EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL – 10 ani de la mutarea la cele vesnice († 6 decembrie 2004)

8-12-2014 Sublinieri

episcopul-gherasim-putneanul

Arhim. Damaschin Luchian:

Vlădica Gherasim Putneanul (30 mai 1924-6 decembrie 2004)

„Bătrânul” care nu și-a dezmințit chemarea de monah nici atunci când a primit mantia și mitra

În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2004 trecea la Domnul, după o grea suferință, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul.

A crescut într-o familie de oameni  simpli, dar cu credință puternică. A fost monah din fragedă vârstă. Și-a început ucenicia în vestita lavră a Neamțului, pe lângă părinți vrednici. A primit de la Domnul sarcina deloc ușoară de a fi stareț al Putnei –  15 ani – într-o  vreme când  prigoana față de Biserică era departe de a se fi potolit. Le-a stat în preajma ierarhilor titulari de la Arad, Buzău și Suceava, cu duhul său misionar prin fire și străduindu-se a aduce pace între oameni, fie ei chiar din cinul preoțesc și monahicesc.

Și-a petrecut ultimele luni din viață la Cămârzani, mănăstirea iubită de care s-a îngrijit a o ps-gherasimînfrumuseța în duh, mai înainte de a fi frumoasă pe dinafară. Și a reușit; rodirea se vede: e cea mai mare mănăstire de maici cu viață de obște – și ce viață! – din întreaga Patriarhie Română.

Dar peste tot, a rămas același: cu drag de slujbe și de bună rânduială, cu smerenie în recunoașterea neputințelor proprii și cu bucurie la vederea darurilor altora, răbdător în suferință și alinător al durerilor altora, mai adânci și mai grele decât cele trupești.

Chip de monah nerobit nici de pământescul din om, nici smintit de potrivnicii „frățești”, nici vrăjit de ranguri ademenitoare pentru dornici de vrednicii.

Mormântul simplu al vlădicii Gherasim din cimitirul de la Cămârzani este străjuit de doi arbuști, cu două și, respectiv, trei ramuri, strămutare în natură a dichero-tricherului, aproape de mâinile obișnuite numai cu binecuvântarea.

Am vrea să-i cântăm, din inimă, „Veșnică să-i fie pomenirea!”. Și o facem.

Dar, oare ce pornire lăuntrică ne îndeamnă a-i cânta și altceva? „Îndreptător credinței și chip blândeților …” [Troparul sfintilor ierarhi, n.n.] sau „Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip …” [troparul cuviosilor]?

***

Materialul audio conține un fragment dintr-un interviu cu Părintele Protosinghel Ignatie Radu, duhovnicul Mănăstirii „Sf. Gheorghe” Cămârzani, despre ultimele săptămâni de viață ale Preasfințitului Gherasim Putneanul, și despre momentul trecerii sale la Domnul. Interviul a fost difuzat pe postul de Radio „Trinitas” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

***

Amintiri „fotografice” de la ultima slujbă săvârșită de Preasfințitul Gherasim Putneanul la hramul mănăstirii noastre (25 martie 2004).

4_03_0

Acum doi ani, la miezul nopţii de 5 spre 6 decembrie 2004, iubitul nostru părinte Gherasim Putneanul, bătrânul ierarh cu chip luminos, cu inima deschisă pentru toţi, plin de bucurie şi de dragoste, se strămuta cu pace la veşnicele locaşuri.

Aşa cum mulţi au remarcat, momentul plecării sale la Domnul a fost, nu întâmplător, întâlnirea a trei mari sărbători: Duminica Ziua Învierii, ca o încredinţare a mântuirii Prea Sfinţitului; prăznuirea Cuviosului Sava cel Sfinţit (5 decembrie), bătrânul fiind mărturisit de toţi drept cel mai bun cunoscător al re­gulilor de tipic pe care Sfântul Sava le-a lăsat Bisericii, şi, în sfârşit, prăznuirea Sfântului Nicolae (6 decembrie), sfântul ierarh căruia Prea Sfinţitul Gherasim îi semăna atât de mult în blândeţe şi milostivire.
Cu sprijinul obştii Mânăstirii Cămârzani, am încercat în rândurile care urmează să evocăm spre pildă pentru noi toţi câteva din ultimele mo­men­­te din viaţa pământească a Prea Sfinţi­tu­lui Gherasim Putneanul, momente minunate, până acum rămase tăinuite.

PS_Gherasim_CucoselPrea Sfinţitul Gherasim s-a săvârşit în urma unui cancer la pancreas, sufe­rinţă despre care mărturisea că el însuşi o ceruse de la Dumnezeu: „Să mă curăţesc de păcatele mele!“.

Într-o noapte când Prea Sfinţitul se întorcea de la Cluj, unde fusese pentru ana­lize, ajungând cu maşina în marginea Ră­dăuţiului, luminile oraşului s-au stins dintr-odată, totul rămânând în întuneric până când maşina a intrat în curtea Mănăstirii Bogdana, reşedinţa episcopală. Prea Sfinţitul a izbucnit în plâns, iar cei de faţă au înţeles în asta un semn prevestitor de sus: lumina spirituală, sfeşnicul care lumina Ră­dă­uţii urma să se stingă. Motivul pentru care a plâns Prea Sfinţitul nu-l putem şti. Poate despărţirea de cei dragi, poate amintirile fru­moase, bucuriile şi greutăţile prin care a trecut în perioada slujirii Prea Sfinţiei Sale ca episcop vicar la Rădăuţi sau ca stareţ al Mănăstirii Putna.

După scurta internare de la Cluj, aşadar, din marea evlavie ce o avea pentru Sfântul şi Marele Voievod Ştefan, Prea Sfinţitul s-a în­tors pentru a participa în 2 iulie 2004 la ma­rea sărbătoare de la Putna.

Imediat după acest eveniment s-a retras definitiv la Mănăstirea Cămârzani, ctitoria sa. Aici participa la toate slujbele din bise­rică, până când boala l-a secătuit cu totul de pu­teri şi nu mai putea sta în picioare.

După mărturia celor care i-au fost în preaj­mă, până în ultima clipă pravila de chilie nu a lăsat-o însă niciodată. Când nu mai putea să citească pravila, i-o citea maica doctoriţă care a avut grijă de Prea Sfinţia Sa.

Pe cât i-a fost cu putinţă, i-a primit pe toţi cei ce veneau la el pentru sfat sau binecuvântare, preoţi, călugări, călugăriţe şi mi­reni, şi, după cum se citea pe chipurile lor, cu toţii ieşeau de la „Bătrânul“ limpezi şi senini.

hram-camarzani-22De Mânăstirea Cămârzani îl legau frumoasele amintiri ale copilăriei, căci pe locul unde astăzi se află noua biserică şi incinta mănăstirii, el păştea oile, trimis de mama sa. Deşi Mânăstirea Neamţ îi era mânăstirea de metanie, iar la Putna fusese stareţ 15 ani, aceste amintiri, dar şi fiasca dragoste a întregii obşti, l-au făcut pe Prea Sfinţitul să îşi exprime dorinţa de a fi înmormântat la Cămârzani, într-un loc pe care l-a ales anume.

Mai târziu, la parastasul de 40 de zile, s-a sesizat un lucru pe care nimeni nu îl obser­va­se până atunci. De o parte şi de cea­laltă, mormântul era străjuit de doi copăcei aflaţi la distanţe egale, care plecau de jos cu două şi respectiv cu trei ramuri, întocmai cu dicherul şi tricherul cu care arhiereul binecuvintează poporul, invocând cerce­ta­rea lui de către Bunul Dumnezeu. Co­păceii care umbresc mormântul rămân tot timpul anului verzi.

Marea dorinţă a Prea Sfinţitului a fost să trăiască până se va sfinţi noua biserică a Mănăstirii Cămârzani, zidită în cinstea Naş­terii Maicii Domnului. După mărturia mai­ci­lor, cu trei ani înainte de a sfinţi locul pentru noua biserică, într-o duminică spre seară, Prea Sfinţitul Gherasim a trecut, după cum obişnuia, să cerceteze obştea. Stând în curtea mănăstirii, înconjurat de obşte, ridi­când bastonul arhieresc, a arătat către un oa­recare loc şi a zis: „Iată, acolo se va zidi o biserică mare şi frumoasă în cinstea Maicii Domnului“.

Cu darul lui Dumnezeu, în 10 octombrie 2004, împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Pi­men, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, noua biserică a Mănăstirii Cămârzani a fost sfinţită. În spatele suferinţei cauzate de boa­lă, se putea vedea pe chipul Prea Sfinţitului Gherasim o bucurie tainică, bu­cu­rie pe care a şi exprimat-o:

Mul­ţu­mesc Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului că nu mi-au trecut cu vederea ruga de a ajun­ge să văd biserica sfinţită“.

O altă dorinţă a Prea Sfinţi­tu­lui a fost să se revadă pentru ultima dată cu ceilalţi arhierei, membri ai Sfântului Sinod, lucru care s-a împlinit, potrivindu-se zi­le­le întrunirii Sfântului Sinod, din 2-4 noiembrie 2004, cu perioada internării Prea Sfinţiei Sale în Spi­ta­­lul Colentina din Bucureşti, pentru o ultimă intervenţie chirurgicală. Chiar şi în starea de epui­za­re trupească în care se afla, el a participat la lucrările Sinodului.

Revenind de la Bucureşti la Mânăstirea Că­mâr­zani şi fiind tot mai slăbit, asculta sluj­bele bisericii la difuzorul montat în chilia Prea Sfinţiei Sale.

Aproape trei săptămâni înainte de plecarea din această viaţă, a fost împărtăşit zilnic cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine ale lui Hristos. Dimineaţa, de la ora 4, începea citirea Pravilei, inclusiv Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, apoi preotul slujitor venea şi-l îm­părtăşea la chilie cu Sfintele pregătite pentru bolnavi. De multe ori era surprins citindu-şi Pravila ghemuit lângă pat, din pricina durerilor mari pe care le avea.

În ultima zi din viaţă, duminică 5 decembrie, la prăznuirea Sf. Sava cel Sfinţit, după ce a fost împărtăşit cu Sfintele Taine, cu chipul liniştit şi sufletul împăcat, a ascultat Sfânta Liturghie rezemat de patul său din chilie. Apoi a solicitat insistent să i se adu­că hainele de înmormântare, care erau la reşedinţa episcopală de la Rădăuţi, şi să vină medicul său personal, zicând că vrea să-l vadă pentru ultima dată. În această zi, Prea Sfinţitul nu a mai primit să mănânce nimic.

Către seară l-a cercetat iarăşi Înalt Prea Sfinţitul Pimen, l-a spovedit şi i-a făcut alte dezlegări, apoi s-au despărţit cu lacrimi în ochi. La despărţire, Înaltul a spus celor ce erau în preajma Prea Sfinţitului: „Dacă am fi şi noi pregătiţi de plecare aşa cum este Prea Sfinţitul!“.

Îndată după plecarea ÎPS Pimen a început slujba de Priveghere a Sfântului Ierarh Nicolae. Liniştit, întins pe pat, asculta cu atenţie slujba, în ciuda durerilor tot mai mari. Respira tot mai greu, însă limpezimea şi coerenţa în gândire erau ca de obicei. La un moment dat, a sesizat o greşeală de tipic la strană şi îndată a atenţionat-o pe maica stareţă.

În jurul orei 23 a solicitat să vină preotul slujitor, rugându-l să-i citească Canonul de ieşire a sufletului, din Molitfelnic. Foarte atent la rugăciunile pe care le citea preotul, când acesta spunea: „Domnului să ne ru­găm!“, Prea Sfinţitul răspundea: „Doamne miluieşte!“ şi la sfârşit „Amin“.

PrGherasim0512După terminarea rugăciunilor, a sărutat Sfânta Cruce, a strâns-o la piept, a cerut icoa­­na Maicii Domnului, a sărutat-o şi şi-a plecat capul pe ea, apoi, depărtând-o puţin, şi-a fixat privirea pe chipul Maicii Domnului şi a început să şoptească uşor. După aceea şi-a mutat privirea către partea de sus a uşii, continuând să şoptească – părea că vor­beş­te cu cineva. În acest timp, cei ce ­erau în jurul Prea Sfinţiei Sale au încercat să-i vorbească, dar n-a fost cu putinţă. După expresia feţei, a ochilor şi mişcarea buzelor, toţi cei care eram în jurul său am socotit că vorbea numaidecât cu cineva. Celor de faţă nu le mai răspundea în nici un chip, toată atenţia îi era îndreptată către altceva, sau poate către altcineva, ţinând această convorbire cam o jumătate de oră.

Nu avea chipul crispat, nici înfricoşat, iar în lumina ochilor se vedea o demnitate personală.

Apropiindu-se miezul nopţii, respiraţia îi era din ce în ce mai rară şi mai uşoară şi buzele continuau să se mişte încet, iar la ora 0.00 i s-a oprit cu totul şi respiraţia, şi bu­zele şi pleoapele i s-au plecat. Şi astfel, cu pace şi linişte, împăcat cu sine, cu Dum­ne­zeu şi cu toţi, Prea Sfinţitul Gherasim Putneanul şi-a dat sufletul în mâinile Celui pe Care L-a iubit şi Căruia I-a închinat cu drag întreaga viaţă, încă din copilărie.

De la ora 0.00 până la ora 3.00, clopo­te­­le mânăstirii au bătut continuu, timp în care a fost îmbrăcat în veşmintele pregătite pentru înmormântare, a fost aşezat în sicriu şi i s-a făcut primul Trisaghion, în chilia din care a plecat la Dumnezeu.

Sicriul cu trupul adormit al Părintelui Arhiereu a fost purtat de maici spre biserica nouă, apoi depus în biserica veche cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aşa cum a dorit Prea Sfinţia Sa. Era o noapte rece şi liniştită, pe cer multe stele, iar pe pământ făclii aprinse. Un norişor luminos a însoţit tot drumul pe cel de curând adormit.

La înmormântare au fost peste 3000 de preoţi, călugări, călu­gă­riţe şi nenumăraţi credincioşi, dintre ei fiind mulţi fii duhov­ni­ceşti ai Prea Sfin­ţi­ei Sa­le şi oameni care şi-au găsit limanul în ne­ca­zuri şi su­ferinţe la Prea Sfinţitul. La slujba înmor­mântă­rii, săvâr­şită joi 9 de­cem­­brie, au par­ticipat 15 arhierei, în frunte cu ÎPS Daniel, Mi­tropolitul Mol­do­vei şi Bu­covinei, şi apro­ximativ 200 de preoţi, care au ve­nit să-l conducă pe ul­ti­mul drum.

În Cuvântul rostit ÎPS Mitropolit Daniel amintea de o virtute a Prea Sfinţitului pe de­plin recunoscută de toţi, anume faptul că Prea Sfinţitul Gherasim se bucura sincer de realizările tuturor fraţilor săi, arhierei, preoţi şi creştini, ca şi cum ar fi fost o realizare a sa, conştientizând că de fapt era o realizare a Bisericii lui Hristos.

ÎPS Pimen în Cuvântul său, ca unul ce cunoştea începuturile zidirii duhovniceşti a Prea Sfinţitului, încă din timpul noviciatului său în M-rea Neamţ, a evidenţiat izvoarele duhovniceşti din care PS Gherasim, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor“, s-a adăpat şi s-a hrănit din destul, pregătindu-se în chip neştiut decât de Dumnezeu pentru ma­rea misiune pe care urma s-o pri­meas­că în virtutea ascultării făgăduite în votul că­lu­găriei.mormant-ps-gherasim-putneanul Aceste izvoare din care s-a adăpat şi a crescut duhovniceşte PS Gherasim sunt marii trăitori ai Mănăstirii Neamţ, dintre care îi amin­­tim pe părinţii Vasian Iosub, Teofil Bo­ghi­­an, Gherasim Cârjă.

Astăzi la mormântul Prea Sfinţitului vin cu multă evlavie mulţime de credincioşi, călugări şi preoţi, toţi mărturisind pacea pe care o simt în sufletele lor:

Pacea şi liniştea ce o simţeam în preajma Prea Sfinţitului când era în viaţă, o simţim şi acum la mormântul său.

Aceeaşi mărturie o dă şi obştea Mănăstirii Cămârzani.

Viaţa Prea Sfinţitului Gherasim, bineplăcută lui Dumnezeu, continuă în ceruri, de unde, prin rugăciunea sa, ne trimite pace şi ajutor.

„Prea Sfinţite Stăpâne, de ai trecere la Domnul, nu uita în rugăciunile tale pe fiii tăi duhovnicesti!“. AMIN.

  • Vezi intreaga sa biografie – AICI.




Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuvantul ierarhilor, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Damaschin Luchian, PS Gherasim Putneanul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “EPISCOPUL GHERASIM PUTNEANUL – 10 ani de la mutarea la cele vesnice († 6 decembrie 2004)

  1. Pingback: SFÂNTUL ÎNTÂI MUCENIC ȘTEFAN, arhidiaconul mărturisitor în Duhul Sfânt. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea mărturisirii? TOATĂ LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI UȘOR DE CONTROLAT! “Nu dobândim CURAJUL at
  2. Pingback: SFANTUL INTAI MUCENIC STEFAN, arhidiaconul marturisitor in Duhul Sfant. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea marturisirii? TOATA LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI USOR DE CONTROLAT! “Nu dobandim CURAJUL atunci cand n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate