MAICA GAVRILIA SI ADEVARATA MARTURISIRE A ORTODOXIEI – 20 de ani de la mutarea in Imparatia iubirii. “DRAGOSTEA ESTE DOAR PE CRUCE”

“Nu o cunoastere pe care s-o dobandesti, ci o cunoastere pe care s-o patimesti – asta-i spiritualitatea ortodoxa”.

Nevoitoarea dragostei – Maica Gavrilia

† 28 martie 1992

“Multe suflete sfinte se departeaza de la noi fara sa lase in lume vreo urma, caci iubesc sa se ascunda in vesmantul smereniei. Daca nu se gaseste vreun iubitor de Hristos care sa le puna in sfesnic, spre luminarea si folosul tuturor, acestea ar alege tacerea, potrivit indemnului apostolesc: „viata voastra – ascunsa cu Hristos in Dumnezeu” (Col. 3:3). Gherontissa Gavrilia (Papaiannis) a fost un astfel de suflet, care a trait cu un singur tel: sa se faca urmatoare Caii Domnului – a jertfei, a slujirii si a dragostei fara sfarsit.

S-a nascut la sfarsitul veacului al XIX-lea, intr-o familie instarita din vechiul Constantinopol si, in urma tragicului „schimb de popu­latie” din 1923, a fost nevoita sa se mute la Thessalonic. Desi i se asterne inainte o cale a slavei lumesti (este a doua femeie admisa, in acele vremuri, la o universitate greceasca), ea alege, raspunzand unui lamurit imbold launtric, sa slujeasca lui Hristos si oamenilor: inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mon­dial, pleaca in Anglia cu doar o lira in buzunar, pentru a studia pedologia si psihoterapia. In 1947, isi deschide un cabinet, unde ii trateaza gratuit pe cei saraci si le daruieste o buna parte din banii castigati de la ceilalti pacienti. In tim­pul sedintelor, obisnuia sa rosteasca neincetat Rugaciunea lui Iisus, iar multi se vindecau prin rugaciunile sale — adesea, procedurile medicale erau doar o „acoperire” pentru acestea.

Dupa razboi, se intoarce in Grecia si des­chide un cabinet la Atena. Insa, in anul 1954, iubita sa mama moare. Acesta a fost momen­tul unei schimbari radicale in viata sa.

„Moar­tea mamei mi-a retezat ultima legatura care ma mai tinea inlantuita de viata obisnuita, materiala, a acestei lumi. Dintr-o data, eram moarta – moarta fata de lume“,

scria ea mai tarziu. A privegheat intreaga noapte. Langa ea, icoana lui Hristos raspandea o stralucire orbitoare, care umplea camera de Lumina. Şi-a inchis cabinetul, si-a daruit toti banii si toate bunurile celor saraci, hotarata sa vietuiasca in saracie desavarsita si, cu toate ca avea deja aproape saizeci de ani, s-a indreptat spre India, urmand si de aceasta data unui puternic sim­tamant ca Hristos o cheama acolo.

In India a ajuns doar cu haina de pe ea si cu o Scriptura, unde va incepe sa le slujeasca leprosilor si saracilor din spitale si asramuri. In tot acest timp, desi s-a confruntat de ne­numarate ori cu gurusii hindusi si misionarii protestanti, n-a incetat sa-si pazeasca credinta ortodoxa, ferindu-se de sincretisme – tinea cu mare bagare de seama toate posturile Bisericii si, cand era chemata sa se roage impreuna cu neortodocsii sau necrestinii, evita cu delicatete sa vina, spunand:

„Nu ma rog cu glas tare si niciodata in tovarasia altcuiva. Ma rog singura, sau in biserica… dar puteti veni la mine si sa-mi spuneti ce mai e nou la o ceasca cu ceai!”.

Dupa cinci ani petrecuti in India, acelasi Glas care a chemat-o sa slujeasca saracilor a condus-o sa vietuiasca asemeni unei pustnice unsprezece luni in Himalaia.

In 1959, intra in Manastirea Sfantului Lazar din Vithania (Palestina). Parintele Ioan de aici i-a dat, in primul an, randuiala de a citi doar Evangheliile si „Scara” Sfantului Ioan, lu­cru pe care il face in original, cunoscand foarte bine greaca veche. Sora Gavrilia primeste schima mica patru ani mai tarziu, de la Parintele Amfilohie (Makris) din Patmos, la Pestera Sfantului Antonie.

In cele doua decenii ce vor urma, Maica va alterna tacerea din manastire cu un an de slu­jire misionara in Africa Rasariteana si cu alti trei ani inapoi in India, la Uttar Prades, alaturi de Arhimandritul Lazar (Moore). Parintele Sofronie de la Essex a rugat-o, tot in aceasta perioada, sa primeasca staretia manastirii de maici, dar ea n-a acceptat – a fost una din putinele dati cand n-a primit chemarile la slu­jire, care o trageau, de fiecare data, departe de tacerea si insingurarea mult-iubita.

Cei din urma treisprezece ani de viata i-a petrecut in Grecia natala, mai intai nevoindu-se intr-un mic apartament din „pustia” Atenei (unde petrecea jumatate de zi in rugaciune, iar cealalta jumatate povatuind si tamaduind mul­timile de suflete care-o cercetau), apoi intr-o sihastrie pe care a intemeiat-o in insula Leros. Aici primeste in 1991 schima mare din mainile Parintelui Dionisie de la Schitul athonit Sfanta Anna Mica, si adoarme in pace anul urmator.

Desi obisnuia sa le treaca sub tacere, Maica Gavrilia a trait multe intamplari minunate, printre care o tamaduire deplina din ultimele stadii ale bolii Hodkin (cancer limfatic), dupa patruzeci de zile petrecute in spital si regene­rarea ochilor dupa o operatie de cataracta – dar cea mai mare minune, dupa cum o marturisesc cei care au cunoscut-o, era insasi prezenta ei si dragostea sa atotcuprinzatoare, o ardere-de-tot inaintea Domnului.

Delicatetea si deschiderea Maicii Gavrilia se hraneau din nevointa sa tacuta, dar ne­incetata, si supunerea fata de poruncile lui Hristos. Desi se daruia cu totul celorlalti, socotea slujirea sa un lucru neinsemnat.

„Nu va puteti inchipui ce bucurie am ca-i pot ingriji pe acesti batrani… Glumesc si rad cu ei — si vad cum fetele lor posomorate se insenineaza. Ce pacat ca-i doar ceva trecator! Daca Bucu­ria nu vine din launtru — adica de la Izvorul ei — nu poate dainui. De indata ce-i parasesc, e ca si cum n-as fi impartasit niciodata cu ei bucuria Sa. Acum inteleg cuvintele lui Hris­tos: «Bucuria mea sa fie in voi… nu precum da lumea va dau Eu»^{Ioan 15:11; 14:27}”.

Maica n-a teoretizat niciodata Biserica, viata crestina, societatea; n-a facut niciodata diferente academice intre rugaciune si slujire, contemplatie si faptuire. Ea doar iubea, cu dragostea ce vine din lepadarea deplina pentru Hristos, si lucra potrivit acestei iubiri — uneori in „activitati sociale”, alteori in isihie singuratica. Aceasta, pentru ca Izvorul dragostei sale era unul si acelasi — Dumnezeu, Cel ce „dragoste este”^{1 Ioan 4:8} si singur cunoaste multimea vietilor pe care le-a atins si schimbat prin roaba Sa.

Cuvintele Gherontissei Gavrilia ne desco­pera intr-o masura viata sa duhovniceasca, care ramane invaluita in taina tacuta a veacului ce va sa vie — smerenie si dragoste intrupate.

„Cineva mai puternic ma ocrotea“

Intr-o noapte, pe cand era in camera ei (dintr-un asram) si se ruga, si-a deschis pentru o clipa ochii, si ce a vazut? Patul nu era la locul sau! Şi-a inchis ochii la loc si a continuat sa se roage. I-a deschis din nou dupa o vreme, si s-a uitat pe geam. Nu mai putea vedea luna.

„Orbisem“, a povestit ea mai tarziu. „Tulbu­rata, am continuat sa ma rog si mai puternic. In cele din urma, am adormit… cand m-am sculat dimineata, puteam sa vad din nou! Mi-am dat seama ca gurusii imi facusera ceva atunci cand m-am intalnit cu Sivananda (cunoscut guru yoghin, n.red.) in holul mare si el m-a intrebat daca am dormit bine. «Da», i-am spus, «foarte bine!» Mi-a aruncat o privire nedumerita, s-a dus si a vorbit cu o discipola care batea ceva la o masina de scris, apoi s-a intors si m-a intrebat iarasi, si i-a aruncat yoghinului de langa mine o privire ciudata… I-am spus din nou: «Da, foarte bine, multumesc lui Dumnezeu». M-a studiat inca o data, fara sa mai spuna nimic…

Cateva luni mai tarziu, am aflat ca facusera toate acestea prin chemarea duhurilor rele, cu scopul de a-i speria pe strainii deveniti incomozi sau de a-i «fermeca» sa ramana acolo pe veci. Cunosc o nemtoaica care a innebunit dupa tot ce i-au facut… Dupa cateva zile, Sivananda in persoana a venit si mi-a sugerat sa ma mut la etajul superior, fiindca ma cazasera… in camera gresita! Am pastrat insa camera. Dupa aceas­ta, toti au inceput sa se uite la mine uimiti… Simteau ca Cineva mai puternic ma ocrotea, iar eu am simtit ca era timpul sa plec de acolo“.

„Ortodoxia este lauda mea”

– Maica Gavrilia, ati calatorit prin toata lu­mea. Cunoasteti indeaproape foarte multe or­dine monahale: romano-catolice, buddhiste, hinduse. Ati vazut organizatii si misionari pro­testanti. Ati vazut cum lucrarea lor misionara era finantata cu generozitate… iar dumnea­voastra, o biata maica ortodoxa, aveati mijloace materiale foarte limitate, atat pentru folosul propriu, cat si pentru a-i ajuta pe altii. V-ati gandit vreodata ca ar fi fost mai bine daca ati fi fost altceva in loc de ortodoxa?

– Doamne fereste! Nu! Niciodata nu mi-a trecut asa ceva prin minte, nici pentru o clipa, fiindca tocmai Ortodoxia este lauda mea! Imi aduc aminte ca odata ma aflam in biroul Indirei Gandhi (in perioada primei sale calatorii in India, cand inca nu intrase in monahism, n.red.) si discutam despre un proiect al ei. Chiar atunci s-a intamplat sa vina o femeie si sa-i spuna, cu mine de fata: „Cea cu care vorbesti e cumva vreo calugarita catolica?”, iar Gandhi i-a raspuns: „Nu, e din Biserica Ortodoxa. N-ai auzit de ea, fiindca nu exista in India, insa e o Biserica complet diferita“... Iar cand am ajuns la Ierusalim, in 1959, in Manastirea noastra ex­trem de smerita, au venit la noi niste calugarite catolice, care mi-au spus: „Asta-i adevarata cale de viata a lui Hristos, fiindca aici sunteti lip­site de toate… noi, insa, avem tot confortul“… Intelegeti ce zic?

40 de capete ale Maicii Gavrilia

Prezentare si traducere de Radu Hagiu

(din: Familia Ortodoxa nr. 3 (38)/2012)

Legaturi: