PARINTELE SAVATIE BASTOVOI: De ce ne place atat de mult “Saint Valentines”?

14-02-2011 Sublinieri

Cititi si:

*

De ce ne place atât de mult “Saint Valentines”?

“Sărbătorile traditionale sunt zâmbetul unui popor. E destul să nimeresti la una din ele ca să afli, fără cuvinte, o istorie de secole, uneori de milenii. La noi, la români, una din aceste sărbători a devenit “Saint Valentines”.

Această sărbătoare, fără îndoială, are în ea o putere uluitoare. Desi românii au aflat de existenta ei de putină vreme, iar multi încă mai învată să-i pronunte denumirea corect, totusi ea a devenit foarte populară, stârnind mai multă vervă si pregătiri decât sărbătorile deja învechite, cum sunt Crăciunul si Pastele.

Trebuie să fie un mister la mijloc, pentru că altfel e greu de explicat ceea ce s-a petrecut în România anul acesta. Cum un popor cu o istorie atât de îndelungată, cu traditii sărbătoresti si folclorice, cum putine popoare mai sunt pe lume, a uitat într-un an totul, si a rămas cu această sărbătoare străină?

Este, într-adevăr, un rebus psihologic să explici cum tineri care nu au citit niciodată viata unui Sfânt arată atâta entuziasm fată de acest “Saint Valentines”.

Cultul Sfintilor a fost întotdeauna un prilej de poticneală în calea spre biserică, deoarece oamenii, de regulă, nu pot accepta să se închine în fata unui alt om. Protestantii găsesc în acest cult al nostru dovada cea mai bună că suntem idolatri, că dăm oamenilor cinstea cuvenită “unui singur Dumnezeu”. Ateistii văd în cultul Sfintilor un semn de alienare, o metodă de a-l supune si complexa pe om prin contrapunerea unui ideal inventat si irealizabil. Chiar si printre ortodocsi există multi care încă nu si-au rezolvat această problemă: cum să se închine în fata unui simplu om, nu e mai bine să se închine direct lui Dumnezeu?

Intr-un cuvânt, de la reforma lui Luther în 1517 si până astăzi preotii si credinciosii ortodocsi (si romano-catolici) apără cu multă dificultate credinta în Sfinti. Multi credinciosi ai Bisericii noastre au trecut la protestantism anume pentru că nu si-au putut rezolva acest conflict de constiintă: cum asa, în Biblie scrie să nu te închini, iar eu mă închin? Deci, până si cei care, vorba vine, cred în Dumnezeu, vedem că refuză cinstirea Sfintilor. Si când colo, după câteva reclame cu inimioare la ProTV, milioane de tineri îmbrătisează cultul Sfintilor, cei mai multi chiar înainte de a crede în Dumnezeu! Acest Pro TV a “convertit” în câteva zile mai multă lume decât Hristos în timpul vietii Sale pământesti! Numai acest fapt trebuie să ne pună pe gânduri în ce priveste calitatea acestui mod de sărbătorire a Sfintilor.

Este, într-adevăr, un mister, misterul irationalitătii dezlăntuite al betiilor dionisiace învesmântat în numele unui mucenic al lui Hristos. Mi se pare interesant de discutat în jurul acestei asocieri paradoxale. Prin ea am putea arunca un con de lumină asupra multor ciudătenii din viata noastră, dar mai ales, ceea ce este si mai neplăcut, să ne convingem de existenta unor realităti în care, de altfel, nu prea credem.

Deja este o banalitate a spune că nu există oameni necredinciosi, ci există doar religii nesuferite. Altfel cum unii oameni care nu s-au rugat niciodata la Sf. Nicolae îl cinstesc sărbătoreste pe Santa Claus în varianta lui americană? Cum cei care nu cred în Evanghelie se adună cu flămânzenie în fata televizoarelor ca să vadă “Ultimele ispite ale lui Hristos” de Scorsese? Da, un astfel de “hristos” se prea poate să fi existat, n-avem nimic de zis, ne convine. Însă varianta Lui bisericească e cam ireală, e chiar depresivă. Ii preferăm pe Afrodita si Dyonisos.

Oamenii nu rabdă un Dumnezeu care să se amestece în viata lor. Ei cred că ceva poate să existe, însă ceea ce există trebuie să se încadreze în câmpul lor de cunoastere si, mai ales, în câmpul preferintelor si al preocupărilor lor. Nietzsche, care declara cu seninătate că el este antihristul, nu lepăda niciodată de pe limbă numele lui Dyonisos si Zarathustra. Insă faptul de a nu recunoaste existenta lui Dumnezeu nu-L poate face pe Dumnezeu să dispară din Univers, chiar si numai pentru că sunt unii care îl roagă să rămână.

[…] Moda de a-si construi zei după poftele lor a apărut la greci, mai exact o dată cu Homer. Acesta e cel care a curătat lumea greacă de zeii amorfi, zoomorfi sau monstruosi, a populat-o cu oameni “divini” si cu zei asemănători oamenilor. Pentru aceasta el poate fi considerat marele reformator religios al Greciei. Dr. Bowra observă că “acest sistem complet antropomorfic nu are, desigur, nici o legătură cu adevărata religie sau cu moralitatea. Zeii lui sunt o inventie încântătoare si hazlie a poetilor”.

[…] Iată, în câteva cuvinte, răspunsul la întrebarea unui preot ucrainean, un bărbătoi mătăhălos cu voce groasă, pe care l-am cunoscut în iarna trecută la Moscova. Acesta îsi povestea cu simplitate necazul pe care îl avea din cauza felului în care sărbătoresc ucrainenii ziua lui Ioan Botezătorul – “Ivan Cupală“. Părintele, autoritar din fire, se revolta că primarul orasului a investit bani în reînnoirea acestei “sărbători traditionale ucrainesti”, cu toate că ar fi fost normal să se bucure de sprijinul autoritătilor laice. Când s-a mai văzut ca primarii comunisti să investească în sărbătorirea lui Ioan Botezătorul?

Numai că problema era putin alta: ucrainenii au un fel al lor de a-l sărbători pe cel mai mare ascet al tuturor timpurilor. Această zi echivalează cu ziua Afroditei sau “ziua dragostei” la nemti, numai că se cheamă “Ivan Cupală”. Adică anume în această zi ucrainencele au voie să-si însele bărbatii, “fără supărare”.

De unde acest amestec de sete dezlăntuită de păcat si sfintenie?

Noi am întepenit în păcat, în moarte si în frică. Insă atmosfera sărbătorească pe care am trăit-o în Adam în rai persistă în subconstientul fiecaruia. Persistă si tendinta obsedantă de a face binele cu orice pret. Nevoia noastră de a face binele e atât de mare, încât, după ce aflăm lucruri eronat întelese despre Dumnezeu, cum ar fi pedeapsa cu potopul, izgonirea din rai, ne revoltăm si vrem să înlocuim “răul” lui Dumnezeu cu “binele” nostru. Ne revoltăm împotriva lui Hristos pentru că l-a lăsat pe Iuda să se spânzure, desi stia că aceasta va face asa, ne revoltăm pentru că l-a dat afară pe săracul care nu avea haină de nuntă. Această atitudine fată de Dumnezeu este atitudinea Evei după ce a stat de vorbă cu diavolul. Dacă cineva nu crede că Dumnezeu există si că Biblia este adevărată, cel putin poate să se convingă că Biblia este o carte despre dânsul si că el este Adam întru toate.

Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu pentru că ajung la concluzia că Dumnezeu le vrea răul, că i-a făcut ca pe niste robi ai Săi, de care ascunde tot ce e mai bun. Un astfel de Dumnezeu absurd, Care, pe de o parte, zice că e bun, iar pe de alta îsi maltratează făpturile, nu poate să existe. In om se răscoală conditia lui de conducător, care este în el dintru început, după chipul lui Dumnezeu.

Dar ce avem noi cu Dumnezeu? Noi pur si simplu nu credem ca El există si gata. Spune-mi, dar, atunci de ce sărbătorim “St. Valentines”? Dar “Santa Claus”? Dar “Ivan Cupală“? Pentru că ei sunt buni, sunt mai “de viată”! Dacă s-ar sărbători toti Sfintii asa, n-ar mai fi oameni care să nu umble la biserică, dar asa, cu posturile voastre, voi împiedicati oamenii să vină la Dumnezeu. Ce rost mai are o religie care, în loc să se îndrepte spre oameni, se îndepărtează de la ei? Degrabă n-o să rămână nimeni în Biserică, cel putin tinerii nu pot să accepte o credinta neguroasă ca a voastră, o credintă pentru babe si mosi impotenti. De ce nu faceti si voi ca indienii si chinezii, putină yoga, putină kama-sutra si ar fi bisericile pline? Că doar Dumnezeu a lăsat dragostea nu ca să ne călugărim, ci ca să o trăim!…

Cam asa arată discursul remixat pe care diavolul l-a soptit Evei în rai. De ce esti proastă, Eva, ai atâta putere, stăpânesti peste animale si peste stihii, nu-ti închipui că ai putea să stăpânesti si fără să ai asupra ta tot timpul controlul lui Dumnezeu? Oricum, El ascunde de voi un mare secret, de fapt El se teme că, dacă o să mâncati din acest pom, o să stăpâniti si peste El, de asta nici nu vă lasă. Tu însă nu fi proastă, mănâncă din el, învinge-L pe Acest răufăcător invidios care nu vă lasă să vă bucurati cu adevărat de viată!

Eva a simtit în sine grandoarea “misiunii” la care a fost chemată. Ea îsi adună fortele si “îl înfruntă” pe Dumnezeu. Sf. Efrem Sirul spune că ea a trăit atunci plăcerea monstruoasă pe care o are fiecare când săvârseste un păcat mare. Ea a simtit plăcerea biruitorului! Acea fericire, care nu este altceva decât plăcerea în fata unui obstacol învins. In această stare a alergat ea la Adam, pentru a se lăuda cu ce făcuse: “Poftim, Adam! Tu nu ai avut putere să o faci, dar eu, uite la mine am făcut-o! Tii minte acea poruncă pe care ne-a dat-o Dumnezeu? Ei, uite că eu am călcat-o si nu numai că nu am murit, ci am căpătat putere asupra tuturor! Poti să mănânci si tu dacă vrei, eu îti permit”.

Eva a alergat la Adam ca o regină. Ea era convinsă că a devenit mai mare decât Adam, căci îl înfruntase pe însusi Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a si pedepsit-o supunând-o bărbatului său pentru totdeauna.

Primii oameni au simtit atunci euforia pe care o are fiecare după săvârsirea păcatului, acel mister care insuflă putere si stăpânire asupra tainelor Dumnezeiesti. Din cauza acestei euforii omul nu realizează adevărata sa stare, ca un lup care linge în înfierbinteală o lamă de cutit înmuiată în sânge, ascunsă în zăpadă. Asa cum lupul, după ce a lins sângele înghetat, ajunge la lamă si, tăindu-si limba, începe a-si mânca propriul sânge până moare, asa si omul cuprins de fierbinteala păcatului se omoarâ singur, bându-si sângele vietii celei vesnice pentru totdeauna.

[…] Oamenii au simtit dintotdeauna nevoia să dea faptelor lor un caracter universal si nobil, mai ales caracterele tari si energice, cum sunt tinerii. Pentru că universul spiritual la această vârstă e suficient de restrâns, tânărul atribuie continut metafizic tuturor sentimentelor si chiar senzatiilor mai puternice. Era si mai firesc să fie asa într-o lume în care tarabele cu cărti despre meditatie si descoperiri din Tibet sunt mai numeroase decât tonomatele de apă gazoasă din orasele sovietice. Unii găsesc că e foarte “tare” să ai bască si skateboard, altii se laudă cu brichete. Insă acestea reprezintă cazuri particulare, cel mult grupuri, dar nu pot fi generalizate. Aceste ocupatii rămân în zona minorului chiar si în mintea tânărului. Ele nu stau în firea noastră, adică ele au pătruns artificial în viata noastră, de aceea ne putem lipsi de ele foarte usor o dată cu vârsta. Dincolo de acestea însă există ceva de care nimeni nu sepoate lipsi, acel ceva este dragostea, care în mintea tânărului o reprezintă ideea cuplului fericit. Orice obstacol în calea realizării acestui cuplu este vrednic de dispret. Obstacolul cel mai mare însă este morala crestină si părintii. Tânărul îndrăgostit se trezeste dintr-odată atacat, pe de o parte, de Dumnezeu si, pe de alta, de proprii părinti. El rămâne, ce dureros, fără origini.

Traditia romano-catolică a rezolvat genial acest conflict, inventând această sărbătoare a Sfântului Valentin. Tânărul nu numai că este încurajat să aibă o “prietenă”, ci dobândeste si binecuvântarea Bisericii, adică a lui Dumnezeu, prin care se împacă si cu părintii, si cu istoria. El nu numai că îsi păstreaza ceea ce a avut, ci dobândeste si ceea ce nu avea. E un fel de a împăca oaia cu lupul.

O astfel de “împăcare” nu a existat niciodată în Biserica de Răsărit, ea nu există nici în Evanghelie. Singura nuntă descrisă în Noul Testament, nunta din Cana Galiieii, la care Hristos săvârseste prima din minunile Sale, preschimbarea apei în vin, are un deznodământ foarte curios – mirele, Simon Canaanitul, îsi va lăsa mireasa si va deveni unul din cei doisprezece Apostoli, ca să moară în cele din urmă ca mucenic în orasul Snanir, din Persia, răstignit în chipul lui Hristos.

[…] Iată câteva din “canoanele” care i-au “mentinut” în biserică pe tinerii romano-catolici:

“Este probabilă opinia potrivit căreia este doar păcat venial în îmbrătisarea dată din cauza desfătării trupesti si senzuale care se naste din sărut, fără primejdie de consimtământ ulterior si de polutie [ejaculare] – 1666“.

“Actul căsătoriei îndeplinit exclusiv pentru plăcere nu ar putea constitui câtusi de putin o greseală, nici măcar venială – 1679”.

“Este permisă provocarea avortului înainte ca fetusul să fie însufletit pentru a evita moartea sau dezonoarea unei tinere – 1679”.

“Polutia [masturbatia] nu este interzisă de dreptul natural. De aceea, dacă Dumnezeu n-ar fi interzis-o, ea ar fi uneori bună; câteodată ar fi chiar obligatorie cu riscul păcatului de moarte – 1679”.

Nimic deosebit, o simplă aschie din trunchiul urias al spiritualitătii romano-catolice. Dacă vom arunca o privire asupra trăirii mistice a unor sfinti romano-catolici, vom întelege usor originea unor astfel de conceptii lejere despre sexualitate.

[…] Cum să nu vinzi prezervative în numele Sf.Valentin, când directorul Centrului de Teologie si Educatie Crestină de pe lângă Colegiul Sf. Marcu si Sf. Ioan din Plymouth, Adrian Thatcher, poate să apere homosexualitatea cu citate din Biblie? “Din punct de vedere teologic, ne convinge Adrian Thatcher, sexualitatea este un mod ingenios prin care Dumnezeu ne cheamă să intrăm în comuniune cu altii. Sexualitatea noastră este o dovadă că suntem făcuti după chipul lui Dumnezeu; noi suntem făcuti pentru a intra în relatii cu cineva, si natura lui Dumnezeu este relatie”. “Crestinismul cere ca dragostea sexuală să întruchipeze iubirea care este Dumnezeu, reprezentând-o si exprimând-o, întrupând-o în fiecare comunicare sexuală care are loc între parteneri”. In sfârsit, sexologul anglican, crede că homosexualitatea între parteneri crestini se întemeiază pe pilde similare din viata Mântuitorului, asupra cărora, dati-mi voie, să nu insist. Crestinii din epoca actuală, spune el, trebuie să depăsească gândirea patriarhală asupra păcatului, pe care a răspândit-o Apostolul Pavel, ca o mostenire a traditiei iudaice.

Cu toate că si eu, ca si cazuistii romano-catolici, n-as vrea să am dusmani printre tânăra generatie, totusi voi încerca să expun în câteva cuvinte morala biblică în această privintă. Nicăieri în Scriptură nu ni se vorbeste de “îndrăgostiti” în afara căsătoriei. Această întâmplare firească dintre un tânăr si o tânără peste tot în Biblie se cataloghează drept desfrânare, adică păcat de moarte, pentru care evreii erau omorâti cu pietre. Orice relatie cu o fată presupunea căsătoria.

[…] Nu numai că nu era îngăduită relatia liberă cu o femeie, ci până si revenirea la femeia de care te-ai despărtit era oprită. De aceea, orice aventură tinerească era extrem de periculoasă, căci, pe de o parte, asta îl obliga să se căsătorească cu tânăra respectivă (De va amăgi cineva o fată nelogodită si se va culca cu ea, să o înzestreze si să o ia de sotie), iar pe de altă parte, Legea nu-i dădea voie să se mai despartă de ea, decât numai dacă îi oferea carte de despărtenie.

“Era o lege veche – scrie Ioan Gură de Aur – care nu oprea pe bărbatul care-si ura femeia să o alunge pentru orice pricină si să ia alta în locul ei… Dacă legea ar fi silit pe bărbat să tină în casă pe femeia pe care o urăste, bărbatul ar fi ucis-o. Asa de cruzi erau iudeii! Cum aveau să-si crute femeile lor, când nu-si crutau proprii lor copii, când omorau pe profeti, când vărsau sângele ca apa? De aceea Legea a îngăduit un păcat mai mic, dar a stârpit unul mai mare“.

Cartea de despărtenie îi oprea pe evrei de la dărâmarea familiilor si de la desfrâul care s-ar fi produs din cauză că bărbatii si-ar fi schimbat la nesfârsit femeile între ei. Dar această lege a fost dată iudeilor, după cum spune însusi Hristos, din pricina învârtoseniei inimii lor.

Dimpotrivă, o dată cu revărsarea harului prin Iisus Hristos, Noul Testament înăspreste criteriile cu privire la păcatul curviei:

“Ati auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preacurvesti; Eu, însă, vă zic vouă că oricine se uită la o femeie spre a o pofti a si preacurvit cu ea în inima sa”. (Matei 5-27-28)

[…] Dar, spune Sf. Ioan Gură de Aur,

“este un altfel de a te uita la o femeie, asa cum se uită cei cu inima curată. De aceea Hristos n-a oprit uitatul, ci uitatul cu poftă”.

Dacă cineva se consideră ajuns la această măsură, chiar si după pildele din Pateric citate mai sus, acela să sărbătorească sărbatoarea îndrăgostitilor, aici pe pământ si sus în cer.

Si tocmai pentru că noi am avut fericirea (sau nefericirea, pentru multi) de a ne naste în zodia lui Hristos, nu mai putem să mergem la templul Afroditei având în piept insigna cu Sf. Vaientin. Vremea Luperkaliilor a trecut, fecioarele care îsi pierdeau fecioria pe malul Tibrului în vremea Imperiului Roman nu trebuie să si-o piardă astăzi în numele Sf. Valentin cu aceeasi seninătate. Nu trebuie să primim aceste soapte demonice, dacă avem măcar o mică simpatie pentru acest Sfânt Valentin, iar dacă ne place mai mult să rămânem în desfrâu, atunci să-l urâm pe acest Sfânt Valentin, să-l urâm cu adevărat, după cum si el a urât desfrânarea noastră!

Tânărul are cel putin două motive de a se alătura acestei sărbători: fie că e împins de pofta trupului, ceea ce e firesc, fie de acea plăcere a lui Nietzsche de a rescrie religia crestină, ceea ce e demonic. Nietzsche, care se credea atât de puternic, a ajuns să fie strivit de demonul său. Faptul că boala lui Nietzsche si toate ideile lui au fost insuflate de duhurile întunecate o arată ultima sa scrisoare, în care bolnavul semnează cu numele împotriva căruia a luptat toată viata, nu fără o influentă străină voii sale: Crucificatul”. Cert este că si cei care sărbătoresc această sărbătoare sunt posedati de demoni nu numai pentru că reclamează desfrâul, ci mai ales pentru că se acoperă cu numele unui mucenic al lui Hristos, asa ceva poate să facă numai demonii. Iisus Hristos, ieri si azi si în veci, este acelasi. Să nu ne gândim că dacă vom fi multi, Il vom constrânge pe Dumnezeu să schimbe legile moralei divine, după cum se obtin azi legi în urma mitingurilor din piete. Aceste teologhiseli prea libere în jurul Sfintilor si a credintei crestine sunt extrem de grave si credem că la ele s-a referit Dumnezeu, în relatarea lui Asaf:

Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istorisesti dreptătile Mele si iei legământul Meu în gura ta? Tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. De vedeai furul, alergai cu el si cu cel desfrânat partea ta puneai. Acestea ai făcut si am tăcut, ai cugetat fărădelegea că voi fi asemenea tie; mustrate-voi si voi pune înaintea fetei tale păcatele tale”.

Dacă iubesti pe cineva cu adevărat si vrei să-ti unesti viata cu el, du-te si spune-i, si căsătoriti-vă. Dar cum poti să vinzi declaratii de dragoste într-o emisiune televizată pentru un tricou sau o bască nenorocită? Atâta costă cuvintele tale? Fata pe care o iubesti nu-ti este deajuns premiu si spectator al dragostei tale sau crezi că te va iubi mai mult dacă va vedea că ceea ce îi spui numai ei în taină vei putea spune si unei pizza? Nu este o mai mare umilintă decât a-ti vedea iubitul sau iubita spunând si altcuiva cuvintele pe care credeai că ti le spune numai tie. Sau nu întelegi că dacă o poate spune la microfon, o poate spune si altcuiva, când nu esti tu de fată?

(…)

Toată această ceată de cuvinte încearcă să acopere adevărul despre durerea singurătătii. Cine nu stie că declaratiile de dragoste sunt mult mai rare decât certurile? Ele sunt atât de rare, încât încap toate într-o emisiune. Dacă ne-ar ajunge putere ca să ne scuturăm capetele de ameteala reclamelor si am feri putin această perdea artificială, ca să privim ce se petrece dincolo de declaratiile de dragoste, am vedea fata crudă a realitătii. In SUA, 53% de femei sunt singure, 20% nu au fost căsătorite niciodată si 33% sunt divortate sau văduve. Un raport elaborat de Alianta Evanghelică din Marea Britanie arată că 44% din bărbatii sub 30 de ani, enoriasi ai Bisericii Evanghelice (care nu acceptă călugăria! n. m.), sunt singuri.

Crimele de familie sau între amanti sunt extrem de frecvente. In timp ce la televizor se pocnesc baloane si se aplaudă cea mai ingenioasă declaratie de dragoste, politia semnează cronici de felul: “24.07.2000, satul Mândresti, judetul Bălti. In casa sa, cetăteanul R., anul nasterii 1957, fiind beat, i-a cauzat o ranâ de cutit în regiunea inimii sotiei sale, decesul a survenit instantaneu. / 13.07.2000, comuna Suruceni. La miezul noptii, cetăteanul P., anul nasterii 1956, a lovit-o cu un topor în cap pe fosta sa sotie, provocându-i o rană mortală. / 02. 04.2000, Chisinău, str. Vasile Lupu. In urma unui scandal iscat între sotii G., femeia si-a lovit sotul cu un ciocan în cap, traumatizându-l mortal. Peste două zile a scos cadavrul din casă si i-a dat foc. / La 22.06.2000, satul Gălăseni, judetul Bălti. Cetăteana S., a. n. 1952, cu un topor i-a cauzat răni în regiunea capului concubinului său B, a.n. 1959, care, ulterior, a si decedat”.

Numai în anul trecut, în Republica Moldova, aproape 30% dintre femeile asasinate au fost omorâte de către soti, ex-soti si amanti. Doar 3% dintre bărbatii asasinati au fost omorâti de către sotii, foste sotii sau amante. Sotii, fostii soti, amantii si fostii amanti au săvârsit mai mult de 26% dintre toate violurile si agresiunile sexuale. In 45% din cazuri, fetele mai în vârstă de 12 ani atacate de un grup de bărbati au recunoscut printre acestia persoane cunoscute. Numărul cazurilor când femeile au fost atacate de către parteneri intimi a fost de 3 ori mai mare între sotii ce trăiau separat, în comparatie cu cei divortati, si aproximativ de 25 de ori mai mare decât cei căsătoriti. Femeile de toate rasele au suportat într-o măsură egală atacuri din partea partenerilor intimi. Femeile maltratate căpătau leziuni corporale grave, fiind atacate de către cunoscuti mai des decât atunci când erau atacate de către străini.

[…] Si asta este doar o secventă, poate cea mai neînsemnată din spectacolul care se dă după culisele declaratiilor de dragoste. Aici ar trebui să anexăm statistica avorturilor, a sinuciderilor. Dar cine poate să facă o statistică a noptilor nedormite, a crizelor de gelozie, statistica primelor fumuri de tigară pe care le trage o fată după ce o părăseste iubitul? Cine face o statistică a lacrimilor pe care le varsă femeile după ce le posedă sotul beat? Cine face o statistică a simpatiilor femeilor trecute de treizeci de ani, care nu-si mai iubesc bărbatii? Inima omului nu e o jucărică pe care poti să o înfrumusetezi cu o fundită rosie, ea e ceva mai mult. Iar dragostea nu încape într-o caricatură cu cătelus de pe o felicitare americănească. Dragostea nu se măsoară.

Toată această mascaradă e înfiorător de tristă. Tânăr fiind, cum poti să îmbraci această mască de bufon si să uiti înăltimile de unde ai coborât, ca să spui câteva replici pe această scenă a desertăciunii în schimbul unor ochelari de soare? Cine e rău? Sfântul Valentin? Nu. Dragostea? Sigur că nu. Rea e numai atitudinea. Toată drama vietii noastre are la bază aceste jocuri necugetate ale tinerilor cu trupurile si sufletele lor. Tocmai pentru că dragostea trebuie trăită, nu trebuie să o consumati degrabă, tocmai pentru că e frumoasă, nu trebuie pusă spre vânzare, tocmai pentru că e atât de rară, nu trebuie neglijată când se iveste. Cum poate ceva atât de frumos, atât de înăltător, atât de rar si atât de scump ca dragostea, sa-ti iasă în cale chiar în acele zile neghioabe cu baloane si discutii fără haz? Nu credeti chiar pe oricine face astfel de declaratii, dacă vreti să le auziti măcar o dată în viată spuse cu sinceritate.

Nu construiti palatul prieteniei voastre din cărămizile multe si strălucitoare, care se dau pe gratis, ale poftei, ci căutati pietrele tari ale iubirii adevărate. Căci pofta, care este tot timpul în miscare, s-ar putea să vă lase singuri si să plece, iar dragostea…, dragostea nidodată nu cade.

Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

Morala crestină nu ne interzice să ne îndrăgostim, ci numai ne recomandă să nu ne ucidem între noi. Câti ulcerosi nu mănâncă murăturile care le plac, ca să nu-si producă dureri? Câti nu beau bere si nu se duc în baruri, chiar nu mănâncă carne, pentru că adună bani pentru masină sau televizor? Ce să mai spunem de afaceristii care muncesc în străinătate si nu-si văd familia cu anii pentru niste bani nenorociti? De ce, dar, ne miră că unii oameni folosesc cu măsură plăcerile acestei vieti, ca să nu ajungă la catastrofele în care au pierit semenii lor?

“Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup”. Cei care încalcă această lege de neschimbat se supun riscurilor descrise mai sus, ei nu vor scăpa niciodată de tirania propriilor patimi si de tirania demonilor. Ei nu vor ajunge niciodată la dragoste.

S-ar părea că e o contradictie în doctrina crestină: pe de o parte, Dumnezeu ne-a făcut atât de frumosi si a lăsat atractia aceasta atât de puternică între bărbat si femeie, iar pe de altă parte, ne recomandă fecioria. Ce-i asta, un fel de sadism divin? Da, pofta a sădit-o Dumnezeu, si, dacă vreti, pofta a tinut omenirea până acum. Nu, nu numai pentru că prin ea se nasc oameni noi, ci pentru că, dacă nu ar fi fost pofta, bărbatii si-ar fi omorât pur si simplu femeile, iar femeile ar fi fugit de ei. E atât de putină dragoste între femei si bărbati, încât numai pofta îi poate tine împreună. Câte perechi au fost gata să se despartă pentru totdeauna, dar pofta i-a întors înapoi. Dumnezeu stia asta.

Există două atractii diferite, una iratională, cea a poftei, care nu poate să lipsească, si cea a dragostei, la care se ajunge prin virtute. Mai înainte de a alerga la PRO TV ca să-ti ridici talonasul de câstigător, întreabă-te dacă ai priceput care e diferenta între ele. Dacă nu vezi nici o diferentă, aleargă mai departe.

Acum, o lume întreagă sărbătoreste biruinta poftei asupra dragostei. Chipul omenesc se retrage timid de pe arena lumii si în locul lui apare Animalul. Aceasta se simte în toată arta modernă, aceasta vedem în tablourile baroc, cu femei care ne arată spatele în locul feţei. Aceasta vedem în filmele cu măsti de animale umanizate, gen StarTrek. Aceasta se remarcă la femeile tinere care nu se mai văd din cauza picioarelor si a sânilor si a tinerilor din care au rămas numai gecile si pantalonii. A dispărut din viata noastră chipul pur si simplu, faţa celui iubit”.

(Extras din cartea “Intre Freud si Hristos” de Ierodiacon Savatie Bastovoi)

preluat de la Sfaturi ortodoxe

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Curvia, Parintele Savatie Bastovoi, Pentru tineri, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

99 Commentarii la “PARINTELE SAVATIE BASTOVOI: De ce ne place atat de mult “Saint Valentines”?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. @ Mihaela Pop., Ioana:

    Sa nu zgandarim si sa rascolim acolo ceea ce tocmai s-a aplanat si linistit, va rugam. Sa ramana pacea 🙂

    Sensibilitatea reala e normal sa fie menajata si pentru asta trebuie sa fie timp… daca nu dorim sa ajungem precum talibanii ortodoxisti, plini de grosolanie si mitocanie, violenti si injuriosi, care populeaza tot mai mult blogurile. Ceea ce nu trebuie menajata este minciuna, ratacirea si auto-rasfatul, falsa sensibilitate. Dar si aici trebuie grija, masura, dragoste. Si noi am gresit si gresim, exageram, luati de val… si ispititi de cate o insistenta ceva mai indaratnica in greseala 🙂

  2. da, admin aveti dreptate : ,,sa ramana pacea ”
    Iertare : Marian, Oana, Irina

  3. De data asta nu simt nevoia sa cer iertare de la nimeni.Imi pare rau.
    Daca Marian simte sila fata de hainele de firma, eu merg chiar mai departe – nu pot accepta nici detergentii scumpi, stiind ca acest “moft” al meu lipseste pe cineva de o bucata de paine sau o cutie de medicamente.
    Nu am vrut sa instig pe nimeni. Si mie imi e draga pacea 🙂 De dragul ei, imi cer (totusi) iertare! 🙂

  4. @Mihaela:
    Pentru mine cuvântul silă are sensul de a nu vrea să am de-a face cu acel ceva, nicidecum încărcătura pe care tu probabil ai resimţit-o (fiecare judecăm după experienţa noastră de viaţă). Nici cuvântul ură pentru mine nu are aceeaşi încărcătură negativă pe care am mai văzut-o în comentariile tale. Pentru mine ura e cea mai adâncă mâhnire. Eu altă ură nu cunosc. Şi, de foarte mult timp, nu vreau să acţionez asupra oamenilor pentru a produce mai mulţi “Mariani” căci îmi ştiu păcatele şi luptele mele. Eu nu doresc să fiu luat ca exemplu exemplu nici de ai mei, darmite de alţii. Însă m-aş bucura din toată inima mea ca oamenii să aibă ca model pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa şi eu, să găsesc câţi mai mulţi de la care să pot învăţa. Devin urâcios când întâlnesc oameni care nu numai că stau de-a curmezişul drumului spre mântuire ci, plini de amabilitate “creştinească”, se fac povăţuitori pentru drumurile ce duc la … Roma, N.Y., etc.. Şi, deşi ştiu că nu crezi, cel mai mult mă mâhnesc când am dreptate privitor la persoane. Oricum englezismele şi americănismele pentru mine sunt ca şi hainele de firmă, ambalaje ce ascund lipsa de conţinut. Şi când văd oameni care nu numai că le folosesc dar le şi (pre)dau copiilor lor (şi nu numai) atunci iar îmi vine acea mâhnire care mă face uneori să mai strig cu vehemenţă.
    Bunul Dumnezeu să vă lumineze pe voi toţi şi să continuaţi a scrie căci, poate aşa, mă voi lumina şi eu.

  5. Ură şi iubire, Sfântul Nicolae Velimirovici

    Ia seama la ce urăşti şi la ce iubeşti! Atunci când lupţi pentru credinţă, iubeşte din toată inima, căci ea ţi-a fost dată de Cel ce te iubeşte.
    Credinţa este darul iubirii, este credinţa ta, frate sârb, adevărata credinţă ortodoxă. Iubindu-ţi credinţa, Îl iubeşti pe Dătătorul ei.
    Iubirea de sine întunecă mintea şi stinge candela credinţei. Atunci când lupţi împotriva iubirii de sine, urăşte această patimă din toată inima ta.
    Necredinţa pustieşte sufletul, smulgând dintr-însul sămânţa cea dumnezeiască. Necredinţa este moartea ce te înghite de viu, este mai cumplită decât orice moarte. Atunci când lupţi împotriva necrediţei, urăşte-o din tot sufletul tău, dar nu-l urî pe cel ce s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei.
    Dacă nu-ţi urăşti boul care s-a îmbolnăvit de ciumă şi nu-ţi urăşti oaia bolnavă, atunci cum ai putea urî un om, pe fratele tău, atunci când el s-a îmbolnăvit de lepra necredinţei? Povara necredinţei este îndeajuns de grea pentru el. Nu mai arunca şi povara urii tale în capul fratelui tău!
    Erezia este credinţa strâmbată, ştirbită şi împuţinată, asemenea unui copac strâmbat de furtună şi lovit de grindină. Când lupţi cu eretecii, urăşte rătăcirea lor de la credinţă, ce ia chipul ereziei, şi stârpeşte-o din tot sufletul tău, dar nu urî omul cel cu credinţa strâmbată şi stricată.
    Dacă nu urăşti un copac lovit şi zdrobit de grindină, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, ce are credinţa strâmbată şi sufletul schilodit?
    Puţinătatea credinţei este credinţa fără de roade. Atunci când lupţi împotriva celor slabi în credinţă, urăşte din tot sufletul puţinătatea credinţei, dar nu-l urî pe om, pe fratele tău, pentru că el este cel bolnav şi el este cel ce pătimeşte.
    Dacă nu urăşti grâul atunci când el este înalt şi copt, dar lipsit de spice şi de grâne, ci mai lesne te îngrijeşti cum ai putea să-l faci să rodească, cum ai putea urî un om, pe fratele tău, căzut în năpasta de a avea o credinţă fără de roade şi de a avea candela credinţei plină de untdelem dar lipsită de lumină?
    Dumnezeu îţi va ajuta şi astfel vei ieşi biruitor. Dumnezeu te va binecuvânta, frate sârb, şi aşa îţi vei păzi credinţa, comoara ta cea mai de preţ.
    Păzindu-ţi credinţă, îţi păzeşti sufletul. În felul acesta îţi vei lua lesne rămas bun de la lumea aceasta şi lesne vei intra în viaţa cea veşnică pe care Făcătorul a făgăduit-o binecuvântaţilor Săi.

    http://www.sfintiiarhangheli.ro/ur-i-iubire-sf-ntul-nicolae-velimirovici

  6. Dacă nu-l cerţi, sufletul i se va inmuia
    Printer-friendly versionSend to friend

    PĂRINTELE PORFIRIE

    Dacă nu-l cerţi, sufletul i se va înmuia

    Să nu vorbim despre alţii și să nu încercăm să-i controlăm. îmi amintesc vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, dacă cerţi pe cineva vinovat, ce va face? Nu doar că nu te va asculta, dar se va și apăra și va încerca să-ţi demonstreze contrariul, iar sufletul lui se va închide încă și mai mult; în schimb, dacă îl lași în pace, nu-l mustri și nu-l controlezi, sufletul i se înmoaie și deveniţi prieteni. încet – încet, va ajunge și el să-ţi spună ce i-ai fi spus tu”. De aceea, să-I lăsăm lui Dumnezeu cele pe care vrem să le spunem oamenilor. Vrem ca aproapele nostru să se schimbe, să se transforme, să se pocăiască? Atunci să lăsăm asta în seama lui Dumnezeu, iar noi să îl iubim.

    http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1149

  7. @Costel:
    Da, Părintele Porfirie îmi este foarte foarte drag şi cuvintele lui cu adevărat sunt purtătoare de Viaţă, căci sunt cu adevărat următoare Cuvântului Evangheliei. Însă stau şi întreb, dacă vezi că într-un izvor limpede la care vin oamenii să se adape cu Viaţă cineva picură otravă, tu ce faci? Aplici dragostea faţă de cel ce otrăveşte sau pentru cei ce vor veni însetaţi la izvor? E atât de firav echilibrul duhovnicesc încât şi cei mai încercaţi riscă, uneori să greşească. Şi nu mă refere la Părintele Porfirie ci la noi, căci el ca duhovnic, a dat sfatul acesta referitor la cei ce veneau spre Bunul Dumnezeu şi pe aceştia a-i certa sau îndepărta ar fi cu adevărat crimă. Dar pe ereticii care seamănă cu “dulceaţă” otrava în sufletele celor bolnavi sau prea firavi în credinţă oare cum i-ar fi tratat Părintele? Şi din nou rămâne aceeaşi veşnică despărţire pe care eu am mai spus-o: păcatele înspre sine şi cele spre ceilalţi (oameni şi Bunul Dumnezeu). Când omul se otrăveşte pe sine trebuie să te porţi cu el cu mare grijă căci este foarte fragilă legătura lui cu viaţa însă când îl vezi verde, puternic, roşu în obraji (cu fard sau fără) că seamănă otravă pentru ceilalţi şi mai ales perverteşte învăţăturile Sfinţilor Părinţi din dragostea aceea egoistă pentru păcatul lui, atunci ce trebuie să faci? Şi tot Sfinţi Părinţi ne spun: pentru tine niciodată să nu-ţi ceri dreptatea însă pentru cel slab pe care cel obraznic vrea să-l piardă ridică-te şi luptă căci aceea este jertfă şi dragoste de aproapele.
    Sunt de acord cu @ioana şi cu @MihaelaPop şi cu toţi cei care mă critică căci mă ocup cu a da sfaturi altora şi pentru mine nimic bun nu lucrez.
    Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi să ne dea Pacea Sa şi atunci toate cele ale lumii de nimic vor fi înaintea ochilor noştri şi vom fi buni…

  8. Nu am mai comentat nimic pe acest site de vreo cateva luni(abia am timp sa citesc),insa simt nevoia acum sa spun ca sunt intru totul de acord cu ceea ce a scris admn. si Marian(chiar ma impresioneaza duhul acesta,pe care il percep puternic ancorat in traire si acrivic-ca la Sf.Parinti).

    Pe oamenii duhovnicesti nu-i poate judeca nimeni,iar sentintele lor sunt ale Duhului.

    Mantuire va doresc tuturor!

  9. Sarutmana, Parinte Victor!

  10. Sărutmâna Părinte Victor şi să vă binecuvânteze Bunul Dumnezeu şi pe dumneavoastră şi pe admin pentru Duhul dragostei ortodoxe ce ni-L arătaţi şi pe noi cei neştiutori să ne miluiască după mare Dragostea Sa şi să nu ne certe după păcatele noastre.

  11. @o crestina
    Da sora draga ai spus bine ca tinuta de strada depide mult de legi, (si daca imbraci topless cum spui pe plaja risti sa-ti petreci cateva zile sau saptamani bune prin buncarele politiei asta in cazul cand nu te inchide la “nebuni”), dar ma intreb daca/cand USA nu va mai avea legile astea si bunastarea, adica “painea si circul” ce se va alege… Sa nu confundam politetea asta de tip business cu sfintenia…Binenteles sunt si exceptii, putine insa. Diferenta este ca occidentul stie cum sa isi mascheze mizeria in fata altora, Romania nu a invatat inca aceasta “diplomatie”.

  12. Tipul omului modern este cel “cumsecade” (umanist), ce pacat ca Hristos cam lipseste. Ierati-mi multa palavrageala.

  13. @ Ellaina:

    Uneori si asta e un bine, o usurare… Macar in anumite vremuri si locuri. Macar cand te-ai saturat de grosolanie, violenta si exhibare nerusinata a mizeriei… La noi, romanii reeducati, parca e pe baza de “ridicat poalele in cap”, de tiganeala, de prostituare si de bataie de joc. In toate sensurile! E destul de greu de respirat asa….

  14. @ Ellaina: nu confund sfintenia cu nimic. Insa daca ma duc la banca, ma duc ca am nevoie, nu ca sa vad genunchii sau umerii unei cucoane. Dupa lucru, cand merge la club (daca merge) functionara aia se poate imbraca sau dezbraca cat voieste, dar nu intelag de ce tre sa o vad eu in maiou. Pledez mai degraba pt un bun simt impus macar in unele locuri, decat neimpus nicaieri. M-am uitat in Romania la o functionara si am intebat-o de 2 ori “Lucrati aici?” Ce e cel mai enervant in Romania e ca daca imi pun batic pe strada, se iau de mine tocmai crestinele ortodoxe mai in varsta. Tot ele se iau in Biserica si de cele care nu au batic sau au pantaloni stramti. Asa ca cum o dai tot degeaba. Aici cand am purtat batic nu s-a luat nimeni de mine. Cel mult m-au intrebat ce religie sunt, pt ca fiind alba si avand si cruce era ceva mai rar intalnit. Musulmancele imi ziceau “Slava lui Alah”, eu le raspundeam “Hristos a Inviat” si cam atat. In Romania…….chiar si fara batic…esti pocaita? de ce nu te machiezi, de ce nu te vopsesti?…de parca tre sa ai fix alta culoare decat cea pe care ti-a dat-o Dumnezeu. Cand am mers in AZ la Pr. Efrem , am zis ca sunt in elementul meu pt ca toate femeile si fetele aveau capul acoperit. Si un calugar i-a zis prietenei mele ca imi trebuie un batic mai lung. Manastirile de sub ascultare pr Efrem sunt singurele in care femeile intra complet imbracate. Un calugar din Romania are ascultare sa primeasca pomelnicele. M-am gandit: Ce noroc chior pe el. Si el mi-a raspuns: Grea cruce sa stau aici; mai bune imi sunt zilele cand muncesc din greu decat sa le vad pe aceste femei aproape goale. Si nu avem voie sa le zicem nimic”. Da, romanii sunt needucati, fara bun simt… socant. Sa nu mai zic ca sunt fete care nu porta sutien. Am avut o colega profesoara care nu purta, pe motiv ca e slaba. Da, as zice, slaba la minte si fusta la jumatatea coapsei. Triand printre astfel de oameni esti dezorientat. Si eu am fost dezorientata. Iti trebuie o personalitate de beton sa iti impui imbracamintea decenta cand anumite batranele ti-o dau de exemplu pe d-na preoteasa care isi vopseste parul, e machiata, are fustita pana la genunchi si bijuterii cat incape. Daca am avea si noi legi, reguli si regulamente ar folosi si s-ar miscora sminteala. E mare lucru de fetele de aici ca se rusineaza la plaja si poarta pantaloni scurti. Ce fac in viata lor personala e treaba lor. Daca vrei sa mergi aici la plaja si sa stai imbracat si sa intri cu picioarele e treaba ta. In Romania tot o sa se gaseasca cineva sa iti zica “De ce ai mai venit daca nu-ti pui costumul de baie?” Am venit pe banii mei oameni buni si daca vreau pot sa imi pun si paltonul!:)))

  15. @ Marian:

    Avem totusi rugamintea sa nu mai facem, pe cat se poate, critici personale celorlalti comentatori, pentru presupuse probleme subtile duhovnicesti sau morale. Nu te supara pe noi. Incearca insa sa exprimi altfel, mai general, ceea ce vrei sa spui, fara sa ranesti pe cineva, care poate fi mai sensibil, fara sa-i ceri sa ajunga la o masura mai inalta, la care, poate, nici noi nu am ajuns… decat in teorie. Iarta-ne!

  16. @admin:
    Eu îmi cer iertare căci v-am pus răbdarea la încercare. Şi când cei dragi mie mă ceartă, ascult căci cred că ei văd mai bine diavolii din cârca mea decât pot eu. Puteţi să scoateţi postările mele de azi fără nicio părere de rău pentru mine doar aceea de a vă fi necăjit.

  17. De ce oare pe aici ori de cate ori caut ceva folositor gasesc discutii in care se infiereaza aproapele, nu ideile lui? De unde fratilor atata patima intre ortodocsi?
    Cum puteti Marian si toti ceilalti care i-ati aprobat judecatile, sa judecati o persoana pe care nu o cunoasteti? Nu va puteti exprima opiniile de “oameni duhovnicesti” decat lovind pe aproapele?! Decat atacandu-i persoana si catalogandu-l in cel mai eronat mod, din nestiinta? Ce spune oare Hristos despre asta? Irina este o persoana care merita tot respectul, este ortodoxa ca si noi si se straduieste sa traiasca aproape de Dumnezeu in tot ceea ce face. Oare daca nu sunteti de acord cu modul in care Irina vede lucrurile, nu va puteti expune parerile cu blandete si cu dragoste? Noi nu sarbatorim Sf. Valentin si totusi sotul meu mi-a adus in acea zi flori asa cum face foarte des, flori pentru mine, nu pentru ca ziua respectiva ar fi mai cu mot decat altele! Si m-am bucurat foarte mult de gestul lui! Fratiile voastre ce ati fi facut daca sotul/sotia v-ar fi daruit ceva special fix in ziua de 14? I-ati fi refuzat gestul zicand ca nu se poate? Sau v-ati fi bucurat de el? Am citit cu stupoare felul cum i-a raspuns Marian Irinei si imi pare rau ca a judecat atat de gresit o persoana deosebita ca Irina, care se straduieste sa-si creasca cele trei fetite intr-un mod atat de frumos, aproape de Dumnezeu. Trecand peste ideea de Valentin’s Day pro sau contra, ca sotie si mama Irina este foarte bine intentionata si cine nu o cunoaste ar face bine sa se abtina a o cataloga. Irina are duhovnic si acesta este singurul care are dreptul sa o corecteze daca ea ca sotie incercand sa aduca un plus de frumos relatiei cu sotul sau incercand sa transforme ceva denaturat- vizibil la tot pasul in ceva frumos si folositor, greseste poate undeva. Pacat ca am ajuns sa ne incaieram intre noi …plini de bune intentii! Iertati interventia, mi s-a parut ca e prea multa nedreptate si nu m-a rabdat inima!

  18. @ Marilena

    De ce va interveniti intr-o cearta taman cand oamenii aceia s-au iertat si s-au impacat? De ce o rascoliti si o luati de la capat? Iertati-ne ca v-am smintit, dar fiecare si-a cerut iertare pentru ce a gresit.

  19. @ Marilena:

    Si cu siguranta veti gasi si multe lucruri folositoare in care nu e infierata vreo persoana 🙂

    Iertati!

  20. Si eu mi-am cerut iertare pentru interventie, o cunosc pe Irina si stiu sigur ca nu merita cuvintele care i-au fost spuse aici, pentru asta am intervenit. In general citesc cu bucurie articolele dvs. dar mi s-a intamplat sa imi doresc sa intru mai rar (nu doar aici, ci si pe alte site-uri asemanatoare) tocmai din cauza disputelor care se creeaza la comentarii de catre unii cititori. Nu spun ca nu va faceti datoria de a modera pentru ca stiu ca fiecare are dreptul de a-si exprima opinia, doar ca a devenit greu de tolerat aceasta pripeala cu care unii se reped sa desfiinteze anumite opinii si din graba ajung sa desfiinteze persoanele. Nu-mi doresc sa-mi dea nimeni dreptate, am intervenit tarziu, cam ca musca-n lapte dar am vrut sa spun ca Irina este un om frumos si ca este nedrept sa fie intampinata cu atata virulenta.
    Nu vreau sa se reia discutia, prin urmare va rog sa-mi stergeti comentariile. Ati avut dreptate si in fond Irina nu are nevoie de mine ca sa dovedeasca omul care este…cine o cunoste stie. Iertati-ma!

  21. @ Marilena:

    Aveti dreptate.

    Nu va stergem comentariile, ci va apreciem marimea de suflet si, mai ales, merita sa se incheie toata polemica de pana acum cu acest comentariu foarte frumos al dvs.

  22. Gandindu-ma prin perspectiva istoriei…aceasta “reeducare” in rau este si consecinta unui sistem communist totalitar implantat in pamantul tarii tot de capitalistii, in care americanii au loc de frunte; America nu a trecut prin communism s.a (razboaie mondiale, revolutii), razboaiele duse de ea au fost si sunt cele de coptropire/impunere deci comparatia pt mine nu isi are sensul (cum ca femeile/fetele americane sunt ceva mai …)

    Posibil ca Romnaia sa fie acum o tara a extremelor, osciland intre sfintenie si mizerie dar are in primul rand sfintenia (care ar trebui sa ne atraga mai mult atentia dacat celelalte) intr-o proportie mult mai mare (prin sutele de manastiri) pe care occidental nu o are/avea niciodata (din perspective cuiva care a trait o viata mai mult in afara, cred ca o simte mai bine dacat voi) iar acest lucru nu poate fi ignorant. Plus miile de sfinti pe care pamantul acesta, imbibat in sange, i-a dat.
    Ortodoxia (vorbesc de cea traita nu cea rationala) in occident este ca un “drop in the bucket” sa-l citez pe cuv Seraphin Rose…iar sarbatorile religioase nu le simti nicaieri ca in tara/intr-o tara ortodoxa. Pt mine asta este o comoara mult mai de prêt dacat toata bunastarea si consecinta ei=diplomatia de suprafata (ce bine ar fi daca oamneii ar fi diplomati si la inima).
    Sigur nu incercam sa acordam circumstante atenuante acestei stari pe care Romania o parcurge, sau mai précis o parte din Romania insa nu putem nici generaliza. Fiecare va trebui (si eu sunt prima ce o admite) in a lucra la noi insine in a “vedea mai mult frumosul si binele dacat coltii raului” (pr Arsenie P) Iertati-ma.

  23. @ Ellaina si V. (o crestina):

    Fiecare aveti dreptate, fiecare privind dintr-un alt unghi si va pretuim la fel de mult… Nu e de complezenta. Chiar ne dorim sa fiti mai prezente cu interventii, cand aveti timp, fiindca sunt de folos. Nu doar la astfel de articole mai incinse, ci si la celelalte.

    Va multumim si va imbratisam in Domnul!

  24. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “DRAGOBETELE” E MAI ACCEPTABIL DECAT “SFANTUL VALENTIN”? De ce un crestin trebuie sa respinga aceasta “sarbatoare” si care este rostul acestor paganisme modernizate?
  25. Pingback: HALLOWEEN, JOACA DE-A DIAVOLUL. Parintele Tudor Ciocan si Cristi Curte la "Sfatul inteleptului" (audio) despre re-paganizarea societatii; cum trebuie sa ne ajutam copiii sa reziste in lume si sa se fereasca de sarbatorile satanice?
  26. Pingback: CASATORIA DE PROBA – O SOLUTIE? Raspuns la scrisoarea unor tineri -
  27. Pingback: PARINTELE SAVATIE: “ZIUA INDRAGOSTITILOR” – una din “sarbatorile” finantate puternic pentru manipularea globala a tinerilor -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate