“Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba crestinului in vremurile scurtate de acum?

17-10-2016 Sublinieri

157882.b

 CUVIOSUL IOAN KRESTIANKIN:

Despre cele şapte înflăcărări ale duhului

(După scrierile Arhiepiscopului de San-Francisco, Ioan Şahovski)

Tragedia omului contemporan constă în faptul că el mereu se grăbeşte, dar se grăbeşte în van, fără vreun folos.

Cu energia sa, omul răstoarnă munţii, zideşte şi dă­râmă oraşe întregi în termene foarte scurte. Dar dacă vom analiza minuţios energia lui şi vom urmări con­secinţele folosirii ei, vom constata că ea nu înmulţeşte binele în lume. Iar ceea ce nu înmulţeşte binele este ne­roditor. Chiar şi stârpirea răului este inutilă, dacă aceas­tă epurare nu reprezintă o manifestare a binelui şi nu aduce roadele bunătăţii.

Ritmul de viaţă al oamenilor a devenit foarte grăbit şi ajunge să fie tot mai alert; toţi aleargă, tuturor le este teamă că întârzie undeva, că nu mai prind pe cineva, că vor rata ceva, că nu vor face altceva. Maşinăriile se de­plasează prin aer, prin apă şi pe pământ, dar nu aduc fericire umanităţii, ci, dimpotrivă, distrug starea bună a lucrurilor care a mai rămas pe pământ.

In lume a intrat graba, goana diabolică. Tainei acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeul, în capitolul 12 din Apocalipsă:

Angers-_Apocalypse_(11)„Şi am auzit glas mare în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noap­tea. Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvân­tul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt” (Apoc. 12,10-12).

Aţi auzit: satana a coborât pe pământ şi pe mare cu o furie nestăpânită, „ştiind că mai are puţină vreme“. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor şi a concep­ţiilor din lume, iată de unde provine această grabă şi în tehnică, şi în viaţă – un maraton tot mai alert al oame­nilor şi al popoarelor în general.

Împărăţiei lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer şi pentru oamenii de pe pământ care vieţuiesc cereşte. Răul condamnat, presimţindu-şi pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale şi îi obligă pe oamenii care nu şi-au pus pe fruntea şi inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte şi să-şi accelereze ritmul de viaţă. Răul înţelege că, doar prin acest iureş al oamenilor şi al popoarelor, el ar pu­tea reuşi să facă părtaşi ai pierii sale încă o parte din umanitate.

Tehnica de mult timp măreşte continuu viteza de deplasare a oamenilor şi de procurare a bunurilor pământești. Ar părea că oamenii ar trebui să aibă mai mult timp pentru viaţa duhovnicească. Însă lucrurile nu stau aşa, sufletului îi este tot mai greu să trăiască. Materia­litatea lumii atrage şi sufletul omenesc în vârtejul ei ame­ţitor. Şi sufletul se stinge, el nu mai are vreme pentru ni­mic înălţător din lume: toate se învârt, toate se rotesc şi îşi măresc viteza. Ce iluzie îngrozitoare a lucrurilor! Totuşi, această iluzie stăpâneşte cu putere umanitatea. In locul aspiraţiilor duhovniceşti, lumea este posedată de psihoza rapidităţii materiale, a realizărilor stricăcioase. In locul amplificării înflăcărării duhului se pro­duce o tot mai mare concentrare asupra materialităţii lumii acesteia. Se creează un miraj al acţiunilor, fiindcă omul este chemat să acţioneze şi nu poate fi liniştit fără a realiza ceva. Dar realizările sensibile nu îl pot odihni pe om, pentru că ele îl stăpânesc pe el, nu invers. Omul este rob al faptelor trupeşti. Beach_erosion_FLA El construieşte pe nisip (vezi Mt. 7, 26-27). Construcţia de pe nisip se risipeşte. Din casa pământească a omului nu va rămâne decât o mână de praf. In locul multor clădiri măreţe nu a rămas decât o grămadă de nisip. Din acest nisip omul îşi con­struieşte din nou lumea. Nisipul se dărâmă, iar omul munceşte, adunându-și… Bietul om! Toţi suntem legaţi în lanţul unor lucruri mici, care nu îi oferă sufletului ni­mic, dar pe care ne străduim să le facem cât mai curând, cel mai probabil, pentru a putea să le începem pe altele noi, la fel de neînsemnate.

De unde să facem rost de timp pentru practicarea binelui? Nu avem nici măcar timp să ne gândim la el. Viaţa ne este aglomerată. Binele aşteaptă ca un călător pentru care nu este loc nici la birou, nici în uzină, nici în stradă, nici în casa omului, nici – cu atât mai puţin – în locurile unde el se distrează. Binele nu are unde să-şi plece capul. Cum să ne grăbim să-l practicăm, de vreme ce nu reuşim nici să-l invităm pentru cinci minute, nu în odaie, dar nici în gând, în trăire sau în dorinţă. Nicio­dată! Şi cum de binele nu înţelege această situaţie şi în­cearcă să bată la uşa conştiinţei şi o chinuie câte puţin?! Treburi şi iar treburi, griji, nevoi, urgenţe, conştiinţa importanţei tuturor acestor lucruri… Bietul om! Dar unde este bunătatea ta, unde este chipul tău? Unde eşti tu în­suţi, omule? Te ascunzi după roţile şi şuruburile roţilor vieţii care se rotesc continuu? Totuşi îţi voi spune: grăbeşte-te să faci binele, câtă vreme mai vieţuieşti în trup. Umblă în lumină, câtă vreme mai eşti în trup. „Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina (vezi In 12, 35). Vi­ne noaptea când nu vei mai putea practica binele, chiar dacă ți-ai și dori.

Bineînţeles că tu, care încă din această lume – atât pridvorul raiului, cât şi al iadului – nu ai vrut să faci bi­nele şi nici măcar să te gândeşti la el, este foarte puţin probabil să doreşti să-l săvârşeşti atunci când te vei po­meni împrejmuit de întuneric, trecut de uşa acestei vieţi, împins fiind din deşertăciunea vieţii pământeşti, care ţi-a împrăştiat şi ţi-a schilodit sufletul, în bezna rece şi întunecoasă a „inexistenţei”. Din acest motiv, grăbeşte-te să faci binele! Începe prin a gândi să-l faci, apoi me­ditează cum ar trebui să-l faci şi doar atunci începe să-l practici. Grăbeşte-te să îl gândeşti, grăbeşte-te să îl îm­plineşti. Timpul este scurt. Seamănă cele veşnice în temporalitate. Stabileşte-ţi acest lucru drept prioritatea în­tregii tale vieţi. Realizează acest lucru până nu este prea târziu. Cât de cumplit va fi să întârziem în practicarea binelui. Să plecăm în lumea de dincolo cu mâinile goale şi cu inima rece şi să mergem la Judecata Crea­torului.

Cel care nu se va grăbi să facă binele, acela nu îl va săvârşi. Binele cere o stare de înflăcărare. Diavolul nu-i va lăsa pe cei căldicei să facă vreun bine. El îi va lega de mâini şi de picioare, înainte ca ei să se fi gândit la împli­nirea vreunui bine. Binele îl pot realiza doar cei fierbinţi, înflăcăraţi. In lumea noastră poate fi bună doar o per­soană fulgerător de bună. Cu cât avansează în viaţă, cu atât mai multă rapiditate îi este necesară omului pentru săvârşirea binelui. Rapiditatea este o manifestare a pute­rii duhovniceşti, o bărbăţie a unei credinţe sfinte, o acţiune a binelui, umanul autentic!

Să ne opunem repezelii deşertăciunii şi a răului prin zel şi vitalitate în săvârşirea binelui. Doamne, binecuvântează-ne şi întăreşte-ne! Promptitudinea pocăinţei după orice păcat făcut – iată care este prima înflăcărare pe care trebuie să i-o aducem lui Dumnezeu. Rapiditatea iertării fratelui care ne-a greşit – este cea de-a doua în­flăcărare a duhului, pe care ar trebui să o avem. Rapidi­tatea răspunsului dat fiecărei rugăminţi, a cărei împli­nire este posibilă pentru noi şi utilă pentru persoana care ne-a solicitat ajutorul – este cea de-a treia înflăcărare. Rapiditatea oferirii aproapelui a oricărui lucru ce l-ar ajuta să iasă din nevoie – reprezintă cea de-a patra înflă­cărare a duhului credincios lui Dumnezeu. Cea de-a cincea constă în: capacitatea de a observa rapid de ce are nevoie cineva, atât din punct de vedere material, cât şi duhovnicesc, şi priceperea de a-l ajuta oricât de puţin pe orice om; disponibilitatea de a ne ruga pentru fiecare om. Cea de-a şasea înflăcărare se manifestă prin: apti­tudinea şi fermitatea rapidă de a ne împotrivi oricărei manifestări ale răului prin bine, de a ne opune oricărui întuneric prin lumina lui Hristos şi oricărei minciuni prin adevăr. Şi cea de-a şaptea înflăcărare a credinţei, dragostei şi a nădejdii noastre este: capacitatea de a ne înălţa instantaneu inima şi întreaga fiinţă la Dum­nezeu, încredinţându-ne voinţei Lui, mulţumindu-I şi lăudându-L.

(din: Arhim. Ioan Krestiankin, Unui fiu duhovnicesc necunoscut, Editura Doxologia, 2016)

ioan-krestiankin-arhim-unui-fiu-duhovnicesc-necunoscut-14881

Vedeti si:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ioan Krestiankin, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la ““Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba crestinului in vremurile scurtate de acum?

  1. Pingback: Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: “Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? “Mul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate