Parintele Rafail Noica despre sensul Ortodoxiei. IN CAUTAREA DUMNEZEULUI PIERDUT

15-12-2009 Sublinieri

p

“Ortodoxia nu este altceva, in esenta ei, decat asa cum l-a gandit Dumnezeu pe om dintru inceput”.

ASCULTA SI DESCARCA DE AICI:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

De cand omul s-a despartit de Dumnezeu, in Rai – imi vine sa zic: de cand “a divortat” de Facatorul lui – omul deci, ramanand fara de Dumnezeu – nu a incetat sa isi caute Dumnezeul pierdut si sa isi caute adevarata sa fiinta pe care nu si-o inchegase inca. Fiindca Adam, ca sa devina ce trebuia sa devina, ar fi trebuit sa urmeze o cale pe care Dumnezeu, Facatorul, avea sa i-o dezvaluie.

Dumnezeu a inceput intr-un fel paradoxal, cu o porunca ce parea sa fie restrictiva: “…iar din acel pom sa nu mananci, pentru ca atunci cand vei manca, vei muri!” Restrictiva nu este, fiindca a manca spre a muri nu e o implinire; dar restrictiva in sensul de a nu manca; fiindca zic Parintii ca Adam nu s-ar fi oprit acolo, ci din aproape in aproape s-ar fi dus acolo unde dorea sa ajunga, unde era vocatia lui, destinul lui, adica sa i se deschida ochii si sa devina ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, si mult mai multe. Dar iata ca sarpele l-a inselat.

arca1Vin tot felul de evenimente care duc la un prim sfarsit al lumii: Potopul lui Noe. Dar nu s-a sfarsit lumea, fiindca Dumnezeu a mai gasit in vremea aceea pe cineva cu care putea sa aiba un dialog, Noe, si prin Noe a salvat omenirea si restul zidirii de la pierzania totala.

Dupa Potop vedeti in Scripturi cum omul se salbaticise total de la Dumnezeu. Cititi in primele Carti, si in Cartea Judecatorilor, in ce hal de salbaticie ajunsese omul. Dar nu avem nevoie sa citim in nici o Carte a Scripturii ca sa vedem imprejurul nostru, astazi, in ce hal de salbaticie am ajuns. Dar sa luam treapta cu treapta, toata secventa istorica.

In starea de dupa despartirea aceasta din prima perioada a istoriei pamantului – Potopul, incheierea acelei primi lumi – omul a ramas despartit de Dumnezeu, invitregit de soarta lui si de destinul lui. Dar omul ramane ce l-a numit Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu si asemanarea (potential asemanare, dar chipul nu s-a distrus in om). Si-acest chip striga catre ale sale; daca vreti, in termeni politici moderni, “isi cauta drepturile“. Acest chip al lui Dumnezeu isi cauta originea si destinul. Si omul, de-a lungul istoriei, cauta pe Dumnezeul lui si isi cauta tinta lui.

Rezultatul acestei cautari este puzderia de religii care acopera intregul pamant, de la cele mai primitive, cele mai vadit dracesti, pana la cele mai subtiri, toate care contin pe de-o parte un adanc de intelepciune, care reprezinta pe om ca “chip al lui Dumnezeu” ce-si cauta originea si destinul, si pe de alta tot felul de devieri care reprezinta inraurirea duhurilor necurate, fiecare dintre ele care cauta sa-si afirme divinitatea proprie si cauta sa subjuge pe om poftelor acelor duhuri.

Amintiti-va ca unul din Psalmi zice ca Toti dumnezeii neamurilor sunt draci“, adica duhuri necurate; si tot omul cauta pe Dumnezeul adevarat, si tot omul in cautarea lui rataceste pe undeva, fiindca duhurile rele sunt mai puternice, mai viclene, mai intelepte si mai capabile decat bietul om, care alaltaieri sau rasalaltaieri s-a trezit din vecinica lui nefiinta, si astazi vietuieste pe pamant: de trei ani, de douazeci de ani, de saizeci de ani – dar ce sunt saizeci de ani de cunoastere a vietii in fata a ceea ce este Viata, adica Dumnezeul cel Vecinic? Si asa, toate religiile reprezinta un adevar, si toate sunt o deviere de la acel Adevar pe care il cauta omul.

In aceasta tanjire si – hai sa zicem – nevointa a omului, Dumnezeu il intampina, in masura in care omul este “accesibil” lui Dumnezeu, daca gaseste Dumnezeu pe cineva cu care “poate vorbi“. Ca, in general, Dumnezeu “nu are cu cine vorbi” in lumea noastra. Toti ne-am departat, toti ratacim, toti, zice si Sfantul Pavel, cauta ale sale, si nu ale lui Dumnezeu.

Ei, Dumnezeu gaseste un Noe, mai tarziu gaseste pe Avraam. In generatiHigh Priest Melchizedeka aceea gaseste doua suflete, pe Melchisedec – enigma aceasta de om, care preinchipuie cinul preotesc unde avea sa vina Hristos, Mesia, Mantuitorul – si pe Avraam. Pe Melchisedec il lasam de-o parte din discutia noastra; el nu are mostenire in istoria aceasta, el arata altceva, altceva-ul pe care toti il cautam, adica vecinicia.

In Avraam afla Dumnezeu un om in care gaseste un ecou si din care poate sa scoata un neam ales, adica un neam unde din cand in cand Dumnezeu gaseste pe cate unul: ii numim Proroci, adica oameni induhovniciti care au putut sa prinda ceva din Duhul lui Dumnezeu, fiecare in masura lui, in masura experientei lui, format (sau deformat intr-o masura) si de cultura duhovniceasca in care era el in momentul acela, dar si de capacitatea lui de a primi insuflare de la Duhul cel adevarat al lui Dumnezeu.

Si Dumnezeu gaseste oameni apropiati Lui, incepand cu Avraam si cei doi fii (adica fiul si nepotul), dupa aceea pe Moisi, dupa patru sute de ani, si asa mai departe. Prin toti acestia, incepand cu Moisi, ne vorbeste Dumnezeu despre El si despre noi, despre destinul nostru, si incearca sa intampine aceasta cautare adamicAbraham, Isaac, & Jacoba, sau poate avraamica: “Cine este Dumnezeu cel adevarat?”

Aceasta cultura, incepand cu Avraam, in care Dumnezeu cultiva in om linia profetica, adica linia omului, o cultura in care Dumnezeu poate sa-si formeze oameni cu care poate vorbi mai deplin, aceasta cultura culmina cu un fenomen total de nepriceput omului, care in lucrarea lui Dumnezeu (si in puterea lui Dumnezeu) reprezinta o unicitate istorica: Maica Domnului. Nu numai ca Dumnezeu putea vorbi cu acest suflet, putea odihni deplin in acest suflet (“avea cu cine sa vorbeasca”), dar ea a ramas Fecioara: mai presus de orice consideratie trupeasca, feciorelnica in daruirea ei lui Dumnezeu. bogorodica2Inteleg fecioria ei mai ales in sensul acesta, ca niciodata in acest suflet nu a fost ceva mai presus de Dumnezeu, inainte de Dumnezeu. Intai Dumnezeu, adica prima porunca a lui Hristos, “Si sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din toata inima ta, din toata mintea ta, din toata vartutea ta“. Asta este cu precadere cine este Maica Domnului!

As spune asa – vorbesc acuma omeneste, dupa intelegerea mea – ca Dumnezeu, stiind de acest suflet in trup de femeie, si femeie fiind, dintru aceasta a putut El insusi sa isi ia trup, asa cum stim, si venind insusi Dumnezeu in istoria omului pentru prima oara (dar intr-un anume sens si ultima oara), avem pe Insusi Dumnezeu Care ne vorbeste.

De-a lungul istoriei, Dumnezeu ne vorbeste mai cu osebire prin alesii Lui. Dar totusi, ca in Psalmul 118, “Spus-au mie calcatorii de lege cuvinte intunecate, ci nu sunt ca legea Ta, Doamne”. Acuma, nu numai “calcatori de lege,” dar si proroci si sfinti ai lui Dumnezeu au zis multe si insuflate, dar alta este totusi cand insusi Dumnezeu graieste despre El Insusi.Afteia 4

Multi s-au smintit in zilele noastre de diferenta dintre Vechiul si Noul Legamant. Multi zic: Parca alt Dumnezeu vorbeste in Vechiul, decat in Noul. Nu, nu este alt Dumnezeu, dar vorbeste in masura in care putea sa vorbeasca – pe de-o parte, cat a putut “prinde” din Dumnezeu blandul Moisi (bland, dar nu uitati totusi cum era legea lui Moisi!), si cat a putut vorbi prin ceilalti Proroci; dar si inca un lucru, cat a putut omenirea sa primeasca,vreo doua mii de ani de la Avraam pana la venirea Domnului. Si Dumnezeu cultiva macar in poporul ales o cultura in care poate veni El, ca sa graiasca lucruri de neinchipuit omului. De neinchipuit, de exemplu, ce? Ca Dumnezeu este Unul, este efortul intregului Vechi Testament impotriva multiplicitatii de dumnezei ce se prezentau toti omului. Dar, pe de alta parte, acest Dumnezeu intrupat ne zice ca este Fiul unui Tata, si incepem sa vedem o a doua Persoana. Si in ultima Lui cuvantare, in foisor, vorbeste despre trimiterea Duhului Sfant, “Carele din Tatal purcede” – a treia Persoana. O revelatie a unui Dumnezeu Unul, dar in trei Persoane: ce om ar putea sa-si inchipuie asa ceva? Pana si astazi multi spun ca este o trasnaie de-a filosofarii elenistice, sau mai stiu eu ce…Treime-01

Nu numai asta. Trei veacuri i-au trebuit omului ca sa constientizeze aceasta noua revelatie si sa se nasca cuvantul acesta, “Treime”, adica un Dumnezeu in Trei Persoane. Si multe lucruri au trebuit constientizate de-a lungul istoriei: paisprezece veacuri pana la Grigorie Palama, pentru ca omul sa constientizeze ca in Dumnezeu sunt doua aspecte: esenta lui Dumnezeu, ceea ce este El in El, insusi, cu care noi nu putem comunica. (Noi nu suntem neziditi, noi nu suntem fiinta din sine precum este Dumnezeu). Si energia, prin care Dumnezeu Se manifesta si Se daruieste total omului, si prin aceste energii omul se poate indumnezei mai mult decat isi inchipuia insusi Adam care cauta sa i se deschida ochii si sa vada ce vede Dumnezeu. Ca omul poate deveni un Dumnezeu, prin puterea si lucrarea lui Dumnezeu ca har, pana la identitate totala cu Dumnezeu. Totala, dar nu in esenta. Noi ramanem fapturi, dar viata care va fi in om in vecinicie este viata a Insusi Dumnezeului celui mai nainte de veci. Viata insasi este dumnezeiasca, viata insasi este mai nainte de veci, deci fara de inceput si fara de sfarsit, si de aceasta viata se va impartasi deplin omul in desavarsirea lui, la sfarsitul veacurilor, cand Dumnezeu va deveni toate intru toti. Si-acuma am ajuns, cu Hristos si cu intruparea, in ceea ce numim noi Noul Testament sau Noul Legamant, o noua epoca a istoriei. Si ce se intampla in acest Nou Legamant?

Deja Apostolii anuntau ca “lupi cumpliti” vor veni sa sfasie turma lui Hristos. Si au venit, si au sfasiat-o, si au bantuit. Acuma nu paganismul, ca paganismul reprezinta omul in necunostinta lui, si oarecum intr-o anume nevinovatie ce isi cauta originea si Dumnezeul si soarta; Miniature_Council_of_Nicaea_condemned_Arius_(Century_IV)acuma ereziile reprezinta omul care se arata refractar revelatiei dumnezeiesti, care acuma cunoaste si respinge si leapada adevarul. Vedeti ca, in sensul acesta erezia este mult mai cumplita, mult mai vinovata decat vechile paganisme. Si aceste erezii au fost prevazute si de Dumnezeu, si oarecum si in prorociile din Vechiul Legamant, si de Apostoli; si ereziile acestea vor bantui pana cand rautatea isi va atinge strafundurile care sunt prorocite in Cartile Scripturii noastre.

Bineinteles ca tragedie cumplita, dar in care vedem ca Dumnezeu este Cel ce tine haturile destinului istoriei, de exemplu cand zice Mantuitorul, in prorociile despre sfarsitul lumii: “Iara cand aceasta Evanghelie” – adica bunavestire a imparatiei – “se va propovadui tuturor neamurilor, spre marturie lor” – adica putere de a se mantui si ele – “atunci va veni sfarsitul”.

Zice Mantuitorul: “Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie, dar sfarsitul nu va fi inca; ca acestea trebuie sa vina“. Deci atunci cand Dumnezeu isi va termina lucrarea de mantuire adamica, atunci, prin Pronia lui Dumnezeu, va fi la fel cum a fost in zilele lui Noe cu Potopul (care Potop este, mai mult decat probabil, lucrarea vrajilor care se faceau in vremea aceea; daca vreti, o amintire a acestui Potop in mitologie este mitul ucenicului vrajitor care a dezlantuit apele si nu a stiut cum sa le stavileasca).

Dumnezeu a stavilit acel Potop pana cand ultimul, Noe, a intrat in chivot si a inchis chepengul, si-atunci s-au dezlantuit rautatile omului. Asa cred ca va fi si sfarsitul. Are aerul ca rautatea biruie, ca ne navalesc si ne inghit toate puterile intunericului, precum a zis Hristos in Ghethsimani: “Ci acesta este ceasul vostru si stapanirea intunericului“. Dar eu am inceput sa inteleg: de nu ar fi zis Cuvantul lui Dumnezeu acest cuvant, ca “acesta este ceasul vostru si stapanirea intunericului“, pana astazi nu ar putea sa-I faca nimica. A fost un cuvant de ingaduinta, prin care dupa aceea s-au putut dezlantui sa-L aresteze, sa-L judece pe nedrept, sa-L osandeasca mortii pe nedrept, sa-L rastigneasca, sa-L extremehumility-newbatjocoreasca; si El – ca un neputincios. De ce? Fiindca eu sunt neputincios! Ca un vinovat – de ce? Fiindca eu sunt vinovat! Ca un pacatos – de ce? Fiindca eu sunt pacatos! A luat asupra Lui toate ale mele. “N-a putut” sa Se pogoare de pe Cruce cand l-au provocat. De ce? Fiindca eu n-as putea sa ma pogor de pe cruce, nici cei de la dreapta si de la stanga Lui; si Si-a asumat acest “canon” al pocaintei, care este al meu, pana cand prin Cruce – asa cum zice Liturghia Sfantului Vasilie – S-a “pogorat in iad ca sa plineasca cu Sine toate“. Si facand aceasta, “a dezlegat durerile mortii“.

Asadar, cu Hristos avem pe Dumnezeu Care ne graieste, Dumnezeu Care ne arata care este sensul zidirii, ce gand a avut Dumnezeu cand a zis “Sa facem om in chipul nostru si in a noastra asemanare“, care este originea omului si care este destinul omului. Si aceasta descoperire dumnezeiasca este ceea ce numim – fie sub forma ei apostolica, fie sub forma ei de-acum Biserica. Biserica este acolo unde, la chemarea lui Dumnezeu – hai sa zicem ca in Rai: “Adame, unde esti?” – Adam, in loc sa raspunda cum a raspuns el in Rai, sa poata raspunde: “Iata eu!”; acolo unde, la glasul chemarii lui Dumnezeu, omul se prezinta inaintea lui Dumnezeu (si zic: se prezinta asa cum este!), si unde primeste de la Dumnezeu aceasta descoperire, si incepe, cu dumnezeiasca insuflare, calatoria lui dintru aceasta nefiinta, in care suntem inca, intru fiinta.

untitledViata aceasta care in terminologia Noului Testament se numeste pocainta nu este nimic altceva decat dinamica cautarii veciniciei, raspunsul adamic la chemarea lui Dumnezeu, si acest “Iata eu!, cand Adam, in loc sa se mai ascunda dupa copaci fiindca este pacatos, vine la Dumnezeu asa cum este. La fel cum facem noi in taina marturisirii, ne aratam precum suntem, si zic: Fara “frunze de smochin”. (Dumnezeu ne acopera cu imbracaminte mai adevarata decat frunzele! noastre de smochin). Dumnezeu este Cel ce ne scoate din nefiinta, Dumnezeu este Cel ce ne imputerniceste in calatoria aceasta dintre nefiinta intru fiinta. “Devenirea intru fiinta” aceasta este: pocainta, dinamica spre viata vecinica. Ea presupune dreapta intelegere, pana cand Dumnezeu va fi grait insusi cu Adam, ca din gura lui Dumnezeu sa iasa adevarata revelatie. Nici religiile pagane, dar nici Prorocii nu au putut sa daruiasca omului limpezimea acestei calatorii, adevarul, prin care omul sa poata ajunge la adevaratul sau destin.

nasterea2Dreapta intelegere a acestui adevar, pentru care Dumnezeu a trebuit sa Se pogoare prin intrupare, pentru care Dumnezeu a trebuit sa-si asume Lui “canonul” nostru al mortii pentru pacat, jertfa pe Cruce, pogorarea in iad, invierea a treia zi, inaltarea la ceruri, sederea de-a dreapta si cea de-a doua si infricosata venire – ca si tot ceea ce emana de aici, se numeste Ortodoxie. Dreapta intelegere, dreapta proslavire a lui Dumnezeu este Ortodoxia. In invalmasagul duhovnicesc al vechii lumi, lume care culmina cu Vechiul Testament si venirea Domnului, Ortodoxia era reprezentata de un Avel care se ucide de fratele lui; de Sith, care inlocuieste pe Avel, de Enoh, un nepot de-al lui Sith, apoi de Noe, prin care Dumnezeu salveaza ce poate salva din lumea veche, de Avraam si de Melhisedec, de Moisi si de Proroci, si de Maica Domnului, care este culmea omenirii, culmea raspunsului adamic; si toata cultura de la Moisi pana la Hristos: asta reprezenta Ortodoxia, dreapta slavire.

In toata harababura aceea a duhovniciei primitive a lumii Vechiului Testament erau cateva glasuri si era un popor si o cultura care, de bine de rau, se tineau de Dumnezeu cel Adevarat. In Noul Legamant, adica perioada istorica de dupa Legamantul lui Hristos, Dumnezeul intrupat, Ortodoxia este exprimata, asa cum se invata si in teologie, in diferite dogme ce trebuie intelese totusi nu in litera, in slova moarta, ci in duh si in adevar, cum a zis Mantuitorul Samarinencii; o intelegere care-i ingaduie omului sa urmeze calea cea adevarata ce duce la mantuire.

Ce este mantuirea? Mantuirea in veacul acesta este dinamica. Mantuirea se manifesta prin faptul ca, din aproape in aproape, mai multa dreapta intelegere intra in inimile noastre, mai multa lumina ne cuprinde, lumina ce se manifesta in faptele vietii noastre. Care fapte? Pai adevaratii oameni nu suntem noi; antropologia noastra, bineinteles, e Hristos-Omul, dar dupa El sunt Sfintii. Sfantul nu male2este un om programat candva mai inainte de catre Dumnezeu, ca sa-l puna pe un piedestal inalt si sa-l proslaveasca. Sfantul este un om care din aproape in aproape si-a savarsit drept calatoria aceasta, cu din ce in ce mai putine alunecusuri, pana cand viata lui a devenit asa cum ne prezicea Hristos: “Cel ce crede in Mine, faptele care Eu le fac le va face si el,” minuni, invieri din morti, cuvant prorocesc, nepatimire – in cele mai cumplite conditii.

Mucenicii care patimeau (si, oarecum, nu patimeau), au putut sa-si asume chinuri de neinchipuit, si nu numai barbati vanjosi si eroi, dar femei, ba chiar copii, care au putut sa sfinteasca pamantul cu sangele lor. De unde puterea aceasta, de unde viata aceasta? Aceasta este ceea ce se numeste mantuire in aspectul ei istoric. Iar mantuirea in aspectul ei final, bineinteles, este sederea de-a dreapta lui Dumnezeu si Tatal impreuna cu Iisus Omul. Dar deocamdata mantuirea in aspectul ei dinamic se manifesta in fapte dintr-astea. Facerea de minuni, de exemplu, este numai unul din lucruri, si nu cel mai pretuit de sfintii istoriei. Cele mai pretuite de sfintii istoriei sunt virtuti ca smerenia, de pilda, care este poarta deschisa dragostei, dragostea fiind cuvantul la care se reduc toate poruncile dumnezeiesti.

55Ca Hristos a aratat ca prima porunca este a iubi pe Dumnezeu, a doua a iubi pe aproapele; iar a treia porunca o arata atunci cand zice Mantuitorul: Noua porunca dau voua, sa va iubiti unul pe altul asa cum Eu v-am iubit“. Cum ne-a iubit? Ca zice ca daca i-a iubit pe ai Sai, i-a iubit pana in sfarsit, si sfarsitul a fost pe Cruce. Si zice: Nimeni mai mare dragoste nu are decat cea de a-si da sufletul pentru prietenii sai. Voi sunteti prietenii Mei, daca tineti cuvantul Meu“. Si ne-a poruncit aceeasi porunca. Deci trei porunci care se reduc la un singur cuvant: dragoste. Asta este ceea ce pretuiau mai presus de toate sfintii din istorie. Dar rezultatul acestei vieti este ca a face minuni, de exemplu, cum incepeam sa zic adineaori, nu este un lucru asa de uimitor, este firescul acestei vieti. A putea grai cuvant dumnezeiesc, a fi proroc deci, nu numai in sensul de a vesti ce va sa fie, dar acum a vesti cuvant de-al lui Dumnezeu nu mai este ceva deosebit, este firescul acestei vieti, este firescul vietii in care se manifesta ceea ce numim noi mantuirea.

Acuma, in perioada Noului Legamant, cu ereziile in care se manifesta omul ce continua sa fie lepadator de Dumnezeu, Ortodoxia ramane ca un fir subtire in contextul acestei omeniri o mostenirNiceea - Arie invinse a unor sfinti ce au au vrut sa lepede pentru nimic in lume, pentru nici un ideal, pentru nici un profit, fie el temporal sau vecinic, Adevarul pe care Hristos Dumnezeu cel intrupat ni l-a aratat. Biserica nici nume de Biserica n-ar trebui sa aiba, daramite titlul de “Ortodoxie,” dreapta slavire. Bineinteles ca, daca e Biserica, este Ortodoxie – dreapta slavire sau “dreapta opinie” (ba chiar “dreapta intelegere” este inca o posibila traducere, depinzand de context). Toate acestea nici n-ar trebui sa existe. Ortodoxia nu este altceva, in esenta ei, decat asa cum l-a gandit Dumnezeu pe om dintru inceput. Dar in cacofonia aceasta duhovniceasca a istoriei, a multilor pretinsi dumnezei, a multelor pretinse inalte idealuri, cum au fost toate ereziile care au bantuit si bantuie pana azi istoria, acest firesc intru care Dumnezeu a facut sa se nasca chipul Lui si asemanarea Lui a trebuit sa-si ia si el un titlu, si si-a luat titlul de Dreapta-slavire.

Deci, iubiti frati si surori, asa inteleg eu Ortodoxia. Si m-au intrebat mai multi dintre voi de-a lungul anilor cat am fost aici, cu cati m-am intalnit, ce am inteles eu cand am zis atuncea in ’93 ca Ortodoxia este firea omului. Asta inteleg. Este felul in care Dumnezeu a facut pe om, lucru de la care omul s-a despartit prin Adam; si omul isi cauta de-a lungul istoriei adevarata lui fiinta, adevarata lui origine si adevaratul lui destin. Pentru mine asta este Ortodoxia, si daca astazi Ortodoxia este inchegata intr-o Biserica care, intre altele, are un aspect istoric, institutional, cu canoane, cu feluri de-a fi, cu un fel de-a se imbraca, poate un fel de a vorbi – toate astea sunt ceea ce numesc eu o cutie de carton pe care scrie “PTT” si inauntru sunt… “comori de nedescris”.

Dar sa ma iertati, si inalt Preasfintite, si teologi, sa nu se mai auda intre noi ca Ortodoxia este o “institutie”, fie ea “divino-umana”. Ortodoxia nu este o cutie de carton pe care scrie “PTT”: este ceea ce contine

(va urma)

(fragment din conferinta Parintelui Rafail: Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie, Alba-Iulia, aprilie 2002integral audio pe cuvintele evidentiate de mai sus )

conf. 2005

Din aceeasi conferinta, raspunsuri:

Legatura cu:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Rafail Noica, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “Parintele Rafail Noica despre sensul Ortodoxiei. IN CAUTAREA DUMNEZEULUI PIERDUT

  1. Imaculatul alb

    Imaculatul alb înalţă
    In cuget totul spre frumos,
    Spre puritate şi lumină
    Spre infinit şi spre Hristos.

    Pe minunatele întinderi
    Deschise-n albul sfânt de nea,
    Trimite cerul sfânt, mesajul
    Cel poartă fiecare stea.

    Că fiecare fulg aduce
    O părticică de lumină,
    Care aşează peste plaiuri
    Covor de apă cristalină.

    Un alb divin, din cer coboară
    Şi pune-n fulgi peste pământ,
    Simbolul nevinovăţiei,
    Imn al culorii în veşmânt.

    Călcăm, –c’aşa e decând lumea-
    Nepăsători peste-o minune,
    Scriind cu pasul şi cu viaţa
    Umanul drum, lăsat de urme.

    Gândul aleargă în privire,
    Uşor pe albul nesfârşit,
    Purtând –cumva fără de voie-
    Un dor de sfânt, de infinit.

    Steluţe curg , plutind prin aer,
    Lucrând covorul minunat,
    Ce’acoperă cu albul sacru,
    Tot ce-i urât şi necurat.

    Totul coboară de la ceruri,
    Uşor. Un cânt divin, de sus,
    Peste pământ şi peste suflet,
    Cu pacea Domnului Iisus.

  2. iertare zic mereu mai frate
    si sa gandim acolo sus.
    e o iubire doar de frate
    iar cel mai mare e Iisus.

    calcam mereu numai in gol
    cascam mereu si ne ie somn.
    sa ne trezim daca se poate
    intro iubire ca de frate.

    cu postull sa ne mai smerim
    cu gandul sa ne pocaim.
    de este greu sa tinem seama
    cum Domnul Iisus a patimit.

    si vine iar a doua oara
    sa ne plateasca ceam iubit.
    atunci vom sti ca am gresit
    caci fratele nu lam iubit.

    deci sa le zicem cu putere
    cu gand frumos si cu smerenie.
    sa se intoarca cat e timp
    la Domnul care sa jerfit.

    nui timp de chef si de dezmat
    porunb mananc si vreu sa invat.
    iubirea este scutul care
    ne apara si da iertare.

  3. In aceasta perioada de pregatire duhovniceasca pentru Praznicul Nasterii Domnului Iisus Hristos, cuvantul de invatatura al parintelui Rafail Noica este pentru fiecare crestin ortodox o tema de meditatie duhovniceasca, un prilej de a constientiza mai profund iubirea infinita si jertfelnica a Dumnezeului nostru, Care, “pentru noi, oamenii si pentru a noastra mantuire”(Simbolul Credintei), S-a intrupat, a coborat la nivelul nostru, a luat firea noastra in Persoana Sa divina si, mai mult decat atat, Si-a dat viata pentru ca noua, celor muritori, sa ne fie accesibila viata vesnica. :Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”(Ioan17,3), a spus Mantuitorul. Spunea cineva ca, la inceputul istoriei omenirii, Dumnezeu a dorit sa mearga pe acelas drum cu omul, dar, fiindca omul a luat calea pacatului si Dumnezeu nu putea pasi pe acea cale, El nu a renuntat la iubirea Sa cea mai presus de intelegere, nu S-a despartit de om, ci S-a apropiat de el printr-o alta cale: cea a suferintei.
    Sa meditam, asadar, la aceasta minunata istorie a mantuirii noastre, pe care parintele Rafail Noica a schitat-o aici in putine cuvinte, dar surprinzand aspectele esentiale si, precum ne invata parintele Teofil Paraian, sa-L primim pe Pruncul Iisus intr-o casa a sufletelor noastre, cladita pe temelia credintei, zidita din caramizile faptelor bune, legate intre ele prin smerenie si acoperita cu acoperisul iubirii.
    “Dragostea este scut al credintei, fortareata a nadejdii, chezasie a mantuirii, medicina contra pacatelor, coroana a pacii, slujba adevarata pentru Dumnezeu. Necesara celor slabi, ea onoreaza pe cei puternici. Prin ea isi pastreaza credinciosul harul lui Dumnezeu.”(Sfantul Ioan Gura de Aur)
    Doamne-ajuta!

  4. Buna seara…!

    Va rog din toata inima, ati putea sa imi spuneti daca este posibil sa primesc prin mail portretul Sfantului Teofan Zavoratul din articolul scris pe data de 22 august 2009? Va implor. (dimensiuni normale, cat se poate de mari)

    Va multumesc…!

    Craciun fericit…!!!

  5. @ Anca-Maria:

    Din pacate nu avem potretul acela al Sfantului la alte dimensiuni, mai mari.

  6. Frate Nicolae,

    Sa ma ierti daca te smintesc, dar intrebarea mea e urmatoarea. Publici versurile cu pricina? Daca nu o faci, fa-o, ca merita. Si roaga-te la Dumnezeu sa-ti fie darul spre zidirea altora nu spre sminteala tie. Mie unul mi-a mers la suflet versul.

    Craciun fericit

  7. Dragă frate Alexandru, mulţumesc pentru frumoasele cuvinte, care mi-au bucurat inima.Sunt un om mărunt şi neânsemnat, fără experinţă literară.Nu doresc să public şi nu nici nu o pot face. Aceste versificaţii au stârnit deja reacţii violente înte oamenii cunoscători.Nu pot fi poezii pentru că exprimă direct şi clar ce am de spus, fără efectele potice pretinse de rigorile literare.Este o banală proză vewrsificată.Atfel vorbind,pentru publicare au nevoie de binecuvântarea unui ierarh. Ori după cât sunt de critice şi de ce aspecte se leagă ele, nu vor primi cu siguranţă aşa ceva. Dealtfel ceia ce am scris este o reacţie personală , un comentariu la postarea de zi a fraţilor admin, care cu mare râvnă şi dragoste de Dumnezeu şi de semeni ostenesc zi de zi pentru folosul nostru. Aici cine doreşte sincer îşi lămureşte – î.şi clarifică şi consolidează – credinţa personală.În nevrednicia mea, frate Alexandru, şi trupeşte am neajunsuri, în special cu vederea. De multe ori î-mi scapă greşeli de text care mi-au provocat suferinţă.Nu-mi doresc nici popularitate nici prilej de laude pentru că acestea sunt mare primejdie pentru cel zidit şi smerit, cu astât mai mult pentru mine.Voi mai pune aici cât fraţii Admin şi fraţii care le citesc î-mi vor mai îngădui.Dacă va fi de folos cuiva oricine doreşte are toată libertatea să le folosească în duhul ortodoxiei.Altceva este necesar socot eu. Tate postările fraţilor admin se cer publicate, aşa în ordinea postării, calendaristic –pentru că mare folos vor aduce celor ce nu vor sau nu au acces la net. Aşa cum sunt ele, inclusiv cu aceste comentarii care adesea acentuiază şi nuanţează aspecte esenţiale şi scot în evisdenţă lupta spiritului ortdox pentru adevărul credinţei. De altfel nu ştim cât va mai fi ,, liber’’ acest net pentru noi. Muţumesc fraţilor admin şi tuturor celor care au citit nevrednicile mele ,,comentarii’’ .Cer ietare celor care s-au smintit citindu-le. Doresc , mă rog şi urez tuturor sărbători cu mari bucurii duhovniceşti şi materiale tuturor şi mai ales celor lipsiţi de ele.Tuturor sporire, înduhovnicire şi sfinţire. La mulţi ani.

  8. Sensul Ortodoxiei – ne invata parintele Rafail Noica – este ,
    in esenta – Dreapta Slavire , Dragostea de Dumnezeu si de oameni …
    Dar acum nu m-am putut abtine sa nu-i raspund cate ceva
    domnului Nicolae Mirean:
    1 – o parte din “reactiile violente” , o parte numai , s-a iscat pentru ca textele dumneavostra circula fara autor pe la diferite coruri religioase , ba chiar in scoli , in seminarii teologice , texte care se canta in Ortodoxie
    [ si , probabil , cineva are tot interesul sa circule “fara autor” ]
    2 – am retinut ceva foarte frumos: “…care , cu ravna si dragoste de Dumnezeu si de semeni , ostenesc zi de zi pentru
    folosul nostru” , “…lupta spiritului ortodox pentru adevarul credintei” …Da , acesta este Razboi intru Cuvant , sa ne tina Dumnezeu cat mai mult acest front binecuvantat , pentru care m-am alaturat tuturor celor care
    se roaga pentru REZISTENTA acestuia pe baricadele Adevarului …si spuneti ca “nu stim cat va mai fi liber acest net”…Cat va ma ingadui Domnul Nostru Hristos , ca , cei care stau la panda – in umbra guvernului mondial – n-ar indrazni , inca , sa iasa la lumina zilei , daca Ortodoxia n-ar fi lovita din toate partile , mai grav , de “sus” in jos , iar “caldicimea” ramane impasibila la dragostea de Dumnezeu si surda la atatea strigate de Trezire duhovniceasca… “ORTODOXIA ESTE FIREA
    OMULUI” , ne mai invata , iarasi , parintele Rafail Noica …si cati raspund acestui semnal de alarma ?!
    3 – in privinta vederii dumneavoastre [ fizice] – de cate ori voi fi in stare – voi adauga aceasta rugaciunilor mele …

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » “DUMNEZEU STIE MAI BINE DECAT MINE CE VREAU!”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail Noica despre “subtirimea” si vulnerabilitatea iubirii lui Dumnezeu pentru noi. DE CE POSTIM? DE CE SA IERTAM? CARE NE E VOCATIA?
  11. Pingback: MARTURIA UNUI EVREU CONVERTIT LA ORTODOXIE SI DEVENIT PREOT IN AMERICA: Pr. James Bernstein, "Uimit de Hristos. Calatoria mea de la Iudaism la Ortodoxie"
  12. Pingback: “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM? -
  13. Pingback: OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU! -
  14. Pingback: PARINTELE RAFAIL CATRE PREOTI – chemare rusinata si dureroasa la pocainta. “Noi toti suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta…” -
  15. Pingback: CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor "ACASA", in singura Biserica adevarata: "Ortodoxia e o trezire" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!” -
  17. Pingback: “Noi, ortodocsii, ne iubim inainte sa ne cunoastem”. Parintele Rafail despre DUHUL ORTODOXIEI SI LUCRAREA SMERITA A LUI DUMNEZEU IN NOI SI IN LUME -
  18. Pingback: Sfantul Simeon Noul Teolog despre NEVOIA DE CAINTA DIN TOT SUFLETUL pentru toti crestinii. DIALOGUL LUI DUMNEZEU CU ADAM, DUPA CADERE -
  19. Pingback: Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio) -
  20. Pingback: ORTODOXIA ESTE FIREA OMULUI (I) – Parintele Rafail Noica despre drumul convertirii sale la dreapta slavire, crizele vietii si “a doua gestatie” pentru vesnicie -
  21. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII -
  22. Pingback: CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA CLUJ, 30 mai 2013, "S-a dus Sa-L vada precum este" (AUDIO, VIDEO - INTEGRAL) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: CE FACEM CU ICOANA LUI DUMNEZEU DIN NOI? Predica la Duminica Ortodoxiei a Cuviosului Iustin Popovici: “ACESTA ESTI TU. Ia aminte, omule, cum traiesti! Nu sluți chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Hristos” -
  24. Pingback: Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. De ce si cum a suferit Fiul lui Dumnezeu si care este semnificatia infricosatoarei Rastigniri a Mantuitorului? -
  25. Pingback: PREDICI AUDIO-VIDEO la DUMINICA ORTODOXIEI: “Hristos trebuie sa se faca ICOANA IN NOI! Ortodox – asta inseamna la urma urmei: sa poti sa privesti pe cel de langa tine ASA CUM HRISTOS TE PRIVESTE PE TINE“ | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Parintele Andrei Coroian despre ADEVARUL ORTODOXIEI si distinctia intre ECUMENICITATE si ECUMENISM. “Unirea creștinilor înseamnă ÎNTOARCEREA LA ORTODOXIE. Este necesar ca Biserica să nu cadă în în ecumenism, nu numai pentru a-și păstra ide
  27. Pingback: Arhim. Nichifor Horia: FARA DREAPTA CREDINTA SE SPURCA TOT, PRECUM UN GRAM DE BALEGAR STRICA TOATA APA CURATA/ IPS Teofan – predici audio trezitoare in prima saptamana de Post/ “ORTODOXIA NOASTRA NU-I MUZEU, CI VIATA”/ SFINTII 40 DE MUCE
  28. Pingback: Păzind dreapta credinţă, te sârguieşti tu să vieţuieşti după regulile acestei sfinte credinţe? | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: OMUL – ICOANA LUI DUMNEZEU: “Aceasta este valoarea pe care El ţi-o dă ție!”. De la Adam cel vechi la Noul Adam, Hristos sau DE LA RUSINEA GOLICIUNII LA RE-IMBRACAREA IN VESMANTUL DE HAR AL NEMURIRII | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI, NOUL HRISOSTOM, “Rugaciuni pe malul lacului”: “Sculati-va, o, pacatosilor si incepeti a suspina dinaintea Lui, fiindca doar mana Sa nu arunca cu pietre in voi” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate