Gheron Iosif: FA METANIE DE INDATA CE GRESESTI, NU PIERDE TIMPUL!
Gheron IOSIF: Fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul!
“Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta.
Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti atata! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine sa se impiedice cei care alearga, dar daca se impiedica sa se ridice si sa continue alergarea. Este nevoie de multa rabdare si de pocainta in fiecare clipa.
Asadar, fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul! Deoarece cu cat intarzii sa ceri iertare, cu atat mai mult dai timp celui rau sa-si intinda radacinile inlauntrul tau. Nu-l lasa sa prinda radacini!
Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba, fa metanie si spune: “Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab”. Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare!
Nu ascunde intristarea in inima ta, deoarece bucuria celui rau este intristarea, deznadejdea, din care se nasc multe si din care se umple de amaraciune sufletul. Cei care are puterea caintei imediat spune: “Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Si astfel alunga intristarea. “Sunt om slab – spune – ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj!
Numai atunci cand vine harul lui Dumnezeu poate omul sa stea pe picioarele sale. Altfel, fara har, mereu se clatina si cade. Curaj si nu te teme deloc!
Ai vazut cat a rabdat in ispita fratele despre care imi scrii? La fel sa faci si tu. Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Lasa deoparte sfaturile nepurtarii de grija si ale lenevirii tale. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de pana acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asa vor trece si acestea, dupa ce isi implinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile ceie vazute si ranile noastre cele nevazute.
Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.
Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata cu premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si in nepurtare de grija. Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi.
Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor”.
(Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantina)
Legaturi:
- “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
- “Cand sufletul ti-e tulburat, alearga la cainta; de n-ai cainta, caieste-te de necainta ta!”
- GHERON IOSIF: Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar este nevoie de rabdare!
- Simtirea pacatoseniei il misca pe Dumnezeu
- Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili – cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- INNOIREA DUHOVNICEASCA NU VINE DE LA SINE!
- Sfantul Ioan Casian – o pilda despre dreapta socoteala in alegerea sfatuitorilor, despre deznadejde si despre compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi
- De ce ne sunt de folos ispitele, incercarile si razboaiele launtrice?
- Parintele Arsenie ne invata cum sa stam impotriva curviei, a mandriei si a vorbariei
- NU PIERDETI TIMPUL, DRAGII MEI!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Biserica începe anul
Biserica începe anul
În linişte şi-n rugăciune,
Fără de fast fără de zgomot,
Fără serbările din lume,
În umilinţă şi în rugă
C-aduce la Mântuitor
Tot mai puţini creştini ,cu fapte,
Şi cu iubire , din popor.
Puţini îi mai ascultă glasul
Şi vin cu dragoste de cer,
La tainele-i mântuitoare
Fără de care-n lume pier.
Mari duşmani o pândesc din umbră,
Şi din’lăuntru şi de’afară,
Si pe ascuns dar şi pe faţă,
I-aduc necinste şi ocară.
Poporu-i ştie bine calea
Dar mai aproape i-i plăcerea,
Deşi din ea răpeste moartea,
Şi-şi pierd salvarea şi’nvierea.
Mulţi doar în trecăt fac o cruce,
Şi zic un ,,Doamne miluieşte’’
Aşa de formă şi simbolic,
Azi când păcatul pustieşte.
Biserica începe anul
În linişte şi-n rugăciune.
Iar clopotul oricând anunţă,
Că Dumnezeu e viu în lume.
Că pe altarul sfineti mese,
Hristos e jertfa pentru noi,
Adusă petru mântuire
Şi pentru viaţa de apoi.
Oricând putem să-i trecem pragul
Spre tainele-i mântuitoare,
Şi spre-a ne înscrie’n cartea vieţii
Şi în credinţa luptătoare .
Biserica e casa ,,vieţii’’
A vieţii fără de ruşine,
Fără de vină şi osândă
Şi-a traiului uman în bine.
E casa vieţii şi-a iubirii
Navinovate-n Dumnezeu,
În dragoste şi în credinţă
Şi-n lepădarea de cel rău.
Biserica începe anul
Cu rugăciune şi chemare,
La curăţie şi virtute,
La tainele-i mântuitoare.
Omul s-a transformat
Omul s-a transformat continuu,
Puţin în bine, mult în rău,
Modificând chipul naturii,
Zidind doar după placul său.
Natura sfântă şi curată,
De Dumnezeu i-a tot vorbit,
I-a oferit frumosul vieţii,
Dar omul nu s-a mulţumit.
Râvnind doar roadele-i bogate
Şi trai comod şi răsfăţat,
Ajefuit-o fără milă,
Şi fără frică că-i păcat.
A schimbat însăşi faţa lumii,
Făcând-o după placul său
Stricând complet şi eclibru
Cel pus în ea de Dumnezeu.
A schimbat frica’nţelepciunii
Şi drum prin aer şi-a făcut,
-A extras zahărul şi untul-
Schimbând ce-a fost în început.
S-a înălţat până la ceruri.
S-a’ncununat pe piedestal
Desfiinţând legea divină
Cu noul artificial.
Omul e mare azi în lume,
Dar nu în duh şi-n Dumnezeu,
Ci doar în ceia ce creiază
Contrar naturii şi spre rău.
E mare-n mintea instruită
Şi-n cunoştinţele fireşti
Dar mic şi şters ,lipsit de viaţă
În duh prin, legile cereşti.
Natura,victima-i tăcută,
Priveşte cerul mutilată
Pierzându-şi cântecul de taină
Şi chipul sfânt de altă dată.
Cântarea ei plină de sensuri
Şi armonia sa divină,
A înecat-o’n chiu şi zgomot
Ce smulge duhul din lumină.
Frumosul ei cel viu şi sacru
Şi gustu-i foarte natural
La rafinat creind o lume
Cu chipul artificial.
Neconlucrând cu creatorul
Şi ne-acceptând legea-i cerească
Şi-a’mpropriat minciuna’n suflet
Şi-aşa’nţelege să trăiască.
A stors esenţa ,bogăţia,
Şi energii fără lumină,
Maşini, comfort, facilitate,
Dar fără dragostea divină.
Fructul naturii-i stors la maxim
Să-i dea extrema sa plăcere,
În trupul ce-a pierdut ruşinea
Şi Dduhul Sfânt şi învierea.
Natura aprig mutilată
Priveşte slută către cer,
În agonia’n care-a dus-o
Omul unit cu Lucifer.
Că’nloc să cucerească cerul
Într-u Iisus prin Duhul Sfânt,
Şi-a făurit potop atomic,
S-aducă iadul pe pământ.
În loc să-şi facă din trup templu
Şi vasul dragostei cereşti
L-a făcut idolul pierzării
Şi-a spurcăciunilor drăceşti.
Înloc să-şi facă mintea sfântă
Şi sufletul viu prin credinţă,
Şi-a făurit calea pierzării
Şi-a înşelării în ştiinţă.
Natura geme’n suferinţe
Şi-n cataclisme şi-n durere
Că i s-apropie sfârşitul
Şi-n ea şi omenirea piere.
Frati intru Hristos, va uram de noul an bisericesc sa sporiti in ravna cea buna si sa inmultiti roada adusa Domnului prin lucrarea pe care o faceti si din care ne adapam cu totii setea duhovniceasca. Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Daruri
Cum ai Tu grija, Doamne, de cei rai,
Si-ntai, si-ntai, de cei ce nu-s ai Tai –
Din tot ce ai creat, cum tot imparti
La lacomi, la roboti, si dezmatati –
Imparte, Doamne, da-le mai departe,
Da si aici, si dincolo de moarte –
Si pentru cei pe care ii iubesti,
Nu da nimic – e mult prea mult ca esti…
1 septembrie 2009
“Ziditorule a toata faptura,Cel ce timpurile si anii ai pus intru puterea Ta,binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale,Doamne,pazind in pace poporul si tara aceasta,pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu,si ne mantuieste pe noi”.(Minei pe sept.) Urmaresc cu multa placere si delectare duhovniceasca toate episoadele selectate ale Sfintilor Parinti din Sf. Munte Athos,si m-am oprit asupra acestui Fericit Parinte pentru a va reda cateva fragmente luate aproape la intamplare ,caci cu mare dificultate imi este a selecta cate ceva ,atat timp cat toate randurile sunt poleite cu aur. Doresc mai intai sa dau un raspuns celor care se intreaba cu ce l-a rasplatit Iisus Domnul in Imparatia Lui,si iata ce spune Cuviosul Parinte Haralambie,fiul duhov.al dansului:”Plecarea staretului Iosif din lumea aceasta a lasat in inimile ucenicilor sai o mahnire adanca.Cu toate ca staretul Arsenie cauta sa-i mangaie,ei plangeau in fiecare zi ca niste orfani nemangaiati .Insa in a patruzecea zi,cand se pregateau pentru parastasul staretului lor,Parintele Haralambie,in timp ce se ruga,l-a vazut pe Staret pentru o clipa inauntru paraclisului de la chilia lui.Dar nu era asa cum il vedea de obicei,ci de aceasta data era scaldat de o lumina foarte stralucitoare.Stralucirea fetei lui era mai puternica decat lumina zilei.” “Privindu-l cu dragoste arzatoare pe staretul meu,am observat ca de sus pana jos era impodobit cu medalii si galoane.Dupa ce l-am saruta,l-am intrebat cu nedumerire : _Gheronda,unde ai gasit aceste medalii stralucitoare? Acestea pe care le vezi mi le-a daruit Hristos. Dupa ce mi-am revenit intru sine si inca mai traind acele clipe ,am strigat:Gheronda,gheronda,unde esti?.De ce pleci?”.Apoi am inteles ca prin aceasta vedenie staretul m-a incredintat ca int-adevar a aflat mare indrazneala la Dumnezeu.Era ca si cum ar fi spus :”Sunt aici. Nu mi-am uitat fagaduinta”. In continuare va mai redau o scrisoare a Staretului Iosif Isihastrul scoasa la iveala de mult iubitul si fericitul nostru Parinte Iosif Vatopedinul care ne-a lasat cu inimile indurerate de disparitia lui printre noi,lasandu-ne drept mangaiere surasul vesniciei. Fragmentul scrisorii este adresat nepoatei sale,monahia Vrienia:”Ascultati-ma,deci,luati in urechi cuvintele mele,ca cele ce voi spune este lucru infricosator si ascuns al lui Dumnezeu,taina cea mare.Nu pizmuiescfolosul altora ,nu ascund ce am vazut,ca cel ce a ascuns talantul,nu mi-e frica de amenitarile demonilor care urla impotriva mea cand descopar astfel de taine ,ci nadajduiesc in rugaciunile voastre”……………………:”Ascultati iubitele mele surori,si acestea. Cand se savarseste Dumnezeiasca Liturghie,dulcea noastra Maicuta isi da Pruncul care se jertfeste pentru noi,iar cand noi ne impartasim cu vrednicie,prin postire premergatoare,prin priveghere,prin rugaciune plina de strapungere,mancam Trupul lui Iisus si bem Sangele pe care l-a luat din preacuratul sange al Preasfintei. De asemenea,mancand Trupul Domnului,noi ne alaptam neincetat cu laptele Preasfintei.Iar atunci,ce se intampla?Devenim fii adevarati ai Preasfintei si frati ai lui Hristos si fii dupa har ai lui Dumnezeu. Iar cand il avem in mod negrait pe Hristos in suflet si in trup,il avem impreuna si pe Tatal si pe Duhul Sfant,deoarece Hristos este nedespartit de Tatal”. Iertati pentru spatiul depasit pe care l-as umple la infinit cu asemenea povete de la Sfintii Parinti. Dumnezeu sa ne ajute la toti,sa ne daruiasca putere si rabdare pentru a merge pe acest drum spinos.Iertati!.
Domnul sa va intareasca si sa va rasplateasca jertfa!
Citesc si iar citesc aceste minunate materiale cu si despre Staretul Iosif si ma napadesc lacrimile cand vad ce lucruri minunate face Domnul prin oamenii care-L iubesc!
As vrea si eu sa-L iubesc macar un pic…macar un pic! 🙁
Doamne ajuta-ma!
frumoase invataturi…multumesc din suflet mi-au fost de mult folos aceste cuvinte