PARINTELE CALCIU DESPRE ISPITELE LUMII DE ASTAZI (I). Batjocorirea lui Hristos si agresiunea continua a pacatului si a hulei
Vezi si:
- 21 NOIEMBRIE – 4 ANI de la mutarea printre sfinti a Parintelui marturisitor GHEORGHE CALCIU. DESPRE COMUNISM, GLOBALIZARE, MULTICULTURALISM: “Nu trebuie sa va bucurati de libertatea europeana, ca n-o s-o prea aveti!”
- Al patrulea an de când Părintele Calciu a schimbat Biserica luptătoare pe Biserica Biruitoare
- FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti
- Vezi si VIDEO: Parintele Calciu Dumitreasa – Interviu tv
***
- Fisier video cu secvente filmate de la inmormantarea parintelui Calciu – Man. Petru-Voda, 2006
- Filmare la Parastasul Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa – noiembrie 2008: – Prima parte (avi) – A doua parte (avi) – A treia parte (avi)
Un singur lucru este adevărat!
Să ştiţi că nu e o glumă relaţia noastră cu Dumnezeu, să ştiţi că toată această lume, cu toată civilizaţia ei, este un moft. Ai închis ochii şi nu mai ştii nimic de civilizaţie şi de mergerea pe Lună sau pe Marte şi aşa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevărat: relaţia noastră cu Dumnezeu, nemurirea sufletului nostru şi ceea ce ne aşteaptă dincolo de moarte, adică o moarte spirituală veşnică sau o viaţă veşnică.
Hristos este azi mai batjocorit decât oricând
Acum, când Iisus Hristos este mai batjocorit ca oricând, sub pretextul democraţiei şi al libertăţii, cele în care noi am crezut, virtuţile, faptele bune, credinţa pe care Biserica le propovăduieşte, toate sunt batjocorite. Democraţia e o ticăloşie, după cum se vede. Libertatea este o anarhie. Şi nu mă supăr aşa mult că occidentalii batjocoresc pe Dumnezeu, dar când aflu că o scriitoare româncă scrie o piesă ticăloasă, pe care o reprezintă la Iaşi, o femeie care a fost frustrată, probabil, de a fi mamă sau de a fi soţie, sau nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea şi care se răscoală împotriva lui Dumnezeu şi foloseşte cele mai urâte expresii… O ticăloşie fără margini…! O femeie care a pierdut simţul matern, simţul feminităţii, simţul responsabilităţii pentru creşterea copiilor, această femeie îl batjocoreşte pe Iisus şi propriul suflet, trimiţându-l în iad. Din nefericire, au fost actori care au jucat şi regizori care au pus în scenă această piesă la Iaşi.
Dar noi să nu ne lăsăm doborâţi nici de minciună, nici de teroare, nici de învăţături greşite, nici de erezii, nici de toate aceste contestări ale Mântuitorului.
Ne-am obişnuit cu răul
Astăzi ne-am obişnuit cu toate ereziile. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci“. Ne-am obişnuit cu răul. Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obişnuit cu răul în aşa măsură, încât nu-l mai sesizăm.
Aceasta a ajuns situaţia noastră morală, în momentul de faţă, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând îşi câştigă prezenţa în cetate prin legea murdară a societăţii. Toate societăţile contemporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiţă a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democraţie! Toate acestea, încet-încet ne-au obişnuit cu răul.
Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă aşa sau că se întâmplă aşa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credinţa noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credinţă, spun cei de azi, decât credinţa care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieţii acesteia, fără frâu!
Petre Ţuţea şi iubirea umanistă
Dincolo de toate meritele Sfântului împărat Constantin, el a făcut un lucru pe care noi astăzi îl călcăm: a tăiat erezia din rădăcină. Atât de puternică a fost această tăiere, încât după Sinod, în câteva luni de zile Arie a dispărut. Astăzi ereticii înfloresc, intră în palatele patriarhale, se duc la Sfântul Munte Athos, merg la Constantinopol şi oriunde, şi toţi îi primesc, pentru că ei vorbesc în numele unei iubiri universale, o iubire fără chip. Imi aduc aminte că Petre Ţuţea spunea:
„Când îi aud pe umaniştii aceştia vorbind despre dragostea extraordinară pe care o poartă tuturor oamenilor, zic aşa: dacă unul dintre ei ar fi fost pus într-o celulă cu trei oameni pe care zice că îi iubeşte, în trei zile i-ar fi strâns de gât!”.
Pentru că una este iubirea umanistă şi alta este iubirea lui Hristos, adică să iubeşti pe vrăjmaşul tău, să binecuvântezi pe cei care te blesteamă, să te rogi pentru cel care-ţi face rău. Aceasta e iubirea creştină. Nu este adevăr în iubirea umanistă, nu e adevăr în iubirea ecumenistă.
Păcatul este păcat
În lumea aceasta păcatul este din ce în ce mai mare, e tot mai general. In mod sistematic şi copleşitor, lumea de astăzi încearcă să spună că păcatul nu există, că totul ne este îngăduit. Moraliştii care sunt credincioşi spun: Dumnezeu, Care ne-a făcut pe toţi, ne iubeşte, căci noi suntem fiii lui Dumnezeu. Fie că suntem buni sau suntem răi, El ne iubeşte! Păcat nu există! Cei care nu sunt creştini, spun: De ce să te omori cu rugăciunea, cu postul, cu spovedania şi altele, că tot acolo mergi! Şi nu e adevărat.
În viaţa aceasta din afara Bisericii suntem atacaţi de o serie întreagă de argumente lumeşti. Nu vreau să spun că cineva anume ne agresează, ci că ne sună mereu în urechi informaţiile acestea… Ne sună în urechi până când ajungem să vorbim ca ei, să gândim ca ei! Pentru ca până la urmă să crezi că toleranţa totală faţă de păcat este bună, că Dumnezeu ne-a făcut pe toţi fiii Săi, că poţi să fii păcătos ori să fii sfânt, tot acolo mergi… Nu e adevărat! Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat chipul Său şi puterea de asemănare, adică să lucrăm pentru Dumnezeu încât să dobândim asemănarea cu El. Ne-a dat răsplătirile bune şi ne-a dat şi pedepse pentru păcatele noastre. In faţa lui Dumnezeu păcatul este păcat şi virtutea este virtute. Nu ca în faţa oamenilor.
Nimic nu poate stinge setea de apă vie
Ne speriem când vedem păcatele care se fac, persuasiunea asta continuă pe care mass-media, şcoala şi educaţia o fac copiilor şi tinerilor cum că nu există păcat, că totul e îngăduit... Acesta e un subterfugiu al diavolului, care vrea să ne convingă că el nu există. Asta este cea mai mare viclenie a lui: totul în lumea aceasta!
Nimic nu poate să stingă în om dorinţa lui de mai bine, setea de apă vie. Ca femeia aceea care nu voia să mai înseteze altădată, să nu mai vie la fântână. Aşa dorim şi noi ca să gustăm o dată, poporul să guste din apa vieţii dată de creştinism şi să nu mai înseteze, să nu mai meargă la lume, la puţuri, ca să scoată apă cu funia, ci să primească această apă o dată pentru totdeauna, să cunoască adevărul în Iisus Hristos. Acest popor este gata de cules. Dumnezeu a semănat în poporul acesta sămânţa credinţei şi a rodit, chiar dacă spicul nu este bine format şi poate să dea numai treizeci sau şaizeci de boabe. Dar datoria noastră este să ne rugăm pentru secerători, pentru cei care seceră cu secera credinţei, cei care adună cu dragoste şi nădejde.
Feţii lor frumoşi nu sunt ca ai noştri
– Părinte, există azi parcă o industrie mediatica, cărţi precum „Codul lui Da Vinci”, filme precum „Patimile lui Iisus”, documentare, toate parcă sugerează tendinţa de a face din Hristos un erou şi din procesul şi răstignirea Lui, un fel de afacere Dreyfus. Se încearcă parcă înlocuirea adevărului cu un mit. Este acest fenomen un pericol pentru credinţă şi dacă da, ce e de făcut?
– Cred că toate acestea sunt nişte lucrări sau publicaţii care caută senzaţionalul. Toate sunt demonice, asta e incontestabil. Dar sufletul omului e atras de senzaţional. Şi am văzut că în America, atunci când eram întrebat despre Piteşti, nu interesa procesul nostru sufletesc, cum a fost căderea şi ridicarea noastră. Interesa cum am fost torturaţi şi altele, lucruri care făceau un fel de pitoresc în jurul Piteştiului, înăbuşind sensul real al celor ce s-au petrecut acolo. Aceasta e firea omului superficial. Dar cei care au credinţă adâncă nu se lasă induşi în eroare.
– Da, dar provocarea este foarte mare…
– Nu e aşa de mare!
– Dar iată, se spune că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena, că urmaşii lui sunt cei ce au creat şi condus Franţa… Nu este un pericol?
– Feţii lor frumoşi nu sunt ca ai noştri!
(in: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)
Cititi si:
- Parintele Gheorghe Calciu: PITESTI DUPA PITESTI
- Parintele Calciu despre razboiul nevazut si vremurile de sfarsit
- Parintele Calciu – intre strigatul marturisitor si slava prigonitorilor neo-farisei
- AL DOILEA CUVANT CATRE TINERI – acum 30 de ani, un singur glas al Bisericii s-a ridicat impotriva daramarii bisericilor: Parintele Gheorghe Calciu
- UNDE SUNT SECERATORII? – Al optulea cuvant catre tineri al parintelui Calciu
- Cea mai grea lovitura – cea de la frati
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
- MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
- “Anchetatorii mincinosi”
- Parintele Calciu despre rugaciune
- PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
- Parintele Gheorghe Calciu despre darurile facute de Craciun:”DACA N-AI PUS DRAGOSTEA TA IN DAR, NIMIC NU ESTE!”
- Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”
- Izolare sau implicare? – Realismul parintelui Calciu
- Parintele Gh. Calciu – inedit: “ATITUDINE SI RABDARE”
- Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
- Marturia Parintelui Calciu despre IPS Bartolomeu Anania – 2006
- Parintele Gheorghe Calciu: Planul masoneriei este sa subjuge intreaga omenire si sa distruga credinta crestina
- Masoneria si familia
- MASONERIA SI ORGANIZATIILE INTERNATIONALE
- Pr. Gheorghe Calciu despre masonerie
- PR. GH. CALCIU: “Ortodoxia si ecumenismul”
- Parintele Gheorghe Calciu despre PERFIDIA ECUMENISTA
- Parintele Calciu: “Stai ca un stalp neclintit in fata satanei!”
- “SA ROSTIM RASPICAT ADEVARUL!”
- PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”
- “NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
- Autodemascarea – spovedania satanica
”Golgota Basarabiei”, film documentar despre crimele comunismului din Basarabia, se poate descarca de aici: http://dl.transfer.ro/Golgota_Basarabiei-transfer_RO-21nov-7cf12d.avi
Intradevar aceasta lume este desarta/un moft…
http://www.youtube.com/watch?v=rZ8P0HlBfwI si sf Evanghelie de astazi o spune si mai ales slujbele de parastas ne readuce aminte cel mai imp lucru din viata crestinului: moartea.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe parintele nostru drag, ca sfant a fost!
@ Ellaina:
Cu adevarat a fost! Poate n-ar strica sa ne reamintim (sau, pentru unii, sa citim pentru prima data) aceste marturii absolut EXTRAORDINARE: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/24/file-de-pateric-cu-parintele-calciu/
Daca ai dori si ai putea, sora Ellaina, ne-am bucura daca ai mai relua si marturia personala a fratiei tale despre cel ce, daca ne amintim bine, ti-a fost duhovnic…
Multumim!
Iată păstor care ne spune
Deschis şi sincer Adevărul,
-Ce-i şi răspundere şi cruce-
Cum îl rostea Mântuitorul.
Iată părinte care-n viaţă
A şi trăit cele ce-a zis,
Care-a ales crucea durerii
Ca să nu facă compromis.
Părinte ce şi-ales chinul
Martiriul şi mărturisirea
În locul slujbei tolerate
Prin compromis cu stăpânirea.
Cuvântul său merge la ţintă
Lovind în cel mai mare rău
Ce uşurel abate calea
-Prin nou- spre falsul Dumnezeu.
Cum după faptele credinţei
Făcute-n chipul umanist,
Şi sub subţirea cateheză
Defapt s’ascunde Anticrist.
Puţini păstori azi vorbesc turmei
Despre primejdia’nşelării
De paşii mici, şireţi, dar siguri
Ce merg pe căile vânzării.
Puţini sunt cei ce-şi mai pun viaţa
Pentru popor, pentru credinţă,
Şi spun pe faţă adevărul,
Când toţi vorbesc de pocăinţă.
Puţini se răstignesc ei înşişi
Si sunt cu’adevărt smeriţi
Din toţi cei care vorbesc astăzi,
Citându-ne sfinţii părinţi.
Dar faptele ne fac dovada
-Prin tot ce facem şi trăim-
Că suntem ortodocşi lăuntric
Sau doar prin ceia ce vorbim.
Când doar în vorbe stă credinţa
În turmă intră dezbinarea,
Zelul schismatic, impostura
Fariseismul şi vânzarea.
@ admin
Viata lui sfanta in Domnul Hristos si dragostea de semeni convertea inaintea oricarui cuvant rostit, se bucura cu tine si suferea cu tine, se intrista cand pacatuiai dar nu te judeca, era acolo asteptand – asa cum ne asteapta Mantuitorul pe fiecare din noi – sa vii sa iti lasi suferinta pe umarul lui, chiar daca era 12 noaptea sau 1-2 dimineata…nu conta (daca atunci terminai serviciul)… parintele iesise din timp. Simteai ca te iubeste mai mult decat propria ta familie…si o astfel de simtire nu se poate descrie in cuvinte. A fost o mare binecuvantare de la Dumnezeu si nu l-am meritat si asa cum Domnul a venit pt oile pierdute, asa si parintele a fost trimis in pribegie din mila Domnului pt noi cei pierduti in lumea confortului ucigator de suflete.
Parintele a luat cu el dincolo de mormant o frantura din inima acelora care l-au cunoscut si a lasat in urma sa un mare dor, de a incerca sa mergem pe urmele lui. Vedeti, cum cuvintele mele (desi unele incluse in cartea dspre viata parintelui la insistenta maicii Parascheva si am preferat sa ramana anonime) sunt prea sarace pt ca sunt plina de pacate si nevrednica sa-l fi cunoscut…
Sa-l odihneasca Domnul in pace impreuna cu sfintii Sai.
@ellaina
Ferice de tine ca l-ai cunoscut pe parintele. Mi-a placut caracterizarea ta succinta; te-ai concentrat asupra un singur lucru: Iubirea pentru semeni pe care o avea dansul; mie acest lucru mi se pare esential pentru noi crestinii si de o importanta vitala pentru preoti, duhovnici.
Toti oamenii au nevoie de iubire iar azi in lumea descrisa foarte bine de parintele nevoia aceasta este ca o sete. S-au racit sufletele, iubire curata, nu mai gasesti nici macar intelegere.
Extraordinara este atitudinea de asteptare despre care spui ca o avea parintele. Nu agitatie, nu cuvinte multe si mestesugite ci oferta unei iubiri in asteptare, ca o oglinda in care sa te vezi si care sa te faca sa vrei sa ajungi si tu un chip si o asemanare cu Hristos.
Fara indoiala aceasta este atitudinea pe care trebuie sa o avem noi toti, numai ca la asta se ajunge prin lucrarea asupra noastra, iubirea de semeni, exemplul propriu.
Cale lunga de strabatut…
Multumim mult pentru aceste destainuiri
@ Ellaina:
“Sa fii curajoasa!” ?