Despre pacatul “gura-casca” si pacatul citirii horoscopului. DE CE NE PIERDEM TIMPUL, DE CE IUBIM MINCIUNA?

18-07-2012 Sublinieri

Despre horoscop si zodiac

Toata lumea se bucura si se simte mai bine cand este soare, si se simte mai trista sau apasata cand este innorat, insa de aici si pana a afirma ca viata omului se desfasoara dupa miscarea stelelor, si dupa perioada din an in care s-a nascut, este ceva care nu are niciun fundament scripturistic sau patristic. Nici macar lumina care i-a condus pe magi dupa Nasterea lui Hristos, nu era o stea, ci era o aratare dumnezeiasca.

Curiozitatea poate sa-i duca pe oamenii naivi pe un drum gresit, si ei se hranesc cu false iluzii si povesti, care nu au nicio acoperire, dar care nici nu pot fi verificate. Adica pot sa spuna ce vor, caci oricum sunt asa de multi oameni intr-o zodie, incat daca nu se nimereste la unul, ii vine bine la altul.

Omul citeste de ani de zile horoscopul, si daca de cele mai multe ori nu i se potriveste ce scrie acolo, nu spune nimic, insa daca intr-o zi i s-a potrivit, atunci spune la toata lumea, inmultind astfel sminteala intre oameni. Sminteala, pentru ca acestea sunt de-a dreptul minciuni si inselatorii, iar ziarele, revistele si televiziunea le raspandesc, deoarece oamenii le cer. „Cine nu este cu Mine este impotriva Mea, si cine nu aduna cu mine, risipeste“, spune Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Dar Hristos este Adevarul, si atunci, cine citeste zilnic aceste minciuni, isi bate joc de el insusi, si se face potrivnic lui Hristos.

De asemenea, in loc sa se foloseasca citind o carte, risipeste timpul si banii pe niste fleacuri. Sigur, ca omul prin ceea ce face, arata nivelul la care a ajuns, iar nivelul in care sa te increzi dupa niste bazaconii este unul rusinos. Mai bine ne-am lua in serios viata, acceptandu-i provocarile, luptand ca sa biruim in aceasta lume si propriile noastre slabiciuni.

Despre pacatul gura-casca

Da, va rog sa nu va suparati ca am numit pacatul direct si fara ocolisuri, insa atunci cand pierdem timpul aiurea, asa se numeste acest pacat, si sigur ca am mai spus, ca majoritatea timpului pierdut aiurea este in fata televizorului sau a calculatorului, dar se intelege ca si atunci cand ne lenevim, insa si atunci cand ne cautam de lucru, si nu mai avem deloc timp pentru rugaciune.

Atunci cand spunem la spovedanie acest pacat, unii preoti nici macar nu ne cearta, desi el este ca un vierme inauntrul nostru, care ne mananca sufletul. „Pe gemul fierbinte mustele nu se asaza“, ne spun Sfintii Parinti, iar pe sufletul celor ce lenevesc, desi nu se vede cu ochiul liber acest lucru, misuna mustele, viermii si toate taratoarele. O, cum ar reactiona omul daca ar putea vedea ce se petrece in spatele lumii nevazute, sa vezi un chip frumos dupa care toti intorc capul, cum ii ies viermi din gura… cum sa mai saruti asa ceva? Dar ne-a lasat Dumnezeu sa ne luam rasplata dupa murdaria sufletului nostru: sarutam stricaciune si imbratisam mortaciunile acestei lumi, pentru ca cei ce traiesc fara Hristos asta sunt; asa am fost si noi, si ne luptam sa nu mai fim. Viermi mai ies si din gura celor ce raspandesc pacatul si rautatea in lume.

Pacatul gura-casca il gasim si la cei care citesc toata ziua horoscoape si zodiace. Unii spun ca se roaga, si apoi citesc horoscopul, dar nu putem sa imploram adevarul, atata timp cat noi alegem minciuna. Hristos este Adevarul, iar horoscopul si zodiacul sunt minciunile unei lumi dezorientate, fara nicio busola si, care imbatraneste asteptandu-si norocul, si-L da afara pe Hristos. Este rusinos ca nu vrem sa ne ridicam un nivel mai sus si mergem si noi cu puhoiul. Cascam gura ca niste oameni fara minte, sa primim niste murdarii de combinatii intre asa-zise destine, care de fapt sunt lasate ca oamenii singuri sa si le lucreze, iar nu sa le cada din stele.

(din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Ieromonah Ioan Buliga, Portile Iadului

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Despre pacatul “gura-casca” si pacatul citirii horoscopului. DE CE NE PIERDEM TIMPUL, DE CE IUBIM MINCIUNA?

  1. Extraordinară această carte!

    Spune tot aici Părintele Buliga referitor la ecumenism că “sunt unii care ajung la sfârşit fără a trece pe la început”. Ni se spune foarte limpede: “cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste” trebuie să fie apropierea noastră. Nu putem să avem dragoste fără să avem în primul rând “frică de Dumnezeu şi apoi credinţă adevărată”.

    Mai spune Părintele Buliga referitor la actele biometrice că “din cauza crizei financiare s-a amânat planul iniţial”. Aşa lucrează Dumnezeu în multa Lui milostivire. La fel şi acum, în situaţia politică actuală, ne comportăm deseori ca şi musca şi nu ca şi albina. Vedem certurile, minciunile şi hoţiile politicienilor dar omitem, de exemplu, că aderarea la Schengen se amână !! Oare se întâmplă ceva fără ştirea lui Dumnezeu !? Oare (precum spunea şi Părintele Arsenie Papacioc) putem să schimbăm viitorul pregătit nouă de Dumnezeu !?

    Parcă am fi o adunătura de oameni bolnavi şi cu multe pete pe noi (toţi) şi trebuie (într-un mod democratic) să alegem un conducător (şi lumesc şi bun). La orice propunere făcută vedem păcatele celui propus şi, desigur, avem ceva de obiectat, nu ne place. E un cerc vicios care trebuie cumva rupt. Dar oare eu, care sunt plin de pete pot să văd limpede o soluţie? Pot eu să mă bazez pe vederea mea obturată de multe bârne? Sau, mai mult, ar trebui să ascult de un alt orb? Unde sunt oare cei cu putere mare care ar putea (şi au si datoria) să ne îndrume? Dar oare ne lasă Dumnezeu de izbelişte? Sau e încă o încercare? Dar: “cine va avea răbdare până la sfârşit se va mântui”. Aşadar trebuie să avem răbdare !?

    E interesant că pentru orice vorbă / atitudine / acţiune a noastră găsim justificare în Biblie. Depinde cum citim : litera, duhul ei, sau dacă citim trunchiat, scos din context.

    Sfântul Nicolae Velimirovici spune tare frumos că toate lucrurile au trei aspecte : moral, legal şi divin. Până deunăzi reuşeam să deosebesc doar primele două. Dar, dupa ce mi-a “spus” şi despre al treilea aspect, am început să mă gândesc mai bine! Iisus ne spune : “daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi Lui Dumnezeu ce-I al Lui Dumnezeu”. În ceea ce priveşte rostul vietii noastre (i.e. dobândirea Duhului Sfânt / mântuirea) oare nu acest aspect divin este singurul care contează !?
    Am impresia că nu reuşim întotdeauna să vedem problema cu un ochi curat (e normal totuşi până la urmă). Nu reuşim să punem problema aşa cum trebuie, cu principul de cauzalitate bine definit. Tot Părintele Buliga spune câteva vorbe despre eutanasiere, despre deconectarea unui bolnav de la aparatele care îl ţin in viată. Am văzut / auzit mulţi care aveau diverse păreri despre aceasta, dar Părintele Buliga întreabă foarte simplu : “dar de ce l-au conectat >strong>iniţial la aparate ? Motivul de atunci nu mai este valabil” ? Dilema creştinească nu se poate pune, oare, şi la conectarea la aparate nu numai la deconectare ?
    (Elefantul e tare mare !)

    Doamne, ajută-ne şi ne miluieşte !

  2. Pe zidul frontal al bisericii manastirii Antim din Bucuresti este un vitraliu rotund cu cele 12 semne zodiacale.

  3. @ vranceanu:

    Apare in multe alte biserici si manastirisi in carti de slujba. Nu are nicio legatura cu astrologia, ci cu astronomia.

    http://forum.teologie.net/viewtopic.php?p=5432

    Biserica respinge şi condamnă astrologia zodiacală, nu şi semenele zodiacale. E o mare deosebire…
    Semnele respective au fost preluate de Biserica pt reprezentarea lunilor anului şi sunt prezente inclusiv în unele fresce, în jurul Pantocratorului – Stăpânul timpului.

    Aşa cum s-a spus şi mai sus, există o mare diferenta intre astrologie (pseudoştiinţă care pretinde că poate prezice destinul şi caracterul omului după poziţia şi mişcarea aştrilor – Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000) si astronomie (stiinţă care se ocupă cu studiul aştrilor, al sistemelor de aştri, al galaxiilor şi al universului – conform Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998).

    Daca te referi la semnele zodiacale nu inseamna ca te referi automat si la horoscop; personal deosebesc zodiacul de horoscop: horoscopul este specific astrologiei, iar zodiacul este specific astronomiei.

    Sfantul Ioan Damaschin, in “Dogmatica” sa, vorbeste despre astre, zodii, etc (vezi Cartea a doua, capitolul VII). Iata cateva spicuiri:
    – Soarele face o lună în fiecare zodie şi timp de douăsprezece luni străbate cele douăsprezece zodii: numele celor dousprezece zodii si lunile lor sunt acestea: Berbecul primeşte soarele în luna lui martie 21, Taurul în luna lui aprilie 23, Gemenii în luna lui mai 24, Racul în luna lui iunie 24, Leul în luna lui iulie 25, Fecioara în luna lui august 25, Cumpăna în luna lui septembrie 25, Scorpia în luna lui octombrie 25, Săgetătorul în luna lui noiembrie 25, Cornul Caprei în luna lui decembrie 25, Vărsătorul de apă în luna lui ianuarie 25, Peştii în luna lui februarie 24.
    – Elinii spun că prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi [i de alte asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de creator şi suntem stâpânii faptelor noastre.

    Aceste lucruri demonstreaza ca fiecare luna “beneficiaza” de asocierea cu semn zodiacal (semn stabilit de o grupare de stele), strict astronomic, fara asociere astrologica (a se vedea diferenta dintre astrologie si astronomie expusa la inceputul postarii).

  4. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre PACATUL TIMPULUI PIERDUT, PACATUL CURIOZITATII SI TRANDAVIEI FLECARE -
  5. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  6. Pingback: VIATA CA O MINCIUNA -
  7. Pingback: Parintele Epifanie despre PREVIZIUNILE ASTROLOGILOR si inselaciunile vanturate in presa privitoare la CUM VA FI NOUL AN -
  8. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: MINCIUNILE ASTROLOGIEI SI ALE “KARMEI” explicate de PARINTELE CIPRIAN NEGREANU (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate