PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): “UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca stam inaintea lui Dumnezeu. SA TRAIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”

2-10-2015 Sublinieri

Gavril Miholca

Arhim. Andrei Coroian:

Douăzeci și șapte de ani de la mutarea la cele cerești a ieromonahului Gavriil de la Nicula

(10 aprilie 1943 – †1 oct. 1988)

Mănăstirea Nicula este o străveche vatră a monahismului ortodox românesc, cu începuturi cunoscute din sec. al XIV-lea, prima atestare documentară scrisă datând din anul 1552. Dacă ea a devenit o mănăstire cu renume în peisajul monahismului românesc, aceasta se datorează în primul rând renumitei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul – Odighitria (Îndrumătoarea), pictată la anul 1681 de către preotul Luca din Iclod. Dar fără îndoială că, în afara pustnicului Nicolae, întemeietorul primei sihăstrii din acest loc, care a dat nume mănăstirii, satului şi pădurii ce străjuieşte poiana mănăstirii, au existat aici şi alţi părinţi monahi şi duhovnici îmbunătăţiţi. Ei au rămas în anonimatul acoperit de negura timpului şi a uitării, însă unul dintre cei cunoscuţi este părintele Ieromonah Gavril Miholca (1943-1988).

Timp de peste o sută de ani, Mănăstirea Nicula a fost administrată de către Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. După revenirea ei în sânul Bisericii Mame în anul 1948, stareţii şi vieţuitorii mănăstirii au depus mari eforturi pentru reînvierea duhului luminos si binefăcător al monahismului ortodox. Erau vremuri foarte grele. Tocmai se instalase la cârmuirea ţării regimul comunist-ateu, potrivnic credinţei creştine în general şi trăirii monahale în special. Unul dintre cei mai vrednici stareţi ai mănăstirii în această perioadă a fost arhimandritul Cleopa Nanu (1969-1991), care timp de douăzeci şi doi de ani a condus cu multă râvnă, pricepere şi înţelepciune destinele ei. Pe lângă deosebitele realizări gospodăreşti, între nu mai puţin merituoasele realizări duhovniceşti ale sale, se numără şi aducerea la mănăstirea Nicula a părintelui Gavril Miholca.

Părintele Gavril s-a născut la 10 aprilie 1943, în localitatea Groşii Ţibleşului, judeţul Maramureş, într-o familie cu mulţi copii. Din fragedă vârstă s-a arătat cu o mare credinţă în Dumnezeu, o nepotolită dragoste de rugăciune şi o profundă evlavie faţă de Biserică şi de cele sfinte. A făcut clasele primare acasă, iar de la vârsta de 9 ani a fost slugă la o familie mai înstărită. Din anul 1961 până în anul 1968, excluzând serviciul militar, a lucrat pe şantier în Târgul-Lăpuş. Atât în copilărie, cât şi în adolescenţă şi tinereţe, era cunoscut şi apreciat ca un om deosebit, ca un ales al lui Dumnezeu.

06Senin, paşnic, curat la suflet şi la trup, hotărât, harnic, bucuros şi gata oricând de a ajuta pe cine avea nevoie, nu a fost niciodată auzit vorbind de rău pe cineva, glumind, râzând, preocupat de lucruri şi discuţii trecătoare specifice vârstei tinereşti. Fire tăcută şi meditativă, evlavios şi rugător, a fost remarcat de Înaltpreasfinţitul Iustinian Chira, Episcopul de astăzi al Maramureşului, pe atunci stareţ al Mănăstirii Rohia, şi de părintele Cleopa Nanu, pe atunci preot paroh în localitatea Baba, din apropierea oraşului Târgu-Lăpuş. La îndemnul celor doi s-a înscris la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit la 26 iunie 1971, cu nota 10, ca sef de promoţie. În timpul celor trei ani de studii, asemeni Sfinţilor Grigorie Teologul şi Vasile cel Mare oarecând, nu a ieşit din incinta Mănăstirii, neavând alte preocupări decât pe cele ale studiului si rugăciunii.

Înţeleptul Arhiepiscop Teofil al Clujului, apreciind râvna, cunoştinţele şi sfinţenia vieţii sale, după absolvire, timp de 6 luni, a încercat să-l păstreze ca diacon şi secretar al său. Nu a reuşit. În marea sa dorinţă de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, părintele Gavril a fost hirotonit în acelaşi an preot-celib (necăsătorit) şi trimis, la cererea sa, în cea mai grea parohie existentă în întinsa (pe atunci) Arhiepiscopie a Clujului, satul Cubleşul Someşan, judeţul Cluj. Mai înainte a fost, o scurtă vreme, eclesiarh la Catedrala Arhiepiscopală din Cluj.

Părintele a slujit în această parohie vreme de cincisprezece ani, până în 1986, când s-a pensionat pe motiv de boală şi s-a retras la Mănăstirea Nicula. Rezultatele lucrării sale pastorale, misionare şi duhovniceşti sunt de-a dreptul extraordinare. În satul Cubleşul Someşan, în toamna anului 1971, când părintele a mers acolo, starea duhovnicească şi morală a parohiei era dezastruoasă: biserica ruinată, casa parohială inexistentă, credincioşii trecuţi peste cincizeci la sută la diferite secte, iar ceilalţi decăzuţi moral în cumplite patimi, în special cea a beţiei. Timp de cincisprezece ani părintele a muncit cu o râvnă apostolică în această localitate, dărâmând şi zidind, atât duhovniceşte cât şi material. Dărâmând necredinţa, reaua credinţă, ura, cearta, duşmănia, hulele, înjurăturile, beţiile şi curviile, şi zidind virtuţile, credinţa şi iubirea de Hristos, viaţa curată, faptele bune, rugăciunea, postul, milostenia şi alte sfinte virtuţi şi fapte bune, pe care le sădea în sufletele oamenilor. Nopţile le petrecea mai mult rugându-se, iar zilele, de dimineaţa până seara, le petrecea printre beţivi şi sectari, cu Sfânta Scriptură în mâini, din ale cărei pagini cita cu o precizie uimitoare. Cu viaţa sa sfântă, cu neclintita sa credinţă şi profundele sale cunoştinţe teologice, scripturistice, patristice, apologetice şi doctrinare, după ore în şir de discuţii, biruia, convertind pe cei mai înverşunaţi sectari din rătăcirea lor sau pe împătimiţii beţivi să renunţe la patimile şi păcatele lor. În câţiva ani, cu ajutorul Mântuitorului Hristos, a schimbat faţa acestui modest sat. Cei mai cunoscuţi păcătoşi şi pătimaşi au devenit cei mai râvnitori şi devotaţi credincioşi ai Bisericii, iar cei care altădată huleau în rătăcirea lor sfinţenia tradiţiei şi evlaviei ortodoxe, acum se închinau Sfintei Cruci şi sfintelor icoane. Preaslăveau pe Preacurata Fecioară Maria, se rugau sfinţilor, se spovedeau şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine, purtând grijă alături de părintele de bunul mers al parohiei, de reparaţia bisericii şi construirea casei parohiale.

Pentru bunătatea şi corectitudinea sa, însă mai ales pentru felul cu totul nepătimaş de a vorbi şi a lucra în ogorul sufletelor omeneşti, părintele ajunsese să fie iubit chiar şi de duşmanii credinţei creştine, de activiştii de partid şi de ofiţerii de securitate. La scaunul său de spovedanie veneau credincioşi din toată ţara, pentru sfaturi duhovniceşti, rugăciuni de alinare şi de tămăduire a multelor boli şi suferinţe. A fost mult iubit ca părinte duhovnicesc de credincioşii care-l cercetau, pentru că în prezenţa lui sufletele se schimbau. Iradia lumină, pace şi adevăr, dintr-o viaţă aprinsă de credinţă şi iubire şi luminată de fapte bune şi rugăciune. Îşi repeta mereu versetul:

Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I In 4,16).

Iubea mai ales copiii şi tinerii. Mereu cu buzunarele pline de iconiţe şi dulciuri, îi căuta şi-i învăţa cu multă iubire părintească sfânta credinţă şi cum să se poarte curat, onest, cinstit, ca buni creştini iubitori de Dumnezeu şi iubitori de oameni. Era iubit ca preot şi duhovnic – parcă contrazicând afirmaţia Scripturii „nici un proroc nu este bine primit în patria sa” (Lc. 4, 24) – şi căutat pentru rugăciune şi sfat şi de consătenii săi. Astăzi, din această localitate (Groşii Ţibleşului), datorită vieţii sfinte şi rugăciunilor părintelui, sunt mulţi monahi şi monahii aprinşi de focul iubirii Mirelui ceresc, care vieţuiesc în sfintele mănăstiri Nicula, Râmeţ, Rohiţa, Floreşti, Piata-Fântânele şi la Ierusalim.

parintele_gvril_miholcaS-a dăruit cu totul slujirii oamenilor – jertfea totul acestei slujiri, nu păstra nimic pentru sine. Nu ştia de compromisuri, nu era complexat în prezenţa nimănui, fiecăruia la măsura şi capacitatea lui îi arăta calea spre îndreptare şi mântuire.

Viaţa mea e Hristos, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine

şi alte afirmaţii de acest fel erau cuvintele sale preferate. Se raporta întotdeauna întâi la Dumnezeu şi, prin El, la oameni şi la restul creaţiei, iar ceea ce l-a caracterizat a fost întotdeauna rugăciunea. Modul cum slujea sfintele slujbe, cu o profundă evlavie şi frică de Dumnezeu, cu bucurie şi cu lacrimi, mai ales la Sfânta Liturghie, era asemenea sfinţilor despre care citim în Paterice şi Sinaxare, lăsând o imagine şi o stare de neuitat pentru cei care participau la ele. Puterea rugăciunilor sale era recunoscută. Un credincios, dacă îl asculta, postea şi se ruga, prin rugăciunile părintelui se vindeca de orice boală, sufletească sau trupească. Desigur, pe lângă renumele de mare duhovnic căutat de credincioşi din toată ţara, pentru felul cum descoperea păcatele sau bolile în sufletele oamenilor a fost acuzat de magie şi vrăjitorie.

Minunile si tămăduirile făcute de Dumnezeu prin părintele Gavril sunt multe şi despre aceste mărturii va apărea la vremea potrivită o carte. Aş aminti doar despre o femeie din Timişoara, vindecată de cancer, pe care am cunoscut-o personal, aici la Mănăstirea Nicula în anul 1996. Dar cea mai mare minune este însăşi viaţa părintelui care timp de cincisprezece ani a purtat aceeaşi necruţătoare boală de cancer, cu bucurie şi mulţumire, fără a se plânge sau a cârti vreodată. La început s-a rugat lui Dumnezeu pentru a fi vindecat, dar Atotputernicul plănuise ca viaţa sa să fie încununată cu mucenicia suferinţei. De trei ori a fost în moarte clinică, medicii afirmând cu zece ani înainte de a se muta la cele veşnice că „este imposibil să mai traiască”. Minunea este desigur că a trăit încă zece ani, dar uimitor este faptul că purtând o boală atât de grea, slujea, se ruga şi primea credincioşi pentru mângâiere, alinare şi vindecare. La rugăciune stătea neclintit ca o lumânare aprinsă, care se mistuia arzând de iubire de oameni şi de Dumnezeu. În ultimii ani de viaţă, foarte slăbit, gusta doar puţină apă, sufletul şi trupul lui mulţumindu-se doar cu rugăciunea şi Sfânta Împărtăşanie. Pierduse simţul mirosului şi al gustului şi avea doar o singură preocupare: întâlnirea cu Stăpânul şi Mirele Hristos.

Când nu a mai putut vorbi îi sfătuia pe oameni arătând cu degetul în Sfânta Scriptură, pasajele sau versetele pe care să le citească. La Mănăstirea Nicula va petrece ultimii trei ani de viaţă, din iulie 1985 până în 1 octombrie 1988, când sufletul său curăţit de orice patimă şi lămurit în focul suferinţei, se va înălţa la Domnul. Obştea l-a primit cu mult drag şi l-a preţuit. A fost călugărit la 9 mai 1986, iar după doi ani s-a mutat la cer, de Praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Avea doar patruzeci şi cinci de ani.

Părintele Gavril a fost un mare misionar al veacului trecut, un preot-călugăr cu viaţă sfântă, un predicator neobosit şi plin de har al Cuvântului lui Dumnezeu. Predica cu multă convingere şi putere. Predicile sale erau bine documentate şi pregătite, bine spuse şi cu mare efect asupra ascultătorilor. Toate cuvintele pe care le predica, întâi le aplica în viaţa sa personală, de aceea Sfințirea crucii de mormânt a părintelui Gavril Miholca2credincioşii din Cubleşul Someşan, din Nicula şi din alte localităţi îl poartă în memorie şi-l cinstesc ca pe un sfânt. La mormântul lui arde mereu o candelă şi lumânări, mereu este împodobit cu flori, iar cei ce-l cercetează rugându-se simt un tainic fior al sfinţeniei, precum la Avva Arsenie la Prislop sau la Avva Cleopa şi ceilalţi cuvioşi din tainicul cimitir al Sihăstriei. Lângă Avva Gavril de la Nicula, alături de Stareţul său, Cleopa Nanu, şi de alţi monahi, odihnesc şi poetul Ioan Alexandru, profesorul şi scriitorul Vasile Avram, profesorul şi omul de cultură Ioan Apostol Popescu.

Cuvintele şi sfaturile părintelui Gavril sunt păstrate şi astăzi de credincioşii care l-au cunoscut, ca nişte mărgăritare de mare preţ. Iată câteva:

Doamne, ajută să-mi port crucea, cum mi-a rânduit-o Dumnezeu.

O mie de ani de aş trăi în boală, n-aş putea să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila ce a avut-o spre mine.”

„Mai bine să stau o mie de ani pe patul de suferinţă, decât să stau o clipă cum nu se cuvine în faţa Lui.”

„Daca ai pierdut sfinţenia, ţi-a luat satan aerul mântuirii.”

Dacă iadul s-ar deschide şi ar fi văzut aşa cum este, toţii păcătoşii s-ar pocăi, dar cei ce sunt pe calea pierzării (ereticii şi sectarii), daca li s-ar cere să se unească într-o singură comunitate, nici în faţa iadului nu ar face-o.

Omul fără sfinţenie şi lucruri sfinte este un om mort.”

În cer există tămâie, cădelniţă şi altar (Apocalipsa 8, 3-4). Cine nu are altar pe pământ nu va ajunge nici în cer.

De multe ori se ruga cu milă pentru cei ce rătăceau, cerând de la Dumnezeu să-i dea lui suferinţa pentru păcatele lor.

Despre frica de Dumnezeu spunea:

Ştii tu înaintea Cui stăm?! Aminteşte-ţi mereu acest adevăr că stăm înaintea lui Dumnezeu.”

Te gândeşti tu cu cine mă voi întâlni?! Nu cu un şef de stat, ci cu Cel înaintea Căruia se cutremură puterile cereşti!

Calea adevărului am ales şi cuvintele tale nu le-am uitat” (Ps. 118)

sunt cuvintele care a cerut să-i fie scrise pe uşa mormântului.

Părintele Gavril rămâne o figură luminoasă, aprinsă de focul credinţei şi al iubirii dumnezeieşti, care a luminat, a curăţit, a vindecat şi a îndrumat multe suflete pe calea mântuirii, iar sfaturile şi harul său continuă să lucreze. Toţi cei care l-au cunoscut cred fără îndoială că va veni o zi când el va fi cinstit în mod oficial ca sfânt. Aceeaşi credinţă o are şi autorul acestor rânduri, mulţumind celor care i-au oferit de-a lungul vremii mărturii şi informaţii despre viaţa şi sfinţenia Avvei Gavril de la Nicula. Între ei se numără şi doi mari duhovnici ai ţării noastre, părintele Serafim de la Rohia (acum trecut la cele veșnice) şi părintele Ioan Cojan de la Alba, unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai acestui mare rugător şi duhovnic al Bisericii noastre.

Arhim. Andrei Coroian

***

31-Parintele Gvril Miholca

Extras din: Parintele Gavril Miholca de la Nicula

Parintele Ioan Cojanu:

Parintele Gavril ne spunea adesea sa constientizam prezenta lui Dumnezeu. Prezenta Lui, spunea Parintele, este cea care ne schimba in modul cel mai firesc viata. Nu numai in minte, ci in inima si preocuparile noastre. “Sa traim prezenta lui Dumnezeu”, spunea Parintele. “Trebuie sa incepem cu putinul”. Si ne trimitea la textul Scripturii in care Moise relata intalnirea lui Iacob cu Dumnezeu, de la inceputul calatoriei lui care, de altfel, se va incheia primind la sfarsit binecuvantarea lui Dumnezeu de a-L reprezenta, de a deveni el insusi un dumnezeu in casa sa, inaintea fratelui sau, in lumea de atunci. Semnul ca Iacob a simtit, a trait prezenta lui Dumnezeu, a fost acela ca atunci cand s-a ridicat, a exclamat cu cuvintele: “infricosator este locul acesta si eu n-am stiut”. Primul semn este acela ca a simtit prezenta lui Dumnezeu infricosatoare. Apoi, trebuie sa marcam prezenta lui Dumnezeu intre noi. Si zicea Parintele: “Iata ce a facut Iacob: piatra pe care a avut-o la capatai, a asezat-o in forma de altar si a turnat untdelemn, a adus jertfa”. Spunea Parintele: “unde nu este altar si jertfa, nu dovedim prezenta lui Dumnezeu”.

Al doilea gand e acela pe care Parintele il spunea adeseori in predicile sale. Tot intr-o intalnire, de data aceasta a lui Iosua, ucenicul lui Moise, pe campul de batalie, tot cu un inger care nu era altceva decat prezenta lui Dumnezeu, pentru ca era trimisul Lui. Daca Parintele ar fi aici cred ca in statutul ce l-a capatat de la Dumnezeu, prin destinul pe care i l-a pus, ce ne-ar spune? Exact ce a spus arhanghelul lui Dumnezeu cand Iosua il intreaba: „ce porunceste Domnul stapanului sau?”. Si iata ce spune parintele: moise-da-ti-jos-incaltamintea“Pentru a intelege prezenta lui Dumnezeu, pentru a ramane Dumnezeu cu noi, mai e nevoie de ceva, poate primul lucru – “dezleaga-ti cureaua incaltamintelor ca locul pe care-l calci este sfant”. Era tot o porunca infricosatoare. Ce vrea sa spuna prin aceasta? Incaltamintele care ne tin, legatura cu lumea de care nu putem sa ne dezlipim, adica, dupa cum zicea Parintele, cele mai mici pacate. Pentru ca sa simtim prezenta lui Dumnezeu, sa respectam sfintenia locului, trebuie sa ne eliberam de cele mai nevinovate atingeri ale lumii. Pentru ca numai asa Il putem simti, Il putem intelege si Il putem retine pe Dumnezeu in viata noastra.

Sa dea Bunul Dumnezeu ca prezenta in numar asa de frumos aici sa dovedeasca de-a lungul veacurilor roadele cuvintelor Parintelui, acelea pe care le pastram in inima si pe care cu drag incercam sa le impartasim si altora. Amin.”

Parintele Gavril Miholca

Parintele Andrei Coroian:

“Eu, de cate ori recitesc pe scurt – mi-am facut o sinteza din viata si faptele Parintelui Gavril – ma cutremur si ma uimesc, parca as citi o sinteza a vietii Sfantului Vasile cel Mare. Asa este viata Parintelui Gavril: desavarsita in fapta si in cuvant. De aceea are atat de mare efect. Noi ne straduim, dupa putinul nostru, sa scoatem in evidenta faptele si invataturile acestui mare parinte al veacului XX si, treptat, prin el, sa lucreze si in noi cei de astazi si care vor fi dupa noi, credinta adevarata in Dumnezeu…

Parintele Gavril parca sintetizeaza in el toata credinta si evlavia poporului roman. Fara altar, fara credinta, fara jertfa, fara viata curata jertfita lui Dumnezeu – aceasta e sinteza vietii crestine a poporului roman! – nimic nu se poate. Si aceasta a facut-o de si-a uscat trupul. Erau sfinte moaste inca din viata. Asa a fost Parintele Gavril si asa s-a prezentat lui Dumnezeu. Acesta-i singurul mod de a ajunge la Dumnezeu in toate vremurile si in toate locurile. Amin. ”

Imag049Imag042Nicula1oct_2010 Preoti 6

Vedeti si:


Categorii

Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Andrei Coroian

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): “UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca stam inaintea lui Dumnezeu. SA TRAIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”

  1. Dragii mei,

    Acest lucru, sa traiesti Prezenta lui Dumnezeu, este de fapt a trai in Duh si in Adevar ! Acest lucru nu se poate infaptui decit prin Dragoste ! Sa te lepezi de tine insuti pentru a ierta sincer, sa te jertfesti din Dragoste pentru semeni, sa imbratisezi cu Dragostea ta fiecare suflet, pe care-l intilnesti sau pe care nu-l intilnesti ! Sa iubesti viata din toata faptura lui Dumnezeu !!!!!! Sa te comporti ca si cum Hristos este Viu si Prezent ! Prin Mila lui Dumnezeu vei ajunge sa-L simti pe Hristos ca intr-adevar El este Viu si Prezent ! Astfel Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel Viu va lucra in inima ta si o va elibera de legaturile mortii, de patimi.
    Adevarul este ca nu noi biruim patimile din inima noastra ci Hristos le biruie ! Noi trebuie doar sa traim in Duh si in Adevar ! Adica sa traim Prezenta Vie a lui Dumnezeu !!!!!!

    Acesta este si indemnul marelui nostru duhovnic trecut la Domnul, parintele Arsenie Papacioc ! Parintele spunea ca sa fii prezent ! De fapt indemnul era ca sa traiesti Prezenta Vie a lui Dumnezeu !!!!!!

    Dumnezeu da vietii noastre un sens, o directie, un scop, o valoare si o finalitate exceptionale : intoarcerea omului cu inima la starea de Desavirsire in care Ne-a creat Dumnezeu ! Intoarcerea cu inima la Dumnezeu ! Acesta este de fapt motivul pentru care Dumnezeu Ne-a dat aceasta viata ! El Ne-a dat-o ca fiind unica noastra sansa de a ne curati inima de moarte si a ne intoarce la Dumnezeu !
    DOAMNE AJUTA !!!!!!

    Mircea

  2. De fapt, absolut tot ceea ce ni se intimpla, este Incercarea Domnului Iisus Hristos de a ne da Raiul ! Este Incercarea Lui de a intra in inimile noastre. Dar Dumnezeu cum incearca ?! El, cu intelepciunea Lui, ne trece prin diferite situatii, intimplari, imprejurari care sunt de fapt sansa noastra de a redescoperi in inimile noastre Bunatatea, Iertarea, Ingaduinta pentru neputintele aproapelui (facerea de rau este o neputinta, dragii mei), Intelegerea, Rabdarea, Impacarea, adevarata Dragoste care biruie moartea !

    Daca mie imi face cineva un rau oarecare, asta s-a intimplat pentru ca Dumnezeu a ingadduit ! El imi da sansa ca eu sa iert, El imi da sansa ca eu sa tin Dragostea mea vie, El imi da sansa de a iubi sufletul Acela, de a intelege ca nu trebuie sa-l judec, de a intelege ca Dumnezeu a ingaduit ca asta sa mi se intimple !
    Tot ceea ce ni se intimpla este de fapt Incercarea Dragostei noastre de a birui moartea ! Este Incercarea dragostei noastre de a se desavirsi, iar prin Desavirsirea Ei sa devina Dumnezeu inimile noastre !
    Dumnezeu este Porunca sau Dragoste ?! Pai lucrurile stau in felul urmator: daca primesti in inima ta pe Dragostea adevarata care biruie moartea, care-I vesnic Vie, atunci Aceasta este cea mai Puternica Porunca !!! Este Porunca care te va duce Rai ! Este Dumnezeu !!!!!!!

    Dragostea in Adevar biruie moartea ! Pentru ca aceasta Dragoste este Dumnezeu !!!

    DOAMNE AJUTA !

    mircea

    ps-credincisii adevarati, nefatarnici, vor intelege ca nu este alta cale de a ramine alaturi de Hristos, decit a lupta pentru a zadarnici lucrarea puterilor intunericului

    Mircea

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate