GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!”

17-08-2011 Sublinieri

Cititi si:

Despre discernământ şi străvedere

“Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi dupa dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om. Afară de harisma mai presus de fire a străvederii există şi o străvedere firească, pe care o dobândesc cei înzestraţi cu înţelepciune, după o experienţă deosebită câştigată în nevoinţe îndelungate împotriva patimilor şi a diavolilor. Având o astfel de experienţă, mulţi Stareţi pot să vadă de mai înainte şi să descrie fapte şi situaţii din prezentul sau din viitorul unor oameni, chiar de la prima întâlnire cu ei. Prima impresie, povestirea amănunţită, descrierea faptelor – asemănătoare cu cele dobândite prin experienţa lor de mai înainte – pot face arătate cu exactitate situaţii deja existente sau care vor urma. Până aici se poate vorbi despre puterile fireşti ale străvederii, care se mai numeşte şi discernământ.

Insă discernământul duhovnicesc, care este un dar exclusiv al lui Dumnezeu, rodul ascultării desăvârşite şi al dobândirii unei conştiinţe neîntinate în Hristos, este ceva mult mai înalt. Discernământul duhovnicesc, care porneşte de la intuiţie şi urcă treptat până la străvedere, la mai înainte vedere şi la proorocie, este rodul Preasfântului Duh. Aceste harisme se dau treptat lucrătorilor viei înţelegătoare, celor ce se silesc pentru împărăţia Cerurilor, care se ia cu sila, şi care o şi răpesc. Aceştia dobândesc însă harismele ce duc către ea, după cuvântul Domnului: ”Impărăţia Cerurilor se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc pe ea” .

De multe ori intuiţia se observă, într-un chip firesc, şi la rudele de sânge, iar aceasta vădeşte că ea este o rămăşiţă a stării noastre celei mai presus de fire de dinaintea căderii protopărinţilor noştri. Uneori unele mame simt când suferă copiii lor. La fel chiar şi unii fraţi care se iubesc simt când suferă unul dintre ei. Aceasta se petrece de obicei exact în acelaşi timp când suferă celălalt şi nu mai înainte sau după. Dar puterile şi însuşirile mai presus de fire ale străvederii, precum şi harismele legate de ea, rămân în planurile lor suprafireşti nesupuse raţionamentelor şi limitelor omului. Desigur, este o mare îndrăzneală să cercetăm astfel de lucruri noi, neexperimentaţii şi neînsemnaţii, dar necunoaşterea noastră l-a făcut pe pururea-pomenitul Stareţ să ne înveţe despre acestea, iar experienţa ce a provenit de aici aceasta m-a îndemnat să spun câteva din numeroasele învăţături pe care le-am auzit, spre folosul celor interesaţi.

Aşa cum există străvederea firească şi cea mai presus de fire, cea din dumnezeiescul Har, tot astfel există şi una satanică, venită din înşelarea şi înrâurirea celui viclean, pe care nu e greu să o observe cineva, mai ales la cei mândri şi neatenţi. Din păcate, de multe ori am văzut în Sfântul Munte – mai ales mai demult – astfel de înşelaţi care, chiar numai prin înfăţişarea lor exterioară, mărturiseau tulburarea generală a întregii lor fiinţe trupeşti şi sufleteşti, vădind limpede semnele lucrării diavoleşti.

Diametral opusă acesteia, străvederea duhovnicească este dumnezeiască. Ea este însoţită de blândeţe, pace, netulburare şi dragoste. Mai degraba dragostea este toată puterea ei şi se dăruieşte mai ales celor ce au dragoste către aproapele. Cel ce are această harismă a străvederii, dintr-o simţire adânca faţă de aproapele, împreună-pătimeşte cu cel ce suferă sau se veseleşte cu cel ce sporeşte. Comunică cu bucurie şi cu multă smerenie cu aproapele şi se mâhneşte pentru sine că s-a făcut cunoscut celorlalţi, deoarece doreşte cu înflăcărare tăcerea şi nearătarea. Când această străvedere harismatică se va uni cu străvederea firească, cea dobândită din experienţă, va lua naştere discernământul. Iar acest discernământ este tot firesc, iar nu duhovnicesc precum deja am spus.

Toate acestea îi erau foarte cunoscute Stareţului şi le analiza şi le explica cu multă uşurinţă pe fiecare în amănunt. Deşi de multe ori observam harisma străvederii sale manifestându-se atât in ceea ce ne priveşte pe noi, cât şi în privinţa altora, care se aflau departe şi pe care îi urmăream, totuşi nu dădea atâta importanţă acestora, precum discernământului, despre care vorbea cu multă admiraţie, îl considera cel mai bun mijloc în neîncetata luptă a războiului nevăzut, mai ales al nostru, al monahilor.

„Sare, fiilor, e trebuinţă de sare!” ne spunea el intelegând prin aceasta discernământul.

Nu numai când eram prezenţi, ci şi atunci când ne aflam departe de el, la ascultare, aflam în scrisorile pe care ni le trimitea descrierea în amănunt a stării noastre şi a celor ce ni se întâmplau în ascuns şi la arătare. De asemenea observam şi înştiinţarea lăuntrică fără de greşeală pe care o primea, atunci cand cineva se abătea de la dreapta credinţă sau chiar de la vieţuirea morală. Când ne dădeam seama, din mişcările sale, că simte nelinişte atunci când trebuia să se întâlnească cu cineva, înţelegeam că primeşte o înştiinţare lăuntrică, fapt pe care ni-l explica mai târziu, când rămâneam singuri şi-l întrebam. Când se confrunta, de pildă, cu un astfel de caz, ne spunea:

– Acesta nu este ortodox.

Şi lucru de mirare era că nici persoana aceea la care se referea Stareţul nu ştia aceasta. Iar asta o depistam atunci când ne apropiam de acela şi îi cercetam cu dibăcie gândirea. Şi într-adevăr, aflam că, fără să-şi dea seama, avea convingeri eretice şi nu conştientiza faptul acesta. Stareţul cunoştea de asemenea şi greşelile morale, până şi ispita din timpul nopţii. Iar pe anumite persoanele duhovniceşti cunoscute lui le înştiinţa despre cele ce aveau să li se întâmple, aşa cum ei înşişi ne mărturiseau. Totuşi, aşa cum am spus, nu dădea atâta importanţă acestor lucruri, precum vredniciei discernământului.

Odată l-am întrebat:

– Părinte, ce este deosebirea duhurilor?

Iar el mi-a răspuns:

– Mai întâi îţi doresc să o dobândeşti. Insă asculta ce este: este cunoaşterea cu acrivie a harismelor duhovniceşti şi când lucrează fiecare; care harisme o formează şi care o pun în aplicare, când se arată si ce trebuie să facă atunci omul; când se retrage si cum trebuie să ia aminte şi să lucreze omul. Cel ce are această harismă cunoaşte de asemenea şi felul înşelării, care prin aparenţe se nevoieşte să se prezinte ca Har, cu măşti greu de depistat şi cu înfăţişări de înger. Este deci foarte greu şi este trebuinţă de nevoinţă aspră pentru a o redobândi in cazul când aceasta se retrage din pricini care, din păcate, în mod inevitabil se întâmplă din cauza micimii omeneşti. Pentru voi este mai preţios discernământul decât proorocia. Inainte-vederea şi proorocia ajută şi zidesc în parte Biserica. Discernământul însă zideşte şi desăvârşeşte mai întâi pe cel ce are această harismă şi apoi îi zideşte şi pe ceilalţi pentru că ştie şi locurile şi pe vrăjmaşi şi felul războiului. La aceasta se referea Pavel când spunea: „căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute” . Ierarhizarea acestei stări duhovniceşti înalte este pusă in valoare prin sarea discernământului, pentru că de multe ori cineva rămâne pe loc – mulţumit de simţămintele ce izvorăsc dintr-o oarecare lucrare a sa – şi nu înaintează din pricina acestei lâncezeli a lui. Şi nu numai atât. Unii se întorc înapoi, considerând că ceea ce au întâlnit este de prisos sau nesigur.

Noi ne temeam să înaintăm în subţirimea acestei purtări, însă el, glumind, ne zicea:

„Cuvântul a luat sfârşit. Aţi auzit destul. Faceţi-vă si rămâneţi smeriţi şi niciodată nu vi se va stinge această făclie a discernământului, pentru că, într-adevăr, celor smeriţi Dumnezeu le dă Harul Său“.

Nu voi uita niciodată cât de mult insista, atunci când ne sfătuia, să câştigăm stăruinţa şi răbdarea de care [e nevoie] pentru redobândirea Harului, când acesta se retrage din pricina noastră. Ne spunea:

„Nu este atât de mare osteneala fiilor, să dobândească cineva Harul lui Dumnezeu, deoarece ca un Preabun, El «nu dă Duhul cu măsură» . Insă foarte mare este osteneala de a-l redobândi după retragerea lui din pricina vinovăţiei omului. Şi de aceea multi l-au aflat când au pornit, dar puţini dintre aceia de la care s-a retras, l-au redobândit”.

Cât de credincios este Dumnezeu, Care pe toate le dăruieşte omului! In ziua în care “cel păcătos se va intoarce de la calea cea rea a lui, nu voi mai pomeni păcatele sale” , spune Domnul. Dar „în ziua în care cel drept se va abate de la dreptatea sa, nu voi mai pomeni dreptatea sa şi voi fi piedică împotriva lui!”. Adică îngăduinţă pentru cei care, mai înainte înşelaţi fiind, caută să intre, şi asprime pentru cei ce ies din neatenţie.

Această harismă luminată a discernământului ajută şi la înţelegerea dreaptă a Scripturii şi a tuturor scrierilor Sfinţilor Părinţi. După cuvântul Domnului, „orice astfel de cărturar poate scoate din vistieriile sale noi şi vechi” „nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci ca unul învăţat de Dumnezeu“.

(in: Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul, Nevointe – Experiente – Învătături, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2009)

Din aceeasi carte, mai puteti citi:

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Calugaria / viata monahala, Gheron Iosif Isihastul, Gheronda Iosif Vatopedinul, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!”

  1. Ce înălțimi!!!…
    Cu adevărat există o legătură strânsă între suflete și există o comunicare, comuniune dincolo de ceea ce ne-am obișnuit. Cu adevărat, oamenii care se iubesc se simt unii pe alții de la distanță.Cred că mulți pot da astfel de mărturii. Dar ce să mai vorbim de sfinți!
    Fragmentul ales de dumneavoastră ne îndeamnă, parcă, să ne gândim cu mai multă responsabilitate la atitudinea noastră interioară față de celălalt. Totul rămâne …”scris”, se…interceptează 🙂

  2. “Pentru voi este mai preţios discernământul decât proorocia. Inainte-vederea şi proorocia ajută şi zidesc în parte Biserica. Discernământul însă zideşte şi desăvârşeşte mai întâi pe cel ce are această harismă şi apoi îi zideşte şi pe ceilalţi pentru că ştie şi locurile şi pe vrăjmaşi şi felul războiului.”

    Da…!
    “Sa luam aminte !”

  3. Iisuse câtă suferinţă
    Provoc în cei din jurul meu,
    Prin “eu”, prin lipsa mea de milă,
    Prin ce impun cuvântul Tău ?

    Cât am facut ca să lucreze
    Și să sporească duritatea
    Și neiertarea între semeni,
    Prin felul cum impun dreptatea ?

    Cât fac și cât pretind la ceilalţi
    Să facă ce’au făgăduit ?
    Cât sunt de sincer eu cu Tine,
    Și din ce spun, ce-am împlinit ?

    Câţi și-au sporit prin mine pacea
    Iubirea și credincioșia ?
    Câţi au văzut că-mi trăiesc sincer
    (Și ne’ostentaiv) ortodoxia ?

    Câţi doar văzând cu ce asprime
    Impun ce-au spus sfinţii părinţi,
    Și cât de crud lovesc cu vorba,
    S-a depărtat dezamăgiţi ?

    Câţi și-au văzut (în mine) lipsa,
    Și și’au descoperit mândria,
    Numai văzând (fără a le-o spune)
    Cum î-mi trăisc ortodoxia ?

    Câţi mă doresc sinceri în preajmă
    Și oare câţi se folosesc
    Și’nvaţă ce-i ortodoxia
    Numai din felul cu trăiesc ?

    Câţi văd în faptele-mi de milă
    Și-n vorbele-mi, ortodoxia,
    (Cu care…mă arăt în public),
    Spre’a-mi dovedi credincioșia ?

    Cât caut să îndrept la ceilalţi
    Ceia ce n’am putut la mine ?
    Și cât mă lupt să nu-mi cred mie,
    Și nici părerilor de sine ?

    Mă socotesc smerit eu însumi
    Și mă văd singur, credincios,
    Și’mplinitor a ce se cere
    Și-a ce înseamnă ortodox ?

    Am înţeles bine ce’nseamnă
    Credinţă, viaţă și iubire,
    Ce nu se dobândesc prin vorbe
    Ci numai prin despătimire ?

    Ușor găsesc soluţii logic
    Și mă socot și luminat,
    Și vrednic să conduc pe ceilalţi
    Din ce’am citit și’am învăţat.

    Ușor dau sfaturi și verdicte
    Și’ndrept pe ceilalţi prin cuvânt,
    Dar cât e logica în toate
    Și cât este discernamânt ?

    Câte soluţii vin doar logic,
    Din minte și din instruire
    Și câte vin din încercare,
    Din truda spre despătimire ?

    Marii duhovnici au soluţii
    Ce ne uimesc prin simplitate,
    Prin Adevărul viu ce poartă
    În el divina bunătate.

    Ei au cules mierea credinţei,
    Din cruce nu doar din cuvânt
    Și dragostea și bunătatea
    Le-au dăruit discernămant.

    Nu râvna de-a’ndrepta pe ceilaţi
    Ne va conduce la iubire
    Ci curaţia și nevina
    Culese din despătimire.

    Iubirea cea nevinovată
    Va pune pururi în cuvânt
    Mila, iertarea sa și jertfa,
    Cu pace și discernămant.

  4. Pingback: INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: "Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!"
  5. Pingback: STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie!
  6. Pingback: DE CE ESTE ATACAT ATHOSUL? De ce are nevoie Gheronda Efrem Vatopedinul? - Razboi întru Cuvânt
  7. Pingback: GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA” -
  8. Pingback: Parintele Rafail Noica – cuvant important pentru deosebirea gandurilor (VIDEO): CE ESTE MINCIUNA? CUVINTE CARE INVIAZA SI CUVINTE CARE OMOARA -
  9. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  10. Pingback: PARINTELE IOAN KRESTIANKIN – UN STARET ADEVARAT (I). Pretul (ne)ascultarii de voia lui Dumnezeu -
  11. Pingback: “Asceti in lume” (II): VIATA, HARISMELE SI SFATURILE PARINTELUI SERAFIM DIMOPOULOS, DUHOVNICUL IN HAINE ZDRENTUITE, INAINTE-VAZATOR SI NEBUN PENTRU HRISTOS, AJUNS LA MASURA STARETILOR PAISIE SI PORFIRIE (1937-2008): “Va fi mare criza in
  12. Pingback: SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti a
  14. Pingback: HARISMELE CUVIOSULUI PORFIRIE | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE IOAN – un sfant rus inaintevazator ascuns sub mantia smereniei, evocat de fiul sau duhovnicesc, ARHIMANDRITUL TIHON, in “Nesfintii sfinti” (II) | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate