INMORMANTAREA PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (fotografii si predica IPS Teofan)
- Marturie crestin-ortodoxa: Înmormântarea Părintelui Adrian Făgețeanu – Mănăstirea Lainici, 01.10.2011
Desfășurată conform rânduielii călugărești, slujba a fost săvârșită de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, și de Preasfințiții Gurie al Devei și Nicodim al Severinului, înconjurați de mulți preoți ieromonahi de la mănăstirile Lainici, Antim, Petru Vodă, Nera, la care s-au alăturat și alți preoți de mir din întreaga țară. Credincioșii prezenți, peste 1200 la număr, au umplut platoul din fața bisericii, venind, de asemenea, din toată țara, câțiva venind chiar din străinătate.
(…)
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, a evidențiat faptul că Părintele Adrian a putut răzbate prin încercările vieții și ale temniței numai pentru că ”era întraripat cu dumnezeiescul dor”, și pentru această râvnă și răbdare a lui Dumnezeu l-a întărit și păzit până la aproape 100 de ani ca să ne fie și să ne dea și nouă mărturie vie de credință ortodoxă lucrătoare și sfințitoare.
- Vezi si cuvantul Parintelui Ioachim Parvulescu, staretul Man. Lainici, la SURSA
Legaturi:
- MARTURII (AUDIO) despre PARINTELE ADRIAN: “Nu tolera amestecul credintei sanatoase, curate cu inovatiile eretice sau cu superstitiile”
- PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)
- PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)
- NE-A PARASIT SI PARINTELE ADRIAN FAGETEANU…
- INTERVIU CU PARINTELE ADRIAN (Oltenia TV, 2004)
Ma bucur mult pentru prezenta IPS Teofan la inmormantare , sa le fie rusine tuturor celor care n-au alta ocupatie decat sa-i vaneze fiecare pas pe care-l face in mod special IPS-sa dar si alti ierarhi(mai vrednici ca altii).
Imi pare bine ca cele doua DIAMANTE alte ortodoxiei (Pr. Arsenie si Pr.Adrian) care au plecat dintre noi lunile acestea au fost inmormantate de cine si-au dorit.
Dumnezeu sa aseze sufletul Parintelui Adrian alaturi de toti Sfintii Romani !
Cele doua Diamante de nepretuit stralucesc acum pe cerul credintei curate, in casa Treimii si de acolo lumineaza puternic sufletele noastre!
Fie ca si noi sa ne tinem mereu cu gandul si sa ne bucuram de vederea lor!
Domnul sa ne ocroteasca mereu cu mila si iubirea Sa !-cum spunea Parintele Adrian, Domnul are doua maini ca sa ne ajute, mila si iubirea
Ne pleaca toti Parintii, evenimentele negative se inmultesc, dar nadajduim ca prin toate acestea suntem mai aproape de Mantuire si de Patria Cereasca. Pr. Adrian se va ruga de acum inaintea Sfintei Treimi pentru noi, deci lupta nu devine nicidecum inegala! 🙂
Ce semnificaţie are culoarea roşie a straielor preoţeşti la slujbele de înmormântare sau de parastas, deoarece am văzut că şi la un parastas al pr. Gheorghe Calciu, preoţii aveau veşminte de aceeaşi culoare.