Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (3): “MIREASMA LUI HRISTOS”

30-07-2009 Sublinieri

 „Cum a ajuns cea mai minunată făptură din pricina mândriei! A căzut din ceata îngerească cea mai de sus şi a devenit diavol, plin de ură şi răutate. Din înger luminos a devenit diavol întu­necat”. (Cuv. Paisie)

parpaisie13.JPG

6. Luptător împotriva diavolilor şi izgonitor al lor

Apariţiile şi atacurile diavolului, precum şi su­părările pricinuite de el constituie un capitol separat în viaţa Stareţului. Părintele Atanasie Seliris a spus odată unui cunos­cut de al său: „Vino să cunoşti un călugăr (Părintele Paisie) care se luptă cu diavolii în prima linie.” Un student a spus Stareţului că un oarecare profesor de Teologie susţine că nu există diavol. Auzind aceasta a zâmbit şi a spus: „Ce spune acela? Aici diavolul în fiecare noapte ne prezintă filme.” Şi într-adevăr pentru el diavolul era o realitate palpabilă. Il vedea foarte des.

Cei pătimaşi şi slabi se luptă cu patimile lor, iar cei puternici cu diavolul însuşi. Stareţul, ca un puter­nic ce era, se lupta singur cu diavolul şi îl biruia. In aceste „încăierări” se ducea o adevărată luptă corp la corp. Diavolul fugea biruit şi-l lăsa cu părul răvăşit şi cu rasa mototolită. Fireşte nu-l biruia cu puterea sa trupească.

Uneori se lupta nu cu un diavol, ci cu mulţimi. Vedea câteodată o întreagă ceată de diavoli care se năpustea asupra lui să-l sfâşie. Era atâta mulţime de diavoli, încât „ultimul din coloană se vedea mic ca gămălia unui ac”. Cineva i-a adus o casetă pe care erau înregistrate cuvintele unei îndrăcite. Diavolul spunea cu gura ei: „Să-i spui lui Paisie să stea liniştit şi să nu se mişte prea mult, pentru că va mânca bătaie. Il vom ataca ca şi cealaltă dată”.

Stareţul asculta tăcut, dar când a auzit aceasta a zâmbit şi a spus: „Care din toate?” Din aceasta se vede că de multe ori trupul său chinuit de asceză primise răni de la diavoli. Ne explica că spunând diavolul: „Să nu se mişte prea mult” se referea la metaniile pe care le făcea. Nu va greşi cineva dacă va înţelege şi lucrarea lui harismatică felurită, prin care răpea suflete din mrejele diavolului.

Stareţul spunea despre războiul cu diavolul:

„Dia­volul îşi face bine treaba sa. Câinele îl loveşti odată, de două ori şi pleacă. Pe diavol însă îl loveşti mereu dar nu pleacă. Este nevoie numai de dispreţuire şi să nu-i dăm drepturi. Atunci când îl dispreţuim şi nu-i dăm drepturi, face scene, râde, joacă teatru gratis. Dar cu toate acestea nu simţi frică de el, nu-l vezi ca pe un câine sălbatic, ci ca pe un căţeluş slab”.

Atunci când Stareţul spune: „îl loveşti pe diavolul” se referă la rugăciune, care, după Sfântul Ioan Scărarul, este „biciul diavolilor“. Din îngăduinţa lui Dumnezeu diavolul se arăta Stareţului nu pentru că acesta îi dăduse drepturi. Diavolul „nu a aflat nimic” la el, deoarece nu i-a dat nici un drept. Lua aminte să nu îi dea pricină diavolului, ca nici măcar să îl poată ocărî. Un monah i-a dus nişte dulciuri şi insista să guste, dar el nu a mâncat. „Lasă! Mai bine să nu mănânc, pentru că nici nu-ţi închipui ce îmi va spune tangalachi la noapte. Mai bine să nu-ţi spun”. Altul i-a oferit ciocolată, dar a refuzat spunând: „La noapte o să mă batjocorească tangalachi.”

Atunci când voia să povestească vreo supărare ce i-o pricinuise diavolul, spunea zâmbind: „Să vezi ce mi-a făcut tangalachi ieri”. Dar dintr-o dată devenea serios, înfăţişarea sa exprima mâhnire şi, clătinând din cap, spunea: „Cum a ajuns cea mai minunată făptură din pricina mândriei! A căzut din ceata înge­rească cea mai de sus şi a devenit diavol, plin de ură şi răutate. Din înger luminos a devenit diavol întu­necat”.

Stareţul nu simţea ură, şi nici nu-l blestema pe diavol, ci îl compătimea şi se ruga ca, de este cu putinţă, să se pocăiască şi să devină iarăşi înger luminos. Fiindcă de nenumărate ori a primit asupra sa „experienţa” diavolilor, a devenit un experimentat luptător împotriva lor. Nu se mai temea de diavol, dar nici nu îl subaprecia. Nu ignora vicleşugurile lui, nici atacurile şi cursele lui. Din experienţa sa spunea:

„într-adevăr diavolul se preschimbă în om, în animale etc. Poate fi pipăit. Este o altă stare pe care nu o cunoaştem. Il vezi, îl pipăi, îl legi, dar dintr-odată dis­pare dinaintea ta. Nu putem vorbi despre materia­lizare. Ci este o stare intermediară“.

Un convertit la Ortodoxie a cerut binecuvântare de la Stareţ să traducă în limba franceză cartea sa „Sfântul Arsenie Capadocianul”. L-a rugat însă să scoată întâmplările cu diavolul şi vindecările îndrăciţilor, deoarece europenii nu sunt de acord cu acestea. Stareţul, care a avut atâtea experienţe cu diavolul, fireşte că a refuzat.

a. Arătările diavolilor

Intr-o noapte, pe când era la Stomiu, Stareţul a spus unui oarecare copil pe care îl găzduia în mănăs­tire: „Tu stai aici, căci eu mă duc undeva.” Apoi a pornit spre peştera care se afla pe marginea unei stânci, deasupra unei prăpăstii abrupte de vreo trei sute de metri. Coborând a auzit un ciripit de pasăre. Şi-a dat seama cine este şi nu a mers mai departe. A rămas în acel loc toată noaptea rugându-se. A fost pentru prima dată când diavolul l-a ispitit în perioada cât a stat acolo.

***

Intr-o noapte a auzit muzică şi zgomot de vioară şi alte instrumente muzicale. Privind spre fereastră l-a văzut pe diavolul jucând. Apoi i-a făcut semn Stare­ţului să meargă şi el să joace. Dar Stareţul a rostit puţin Rugăciunea şi toate au dispărut.

Altădată, într-o noapte înstelată, s-a arătat în afara mănăstirii o mulţime de diavoli, care îl strigau să le deschidă. La Schitul Ivirului, mai ales la începutul şederii lui acolo, diavolul venea în fiecare noapte şi bătea în uşa chiliei sale spunând: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”. Iar Stareţul îi răspundea: „La Rai mă duci, diavole, pentru că mă scoli să fac rugăciune”. „Insă acea casă, spunea Stareţul, era bântuită de diavolul, pentru că un oarecare mirean aruncase agheazmă mare pe pereţi”.

La „Cinstita Cruce” cineva a bătut într-o noapte în uşa Colibei sale. Stareţul s-a gândit că este vreun hoţ şi a aprins o lumânare. Peste puţin a bătut în fereastră. Atunci a mers în bisericuţă şi a aprins mai multe lumânări, ca acela să creadă că sunt mulţi înăuntru şi astfel să fugă. In continuare s-au auzit lovituri în acoperiş. In cele din urmă Stareţul a înţeles că hoţul nocturn este diavolul şi a spus: „A, tu erai? Aşa spune-mi! Acum ne-am înţeles“.

Odată de la Coliba „Cinstita Cruce” a mers la o priveghere la Mănăstirea Stavronikita. In timpul citirii cuvântului[6] s-a aşezat în strană şi pentru o clipă l-a luat somnul. La „Slavă întru cei de sus lui Dum­nezeu”, când au început Psalmii Utreniei, a sărit în picioare şi a văzut lângă el un câine negru sălbatic cu limba scoasă. Pentru o fracţiune de secundă s-a pierdut, dar îndată şi-a făcut semnul Sfintei Cruci rostind Rugăciunea şi acel câine sălbatic, care era diavolul, a dispărut.

Altădată i-a venit un gând de hulă. Stareţul s-a împotrivit cu tărie clătinându-şi capul. Dar când şi-a întors faţa către fereastră a văzut o capră (diavolul) care încerca să intre înăuntru. „Să piei dinaintea mea” a spus el dispreţuindu-l pe diavol. Mărturia lui Tamiolakis Elefterie din Creta:

„Prima dată când am mers la «Cinstita Cruce», Stareţul m-a lăsat mult să aştept afară. Când eram gata să plec, uşa s-a deschis şi de îndată ce l-am văzut pe Părintele Paisie i-am pus metanie. Am observat însă că era cam neliniştit şi obosit, dar înainte de a apuca să-l întreb, el a început să-mi explice că în ziua precedentă îl văzuse pe diavolul. «Binecuvântatule, ştii că acolo unde stai tu acum, ieri stătea diavolul? Era scârbos, galben şi cu ochii roşii. Toată noaptea nu m-a lăsat să mă liniştesc. Se cutremura toată Coliba.» Stareţul priveghease în rugăciune şi era foarte istovit. Diavolul nu putea să intre în chilia sa şi nici să-i facă vreun rău, pentru că rugăciunea sa îl ardea“.

***

„Odată diavolul, povestea Stareţul, mi-a făcut nişte «descoperiri». Mi-a enumerat numele diferitelor persoane despre care spunea: «Şi acesta este al meu; şi acesta este al meu». Diavolul spune multe min­ciuni, dar spune uneori şi lucruri adevărate”.

Prin anul 1979 Stareţul a vizitat o mănăstire atonită. Seara a mers la chilia sa să se culce. în somn am auzit lovituri în uşă. Crezând că este paraclisierul s-a sculat şi a mers la biserică. Dar  biserica era încuiată şi nu a văzut pe nimeni. S-a întors la chilie şi după o vreme a auzit din nou lovituri în uşă, nişte paşi grei pe hol şi o mormăială, din care nu a înţeles nici un cuvânt. A deschis uşa, dar nu a văzut pe nimeni. Stăpânea o linişte deplină. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară. Atunci a înţeles cine a fost acela care bătuse în uşă. Fusese tangalachi, care i-a şi explicat Stareţului de ce a făcut aceasta.

b. Vindecări ale demonizatilor

După ce Stareţul s-a luptat cu „începătoriile şi stăpâniile întunericului” şi a ieşit biruitor, a primit de la Dumnezeu harisma „izgonirii diavolilor. Işi dădea seama dacă cineva era demonizat sau, dacă creierul aceluia era bolnav. „De multe ori, spunea Stareţul, bolnavul psihic este şi demonizat. Diavolul îl are pe cel demonizat ca pe o casă de vacanţă”. Ca un medic experimentat, dădea diagnosticul exactprecum şi reteta potrivită. El îi vindeca pe demonizati cu rugăciunea. Credea că

«atunci când un monah are o stare duhovnicească bună şi se roagă, diavolul tremură în fata lui. Se face ghem şi pleacă.» «Dintr-o mie care vin aici şi cred că sunt îndrăciţi, numai cinci au cu adevărat diavol. Ca să intre diavolul în cineva trebuie să fi dat drepturi mari (să fi făcut păcate mari). Pe copiii mici îi ajută exorcismele – şi Sfânta Impărtăşanie pentru ca ei nu sunt responsabili. Pentru cei mari însă nu este la fel. Mai întâi să se afle pricina şi după aceea preotul să citească exorcisme pentru a-l ajuta».

***

In Peloponez era cineva care îl îndepărta pe copi­lul său de la biserică.

„Ce-i aia Biserică? Ce înseamnă preoţi?”, întreba cu dispreţ. Dar Dumnezeu a îngăduit să se îndrăcească fiul lui. Devenise ca o fiară. Ajun­sese să o chinuiască chiar şi pe mama lui. Şi astfel, sărmana, a fost nevoită să plece de acasă. Atunci tatăl lui a început să meargă pe la mănăstiri, căci medicii nu-i găseau nimic. A venit şi la mine şi m-a întrebat:

– Când se va face bine copilul?

– Atunci când vei dobândi o stare duhovnicească bună, i-am spus.

Şi astfel a învăţat pe de rost toate sinaxarele şi cunoştea toate mănăstirile. Vezi cât de mult ajută încercarea? La început se pusese rău cu preoţii. Cât de mult ajută încercările! De aceea există legile duhovniceşti, încercările, ca oamenii să se apropie de Dumnezeu“.

„Odată au adus o îndrăcită la Suroti ca să o vindec. Sărmana era foarte istovită şi mi-a arătat o umflătură ca o piatră, ce-o avea în partea dreaptă, la coaste. Atunci am scos cutiuţa ce-o aveam agăţată la gât în care aveam un dinte de-al Sfântului Arsenie. L-am scos şi am început să apăs cu el umflătura. Atunci aceea a început să strige atât de tare, încât a ridicat toată mănăstirea în picioare. Incerca să vomi­te. Am  pus atunci Sfintele Moaşte la gâtul ei şi a început să-şi mişte capul într-o parte şi alta cu atâta repeziciune, încât era în primejdie să-i sară de la locul lui şi de aceea îl ţinea cu mâinile. In cele din urmă diavolul a plecat şi femeia s-a liniştit”.

Staretul a povestit:

„Intr-o zi a venit la mine un mirean care era de multi ani în Sfântul Munte şi avea diavol, dar nu ştia. De îndată ce l-am văzut am înţeles că suferă din pricina diavolului. Atunci l-am însemnat cu Moaştele Sfântului Arsenie şi, sărmanul, s-a simţit uşurat, fără să poată explica cum s-a făcut această schimbare”.

„Odată, a povestit Stareţul, a venit la «Panaguda» un tânăr bolnav, care avea probleme psihologice şi credea că este nebun. Vorbea, vorbea, iar când îi răspundeam, nu auzea, ci se gândea ce să-mi mai spună. Avea o mare dezordine sufletească şi înrâurire diavolească. Vezi, atunci când harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe om, intervin diavolii. Acest tânăr se întunecase şi ajunsese la mare deznădejde.

Trecuse destul timp, dar încercam să nu mă mişc nici cât de puţin, ca să nu-i dau impresia că mă îngreuiez de el. Am stat nouă ore şi jumătate şi l-am ascultat. Venisem de la priveghere, aveam probleme cu intestinul şi stăteam pe o placă de piatră şi îmi era frig, dar fiindcă îl primisem trebuia să termin. Dacă l-aş fi ţinut, să zicem opt ore şi jumătate şi după aceea l-aş fi alungat, în zadar ar fi fost osteneala celor opt ore şi jumătate.

A doua zi a venit fratele lui să-mi mulţumească. «De ce îmi mulţumeşti? Ce am făcut?» Acela a suferit opt ani, iar eu dacă l-am ascultat nouă ore şi jumă­tate, ce mare lucru am făcut? Tânărul s-a aranjat, iar acum este profesor şi un familist credincios şi adeseori vine în Sfântul Munte să mă vadă”.

Odată, povestea Stareţul, au adus un îndrăcit la Suroti. L-a apucat criza pe acel sărman chiar în biserică. A început să ocărască şi să strige. Maicile au adus Capul Sfântului Arsenie, iar eu l-am pus pe el. Acela a început să urle şi a căzut la pământ. Atunci am pus Capul pe pieptul lui şi am început să rostesc Rugăciunea împreună cu maicile. De îndată ce i-am pus Capul pe piept, a început să facă nişte mişcări spasmodice, după care a rămas nemişcat. Diavolul plecase. Când şi-a revenit a mulţumit Sfântului Arsenie şi nouă. După aceea venea regulat la mănăs­tire şi aducea diferite lucruri. Atunci când găsea poarta închisă, lăsa lucrurile înăuntru lângă gardul de sârmă şi pleca.

Odată a văzut ceva în vis, l-a tâlcuit după mintea sa, s-a mâhnit şi s-a deznădăjduit. După aceea a început din nou să trăiască o viaţă păcătoasă, mai rea decât cea dintâi. Atunci iarăşi s-a îndrăcit, dar de această dată mult mai rău. Familia sa suferea o adevărată mucenicie, căci era căsătorit şi avea copii. Se lupta cu diavolii. Ii vedea aievea. Insă era foarte bărbătos. Când diavolii îl băteau şi îl aruncau jos el le spunea: «Nu veniţi toţi odată, ci câte unul». Suferea crize demonice. Unii i-au spus să rostească: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» Atunci când rostea rugăciunea diavolii îi şopteau: «Nu rosti acest nume, ci să spui mereu Kazantakis, Kazantakis». I-au spus şi alte câteva nume, printre care şi numele Veluhiotis. Acesta însă a crezut că aceştia au nevoie de rugă­ciune şi de aceea le-a scris numele pe o hârtie, ca s-o dea să fie pomeniţi.

In cele din urmă a hotărât să vină în Sfântul Munte să mă caute. Pe drum, cum cobora spre Coli­bă, diavolii îi spuneau: «Nu te duce la acel ciolănos! Ce îţi poate face acela?» A venit la Colibă şi m-a rugat să mă rog pentru el ca să se facă bine. L-am ţinut la mine. A mâncat puţin şi l-am pus să se odihnească. Eram în aceeaşi chilie. In timp ce rosteam Rugă­ciunea, dintr-odată s-a auzit un şuierat ca de obuz. Diavolii l-au răpit şi l-au aruncat vreo patru-cinci metri la pământ (din arhondaric în hol). A început să urle şi să vorbească urât. Diavolii îi spuneau: «Mă… (cuvinte urâte)! O să-ti arătăm noi!…» Şi îi ridicau hainele de pe el. Eu nu îi vedeam pe diavoli, ci numai hainele lui care se ridicau singure, precum şi cuvintele urâte ale acelora. Diavolii încercau să-l dezbrace. Nu ştiam ce să fac. Atunci am adus degetul Sfântului Arsenie, l-am însemnat cu el în chipul Crucii şi rosteam Rugăciunea înlăuntrul meu. Atunci diavolii îl lăsau, se liniştea putin, dar după aceea din nou se repetau aceleaşi lucruri. Situaţia aceasta a durat două-trei ore, după care şi-a revenit. Plângea şi îmi mulţumea. Mi-a spus că patru diavoli l-au apucat şi l-au aruncat în perete, iar al cincilea îl trăgea de nas. A plecat sănătos şi până acum este bine. Mai demult această persoană avea o poziţie importantă în conducerea statului”.

Stareţul a povestit:

„Un mirean căzuse în înşelare. Un oarecare îndrăcit i-a spus: «Ai o Cruce pe cap şi trebuie să devii predicator». Atunci acela a venit la mine să ia binecuvântare, dar eu i-am spus: «Binecuvântatule, vezi că ai diavol! Mergi la Stavronikita ca să-fi citească exorcisme!» însă acela a plecat în lume şi tinea predici. Odată diavolul a început să-l chinu­iască în fata lumii. Atunci a început să o hulească pe Maica Domnului, iar oamenii au plecat înfricoşaţi. A fost dus la spitalul de nebuni. In cele din urmă s-a smerit, dar a căzut şi în deznădejde şi a vrut să se sinucidă, pentru că păcatul hulei este foarte greu. Dar a venit iarăşi la mine, iar eu i-am spus: «Dumnezeu a primit să fie hulit de tine ca să te mântuiască şi pe tine şi pe alţii». Şi în felul acesta s-a tămăduit”.

 panagouda-the-hermitage-of-elder-paisios-the-athonite.jpg

Panagouda, chilia Staretului Paisie

7. „Mir vărsat” [7]

Stareţul spunea:

„Dumnezeu dă bună mireasmă uneori în timpul rugăciunii, alteori atunci când nu te rogi. Iar aceasta se face spre mângâierea, întărirea şi vestirea lăuntrică a vreunui suflet, totdeauna cu un anumit scop. Această mireasmă însă este puternică şi nu seamănă cu mireasma parfumurilor. Simţi o mare uşurare. Uneori această mireas­mă este atât de puternică, încât nu o poţi suporta. Această mireasmă dumnezeiască este dovada prezenţei Sfântului Duh în locuri sfinţite sau acolo unde există Sfinte Moaşte”.

***

„Odată, povestea Stareţul, atunci când eram la Mănăstirea Filoteu, am mers în chilia Cuviosului Dometie. Deodată am simţit o mireasmă foarte puter­nică. Am întrebat şi mi s-a spus că acolo undeva trebuie să fie îngropat Cuviosul Dometie, dar nimeni nu ştie exact unde”.

***

„Altădată, când eram la Katunakia şi am trecut pe lângă o Chilie ruinată, ce ajunsese o grămadă de fiare şi lemne, am simţit o mireasmă puternică. Precum am aflat mai târziu, la această Chilie trăise un pustnic virtuos, care ajunsese la o mare înălţime duhovni­cească”.

Când locuia la „Cinstita Cruce” şi trecea pe lângă ruinele Chiliei ruseşti „Sfânta Treime”, Stareţul simţea o mireasmă puternică. Odată era împreună cu un fiu duhovnicesc de al său, pe care l-a întrebat dacă simte şi el mireasma. Apoi au coborât în gropniţa Chiliei şi au văzut că mireasma provenea de la capul unui monah virtuos.

In vremea în care pregătea editarea cărţii sale „Cuviosul Arsenie Capadocianul”, se afla cu câteva monahii la Mănăstirea Suroti într-o cameră şi corectau textul. La un moment dat a simţit o mireasmă nes­pusă, dar nu a spus nimic, ca să vadă dacă şi monahiile o simt. Peste puţin au început una după alta să întrebe: „Ce miroase?”, „Ce mireasmă este aceasta?” Stareţul a considerat această mireasmă un semn al bunăvoinţei Cuviosului Arsenie pentru edita­rea vieţii lui.

Stareţul nu numai că simţea buna mireasmă, ci şi el însuşi devenise „mireasma lui Hristos”. De nenu­mărate ori îl trăda harul dumnezeiesc şi dovedea sfinţenia lui cu mireasma, care, ca „mirul vărsat”, ieşea din el,  din obiectele sale personale sau din locurile unde trăia.

Un monah aghiorit povesteşte:

„Mireasma care izvora din Stareţ era ceva deosebit. De multe ori, atunci când îi sărutam mâna, simţeam o mireasmă cerească ca un mir. Aceeaşi mireasmă simţeam că iese şi din gura sa atunci când vorbea, în timp ce, în mod firesc ar fi trebuit să miroasă urât din pricina postului exagerat. In repetate rânduri mi s-a întâmplat ca această mireasmă să o simt de îndată ce treceam pârâul şi să mă însoţească tot drumul până ce ajungeam la Coliba sa, la «Panaguda»”.

***

Mărturia Mitropolitului Atanasie de Limasol:

„In anul 1976, când eram diacon, l-am vizitat pentru prima dată pe Părintele Paisie împreună cu un alt diacon. Pe atunci Stareţul locuia la «Cinstita Cruce». Am bătut în poartă şi am aşteptat cu nerăbdare. Auzisem diferite lucruri despre el şi doream mult să îl cunosc. Când a venit să ne deschidă, am văzut că era slab şi învelit cu o pătură, pentru că era iarnă. Pe toată durata discuţiei noastre a fost foarte bine dispus şi ne-a spus multe glume. Dar ca să spun adevărul, am simtit o dezamăgire puternică şi mi-am spus în sinea mea: «Acesta este marele sfânt, făcătorul de minuni, cum i se spune?» Inlăuntrul meu aveam o imagine diferită despre sfinţi. Ne spunea numai glume şi ne îndopa cu prăjituri. La plecare, înainte de a ne lua rămas bun i-am spus:

– Gheronda, spune-ne ceva duhovnicesc!

– Ce să vă spun, măi copii? Să faceţi multe metanii.

–  Dar câte metanii să facem? l-am întrebat.

Insă Stareţul nu a răspuns nimic, ci numai şi-a schimbat expresia feţei şi în acea clipă tot locul s-a umplut de o mireasmă foarte puternică. Era o mireasmă atât de intensă, încât toate miroseau, şi aerul şi pietrele şi copacii. Toate.

Apoi ne-a spus în grabă:

– Haide, plecaţi! Plecaţi repede!

Ne-am luat rămas bun de la el şi, fără să spunem ceva, am început să alergăm simţind o mare bucurie înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce am păţit. Mireasmă şi multă bucurie. Alergam şi râdeam, iar mireasma ne-a însoţit până ce am trecut de Burazeri. Dacă puţin mai înainte simţămintele mele erau cu totul potrivnice, după această întâmplare am simţit o mare evlavie faţă de Stareţ”.

***

Ieromonahul aghiorit A. mărturiseşte:

“Intr-o dimi­neaţă Stareţul ne-a aşteptat să facem un lucru împre­ună. Când i-am sărutat mâna, am simţit o mireasmă puternică, care umpluse întreaga curte”.

De asemenea şi monahul H. a simţit mireasmă ieşind de la Stareţ:

„Odată, în timp ce vorbeam cu el, am simţit o bună mireasmă. Când i-am spus despre aceasta,  el mi-a răspuns că lucrul acesta s-a făcut pentru că eu aş fi bun. Altădată mi-a dăruit o cruciu­liţă de lemn, care uneori scotea bună mireasmă. I-am spus şi despre aceasta, iar el mi-a spus că «cruciuliţa scoate bună mireasmă atunci când te afli într-o stare duhovnicească bună».”

***

„Odată, mărturiseşte Părintele Grigorie, duhov­nicul Sfintei Mănăstiri a Cinstitului Inaintemergător de la Metamorfosi, am simţit o mireasmă ca de la Sfintele Moaşte. Părintele Paisie se afla la o mică distanţă de mine. La început eram nedumerit neştiind de unde iese mireasma, dar apropiindu-mă mai mult de el mi-am dat seama că acea mireasmă ieşea de la Stareţ”.

parpaisie24.JPG

8. Se înţelege cu cei de altă limbă

Este cunoscut faptul că Stareţul nu cunoştea altă limbă decât greaca. Cu toate acestea, în repetate rânduri – atunci când a existat un motiv serios – s-a întâmplat ca el să discute şi să se înţe­leagă în chip minunat cu cei de altă limbă.

„Odată, povesteşte ieromonahul E.K., mă aflam la Coliba Stareţului împreună cu alţi trei vizitatori şi un francez care nu cunoştea deloc limba greacă. Când a venit rândul aceluia să vorbească cu Stareţul, s-au tras mai deoparte şi timp de cincisprezece minute au vorbit stând pe buturugi. Ii vedeam cum discută cu interes. Cum se înţelegeau de vreme ce nu exista o limbă comună pentru a comunica? Străinul a plecat bucuros. Satisfacţia se vedea pe faţa lui”.

Un turist francez s-a înţeles cu un oarecare monah să meargă împreună să-l vadă pe Stareţ. In noaptea aceea s-a făcut priveghere la mănăstirea unde găz­duia. După priveghere monahul s-a dus la chilia sa să se odihnească. Francezul mânat de dorinţa de a-l vedea pe Stareţ a coborât singur la Coliba lui. Au vorbit împreună în chip minunat şi din discuţie a rămas cu impresia că Stareţul cunoştea fără greşeală limba franceză.

***

Părintele Vasile de la Mănăstirea Grigoriu mărturi­seşte:

„Intr-o zi am mers la Coliba Stareţului pe la amiază, dar poarta era încuiată. Un tânăr aştepta întins pe pământ. Era greco-american şi ştia numai engleză.

– Cum o să te înţelegi cu Stareţul? l-am întrebat.

– Va trimite Dumnezeu pe cineva, a răspuns ace­la. Iată chiar pe Sfinţia Ta te-a trimis.

Şi astfel am asistat şi eu la discuţia lor făcând-o pe tălmaciul cu engleza mea stricată şi puţină, care şi pe aceea o uitasem. Am observat însă spre marea mea uimire, că Părintele Paisie le înţelegea pe toate cele pe care i le spunea tânărul, mai bine decât mine, şi îi răspundea cu multe pilde simple şi înţelepte, desigur în limba greacă, pe care eu o traduceam. Dar ceea ce-mi va rămâne neuitat este soluţia dată unei probleme pe care i-a mărturisit-o tânărul, din care se vedea marea lui încredere în Pronia lui Dumnezeu.

– Mama mea îmi cere mereu bani şi oricâţi i-aş da din puţinele mele economii, îi cheltuieşte fără scop, s-a plâns tânărul.

– Ascultă, fiule, i-a spus Părintele Paisie. Banii pe care i-ai fi dat mamei tale, să-i dai milostenie unui sărac şi să faci o rugăciune. Să spui:  «Dumnezeul meu, banii aceştia îi dau pentru mama mea. Să ai grijă de ea!» Atunci Dumnezeu se va îngriji de ea. Va găsi moduri prin care să o iconomisească”.

Mărturia părintelui P.L.:

„Am mers odată la «Panaguda» şi un străin aştepta să vorbească cu Stareţul. M-am oferit să fac pe tălmaciul. La început Stareţul aştepta să asculte traducerea întrebărilor, după aceea însă răspundea la întrebări înainte de a le traduce eu”.

Un fiu duhovnicesc de al Stareţului povesteşte:

„Intr-o zi am mers foarte de dimineaţă la «Panaguda». Abia se luminase de ziuă. Am bătut în fierul de la poartă şi Stareţul mi-a deschis zâmbind. Apoi m-a întrebat:

– Părinte… tu ce spui? Atunci când Sfântul Efrem Sirul  l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare a avut nevoie de tălmaci?

– Cred că nu, Gheronda, i-am răspuns.

Atunci am intrat în arhondaric şi am văzut un vizitator străin. Până să pregătească Stareţul trataţia, am început o discuţie cu străinul cu puţina engleză pe care o ştiam. Acela mi-a spus că venise la «Panaguda» seara târziu, deoarece rătăcise drumul. Fiindcă întârziase, Stareţul l-a găzduit la el. Au discutat fără nici o greutate, iar străinul credea că Stareţul ştie engleza.

(Din: Ierom. Isaac, Viata cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos)

 pilgrim-while-waiting-in-panagouda.jpg

(Pelerin asteptand langa chilia Staretului Paisie)

Partile anterioare:


Alte legaturi:


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (3): “MIREASMA LUI HRISTOS”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A
  2. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate