Probleme si dificultati in educarea copiilor: EDUCATIA FETELOR

Luna decembrie in 9 zile: Zamislirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Cititi si:

Educaţia fetelor

Se consideră că este mai ușor să educi fete decât băieţi: chipurile, băieţii sunt ştrengari, iar fetele sunt mult mai liniştite şi mamele le înţeleg mai uşor. Dar la o examinare mai atentă se dovedeşte că astfel de viziuni nu corespund realităţii.

Când iei educația în serios, nu poți spune căror părinţi – ai băieţilor sau ai fetelor – le este mai uşor. Secolul al XX‑lea a deschis în faţa femeilor posibilităţi nemaivăzute, dar le‑a şi însărcinat cu povara unei mari responsabilităţi. Primind drepturi egale cu bărbaţii, femeile au putut să studieze, să lucreze, să facă politică, să‑şi hotărască soarta independent. Şi toate păreau să meargă bine, doar că familia a început să scârţâie. Femeile aveau timp pentru orice, numai pentru copii şi soţ nu. Schimbarea modului de viaţă şi a psihologiei a dus la divorţuri. Divorţurile au stricat viitorul copiilor. Copiii, crescând, i‑au imitat pe părinţi şi astfel, o generaţie după alta, s‑a intrat într‑un cerc vicios…

În prezent, în Rusia, din trei familii două se despart şi situația nu pare să se îmbună­tățească. M‑am ciocnit adesea de transmiterea psihologiei mamei singure până la generaţia a treia și chiar a patra: străbunica a divorţat şi și‑a educat fiica singură. Aceasta, la rândul ei, nu s‑a putut împăca cu soţul şi a transmis experienţa sa amară fiicei. Fiica, din nou, nu a tras concluziile cuvenite din cele întâmplate și, ca rezultat, a rămas singură cu micuţa în braţe. Şi acum această micuţă, care a crescut, se chinuie cu fiica sa, plângându‑se de comportamentul ei, dar totodată cultivând în ea trăsături de caracter care aproape sigur o vor face incapabilă în viitor să se împace cu soţul ei. Stereotipurile negative de comportament cu cei de sex opus sunt atât de înrădăcinate în această familie, încât este foarte greu să le modifici. Este ca o povară a eredităţii: la fiecare generaţie ea devine tot mai grea şi mai grea.

Este interesant că majoritatea divorţurilor, în întreaga lume, se face din iniţiativa femeilor. De ce? Nu vi se pare straniu? Femeile aveau de‑a lungul mileniilor rolul diametral opus – rolul păstrătoarelor căminului familial! Înseamnă că au avut loc anumite modificări dramatice în psihologia şi în caracterul femeii, dacă instituţia familiei a început să se dărâme, îngropându‑i pe toţi sub ruinele sale: şi bărbaţii, şi copiii, şi, desigur, femeile însele.

Prin urmare, a educa o fetiţă în zilele noastre nu e o problemă dintre cele mai simple. Spre ce o orientezi: spre familie sau spre carieră? Ce să încurajezi şi ce trăsături să te străduiești să înăbuşi? Una este să‑i insufli din copilărie că cele mai importante lucruri sunt activitatea şi independenţa, și este cu totul altceva să‑i educi blândeţea, spiritul conciliant, compasiunea, adică acele calităţi care uşurează viaţa de familie, dar care sunt incompatibile cu reprezentările despre a fi lider.

Alegerea, desigur, ţine de părinţi. (În plus, nu întotdeauna reuşim să facem aşa cum ne‑am propus: „Omul propune, dar Dumnezeu dispune.”) Eu cred că alegerea trebuie să fie una conştientă, iar noi trebuie să prevedem limpede consecinţele alegerii noastre.

În familie esenţială este fericirea. Toate celelalte se vor adăuga

Mulţi adulţi, care s‑au convins din proprie experienţă prin ce trec copiii ale căror mame au făcut carieră, consideră că fetele trebuie orientate, în primul rând, spre crearea unei familii trainice. Toate celelalte se vor adăuga.

Unora li se putea părea îndoielnic acest lucru:

– Nimic nu se adaugă la nimic, vor spune. Dacă pui familia pe primul plan, trebuie să uiţi de serviciu. Sau familia, sau cariera. Nu se poate ca omul să‑şi îndrepte efortul spre ceva, iar altceva să iasă de la sine.

Oricât ar fi de paradoxal, în problema respectivă această logică de fier dă greş întotdeauna. De fapt, dacă ne gândim, ce este atât de ciudat? Multor femei care nu s‑au realizat în planul vieţii personale li se denaturează caracterul: devin răutăcioase, supărăcioase, iritabile, ambiţioase, răzbunătoare. Aceasta are urmări negative asupra relaţiilor lor cu colegii, deci şi asupra carierei. Un om conflictual îşi creează duşmani, iar colegii doresc să scape de el…

Dacă femeia are certuri permanente în familie? Dacă nu o mai ascultă copiii? Oricât de mult s‑ar strădui să alunge gândurile alarmante, ele nu vor dispărea şi o vor împiedica să se concentreze asupra lucrului. Da, câteodată ne cufundăm în lucru, încercând să uităm de noi și de problemele noastre. Dar atunci serviciul devine un fel de drog şi nici un fel de narcomanie nu duce la bine.

În zilele noastre femeile visează des la o carieră, fiind necăjite în adâncul sufletului că trebuie să irosească timp pentru educarea copilului lor! Dar numai să i se întâmple ceva acestuia şi se dovedeşte că nimic nu mai contează pentru ele decât să fie copilul viu şi sănătos.

„Am fost în deplasări toată copilăria lui Valea – atât de mult îmi plăcea profesia de geolog! Visam să devin doctor în ştiinţe, aveam în față un viitor strălucit. Valea rămânea cu părinţii mei. Lui îi era dor, plângea, mă ruga: «Mamă, nu pleca!» Apoi a crescut şi parcă s‑a obişnuit. Mai târziu, la 13 ani, brusc a devenit parcă străin, închis, a început să intre în conflict cu colegii, cu profesorii. Eu m‑am alarmat, ­străduindu‑mă să stau mai mult pe acasă, apoi chiar am renunțat la serviciu ca să mă ocup de copil. Dar era târziu. Acum el nu mai este (băiatul s‑a sinucis – n.a.), şi eu înţeleg că nu am nevoie nici de diplomă, nici de funcția de manager, nici de plecări peste hotare…”

Câte mame se regăsesc în această tristă mărturisire a doamnei necunoscute, care s‑a apropiat odată de mine după discursul pe care l‑am ținut într‑o bibliotecă! Desigur, nu toate povestirile sfârşesc atât de tragic, dar înţelesul rămâne neschimbat: construind cariera în dauna educaţiei copiilor, femeia pierde, în consecință, pe ambele terenuri.

[…]

Educaţia feminităţii

După mine, problema principală în educaţia fetelor din zilele noastre o constituie educaţia feminităţii. Pare un fleac: de ce să educi ceva ce este sădit în însăşi natura lor?

Dar s‑a întâmplat ceva paradoxal: în lupta pentru drepturi egale, femeile au ieșit victorioase, iar ca rezultat au început să joace pe un teren străin, abandonând poziţiile lor și pierzând astfel blândeţea feminină, puritatea şi delicatețea, care îi impresionează pe bărbaţii puternici.

Stilul contemporan este energic, agresiv, îndrăzneţ. Adolescentele fac tot posibilul să nu rămână în urma băieţilor: înjură, fumează, beau, „schimbă partenerii”, intră tot mai des în bande. Multora feminitatea li se pare neimportantă, fiind percepută ca manifestare a slăbiciunii. La mare cinste sunt prietenele lui He‑Man capabile să‑l nimicească pe adversar. Este dificil să ni le închipuim ca pe nişte mame gingaşe, grijulii, dar nici nu este nevoie, întrucât ele nu urmăresc să fie astfel.

Dar uitaţi‑vă la jucării! Oare înainte li se propunea fetiţelor să se joace de‑a culturistele, încărcate cu cele mai diverse arme? Vă amintesc că fermecătoarele păpuşi cu feţele de porţelan se găsesc de asemenea pe rafturi. Dar, în primul rând, ele nu sunt pentru buzunarul oricui, iar, în al doilea rând, acestea reprezintă ziua de ieri, stilul retro.

Despre cărţi nici nu mai vorbesc. În ultimii 20 de ani am avut destul de puţină literatură destinată fetelor. Condamnăm pe bună dreptate serialele de televiziune latino‑americane, dar nu le oferim fetelor modele de calitate de romantism.

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre literatura bulevardieră – foarte populară astăzi printre adolescente –, tradusă în grabă din engleză sau pregătită rapid de autorii autohtoni. Mai mult decât atât, ea denaturează gustul literar, atât de puţin dezvoltat la copiii de azi. Consumând astfel de prostii literare, fetele se aleg cu nişte cunoştinţe absolut nefolositoare pentru vârsta lor, învaţă „arta seducției”, însuşesc viziuni şi obiective care, de obicei, nu duc la bine.

În aceste cărţi romantismul este asociat foarte des cu sexul. Folosindu‑se de faptul că adolescentele, ca şi acum o sută de ani, visează la dragoste, autorii fac o mișcare subtilă: în locul dragostei platonice, înălţătoare, le orientează pe tinerele cititoare spre altceva, spre ceea ce, cu o sinceritate maximă, se evidenţiază în revistele pentru adolescenţi cu titluri de tipul „Oare la 13 ani eşti încă virgină?”. În cărţi, acest lucru poate fi puţin camuflat, dar sensul rămâne neschimbat.

Cea mai mare parte a literaturii bulevardiere pentru adolescente suscită senzualitatea, induce gândul despre permisivitatea şi chiar necesitatea relaţiilor intime în adolescenţă şi aduce în calitate de etalon chipul eroinei impetuoase, pline de încredere în sine, nerăbdătoare, care nu se jenează să se încurce cu băieţii (această atitudine se numeşte „a‑şi atinge scopul”), care deseori se comportă ca o prostituată desăvârşită, punând mai presus de orice plăcerea proprie, încălcând normele morale „învechite”, pe care le consideră nişte prejudecăţi prosteşti, de neînțeles. Una dintre trăsăturile de bază ale acestei fete este încăpățânarea dezlănţuită, denumită frumos „setea de libertate”. Părinţii, desigur, „nu o înţeleg”, „o încurcă”, „o presează”. Cu toate acestea, totul este descris astfel, încât să le trezească fetelor compătimirea şi admiraţia faţă de eroină: e prezentată ca fiind deşteaptă, curajoasă, independentă, norocoasă. La sfârşitul cărţii o aşteaptă de obicei reuşita.

Şi adolescentele seduse încep să imite eroinele preferate, fără să se gândească la faptul că nimeresc într‑o capcană. Jocul pe un teren străin este periculos. Renunţând la trăsăturile feminine fireşti: modestia, blândeţea, grija, capacitatea de a răbda şi de a compătimi, domnişoarele renunţă, fără să bănuiască, la natura lor, trec în altă categorie. Nu, nu în categoria bărbaţilor – acest lucru oricum este imposibil. Oricât şi‑ar picta antilopa dungi pe spate, ea nu se va preface în tigru, dar poate să ajungă de râsul lumii în lumea animalelor.

La fel e şi cu adolescentele „avansate”. Iniţial ele consideră că au găsit libertatea şi independenţa, că toată lumea stă la picioarele lor, toţi sunt gata să le curteze, toţi înnebunesc după ele. Dar la scurt timp se vădește că băieţii se uită la ele ca la nişte lucruri, obiecte de consum. Un lucru este preţuit într‑o societate pătrunsă de psihologia consumatorului atâta timp cât este nou. Te‑ai folosit de el şi l‑ai aruncat. Pentru ce să‑l păstrezi, când cu ceva bănuţi sau chiar gratis poţi lua altul?

Imediat ce prospeţimea fetelor trece (iar în prezent, odată cu răspândirea pedofiliei, aceasta se întâmplă foarte repede: pentru admiratorii Lolitelor domnişoara de 18‑19 ani esta deja trecută), „lucrul” nu mai prezintă interes. Şi este logic. Într‑o societate consumistă lucrurile sunt interschimbabile. Iar sentimentele, emoţiile…?! Dar este chiar hazliu! Ce fel de sentimente are un lucru?

Iată de ce i‑aș sfătui pe părinţii care se gândesc serios la viitorul fiicei să acorde o atenţie deosebită tocmai educaţiei romantice a fetelor. Nu vă fie teamă că aceasta intră în contradicţie cu viaţa, care, desigur, este mai dură decât în romanele Charlottei Brontë. Romantismul căleşte sufletul într‑un mod surprinzător, mai mult chiar, el corespunde naturii feminine.

Nu limitaţi literatura – desigur, modelele ei clasice, de calitate. Povestiţi‑le fetelor despre rudele şi prietenele dumneavoastră, pe care le consideraţi modele demne de imitat.

Amintiţi‑vă de istoria noastră şi de cea străină – sunt nu puţine exemple de bunătate, curăţenie, dăruire, caritate feminină.

Puneţi mai des fetiţa în situaţia în care trebuie să aibă grijă de cineva. Şi, desigur, remarcaţi aceasta ca un mare merit! Recunoaşterea meritelor constituie un stimul enorm pentru copil, dar, din păcate, mulţi părinţi o desconsideră în prezent.

Nu încurajaţi interesul adolescentei faţă de cosmetice.

Unele mame, considerând importantă deprinderea fetelor cu machiajul şi îngrijirea tenului din fragedă copilărie (că în aceasta ar consta educarea feminităţii), le cumpără fetelor de 10‑12 ani rujuri „pentru copii” sau farduri „pentru copii”. De ce firmele producătoare de cosmetice fac o propagandă atât de insistentă este clar: pentru ele, cu cât sunt mai mulţi cumpărători, cu atât este mai bine. De ce părinţii cad pradă acestor trucuri ieftine e greu de înţeles. În percepţia fetelor, folosirea cosmeticelor constituie un pas foarte important spre viaţa de adult. Încurajând astfel de paşi, mamele îşi împing involuntar fiicele spre toate celelalte legate de concepţiile moderne ale adolescenţilor despre maturitate. La 5 ani fetiţa o roagă pe mama să‑i vopsească unghiile „ca mama” şi merge să se joace de‑a „mama şi fiica”. Iar la 12 ani, fetele machiate merg în cu totul alte locuri şi se joacă cu totul alte jocuri, care nu mai sunt atât de nevinovate.

Blândeţea învinge duritatea

Şi totuşi, vă veţi întreba, de ce unele fetiţe sunt mici prinţese, iar altele mici războinice? Oare depinde numai de educaţie?

Nu, desigur, depinde de caracterul copilului, de temperamentul acestuia. Micile războinice sunt, de obicei, copii hiperactivi sau fetiţe ostentative, cărora le place să fie în centrul atenţiei, chiar în sens negativ, dar poate fi vorba şi de un caracter aventuros. În plus, foarte multe depind de exemplele care le sunt oferite: fetele care cresc în familiile cu fraţi mai mari imită deseori (deși nu întotdeauna) băieţii.

În fiecare caz trebuie să găsim cauza comportamentului „războinic” la fiică şi să ne gândim cum să o orientăm spre ceva pozitiv. Sunteţi de acord că între o bandită şi o „turistă înrăită” este o mare diferenţă.

Totuşi e curios că la acea grădiniţă despre care am vorbit, unde pentru băieţi şi fete sunt folosite metode diferite, chiar şi cele mai înrăite micuţe devin treptat mai blânde şi mai ascultătoare.

“Blândeţea învinge duritatea”,

spune un vechi proverb chinezesc. Această străveche înţelepciune pare a fi cât se poate de modernă astăzi.

(din: Tatiana L. Sisova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor. Îndrumar pentru părinţi, Editura Sophia, 2012)

Din aceeasi carte, vedeti si:

Legaturi: