Vindecarea paraliticului de 38 de ani si singuratatea omului contemporan

“Ceea ce e mai dramatic in toata aceasta pericopa evanghelica e singuratatea bolnavului.

Ati auzit?Doamne, n-am pe nimeni care sa ma arunce in apa si pana sa ma cobor eu, altul intra inaintea mea”. Cea mai tragica postura a omului este singuratatea, izolarea lui totala. Sfantul Ciprian al Cartaginei spune ca fiecare cade singur, dar ne mantuim in comunitate, in comunitatea Bisericii. A fi singur inseamna a cadea, a te pierde. A fi singur inseamna a nu te gandi decat la tine, pentru ca esti coplesit de suferinta in care zaci. Esti coplesit de inutilitatea vietii. Pentru ca o viata traita singuratic, daca n-ai pe Dumnezeu cu tine, este o viata inutila, pierduta. O viata al carei sens a disparut in clipa in care te-ai insingurat.

Acest bolnav n-avea macar o ruda, un prieten care sa-l ia in clipa in care apa s-a tulburat sa-l arunce in apa, ca sa se vindece. De cate ori nu suntem noi in aceeasi situatie? De cate ori nu suntem singuri si bolnavi si nu putem, si nu avem pe nimeni sa ne ajute sa ne vindecam, sa ne scape de suferinta noastra? Sau in singuratatea si durerea noastra nu avem pe nimeni cu care sa facem partasie, caci, asa cum spune un proverb german, o durere impartasita este injumatatita, iar o durere neimpartasita e o durere dubla. Asa era cu omul acesta.

Dar cu multa milostivire, Hristos l-a intrebat: “Vrei sa te vindeci?”. O intrebare in acest sens, adresata unui bolnav, pare inutila. Fireste ca vrea sa se vindece. Dar aluzia Mantuitorului era la altceva. Omul acesta era bolnav pentru pacatele lui, si cand a fost intrebat: “Vrei sa te vindeci?”, Mantuitorul l-a intrebat in fond: “Vrei sa te vindeci de pacatele tale?”. Dovada ca asa este, vedem mai tarziu, cand Mantuitorul l-a intalnit in temple si i-a spus: “Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample tie ceva si mai rau!”.

Ceea ce este iarasi tulburator, si pentru noi si pentru altii, este ca, in clipa aceea cand Iisus a vindecat un bolnav de 38 de ani, in loc ca cei care-l vedeau sa se bucure ca un om si-a recapatat sanatatea, fariseii si carturarii s-au suparat si au spus: “De ce umbli, de ce iti ridici patul sambata?”. N-au spus: “Ne minunam ca esti vindecat! Da, mergi si Ii multumeste lui Dumnezeu!”. I-a interesat numai formalismul Legii, care zicea ca in zi de sambata sa nu lucrezi. Ei sacrificau fiinta umana pentru respectul acestei Legi.

Si l-au intrebat: “Cine te-a facut sanatos?”. Prima data cel vindecat n-a stiut ce sa spuna. Dar cand Iisus l-a intalnit in templu, el s-a dus la iudei si le-a spus: “Iata, Iisus este Cel care m-a facut sanatos!”. Nu era un denunt prin care ii punea pe iudei pe urmele lui Iisus, ci era numai dorinta cuiva de a spune in fata tuturor: “Acest Om m-a ajutat! Acesta m-a vindecat! Acesta a stat langa mine in nenorocire!”. Simtim nevoia sa spunem lucrul acesta cand cineva ne-a ajutat. Simtim nevoia sa marturisim minunea. Nu pentru laude, ci pentru ca am scapat din singuratate, din boala si din durere! Simt nevoia sa spun cine m-a ajutat, cine m-a adus la credinta, cine m-a scapat din pacate si din ticalosia inimii mele. Un preot, un credincios, un prieten… Simt nevoia sa spun: “El m-a salvat!”. Asa a fost si cu acest bolnav.

Iubiti credinciosi, din ce in ce societatea contemporana ne izoleaza tot mai mult. Din ce in ce autoritatile, toate, nu numai cele comuniste, toate autoritatile incearca sa ne izoleze. Sa ne faca mai singuratici, sa fim mai putin legati unii de altii, sa nu comunicam, pentru ca toate autoritatile incearca sa fie totalitare, sa te poata conduce. Comunitatile se conduc mult mai greu decat indivizii izolati, de aceea autoritatile incearca sa ne izoleze.

Comunistii au facut-o prin violenta. Occidentalii nu o fac prin violenta, ci prin aceasta forma de a te declara pe tine unic, ca ai toate drepturile, ca esti independent. Sa fii izolat, sa nu fii legat de parintii tai, sa nu asculti de ei daca esti copil, sa nu te supui nimanui, pentru ca tu esti o fiinta libera. O libertate gresit inteleasa este o revolta impotriva lui Dumnezeu, este nihilism. De aceea s-a ajuns la formele la care s-a ajuns, la toate crimele care bantuie in lume. Sunt atatea orase in care copii de 14 ani si-au ucis profesorii, colegii, parintii. S-a rupt legatura umana cu cei langa care traim. S-a rupt relatia sufleteasca dintre mine si frate, dintre mine si parinti, dintre parinti si copil, dintre prieten si prieten. Suntem tot mai singuri in aceasta exacerbare a personalitatii, care are la baza demonizarea societatii.

Sa incercam sa ramanem uniti. Sa ramanem uniti prin credinta si prin dragostea unuia fata de altul, prin Iisus Hristos. Sa ramanem uniti in comunitatea Bisericii, pentru ca Biserica este singura grupare sociala pozitiva. Toate celelalte grupari duc la autodistrugere. Toate incearca sa distruga fiinta umana, sa faca din ea un instrument, un simplu surub in mecanismul acesta complicat al societatii umane”.

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

Cititi si: