SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!

Cititi si:

Mirul compatimirii

Si iata ca era in cetate o femeie pacatoasa; si afland ca El sta la masa in casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. (Luca 7, 37)

“Cata vreme il mai aveti, nu lasati neintrebuintat mirul din vasele de alabastru ale iubirii voastre si ale ajutorarii aproapelui. Turnati asupra lor pretiosul mir al compatimirii. Spuneti-le semenilor vostri cuvinte de mangaiere, indulciti-le viata cu fapte de iubire, atata timp cat iubirea voastra mai poate sa-i aline si sa-i bucure. Cuvantul bun pe care il veti spune despre ei cand nu vor mai fi in viata, spuneti-l mai bine acum, in prezenta lor. Florile pe care ati vrea sa le puneti pe morminte, duceti-le mai bine acum, sa-si impodobeasca casa.

Prietenii nostri duc deseori lipsa de compasiune, de ajutor; sa nu le refuzam acum, cat timp mai pot sa ni le aprecieze, sa venim la ei, cat timp mai sunt in viata, cu vasele noastre de alabastru pline cu mir, sa le dam curaj si putere, la ceas de singuratate. Sa invatam, ca si femeia ace­ea, cat timp inca nu-i tarziu, ca putem sa-i ungem cu mir.

Dincolo de mormant nu-i mai putem ajuta pe fratii nostri; in fata mormantului deschis iubirea ne va ramane neputincioasa, iar florile noastre nu vor mai pastra mireasma trecutei lor vieti”.

***

Grabeste-te!

Lucrurile Celui ce M-a trimis trebuie ca Eu sa le fac pana este ziua; ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze (Ioan 9, 4)

Cat de des ni se intampla sa pierdem ocazia de a ajuta un sarac, de a ne arata compasiunea fata de un om aflat in suferinta, de a cerceta un bolnav, de a bucura si a da alinare unui batran sau unui copil! Tarziu ne dam seama cat de mult am pierdut dezinteresandu-ne de viata oamenilor cu care ne-am aflat in relatie. Poate ca sufletul le va fi fost coplesit de durere, sau le va fi fost apasat de raul lumii, ca un cuvant bun din partea noastra, spus la timp, le-ar fi risipit negura din suflet, care putea fi amenintarea beznei vesnice. Am avut deseori in preajma un copil; am aratat oare un semn de iubire adevarata fata de sufletul lui gingas? Nu! Si acel copil a crescut ca un om fara credinta, ratacind poate si astazi brambura, sau pe caile desfranarii, pentru ca n-am stiut sa-l oprim la vreme.

Inimile batranilor sunt sfasiate de singuratate, cati dintre ei nu varsa lacrimi in taina? Noi trecem pe langa ei fara sa-i luam in seama si, dintr-o data, venind moartea, ne trezim ca nu mai putem face nimic pentru ei. Atunci, cuprinsi de o ne­putincioasa durere, venim la trupurile lor lipsite de viata, ii ducem la groapa oftand si plangand. Dar e prea tarziu, ochii lor inchisi pentru totdeauna nu mai pot sa ne vada, gura lor nu ne mai poate vorbi, nimic nu mai putem face pentru ei! Ni se strange inima, ne mustra constiinta, ne dam seama tot ce am fi putut face si n-am facut, ne recunoastem nepasarea, neatentia pe care nu le mai putem drege si nici intoarce timpul inapoi. Am fi putut aduce un pic de bucurie in viata batranilor, cu un cuvant bun, mangaietor, cu un ajutor dat la timp, cu o preocupare sincera, dar acum nu putem face mai mult decat sa aducem niste flori si sa plangem langa un trup neinsufletit!

Sa fim „toti intr-un gand, compatimitori, iubitori de frati” (I Petru 3,8) pana cand mai este timp, sa nu lasam de azi pe maine, sa ne grabim sa punem suflet in ajutorarea aproapelui. Sa fim sarguinciosi in a lucra Domnului.

***

Lumina lui Hristos

Fiindca voi sunteti toti fi ai luminii… ca fii ai luminii sa umblati. (I Tesaloniceni 5, 5; Efeseni 5, 8)
Caci cu Tine intunericul nu va fi intuneric si noaptea lumina va fi ca si ziua. (Psalmi 138, 12)

Toate plantele se indreapta spre lumina, din dorinta de a primi de la ea putere proaspata, datatoare de viata. Sa tindem si noi mereu spre lumina, sa nu ramanem in partea intunecata a vietii. Oricat de mare ar fi durerea care ne-a lovit, oricat de grele ar fi suferintele care ne tulbura sufletul, sa nu deznadajduim ci, indreptandu-ne mereu spre lumina, sa sorbim din ea forte proaspete, energii noi, pentru a sluji semenilor, aducandu-le lumina si caldura iubirii si a alinarii.

Sa nu uitam ca lumina este Hristos Insusi, a Carui forta de atractie este aceeasi cu a soarelui pentru o floare. El cheama sufletele din intuneric la lumina, iar atunci cand vin la El le face mai puternice, in stare sa iradieze ele insele lumina, lumina din lumina Sa. Lumina care nu se stinge niciodata. Cu cat este mai mare intunericul din jur, cu atat straluceste in suflete mai puternic lumina lui Hristos, cea pe care El a sfintit-o si care, asemenea unui luminator, lumineaza si cele mai intunecate locuri.

***

Sa-L primim in inima pe Hristos

“Iar ei, ducandu-se, au pecetluit piatra si au intarit cu straja paza mormantului” (Matei 27, 66)

Apar din cand in cand timpuri grele, cand ni se pare ca triumfa puterea intunericului si ca biruinta este de partea vrajmasului lui Hristos. Domnul a ingaduit pironirea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, punerea Lui in groapa; mormantul parea sa se fi inchis cu El pentru totdeauna, nu se mai vedea decat imensa piatra cu pecetea pusa pe ea. Este privelistea care i-a umplut de jale pe Apostoli.

Deseori ni se pare si noua ca credinta este pangarita, infranta… Dumnezeu nu-Si face auzit glasul, sau poate nu ajunge la urechile noastre, iar faradelegile nu inceteaza.

Lumina a fost cuprinsa de o bezna de nepatruns, brutala forta vrajmasa pare sa fi invins adevarul si dreptatea. In disperare, cu sufletele coplesite de durere, apostolii lui Hristos se intreaba: De ce oare Hristos S-a lasat pe Sine acoperit de o lespede de mormant?

Astazi traim ceasul infrangerii, maine, ceasul biruintei. Chiar daca in istoria popoarelor, din pricina multimii pacatelor omenesti, Hrisos apare de mai multe ori infrant decat biruitor, sa fim convinsi ca, dupa multi ani de stapanire a fortelor raului, va veni deplina biruinta, vazuta, incununata de slava a lui Hristos, in fata Caruia „tot genunchiul se pleaca, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt” (cf.Filipeni 2, 10).

Fiecare dintre noi, care repetam zilnic “vie imparatia Ta”, poate grabi venirea acestui timp, dandu-si inima in stapanirea lui Hristos si inmultind numarul celor care, aflati sub domnia pacatului si al trupului, se inchina lui Hristos cu intreaga fiinta si cu toata viata lor”.

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)

Legaturi:

***