/NU666/petition.html

    Doamne ajuta!

  11. Inca o informatie despre acest numar demonic:
    Nu mai tin minte unde e scris, in Vechiul Testament e prima referire la 666. In timpul lui Solomon cred, evreii cereau de la popoarele asupra carora ajungeau sa stapaneasca un bir de 666 de masuri de aur. In acest mod acest numar a ajuns sa fie un simbol al sclaviei.
    In acest context pecetea care va veni inseamna si “robie la stapani evrei”. Evreii il vor inscauna pe Antihrist si faptul ca tin neaparat sa ne pecetluiasca cu acest numar inseamna ca vor sa tina in robie toate popoarele.

    Va rog sa imi indicati locul din Vechiul Testament (sau poate e doar din Sfanta Traditie informatia)cei care va amintiti.

    Daca ar fi fost bine intentionati ar fi avut timp pana acum sa schimbe modalitatea de codificare a codului de bare astfel incat sa nu lezeze constiintele crestinilor, mai ales ca in mai multe state ortodoxe au fost proteste de strada soldate cu retragerea noilor acte de identitate (Grecia, Serbia, Republica Moldova, Ucraina). In Ucraina exista preoti, mireni si chiar si un episcop care nu au acceptat nici macar CNP-ul.

    Dumnezeu sa ne ajute!

  12. Se cuvine cu aceasta ocazie a reaminti utilitatea vizionarii documentarului “ Ingerul digital “ .

    Am facut o ampla analiza a sa pentru a putea fi inteles mai bine si pentru a observa si cei ce nu percep nimic rau in aceste microcipuri cum de fapt se leaga lucrurile. In afara de conceptul microcip=666, este vorba de o componenta dintr-un sinistru SISTEM creat de ELITE cu un singur scop …

  13. Am fost destul de mahnit ieri, citind articolul parintelui Iustin, pentru ca mia m dat seama ca daca pana acum nadajduiam ca acela vremuri is indepartate, iata ca parintele a confirmat ca deja le traim…

    O singura intrebare totusi ma framanta: daca in orice tara membra UE ne putem plimba nestingheriti, fara pasapoarte…atunci de ce a venit directiva aceasta pt pasapoarte biometrice?!

    Maica Domnului sa ne intareasca!

  14. sa-i dea Bunul Dumnezeu sanatate parintelui Iustin ca mare dreptate are.Trebuie sa dovedim ca suntem crestini ortodocsi nu numai cu numele ci mai ales cu faptele noastre.Pentru credinta noastra ortodoxa s-a varsat mult sange mucenicesc si nu putem fi indiferenti la ceea se intampla cu ea.Va indemn pe toti care sunteti crestini ortodocsi sa fim receptivi la cuvintele parintelui Iustin.DOAMNE AJUTA-NE/AMIN/

  15. mai, vreau sa stiu si eu mai multe pt ca habar nu aveam de ce intampla la noi. eu am 2 copii si nu mai am timp sa ma uit la stiri sau sa ascult ceva la radio. luminati-ma si pe mine cum a inceput problema la noi. Doamne Ajuta!

  16. Doamne Ajuta ! Ma bucur din suflet ca am putut citit acest articol absolut minunat si cutremurator de adevarat. Sa ne rugam Lui Dumnezeu pentru Pr. Iustin Parvu sa-l mai avem in viata noastra cat mai mult, pentru ca iata el este unul dintre putinii mari duhovnici ramasi in viata.
    Sa luptam si sa facem fata ispitelor si relelor ce vor sa vina…si asta o putem face numai prin Rugaciune! Amin

  17. Inca o data Parintele Iustin trage semnalul de alarma in trenul groazei in care calatorim, pacat ca nu auzim datorita larmei lumiii,datorita falselor probleme care fac sa fim atenti in cu totul alte directii ,in timp ce trenul se apropie de prapastie… Dumnezeu sa apere!

  18. Sunt si eu de acord cu aceasta petitie…si ar fi bine sa fie mai multi voluntari sa se poata aduna semnaturi pe strazi din casa in casa..oricum ar fi nevoie!

  19. despre ce ordonanta este vorba??
    nr? data de adoptare?

  20. DA…Un om mare inca in viata…care ne spune multe…..
    Voi fi mereu alaturi de el…
    AMIN.

  21. Am un mic comentariu legat de linkul:
    http://www.petitiononline.com/NU666/petition.html
    Caracterele romanesti folosite se vad ca alte caractere, ceea ce face imposibila citirea sau printarea pentru persoane care nu au fontul respectiv instalat. Caracterele romanesti de pe acest site se vad bine. Asta se aplica probabil mai ales romanilor din afara.

    Pentru cei din Canada pe care i-am speriat cu pasaportul si actele cu microchip, ca si pentru altii care vor sa-si testeze actele daca au sau nu chip experimentul sugerat ieri de o doamna din America cred e f. bun: puneti la cuptorul cu microunde 5 secunde. Daca face scantei, are chip, daca nu speram sa nu. Atentie insa ca se prajeste chipul de tot si cardul nu va mai putea fi folosit.

    Ieri am testat: pasaportul canadian din mai 2007, carnetul de conducere, card de debit si card de acces la servici. Dintre toate, doar ultimul avea in jurul pozei un fir de jumate de centimetru care se putea vedea in bec, sotul a zis ca acel fir e antena, de o tehnologie mai veche, acum probabil au antene mult mai mici si poate inobservabile. Mai sint si carduri mai groase si compacte prin care nu se observa nimic. Dupa 5 secunde in microunde, cardul cu chip a ars cu scantei, e parlit si se vede clar conturul antenei. E nefolosibil.

  22. daca poate sa-mi spuna cineva daca si unde pot gasi acest articol in limba engleza, sau intr-o alta limba(rusa, spaniola)…va rog, lasati-mi un mesaj!

    Doamne-ajuta!

  23. Ideea voluntariatului mi se pare excelenta-in grup de 2-3 persoane.Sunt convinsa ca cei care care nu au fost inca informati, cu aceasta ocazie vor afla si vor fi bucuroase sa semneze.Doamne ajuta!

  24. Ce e de facut?

  25. Foarte mobilizator indemnul parintelui Iustin.Stiti cumva cand intra efectiv in circulatie noul pasaport,daca mai putem cere ala vechi etc? Al meu expira anul asta si cam trebuie sa-l fac.Asta da incercare.. Sa va spun ceva:am semnat petitia online si eram al 665 deci cel care vine dupa mine.. ca sa vezi! Dumnezeu sa ne intareasca pe toti si sa ne umple de har ca de asta avem nevoie!

  26. Multumim Silvia, ne dai curaj si intelegem ca nu suntem singuri .

    Doamne Ajuta !

  27. Este foarte bine sa ascultam glasul duhovnicilor, insa sa fim mai cu luare aminte la lucrarea mantuirii sufletelor noastre. Sa stam mereu cu frica ca vine Apocalipsa nu cred ca este un scop al existentei omului, mai ales daca avem sufletele linistite si vietile curate. Sa lucram mai intai la dezradacinarea de robia pacatelor si apoi vom putea trai in pacea lui Hristos, cu Hristos si pentru Hristos.
    Dar sa facem noi petitii si alte lucruri marete impotriva conducatorilor acestei lumi materiale, cred ca e o povara prea mare, care mai mult ne tulbura decat ne aduce pacea. Hristos nu ne cere vreun razboi in numele Lui, ne cere pacea, pe care ne-a lasat-o atunci cand S-a inaltat de-a dreapta Tatalui.
    Cat despre perioada de criza, au mai fost multe de-a lungul istoriei, de acele microcipuri se tot vorbeste, dar deocamdata nu ne ameninta nimeni concret si direct. Deci e mai bine sa ne linistim si sa ne pastram nadejdea ca Dumnezeu este cu noi… inca. Va doresc ca anul 2009 sa va fie cu sanatate, pace, liniste si lumina. Doamne ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate