Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ucenicul sau, Vladica BARTOLOMEU ANANIA, dupa trecerea sa la Domnul: ERA ODIHNITOR, MANGAIETOR, INIMA CALDA… (VIDEO)

34 Commentarii la “Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ucenicul sau, Vladica BARTOLOMEU ANANIA, dupa trecerea sa la Domnul: ERA ODIHNITOR, MANGAIETOR, INIMA CALDA… (VIDEO)”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

ioana

07-02-2011 22:13

Nu jena pe nimeni. Era odihnitor.
Iarta-l, Doamne, si ma ia si pe mine langa el!

Sunt CUVINTELE DUHOVNICULUI despre fiul duhovnicesc.
Asa ceva nu iti este dat sa auzi decat foarte rar. De fapt, eu pana acum nici nu am auzit. De obicei, fii duhovnicesti se roaga sa ajunga acolo unde le sunt duhovnicii.
Sper sa nu uit niciodata aceste cuvinte.

1. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc despre IPS Bartolomeu Anania, dupa adormirea sa (video) « Cidade de Deus
Laura

08-02-2011 00:08

Dumnezeu să-l odihnească în pace, întru Împărăţia Sa cerească, pe IPS Părinte Bartolomeu Anania! 🙁
Să ne ajute Dumnezeu să urmăm exemplul acestui ierarh vrednic al Bisericii noastre. Dacă nu vom reuşi… ni se vor potrivi şi nouă cuvintele atât de actuale ale Sfântului Ioan Gură de Aur: “Îi lăudaţi pe cei din trecut, dar trăiţi după obiceiurile celor de astăzi”.
Doamne, ajută-ne să-i iubim şi să-i ascultăm cu adevărat pe toţi părinţii noştri duhovniceşti care, prin sfaturile şi rugăciunile lor, ne călăuzesc pe calea Ta!

2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Stiri si comentarii despre “mostenirea” Inaltului Bartolomeu. Linistea dinaintea tradarii?
3. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc despre IPS Bartolomeu Anania: extraordinar a fost, a fost cald ca si prezenta, avea spirit de finete, inima buna si calda « Theologhia
Stelian Gombos

08-02-2011 11:34

Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, acum, la apropierea împlinirii a 90 de ani de viaţă demnă, slujitoare şi pilduitoare…

Am cumpărat „Memoriile” Înaltpreasfinţiei Voastre, le-am citit pe nerăsuflate, iar acum, în aceste momente de adâncă emoţie şi profundă recunoştinţă doresc să vă mulţumesc pentru publicarea lor, să-i mulţumesc Lui Dumnezeu – Bunul şi Dreptul, că existaţi şi că vă ţine încă sănătos şi puternic, spre a fi în continuare de mare folos bisericii şi poporului din care faceţi parte – pe care le slujiţi cu aceeaşi dragoste, râvnă şi multă sinceritate!…
De aceea, această carte ar trebui citită de cât mai multă lume, printre care să se numere şi cei care au tot acuzat Biserica şi pe slujitorii Ei că ar fi colaborat cu securitatea, aducând, de fapt, acuzaţii nefondate, mai precis, mincinoase. În consecinţă, de la bun început doresc să-mi cer iertare pentru tonul uşor patetic şi poate puţin tensionat pe care, cu siguranţă, îl voi avea în această scrisoare deschisă pe care am redactat-o, oarecum în grabă şi cu o umbră de tristeţe!… De ce această stare sufletească, din cauza dorinţei de a lămuri situaţia din anii trecuţi, când unii au acuzat, mai cu seamă în pressa scrisă şi în cea audio-vizuală, că preoţii din perioada dictaturii comuniste au săvârşit mari compromisuri de ordin moral, folosindu-se de Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a divulga cele spuse de către credincios, redactând nişte rapoarte depuse la securitate, prin care deci, ar fi trădat secretul acestei Sfinte Taine!…
Eu zic că atunci s-a ajuns prea departe cu acuzaţiile deoarece ele au fost pripite şi neîntemeiate, ducând până la crearea unor jigniri de proporţii de care nu ştiu cine şi de ce s-ar fi putut folosi!…
Am senzaţia tot mai certă, că această acţiune a făcut parte din lanţul foarte lung de atitudini concertate împotriva Bisericii care s-au desfăşurat, şi se mai desfăşoară, în ultimii ani dar care nu sunt altceva decât un adaus, sau dacă vreţi, un bonus la şirul lung de activităţi ce s-au desfăşurat împotriva acestei instituţii divino-umane de-a lungul istoriei, şi care unele au fost mai directe şi mai grosiere iar altele mai voalate şi mai perfide, aşa cum este şi păcatul!…
Vin să întreb dacă această dorinţă de accesare a dosarelor slujitorilor altareleor s-a dorit a veni în întâmpinarea satisfacerii curiozităţii, a descoperirii adevărului, a instaurării unei dreptăţi sociale şi morale sau dintr-un spirit de vanitate, de răzbunare şi de atacare a acestei tabere clericale care este foarte mare şi care mai şi deranjează, uneori până astăzi, pe unii sau pe alţii!…
Oare, odată cu deschiderea acestor dosare şi mai ales după acest moment, pe care Biserica ca instituţie l-ar primi fără a fi împotrivă, chiar credeam că se va instaura pacea, adevărul şi dreptatea pe acest pământ românesc, fără a recurge la o reabilitare a noastră din punct de vedere duhovnicesc, ontologic şi moral!… Spun că din punct de vedere istoric nu era rău acest lucru însă din punct de vedere moral chiar nu credem că slujitorii altarelor, fără a preciza şi a nuanţa lucrurile, au săvârşit astfel de compromisuri de ordin moral şi teologic!… Atunci de ce au fost pline închisorile comuniste de atâţia slujitori ai Bisericii, unii dintre ei fiind personalităţi marcante care, acolo şi-au aflat sfârşitul!… Să avem convingerea că majoritatea covârşitoare a acestor dosare sunt de urmărire, cei cuprinşi în ele fiind nişte victime ale sistemului comunist ateu!… De ce avem această impresie că acesta ar fi fost ultimul şi cel mai important lucru pe care-l mai aveam de făcut după care am fi trăit „într-un cer nou şi un pământ nou”?!… Oare nu a fost atunci (şi) un interes ocult la mijloc!… În altă ordine de idei, noi credem în continuare că această epurare a societăţii, în toate domeniile şi în toate structurile, va lămuri, clarifica şi aşeza lucrurile în mod complet şi definitiv?!… Dacă ar fi aşa ce bine ar fi şi, sincer vorbind, chiar ne-am dori să fie aşa!… Am impresia că ne-am aflat în acele momente între „ciocan şi nicovală” dar nu prea ştiu al cui a fost „ciocanul” şi a cui „nicovala”?!… De aceea am senzaţia că deobicei, prea răspundem unor „comenzi” venite de peste tot şi de aiurea cu privire la unele situaţii cât se poate de sensibile şi de importante şi că se exagerează ajungându-se chiar la nişte abuzuri, în unele locuri!… Aşa stând lucrurile, nu este bine ca astfel de procese să fie făcute la comandă politică, sau din exces de zel, căci ce este „val al politicii” ca valul trece!… Oricum, slujitorii Bisericii au fost de acord cu deschiderea dosarelor ba, chiar aşteaptă şi acum, să ia sfârşit cât mai repede această problemă care, pe alocuri, a fost sau pare a fi o falsă ori artificială problemă!… Să nu credem, cumva, că membrii Bisericii vor să fie exceptaţi de la vreo lege, nu nicidecum, de aici văzându-se faptul că, dacă acest proces ar fi decurs într-un mod sincer şi corect, ei (marea majoritate dintre ei) nu s-au simţit încărcaţi şi vinovaţi cu nimic, ba dimpotrivă, în acest fel s-ar fi cunoscut mai bine cât au avut de suferit unii ca aceştia în timpul prigoanei comuniste!… Fapt şi adevăr ce este confirmat şi demonstrat şi de această deosebită lucrare de memorialistică – ce ne-a încărcat sufletele şi ne-a sensibilizat minţile!…
Şi de data aceasta am observat că Biserica, prin slujitorii şi conducătorii ei, a fost cât se poate de receptivă şi de cooperantă la împlinirea demersurilor nobile şi autentice ale societăţii, numai să fi fost astfel şi nu altceva!… Oricum, constantând o preocupare permanentă a societăţii civile şi mediatice româneşti, în acest sens, să fim convinşi de faptul că Biserica rămâne ieri, azi şi în veci aceeaşi şi că, în pofida unor încercări ale discreditării, ea nu-şi va pierde credibilitatea şi autoritatea ei dihovnicească şi morală în faţa credincioşilor!… Să ne ajute şi să ne lumineze Dumnezeu să trecem întotdeauna peste toate momentele acestea ori altele asemănătoare cu bine, căci „totul este bine când se sfârşeşte cu bine!” dar mai ştim şi că „binele nefăcut bine nu este bine”!… Iar „Memoriile” dumneavoastră stau drept dovadă, mărturie şi mărturisire autentică că aţi căutat şi aţi reuşit în cele mai multe situaţii şi împrejurări ale vieţii, să împliniţi binele, după voia Domnului şi învăţătura Bisericii!…
Acestea fiind zise, Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumesc încă odată, pentru toate lucrările publicate şi dăruite nouă tuturor, asigurându-vă pe mai departe de sincera mea recunoştinţă şi aleasa mea preţuire, pentru tot binele ce-l săvârşiţi cu timp şi fără timp, şi dorindu-vă să aveţi parte în continuare, de mult spor binecuvântat şi de multe împliniri duhovniceşti, alături de un sincer şi călduros „La mulţi şi Fericiţi Ani”!…

Bucureşti – 04.01.2011

Cu aleasă preţuire şi
deosebită consideraţie,
Stelian Gomboş

Scrisoare deschisă, adresată Înaltpreasfinţiei Sale –
Bartolomeu Valeriu Anania – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
Şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Cei mai batrani duhovnici romani, Parintii Arsenie Papacioc (96 de ani) si Adrian Fageteanu (98 de ani) sun internati in spital si au nevoie de rugaciunile noastre
5. Pingback: Cei mai batrani duhovnici romani, Parintii Arsenie Papacioc (96 de ani) si Adrian Fageteanu (98 de ani) sunt internati in spital si au nevoie de rugaciunile noastre « PELERIN ORTODOX
Stelian Gombos

17-02-2011 16:14

Trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă

Interviu cu P.Cuv. Păr. Arhim. Arsenie Papacioc – Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol – Constanţa, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de viaţă – 15.08.2008

Steliaan Gomboş: – Preacuvioase Părinte Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă adresez un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere, totodată să vă mulţumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şi apoi să vă întreb: ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
S.G. – Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?
P.A.P. – Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.
S.G. – Preacuvioase Părinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată de către toţi Părinţii ca fiind cerul coborât pe pământ?
P.A.P. – Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul.Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n-ar fi fost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, aceia este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor. Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.
S.G. – Vă rugăm să ne tălmăciţi mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.
P.A.P. – Eu am vreo 44 de arestări, Iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ştiţi. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent. Şi, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creştin. Dacă nu-i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s-a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.
S.G. – Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu?!
P.A.P – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Iisus Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.
S.G. – Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aţi petrecut în viaţa de pustie, ce ne puteţi spune?
P.A.P. – Viaţa de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinţa să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aşa că nu poată să înţeleagă cineva din afară ce se petrece la pustie. E o prezenţă şi o creaţie întreagă în inima şi în mişcarea pustnicului. Am avut în acei ani şi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi ţin prezenţa. Lupii erau foarte îndrăzneţi. Nu mă temeam de urşi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi şi atacă în ceată. în pădure e mai uşor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aşa, stânga-dreapta. Are privirea directă. în pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Şi are o teamă. Am văzut la toate animalele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mişcare să gonesc urşii, fie că făceam o mişcare să gonesc lupii, dar toţi se temeau. Chiar lupii ăştia obraznici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ţinea prezent. Te uitai în toate părţile, Însă, fără discuţie, trebuie să recunosc – nu ştiu în ce măsură puteţi să mă-nţelegeţi -că ne ţinea puterea lui Dumnezeu. Era o viaţă suspendată, desprinsă şi de cuvinte şi de înţelegerea oamenilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieţii lor. Este greu să vorbeşti despre nişte lucruri de înălţime… Nu mai erai viu. Şi totuşi erai viu. Îmi amintesc multe: zăpadă, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi şi noapte. S-a acoperit orice cărare, orice drum. Aveam un izvor la o distanţă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau şi lupi care pândeau căprioarele ce veneau să se adape. Dar eram şi eu tot o capră, ştiţi… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă şi topeai zăpadă. Câteodată când o topeai, ţi se înfigeau acele de brad în gât. Şi era atât de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum să exemplific, cum să le materializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n-o duci.
S.G. – Unde credeţi sfinţia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?
P.A.P. – Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă.
S.G. – Dacă le spunem tinerilor că „nu este bine să aibă legături trupeşti înainte de căsătorie” unii încep să râdă, şi să zică: ,, ei, asta era acum o sută de ani”. În aceste condiţii, ce le puteţi spune acestor tineri?
P.A.P. – Aici să fie foarte atenţi părinţii duhovnici! Să nu fie de partea lor când zic: „mi-a spus părintele cutare, că pot să… “. Şi în acest fel ei îşi susţin punctul lor de vedere erotic. Au nevoie de un sprijin, de un cuvânt, de girul unui cleric. Înţelegeţi? Nu stăm de vorbă. Uite, eu chiar azi am avut o discuţie: i-a spus doctorul la o tânără că, dacă păstrează sarcina, moare sigur. Eu i-am zis: „mori pe datoria supremă de mamă, că te-aşteaptă viaţa veşnică, fericită”. „Asta n-o fac, nu se poate”, a răspuns. Vedeţi, vroia să facă avort cu aprobarea unui cleric, dacă se poate unul cu nume şi renume. Nu! Doctorii n-au nici o autoritate; ei vor să trăieşti aici, dar eu vreau să trăieşti dincolo, în veşnicie. Va să zică, avem ce să le spunem. Să trăiască creştineşte! Vreau să vă spun că nu-i de glumă dacă nu te-astâmperi. Se pot întâmpla lucruri îngrozitoare, de nedescris, cum am chiar acum un caz. Vrei, nu vrei, trăieşte viaţa aşa cum a ordonat-o Dumnezeu. şi cum o propovăduieşte Biserica şi gata. Cel care nu se luptă cu patimile nu cunosc bucuria biruinţei duhovniceşti. Nu o cunosc. Acum nu-i un alt Iisus Hristos, deosebit de Cel din vechime. Nu putem să schimbăm învăţătura lui Dumnezeu după cum ne convine. Acelaşi Hristos, cu întregimea învăţăturii Lui, rămâne peste toate veacurile.
S.G. – Din punct de vedere duhovnicesc, cum vedeţi viitorul ţării noastre?
P.A.P. – Este o întrebare îndrăzneaţă şi o să fie un răspuns sfios. Eu, personal, judec după inima mea, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-1 poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România este cea mai adecvată viaţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere economic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Şi, asta contează: Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Şi noi, care vedem lucrurile acestea, la întrebarea asta îndrăzneaţă răspundem: suntem români şi cum să nu văd o fericire pentru ţara mea? Nu pentru că-i ţara mea, ci pentru că sunt într-un cadru adecvat Scripturii, Chiar dacă există şi căderi, Scriptura este trăită de români. Românul înţelege de ce-ai întins mâna. In Occident nu se mai pune problema în acelaşi duh. Vin foarte mulţi să mă întrebe: „să plec în străinătate”? „Pleacă. Dar să ştii că ai terminat cu Ortodoxia!” Pentru că acolo sunt anumite raţionamente, este o goană după bani, este o altă lume. Să trăiască, n-am nimic de zis. Îi înţelegem. Dar asta nu trebuie să ne interzică să spunem adevărul. O mare misiune duhovnicească va avea România. Asta-i părerea mea. Trăim sau nu trăim, dar vom vedea că aşa este.
S.G. – Dacă ar fi să le adresaţi acum un sfat, un cuvânt tinerilor, ce le-aţi spune?
P.A.P – Uite ce le spun: tinerilor, dati-mi mie tinereţea voastră dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea. Acesta este răspunsul.
S.G. – Acestea fiind zise, vă mulţumesc foarte frumos, Preacuvioase Părinte Arhimandrit, dorindu-vă să aveţi parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti!…

Interviu realizat de Stelian Gomboş

6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Articolele saptamanii (2): PARINTELE ANANIA, BIRUINTA MILEI – de Nicolae Dabija
7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » INEDIT: Cum si-a iertat IPS Bartolomeu Anania tortionarii, dupa 50 de ani!
8. Pingback: Război întru Cuvânt » DOR DE PARINTELE ANANIA. Documentare remarcabile, marturii memorabile (VIDEO)
olga

13-05-2011 00:41

Sa ne traiti intru MULTI ANI,sfintia voastra va sarut mana cu piosenie ca si anul trecut cand m-ati primit la dvs, si de atunci na mai las crucea de la gat.Asa mi-ati spus,asa am facut.Doamne ajuta.

9. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE PAPACIOC A TRECUT AZI, 19 IULIE, LA DOMNUL » Război întru Cuvânt
10. Pingback: La desparirea (si) de Parintele Arsenie: PLANGERE PENTRU IMPUTINAREA SFINTILOR
11. Pingback: Cuvant de exceptie si de forta duhovniceasca al IPS Teofan la inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc (AUDIO): DUMNEZEU L-A DARUIT NEAMULUI ROMANESC CA SA IL AJUTE SA TRAIASCA CLIPE DE ADEVAR
12. Pingback: CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: "Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?"
13. Pingback: IMPARATEASA CERULUI SI A PAMANTULUI. Mari duhovnici si sfinti contemporani despre Maica Domnului si maicuta noastra preamilostiva
14. Pingback: [video]: CONFERINTA PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC DE LA CONSTANTA (2004). Astazi, Parintele Arsenie ar fi implinit 97 de ani...
C. O.

06-10-2011 10:52

Parintele Arsenie Papacioc spunea despre Bartolomeu Anania: Era odihnitor. Iarta-l, Doamne, si ma ia si pe mine langa el!.Si iata ca Domnul i-a indeplinit aceasta ruga, Parintele trecand la cele vesnice in data de 19 iuluie 2011. Cu sfintii odihneste Doamne sufletele adormitilor robilor Tai!

flor

06-10-2011 13:46

@ C.O.
…era odihna…
…(si ar trebui sa fi)e toamna…

…”pe sub amurgu-ntristator
curg valmasaguri de suspine
si-n marea noapte care vine
duioase-si pleaca fruntea lor”…

15. Pingback: NE VORBESTE PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (2)... despre catolici, secte, pedeapsa cu moartea, razbunare, Proscomidie... "Ramane un singur lucru: Ade­varul!"
16. Pingback: IPS BARTOLOMEU ANANIA – 1 AN DE LA ADORMIRE. Astazi hienele in piei de pastori ii sfasie mostenirea… LECTIA UNEI VIETI DEMNE SI RODITOARE -
17. Pingback: 2 ANI FARA PARINTELE BARTOLOMEU ANANIA. Lectia unei vieti demne si roditoare. EXPERIENTA DIN INCHISOAREA DE LA AIUD (audio). Marturisirea ortodoxa a “Leului Ardealului”: “Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti!” -
18. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptel
19. Pingback: PARINTELE ARSENIE DE LA TECHIRGHIOL: “O clipa inima mi se facuse cer…” -
20. Pingback: 3 ani de la adormirea in Domnul a IPS BARTOLOMEU ANANIA. Marturia Arhimandritului Andrei Coroian, fostul staret de la Nicula: 7 BINECUVANTARI MOSTENITE DE LA PARINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU | Cuvântul Ortodox
21. Pingback: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU” | Cuvântul Ortodox
22. Pingback: BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, POETUL TEOLOG ŞI IERARHUL “ÎNCUVÂNTAT”. “Rostesc, și totul se preface-n rost…” | Cuvântul Ortodox
23. Pingback: 3 ani de la mutarea in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari video: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina” | Cuvântul Ortodox