PARINTELE DIMITRIE BEJAN, PATIMITORUL († 21 septembrie 1995): “Jertfa noastra inca n-a rodit”
Parintele Dimitrie Bejan – lumina din Lumina
„Nimeni nu ascunde faclia sub obroc, ci o pune in sfesnic, ca sa lumineze tuturor celor din casa…“ Nimeni! Afara de cei fara-de-Dumnezeu, care s-au caznit zeci de ani sa ascunda sub obrocul temnitei, iar mai apoi sub cel al defaimarii si izolarii lumina curata a unui om sfintit prin suferinta si har: preotul Dimitrie Bejan…
Desi inceputul parea a-l harazi unui stralucit destin carturaresc – licentiat in Istorie si Teologie la Bucuresti, asistent al profesorului N. Popescu si discipol preferat al lui Iorga – viata avea sa-l poarte, dupa tainica iconomie a lui Dumnezeu, spre un rost cu mult mai inalt: acela de a-L afla pe El si a se curati pe sine in suferinta.
Astfel sfintit, Dumnezeu l-a binecuvantat iarasi cu harul carturariei: de aceasta data, pentru a asterne in scris – cu duhul vechilor cronicari moldoveni si cu voia buna din „Amintirile” lui Creanga- patimirile sale din lagarele Siberiei si din inchisorile romanesti. Asa s-au nascut „Oranki – amintiri din captivitate”, „Vifornita cea mare” si „Satul blestemat”, carti din care redam mai jos cateva fragmente.
Amintiri, 1975
„Afara ploua marunt, picuri storsi din ceata.
Deschid Cartea si citesc, mereu nou, cuvantul Galileanului:
Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie. Un neam se va scula impotriva altui neam si o imparatie impotriva altei imparatii. Dar toate acestea nu vor fi decat inceputul durerilor. Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omora si veti fi urati de toti paganii pentru Numele Meu. Dar cine va rabda pana la sfarsit, acela va fi mantuit…
Imi rasar vii in amintire oameni si locuri prin care am trecut. Staruie in mine, ca o bolnava aducere-aminte, zilele robiei din Tara Rasaritului: lagare, bordeie, truda de rob si, mereu treze, sperantele unor zile de asezare. Mai aproape de orele prezente, custile de beton si fier de la Interne. Jilava, cu marile incercari. Aiudul si Gherla, unde satana a cernut sufletele prin sita mongola. Canalul, pecetluit pana la a Doua Venire cu miile de cruci ale celor rastigniti si minele de plumb de la Baia Sprie, Cavnic si Valea Nistrului.
Atatia oameni care au fost si au trecut dincolo, ducand cu ei durerile noastre! Peste tot locul, cazne si incercari. Dar noi traim si ducem, in sufletele noastre, mirul de pe fruntile celor ce au murit. Inimile lor bat in inimile noastre si visurile lor de biruinta sunt visurile noastre pentru ziua de maine.
Tarziu, pecetluiesc Cartea cu un sarut smerit si privesc in pacura noptii de afara. Inteleg ca noaptea care staruie inca va trece si lumina ce va sa vina va spala pacate si va tamadui rani deschise”.
Astrakan – Siberia, 1943
„Era iarna si foame si frig de crapau pietrele; si paduchii bolnavi se plimbau in voie pe trupurile noastre slabanoage.
Mureau oamenii si nimeni nu se interesa de cel ce-a murit. Iarna era grea, aspra, geroasa si pamantul nu putea sa fie sapat; cu tarnacoape, cu lomuri, cu toate incercarile noastre, nu reuseam decat sa aschiem pamantul. Morti erau multi, pamantul inghetat si atunci stapanirea a dat ordin sanitarilor sa faca stive din morti, goi, buhosi, hidosi la infatisare, fara nume, fara numar. Sub ger au inghetat toaca, s-au mumifìcat. Toata ziua treceam pe langa stivele de morti. Noaptea, cand batea vantul prin schelete sau cand luna galbuie pata maldarele de starvuri, te cutremurai. Era ca-n proorociile lui Iezechiil: teribila imagine de apocalips!
Si-am numarat noi atunci nouasprezece mii trei sute doisprezece morti, din toate natiile Europei. Si daca a trecut un an, cei ce-au fost ca sa moara au murit, iar ceilalti, supravietuitorii, caliti la temperaturi joase si la incercari cumplite, ne-am ridicat drepti in fata Domnului si I-am multumit – mai intai pentru incercari, apoi pentru viata pe care El ne-a pastrat-o. Pe urma ne-am adus aminte de moartea acelor oameni care traisera alaturi de noi. Ne-am apropiat de mormintele lor, le-am ingradit cu garduri, la cap le-am pus cruci de mesteacan alb, in timp ce buzele noastre murmurau: «Doamne, odihneste-i cu sfìntii Tai, unde nu sunt dureri. Aliluia».
Jilava – Portul 13,1949
„Pe coridor se apropie zgomot de oameni. Se opresc la noi. Militianul descuie usa. In usa, cu mantaua uriasa, Maromet, alaturi de plutonierul Ivanica si inca zece militieni. Maromet intra in celula. Ne masoara:
– Si zi, ati facut un complot aici? Ati hotarat sa-l omorati pe tovarasul Teohari Georgescu, Ministrul de Interne? Ha! Las’ ca va arat eu voua: complot, impotriva clasei muncitoare?
– Domnule director, – indraznesc eu – nu e nici un complot aici!
– Dar ce-i? Banda de hoti! Asa-i? Ce crezi tu, ca militianul de serviciu nu v-a auzit cum puneti la cale uciderea? Si-apoi chiar aici, intre voi, sunt oameni constienti, care ne-au dat de veste despre ce ganditi voi. Da’ ce atatea explicatii? Ia iesiti incoace! Ivanica, sa le faci o lamurire politica, s-o tina minte chiar daca n-or mai trai!
Pe rand, in ordinea tabelului, trecem sa ne luam chelfaneala.
– Sa vie popa! Da-i, Ivanica, da-i sa-i rupi gura! Las’ sa-l scoata Papa de la Roma de sub bata noastra!
Ma bufneste rasul. Auzi, eu, preot ortodox, va trebui sa mananc o bataie pentru cine stie ce-a facut Papa de la Roma!
– Ce razi, ma? Ia da, Ivanica, ciomagul la mine!
Si, tinut de doi militieni de cap si de picioare, suport ciomegele lui Maromet fara sa scot un geamat. Batea ca-n fasole. Si, curios, nu simteam nici o durere. Parca altul era cel batut. Parca nu era vorba de mine!
– Ma, n-o fi murit popa? intreaba Maromet oprindu-se.
Ma ridic repede in picioare si incep sa ma scutur, sa-mi netezesc haina.
– Ma, Ivanica, asta nu-i popa, asta-i dracul!”
Satul exilatilor, Rachitoasa – Baragan, 1958
„Sunt de paza, in schimb de noapte, la castelul de apa care se face pentru nevoile domestice ale fermei: oameni, pasari si dobitoace. Stau singur, in noaptea de carbune, pe dig, intre Dunarea zburlita si Baraganul pustiu. Linistea e sparta de un zgomot de motor; ba, de mai multe motoare. Pe dig apar si se sting lumini. Masini ce curg pe dig si de pe dig coboara in sat. Masinile mici in frunte, dupa ele dube negre si, mai in urma, camioane ale Securitatii cu unitati militare. Din camioanele militare se dau jos soldati cu armele la umar si inconjoara in lant satul. Ordinele s-au dat in soapta. La scurt timp, se-aprind luminile. La toate ferestrele-i lumina. Securitatea a patruns in case, la miez de noapte. Parca la o comanda, toate casutele si-au deschis usile si cu mintea inteleg ce se petrece acolo: arestare, perchezitie, pumni si injuraturi. Apoi, fara zgomot, omul cu traista pe umeri este imbrancit in duba.
Eu, intre toti, ma gasesc in afara incercuirii. Am timp sa ma gandesc. Ce-i de facut? Sa plec?… Incotro? Profìtand de aceasta noapte intunecoasa, oriunde as porni, pana la ziua bat 20 de kilometri. La ziua prind un tren. Incotro? La parintii mei, in nordul Moldovei? Si cat pot ramane acolo? Pare-se ca in Bucuresti te poti ascunde mai usor. Si cat poti ramane acolo? O luna, doua. Cand te prinde, ce se intampla cu rudele sau prietenii care te-au adapostit? Merg si ei la puscarie. Iar Dunarea, in aceasta noapte, nu duce pe valuri nici un vapor. Si, daca ar duce, cum sa ajung pana la el? Iar cei de pe vapor, ce fel de oameni s-ar dovedi? Cine risca viata lui, libertatea lui, pentru un puscarias?
Si-atunci, Doamne, ce sa fac? Sa ma plec in fata destinului? Ai Tu inca nevoie de mine? Si daca-ti sunt necesar, invata-ma ce sa fac! Senin, linistit, ma inchin cu fruntea pana la pamant, sarutand praful de pe dig. Doamne, faca-se voia Ta! Al Tau sunt, Tie ma predau. Amin!
Dinspre sat vine lin o masina mica, vine spre dig. Inteleg ce vrea. Ma ridic in picioare si astept. Din masina coboara repede patru insi. Primul ajuns pe dig indreapta pistolul spre mine:
– Da.
– Treci repede la masina!
Imi arunc inca o data ochii – roata – peste Dunare si paduri, peste sat, spre cerul negru. Nici o geana de nadejde. Nici o stea pe drumul suferintei. Steaua Betleemului lumineaza acolo departe, spre sud, catre cetatea Marelui Imparat. Pana ce se va lumina de ziua, pana ce va aparea luceafarul zorilor, va fi domnia intunericului”.
In “libertate”
„Povestirile mele ar trebui sa cuprinda inca sase ani de puscarie. Pana la data de 1 septembrie 1964. Dar sunt atat de grele faptele, atat de urata viata aceasta prin penitenciarele romanesti, incat caut sa le evit. Nimeni nu va da crezamant celor ce s-au petrecut la Aiud si-n alte parti.
Dar jertfa noastra inca n-a rodit! Am ajuns batran si-mi dau seama ca pacatele neamului inca n-au fost total platite. O cetate se mantuieste daca are cel putin zece drepti intre zidurile ei. Dar pentru un neam intreg, cati drepti ne trebuie? Cine poate sa socoteasca?…”
Parintele Dimitrie, impreuna-vorbitorul cu Dumnezeu
In loc de epilog…
„Si Moise vorbea cu Dumnezeu fata catre fata…”
Si mie mi s-a intamplat – sa nu-mi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului! – sa stau de vorba cu Dumnezeu. Mi s-a intamplat si m-am speriat. Mi s-a intamplat sa stau de vorba cu Dumnezeu si sa primesc raspuns numai noaptea, cand eram singur. O trimit pe nepoata mea la culcare si raman o ora… Apoi vin sa ma culc aici, ca este mai mult aer. Am stat destul de des de vorba cu Dumnezeu. Dar dupa aceea ma tem, parinte! Asa ma tem si cad in genunchi cu capul la pamant. Si-i cer iertare ca am indraznit sa-i pun problema direct. Ca si cum ar fi o ispitire a lui Dumnezeu. Dar dupa aceea, dupa ce-mi revars parerea de rau, simt o bucurie interioara! Simt o bucurie care nu stiu de unde vine si cat tine! Si de cate ori am simtit lumina!...”
Material realizat de Obstea Manastirii Diaconesti
pentru revista “Familia ortodoxa”, nr. 9 (32)/ 2011
Cititi si:
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC IN INCHISORILE COMUNISTE – marturii inedite despre sfintenia celui care a facut din temnita, manastire
- O eroina discreta a rugaciunii si a daruirii: LUCIA POPSOR (†13 iulie 2010) sau DESPRE JERTFELNICIA CARE NE FACE LIBERI
- 26 iulie – ziua in care s-a nascut in cer unul din cei mai mari sfinti ai inchisorilor: COSTACHE OPRISAN: “Niciodata n-a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a facut. Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea de iertare si dragoste”
- TESTAMENTUL SFANTULUI MARTIR VALERIU, OMUL IN CARE VIA HRISTOS: Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul! Duceti Duhul mai departe!
- FERICITUL CUVIOS SI MARTIR DANIIL (SANDU TUDOR) – biruinta slabiciunii si tragismul indumnezeirii
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT, PATIMITORUL FERICIT CA A URMAT LUI HRISTOS PE GOLGOTA
- Marturiile zguduitoare ale Monicai Pillat despre tatal ei, Dinu Pillat, despre credinta, suferinta, iubire si minunile din viata lor
- Parintele Gherasim Iscu –Sfantul inchisorilor care a murit in noaptea de Craciun, impreuna cu tortionarul sau pocait
- Parintele Marcu de la Sihastria – 11 ani de la trecerea la viata cea vesnica (28 februarie)
- Pomenirea unui preot martir, icoana de slujire desavarsita: PR. CONSTANTIN SARBU
- Pomenirea Fericitului marturisitor Ilie Lacatusu: “Cu adevarat avea darul smereniei”
- Taina Mucenicului Mircea Vulcanescu – icoana unui alt Iov al Romaniei secolului al XX-lea
- IMNURIVII PENTRU CRUCEA PURTATA
- Virgil Maxim despre binecuvantarea suferintei si lupta neincetata cu ispitele
- CE CREDINTA, CE OAMENI, CE PARINTI… Din amintirile lui Virgil Maxim de dupa eliberare. “Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare. Voi sa cereti sa va dea indurare”
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Pilda de pateric din inchisoarea de la Targsor: SE POATE SA DANTUIESTI PE SUFERINTA TA?
- “Plangeti cu cei ce plang!” (II) – COLINDELE “OSANDITILOR”
- “Plangeti cu cei ce plang!” (III) – COLINDELE “OSANDITILOR”
- Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
Foarte frumos, multumim. Citindu-i cartile presarate cu umor chiar in cele mai cumplite momente, il simti asa aproape pe parintele.
Roaga-te parinte Dimitrie si pentru noi pacatosii.
Foarte frumos, intr-adevar, multumim.
Parintele Bejan a fost intr-adevar un munte de credinta.
Viata lui este un model pentru toti, o viata traita in Hristos.
Parinte Dimitrie, roaga-te pentru noi pacatosii, la Tronul Preasfintei Treimi.
Adevarata credinta si ce pacatosi suntem noi! Doamne, lumineaza-ne mintea ca sa te urmam pe Tine!