SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG – viata si spiritualitatea (video). RUGACIUNI LA IMPARTASANIE foarte puternice, sensibile si patrunzatoare ale dumnezeiescului mistagog

12-03-2019 Sublinieri

***

Doxologia: Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)​

Rămâi, Stăpâne, și nu mă lăsa pe mine singur,

ca să nu vină vrăjmașii mei, cei ce caută pururea să înghită

sufletul meu, ci găsindu-Te pe Tine locuind în mine,

să fugă cu tot dinadinsul și să nu poată nimic împotriva mea, văzându-Te pe Tine,

Cel mai puternic decât toate, stând înlăuntrul casei smeritului meu suflet.

Da, Stăpâne, cum Ți-ai adus aminte de mine când eram în lume

și pe mine, necunoscătorul, Tu Însuți m-ai ales

și m-ai despărțit de lume

și m-ai pus pe mine înaintea feței Tale,

la fel și acum, stai înlăuntrul meu pururea

și păzește-mă neclintit prin sălășluirea Ta,

pentru ca văzându-Te neîncetat eu, cel mort,

să trăiesc, și avându-Te pe Tine eu, săracul,

pururea să mă îmbogățesc și atunci voi mai bogat

decât toți împărații, mâncându-Te pe Tine și bându-Te și în fiecare clipă

îmbrăcându-mă cu Tine, ca să trăiesc și să mă desfătez cu bunătăți negrăite,

că Tu ești tot binele și toată slava și toată desfătarea

și Ție se cuvine slava, Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoare Treimi,

cinstită întru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cunoscută, închinată și slujită de toți credincioșii acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

***

Theologhia: Rugăciunea a VII-a, pe versuri, a Sfântului Simeon Noul Teolog

Rugăciunea a VII-a

înainte de Împărtăşanie

a Sfântului Simeon

Noul Teolog

 

De pe buzele-mi spurcate,

Din inima-mi pângarită,

De pe limba-mi necurată,

Din sufletu-mi plin de tină,

Ruga mi-o primeşte, Doamne,

Şi ne-nlăturându-mi mie

Nici cuvântul şi nici fapta

Îndrăzneală-mi dă, Hristoase,

Să-Ţi grăiesc ce am în cuget;

Şi Tu însuţi mă învaţă

Ce să fac şi cum să glăsui.

Am greşit mai mult ca aceea

Ce aflând unde Te afli,

Mir de preţ agonisindu-şi

A venit cu îndrăzneală

Să Te ungă pe picioare,

Hristoase, Stăpâne, Doamne,

Cum pe ea, venind la Tine

Cu dor tainic, n-ai respins-o,

Nu Te scârbi nici de mine;

Ci-mi dă sfintele-Ţi picioare

Să le ţin şi să Te mângâi

Şi cu-al meu izvor de lacrimi

Să le ung cu îndrăzneală,

Ca şi cu un mir de cinste.

Spală-mă cu-a mele lacrimi,

Curăţeşte-mă, Cuvinte;

Treci păcatul cu vederea

Şi iertare dăruieşte-mi.

Ştii a relelor mulţime

Şi cunoşti rănile mele;

Plăgile-mi le vezi pe toate.

Dar Tu ştii şi-a mea credinţă,

Râvna mea o vezi de-a pururi;

Nu-Ţi sunt Ţie ascunse Doamne

Dumnezeul meu din ceruri,

Picăturile-mi de lacrimi,

Nici din picături vreo parte.

Tot ce n-am săvârşit, încă,

Ochii Tăi văd de departe;

Iar în cartea Ta cea sfântă,

Cele încă nefăcute

Scrise sunt de mai-nainte.

Vezi-mi, Doamne, umilinţa,

Vezi osârdia-mi cea mare

Şi păcatele-mi, pe toate,

Mi le iartă, Sfinte Doamne.

Ca din inimă curată,

Cu cugetul plin de teamă

Şi cu firea mea zdrobită

Să m-apropii de-ale Tale

Taine Sfinte, Preacurate,

Ce sfinţesc şi dau viaţă

Celui ce se-mpărtăşeşte

Cu o inimă curată.

Căci doar Tu ai zis, Stăpâne:

“Cel ce Trupul Meu mănâncă

Şi cu-al Meu sânge s-adapă,

El petrece întru Mine

Şi Eu întru el Mă aflu”.

Adevărat e cuvântul

Stăpânului vieţii mele;

Căci cel ce se împărtăşeşte

Din Dumnezeiască Cină,

Nicidecum nu mai e singur,

Ci cu Tine e, Hristoase,

Lumina cea însorită

Care luminează lumea.

Ca să nu rămân deci singur

Fără Tine-a mea Suflare

A mea Viaţă, Bucurie,

Fără-a lumii Mântuire,

De-asta am venit la Tine

Precum vezi, lacrimi multe

Şi cu inima zdrobită.

Şi Te rog să-mi dai, Stăpâne,

Izbăvire de greşale,

Să mă-mpărtăşeşc cu frică

Din Preacuratele Taine

Şi de viaţă Făcătoare.

Ca să Fii, cum ai zis, Însuţi,

Cu mine, Preaticălosul,

Şi ca nu lipsit cu totul

De-al Tău har, pe căi piezişe,

Vrăjmaşul să mă răpească

Şi să mă îndepărteze

De cuvintele-Ţi preasfinte.

Pentru-aceasta cad la Tine

Şi-Ţi strig Ţie cu căldură:

Cum pe cel pierdut primit-ai

Şi la fel pe desfrânata,

Şi pe mine, desfrânatul

Şi pierdutul, mă primeşte,

Când vin acum către Tine

Având inima zdrobită.

Ştiu, Iisuse, ştiu că altul

Precum eu, n-a greşit Ţie;

Nici n-a săvârşit atâtea

Rele, câte eu săvârşit-am.

Dar mai ştiu şi acest lucru,

Că nu mărimea greşalei,

Nici mulţimea de păcate

Întrec marea îndurare

Şi iubirea cea de oameni

A Dumnezeului nostru.

Ci, cu mila îndurării,

Cei ce se căiesc din suflet

Sunt şi curăţiţi de Tine

Şi părtaşi făcuţi Luminii

Din belşug împărtăşindu-i

Dintr-a Ta Dumnezeire.

Şi străin lucru de îngeri

Şi de mintea omenească

Tu vorbeşti cu ei adesea

Ca şi cu nişte prieteni.

Acest lucru-mi dă-ndrăzneală,

Acest lucru mă avântă;

Şi-ndrăznind în bogăţia

Bunătăţii Tale, Doamne,

Bucurându-mă cu frică,

Mă împărtăşesc cu focul:

Iarbă fiind; O, minune!

Şi mă răcoresc cu totul

Ca rugul de-odinioară

Ce ardea făr-mistuire.

Deci cu mintea şi cu gândul

Plinde de recunoştinţă,

Cu sufletul şi cu trupul

Palpitând de mulţumire,

Mâ închin, Te măresc, Doamne,

Şi slăvesc a Ta-ndurare:

Binecuvântat eşti, Doamne,

Şi acum şi în toţi vecii.

Amin!

Ziarul Lumina: Sfântul Simeon Noul Teolog: O viaţă în căutarea luminii necreate

Sfântul Simeon Noul Teolog este o personalitate care uimeşte până astăzi. Scrierile sale pot fi soluţia pentru revigorarea vieţii spirituale şi pentru acordarea unei mai mari atenţii nevoilor sufleteşti care tind să piardă teren în faţa celor materiale. Ziua de 12 martie, când este prăznuită trecerea acestui sfânt în împărăţia lui Dumnezeu, reprezintă un moment prielnic pentru a ne aminti de viaţa sa impresionantă şi pentru a prezenta câteva dintre cugetările sale.

Sfântul Simeon s-a născut în anul 949 în Galateea, din Paflagonia (Asia Mică), într-o familie de aristocraţi care aparţineau nobilimii provinciale bizantine cu implicări în viaţa politică a vremii. Încă din copilărie este adus la Constantinopol, unde bunicii săi ocupau posturi importante la palat, pentru a-şi face studiile în şcolile capitalei. După absolvirea şcolii secundare, refuză să aprofundeze cultura profană. Unchiul său încearcă să-l convingă în urmarea unei cariere politice şi, pentru o vreme, Sfântul Simeon acceptă o demnitate la palat.

Experiază lumina dumnezeiască 

După moartea unchiului şi protectorului său, tânărul Simeon vrea să fugă în lume şi vine la faimoasa mănăstire Studion, unde monahul Simeon Evlaviosul nu-l primeşte. Totuşi, acesta rămâne povăţuitorul duhovnicesc al tânărului Simeon şi îi dă o regulă de vieţuire duhovnicească pe care să o aplice în lume. Astfel, găzduit în casa unui patrician, începe o viaţă de asceză cu rugăciune, meditaţie şi lectură şi are o primă experienţă a vederii luminii dumnezeieşti. Acum, doreşte să intre în mănăstire, dar este din nou refuzat de îndrumătorul său care consideră că nu a sosit momentul potrivit. După încă şase ani de aşteptare, Sfântul Simeon merge într-o ultimă vizită la casa părintească. Aici, fiind vremea postului mare, îşi sporeşte nevoinţele şi citeşte „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul. Rugăciunea pe care o practica acum era atât de intensă încât, stând cu mâinile ridicate ore întregi, ele înţepeneau şi cu greu le mai putea coborî. 

După această perioadă, el renunţă la averea care i se cuvenea şi merge la Studion, unde Petru, egumenul acestei mănăstiri, îl primeşte şi îl dă în grija lui Simeon Evlaviosul. În calitate de ucenic, la acea vreme în vârstă de 27 de ani, Simeon devine deosebit de râvnitor în ascultarea părintelui duhovnicesc şi în îndeplinirea îndatoririlor vieţii ascetice. Totuşi, întâmpină ispite din partea celorlalţi fraţi, care erau invidioşi, dar şi din partea rudelor care doreau să-l readucă acasă. Simeon rezistă şi se învredniceşte de vederea luminii dumnezeieşti care îl umple „nu numai de smerenie şi de străpungere, ci şi de înţelepciunea de sus prin care devine el însuşi învăţător duhovnicesc“. Din cauza invidiilor pe care le trezise în rândul fraţilor, Sfântul Simeon este alungat de la Studion. 

Gospodarul isihast 

Simeon Evlaviosul îl duce pe ucenicul său la o mănăstire din apropiere (Sfântul Mamas), unde este tuns în monahism şi îşi intensifică luptele ascetice. După câţiva ani este hirotonit preot, simţind pogorârea Sfântului Duh asupra lui, iar apoi este ales stareţ pe când avea 31 de ani. În această calitate, Sfântul Simeon Noul Teolog se dovedeşte un bun îndrumător pentru monahi prin catehezele pe care le rostea zilnic, dar şi un bun gospodar, căci renovează clădirile ruinate ale mănăstirii. Acum are parte de o nouă experienţă a luminii dumnezeieşti şi primeşte darul cuvântării şi al învăţăturii sub insuflarea căruia compune imnuri ale dragostei dumnezeieşti, discursuri teologice, cateheze şi scrisori. Câţiva monahi se revoltă din cauza regimului strict şi fug din mănăstire, însă Sfântul Simeon îi caută şi îi aduce înapoi cu dragoste şi cu iertare. După 25 de ani, încredinţeză mănăstirea lui Arsenie, unul dintre cei mai de seamă ucenici ai săi, pentru a duce o viaţă retrasă, în chilia sa.

Paraclisul reînviat al Sfintei Marina 

Datorită cultului adus duhovnicului său care trecuse la Domnul, Sfântul Simeon intră în dispută cu Ştefan al Nicomidiei care îl dispreţuia pentru renumele său de teolog charismatic. Chiar dacă aduce argumente în favoarea cauzei sale, totuşi este exilat pe ţărmul asiatic al Bosforului şi abandonat într-un loc pustiu. Însă aici a descoperit un paraclis ruinat, cu hramul Sfintei Marina, unde se adăposteşte. Chiar dacă patriarhul şi împăratul bizantin i-au anulat decizia de exil şi l-au rugat să se întoarcă la Constantinopol, Sfântul Simeon a preferat să înceapă o nouă lucrare la schitul Sfânta Marina. Ajutat de prieteni şi de ucenici, a reuşit să construiască aici o mănăstire şi să adune o obşte care să-L slujească pe Dumnezeu. După terminarea lucrărilor, el se dedică din nou meditaţiei şi îşi intensifică viaţa contemplativă şi mistică.

După treisprezece ani de exil, Sfântul Simeon a murit în urma unei boli cumplite în ziua de 12 martie, iar în anul 1052, după o descoperire dumnezeiască, sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse spre închinare. 

„Din lumină mă-mpărtăşesc“ 

„Adânc sunt rănit 

de dumnezeiasca dragoste, 

suspin, ard neostoit 

în cuget şi-n inimă. 

 

Călătoresc şi ard, 

Îl caut ici şi colo, 

însă nicăieri nu-L aflu 

pe Iubitul sufletului meu. 

 

Privesc peste tot 

să-L aflu pe Cel dorit, 

însă El, nevăzut, 

tainic mi Se-ascunde. 

Şi când, deznădăjduit, 

mă chinui şi jelesc, 

deodatăâ nainte-mi Se-arată 

şi pe neaşteptate Îl zăresc. 

Uluit, cu mirare-I privesc 

frumuseţea, armonia, 

necuprinsa Lui slavă, 

dumnezeiască şi placută. 

Străluceşte în adâncurile 

inimii mele smerite 

şi luminează-mbelşugat 

toată chilia. 

M-au îmbrăţişat, m-au umplut 

negrăitul Său Har, 

dragostea şi dulceaţa, 

frumuseţea şi desfătarea Sa. 

 

Din lumină mă-mpărtăşesc, 

părtaş sunt strălucirii 

şi chipu-mi e străluminat 

ca al Celui pe care-L doresc. 

Şi mă fac mai presus 

de toate cele zidite, 

în slavă şi-n frumuseţe,

în bogăţie şi-n cinste. 

(Sfântul Simeon Noul Teolog – „Imne“; n.r. – titlul aparţine redacţiei)

 

De ce „Noul Teolog“ 

Până la Sfântul Simeon, tradiţia creştină cunoştea deja două mari personalităţi care au primit supranumele de „Teolog“: Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Sfântul Simeon a primit numirea de „Noul Teolog“ mai întâi ca o ironie a adversarilor săi, însă, mai apoi, a ajuns să descrie vieţuirea sa duhovnicească şi scrierile în care dovedeşte un grad înalt de pătrundere a lucrărilor dumnezeieşti. 

Programul duhovnicesc al Sfântului Simeon 

Sfântul Nichita Stithatul, ucenicul apropiat şi biograful Sfântului Simeon, ne descrie în amănunt nevoinţele duhovniceşti ale acestuia. Se împărtăşea zilnic cu Sfintele Taine şi consuma numai verdeţuri şi seminţe. În duminici şi sărbători participa la masa fraţilor, dar stătea tot timpul cu capul plecat, într-o pocăinţă permanentă. Toată ziua şi-o petrecea închis în chilia sa unde se ruga cu lacrimi, adâncit în contemplaţie, şi citea din cărţile sfinte. Lucrul său zilnic îl constituia transcrierea caligrafică a textelor duhovniceşti, meşteşug deprins în tinereţe. Dormea numai „un mincinos somn cam de un ceas“, după mărturia biografului său şi participa la toate slujbele stând în picioare şi „udând pământul cu lacrimi“. În timpul postului nu mânca nimic toată săptămâna, iar sâmbăta şi duminica mergea la masa fraţilor unde consuma numai legume. Odată cu trecerea vremii, nevoinţele sale erau din ce în ce mai aspre, deoarece „se grăbea cu înţelepciune spre desăvârşire“. 

Catehezele  

Sfântul Simeon Noul Teolog a căutat să aducă un plus vieţii duhovniceşti a monahilor pe care îi călăuzea. De aceea, în perioada stăreţiei la Sfântul Mamas a rostit numeroase cateheze care aveau în centru vieţuirea monahală.

Sfântul Simeon foloseşte cuvinte mişcătoare cu accente foarte personale. „Bun lucru este pocăinţa şi folosul pe care ea îl aduce“, spune într-una dintre cateheze. Apoi continuă: „Celor care nu se pocăiesc şi nu păzesc poruncile Sale cu toată scumpătatea şi cu mare frică, Dumnezeu nu le va sluji la nimic“. Pocăinţa trebuie să fie deplină: „Să ne pocăim din tot sufletul nostru şi să lepădăm nu numai faptele noastre rele, ci până şi gândurile viclene şi necurate ale inimii noastre. De asemenea, sfântul subliniază că pocăinţa este necesară tuturor: „Este cu putinţă întregii lumi, nu numai călugărilor, ci şi mirenilor ca totdeauna şi încontinuu să se pocăiască, să plângă şi să se roage lui Dumnezeu şi printr-o astfel de purtare să dobândească celelalte virtuţi“.

 

CHEMARE LA RUGACIUNE (II)

RUGACIUNI PENTRU A PUNE BUN INCEPUT IN POSTUL CEL MARE

UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE ȘI MAI PUTERNICE RUGĂCIUNI DE POCĂINȚĂ – a Sfântului Grigorie Teologul, înainte de somn

Sfantul Simeon Noul Teolog despre NEVOIA DE CAINTA DIN TOT SUFLETUL pentru toti crestinii. DIALOGUL LUI DUMNEZEU CU ADAM, DUPA CADERE

Sf. Simeon Noul Teolog despre POCAINTA ca DRUM DE LA MOARTE LA INVIERE

Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI

Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim…

O noua forma a blasfemiei: erezia nevolniciei – de SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG (12 martie)

Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii

INTRE DUMNEZEU SI PARINTII DUPA TRUP

“CAND DRAGOSTEA E IMPARATEASA…” Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina

CINE SUNT CEI MILOSTIVI?

Parintele Arsenie Muscalu despre formarea duhovniceasca in vremea noastra (II)

Sfantul Simeon Noul Teolog ne invata CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE SARBATOAREA INVIERII

Cuvinte la Duminica Invierii: “PRAZNUIM OMORAREA MORTII, SFARAMAREA IADULUI SI INCEPATURA ALTEI VIETI, VESNICE”. Cum “sa ne curatim simtirile” ca sa vedem Invierea lucratoare si intru noi, simtind si bucuria ei?


Categorii

Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfinti Parinti, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Taina Spovedaniei, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate