Parintele Arsenie Muscalu despre formarea duhovniceasca in vremea noastra (II)
Prima parte – aici
Sfintii Parinti despre formarea duhovniceasca din vremea noastra
“Dar, revenind la problema noastra, sa vedem ce ne spun Parintii Bisericii despre formarea duhovniceasca si de raportul ei cu cunoasterea de tip intelectual. Si as vrea sa citam doua locuri de dimensiuni mici de la doi mari sfinti ai Bisericii, de la Sfantul Simeon Noul Teolog si Sfantul Ignatie Briancianinov, in lucrarile carora gasim in chip curat invatatura Sfintilor Parinti despre problema noastra. Sfantul Simeon Noul Teolog, vorbind despre adevarata cunoastere, despre cunoasterea Lui Dumnezeu si cunoasterea de tip intelectual, care este a veacului de acum, spune urmatoarele:
Daca recunoasterea intelepciunii celei adevarate si a cunoasterii lui Dumnezeu, ni se va da prin litere si studii, fratilor, ce nevoie ar fi atunci de credinta, sau de Sfantul Botez, sau de impartasirea tainelor Sale? Nici una! Dar pentru că lumea, prin intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred, prin nebunia propovaduirii. Acestea le spune vestitorul Bisericii si cel ce o conduce spre Mirele ei Hristos, adica Sf. Apostol Pavel. Eu insa voi plange si ma voi tangui, pe drept cuvant, pentru zdrobirea madularelor neamului meu, ale fratilor mei dupa trup si dupa duh, pentru ca cei ce ne-am imbracat in Hristos prin Botez socotim drept nimic tainele Lui, credem ca dobandim recunoasterea adevarului Lui Dumnezeu prin intelepciunea lumii si ne inchipuim ca numai citirea scrierilor de Dumnezeu insuflate ale sfintilor este o intelegere a ortodoxiei si credem ca acest lucru este o cunostinta sigura si exacta a Sfintei Treimi si nu numai aceasta, dar cei mai de vaza dintre noi ceilalti, socotesc – fara minte – ca vederea – ce are loc in cei drepti numai prin Duhul Sfant – este insasi plasmuirea intelesurilor in gandurile lor.
Iar Sfantul Ignatie Briancianinov, vorbind despre formarea duhovniceasca, deplangand marea lipsa a povatuitorilor duhovnicesti din vremea noastra, care sa creasca si sa formeze ucenici, lipsa care face un neincetat apel la cartile duhovnicesti, la cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il gasim in cartile sfinte, fapt care ingreuneaza formarea duhovniceasca, arata ca chiar si aceasta cale de formare duhovniceasca, din cercetarea cartilor duhovnicesti, este azi foarte mult neglijata de noi. Iata ce spune el:
Suntem atat de stapaniti de ispite incat am abandonat formarea noastra duhovniceasca intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu si care este totusi singurul mijloc de salvare. Aceasta formare duhovniceasca cere sa duci o viata atenta, eliberata de distractii, dar vointa noastra pervertita cauta tocmai contrariul, suntem porniti inspre castig material, inspre reusita in aceasta lume, dorim onoruri, dorim belsug si lux, distractii si partea noastra de placeri mondene. Pentru a dobandi acestea noi suntem exclusiv preocupati de dezvoltarea naturii noastre cazute, am pierdut notiunea firii nascute din nou, poruncile Evagheliei le-am neglijat si le-am uitat, nevointa interioara ne este total necunoscuta, cea exterioara absorbindu-ne complet, cu scopul de a parea evlaviosi si sfinti in fata oamenilor si de a ne lua rasplata de la acestia, am parasit calea mantuirii cea stramta si cu chinuri si calatorim pe calea cea larga si usoara.
Ce trebuie sa facem, deci, concret, pentru formarea noastra duhovnceasca? Cred ca trebuie mai intai sa-I multumim lui Dumnezeu ca am primit de la El darul credintei, prin ceea ce s-a cladit in noi la Sfantul Botez sau prin cuvantul Sfintei Scripturi, sau prin oameni, dupa cum a lucrat Dumnezeu cu fiecare. Trebuie apoi sa multumim si pentru ca, dupa nepatrunsele judecati ale proniei divine, ne-am nascut in credinta ortodoxa, mostenind, fara nici un merit, comoara dreptei credinte in Sfanta Biserica Ortodoxa, nefalsificata de atatea erezii si rataciri care au bantuit lumea de-a lungul veacurilor. Si daca am primit aceste daruri de la Dumnezeu, am primit darul credintei, si inca al credintei ortodoxe, trebuie sa nu fim nepasatori, nu trebuie sa ingropam darurile primite de la Dumnezeu in uitare si in nelucrare. Sfantul Petru Damaschinul, in Filocalia 5, spune ca cel ce vrea sa primeasca prin credinta cunostinta sigura, trebuie sa pazeasca prin fapte amintirea ei. Aici este locul asupra caruia avem noi mult de lucrat.
De ce fel de fapte, de ce fel de lucrare avem noi nevoie?”
(continuare cu partea a treia)
De ce fel de fapte, de ce fel de lucrare avem noi nevoie?
Inainte de a raspunde, vreau sa spun ca de multe ori se intampla ca noi sa cadem intr-o stare de plictiseala, de delasare, de epuizare si de dezorientare si parca asteptam sa vina ceva asa, din afara sa ne aduca o solutie de eliberare, asteptam sa se intample ceva extraordinar, sa se petreaca un lucru spectaculos, insa de multe ori nu de acest lucru avem nevoie.
Noi multumim Lui Dumnezeu ca am primit cu totii de la El darul credintei, intr-un fel luminat, avem trebuinta sa-l lucram prin staruinta si rabdare, in chip neimprastiat faptele bune numite trupesti, caci acesta este inceputul calatoriei duhovnicesti. Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare, urmarind lucrarea faptelor bune trupesti, intr-un chip neimprastiat, cum spune Sfantul Petru Damaschinul, ca in lectiile de la scoala. El vorbeste in Filocalia 5 despre cele sapte fapte bune trupesti, lamurind in ce constau ele, insa o face in contextul vietuirii calugaresti, de linistire, impreuna cu unul sau doi vietuitori, aceasta fiind calea numita imparateasca, la mijloc, intre viata de obste si cea pustniceasca.
O sa incercam si noi sa le enumeram si sa spunem cate ceva si despre felul in care am putea sa le lucram noi, sa le adaptam la conditiile in care traim noi acum, la constiinta fiecaruia. Constiinta fiecaruia ii va spune ce sa faca. Cine doreste sincer sa-si inceapa lucrarea, nu se poate sa nu afle raspunsul in constiinta lui“.
Foaaarte corect!
“Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare” adica fuga de extreme si o atitudine perseverenta dar luata asa…batraneste (cu pasi mici dar siguri): nici delasare, amortire, lenevire dar nici ranva nebuna crezand ca, recuperezi in felul asta timpul pierdut epuizandu-te fizic si de ce nu? primejduindu-te chiar duhovniceste!
Aşa este! Aşteptăm cu “răbdare nerăbdătoare” continuarea!
Multumesc din suflet!Folositoare indemnuri.Ii multumesc si incerc cat pot sa fac ce spune dansul.Sa ne traiasca Parintele Arsenie Muscalu.Astept in continuare cuvintele dansului.
Asa este; am publicat deja si ultimele parti.