IPS Augustin de Florina despre libertate, neascultare si ultimul razboi mondial: “ALEGE SI IA! SI OMENIREA ALEGE FOCUL”

25-04-2010 Sublinieri

Extras din Omilia Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Slăbănogului

LIBERTATEA – SPECIFIC AL OMULUI

“Înainte de a-l vindeca, Hristos îl întreabă: „Voieşti să te faci bine?” (Ioan 5, 7). Curioasă întrebare. Acest bolnav de 38 de ani ce altceva dorea decât vindecarea. De ce deci Hristos îi adresează această întrebare? Ce vrea să ne înveţe prin asta? Dumnezeu vrea să ne încredinţeze o mare învăţătură: că respectă libertatea omului. De aceea, şi noi trebuie să cinstim libertatea semenilor noştri. Pentru că dacă are ceva omul prin care se deosebeşte de fiară – în afara raţiunii şi a conştiinţei – , este libertatea sa.

***

Libertate este ca omul să aibă posibilitatea să se gândească şi să-şi exprime cugetele sale, să poată acţiona fără restricţii, să se mişte în limitele binelui. Libertatea este un dar al lui Dumnezeu; omul a fost creat liber.

Libertatea este necesară. A priva cineva libertatea omului este ceva grav, respingător, antisocial, antidemocratic, antinatural, inuman – n-au spus nimic încă – e anticreştin, anti-Dumnezeu. Cine privează libertatea persoanei (despre care înţelegem că se mişcă în limitele orânduirii legale şi ale bunei-cuviinţe) face un lucru satanic. Să privezi de libertate pe cineva este ca şi cum l-ai lipsi de oxigen. Este ca şi cum ai scoate peştele din mare. Peştele a fost creat ca să înoate în apă, iar omul ca să înoate în libertate. De aceea femeile în Suli cântau:

„Pe uscat peştele nu trăieşte, nici floarea în prundiş,

Iar suliotisele nu trăiesc fără libertate”.

Niciun popor nu a cântat cu atâta patimă libertatea, ca poporul elin. Amintesc doar stihul lui Rigas Fereos:

„Mai bine în libertate o oră

Decât 40 de ani în sclavie şi ocnă”.

Noi, ca popor liber, care am vărsat râuri de sânge pentru libertate, simţim importanţa cuvântului pe care l-a spus astăzi Dumnezeul-Om: „Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan 5, 7). Dacă vrei, te fac bine; dacă nu vrei, nu.

Nevoia de libertate este primordială şi universală. Şi înainte de Hristos, în anii Vechiului Testament, Dumnezeu strigă: Omule, am pus înaintea ta două lucruri, focul şi apa. Alege şi ia. Dacă îţi vei întinde mâna la apă, te vei răcori. Dacă o vei întinde în foc, te vei arde (Înţelepciunea lui Sirah 15, 16).

***

Apă răcoroasă, iubiţii mei, este adevărul Sfintei Scripturi, învăţătura lui Hristos, dogmele Sfintei noastre Biserici. Focul ce arde ce este? Este înşelarea, răutatea, corupţia (furtul, minciuna, calomnia, mărturia mincinoasă, desfrânarea, adulterul, blasfemia, crima). Alege şi ia, omule. Omul veacului nostru ce alege? Aici este tragedia. Măreţia omului este libertatea, dar tot ea este şi tragedia lui. De aceea, unii susţin că este mai bine ca popoarele să fie guvernate prin îngrădirea libertăţii, ca să fie îndrumate pedagogic spre folosul lor, decât să fie lăsate libere pe de-o parte, dar să se chinuiască din cauza greşelilor lor. Libertatea este un cuţit cu două tăişuri; foloseşte sau nu foloseşte? Este un avantaj sau un dezavantaj? Chestiunea aceasta este mare şi complexă. Cu toate că libertatea presupune pericolul, nu încetează să fie un avantaj şi un privilegiu al omului; pentru ea merită să se întâmple toate câte se întâmplă.

Aşadar „alege şi ia”. Şi omenirea alege focul! Păcat de ştiinţa de carte şi de ştiinţe şi de universităţi şi de diplomaţie. De două ori şi-a băgat omenirea mâna în foc; sau mai degrabă nu doar mâna şi-a băgat-o, ci toată a căzut în foc, în războiul mondial. În primul război mondial 20 de milioane de morţi, în al doilea 38 de milioane de morţi.

O, Dumnezeul meu! Mame, voi mai înaintea tuturor, care simţiţi mai mult viaţa în cele dinlăuntru ale voastre, bătrâni cu părul alb şi copii mici, rugaţi-vă! Nu sunt profet. Privesc, precum toţi, că pacea lumii atârnă de un fir de aţă. Dacă acesta se va rupe, va izbucni un nou război mondial, sau mai degrabă Armaghedonul Apocalipsei (16, 16), care va fi sfârşitul omenirii. Dumnezeu să ne păzească şi să dăruiască lumii pace.

Dar pacea se întemeiază pe libertate. Domnul întreabă: Omenire, „vrei să te faci sănătoasă?”. Din nefericire, nu am învăţat din pătimirile noastre. În ciuda tuturor luminilor ştiinţei, suntem mai puţin inteligenţi decât animalele. Măgăruşul care a alunecat într-o groapă, când trece din nou pe acolo este atent ca să nu cadă din nou. Evanghelia propovăduieşte libertatea. Oamenii „din nefericire” îşi închid urechile. Nu se cuminţesc. Din mii de oameni, dacă ascultă unul glasul lui Hristos. Printre altele, fiarele urlă şi îşi pregătesc toate armele pentru atac. Ce se va întâmpla, cine va domina?

Având ca temei Sfânta Scriptură, zic: Nu va birui ursul, nici leul, nici vreo fiară. Apocalipsa se termină cu un mesaj optimist: Va învinge Mielul. Iar Mielul este Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin”.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin,

în Sfânta Biserică a Sfântului Andrei Levkonos – Prespe, 16-5-1976)

(traducere: M.L., http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=11614)

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Mitropolitul Augustin de Florina, Vindecarea Slabanogului (Paraliticului) de la Vitezda, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “IPS Augustin de Florina despre libertate, neascultare si ultimul razboi mondial: “ALEGE SI IA! SI OMENIREA ALEGE FOCUL”

  1. “Libertatea – specific al omului , si Dar al lui Dumnezeu…”
    “Omule , am pus inaintea ta doua lucruri : focul si apa. Alege si ia. Daca iti vei intinde mana la apa , te vei racori. [ de dogoarea pacatelor ].Daca iti vei intinde mana in
    foc , te vei arde” …si “Omul alege focul” dulcilor pacate ,
    sufocantelor patimi , aducatoare de bani si moarte al razboaielor …inaintea ultimului razboi mondial , Dumnezeu inca
    intreaba: “Omenire , vrei sa te faci sanatoasa ?” , dar omenirea isi inchide urechile …”In ciuda tuturor luminilor stiintei , suntem mai putin inteligenti decat animalele” …

    Dar Parintele Augustin de Florina , prin felul cum vede mesajul de final al Apocalipsei , optimist , incurajator , senin, ne amplifica dorul de Mielul lui Dumnezeu :” Va invinge
    MIELUL. Iar Mielul este Domnul nostru Iisus Hristos !”

    Si mie imi este dor de Tine , Doamne , dor aprins , tot mai aprins , nu numai de iertarea pacatelor mele , Doamne ,
    ci , de Voiesti , ale tuturor celor care TE cheama …

  2. Cu anevoe mergem Doamne
    Astăzi pe căile credinţei,
    Mereu mai strâmbe, mai înguste
    Şi tot mai dedicate minţii.

    Ortodoxia se preschimbă,
    Din viaţă sfântă-n teorie
    Înaltă, rece şi distantă,
    Şi dovedită de hârtie.

    Duhul se pierde-n raţiune.
    Se stinge-n logica mentală,
    Care ne rupe de ,, trecutul
    Şi practica medievală’’.

    Nu mai trăim ca’n vremea veche,
    Cu frica pentru mântuire,
    -În post sever, rugă cu lacrimi-
    Ci în înaltă instruire.

    Cuvintele acelor vremuri
    -Mai simple mai neşlefuite-
    Vin din adânc de nevoinţă.
    Din inimă, nu doar din minte.

    Vin dintr-o rugă nencetată.
    Din lacrimi, din sudori şi sânge,
    În care duhul se smereşte
    Şi inima în rugă plânge.

    Astăzi cuvinele credinţei,
    -Deşi’s înalte şi’ngrijite,
    Sunt reci, sunt de pe înălţime,
    Şi-s argumente pentru minte.

    Deaceia suntem reci ca stânca
    Şi sunem vii mai mult trupeşte,
    Cu gând şi scop mai mult politic,
    Duhovnicindu-ne lumeşte,

    Tăind din grija veşniciei
    De dragul vieţii sociale,
    Spre placul lumii rătăcite
    Şi-a bucuriei culturale.

    Mândria zilelor de astăzi
    Ortodoxeşte e …. smerită,
    Desăvârşită de cuvinte,
    Subtil şi delicat trăită.

    Când Tu din înălţimea slavei
    Te-ai coborât în umilinţă,
    În chinuri, în huliri şi cruce
    Şi-n cea mai cruntă suferinţă,

    Cum o să-mi dovedesc Iisuse
    Că-s ortodox, că Te iubesc,
    Că merg şi eu pe’aceiaşi cale
    Şi mai ales, că î-ţi slujesc.

    Unde mi-s faptele credinţei,
    Lucrate-n aspra nevoinţă,
    În nencetata rugăciune
    Şi-n lacrime de pocăinţă ?

    Nu sunt. Că duhul nu mai simte
    Că nu-i pe drumul mântuirii,
    Că duc în inimă păcatul
    Nu rugăciunea izbăvirii.

    Că-n inimă nu mai pătrunde,
    Trăirea ,, veche-n Duhul Sfânt’’
    Ci teoria fără viaţă
    Şi logica de pe pământ.

    Întoarce-ne Doamne Iisuse
    La trai curat, la pocăinţă,
    La faptele de profunzime,
    Care zidesc într-u credinţă.

  3. Sfantul Teofan Zavoratul :
    Duminica Slabanogului de la Vitezda
    – a patra dupa Sfintele Pasti –

    Ev: Ioan 5, 1-16

    “După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos.

    [Fapte 9, 32-42; In. 5,1-15]. „De acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vătăma doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lucrul e cât se poate de vădit; alteori, nu atât de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate si întotdeauna urmare a păcatelor si pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet si îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă.

    Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este datro, mai înainte de orice, să se grăbească a se curaţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor acest lucru.”

    HRISTOS A INVIAT!

  4. Mai clar nici ca se putea fratilor! Cel mai de pret dar pe care ni l-a facut Dumnezeu, este LIBERTATEA. Fara ea restul nu mai are nici un sens. Suntem liberi sa alegem intre bine si rau. Alegerea e a noastra si responsabilitatea asisderea. Pentru asta se lupta cel rau de mii de ani: sa ne priveze de libertate prin sclavia pacatului si prin cea a cipului la sfarsitul vremurilor.

  5. @ Nicolae Mirean : degeaba am tot incercat sa zic ceva , cat de putin , despre poemul acesta …nici un cuvant nu m-a ajutat… iar ultimele doua strofe sintetizeaza strigatul
    profetilor , trimisi “la fiecare generatie” [ in sfarsit , m-a ajutat Parintele Arsenie Boca ]… “la fiecare generatie de oameni”

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » DULCEATA SI DURERE DUHOVNICEASCA DE LA AVVA SELAFIIL SIBERIANUL (II): “Domnul nu impinge cu umarul in usa, dragul bunelului…”
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Cat de dulce trebuie sa fie rautatea cea veche… :(
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » PR. C-TIN MOISIU- Cuvant duhovnicesc profetic si vesnic actual despre cutremurul din noiembrie 1940: “Toata lumea se plange de greutatea vremu­rilor pe care le traim, dar nimeni nu vrea sa re­cunoasca si partea lui d
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica slabanogului de la Vitezda. DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Boca si IPS Teofan: “Ridica-te si umbla!” DE UNDE INCEPE SI CUM SE VINDECA SLABANOGIREA NEAMULUI?
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » PR. CONSTANTIN MOISIU: Cuvant duhovnicesc vesnic actual despre cutremurul din noiembrie 1940: “Toata lumea se plange de greutatea vremu­rilor pe care le traim, dar nimeni nu vrea sa re­cunoasca si partea lui de vina&
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » CADEREA CONSTANTINOPOLULUI. Sa recitim impreuna, pentru ca ne priveste…
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » INALTATI IMPREUNA CU IISUS, CHEMATI LA SFINTENIE. DAR NOI… NE BALACIM TOT IN TICALOSIE. Predica a Parintelui Boris Raduleanu la Inaltarea Domnului
  14. Pingback: Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?” -
  15. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului de la scaldatoarea Betezda: IPS BARTOLOMEU, IEROM. MARCU (Putna) si ARHIM. DAMASCHIN (Sihastria Putnei): “DOAMNE, NU AM OM!” -
  16. Pingback: “Vrei sa te faci sanatos?”– CUVANT CATRE CEL SLABANOGIT DE PACAT, al Ierom. Grigorie Sandu -
  17. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului de la scaldatoarea Betezda: “DOAMNE, NU AM OM!”/ IPS Augustin de Florina: “Domnul intreaba: Omenire, vrei sa te faci sanatoasa? Alege si ia, omule. Omul veacului nostru ce alege? Aici este tragedia&
  18. Pingback: RUGACIUNEA SFANTULUI GHENADIE LA CADEREA CONSTANTINOPOLULUI. “Daca te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut” -
  19. Pingback: Din predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA SLABANOGULUI DE LA SCALDATOAREA VITEZDA: “Iata Omul care a venit pentru om!”; “Mila este mai de pret decat orice fel de punere in lege pe dinafara” -
  20. Pingback: Arhim. Nectarie Mulațiotis: “NOI CA POPOR NE-AM INDEPARTAT DE HRISTOS SI DE ACEEA DUMNEZEU A PERMIS SA NE CONDUCA TIRANII. Norii negri si marea ceață se apropie. Suntem in fața celui de-al treilea razboi mondial si nuclear“ -
  21. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona” | Cu
  24. Pingback: RUGACIUNE UMILITA a Fericitului Filotei Zervakos in vreme de primejdie a NAVALIRII ALTOR NEAMURI ASUPRA NOASTRA si a INCEPUTULUI RAZBOIULUI | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate