Parintele Rafail Noica: “FILIOQUE” ESTE CULMEA RATACIRILOR INTR-UN SINGUR CUVANT
Parintele Rafail Noica despre Filioque si Biserica
“(…) Aş zice în primul rând că trebuie să gândim personal, şi nu obiectiv... Ca să răspund celui care a trecut prin yoga, prin “Biserica” Unită şi, revenind, cum a zis frumos, “acasă”, la Ortodoxie. Cuvântul ăsta l-am auzit de la atâţia apuseni (…) – vedeţi şi în viaţa Sfântului Seraphim Rose – atâţia, venind la Ortodoxie, au simţit că au revenit acasă. Pentru mine, care am trecut prin protestantism, era oarecum firesc, că doar mă născusem în Ortodoxie, eram botezat ortodox. Dar aceştia, care de o mie de ani nu cunoscuseră Ortodoxia, cum de au revenit acasă? Asta nu făcea decât să mă întărească în ceea ce trăisem eu revenind la Ortodoxie: Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una mai desăvărşită… sau cea mai desăvârşită; este firea omului! Adevărat înţeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă.
(…) Tainele – ne zic Sfinţii Părinţi – sunt numai în Biserică. Şi aş vrea să se înţeleagă lucrul ăsta mai deplin. Când văd în tot felul de contexte secvenţa [sintagma] asta: „Biserică creştin-ortodoxă“ este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm sau dublu pleonasm. Adică cele trei sunt sinonime: dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare.
Însă tare aş vrea să se citească mai mult cărţulia aia a lui Homiakov, care s’a tipărit aicea, la Alba Iulia, pe care am recomandat-o şi altcândva, greu de înţeles pentru gândirea noastră obiectivă şi nepersonală, însă aş vrea să se citească mai mult, şi să dea Dumnezeu să se înţeleagă mai adânc. Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca înăuntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul şi pe care ni le dă Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii.
Ştim, dacă avem credinţa în Biserică şi în Sfinţii Părinţi – Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, şi în Sfinţii Părinţi ai ei, şi Sinoade – că în afara Bisericii nu sunt Taine, dar asta nu înseamnă că ştiu că nimeni din afară nu se poate mântui, fiindcă eu nu ştiu ce poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii. Că altfel ce s-a întâmplat cu cei dinainte de Hristos? Melchisedec, marele preot care slujea lui Dumnezeu, după al cărui cin este Însuşi Hristos – nu că Melchisedec este după cinul preoţiei lui Hristos, ci preoţia lui Hristos, Mesia, Dumnezeu întrupat, este după cinul lui Melchisedec! – cine l-a botezat pe Melchisedec, cine l-a hirotonit? Nu ştiu ce poate face Dumnezeu şi ce nu poate – Dumnezeu văd că îşi îngăduie să nu poată ceea ce nu vreau eu, şi cu mine nu poate. De ce? Fiindcă nu vreau eu. […]
Noi nu ştim ce poate Dumnezeu în afară; şi când Părinţii zic că în afara Bisericii nu este Taină şi că Mântuire nu este cu putinţă, totuşi trebuie să gândim şi să înţelegem nu într-un sens… obiectiv, ca un obiect, care se aplică, precum o lege, absolut pretutindenea, ci trebuie să înţelegem totuşi că Dumnezeu este Persoană, că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, oricine ar fi, şi că, pe de o parte, El nu lasă să se nască oameni pe pământ fiindcă… n-are surcele ca să aprindă focul în iad – şi atunci i-ar trebui suflete de om – dar ce face Dumnezeu dincolo de Biserică nu e de competenţa noastră să judecăm. Sau cum spunea cineva în Apus, „noi ştim unde este Biserica, dar nu ştim unde nu este” – şi cuvântul ăsta trebuie înţeles drept. Ce vrea să zică este: „eu ştiu unde să găsesc Tainele fără greş, dar ce poate sau nu poate Dumnezeu în alte condiţii – nu mă pronunţ; dar nu acolo caut eu“. (…)
Filioque este foarte subtil, fiindcă reprezintă o culme [a ratacirii, conform finalului, n.n.] greu de înţeles majorităţii. Dacă nu l-am fi avut pe părintele Sofronie nu ştiu ce aş fi înţeles din asta. Filioque reprezintă un punct infinitezimal de unde începe o răscruce, o despărţire de drumuri, radical diferite. În ce sens?
O istorie întreagă omul a încercat să caute pe Dumnezeu, şi sunt mai multe lucruri pe care greu le-a înţeles, dar mai cu precădere Persoana. Persoana s’a confundat cu individul. […] Zicea Părintele Sofronie că tot ce este păgânism se diferenţiază de Biserică prin…[raportarea la…] Persoană. Persoana este linia de despărţire. Acelaşi lucru desparte Biserica de erezii: Persoana. […]
Filosofia omului nu trebuie să pună deasupra Persoanei, Generalul sau Randuiala sau ceva obiectiv sau ceva abstract. Nu Omenirea trăieşte, ci omul; nu Dumnezeirea trăieşte, ci Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt, ca Persoane. Cu Filioque, esenţa certei între Biserică şi Roma este… Filioque, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: în crezul catolic s-a adăugat, la partea Duhului Sfânt, „şi întru Duhul Sfânt Carele din Tatăl şi din Fiul purcede” – ceea ce, pe de-o parte, nu avem în Scriptură, Hristos zice că purcede din Tatăl, pe de altă parte, iarăşi, experienţa Părinţilor care au ajuns la trăirea dogmatică, la viziunea Luminii şi aşa mai departe, şi pentru care formulele astea nu erau formule abstracte, ci o viaţă pe care o trăiau şi vibra în ei, şi căreia, în Sinoadele lor, au încercat să îi dea o expresie în graiul ăsta sărac omenesc, grai lumesc în care au încercat să exprime cele vecinice şi, până la urmă, inexprimabile.
[…] Cu Filioque, cu purcederea Duhului din Tatal si din Fiul, trebuie să înţelegem ce-i purcedere. Fiindcă tot catolicismul este cel care confundă între trimitere şi purcedere, cum am văzut în diferite articole teologice de-ale lor, cum că dacă Fiul trimite pe Duhul Sfânt, deci Duhul purcede de la Fiul. Atuncea “purcede” si de la Maica Domnului, si de la sfinti? (…) Dar nu-i asta. A purcede, in Treime, este echivalent, pentru Fiul, cu a naste. Pentru Fiul avem ceva ce Descoperirea dumnezeiască o numeşte “naştere” [din Tatăl, n.n.] şi de-aia Îl numim Fiu. Există o analogie oarecare între Naşterea Fiului cea mai înainte de veci şi naşterea noastră în trup. Şi noi ne numim “fii” sau”fiice”, fiindcă [ne] naştem. Pentru Duhul Sfânt n-avem analogie în experienţa noastră şi n-avem nici expresie pentru felul Lui de a fiinţa în vecinicie, nici pentru El. (…) Tatăl Îi este Duhului nu Tată, [ci] îi este… Purcezător; ce-o fi insemnand asta? Dar aşa cum Fiul [Se] naşte din Tatăl, aşa Duhul purcede din Tatăl; şi cum Fiul nu poate naşte – o naştere nu se poate din două mame sau doi taţi… (…) În ale Duhului, unde nu este nevoie de această lege a geneticii, Se naşte numai dintr-o Persoană… Şi aşa cum Naşterea este dintru O Persoană, tot aşa purcederea este dintru O Persoană. (…)
Dacă Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi din Fiul [cum zic catolicii, n.n.]… şi dogmaticienii Bisericii au reproşat Romei: păi, cum, din două Principii? (…) Şi catolicismul răspunde: Nu din două Principii, ci ca dintr-Un singur Principiu – din Tatăl şi din Fiul. Care-i principiul comun Tatălui şi Fiului? Esenţa. Dumnezeirea. Deci Duhul Sfânt purcede din “Dumnezeire” şi nu din Dumnezeu-Persoana Tatălui? Iarăşi picăm în impersonalism. (…)
Dacă din Dumnezeirea – aş zice, impersonală – [ar] purcede Duhul, după cum ziceam, ne întoarcem iarăşi pe linia gândirii impersonale, şi este primul pas de la culmea dogmelor înapoi în gândirea păgână, gândirea asta întunecată, în care nu este urmă de mântuire şi care [se] termină cu iadul. Înţeleg acuma Filioque concretizând în sine, potenţial, toate ereziile care au fost, ba şi toate rătăcirile păgânismului, de la căderea lui Adam, pe linia lui Cain şi până astăzi. Aşa că Filioque nu este un lucru mic şi nu este o joacă, este culmea tuturor rătăcirilor – într-un singur cuvânt“.
(Extras din conferinţa: “Cuvântul prorocesc şi experienţa harului”, Alba-Iulia, 15 noiembrie 2007, folosind partial transcrierea de aici).
Legaturi:
- Nelinisti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna
- Parintele Mihail Stanciu despre viata Sfintei Treimi, despre erezia Filioque si constructia babilonica a ecumenismului
- NEVOIA DE MARCU EUGENICUL, NEVOIA DE MARTURISIRE
- Sfantul Fotie Marturisitorul – pacea lui Hristos in valtoarea tulburarilor bisericesti si lumesti
- EXPERIENTA TREIMII: “Suntem totdeauna Trei…”
- Sf. Petru Movila despre Filioque
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ma iertati Parinte, dar cind folositi expresia ca ” Nu ştiu ce poate face Dumnezeu şi ce nu poate”, se subintelege ca Dumnezeu n-ar putea face ceva. Adevarul e ca Dumnezeu e omnipotent (poate orice), dar nu e vrerea Lui in toate.
Deci NU exista neputinta la Dumnezeu. Totul e posibil, insa nu stim daca El vrea tot ceea ce vrem noi. De aceea trebuie sa ne rugam sa intelegem vointa Domnului.
Poate ca Dumnezeu voieste sa-i mantuiasca si pe altii sau poate nu voieste. Bunul Dumnezeu stie, dar de putut Poate!
Cu ce n-am greşit?
De ce mi-e dragostea, ciulin,
Şi mângâierea, buruiană,
Învăţătura, chin şi spin,
Şi roada de smochin, doar mană?
De ce cu fiecare zi
Lumina ce-o vedeam odată
Este blestemul de-a privi
În bezna cea imaculată?
De ce şi zborul mi s-a frânt,
De ce nici pasul nu mai pune,
Nici mâna – bine pe pământ –
Nici mintea – mir de rugăciune?
De ce povara de nu-mi ştiu
Purta nici mie, cum s-ajut
Să-şi poarte crucea lui, un fiu?
De ce cu fapta, nu zbor mut?
De ce n-am ştiinţă, nu am har,
Să fiu atât de înţelept,
Încât să beau din Tine-amar,
Şi să-l împart – precum e drept?
Deşertăciunea mea sub cer,
Pe-o rogojină de poem,
Doamne, din Tine, fur în ger,
Dragostea toată, din blestem…
23 iunie 2009
Ma bucur ca ati prezentat acest material. Tinand cont ca anumite pozitii sau nuante din gandirea avvei Rafail nu concorda intru totul cu pozitiile exprimate in general pe acest site. Am aici in vedere mai ales tonul categoric cu care multi elimina din ecuatia mantuirii nu numai necrestinii dar chiar si catolicii sau protestantii. „Noi ştim unde este Biserica, dar nu ştim unde nu este”. Avva Rafail sustine intr-o carte de dialoguri duhovnicesti ca a cunoscut un pastor protestant care savarsea minuni si se raporta atat de smerit la ele incat asta l-a incredintat ca erau autentice. In polemica justificata cu formele crestine din Occident se adopta un ton aspru, mohorat si osanditor care nu stiu daca nu face un deserviciu frumusetii si splendorii Ortodoxiei. Pt. mine Sfinti ca si Teresa de Avila sau Ioan al Crucii sunt alaturi de Simeon Noul Teolog sau Maxim Marturisitorul. Avva Sofronie Saharov l-a citit pe Sf. Ioan si nu a gasit nimic esential gresit in duhovnicia acestuia.
Sunt categoric impotriva ecumenismului si relativismului ce incearca sa strice desavarsirea Ortodoxiei. Nu avem ce sa cedam sau sa schimbam in invatatura noastra. Apusul crestin e mai degraba cel care a facut pasi strambi. Dar nu pot sa uit ca Dumnezeu este Treime de Persoane si cauta cu smerenie fiecare suflet de-a lungul cailor vietii acestuia. Si a gasit si va gasi suflete oriunde si oricand. Nadajduiesc ca si pe al meu.
@Cezar:
Draga frate, nu cred ca pe acest site ne-am pronuntat vreodata categoric asupra mantuirii sau osandei celor heterodocsi. Mai degraba am spune ca faci o confuzie intre marturisirea adevarului de credinta, ce include si vadirea ereziei, si osandirea generala a unor categorii de persoane. La marturisire, ce include si vadirea ereziei, suntem chemati toti. Osandirea oamenilor, mai ales cand e vorba despre cei simpli care nu au nicio vina ca s-au nascut intr-o credinta eterodoxa, este, evident, o deviere grava si fatala de la sensul marturisirii.
Asa cum arata si Sf. Grigorie Palama in textele sale despre erezia Filioque, este absolut necesar sa ne pronunta categoric impotriva ereziei tocmai pentru a recupera pe cei care, de buna credinta, se afla in eterodoxie, adica intr-o credinta gresita. Si acest lucru il facem, spune Sf. Grigorie, pentru mantuirea noastra si vindecarea lor (a eterodocsilor). Daca vom tacea, asa cum se face acum, asupra adevarului de credinta, in mod cert noi nu ne vom mantui iar ceilalti nu vor cunoaste adevarul.
Pe de alta parte, nu este bine sa cadem in greseala de a identifica lucrarea harului dumnezeiesc peste tot, inclusiv in faptele unor asceti sau preoti eterodocsi. Fara sa punem la indoiala faptul ca si in spatiul eterodox au existat oameni de buna credinta, care au ravnit la Dumnezeu in mod cu totul sincer, credem ca una este lucrarea indumnezeitoare, si aceasta se gaseste doar in ortodoxie. Dovada sta chiar Ioan al Crucii. Acestismul sau l-a dus la depasirea patimilor si la atingerea unei stari descrise de el drept “intuneric”. Or, stim bine, de la Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, Sf. Siluan Athonitul si toata traditia isihasta, ca rezultatul ascetismului in dreapta credinta este unirea cu lumina cea necreata, nu doar depasirea starii patimase a omului. Deci nu intuneric, ci lumina. Aceasta este ortodoxia – intrepatrunderea intre om si Dumnezeu prin harul cel necreat. Iar Cuviosul Sofronie Saharov ii raspunde lui David tocmai faptul ca nu intelege un ascetism despartit de dreapta credinta.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/11/parintele-sofronie-saharov-15-ani-de-la-adormirea-intru-domnul/
De altfel, Cuviosul Sofronie Saharov ii atragea atentia, delicat, celui cu care a corespondat (David Balfour) si care identifica starile ascetice ale parintilor athoniti cu cele descrise de Ioan al Crucii, ca nu sunt deloc acelasi lucru, diferenta fiind cea descrisa mai sus. Pentru noi, cei care cunoastem ascetismul doar din scrutarea mintii, ca si David Balfour, este usor sa confundam lucruri de neconfundat. Este bine, asadar, sa ne abtinem de la aprecieri hazardate atunci cand nu cunoastem, din cercare, nimic.
Cat despre “minunile” preotului protestant… nu stiu unde a zis asta parintele Rafail, dar ne tinem de invatatura Sfintilor Parinti atunci cand un ‘avva’ prezent ii contrazice prin opiniile sale, uneori. Iar acestia spun limpede ca Sfinti si harisma autentica a facerii de minuni nu sunt decat in Biserica (adica in Ortodoxie), fiind strans legate de dreapta credinta.
Cezar, nu am citit de mult cuvinte mai frumoase decat acestea:”Dar nu pot sa uit ca Dumnezeu este Treime de Persoane si cauta cu smerenie fiecare suflet de-a lungul cailor vietii acestuia. Si a gasit si va gasi suflete oriunde si oricand. Nadajduiesc ca si pe al meu.”
Sunt cuvintele cuiva care nu e departe de Dumnezeu, care a cunoscut mila Lui.
Te imbratisez intru Hristos!
Desi il apreciez pe pr.Rafail si imi place marturisirea lui,totusi nu sunt de acord nici cu el nici cu oricine altcineva care spune ca nu stim ce se intampla cu cei din afara Bisericii.
De ce? Simplu,pt.ca Sf.Ciprian zice”In afara Bisericii nu este mantuire”
Si daca luam in considerare si aderam serios la marturisirea de la Volos care a fost postata recent pe acest site,vom vedea ca acelasi lucru se spune si acolo.
Daca ar fi mantuire si in afara Bisericii n-ar mai avea nici un rost marturisirea credintei.
Dumnezeu ne cere oare sa marturisim doar pt.mantuirea noastra?
Nu stiu daca ma fac inteles,dar treaba asta cu “nu stiu ce este in afara Bisericii,sa nu judecam…”,e cam calduta…
Cum adica,noi avem adevarul si suntem in adevar,ca madulare ale Bisericii,ca Biserica,ca Trup al lui Hristos,si nu stim ce se intampla cu ceilalti?
Pai inseamna ca nu suntem in Lumina…in Adevar…
Si eu sunt convertit(adica am fost botezat ortodox dar am inceput sa traiesc ortodoxia mai tarziu,nu vreau sa intru in amanunte),dar daca mi-ar fi spus cineva ca poate ma mantuiesc si in afara Bisericii nu cred ca mai mergeam mai departe in cunoasterea credintei si nu ajungeam nici preot sa va scriu aceste randuri…
Raman pe linia maximei acrivii,chiar daca sunt pacatos si nevrednic de harul ce mi s-a dat!Amin.
genial
e vorba de nastere si de posibilitatea de a deveni persoane, libere,devenire, opus oricarei ideologii si propaganda, ortodoxia este cea a Rugului Aprins, a celui care vede si iubeste ceea ce vede, ortodoxia este cea a inimii vazatoare, atat, cat de putini martiri si parinti mai avem, vorba Parintelui, scapa cine poate, institutia ortodoxa nu mai ridica constiinte, oare ar mai putea?
Nici parintele Rafail nu l-a contrazis deloc pe Sf. Ciprian, nici Predania in vreun fel, ba a spus raspicat ceea ce astazi nimeni nu mai indrazneste: ca Biserica este numai Ortodoxia, numai ea are Taine, iar a spune Biserica crestin-ortodoxa e deja dublu pleonasm. Trebuie ascultat si inteles atent duhul in care vorbeste parintele Rafail, unul foarte fin si atent la nuante si la glasul Duhului, aflandu-se pe linia Cuviosilor Siluan si Sofronie, care nici ei n-au glasuit altfel. In niciun caz parintele nu a cazut pe panta relativista si a explicat asta. Nu e vorba sub nicio forma ca un ortodox sa gandeasca ca te poti mantui si in afara Bisericii (Ortodoxe), ci e vorba de cum sa ne raportam noi, ortodocsii la cei care nu au cunoscut si nu cunosc Biserica adevarata, dorind din inima mantuirea oricarui suflet si neosandind pe nimeni, mai ales pentru faptul de a se fi nascut sau de a creste intr-o alte religie, intr-o alta cultura in care nu i-a fost dat sa cunoasca poate nici pe Hristos, cu atat mai putin Ortodoxia. Aceeasi abordare o regasim explcit si la Cuv. Seraphim Rose, aceeasi o avea si parintele Calciu si ea merge impreuna (la toti acestia) cu marturisirea ferma a Ortodoxiei si nu e catusi de putin ceva caldicel.
De altminteri, nu altceva ne invata si Sfantul Apostol Pavel, cand arata ca fiecare va fi judecat dupa legea pe care a avut-o, subliniind ca de multe ori paganii, avand doar legea constiintei, se arata mult mai credinciosi decat evreii de atunci (si decat unii dintre crestinii de azi, se poate adauga. Dintre care cei dinati suntem noi, cei care scriem). La fel, parca Avva Dorotei arata printr-un exemplu cu doua fete prostituate cat de diferit sau chiar opus poate sa judece Dumnezeu doua suflete care, la prima vedere, par a avea aceleasi pacate de moarte.
E prea subtire diferenta dintre “marturisire”si “raportare”,pt.ca omul analfabet si indiferent si plafonat si ignorant si…nu mai am cuvinte…,sa o inteleaga.Si am multi din acestia in parohie.
@ pr.Victor Agache
Da, asa este, aveti dreptate, parintele Rafail are o subtilitate care nu poate fi dusa de oamenii obisnuiti de care spuneti. Pentru ei poate e bine sa ramana cele din titlu si cele scrise cu rosu in text. Dar si, cu toate acestea, sa nu uite sa iubeasca si sa doreasca mantuirea si celor aflati in ratacire.
@ Mariana:
Parintele Rafail cu certitudine nu citeste pe siteul nostru in pustia in care vietuieste. Va dati seama ca si parintele stie prea bine cele pe care le-ati spus si ca s-a exprimat la figurat. Din context se subinteleg ghilimelele pentru “a nu putea”. Nu e vorba ca Dumnezeu “nu poate”, ci ca nu ne sileste, ca Isi ingradeste puterea pentru a ne respecta libertatea. Inca o data, sa incercam sa ne ridicam de la litera la Duh. Cititi Evangheliile si vedeti cat de “obscur” si de eliptic, ba chiar cat de “scandalos” vorbea Mantuitorul! Cititi-l si pe parintele Nicolae Steinhardt si intelegeti de ce pretuia el atat de mult vorba lui Thomas Morus: “Trag nadejde ca nu sunt usor de inteles” 🙂 Pentru ca cele ale Duhului, adica Tainele nu se pot exprima decat in limbaj de taina.
Va multumesc tuturor pentru cum ma luminati duhovniceste.Cred ,ca si voi ca mantuirea nu poate veni decat in cadrul bisericii si al credintei, dar nadajuiesc la fel de mult,ca Dumnezeu ii alege pe cei pe care ii mantuieste,iar unii(asa imi spunea astazi si un preot calugar)se mantuiesc prin sangele lor.Cei care pleaca la Domnul devreme,fara a fi impartasiti, pentru viata de pana atunci si pentru rugaciunile noastre ,in mare mila Domnului, sunt mantuiti. Voi ce credeti?
@elena – de aceeasi parere cu tine. Avem pe talharul de pe cruce, care “la rigoare” n-ar fi trebuit sa se mantuiasca. Dar inca odata, judecatile lui Dumnezeu nu sunt judecatile omului.
@ Elena:
Judecata lui Dumnezeu este personala si nu putem sa spunem nimic despre altcineva in legatura cu mantuirea lui, in cazurile despre care spuneti, decat daca ni s-a descoperit in chip suprafiresc de catre Dumnezeu. Dar stim ce putem face pentru cei raposati, intr-adevar. Noi trebuie sa avem nadejde si sa facem tot ce tine de noi, dar nu putem obtine vreo garantie automata.
Pentru dezastrul, profetit biblic de altfel, (dez)orientarii de astazi a omenirii, criza valorilor si a organizarilor sociale (de sistem) in urma umanismului, a secularizarii, a modernismului, a globalizarii si a post-modernismului anarhic (care de fapt reprezinta reluarea intr-o forma noua a unor erezii si anomalii vechi in istorie), papismul (catolicism este incorect spus) are o grea vina, deoarece a introdus erezia Filioque in credinta adevarata revelata oamenilor de catre Dumnezeu-Cuvantul, din cauza trufiei Romei, care s-a despartit de biserica lui Hristos (considerandu-se prea puternica in planul lumesc).
<> (Vasile Catalin Tudora : Filioque-iota teologiei secolului XX)
Astfel, subordonarea Persoanelor-Ipostas Dumnezeiesti de catre Sfinta Treime, pe care o face papismul, fara sa tina seama ca fiecare Persoana-Ipostas contine Firea-Fiinta Dumnezeiasca, sau Sfanta Treime, Intreaga, ca este Unul Dumnezeu Intreg in fiecare Ipostas-Persoana, papismul a generat in credinta impresia Unui Dumnezeu oarecum impersonal (sau mai putin personal) si organizat ierarhic, rezultand o falsa relationare intre Persoanele-Ipostas ale Sfintei Treimi. Aceasta erezie, provenita din Filioque, numita erezia trinitara, a sablonat, adica a conditionat mintea teologilor, a filozofilor, a artistilor, a juristilor, a ganditorilor, a sociologilor, chiar si a tehnicienilor, a inginerilor, a savantilor papismului, carora li s-a parut astfel firesc sa subordoneze si persoana-ipostas lumeasca “firii lucrurilor”, adica sistemului social gandit si proiectat, decretat si impus de cei enumerati mai sus, in temeiul intelegerii lor eretice a Lui Dumnezeu . Impactul proiectiei deformate de gandire si aplicarea in forta a acestei erori, a papismului, care domina lumea militar si economic, s-a repercutat in toata lumea, impunandu-se chiar si in lumea pagana si influentand toata gandirea lumii, indiferent de credinta, influentand chiar si popoarele din spatiul ortodox. Deci, intr-o lume cazuta din cauza pacatului originar, in care este mai greu sa cladesti decat sa distrugi, mai greu sa nasti decat sa omori, mai greu sa intelegi adevarul decat sa-l desfiintezi, etc., s-au mai suprapus in ultimul mileniu si cliseele eronate de gandire lumesti generate de erezia filioque, care au generat o societate omeneasca in care “firea lucrurilor” (adica sistemul) striveste persoana (ipostasul) si valoarea acesteia. Persoana nu a mai contat, nici faptul ca este unica si irepetabila (nu s-a mai nascut si nu se va mai naste vreodata alta identica). Au aparut in societatea umana erorile gandirilor papiste sablonate : sistemul piramidal ierarhizat, legile specifice acestuia cu cercetarile social-manageriale, productia de masa, standardizarea, etc., sistemul izolandu-se de persoanele care-l alcatuiau a devenit schizofrenic. Avand dominatie si putere lumeasca, eroarea sistemica s-a generalizat peste tot in lume, indiferent de credinte. Au contribuit masiv si umanismul (omul in centrul atentiei, inlocuindu-L pe Dumnezeu), secularizarea, fascismul si comunismul, emanciparea, modernismul, globalizarea, post-modernismul si incurajarea sistemelor anarhice si a pseudo-valorilor. Evident ca lucrurile au luat-o razna progresiv: din papism s-au desprins protestantii (erezie din erezie), din protestanti s-au desprins neo-protestantii (erezie din erezie din erezie), au mai aparut vechile erezii in forme noi, moderne, influentele pagane si ecumenismul (a-tot-erezie). Acestea s-au acordat si s-au adaptat tot mai bine transformarilor sociale descrise mai sus si au generat noi transformari sociale, ale caror urmari se vad deja si se vor vedea in viitor (probabil mai intai se produce o babilonie, o amestecatura, apoi se ajunge la anarhie pana la exasperarea tuturor, pana la aparitia unui fals salvator care va urmari sa-i controleze, sa-i cearna si sa-i stapaneasca pe toti). Daca dintr-o eroare aparent minora* a rezultat atata dezordine in lume, este infiorator sa ne gandim unde va ajunge lumea, stiind ca protestantii, neoprotestantii, paganii, ateii si chiar unele organizatii demonice au putere financiara si “proiecteaza” si ei sisteme ale viitorului omenirii, incercand sa se “armonizeze” cu lumea si sa se integreze. Procesul este in desfasurare si considerat legitim d.p.d.v. al “corectitudinii politice”, iar erorile sunt “motivate” cu devize gen “omenirea cauta sa se auto-defineasca, sa se regaseasca…” sau inselarea cu “iubirea aproapelui este prioritara formei credintei” **.
Dar, oare cum ar fi evoluat o lume care s-ar fi impus drept, fara influenta din filioque si fara alte erezii pe care le-au adaugat papistii in ultimul mileniu, intelegand ca persoana este reprezentanta umanitatii si umanitatea este formata din toate persoanele acestea unice si irepetabile si reprezentata de fiecare din ele (acel “macrocosm in microcosm”, universul continut intr-o unitate***). Poate ca am fi avut o lume a mestesugarilor dichisiti, a lucratorilor credinciosi, care exceleaza cu rabdare si cu pasiune, ca iconarii sau ca si curelarul pe care l-a intalnit Sfantul Antonie, o lume a artistilor si a ganditorilor si a functionarilor care doresc sa le impartaseasca confratilor din cunostintele si experienta lor, in care am fi pus accent nu pe consum ci pe lucrul in sine si pe lucrare, in care ne-am fi straduit cu totii sa lucram unul pentru celalalt pana suntem multumiti, o lume in care sa daruim fiecare celuilalt cu bucurie si cu pretuire tinand cont de dorintele, de unicitatea si de gusturile personale ale fiecaruia asa cum ne place sa se tina cont de personalitatea noastra, de propriile preferinte, evitand uniformizarea, standardizarea, productia pe banda rulanta, evitand ineptia concurentei si servirea “la gramada”, fara sa urmarim castigul banesc ci multumirea aproapelui.
Drumul pe care merge omenirea se poate numi “din eroare in greseala, pana la tinta finala”, conform gandirii ortodoxe in acord cu Hristos (Care ne spune ca lumea aceasta cazuta este sub stapanirea duhului celui rau si viclean), explicandu-se astfel si prosperitatea societatilor eretice (cazute), care au fost si sunt “ajutate” de duhurile rele ale “razboiului nevazut”, care impinge lumea spre finalul biblic. Doamne miluieste-ne !
– – – – – – – – – – – – – – – –
* Mai in gluma, mai in serios, sa ne intrebam ce inseamna o greseala minora ? Demult, primii oameni au muscat dintr-un mar si iata ce s-a intamplat cu omenirea..
** “Orb pe orb duce in groapa”. Deci, daca ne iubim semenii ca pe noi insine, trebuie sa le aratam Adevarul, Calea dreapta si nu sa-i ingaduim “cu iubire si bunavointa” in inselare.
*** Universul reprezentat intr-o unitate se releveaza cel mai simplu in modelul matematic al dreptei numerelor reale, in care segmental de dreapta al unei unitati are o infinitate de numere (valori), la fel ca si dreapta reala.
Pentru MARIANA pe 23 Iun 2009 la 02:36 # (rog sa nu luati in seama intarzierea) o parere de raspuns :
EU CRED CA DUMNEZEU “NU POATE” SA MINTA ; “NU POATE” SA NU-SI RESPECTE CUVANTUL SI PROMISIUNILE ; “NU POATE” SA URASCA ; “NU POATE” SA FIE RAU SI STRAMB ; “NU POATE” SA GRESEASCA , “NU POATE” SA PACATUIASCA. ATUNCI CAND TOATE ACESTE LUCRURI NU SE POT FACE, IN MOD PARADOXAL, DESI AR AVEA PUTEREA SA FACA ABSOLUT ORICE ( IN AFARA DE ACESTEA ) , DUMNEZEU ISI REDUCE EL INSUSI LIBERTATEA DE MANIFESTARE ASUPRA CELOR AFLATI INTR-O LUME CAZUTA SI PACATOASA.
INTRE SFINTENIA CEREASCA SI LUMEA PACATULUI ( LUMEA OMULUI CAZUT ) , SUNT PREA PUTINE LUCRURI IN COMUN. DE ACEEA OMUL TREBUIE SA SE MUNCEASCA SA SE SALTE , RUGANDU-L PE DUMNEZEU SA SE APLECE SPRE EL SI SA-L RIDICE ( ADICA ACEA IMPREUNA-LUCRARE CARE SA-L DUCA SPRE DESPRINDEREA DE LUMEA ACEASTA , SPRE DESAVARSIRE , SPRE SFINTENIE ).