Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?

2-04-2008 Sublinieri

Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul in cartea Trezire duhovniceasca:

hristos-pe-cruce-frumoasa1.jpg

Viata nu este ca o tabara de vara. (…). Sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile de razboi se imputineaza. Dam armatei echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza toate puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in nevointa duhovniceasca”.

paisieaghioritul11.jpg

Nevointa pentru sfintirea sufletului

Mult ma bucur cand vad suflete care iau aminte si se nevoiesc in lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun si drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecaruia – de pilda barbatilor barbatia si femeilor dragostea – ca sa ne nevoim si sa urcam treptele duhovnicesti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce in ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie sa uitam niciodata ca avem alaturi de noi, afara de oameni ce ne pot ajuta duhovniceste, si pe Iisus Hristos, Care ne ajuta, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi si pe toti sfintii. Asadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic si ne va da puterea Sa cea dumnezeiasca sa sfaramam coarnele celui viclean. Ne urmareste mereu nevazut si ne intareste atunci cand noi avem intentie buna si ne facem, dupa putere, mica noastra nevointa.

Pe cat putem, sa ne indepartam de pricinile pacatului. Sa luam aminte la simturile noastre, pentru ca toate de acolo incep. Si atunci cand, vreodata sau de mai multe ori, ne este greu, sa evitam cel putin curiozitatea, ca ochii nostri sa nu adune chipuri pacatoase, caci apoi diavolii ne vor rula filme. Daca luam un carbune aprins si il tinem in palma, este firesc sa ne arda. Dar daca il miscam in mana – se intelege ca pentru putin timp – nu ne va arde. Tot astfel se intampla si cu imaginile pacatoase, atunci cand se misca repede, ochii nu le tin, ci numai trec peste ele si nu si se arde sufletul.

Toti care n-au luat aminte si au dobandit obisnuinte rele traind o viata lumeasca, dupa intoarcerea lor sa primeasca fara murmur razboiul vrajmasului, insa fara sa cultive dorinte rele. Daca se vor nevoi astfel, se vor curata si vor ajunge in starea oamenilor curati, care n-au cunoscut nici pacate mari, nici n-au dobandit obisnuinte rele si pentru aceasta nici razboi mare nu au. Si daca vor pune in valoare ca experienta caderile lor de mai inainte, vor spori mult. Daca cineva merge pe un teren minat si nu cunoaste zona, va fi nevoit sa inainteze foarte incet si cu atentie, altfel va fi aruncat in aer. Iar daca va cunoaste mai mult sau mai putin zona, desi poate ca va fi putin ranit, totusi cu experienta pe care o are inainteaza statornic si repede. Daca cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufletului, va dezradacina toti spinii patimilor lui si va planta in locul lor virtuti. Dar aceasta lucrare este obositoare si are trebuinta de multa vointa si rabdare.

– Parinte, sa ne spuneti practic cum se face aceasta lucrare.

Fiecare sa incerce in fiecare zi sa puna inauntrul sau ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc si pacatos, si asa, incet-incet, se va dezbara de omul cel vechi si in continuare se va misca liber in spatiul duhovnicesc. Sa-si puna in minte inchipuiri sfinte in loc de pacatoase. Sa schimbe cantecele cu psalmodieri si revistele lumesti cu carti duhovnicesti. Daca omul nu se taie de la orice lucru lumesc si pacatos si nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfintii, cu Biserica biruitoare si nu se lasa cu desavarsire in mainile lui Dumnezeu, nu poate dobandi sanatatea duhovniceasca.

– Parinte, in ce consta sanatatea duhovniceasca?

– Sanatatea duhovniceasca inseamna ganduri curate, minte luminata si inima curata in care isi fac salas mereu Hristos si Maica Domnului. Multa luare aminte cu supravegherea de sine si rugaciune ne ajuta foarte mult sa dobandim sanatatea sufletului. Rugaciunea este absolut necesara pentru curatirea sufletului, iar cumintenia, pantru pastrarea unei stari duhovnicesti bune.

Desigur, viata nu este ca o tabara de vara. Are bucurii, dar are si mahniri. Inainte de Inviere este Rastignirea. Loviturile incercarilor sunt absolut necesare pentru mantuirea sufletului nostru, deoarece ele curata sufletul. Asa cum se intampla si cu rufele. Cu cat le frecam mai mult atunci cand le spalam, cu atat se curata mai bine. La fel si cu caracatita, cu cat o lovim mai mult, cu atat mai mult se curata si se inmoaie. Si pestele se vede frumos cand inoata in mare si este viu, chiar si cand este in piata cu solzii si maruntaiele lui, dar se face folositor numai atunci cand se curata – desi se urateste la exterior – si apoi se frige. Tot astfel si omul, atunci cand pierde ceva lumesc, desi pe din afara se pare ca isi pierde viata, viabilitatea lumeasca – solzii – se goleste de orice are nefolositor intru sine si “se frige”, atunci se face folositor.

hristos-pe-cruce-frumoasa.jpg

Ce ajuta la sporirea duhovniceasca

Oamenii pe care i-au lovit unele incercari, fie ca asa a ingaduit Dumnezeu ca sa-i infraneze, fie din pizma celui viclean, au nevoie dupa aceea de multe insoriri si de racorire duhovniceasca, pentru ca sa infloreasca si sa rodeasca. Ei sunt precum copacii care, desi prind curaj din insoririle de iarna, mai apoi sunt infranti de vardar [1], si dupa aceea au nevoie mereu de insoriri primavaratece si de ploi, ca sa circule sucurile in ei si sa scoata flori si roade.

– Parinte, ce trebuie sa faca cineva ca sa ia “demaraj” duhovnicesc?

Nevointa cu marime de suflet, cu nadejde si incredere in Dumnezeu. Increderea in Dumnezeu si simplitatea in nevointa cu marime de suflet aduc pacea launtrica si siguranta, si atunci sufletul se umple de nadejde si bucurie. Este trebuinta de rabdare, de marime de suflet si de barbatie duhovniceasca pentru ca nevoitorul sa se incununeze. Barbatia se desprinde din inima generoasa si atunci cand cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseste, nici nu-l doare, pentru ca durerea pentru Hristos este desfatare duhovniceasca. Sporirea duhovniceasca se poate face foarte repede, cu putina vointa, marime de suflet si luare aminte de sine. In continuare sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de ingeri si de sfinti. Mult ajuta de asemenea studiul, rugaciunea, intoarcerea spre sine si putina linistire.

Hristos intareste pe cei ce lupta “lupta cea buna” [2], pe care au dus-o toti sfintii spre a supune duhului trupul. Chiar daca suntem raniti, nu trebuie sa ne pierdem sangele rece, ci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si sa continuam nevointa cu barbatie. Pastorul Cel Bun va auzi si se va grabi indata spre ajutor, precum ciobanul atunci cand va auzi vreun miel ca zbiara disperat din pricina vreunei raniri sau a vreunei muscaturi de lup sau de caine. I-am iubit, m-a durut mai mult pentru ei si ii am mereu in minte pe cei care au avut candva o viata vrednica de plans dar acum se nevoiesc, decat pe cei care nu sunt chinuiti de patimi. Si pe cioban il doare mai mult mielul ranit sau bolnav si-l ingrijeste in mod deosebit, pana ce se va insanatosi si el.

Iar daca ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se intampla aceasta: diavolul, fiindca i-am declarat razboi, a cerut intariri de la Satana. Astfel, daca anul trecut ne-am luptat cu un diavol, anul acesta ne luptam cu 50, la anul ne vom lupta cu mai multi, etc. Lucrul acesta nu ingaduie sa-l vedem, ca sa nu ne mandrim. Fara ca noi sa ne dam seama, Dumnezeu lucreaza in sufletul nostru atunci cand vede intentie buna.

– Parinte, cand cineva se nevoieste si intr-adevar nu sporeste, ce este de vina?

Poate se nevoieste cu mandrie. Dar sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile de razboi se imputineaza. Dam armatei echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza toate puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in nevointa duhovniceasca.

– Parinte, in sporirea duhovniceasca ne ajuta si mediul?

– Da, ajuta, dar uneori unul poate trai printre sfinti si sa nu sporeasca. Oare a existat inlesnire mai mare ca pentru Iuda, care a fost mereu cu Hristos? Iuda n-a avut smerenie, nici intentie buna. Nici dupa tradarea lui nu s-a smerit, a aruncat argintii cu manie si egoism si s-a dus cu viclesug la spanzuratoare. Si fariseii s-au purtat ca si diavolul. Dupa ce li s-a facut treaba, i-au spus lui Iuda: “Tu vei vedea” [3] . Dumnezeu lucreaza potrivit cu starea omului. Duhul Cel Sfant nu este impiedicat de nimic. Ceea ce am inteles este ca, oriunde s-ar afla cineva, daca se nevoieste cu marime de suflet, isi poate realiza ceea ce doreste, mantuirea sufletului sau. Lot a trait in Sodoma si Gomora, si in ce stare duhovniceasca era [4]! Acum, fie ca vrem, fie ca nu vrem, trebuie sa ne nevoim sa ne facem mai buni ca sa lucreze harul dumnezeiesc in noi. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, ca sa castigam putere dumnezeiasca, astfel incat sa putem infrunta corect orice situatie. Si, fireste, Bunul Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va pazi.

In sfarsit, sa stim ca atunci cand ne imbunatatim starea duhovniceasca, si noi ne simtim mai bine, si pe Hristos Il facem sa se bucure. Cine isi poate inchipui marea bucurie pe care o simte Hristos atunci cand copiii Lui sporesc? Doresc ca toti oamenii sa sporeasca duhovniceste si sa se uneasca cu Hristos, care este A (alfa) si Ω (omega). Cand toata viata noastra va depinde de A (alfa) si Ω (omega), atunci toate vor fi sfintite.

hristos-pe-cruce-frumoasa.jpg

Studiul duhovnicesc

– Parinte, oamenii care incep sa aiba nelinistea cea buna, ce carti trebuie sa citeasca ca se se ajute?

– Sa citeasca mai intai Evanghelia, ca sa afle cine este Hristos, si sa fie miscati putin sufleteste. Si numai dupa aceea sa citeasca Vechiul Testament. Stii ce greu este atunci cand n-au citit nimic si iti cer ajutorul? Sunt asemenea unui copil de Scoala generala care merge la un profesor de Universitate si-i spune “Ajuta-ma!”. Ce sa-i spuna profesorul? “Unu si cu unu fac doi”? Altii, iarasi, nu au nelinistea cea buna si vin si spun: “N-am nici o problema. Sunt foarte bine, Parinte, si am trecut numai asa ca sa te vad”. Omul niciodata nu poate spune ca n-are nimic. Ceva are. Nevointa pentru dobandirea vietii duhovnicesti nu se termina niciodata. Unii imi spun: “Sa ne spui ceva duhovnicesc”. Ca si cum ar merge la bacan si i-ar spune: “Da-ne cumparaturi”. Sau ca si cand ar merge la farmacist si i-ar spune: “Da-ne medicamente“, fara sa-i spuna ma inainte de ce sufera sau daca a mers la medic si ce le-a spus acela. Hai acum sa le dam de capat! Vezi, cel ce are nelinistea duhovniceasca afla ce-i lipseste, cere si se foloseste. Eu, ca incepator, atunci cand citeam ceva, scriam ca sa nu uit si incercam sa le pun in practica. Nu citeam ca sa-mi petrec timpul in mod placut. Exista in mine nelinistea cea buna, si atunci cand nu intelegeam ceva, intrebam ca sa aflu cum este. Citeam putin, dar ma cercetam mult pe mine insumi prin cele pe care le citeam. “Unde ma aflu? Ce fac?”. Ma cercetam cu dinadinsul. Cele pe care le citeam nu le treceam asa, neimpozabile.

Oamenii de astazi, din pricina cititului mult, ajung sa fie ca niste magnotofoane care isi umplu casetele cu lucruri de prisos. Dar invatatura “fara practica” este, dupa Avva Isaac, “amanetul rusinii” [5].

Vezi, multi dintre cei ce se intereseaza de atletism citesc reviste sportive sau ziare, dar stau intinsi. Pot fi cat niste vitei, dar numai ii admira pe atleti: “A, este extraordinar acesta”, spun. “Bravo! Oooo…”. Dar nu varsa putina transpiratie, nici nu pierd vreun kilogram in greutate. Citesc, citesc reviste de atletism si stau intinsi. Dar astfel nu se folosesc, ci raman numai cu multumirea cititului. Unii mireni citesc ziarul, altii citesc vreun roman, vreo peripetie, altii urmaresc cum joaca pe teren, si timpul trece. La fel fac si unii care citesc carti duhovnicesti. Stau chiar toata noaptea si citesc cu manie carti duhovnicesti si sunt satisfacuti. Iau o carte duhovniceasca, se asaza putin mai comod si citesc. “M-am folosit”, spune acela. Spune mai bine ca ai fost satisfacut, ca ti-ai petrecut timpul cu placere. Pentru ca acesta nu este folos. Te folosesti numai atunci cand vezi ce se spune in ceea ce citesti, cand te cercetezi pe tine si incerci sa te silesti sa pui in practica: “Ce spune cartea aceea pe care am citit-o? Eu unde ma aflu duhovniceste? Ce trebuie sa fac?”. Dupa aceea, cu cat invata cineva mai multe, cu atat are mai multa responsabilitate. Nu spun sa nu citeasca pentru ca sa nu stie multe si sa nu aiba responsabilitate, pentru ca aceasta este viclenie, ci sa nu citeasca numai pentru satisfactie. Raul este ca, daca citeste si are memorie buna, tine minte multe, poate spune si multe si se poate insela pe sine insusi crezand ca le-a si pus in practica. Astfel isi pricinuieste un simtamant fals si lui insusi si celorlalti. De aceea nu va odihniti gandul vostru prin multa citire. Sa va intoarceti la punerea in practica. Cititul mult educa enciclopedic. Nu se spune asa?

– Da, Parinte.

– Dar scopul este sa ma educ teocentric. Nu ma duc sa ma fac profesor de Universitate, ca sa fiu obligat sa stiu multe. Iar daca imi va trebui ceva din cealalta cunoastere, usor o voi afla atunci cand voi dobandi educatia teocentrica. Ai inteles?

– Cand cineva este raspandit, este bine sa se adune prin studiu?

Da, sa citeasca putin, ceva foarte tare, ca sa i se incalzeasca sufletul. Astfel se pune capac grijilor si mintea se transpune in spatiul dumnezeiesc. Altfel mintea se duce de la o treaba la alta, acolo unde a zabovit vreme mai indelungata.

– Parinte, cand cineva este obosit sau mahnit, vrea sa citeasca ceva usor, vreo povestire, vreun roman, etc.

– Nu exista vreo carte duhovniceasca potrivita pentru ceasul acela? Scopul nu este ca omul sa-si uite mahnirea sa, ci sa se elibereze de ea. In viata duhovniceasca nu ajuta romanele sau ziarele si televizorul. Unele ca acestea nu-l elibereaza pe om de mahnire. De multe ori si unele reviste religioase pricinuiesc paguba crestinilor, pentru ca intarata ravna prunceasca si pricinuiesc zapaceala. Luati aminte: nu cititi lucruri de prisos in ceasurile voastre libere. Unele citiri sunt ca si cand ai manca dovlecei fierti, ca si cand ai cauta un bob de grau prin paie. Unii spun: “Da, dar acestea ma odihnesc”. Dar cum te odihnesc, binecuvantatule, cand te ametesc si-ti mai pricinuiesc si durere de ochi? Este mai bine sa dormi, ca sa te odihnesti. Din ceea ce citeste cineva ii vei putea intelege starea lui duhovniceasca. Daca este foarte lumesc, va citi reviste murdare. Daca este putin lumesc, va citi lucruri mai putin murdare sau ziare. Daca este in credinta, va citi tiparituri religioase sau carti religioase contemporane sau pe Sfintii Parinti etc.

– Parinte, care carti duhovnicesti ajuta mai mult?

Mult ajuta diferitele carti ale Sfintilor Parinti care, in zilele noastre, slava lui Dumnezeu, circula cu miile. In acestea afla oricine orice ii trebuie. Ele sunt o hrana curata duhovniceasca si ne conduc in siguranta pe calea cea dreapta. Dar pentru ca sa ajute, ele trebuie citite cu smerenie si rugaciune. Textele patristice seamana cu cliseele (folosite in medicina), caci precum in acestea se fotografiaza starea trupeasca a omului, asa si in acelea se fotografiaza starea lui duhovniceasca. Fiecare propozitie din textele patristice nu ascunde doar unul, ci mai multe sensuri si fiecare le intelege potrivit cu starea lui duhovniceasca. Este bine ca sa se citeasca textul original si nu traducerea, pentru ca uneori traducatorul explica prototipul potrivit cu propria lui stare duhovniceasca. Asadar, ca sa inteleaga cineva pe Sfintii Parinti trebuie sa se stranga putin, sa-si concentreze mintea si sa traiasca duhovniceste, pentru ca duhul Parintilor se percepe numai cu duhul. Mai ales Cuvintele Ascetice ale Sfantului Isaac Sirul ajuta foarte mult, dar trebuie studiate cate putin, astfel ca hrana pe care ele o ofera sa fie asimilata. Everghetinosul [6] este o mare binefacere pentru ca putem cunoaste pe deplin duhul Sfintilor Parinti. Ajuta pentru ca descrie nevointele Sfintilor Parinti impotriva tuturor patimilor, pe rand, si sufletul cunoaste cum au lucrat aceia si se foloseste. Vietile Sfintilor constituie o istorie sfanta, de aceea ajuta foarte mult – mai ales pe copii – dar sa nu le citim ca pe niste istorii.

Nu este nevoie sa avem multa stiinta de carte ca sa dobandim evlavia. Daca vom cugeta la cele putine pe care le stim, inima se va imboldi. Unul sare in aer dintr-un tropar, iar altul le stie pe toate pe de rost si nu simte nimic, deoarece se misca in afara realitatii duhovnicesti. Cititi asadar pe Sfintii Parinti, fie si numai un rand-doua pe zi. Sunt vitamine foarte intaritoare.

hristos-pe-cruce-frumoasa.jpg

Adevaratii inchinatori…” [7]

Unii spun: “In aceasta bisericuta intima traiesc Sfanta Liturghie. Intr-o biserica mare n-o traiesc. Daca este vreo bisericuta varuita in alb, nu simt nimic, daca insa este pictata, are catapeteasma frumoasa etc. Acolo traiesc Sfanta Liturghie”. Insa acestea sunt pentru un om care n-are pofta de mancare si-i pui putina sare, putin piper, ca sa-i faci pofta de mancare.

– Parinte, acestea nu joaca nici un rol? Nu ajuta?

– Nu spun ca nu. Ajuta si acestea, dar sa nu se sprijine cineva numai pe acestea. Altfel, omul va tinde sa-L traiasca pe Hristos in chip magic. Va cere chilie intunecoasa, candela cu lumina putina, bisericuta intima. Si fara acestea nu se va putea ruga. Sau in tren de te afli, sau in pestera, sau pe drum, sa fii acelasi pentru lucrul acesta. Dumnezeu l-a facut pe fiecare om ca pe o bisericuta [8] si o poate duce oriunde cu el.

Toti cauta odihna, dar odihna vine dinauntrul nostru. Si aceia, sarmanii, care merg din manastire in manastire, Il cauta pe Hristos, dar Hristos este langa ei. Si desi Il pot afla fara osteneala, se ostenesc si in cele din urma nu-L afla. Pe un om duhovnicesc nu-l odihneste umblarea si vederea diferitelor lucruri vrednice de vazut. Aceasta este pentru cel ce sufera ca sa-si uite putin de supararea lor. Unui om duhovnicesc, care are mangaierea duhovniceasca, nu-i trebuie acestea. Iar daca nu are mangaierea duhovniceasca inauntrul sau, unul ca acesta nu se deosebeste de cel lumesc. Vederile si interesele sale vor fi iarasi lumesti, nu vor fi duhovnicesti. Iarasi va cauta cum sa se odihneasca prin ceva lumesc.

Multi vin in Sfantul Munte, cerceteaza diversi Parinti, se entuziasmeaza de cele ce le aud de la fiecare, le explica in felul lor propriu, le incurca si apoi mai zic: “Am petrecut foarte bine”. In timp ce daca ar fi cercetat un Parinte, i-ar fi cerut sfatul si ar fi incercat sa puna in lucrare cele ce i-a spus, ar fi fost mult mai folositi. Acum insa ceea ce fac ei este un turism duhovnicesc. Isi pierd timpul, se ticalosesc fara scop si nu se folosesc. Cat de odihnitor ar fi fost pentru ei daca ar fi stat la un Parinte si ar fi pus in lucrare cele ce le-au auzit! Deoarece atunci ar fi simtit odihna launtrica, in timp ce acum umbla din loc in loc si se odihnesc de verdeata la Sfantul Munte ca si cei lumesti.

Sunt si unii care spun: “Voi merge la cutare Panaghia. Voi merge la cealalta Panaghie!”. Dar Maica Domnului este una. Iar aceasta n-o fac din evlavie, ci fiindca vor sa iasa afara, sa se racoreasca. Din asta poti intelege ca oamenii nu au liniste. Daca cineva nu are evlavie si smerenie, de l-ai baga inauntrul Sfantului Mormant, nimic nu va vedea. Iar daca va avea evlavie, si pe Golgota poate vedea Sfanta Lumina. Odata, un frate din manastirea Sfantul Sava a mers in Sambata Mare la Sfantul Mormant sa ia Sfanta Lumina pentru manastirea sa – exista acolo obiceiul ca manastirile din jur sa trimita monahii ca sa ia Sfanta Lumina. Acesta a facut o viclenie: deoarece purta rasa, i-a impins pe mireni si a mers in fata. Dupa aceea insa, venind niste clerici, l-au indepartat de acolo, deoarece era stabilit unde va sta fiecare. Atunci fratele a inceput sa se certe cu sine: “Bre, omule ticalos, omule pierdut, in halul in care esti ai mai venit si in fata? Ia sterge-o de aici. Nici in Biserica nu esti vrednic sa stai”. Si le-a crezut pe cele ce le zicea. Asadar a iesit afara din Biserica si Il ruga pe Hristos: “Hristoase al meu, Te rog, ingaduie-mi sa merg in alt loc!”. Si s-a dus apoi mai sus, la Golgota. Acolo se plangea iarasi pe sine: “Auzi, sa fac o astfel de viclenie! Fiindca port rasa, eu cel vrednic de plans, i-am indepartat pe ceilalti, care sunt mai buni decat mine…”. Si, in timp ce se ticalosea pe sine, la un moment dat a iesit de la Sfanta Golgota o lumina puternica, asemenea unui fulger, care l-a orbit. Atunci a zis, sarmanul: “S-a pogorat Sfanta Lumina”. S-a dus, a luat Sfanta Lumina in felinarul sau si a plecat.

– Parinte, adica nu ajuta pelerinajele ce se fac, de pilda, la Sfintele Locuri?

– Ia asculta. Astazi, daca mergi sa te folosesti putin, trebuie sa te vatami mult: in trenuri, in avioane, la hoteluri. Toate s-au laicizat. Cu ce se va folosi cineva daca va merge la un loc duhovnicesc si va vedea o mare neoranduiala lumeasca? Trebuie sa fie foarte duhovnicesc ca sa le valorifice pe toate spre bine. Si acolo, la locurile de inchinare, cel care vorbeste si explica, atunci cand merg in grup, in unele cazuri este mai bine sa nu vorbeasca. Pentru ca nu spune cu evlavie: “Aici este Ghetsimani, dincolo este Sfantul Mormant” etc., ci incepe vrrrr: “Aici este asta, acolo cealalta, acum vom merge la Betleem, unde au venit magii din Persia”, si incet-incet ii duce pe inchinatori in… Kuweit. Astfel, nu lasa pe cel care a citit Sfanta Scriptura si sa stie ca aici este Sfantul Mormant, acolo Ghetsimani etc., sa se reculeaga si sa se roage. Acestea sunt numai pentru cel ce n-a citit Sfanta Scriptura, dar cei ce merg in pelerinaj la Sfintele Locuri au citit Sfanta Scriptura. Asadar, in loc ca oamenii sa se foloseasca, ametesc. Si inca pleaca si foarte repede de la un loc de inchinare si se duc la altul, neadapand sinea lor cu cele pe care le aud. Altceva este atunci cand cineva merge in pelerinaj intr-un grup duhovnicesc si cu insotitor duhovnicesc, facand mai inainte si o pregatire potrivita.

Spunea o farasiota [9], care locuia in Ghianita: “Pelerini sunt acestia? Intr-o jumatate de ora merg la Ierusalim, si intr-o alta jumatate de ora se intorc! Pelerini sunt?”. Mai demult, sarmanii, ramaneau mai multa vreme la locurile de inchinare si faceau privegheri, ca sa se foloseasca duhovniceste, dar si pentru ca a nu faca cheltuieli stand pe la hoteluri, iar banii ii dadeau milostenie. Si daca cineva nu avea nici o schimbare duhovniceasca atunci cand se intorcea spuneau: “Te-ai dus usturoi si te-ai intors ceapa”. Sfantul Arsenie mergea la fiecare zece ani la Ierusalim, iar distanta de la Farasa pana la Mesina, de unde trebuia sa ia corabia, o strabatea pe jos in cinci zile. Astazi, rar afli astfel de cazuri. Imi aduc aminte ca a venit la Coliba un rus din Vladivostok, care se invecineaza cu Japonia. A facut fagaduinta sa mearga pe jos la Sfintele Locuri. Cand a mers sa ia binecuvantare de la episcopul sau, acela i-a spus: ” Nu esti sanatos. Cum sa mergi pe jos?” De aceea s-a dus la manastirea din Zagorsk, de langa Moscova, si a luat binecuvantare de la un Staret. A pornit de acolo la Pasti si a ajuns la Ierusalim in octombrie. Facea saptezeci de km pe zi. A venit apoi si in Sfantul Munte pe jos si voia sa mearga din nou la Ierusalim. Avea o adevarata dragoste dumnezeiasca. Traia in alta lume. Stia putin greceste si ne-am inteles: “Am crezut”, mi-a spus, “ca va fi Antihrist acolo ca sa marturisesc si sa-mi taie capul, dar n-a fost. Acum, cand voi merge din nou la Ierusalim, voi face o metanie la Sfantul Mormant si pentru Sfintia Ta, iar Sfintia Ta pomeneste-ma la rugaciune”. S-a ridicat si a facut o metanie, lovindu-si capul de o piatra, ca sa-mi arate cum va face. Avea o flacara inlauntrul sau. In timp ce altii, asa cum merg la Sfintele Locuri pentru turism si fara evlavie, este mai bine sa nu mearga.

Cat de vie este prezenta lui Hristos la Sfintele Locuri! De pilda, pe drumul care duce catre Golgota simti o schimbare. Chiar daca nu ai sti unde mergi, daca umbli pe acolo te emotionezi. Exista si o tablita pe care scrie in latineste: “Via Dolorosa”. Si la Sfantul Mormant vezi diferiti oameni, o felurime. Unii sunt clerici, altii mireni, unii imbracati cuviincios, altii necuviincios, unii cu haine lungi, altii cu scurte, iar altii aproape fara haine, unii tunsi, altii cu parul lung… Lume diversa, mode diferite, rase diferite, de diferite dogme: unul catolic, altul armean, dar toti merg sa se inchine acolo. Mi-a facut o impresie deosebita. Este miscator. Dar pe toate acestea trebuie sa le privesti cu gand bun, ca sa fii miscat si sa te inalti duhovniceste.

– Parinte, daca cineva nu are dorinta sa mearga la locuri de inchinare, aceasta este din lipsa de evlavie?

– Nu. Eu n-am fost nici la toate manastirile din Sfantul Munte, nici la toate locurile de inchinare. N-am fost, de pilda, la Sfantul Ioan Rusul. Dar aceasta nu inseamna ca nu il am la evlavie pe Sfantul. Este bine sa avem evlavie pentru un sfant de la un loc de inchinare si sa nu mergem. Sa mergem numai atunci cand ni se iveste vreun prilej sau cand exista vreun motiv. Valoare are ceea ce a spus Hristos Samarinencei: “Adevaratii inchinatori se inchina Tatalui in duh si in adevar”.

hristos-pe-cruce-frumoasa.jpg

Mantuirea sufletului nostru

– Parinte, unii simt o siguranta ca se mantuiesc, iar altii se indoiesc. Care este pozitia cea mai corecta?

Scopul este ca omul sa tina poruncile lui Dumnezeu. Omul duhovnicesc trebuie sa ajunga la o astfel de stare, incat sa nu se mahneasca daca Dumnezeu nu-i va da Raiul. Trebuie sa constientizam bine ca astazi traim, iar maine se poate sa plecam si ca trebuie sa e ingrijim sa mergem langa Hristos. Cei care au izbutit, cu harul lui Dumnezeu, sa cunoasca desertaciunea acestei vieti, au primit harisma cea mai mare si nu este nevoie sa dobandeasca harisma inainte-vederii ca sa prevada cele viitoare, deoarece este destul ca cineva sa prevada si sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului sau si sa ia masurile duhovnicesti cele mai bune, ca sa se mantuiasca. Vezi ce a spus Hristos: “Cat valoreaza un suflet, nu valoreaza lumea intreaga” [10]. Cata valoare are un suflet! De aceea mantuirea sufletului este mare lucru!

– Parinte, adica nu trebuie sa aiba cineva nadejdea mantuirii si frica de iad?

Daca are nadejdea mantuirii nu va avea frica de iad. Iar pentru ca omul sa aiba nadejdea manturii inseamna sa fie oarecum aranjat. Dumnezeu nu va lasa pe omul care se nevoieste cu marime de suflet, pe cat poate si nu are intentie de a face pacate, dar nevoindu-se, este biruit si biruieste mereu. Daca are putina grija sa nu-L mahneasca pe Dumnezeu, va merge in Rai “cu pantofi”. Dumnezeu Cel bun din firea Sa il va imbranci in Rai in chip minunat. Va iconomisi sa-l ia in vremea in care se afla in pocainta. Se poate ca in toata viata lui sa se lupte, dar Dumnezeu nu-l va lasa, il va lua in ceasul cel mai bun.

Dumnezeu este bun, el vrea ca toti sa ne mantuim. Daca ar fi fost sa se mantuiasca numai putini, atunci de ce S-ar fi rastignit Hristos? Poarta Raiului nu este stramta. Ii incape pe toti oamenii care se pleaca cu smerenie si nu sunt umflati de mandrie. Numai sa se pocaiasca, adica sa-I dea lui Hristos povara pacatelor lor, dupa care vor putea trece usor prin poarta. Dupa aceea avem si indreptatirea ca suntem facuti din pamant, nu suntem numai duh, ca ingerii. Dar suntem fara de raspuns atunci cand nu ne pocaim si nu ne apropiem cu smerenie de Mantuitorul nostru. Talharul pe Cruce numai un “iarta-ma” a spus si s-a mantuit [11]. Mantuirea omului depinde de secunda, nu de minut. Omul se mantuieste si cu un gand smerit, in timp ce daca aduce un gand de mandrie, le pierde pe toate.

Trebuie sa ne mantuim numai din marinimie. Nu exista durere mai mare pentru Dumnezeu decat a-l vedea pe om in iad. Mi se pare ca numai prin recunostinta fata de multele binecuvantari ale lui Dumnezeu si comportament smerit si cu dragoste fata de chipurile Lui, semenii nostri, cu putina nevointa cu marime de suflet, si este indeajuns ca sa ne avem sufletul odihnit si in viata aceasta, si in cealalta. [12]

____________________________________________________________________________________________________________ [1] (vant de nord foarte rece)

[2] (1 Tim. 6, 12)

[3] (Mt. 27, 4)

[4] (Fac. 19, 1 si urm.)

[5] (Avva Isaac Sirul, “Cuvinte ascetice”, Cuv. 1.)

[6] (Cunoscuta antologie de texte ascetice si patristice care a foat alcatuita de Cuviosul Pavel Everghetinul, ctitorul renumitei manastiri a Maicii Domnului – Binefacatoarea din Constantinopol)

[7] (In. 4, 23)

[8] (Vezi 1 Cor. 3, 16 si 6, 19)

[9] (Locuitoare a Farasei, locul de nastere al Cuviosului Paisie)

[10] (Mt. 16, 26)

[11] (Lc. 23, 40-43)

[12] (Se intelege ca Staretul se refera la credinciosii ortodocsi care se nevoiesc si participa la viata mistica a Bisericii.)

(Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca, Editura Evanghelismos, 2003)

evanghelismos_0012.jpg

Legaturi:


Categorii

Crestinul in lume, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

61 Commentarii la “Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate