Cuviosul Paisie Aghioritul despre PUBLICITATEA FACUTA PACATELOR DIN BISERICA

5-07-2011 Sublinieri

UPDATE

Duhul necurat, in mod firesc, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci neputintele lor

“Când vedem ceva rău să-l acoperim, nu să-l publi­căm. Nu este corect să se facă publice căderile mo­rale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm pu­blicităţii păcatele celorlalţi şi pricinuim un mare rău.

“Spune-l Bisericii” nu are înţelesul că toate trebuie să se facă şi cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toţi Biserica. Biserica sunt creştinii care trăiesc aşa cum vrea Hristos, iar nu ceilalţi, care luptă Biserica. În pri­mii ani ai creştinismului, când mărturisirea se făcea înaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci “spune-l Bisericii” avea acest sens. Însă în epoca noastră, în care rar se află familie care să aibă acelaşi duhovnic, să nu ne înşele “ducă-se pe pustii” cu “spune-l Bisericii“, pentru că, atunci când publicăm, de pildă, o cădere morală, o facem cunoscută celor ce luptă împotriva Bisericii şi le dăm pricină să înceapă războiul împotri­va ei; în felul acesta se clatină credinţa sufletelor slabe.

O mamă, atunci când are o fată care este desfrânată, n-o defaimă şi n-o înjoseşte înaintea celorlalţi, ci face cele ce poate ca să-i restabilească numele. Va vinde orice are şi orice nu are, o va lua şi vor merge în alt oraş, va căuta s-o mărite, ca să-i îndrepte astfel viaţa ei de mai înainte. Exact acesta este şi modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabdă cu dragoste şi nu teatralizează pe nimeni, deşi cunoaşte halul în care ne aflăm, ca un Cunoscător de inimi, nici Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înain­tea lumii, ci au ajutat să se îndrepte răul cu dragoste, cu fineţe duhovnicească şi în chip tainic. Noi însă, cu toate că suntem păcătoşi, facem dimpotrivă, ca făţarnicii. Trebuie să luăm aminte să nu ne smintim uşor şi să credem că tot ceea ce fac alţii este rău.

– Părinte, v-aţi referit la publicarea căderilor mora­le. Anumite păcate sau situaţii bolnăvicioase trebuie făcute cunoscute în unele cazuri?

– Ascultă. Eu fac aceasta unor cunoscuţi. Văd, de pildă, pe cineva că face o neorânduială şi sminteşte pe ceilalţi. Îi spun o dată, de cinci, de zece, de douăzeci, de treizeci de ori să se îndrepte, dar el nu se îndreaptă, nu înţelege că nu are dreptul să continue o neorânduială după repetate atenţionări, pentru că sunt atraşi şi ceilalţi şi îl imită. Vezi, oamenii pot imita foarte uşor răul, nu însă şi binele. De aceea sunt nevoit după aceea s-o spun şi altora care văd această neorânduială, pentru ca să-i apăr.

Adică atunci când spun: „Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, n-o spun ca să judec – căci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru că sunt influenţaţi cei ce văd cusurul lui şi-l imită, căci spun: “Dacă Părintele Paisie nu îi spune nimic, înseamnă că e bine ceea ce face”. Dacă nu-mi spun gândul, că nu mă odihneşte situaţia asta, dau impresia că o binecuvântez, că şi eu sunt de acord cu această situaţie. Astfel se strică toţi, pentru că pot crede că tactica aceluia e bună şi o pun şi ei în practică. Şi ce iese după aceea? Mai cred şi că nu i-am spus nimic celui în cauză. Nu ştiu că acela m-a sufocat atâta vreme. Avem şi pe diavolul, care îi şopteşte: “Nu-i nimic dacă faci aceasta. Vezi, şi acela o face şi Părintele Paisie nu-i spune nimic”. De aceea, atunci când văd că cineva îşi continuă tipicul făcând o neorânduială, deşi i-am spus să se îndrepte, spun aceasta, într-o discuţie, unuia care îl cunoaşte: “Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, ca să-l păzesc şi să nu se vatăme. Aceasta nu este judecată. Să nu încurcăm lucrurile.

După aceea, unii ca aceia vin şi îmi spun: “De ce ai spus-o şi altuia? Era un secret”. “Ce secret?”, îi spun. Ţi-am spus-o de o mie de ori şi nu te-ai îndreptat. Nu ai dreptul să vatămi pe ceilalţi care ar fi crezut că eu sunt de acord cu această situaţie”. Aceasta mai lipsea, să n-o spun, după atâta vătămare ce a făcut-o celor­lalţi. Mai ales atunci când vine vreun copil dintr-o fa­milie ce-o cunosc şi văd că, prin tactica lui, distruge familia, îi spun: “Ascultă, dacă nu te îndrepţi, te spun mamei tale. Nu ai dreptul să vii la mine şi să-mi spui ce faci şi iarăşi să-ţi continui cântarea ta. O să fac cunoscut mamei tale, ca să vă apăr familia”. Când cineva se pocăieşte, este bine. Dar atunci când continuă tactica sa, trebuie să vorbesc, căci sunt răspunzător”.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

*

Cei care isi justifica rautatea lor prin, chipurile, mustrarea celorlalti si nu a lor insisi, sau prin a da publicitatii situatii bisericesti – chiar si lucruri ce nu se spun – pretextand pe “spune-l Bisericii”, sa faca mai intai inceput de la mica lor biserica, familia sau Fratia lor si, daca li se va parea ca este bine, atunci sa faca de ras si Biserica Mama. Eu cred ca niciodata copiii cei buni nu o judeca pe mama lor”.

(in: Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

*

“Din pacate insa, multi necugetati dau un imbelsugat material de razboi ereticilor ajutandu-i astfel pe iehovisti, etc. sa ocupe orase si sate ortodoxe si sa-si mareasca lucrarea lor misionara. Faptul ca pe multi i-au facut iehovisti prin aceasta metoda diavoleasca, aceea de a teatraliza clerul si Biserica, este cunoscut duhovnicilor, parintilor cu dreapta socoteala, precum de asemenea este cunoscut tuturor ca n-au facut ortodox pe un iehovist prin acest mod neortodox. Asa cum Bunul Dumnezeu ne rabda cu dragoste si nu teatralizeaza pe nimeni, desi, ca un cunoscator de inimi ce este, cunoaste halul in care suntem, tot astfel si sfintii niciodata nu au jignit pe omul pacatos in fata lumii, ci cu dragoste si finete duhovniceasca, in taina, ajutau la indreptarea raului. Noi, insa, cu toate ca suntem pacatosi, facem dimpotriva ca fatarnicii.

Numai omul posedat de diavol este indreptatit sa teatralizeze pe oameni (desigur, numai cei care au dat drepturi diavolului) in fata tuturor, sa le spuna trecutul, ca sa sminteasca sufletele slabe. Duhul necurat, in mod firesc, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci neputintele lor. Insa oamenii sloboziti de patimi, deoarece nu au rautate, indreapta raul prin bunatate. Si daca ar vedea vreodata putina necuratie care nu se curata, o acopera cu altceva, ca sa nu se ingretoseze cel ce ar putea-o vedea. Iar cei care scormonesc gunoaiele se aseamana cu gainile… Nu este sincer si cinstit cel care spune adevarul in fata, nici cel care il publica, ci cel care are dragoste, viata dreapta si vorbeste cu discernamant atunci cand trebuie, spunand cele ce trebuie la vremea potrivita.

Cei care mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate, iar pe oameni ii vad, din pacate ca pe niste busteni.Si in timp ce ii cioplesc fara mila, facandu-i pe oameni sa sufere, ei se bucura de “fasonarea” ce le-o fac, de “cubizarea” lor.Cei care se grabesc sa faca pe Parintele duhovnicesc, desi au inca multe toxine duhovnicesti, seamana cu gutuile verzi strepezite, care oricat zahar am pune peste ele, nu vor ajunge niciodata o dulceata buna, iar daca vor ajunge, repede se vor acri. Cuvintele dulci si adevarurile mari au valoare doar atunci cand ies din guri adevarate si prind radacini numai in sufletele binevoitoare si la oamenii maturi duhovniceste, care au minte curata”.

(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole, Editura Evanghelismos)

Nota noastra:

Tocmai in aceste zile s-a zvonit, fara sa fie nimic dovedit, ca unii preoti ar fi implicati intr-un urat scandal care e mana cereasca pentru mass-media ravnitoare de subiecte cat mai obscene si mai scabroase. Iar logica dezvaluirilor mass-media de acest tip stim bine ca este orientata deliberat si concertat impotriva Bisericii. Facand exact in acelasi joc al propagandei si inscenarilor mediatice anti-clericale si al perpetuarii si afisarii murdariei presupuse, deocamdata nedovedite, unele bloguri care promoveaza tabloidizarea “ortodoxista” (cu o agenda eminamente anti-buna cuviinta, anti-ierarhie si pro-scandal), au preluat prompt subiectul, rostogolindu-l rapid in mintile cititorilor la o amplitudine mult mai  extinsa decat insasi presa anticrestina a indraznit, si plusand cu mesajul subversiv ca (stim din surse sigure si anonime, vezi bine…) ierarhia ar fi, in ansamblul sau, controlata si santajabila pe acest subiect. Desigur, aceleasi persoane, cu state vechi in minciuna si diversiune, care au ca singura placere (sau misiune)sa scormoneasca gunoaiele” (cum spunea Cuv. Paisie mai sus), care ataca virulent si sistematic ierarhii cei mai buni in timpul vietii si ii lauda numai post-mortem, s-au facut ca nu vad si ca nici nu exista reactia ferma si concreta (nu doar de imagine)  a Mitropoliei Iasilor cand s-au dat jos afisele murdare cu bebelusul ”homosexual” sau alte cuvinte tari pe aceasta tema. Si in general tac “cu zgomot” atunci cand se mai face si ceva bun in Biserica de care, cica, apartin si in care lovesc zi de zi “cu cele mai bune intentii”, ca oricine sa priceapa ca… e gata cu BOR-ul, e prabusit, nu mai avem episcopi, nu mai avem repere, toti sunt cazuti, toti sunt vanduti, toti sunt santajati, toti sunt pervertiti, toti sunt la fel, niciunul nu mai merita incredere! Oare asta au facut si fac marii duhovnici si Sfintii Parinti ai Bisericii, oare ei s-au bucurat vreodata si au promovat, incurajat si sustinut campaniile fatarnice de “curatenie” ale mass-media, ale necrestinilor sau ale anonimilor raspandaci? Oare asta ne-au invatat sa facem Parinti ca Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, Dumitru Staniloae, Sofronie Saharov, Paisie Aghioritul, Porfirie, Epifanie, Serafim Rose, s.a.m.d.? Este evident si din cuvintele Cuviosului Paisie ca raspunsul este categoric negativ.

In ceea ce priveste problema pacatului cumplit si mortal al sodomiei, in Biserica exista canoane si consistorii care trebuie sa judece cazurile particulare potrivit acelor canoane. Asa si acolo se rezolva astfel de pacate strigatoare la cer, nu in presa anti-crestina, nu in tabloide, nu pe bloguri. Aici singurul rod vadit ramane scandalul. Oare pacatul sodomiei a fost inventat in anii din urma? Pai nu, caci de aceea exista canoane de cand e Biserica pe pamant. Si atunci, oare asa au procedat Sfintii Parinti? Au promovat si perpetuat scandalurile (fie ele si reale), sau au aplicat canoanele, incercand sa salveze sufletele nenorocite de acest pacat? Cu adevarat, aceste pacate si savarsitorii lor trebuie mustrati, si inca pe fata. Insa CUM si de catre CINE? Iata raspunsul dat de Apostolul Pavel:

Iar lui Timotei, marele Pavel ii scrie:Para impotriva preotului sa nu primesti, decat din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti, ca si ceilalti sa aiba teama” (I Tim., 5, 19-20).

De aici reiese ca:

1. nu trebuie primita para impotriva preotului decat atunci cand ea este dovedita in mod substantial. Nu pe baza zvonurilor, barfelor, denunturilor anonime si nici a campaniilor mediatice. Despre conditiile in care se iau in seama reclamatiile indreptatite impotriva preotilor exista mai multe canoane pe care le vom reaminti daca va fi nevoie.

2. dupa stabilirea fara tagada a vinovatiei, EPISCOPUL este cel care mustra pe cel vinovat,ca si ceilalti sa aiba teama”. Si, desigur, nu in Agora, adica nu in piata publica a societatilor pagane din antichitate sau de astazi ci in Biserica, pentru ca ”de fata cu toti” are sensul, aici, in Biserica.

Se aplica asadar, iarasi, inclusiv in aceste scandaluri, zicala amintita de Pr. Epifanie Teodoropulos si aplicata in contextul raportarii la preoti si ierarhi:

„Ce i se îngăduie lui Jupiter, nu i se îngăduie şi boului” . Nu este acelaşi lucru să fii Zeus sau bou.

Chiar daca unii nu vor sa inteleaga, nu este acelasi lucru, in Biserica, sa fii mirean si sa fii episcop.

Asadar, a perpetua scandalurile – pana la proba contrarie nedovedite, zvonistice – nu este nici conform canoanelor si nici conform practicii Sfintilor Parinti. Si este clar o actiune impotriva Bisericii. De ce? Pentru ca zvonurile de acest gen sunt impersonale, ele sunt din start folosite ca sa arunce o pata neagra asupra unor categorii, pentru a se generaliza si stigmatiza clerul, in cazul nostru. Caci nu va ramane celor ce citesc impresia ca exista un anume individ care savarseste astfel de nelegiuiri, ci va ramane impresia ca PREOTII, in general, savarsesc astfel de faradelegi. Sau, cum se vrea a se imprima, inclusiv ierarhii… Consecinta: neincredere (sporita), deznadejde, scarba, fuga de preoti, de Taine, de Biserica.

Unii deja, saracii de ei, anuntau “triumfal” exact cu aceasta ocazie ca au si devenit schismatici si ca, din cauza acestor “scurgeri” mediatice, gata, ei parasesc Corabia si nu mai recunosc autoritatea BOR! Punct ochit, punct lovit! Sminteala reusita! Oamenilor li se strica iremediabil gandul cel bun si sunt indepartati de calea mantuirii. Daca nu sunt trimisi la sectele iehoviste sau neoprotestante, in orice caz sunt imbranciti, indirect si subtil, fie in bratele stilistilor, fie complet in cele ale lumii, in afara oricarei legaturi cu Dumnezeu si Biserica. Desigur, a inrosi genunchii la rugaciune si a stropi pamantul cu lacrimi pentru mai-marii Bisericii, pentru cei rataciti si pentru victimele sodomiei este ceva mult mai greu de facut. Si totusi noua asta ni se cere si pentru asta ni se va cere socoteala, fiindca asta chiar cade in puterea si in raspunderea noastra, iar nu pentru ceea ce (nu) au facut arhi-pastorii nostri. Va avea cine sa-i judece pe ei si nu ne dorim sa fim in locul celor cu constiinta incarcata de asemenea complicitati sau tainuiri ale unor crime impotriva inocentilor. Stim bine ce spune Evanghelia despre “plata” unora ca acestia…

Si inca ceva: un pustnic din Muntele Athos a spus cuiva ca in anii ce vor urma Biserica va fi tinta unor atacuri puternice ce se vor declansa prin intermediul internetului. Ceva in stilul scurgerilor manipulatorii wikileaks care sunt menite subrezirii unor entitati acolo unde exista interesul. Oare noi, cand se vor declansa atacurile si va incepe marea sminteala de pe urma, de care parte ne vom situa? De partea Bisericii, oare, sau a “demascatorilor” interesati foarte “sincer” de “adevar”, “dreptate” si “curatenie”? Deocamdata sa incepem CURATENIA cu noi insine, cu viclenia, necuratia si rautatea din noi. Ca mult mai avem de lucru acolo, fiecare.

Domnul sa aiba mila de noi toti!

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Biserica la ceas de cumpana, Cuviosul Paisie Aghioritul, Meditatii duhovnicesti, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “Cuviosul Paisie Aghioritul despre PUBLICITATEA FACUTA PACATELOR DIN BISERICA

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Adică atunci când spun: „Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, n-o spun ca să judec – căci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru că sunt influenţaţi cei ce văd cusurul lui şi-l imită, căci spun: “Dacă Părintele Paisie nu îi spune nimic, înseamnă că e bine ceea ce face”. Dacă nu-mi spun gândul, că nu mă odihneşte situaţia asta, dau impresia că o binecuvântez, că şi eu sunt de acord cu această situaţie. Astfel se strică toţi, pentru că pot crede că tactica aceluia e bună şi o pun şi ei în practică.

    Inainte de a lua aceste spuse ale Cuviosului Paisie ca indemn de a face si noi astfel, adica de a spune altora care sunt greselile unui frate, ar fi bine sa ne gandim ca nu suntem noi un al doilea Parinte Paisie, ca nu avem darul si discernamantul lui de a vedea cusurul altora in lumina lui Hristos.

    De aceea tendinta noastra ar trebui sa fie mai de graba in a acoperi caderile lor, pe de-o parte pentru ca nu suntem noi cei abilitati sa-l judecam pe fratele nostru si pe de alta parte, pentru a nu fi pricina de extindere a raului. Daca insa se intampla sa facem altfel, din nebagare de seama sau dintr-un alt motiv, ar fi bine sa reparam ce se poate, prin parere de rau si cererea iertarii fata de cei care am gresit.

  2. Pingback: Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Duhul necurat, in mod firesc, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci neputintele lor
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » GANDUL CEL BUN, GANDUL CEL RAU. Cuviosul Paisie despre cum interpretam si cum infruntam duhovniceste diferitele situatii ale vietii; cum sa nu ne smintim?
  4. Doamne, iartă-mi astăzi răul
    Ce-am făcut la al meu frate,
    Căci uşor, din neştiinţă,
    L-am rănit aproape-n toate.

    Căci lipsindu-mi curăţia
    Şi tactul duhovnicesc,
    Judecat-am a lui faptă,
    Făr-a şti ce mult greşesc.

    Şi, de multe ori în viaţă,
    N-am acoperit greşeala
    Ce-am văzut-o la’l meu frate,
    Ci, am înmulţit sminteala!

    Neştiind, de fapt, că răul
    Stă la pândă ca un fur,
    Aşteptând să mă înghită
    Şi să răspândesc în jur,

    dezbinare, ură, ceartă,
    Rele, ce vor duce-n iad
    Nu un suflet, ci, mai multe
    Şi în grea osândă cad.

    De-aş acoperi păcatul
    Fratelui meu cu iubire
    Mi-ar ierta şi mie Domnul
    Tot păcatul, ce-n neştire

    L-am făcut în gând şi-n faptă;
    Însă laş şi slab cum sunt
    Şi-ncărcat de al meu sine,
    Nu renunţ la egoism
    Şi nu-ntorc răul în bine.

    Doamne, dă-mi minte curată
    Şi iubire dă-mi, căci vreau
    Să fiu orb doar la păcatul
    fratelui, şi dă-mi să iau

    în vedere doar păcatul
    Ce îmi stă în ochi ca bârna,
    Şi nu pot vedea frumosul
    Şi nu pot a-mi plânge vina!

  5. Sfantul Ioan Gura de Aur: ati vazut un preot pacatuind? Aduceti-l la mine sa-l acopar cu haina mea.

    Oare cati dintre cei care critica pacate “presupuse, inca nedovedite” plang si se roaga pentru preoti si pacatosi in general? Probabil niciunul, pentru ca in urma rugaciunii nu mai poti improsca cu noroi.

  6. Unii (isi) zic ca aducand critici si deconspirand preoti si ierarhi curaţa Biserica. Din pacate, sub pretextul indignarii sunt dintre cei care chiar doresc sa o cureţe. De tot.Si pentru cei care isi doresc subiecte tari (mai ales sa faca rating cu ele, este dorinta de senzational, de “socant” care este mai puternica decat orice spune ratiunea si bunul simt si de cum ne invata Sfintii Parinti sa facem. Mai exista si placerea de barfa, de scormonire in gunoaie (vorba Parintelui) si de imprastiere a acestora cat mai departe, de a le face cunoscute cat mai multora, cu o bucurie aproape sadica s-ar putea spune. Este si o patima aceasta dar (deseori) este si intentia de a compromite, cum se intampla zilele acestea – cand se incearca atacarea Bisericii prin devalorizarea preotilor si ierarhilor din BOR. Iar daca exista vreun caz dovedit cu probe, el nu trebuie generalizat, altfel pacatul indepartarii oamenilor de Biserica este mare si mai devreme sau mai tarziu cei care contribuie la slabirea credintei si parasire a Bisericii de catre cei mai slabi si creduli, vor trebui sa dea socoteala.

    Bineinteles, nu trebuie trecute cu vederea neregulile si pacatele de moarte ale celor care trebuie sa fie repere morale in Biserica, dar mai intai trebuie dovedite si pe urma pedepsite de catre cei indrituiti sa o faca.

    Dar cum se intampla ca cei cu gura mare sunt mai intotdeauna cei mai putini nevinovati. Deh, cand e vorba de pacate, nici usturoi nu au mancat nici gura nu le miroase.

  7. Exista pacate mari care nu sunt permise niciunui crestin, cu atat mai putin slujitorilor Bisericii, care ce-i drept, sunt si cei mai atacati de duhurile necurate. Ei trebuie sa fie modele demne de urmat de orice crestin ortodox, insa din pacate nu se intampla mereu asa. Daca exista dovezi care sa demnostreze ca sunt preoti fac pacate mari, de moarte, ei trebuie vaditi si dati pe fata pentru ca nu mai au voie sa savarseasca Slujbele bisericesti. Dar mai inainte sa fim atenti la noi, la felul in care ne manifestam. Oricat de indignati am fi, nu trebuie sa uitam ca trebuie sa fim crestini nu doar cu numele, ci cu intregul nostru mod de manifestare. Nu poti pretinde sa dai lectii altora despre ortodoxie, cand faptele (si vorbele) lasa de dorit.(“Dupa roadele lor ii veti cunoaste.”)

    Din pacate exista bloguri ortodoxe care fac multa publicitate greselilor unor ierarhi si preoti, practicand aruncatul cu anatema, punerea la zid a acestora dar si a celor cu alte opinii. Nu poti judeca pe altii afirmand ca nu sunt buni crestini, in timp ce atitudinea ta (si exprimarea) lasa mult de dorit. Nu vreau sa judec, dar m-a uimit din cale afara urmatoarea fraza pe care am citit-o azi pe un blog ce se doreste a fi ortodox, dar care pare mai degraba un dialog intre interlopi:

    “Preotii acestia n-au auzit despre Somoma si Gomora? Si daca au auzit, ce-si zic in capatanile alea ale lor? Daca esti bulangiu, de ce te mai faci preot, bai, spurcaciunea pamantului? Si daca esti deja preot, cum de te-a apucat iubirea de fecale?”😳

    Deci, “asa ceva”…

  8. 😯

  9. E normal sa se atace Biserica, mai ales in astfel de vremuri, pentru ca prin Biserica (preoti, ierarhi) ne mantuim noi. Si cine nu vrea mantuirea noastra ne ataca si pe noi si Biserica ca doar n-o sta degeaba, ca-i disperat tare.
    Doua lucruri trebuie sa constientizam:
    Primul este asa cum spuneau aici fratii, sa facem curatenie incepand cu noi, ca o sa avem de lucru destul de mult
    Al doilea, rugaciuni fierbinti pentru duhovnicii nostri si toata ierarhia bisericeasca pentru ca fara ei, sau cu foarte putini greu ne vom mantui noi sau cei din jurul nostru.
    Comentand caderile din Biserica nu castigam absolut nimic. Mai avem inca ierarhi care sa curete biserica, exista tribunale bisericesti. Tot ce reusim este sa producem tulburare in sufletele noastre si ale celor din jur, sa pierdem timpul si nu in ultimul rand sa comitem si pacatul judecarii.
    Este foarte tentant sa judeci, este foarte usor sa te smintesti cand vezi niste nereguli in Biserica, ca azi suntem tare iuti la manie si judecata, dar macar gandul ca preotii sunt cei mai atacati de diavoli, ar trebui sa ne opreasca din a cadea in acest pacat.
    Prin atacurile lor aspura preotilor si Bisericii necuratii vor sa puna bariera la strunga spre mantuire a oilor cuvantatoare, viclenia e mare dar a fost vadita de sfinti asa ca nu avem nici o scuza.

  10. Mirela, CristinaP,
    nu trebuie trecute cu vederea pacatele morale, exista tribunale bisericesti, etc. Dumneavoastra aveti dreptate, dar chiar si asa este f greu pt ierarhi si preotii din administratie sa puna lucrurile la punct. Un preot impatimit de ceva urat, nu este usor de indreptat.
    Va aduc in atentie un caz intamplat recent, nu pentru a face publicitate raului, dar ca sa va arat de cat de multa sustinere au nevoie ierarhii nostri.
    Un preot a fost caterisit pentru pacate grele dupa ce de mai multe ori a fost atentionat. A sfarsit prin a se sinucide. Avea familie si trei copilasi. Se poate pune cineva in pielea episcopului? E usor sa spui altuia ce sa faca, e greu sa fii in locul aceluia.
    Inca o data, spun ca trebuie sa ne rugam mult si sa nu judecam deloc.
    Iertati!

  11. @ioana,

    Nu e vorba de judecata aici. Ci de pacate grele (dovedite) care opresc preotul de la slujire. Atunci cand slujesti Sf. Liturghie fiind incarcat cu astfel de pacate exista un mare pericol pentru preot. Cuv. Paisie Aghioritul spunea ca odata un astfel de preot a vrut sa oficieze Slujba Liturhgiei si discul (pe care se aseaza particelele) a zburat pur si simplu. Parintele spunea ca daca aceasta nu s-ar fi intamplat, acest semn care sa opreasca pe acel preot, un mare rau i s-ar fi intamplat. Sunt lucruri care nu sunt de joaca. Nu se umbla in orice stare cu cele Sfinte. Nu discutam la modul patimas, in care sa osandim pe preoti, dar in Biserica exista Canoane care trebuie respectate. Nu este vina ierarhilor care caterisesc, caci ei nu fac decat sa respecte Canoanele, iar ingaduinta este pana la un punct, altfel s-ar duce de rapa totul. Biserica are niste reguli care trebuie respectate. Si atat.

    Nu trebuie insa facuta multa valva pe seama acestor cazuri, caci dauneaza Bisericii, despre asta era vorba aici.

  12. http://cristianstavriu.wordpress.com/2010/12/06/cine-esti-tu-ca-sa-judeci-sluga-altuia-sf-ioan-de-kronstadt/
    „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă, să stea” (Romani 14, 4)”.
    Am sa-mi permit sa citez mai mult, deoarece e o parere pe care o impartasesc si eu:
    ““Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refe­reau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.
    Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.”…

    “Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, „la bani mă­runţi”, raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte.
    Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de ră­ceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură „pată”, ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.”
    “Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproape­lui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să gă­seşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un sin­gur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.
    Uitat-aţi oare că dragostea „toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moraliza­tori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui.”
    Mai poate fi adaugat ceva aici? E un raspuns complet dat acelor fatarnici a caror ocupatie principala e manjirea cu noroi a tuturor, nevinovatilor acordandu-li-se onoarea de a fi murdariti cu pasiune, crezand, ratatul care face asta, ca ii va coborâ pe cei ce ii sunt cu mult superiori la nivelul lui de mizerie fizica si spirituala, de individ intemnitat in propriile patimi si complacandu-se in ele, orbit de propria murdarie dar crezandu-se mai sfant decat Dumnezeu insusi.
    Solutia? Sa continuam sa ne rugam pt tara, pt ierarhi, pt noi insine si unii pt altii. Sa ii evitam cat putem pe acesti calomniatori mizerabili, platiti poate indestulator pt lăturile cu care arunca in lume, iar daca putem, sa ne rugam sa le dea Dumnezeu alte griji ca sa lase in pace slugile Lui.

  13. scuze! nu imi aminteam decat inceputul “Cine esti tu sa judeci sluga altuia?” si am dat o cautare de teama sa nu gresesc. S-a intamplat ca am gasit ceva care sa fie dupa gandul meu. Imi pare rau ca nu mi-a sarit in ochi de prima data cuvandul vostru. Dar imi pare si bine ca il mai are cineva. Poate asa se va lipi invatatura de mai multi, iar rauvoitorii nu vor avea sansa pe care o viseaza.

  14. E bine sa tACI SI SA NU SPUI. Dar cum sa ramai nepasator si sa nu te smintesti,cand in biserica vezi persoane care se inchina cu toata palma si in loc sa-si impreuneze mainile la rugaciune si le desfac. In loc sa raspandim ortodoxia,mai rau ne catolicim.ce sa mai spun ca se impartasesc fara nici o retinere la catolici.Nu e pacat?sau gresesc?

  15. Dacă se loveşte în ierarhi se loveşte şi în noi. Cine nu simte are o problemă. Dar vine vremea când toţi vom simţi , căci una suntem. Nu vreau să zic că trebuie îngăduit păcatul. Dar un lucru bun, când îl faci prost, iese rău, iar dacă eşti cu adevărat creştin ortodox simţi cum te atinge şi pe tine individual acel rău. Nu te simţi nici măcar ca după curăţenia din “let’s do it, România!” Şi vor veni vremuri grele. ..

  16. @ emanuela

    Pt. a completa putin citatul dat de tine, as spune ca mie mi s-a intamplat sa aud oameni barfind si spunand lucruri si aruncand cu acuze ingrozitoare la adresa unui preot sau a altuia eu stiind CU SIGURANTA ca acele lucruri nu numai ca nu erau adevarate, dar erau chiar pe dos (de exemplu, un preot care era acuzat de ecumenism era de fapt un anti-ecumensit convins sau un alt preot care era acuzat ca ar fi lacom era de fapt un om extrem de cumpatat si stramtorat financiar).

    Deci oamenii, inainte de a judeca si mai ales a osandi, ar trebui sa isi puna in primul rand propria judecata la indoiala. Din experienta personala pot spune ca aproximativ 95% din ce spun/barfesc oamenii sunt lucruri neadevarate sau prost intelese si rastalmacite, chiar daca respectivii le expun cu o convingere demna de o cauza mai buna.

    S-au facut de altfel si studii sociologice in acest sens, demonstrandu-se fara indoiala ca “marutria strazii” nu este credibila, oamenii avand tendinta naturala de a inflori lucrurile, de multe ori chiar fara rea intentie, fiind ferm convinsi ca ceea ce spun este adevarat.

  17. @ Doina:

    Cum? Daca raspunzi crestineste, duhovniceste si nu lumeste. Gandul slab se poate sminti, dar si gandul inca trupesc, lumesc. Gandul duhovnicesc, izvorat din gandul lui Dumnezeu (apropo si de http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/03/lu%c2%adminatorul-trupului-este-ochiul-parintele-miron-mihailescu-despre-porunca-de-a-vedea-lumea-prin-ochii-lui-dumnezeu-si-despre-durerea-irosirii/ ) se indurereaza, se strange in sine pana la lacrimi, sufera ca madular ce este, cu vatamarea sau tradarea un madular superior al Trupului… Dar nu se va inalta deasupra sa. Nu poti si nu ai voie sa ramai nepasator (desi exemplele acelea date sunt exterioare/formale si deci, cam nefericite, pentru ca altele sunt lucrurile esentiale care trebuie sa ne preocupe si sa ne doara), insa nici sa maturi pe jos cu preotii si ierarhii (ba chiar cu ierarhia INTREAGA) si sa-i scuipi sau injuri din varful buzelor ori al tastaturii…

  18. “Deocamdata sa incepem CURATENIA cu noi insine, cu viclenia, necuratia si rautatea din noi. Ca mult mai avem de lucru acolo, fiecare.”
    Eu la asta subscriu!

    Si inca ceva:durerea cu care parintele meu,la spovedanie,spunea ca judecarea preotilor si mai ales a episcopilor,este unul dintre cele mai mari pacate pe care CRESTINII de azi le fac…-o am ,de atunci,pe cat posibil in fata ochilor,ca sa ma ajut de ea si sa nu mai cad…

    In rest,ce se spune, ce se aude,ce se discuta…in presa,la tv sau pe alte bloguri dubioase(cu care m-am fript si eu in trecut!)trece pe langa mine, pt ca nu imi ajunge timpul sa-mi vad si sa-mi plang pacatele mele si pt ca mi-e tare frica sa nu ma auto-condamn prin acel simplu dar fara drept de apel”Nu judecati ca sa nu fiti judecati!”
    Ramane, sigur,durerea cand astfel de lucruri ajung, totusi,la urechile mele-pt cei cazuti(daca se dovedeste a fi asa,cu adevarat)si pt noroiul cu care,cu atata inconstienta,iresponsabilitate,arunca,unii in Biserica lui Hristos.
    Dar si durerea este buna daca naste rugaciune…adevarata…,nu de forma…

    Doamne,ajuta,tuturor!

  19. Adesea auzim dictonul: ”omul din greșelile lui învață, (dar vine și completarea) din ale celorlalți… face carieră!”. În cazul de față, blogerul care-și face cariera de mare inchizitor, susținut de un alt mare justițiar al bărfelor, folosește, așa cum a dovedit-o de nenumărate ori, metoda calomniei (subliminal-) generalizate pentru a atrage în răzvrătirea în care este el și pe alți cititori, săracii, escrocați emoțional, informațional și unii chiar financiar… Metodă tipic securistă, dealtfel, care nu trădează nici pe departe bune intenții, ci confirmă că misiunea lui este precisă și susținută: defăimarea majorității clericilor ostenitori (și bine chivernisitori ai Tainelor lui Dumnezeu și ai lucrărilor bisericești sfințitoare) și dezbinarea Bisericii. Așadar, este un agent al dezbinării și al manipulării, împins la ”mărturisirea antisistem” nu de Duhul Sfânt și înțelept al lui Dumnezeu, ci de duhul mândriei și al slavei lui deșarte. Nu mai spun de otrăvirea = spurcarea cititorilor lui cu ultimele dejectii ale lui ladygaga și ale altor îndrăciți… (Ce folos are un creștin din astea? Nici unul.) Păcat și de comentatorii lui care, instigați de chemarea lui revoluționară=răzvrătitoare, urlă la unison în același duh: ”Să-i ardem NOI pe rug pe acești păcătoși! NOI să fim primii cu demascarea.”. Acești sărmani ”e-mărturisitori” nu au înțeles nimic de la Mântuitorul Iisus Hristos, din Sfânta Evanghelie și din predicile postate și citite chiar pe blogul în cauză, dar se prefac în autentici creștini… Teribilă înșelare! Vai de ei și de cei ce-i urmează în mândrie, în fățărnicie și-n calomnie! Se va cere din mâna lor sufletele smintite și defăimate de ei… Dumnezeu este singurul Drept Judecător.

  20. Bine, acum sa nu cadem si noi in extrema. Unii poate cred ca fac bine ceea ce fac, si se indigneaza sincer (ravna neofitului), nu din slava desarta sau mandrie. Nu avem cum sa stim noi despre ce e vorba, exact intentia omului, caci numai Domnul cunoaste inimile noastre.
    Din pacate aceia de care vorbim nu se gandesc ca o singura acuzatie adusa unui preot pe nedrept este un pacat destul de mare. Ar trebui sa se teama mai mult de aceasta. E foarte riscant sa ii judeci pe preoti, cum zicea cineva. Sa ne asiguram mai intai daca este sau nu adevarat si daca da, sa ne doara pentru ei, sa ne indignam e firesc, dar sa ne si doara, sa ne gandim la ale noastre pacate si atunci o sa indraznim mai putin sa fim noi cei care sa arunce cu piatra.

    Exista spre exemplu, urmatoarea intamplare din pateric:

    A zis avva Pafnutie : calatorind pe o cale, mi s-a intamplat de am ratacit din pricina negurii si m-am aflat aproape de sat. Si am vazut pe unii ca se impreunau fara rusine. Asa am stat, rugandu-ma pentru pacatele mele. Si iata, ingerul a venit, avand sabie si mi-a zis : Pafnutie, toti cei ce judeca pe fratii lor, de aceasta sabie vor pieri; iar tu pentru ca nu ai judecat, ci te-ai smerit inaintea lui Dumnezeu, ca si cum tu ai facut pacatul, pentru aceasta numele tau s-a scris in Cartea celor vii.

    Si in acest caz era vorba de un pustnic imbunatatit, iar cei pe care nu ii judecase erau mireni pacatosi si nu preoti… Sa luam aminte.

    Asadar, sa nu ii facem nici noi pe altii mandri, fatarnici, smintitori. Sa ne ferim totusi judecam omul, faptele cel mult. Dar cu mare atentie, sa nu cadem noi insine.

    “Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l, pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita.”(Galateni 6:1)

  21. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala” » Război întru Cuvânt
  22. Doina: “E bine sa tACI SI SA NU SPUI. Dar cum sa ramai nepasator si sa nu te smintesti,cand in biserica vezi persoane care se inchina cu toata palma si in loc sa-si impreuneze mainile la rugaciune si le desfac. In loc sa raspandim ortodoxia,mai rau ne catolicim.ce sa mai spun ca se impartasesc fara nici o retinere la catolici.Nu e pacat?sau gresesc?”

    Te gandesti ce aud despre noi preotii la spovedanie sau medicii la consultatie? Rugaciunea cu mainile neimpreunate e “pacat”? Si inca unul care trebuie “scos in fata” ca producator de sminteala? Sa ma ierti, cunosc un om care trata de hipertensiune pe un preot homosexual dovedit (care a si fost caterisit ulterior) si cata vreme acela era inca in slujba, ii cerea binecuvantarea inainte de consultatie. Incepe prin a te gandi ca “Lot in Sodoma a aflat mantuire iar Iuda din gandul lui cel rau, in soborul apostolilor si-a lucrat pierzanie”. N-a zis nimeni ca e usor sa nu te smintesti, e cumplit de greu sa nu judeci. Dar daca incepem prin a cerne pe ceilalti prin sita, o sa ne petrecem toata vremea rugaciunii gasind hibe la cum se inchina altii… Raspandirea ortodoxiei nu incepe de la inchinatul cu degetele adunate! Cu impartasania la catolici e putin mai complicat, dar uite ce cred eu: ca daca am putea oglindi pentru ceilalti valoarea impartasaniei la ortodocsi, atunci nu s-ar duce nimeni la catolici. Daca insa incepem cu “huo, papistasule”, ce vrei sa inteleaga…?

  23. Nu mi se pare deloc intamplator si nici neasteptat faptul ca cei care lupta impotriva Bisericii lui Hristos si vor sa aiba controlul aspupra constiintelor oamenilor, ataca acum din nou folosind ca arma pacatul sodomiei asociat cu pedofilia, atribuit unor preoti, intr-o tara in care majoritatea se declara credinciosi, au incredere in Biserica Ortodoxa si, in acelasi timp, sunt impotriva homosexualitatii. Dupa cum se observa, lupta din rasputeri sa demoleze aceasta incredere si imaginea Bisericii. Se folosesc de uraciunea acestui pacat, dar mai ales de reactia pe care o provoaca pedofilia, pentru a-i face pe credinciosi sa se scarbeasca de preoti.
    Era de asteptat, este exact ceea ce au facut in Occident pentru a denigra Biserica Catolica si a functionat. In America de Nord, de ex. in Canada, Provincia Quebec, francofona si majoritar catolica, dar si in alte tari din Occident, pornind de la cateva cazuri reale, dar si de la inscenari si calomnii, au declansat o campanie sustinuta. Cazurile au fost mediatizate intens pe toate caile -radio, televiziune, ziare, (actualmente folosind inclusiv panourile luminoase cu afisaj electornic din statiile de metrou! transmitand stiri de acest gen chiar la sarbatori crestine mari, cum e Craciunul sau Pastele), incat au reusit sa convinga lumea ca Bis. Catolica este pepiniera de pedofili. Periodic aceste cazuri sunt readuse in discutie, asa, ca sa nu uite lumea! Pe langa acestea au existat si alte atacuri, bineinteles, evidentierea altor abuzuri ale Bisericii Catolice, etc. Cert este ca, la aceasta ora, cei mai multi se declara catolici nepracticanti, dar s-au inregistrat si lepadari oficiale de botez! ale unor indignati pe diferite motive, multe biserici sunt goale, se vand si se transforma in cladiri cu apartamente, baruri, birouri, etc.
    Ceea ce nimanui nu i se pare ciudat, desi ar trebui, este ca aceasta campanie care foloseste impotriva preotilor Bisericii, printre alte capete de acuzare, homosexualitatea si pedofilia, este dusa tocmai de catre cei care lupta, in acelasi timp, pentru drepturile homosexualilor si au ajuns sa spuna ca pedofilia este o simpla orientare comportamentala sexuala!!!

    Cat despre asemenea bloguri pseudo-ortodoxe si despre asemenea articole ca cel din care care a dat Stefana citatul…este destul de clar. Un asemenea articol anti-Biserica, manipulator, cu atatea elemente tipice de dezinformare si mai ales cu un asemenea limbaj, nu vezi nici in ziarele cunoscute pentru implicarea lor in campania impotriva Bisericii. Greu de crezut ca cei ce au scris articolele acelea nu stiu ce fac si ca este doar infierbantare patimasa si lipsa de discernamant, dar, in fine, Dumnezeu stie… Sunt periculosi pentru ca, sub aparenta apararii ortodoxiei si a luptei pentru starpirea raului din Biserica, ei propaga, intr-un fel alunecos, un duh antiortodox, un duh al razvratirii si o gandire sectara care poate sa-i piarda pe multi. Ei pot parea multora ca niste luptatori insetati de dreptate, cu “scapari” de limbaj pe care unii sunt dispusi sa le treaca cu vederea, dar armele folosite de ei nu sunt ortodoxe, nu sunt ale lui Dumnezeu!
    Dar sa fim toti atenti si la noi insine!
    Setea de dreptate este sadita in inima omului si este una dintre manifestarile insetarii cea dupa Dumnezeu.
    Tuturor celor care mergem le biserica si ne numim crestini ortodocsi ne place sa credem ca avem aceasta sete dupa Dumnezeu si deci si setea de dreptate. Cu toate acestea ar trebui sa ne intrebam daca insetam noi dupa adevarata dreptate? Mai insetam noi cu adevarat dupa Dumnezeul cel viu? Impatimiti si lipsiti de discernamat, ochiul nostru nu mai vede curat, orbecaim in intuneric si suntem batjocoriti de diavolul care stie sa perverteasca si aceasta sete de dreptate asa cum a pervertit toate puterile sufletesti si toate pornirile bune din om, intorcandu-le de la sensul lor cel dupa Dumnezeu. Astfel, in locul adevaratei insetari dupa dreptatea lui Dumnezeu el ne da spiritul justitiar si setea pentru dreptatea noastra, in locul urii fata de pacat ne da ura fata de pacatos (adica, fata de aproapele) si uite-asa, parasind prima porunca, incet-incet, in locul starpirii raulului din noi (in primul rand din noi!) ne trezim ca il starpim pe aproapele, cu gandul sau cu vorba, urandu-l in loc sa-l iubim si ajungem ca niste criminali. Aceasta sete stramba dupa “dreptate”, nascatoare de ravna cea rea, i-a adus celui rau cele mai multe victorii din istoria omenirii, a provocat maceluri si pe multi oameni, de buna credinta, i-a transformat in criminali si le-a luat sufletele! Acest duh justitiar care a bantuit istoria aprinzand capetele si inimile oamenilor, indignati, de multe ori pe buna dreptate, de toate nedreptatile sau nelegiurile la care au fost martori in toate timpurile, bantuie si astazi, parca mai periculos ca niciodata, vremurile noastre, incercand sa puna stapanire pe noi toti, mai mult sau mai putin subtil, luand diferite forme! Cine este cel care nu-l recunoaste lucrand, uneori, in el insusi? Iar acest pacat nu este mic! De aceea, sa ne pazim! Sa ne pazim de judecare si osindire si sa nu uitam ce ne indeamna Sf. Ap. Pavel:
    “11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
    12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.”

    Dreptatea lui Dumnezeu merge mana in mana cu dragostea! Dreptatea lui Dumnezeu se rastigneste pentru om, ca sa-l indrepte, in timp ce falsa “dreptate”, cea a diavolului, rastigneste si distruge omul sufleteste si trupeste! Sa avem grija sa ducem lupta cea buna.

  24. Scoate barna din ochiul tau si vei vedea sa scoti si paiul din ochiul altuia!
    Deci e bine a scoate paiul din ochiul altuia (orice pacat, mare sau mic, dar sensibil de scos), numai sa avem noi ochiul curat. Cel ce nu are priceperea sa scoata intinaciunea din ochiul lui, care este aproape si mare, cum va vedea pe cea din ochiul altuia?
    Cei cu barne fac un mare serviciu sa fie ei retinuti. Atat se poate, atat facem. Iar cine are ochi curat greseste daca tace si nu indreapta.
    Iar mai greu decat toate este in spatiu public, in vazul tuturor. Pt ca o barna in vazul tuturor face mai mult rau decat paiele cele imprastiate in ochii multora.

  25. Preotii – spre deosebire de noi mirenii- au puterea sa dezlege pacatele care altfel ne-ar netezi calea sigura spre iad!
    Macar pentru atat trebuie sa le purtam recunostinta! Macar!
    Si mai este un lucru, deloc de neglijat. Ma gandesc cat de singuri se simt intrand in contact cu atatia oameni ( la spovedanie si nu numai) care isi varsa in ei necazurile personale ….ca intr-o pubela de gunoi.Si de multe ori , dosaditi de ale noastre uitam ca avem in fata oameni ca si noi, care au si ei nevoie sa simta caldura omeneasca , intelegere si chiar afectiune.
    Sunt sigura ca ispitele lor sunt mult mai puternice decat ale noastre.
    Mi s-a intamplat sa vad un preot – dupa o spovedanie- pravalit peste o icoana. Pur si simplu!
    Si am incercat atunci sa-mi imaginez furtuna provocata in sufletul lui de acea spovedanie. Nu am reusit!
    Ca oameni , preotii pot avea pacate grele, dar de asta are cine sa se ocupe!
    Si pe urma asta nu intineaza dimensiunea duhovniceasca a Bisericii ca trup mistic al lui Iisus Hristos!
    Sper sa nu supar pe nimeni cu comentariul meu!

    Doamne ajuta!

  26. Legat de subiectul asta (trist, f. trist) imi vin in cap 2 lucruri:
    1. spusa Sf. Apostol Pavel cu purtarea neputintelor unuia altuia
    2. o povestire despre un mirean care stia ca preotul lui facea nu stiu ce pacate si cu toate astea ii saruta mana cand mergea la miruit, etc., iar intrebat fiind de ce ii saruta mana cand stie ce pacate are raspunsul pe care il da e urmatorul: prin mana lui il primesc pe Domnul, iar daca Domnul nu se scarbeste de el cum as putea eu sa ma scarbesc?
    3. o istorie citita, cred, in Patericul egiptean (s-ar putea sa ma insel) despre un calugar care vede pe un frate facand sodomie, dar nu intervine spunand ca “daca Domnul nu-l trazneste, nu voi interveni nici eu”.

    Evident, comentariul facut de fratii de la Razbointrucuvant.ro ar avea vreun efect asupra celor care considera normal sa ataci Biserica si preotii (ortodocsi fiind) daca ar citi si-ar vrea sa accepte ca poate gresesc (si nu ca am fi noi detinatorii adevarului). Pacate avem cu totii si stim din surse sigure ca orice lucrare de curatire a lumii trebuie sa inceapa cu noi insine. La fel stim ca pacea e mai mare decat adevarul, mai ales in conditiile in care, deocamdata cel putin, sunt doar zvonuri.

    Stim cu toti ca sunt lucruri nedemne, rele care se intampla in Biserica, dar oare nu suntem noi cei dintre care s-au ridicat preotii si ierarhii nostri? Eu sunt convins ca asa cum este Biserica va sti (ajutata si de rugaciunile noastre) sa rezolve crestineste problemele acestea si fara a fi nevoie sa se faca atata galagie. Cum prea bine se spunea mai sus toate aceste probleme n-au aparut acum sunt din stravechime.

    Iertati daca am suparat pe cineva.

    Doamne, ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate