Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!”

28-03-2013 Sublinieri

p.Rafail-24

***

celalalt_noica

Ortodoxia – marea tema a vietii mele

[un alt fragment (partial si audio) din marturisirile facute de Parintele Rafail Noica intr-una din conferintele tinute in periplul sau prin Romania din 1993]:

Parinte Rafail, consider ca sinteti cel mai indicat sa ne spuneti cum se poate ajunge la Ortodoxie, trecind prin mai multe crize. Am spus ca sinteti cel mai indicat, intrucit mi se pare ca nu sinteti nici roman, nici englez si nu ati fost crescut in Ortodoxie. Este o intrebare indiscreta, dar cred ca este necesara noua, tuturor. Prin ce crize ati trecut si prin ce confesiuni si cum L-ati descoperit pe Dumnezeu tocmai in Ortodo­xie? Desi intrebarea poate parea rautacioasa, va rea­mintesc ca toate cultele si confesiunile sustin, fiecare in parte, ca L-au descoperit pe Dumnezeu si calea spre El este cea aratata de ele. Deci, Sfintia Voastra ne pu­teti spune de ce Ortodoxia este calea cea adevarata? Cum ne-ati putea convinge?

– Convertirea la adevar, recunoasterea adevarului, criteriul pe care-l cautam eu, nu se gaseste ca un lu­cru general. Criteriul adevarului se dezvaluie inimii, printr-un cuvint unic adresat acelei inimi. Dumnezeu are o conversatie intima, personala, cu fiecare inima. Deci, daca ati fi altceva decit ortodocsi, nu cred ca as sti cuvintul pe care trebuie sa vi-i spun, dar as in­cerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa gasesc un cuvint care sa simt ca-i adevarat. Cum sa-l gasesc, nu stiu.

Va fac o alta marturisire. Rugaciunea mea catre Domnul este aceasta: „Doamne, da-mi sa spun ce trebuie!”. Fiindca nu caut in general. Fiecare trebuie sa gaseasca, prin rugaciune, prin cuvint, ce-i adevarul si de ce acesta este adevarul. Si acest lucru se poate exprima in cuvintele pe care vi le-am spus deja: „Doamne, ce-i adevarul si de ce este asa? Spune ini­mii mele, convinge prostia mea!”. Aceasta era una din rugaciunile mele atunci cind cautam. Acum incerc sa ma apropii de intrebare, vorbindu-va despre prima criza pe care mi-o amintesc.

rafail_noica3Problema existentei sau neexistentei lui Dumne­zeu s-a pus, sub forma de criza, abia cind am ajuns in Occident. Cind eram in tara, copil fiind, credeam si ma satisfacea raspunsul ca Dumnezeu exista si ca trebuie sa crezi in El, desi nu ai nici o dovada. In Anglia — poate si pentru ca am mai crescut cu virsta — mi-am pus problema: exista sau nu exista Dumnezeu? Era si adolescenta, cind trebuia sa-mi dau un raspuns: da sau nu. Si am intrat in criza, pentru ca am vazut ca alta este viata daca Dumnezeu exista si alta daca nu exista. Eu ce fel de viata trebuia sa urmez? Nu am putut rezolva aceasta criza, fiindca atunci nu aveam dovada existentei lui Dumnezeu si, in acel moment de adinca criza, n-am gasit impacarea decit in gindul ca, in definitiv, mie-mi place sa traiesc ca si cind Dumnezeu ar exista si nu ca si cind n-ar exista. Deocamdata o sa traiesc ca si cum El ar exista si, da­ca El exista cu adevarat, poate va gasi o cale sa-mi arate acest lucru.

Atunci n-am avut intelepciunea sa-mi fac rugaciu­nea pe care, ulterior, nu numai ca am recomandat-o multora, dar am gasit-o chiar si la Sfintul Siluan si care, esential, consta in formula asta: „Doamne, daca Tu existi, gaseste Tu calea cum sa vorbesti inimii mele”. Dar atunci n-am stiut sa spun asta. Dumnezeu insa „a auzit” ce n-am stiut eu sa spun in prostia si neputinta, in pacatul si intunericul in care ma zbateam si, dupa un an si jumatate, cred, mi-a dat o do­vada despre prezenta Lui in creatie, dovada care nu-i un lucru extraordinar, dar, in contextul de atunci, mi-a convins inima si am inteles ca Dumnezeu exista. Asa ca de atunci nu mi s-a mai zdruncinat aceasta parte a credintei. Aceasta a fost prima criza.

Am continuat sa intreb asa: „Doamne, cum esti Tu? Unde Te gasesc? Arata-mi Tu caile!”.

[de aici – si audio:]

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

La inceputurile cautarilor mele nu stiam daca sunt sau nu diferente intre diferitele forme de a proslavi pe Dumnezeu. M-am dus de multe ori la biserica anglicana, unde se ducea mama — ea fiind anglicana — si nu m-a atras niciodata prea mult. Am dat ocol, la un moment dat, tuturor bisericilor care se gaseau in jurul locului unde traiam noi in Londra; am cunoscut pe penticostalisti, pe congregationalisti, pe Armata Salvarii si altele si, pina la urma — asa s-a iatirnplat cu viata mea — m-a introdus cineva la o biserica baptista, unde am ramas cam un an si jumatate, doi ani poate. Am ramas mai ales fiindca m-a atras predica pastorului baptist, un om pentru care am pina acum cea mai mare pretuire.

Intre timp, intrerupsesem scoala si un prieten bun al tatalui meu si al familiei, vazindu-ma ratacit in via­ta, din prietenie pentru tatal meu si pentru mine, s-a gindit sa faca ceva pentru a ma ajuta sa ma intorc la scoala. M-a invitat in casa lui, in Franta, mi-a fagaduit ca avea sa-mi gaseasca o bursa, daca eram de acord sa-mi reiau studiile, dupa care sa ma duc la Universi­tate si sa fac ceva serios cu viata mea.

Dupa doi ani de ratacire „culturala” am vazut ca m-am infundat intr-o alee fara iesire si, cu bucurie, am primit aceasta indicatie. Dar era o problema. Eu incepusem sa am acum o teologie protestanta prin care, intre altele, refuzam inchinarea la icoane, soco­tind-o un fel de idolatrie si chiar ma gindeam: nu cumva demonul va profita sau poate chiar ma pune sa ma duc acum la Paris, sa traiesc de data asta in emi­gratia romana (la Londra erau foarte putini romani, nu era un grup asa organizat, nici biserica nu mai aveau, in timp ce la Paris era foarte puternica emigratia romana si avea si un restaurant, la un moment dat; avea si altele) si deci sa ma intoarca la „erezia Ortodoxiei”? Caci stiam ca am simburele in mine. Ca din botez eram ortodox, dar ma lasam in voia Domnului, Care este Atotputernic. Sint multe detalii minunate, pe care nu pot sa vi le spun pentru ca nu este timp. As vrea sa spun insa ca Dumnezeu Se arata uneori ca avind mult umor. Trebuie sa aiba, de vreme ce a suferit sa ma nasc si eu! 🙂

Si nu puteam sa rezolv nici criza asta ca sa ma pa­zesc de Ortodoxie. Si intr-o seara, cam cu multa tea­ma, sa nu cumva sa cad de la credinta asta „curata” pe care mi-o descoperise Dumnezeu, am inceput sa ma rog inversunat Domnului, sa ma pastreze, orisiun­de as fi, ca sa nu cad inapoi „in erezie”.

Si, rugindu-ma inversunat, vine un gind, asa, ca un sarpe 🙂 [Doamne, iarta-ma ca zic sarpe!; “sarpe intelept”, dar eu nu stiam atuncea, il simteam ca un sarpe, dar sarpele este simbolul intelepciunii…] si imi zice: „Dar daca Ortodoxia e adevarata si Protestantismul e o smintire?. Insa nu accept sa ras­pund, caci nu prevedeam ce raspuns sa dau, dar in­cercam ascetic: „Nu, trebuie sa ramin credincios lui Dumnezeu”. Si am alungat gindul. Dar iar vine gindul in partea cealalta: „Dar Dumnezeu toate le stie si tu nu le stii pe toate. Daca El stie ca Ortodoxia-i adevarata?”. M-am gindit, dar n-am raspuns decit: „Nu se poate: eu ma tin, Dumnezeu mi-a aratat, la asta ma tin”.

Si a fost o lupta asa, de mai multe ori, si nu ajun­geam sa scap de “sarpele” asta care — alunecos, nu-i asa?, mai la stinga, mai la dreapta — vine, se intortocheaza, nu scapi de el, pina am intrat intr-un fel de panica. Mi se infasurase parca in jurul gitului. Zic:

„Doamne, pentru Tine sa ramin credincios. Daca, intr-adevar, s-ar putea ca Ortodoxia sa fie adevarata si Protestantismul sa nu fie adevarat, atunci trebuie sa ma convingi. Dar Tu sa ma convingi, dumnezeieste. Tu, ca Dumnezeu, prostiei mele sa-i vorbesti. Tu, ca Dumnezeu, tainei inimii mele trebuie sa-i glasuiesti, intr-un fel ca sa inteleg eu, prostul, nu altul. Daca Tu nu ma convingi, eu o sa ma tin mortis de lucrul asta”.

Deci, m-am dus la Paris si — povestea se poate lungi mult, dar eu tin s-o scurtez — acolo m-a trecut Dumnezeu printr-o criza. As vrea sa subliniez aici cuvintul criza. Eu voiam sa discut cu un ortodox, pe ca­re il admiram foarte mult, tot felul de puncte in care ma simteam si eu mai intarit in teologia mea protes­tanta; doream niste principii ca sa inteleg macar inte­lectual Ortodoxia. Ba gindeam chiar ca poate Domnul, intre alte taine, prin mine, smeritul, sa lumineze si pe celalalt. Cum sa ramina si el, saracul, ortodox, om asa intelept, care cunostea Biblia asa de bine?! 🙂 Si eu, ca protestant, incepusem s-o citesc deja. Si voiam o serie de discutii, pe care le-am si inceput, dar, ca de obicei, discutiile la nivelul acesta intelectual nu du­ceau prea departe. Erau interesante, dar cam atit. Si vad acum ce am vazut si dupa aceea; ca n-ar fi dus nicaieri. Dar Dumnezeu a facut asa incit nici el cu lu­crul lui, nici eu cu scoala mea, n-am putut sa ne mai vedem o vreme. Deci, Dumnezeu m-a trecut printr-o criza. Apoi, intr-o zi, am simtit ceva ce nu pot descrie amanuntit. As putea pomeni multe momente, dar nu vad nici acum cum unul duce la celalalt, de ce intr-o zi am simtit, ca o lumina in sufletul meu, gindul de a ma intoarce la Ortodoxie. Si ma impacam din ce in ce mai mult cu el, fara sa gasesc vreo explicatie logica. Ceva in mine se impaca cu acest gind, pina cind, in­tr-o zi, n-am mai rezistat, am cerut Domnului si a facut in asa fel incit l-am vazut pe prietenul meu. Ne-am vazut, deci, si toata ziua aceea am incercat sa vorbesc cu el nu despre framintarile mele teologice, ci sa ob­tin de la el vreun cuvint care sa fie vreo aluzie, vreo idee la intoarcerea mea la Ortodoxie.

Modest cum era, smerit, om minunat, n-a vrut sa ma forteze cu nimic, pina cind eu, nemairabdand, am spus: „Ce crezi, nu cumva ar trebui sa ma intorc la Ortodoxie?“. Nu mai tin minte exact despre ce vor­beam, dar toate mergeau in directia aceea si, cu aju­torul dinsului, m-am intors, prin Spovedanie si Impar­tasanie. Am simtit ca asa trebuie sa ma intorc, sa ma spovedesc, sa ma impartasesc. Si spre uimirea mea, in zilele acelea — nu stiu daca numai in prima sau si in urmatoarele zile — am avut asa o traire pe care nici nu stiu cum s-o descriu, dar asa o deschidere, asa o luminare, ca am inteles Ortodoxia ca fiind nimic altceva decit firea omului. Spun cu cuvintele de acum; atunci nici nu stiam cum s-o exprim, dar asa o simteam.

Omul, prin fire, este ortodox: chinez, libian, negru din Africa, piele rosie, orice ar fi el, prin firea lui este ortodox.

Nu era vorba daca Ortodoxia era mai adevarata de­cit Protestantismul, daca este mai adevarata, pur si simplu mai dreapta, mai adinca sau cea mai dreapta, sau cea mai adinca etc. Ortodoxia este singura realita­te a omului. Este insasi firea omului. Aceasta fire, putin cite putin, s-a constientizat; omul si-a pierdut-o prin ca­derea in pacat si psalmul il plinge pe om ca tot omul fiind mincinos, dar cred ca trebuie inteles oarecum ca traducerea in slavona: „tot omul este minciuna”.

Omul, daca nu si-a gasit — sa vorbim intr-un limbaj modern — identitatea lui, ramine in minciuna. Omul este minciuna pina cind, in Hristos, devine adevar ca si Hristos Care S-a numit Adevar. Or, ca omul sa-si regaseasca, sa zicem, identitatea, sa-si revina in fire, cum se spune in limba romana, a trebuit ca Dumne­zeu Insusi sa Se intrupeze, sa devina om, sa traiasca mizeriile noastre, sa traiasca toate defectele astea ale caderii, pana si moartea, pina si iadul. A facut si un lucru pe care primul Adam nu l-a stiut. Ca revenind prin Inviere la viata, a putut si sa Se inalte la ceruri si sa sada de-a dreapta Tatalui, completind calea fiintei omului, daca vreti calea „devenirii intru fiinta” a omului, pana la sederea de-a dreapta Tatalui.

Numai in Hristos omul isi poate reveni in firea lui cea adevarata ca identitate, numai astfel isi regaseste firea lui cea adevarata, asa cum a fost conceputa de Dumnezeu mai inainte de veci, cind S-a gindit sa faca pe om in chipul si asemanarea cea dumnezeiasca.

Acum, din nefericire, as zice, daca imi ingaduie Dumnezeu acest lucru, aceasta revenire in fire a omului s-a facut istoric acum 2000 de ani si geografic la Ierusalim. Cultural, a trecut prin limba greaca si prin toate imbogatirile pe care le-a trait limba greaca, de la gindirea filosofilor si intuitiile lor. Zic din nefericire, fiindca la inceput crestinismul era un grup mic de oameni, care era considerat ca o secta aparte, cum vedeti si in Faptele Apostolilor si care se incadra si oarecum in dezbinarile astea ale istoriei. Dar ratacirile omului, prin “intelepciunea” lui (sa nu uitam ca Dumnezeu, prin nebunia Crucii a mintuit pe om si omul tot cauta la intelepciune si la semne), dezbinarile astea ale istoriei au facut ca singurul adevar, singura realitate a firii omului a luat o forma istorica, si-a luat un nume in istorie, se numeste Ortodoxie si se gaseste aici mai mult decit acolo. Dar, esential traita, Orto­doxia este — am trait-o si eu atunci cu uimire, cu bucu­rie de nespus, intelegind acum aceste stari a fi carac­teristice harului pe care il da Domnul — descoperirea firii omului, ca revenirea intru firea mea.

Vorbind acum de rataciri, va marturisesc mai de­parte cum am trait eu ratacirea. Ma gaseam in Biserica Ortodoxa, a carei atmosfera o recunosteam. Eram in Casa Tatalui meu, dar un instrainat si am trait dureros si bucuros starea Fiului risipitor. Dureros, ca am pierdut atita vreme; vorbind de ratacire, am trait ca ratacire. Da, ratacire! Dar in contextul vietii mele, fara aceasta ratacire, poate ca n-as fi gasit nici drumul, insa (in viata mea il las numai pe Dumnezeu sa judece) nu­mai Dumnezeu stie in ce masura a fost ratacire si in ce masura pronia lui Dumnezeu, in ceea ce numesc eu ratacire. Deci, obiectiv, e ratacire, subiectiv, Dum­nezeu singur stie. Caci, daca nu m-as fi indepartat, daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad in frumusetea ei stra­lucitoare, drept singurul adevar al istoriei.

Nu trebuia nici sa aiba nume, n-ar trebui sa aiba geografie, dar asa a fost.

Revenind la dialogul cu ceilalti, cred ca in primul rind trebuie respectat omul chiar si in smintelile si in revoltele lui, caci cine stie de unde vin acestea si unde este rana? De multe ori, rana sintem noi, care am reprezentat gresit ceea ce credem. Deci, smerenie!, si — daca este cu putinta — si asta se simte mai mult decit se poate gindi — omului aceluia i se poate spune un cuvint. Daca sint nesiguri, ii spun in general un cuvint de genul acesta:

Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea; cere-I Domnului sa convinga inima ta. Eu pot sa spun mii de lucruri, dar nu de la mine vreau sa te convingi, de la om, ca sa te smintesti mai tirziu, mai ales acum cind esti bombardat cu tot felul de ideologii si filosofii si cu nedreptatile istoriei”.

In general, in Biserica Ortodoxa, care a pastrat notiunea de ipostas, de persoana, problema trebuie pusa ipostatic, personal. De aceea, fiecare persoana trebuie sa intre in dialog intim cu Dumnezeu. Esenti­al, ne regasim dupa aceea. Multi protestanti sau cato­lici mi-au relatat convertirea lor la Ortodoxie sau la Dumnezeu in general. Am cunoscut multi convertiti si, chiar daca nu au devenit ortodocsi, am recunoscut in experienta relatata de ei acel moment pe care l-am trait si eu, cind Dumnezeu m-a convins ca El exista si ca Biserica Ortodoxa este cea adevarata. Acest mo­ment l-am recunoscut in istorisirile acelora, desi pe mine elementele acestor marturisiri nu m-ar fi convins nicidecum. Am vazut insa cum i-au convins pe ceilalti si am recunoscut momentul esential.

Omul este unic si experienta fiecaruia dintre noi este unica. Esential, convertirea la Dumnezeu am recunoscut-o la toti acestia, chiar daca a luat forme diferite. Dumnezeu intra in dialog personal cu fiecare om.

– Cum vedeti raportul dintre credinta crestina si celelalte credinte?

– Tot omul este ortodox prin fire, iar Ortodoxia, din­colo de culorile exterioare, ca sa zicem asa, si de aspectul cultural, istoric, etnic s.a.m.d. este esenta omu­lui. Deci am vazut ca esenta omului a trait toate filosofiile, intrucit a intilnit toate religiile si toate intelepciunile si gindirile lumii si a vazut cu uimire cit adevar este in om si ca, intr-adevar, omul prin fire este orto­dox si tinde firesc catre adevarul ortodox. Intotdeauna, intr-un loc sau altul, se sminteste, daca nu-L ga­seste pe Hristos, pe Hristos Cel adevarat.

Si aici iarasi putem vorbi obiectiv de tot felul de rataciri si smintiri, dar sa fim atenti ca, atunci cind e vorba de om, omul care ne sta in fata, nu stim daca este ratacit sau daca este un miel al lui Dumnezeu. Nu mai stiu cine — i-am auzit numele de multe ori, dar l-am uitat de fiecare data, un om care mai traieste poate, preot ortodox, parca arhimandrit — a spus ca noi, ortodocsii, daca stim unde este Ortodoxia, nu stim insa unde nu este. Adica, daca noi putem gasi, sa zicem, filosofia cea neratacita, nu putem judeca vazind pe omul din fata noastra, daca este sau nu ortodox in esenta. Asta nu­mai Dumnezeu o stie. Deci, am gasit in toate religiile, in natura si filosofia lor, tendinte catre Ortodoxie. Bineinteles ca se poate face sincretism, bineinteles ca se poate afirma [eretic] de catre unii ca toti au adevarul. Da, toti au adevaruri, dar fragmente de ade­var, insa unul este adevarul deplin si toate celelalte sint doar incercari ale omului, minunate citeodata in adincimea lorMinunate in ce fel? Ma minunez cit de departe poate merge omul in intuitia lui fara Hristos, dar ma minunez si de faptul ca nu ajunge niciodata la plinirea adevarului fara Hristos.

[…]

– O religie este adevarata pentru om in masura in care e traita? Nu pot fi macar putin adevarate si alte religii ? Ajuta mai mult trairea unei religii, oricit de ratacita ar fi ea, decit afisarea Ortodoxiei?

– Cred ca Sfintul Atanasie Grecul a spus, dupa ce a marturisit cum crede credinta Ortodoxa, a adaugat ca ca cel care nu crede in felul acesta (…) in afara de multe smintiri in viata aceasta, risca pierzania cea vesnica. Si mi-a placut cuvintul acesta „risca”. Nu este un fapt absolut; noi nu stim cum poate Dumnezeu sa mintuiasca pe fiecare om, dar riscul este acolo, si l-am vazut, la concret, in Apus.

Afisarea de orisice este numai afisa­re si risca sa duca la pierzanie. Dar o tra­ire neadincita destul, neinteleasa destul, risca si ea pierzania. Si am vazut, Dumnezeu sa ma ierte daca e o obraznicie, cum intr-o oarecare masura Apusul, cu trairile lui, pe care Parintii nostri le-au numit erezii si-a dat arama pe fata. Da, sint erezii in mod obiectiv. Vorbesc despre oameni si cu oamenii, dar in om, de multe ori, sint compensatii pe care el insusi nu le in­telege. Si la mine au fost compensatii, in ratacirile mele. As zice ca am vazut cum gindirea filosofica, tra­irea duhovniceasca, in Apus, a dat faliment. Si am va­zut clar cum Apusul cauta acum tot mai mult catre Ortodoxie. Spunea si Prea Sfintitul Serafim ca sute si poate mii de oameni (si intr-adevar mii) se convertesc la Ortodoxie. Dar si cei care nu se convertesc, ori cauta cu drag catre Ortodoxie, ori cauta cu “smecherie” si “vampirizeaza” Ortodoxia, ca sa mai dea singe proas­pat trupului lor anemic, leucemic, lipsit de viata. Si ma iertati ca spun asa obraznic, dar cred ca totusi trebuie spus. Asa am vazut-o, asa am trait-o.

Evident, afisarea este de fapt o smintire a Ortodo­xiei. Duhul Ortodoxiei nu este afisare, nu este nici prozelitism; si revin la ideea aceasta: atentie la cuvant! Cuvintul litur­gic, la cuvintul de rugaciune. Deci, duhul Ortodoxiei este exprimat in Liturghie. Amintiti-va cuvintul:Gus­tati si vedeti ca bun este Domnul!”. Si noi, pacatosii, incercam, smeriti – daca ne invata Domnul smerenia asta a Lui –, sa gustam si sa vedem ca bun este Domnul in locul in care ne-a pus, pe „râurile” acelea ale Babilonului apusean; si gustam si vedem... si multi se indulcesc de indulcirile pe care le avem noi, si asa vin la Ortodoxie.

(in: Celălalt Noica mărturii ale monahului Rafail, însoțite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediție îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi și Pr. Ninel Țugui, Editura Anastasia, București, 1994).

noica-potir

Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Rafail Noica, Portile Iadului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!”

  1. “Dar o tra­ire neadincita destul, neinteleasa destul, risca si ea pierzania.”
    Nefiind siguri nici de mantuirea noastra, ne repezim degrab’ sa mantuim pe altii…Am patit si eu asta, imediat dupa “convertire” cand sub impulsul unui entuziasm greu de stapanit, i-as fi dus pe toti in casa Tatalui, sa fie si ei, argati ca si mine, numai sa nu-i mai vad mancand “roscovele porcilor”.
    Dupa cativa ani, am inteles ca nu asta vrea Dumnezeu de la mine, ci sa-mi plang pacatele si sa am grija sa nu mai adaug inca altele noi la cele pe care le aveam de jelit…

  2. Din pacate – tocami pe/datorita unor fragmente de adevaruri intuite de celelalte religii, fie prin simpla filozofare asupra vietii si-a mortii, fie prin ”predicile” pastorilor lor, se proptesc nu numai apusenii ci, si majoritatea ortodocsilor nostri fiindca, e mai COMOD/LESNE pentru sufletul si mintea netrebnicite de delasare…

    Ecumenismul, proorocul mincinos si Antihristul – toata triada satanica – vor fi acceptate si promovate de caldiceii cre(s)tini – datorita mintii lor aburite de o credinta intr-un dumnezeu care se pliaza vremurilor lor si care-i scuteste de efort ascetic, dogme, traditii patristice….

    Iaca asa! Cel ce Este va fi indepartat in continuare pentru ca a fost/este/devine/va fi INCOMOD pana la sfarsitul veacurilor, in ciuda libertatii instituite si oferite IN DAR cu MARE/MAXIMA INCREDERE fratelui Sau mai mic – omul! Ce pacat! Ce trist…

    Pr.Rafail a avut cel putin buna-intentie si dorinta edificarii in privinta Adevarului absolut (detinut NUMAI de ortodxie) si, in cautarile sale, in durerea inimii sale nesigure asupra a ceea ce-a fost invatat/indoctrinat, prin rugaciune, a ascultat – ca un un bland porumbel – intelepciunea sarpelui care i-a sasait si din stanga si din dreapta…pana ce a fost ascultat si, i-a oferit PACEA inimii ca incredintare asupra a ceea ce i s-a spus/sugerat! Daca toti/toate ar face asa, la usa inimii lor, Insusi Hristos Dumnezeu le-ar spune – intr-un fel sau altul – CE si CUM….

  3. Acolo unde nu-i lumină
    Stranii fiinţe vieţuiesc,
    (În bezna nopţii nesfârşite)
    Ce’au trup cu totul nefiresc.

    Lumina nu vor s’o primască
    (Că viaţa lor e sub pământ,
    Aclo unde-i veşnic noapte,
    Şi întuneric de mormânt).

    Dar tot la fel sunt mulţi pe lume,
    Ce fug de soarele Hristos,
    (Căci pentru ei Lumina vieţii,
    Nu are sens şi nici folos),

    Că sufletul li-i fără viaţa
    Şi fără viul mântuirii.
    E slut şi orb (şi-i deranjează
    Lumina soarelui iubirii).

    Ei nu doresc să-şi crească duhul
    În sfântul vieţii, în lumină
    Şi să devină apţi prin Domnul
    De veşnicia Lui divină.

    Nu vor să-şi nască’n pocăinţă,
    (Prin Har cresc, în Duhul Sfânt),
    Duhovnicescul, (noua viaţă,
    A omului, după mormânt).

    Ne naştem vii, cu simţuri aprigi,
    Pe lume, (dar şi’n libertate),
    Spre’a ne’adapta, (aici prin taine),
    Spre viaţa cea de după moarte.

    Sufletul nostru (oricum), creşte.
    Devine conştiet de sine,
    De tot ce-i sfânt, de duh, de moarte,
    De ce e rău şi de ce-i bine.

    Dar fără Dumnezeu, va creşte,
    În întuneric de mormânt,
    Asemeni hâdelor fiinţe
    Din grotele de sub pământ,

    Ne-adaptat la viaţa sfântă.
    Ne-suportând viaţa divină.
    Hidos, corupt, robit de patimi,
    Şi refuzând sfânta lumină.

    Că soarele ne dă lumină
    Pentru viaţa pământească,
    Limina Lui Hristos ne creşte
    Spre’n veşnicirea’n El, (cerească).

    Iar veşnicia ce ne’aşteaptă,
    Va fi în ce ne-am pregătit,
    În ce’am crescut lăuntric duhul,
    În ce-am crezut şi ne’am zidit.

    Veniţi dar suflete la Domnul,
    Veniţi prin El să dobândiţi,
    Lumina, viul, sfântul vieţii.
    Veniţi ca să vă mîntuiţi.

  4. Pingback: “Noi, ortodocsii, ne iubim inainte sa ne cunoastem”. Parintele Rafail despre DUHUL ORTODOXIEI SI LUCRAREA SMERITA A LUI DUMNEZEU IN NOI SI IN LUME -
  5. Pingback: “Celalalt Noica” despre relatia de tensiune duioasa dintre filosoful Constantin Noica si fiul sau, parintele Rafail. ADEVARATA IMPLINIRE A NOIMEI NOTIUNII DE “DEVENIRE INTRU FIINTA” -
  6. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII -
  7. Pingback: HRISTOS S-A INALTAT! Cuvant la Inaltarea Domnului al Sfantului Inochentie al Penzei: UNDE ESTE CERUL? DE CE NU NE PUTEM INALTA INIMILE CATRE EL? -
  8. Pingback: CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA CLUJ, 30 mai 2013, “S-a dus Sa-L vada precum este” (AUDIO, VIDEO – INTEGRAL) - Recomandari
  9. Pingback: Parintele Rafail Noica: SA NU NE GRABIM SA TRAGEM CONCLUZII INAINTE CA DUMNEZEU “SA-SI TERMINE FRAZA”! (si audio) -
  10. Pingback: Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text) -
  11. Pingback: SFANTUL PROROC ILIE si SLABANOGUL VINDECAT SI IERTAT. Predici, talcuiri si meditatii duhovnicesti (si VIDEO): “Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe” - Recomandari
  12. Pingback: Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio) -
  13. Pingback: SAMBATA LUI LAZAR si PREGUSTAREA INVIERII IN VIATA NOASTRA: “Este doar o doza, o portie, atat cat sa starneasca pofta cea duhovniceasca” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: Parintele Andrei Coroian despre ADEVARUL ORTODOXIEI si distinctia intre ECUMENICITATE si ECUMENISM. “Unirea creștinilor înseamnă ÎNTOARCEREA LA ORTODOXIE. Este necesar ca Biserica să nu cadă în în ecumenism, nu numai pentru a-și păstra ide
  15. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELOR
  18. Pingback: Mariana Gurza – Blog » Blog Archive » Noima devenirii întru ființă
  19. Pingback: “In premiera”: Reportaj-eveniment cu ALEXANDRA NOICA, sora parintelui Rafail si fiica marelui filosof Constantin Noica: “Noi, ca români” (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: Păzind dreapta credinţă, te sârguieşti tu să vieţuieşti după regulile acestei sfinte credinţe? | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: VAMESUL SI FARISEUL. Pr. Cezar Axinte despre RISCUL CADERII PRIN INALTAREA SAU PAREREA DE SINE: “AVETI GRIJA SA NU DISPRETUITI PE NIMENI! Cea mai mare rautate pe care o face omul, care este de esenta demonica, e viclenia” (VIDEO + text) | Cuv
  22. Pingback: Parintele RAFAIL NOICA despre sensul Ortodoxiei. IN CAUTAREA DUMNEZEULUI PIERDUT | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: „Vreti sa rezistati in aceste vremuri grele care deja ne-au ajuns, in fata slabei credinte si a imputinarii sufletesti? DEVENITI MARTURISITORI!”. Apel la RUGACIUNE PENTRU CEI SLABI IN CREDINTA SI INFRICOSATI in perio
  24. Pingback: PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII ME
  25. Pingback: “TOTUL SE VA LUA DE LA NOI, ÎN AFARĂ DE CEEA CE CLĂDIM CU HRISTOS”. Preasfințitul Benedict: “OMUL ESTE ATÂT CÂT SE ROAGĂ. Dacă suferim este pentru că suntem prea împreunați cu lumea și prea puțin împreunați cu Cerul”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate