SMERENIA PARUTA este odrasla a mandriei

13-02-2011 Sublinieri

Sfantul Ignatie Briancianinov

“Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotri­va, ea vede in sine multa mandrie. Ea se ingrijeste sa afle in sine toate ramurile acesteia; odata ce le-a aflat, vede ca foarte multe inca sunt de aflat.

Cuviosul Macarie Egipteanul, numit de catre Biserica „cel Mare” pentru virtutile sale covarsitoare si mai ales pentru smerenia lui adanca, parinte purtator de semne si purtator de Duh, a zis in Omiliile sale inalte, sfinte, de taina, ca pana si cel mai curat si desavarsit om are in sine o anumita mandrie (v. Omilia 7, cap. 4). Acest bineplacut al lui Dumnezeu a ajuns la cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, l-a vazut pe cel mai mare dintre sfintii monahi, Antonie cel Mare – si a zis ca n-a vazut om care sa poata fi numit „desavarsit” pe deplin si in toata puterea cuvantului (Omilia 8, cap. 5).

Smerenia mincinoasa se vede pe sine smerita in chip caraghios si jalnic, se mangaie cu  aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.

Satana ia chip de inger de lumina; apostolii lui iau chip de apostoli ai lui Hristos (II Cor. 9,13-15) invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos, starile pricinuite de amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti, harice; mandria si slava lui desarte, amagirea de sine si inselarea pricinuita de catre ele iau chip de smerenie a lui Hristos.

Ah! Unde se ascund de nenorocitii visatori, de visatorii in chip nenorocit multumiti de sine, destarile lor de amagire de sine, unde se ascund de visatorii care cred ca se desfata si-s fericiti, unde se ascund de ei cuvintele Mantuitorului:

Fericiti voi, care flamanziti acum, ca va veti satura. Fericiti cei ce plangeti acum, ca veti rade. Vai voua, celor ce sunteti  satui acum, ca veti flamanzi. Vai voua, celor ce astazi  radeti, ca veti plange si va veti tangui (Lc. 6,21-25)?

Uita-te mai staruitor, uita-te fara impatimire la sufletul tau, preaiubite frate! Oare pentru el nu e mai de nadejde pocainta decat placerea? Oare pentru el nu e mai de nadejde sa planga pe pamant – in aceasta vale a plangerii, menita anume plansului – decat sa-si alcatuiasca singur placeri premature, amagitoare, lipsite de noima si pierzatoare?

Pocainta si plansul pentru pacate aduc fericirea vesnica: lucrul acesta este stiut, este vrednic de crezare, marea lui insemnatate a fost intarita de catre Domnul. Si atunci de ce sa nu te cufunzi in aceste stari sfinte, de ce sa nu ramai in ele, de ce sa-ti alcatuiesti singur placeri, sa te saturi cu ele, sa te indestulezi cu ele, sa nimicesti in tine prin ele fericita foame si sete de dreptatea lui Dumnezeu, fericita si mantuitoarea intristare pentru pacatele si pacatosenia ta?

Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei duhului; plansul arata smerenia, e glasul ei. Lipsa plansului, saturarea cu sine insusi si desfatarea de propria stare parut duhovniceasca dau in vileag mandria inimii.

Teme-te ca pentru placerea desarta, amagitoa­re, vei mosteni nenorocirea vesnica, fagaduita de Dumnezeu pentru cei ce se satura acum in chip samavolnic, impotriva voii lui Dumnezeu.

Slava desarta si odraselele ei – placerile du­hovnicesti mincinoase – urzesc, lucrand in sufletul nepatruns de pocainta, o naluca a smereniei. Aceasta naluca inlocuieste in suflet smerenia adevarata. Naluca adevarului, punand stapanire pe casa sufletului, ii inchide Adevarului Insusi toate intrarile in aceasta.

Vai, suflete al meu, templu de Dumnezeu zidit al adevarului! Primind in tine naluca adevarului, inchinandu-te minciunii in locul Adevarului, tu devii capiste paganeasca!

In capiste e asezat un idol: paruta smerenie.

Paruta smerenie este cel mai groaznic fel al mandriei. Cu greutate este izgonita mandria chiar si atunci cand omul si-o recunoaste – insa cum o va izgoni atunci cand ea i se pare smerenie?

In aceasta capiste este o amarnica uraciune a pustiirii! La aceasta capiste se revarsa fumul de tamaie al slujirii idolilor, sunt glasuite cantari de care iadul se veseleste. Acolo, gandurile si simtamintele sufletesti gusta din mancarea oprita a jertfelor idolesti, se imbata de vin amestecat cu otrava aducatoare de moarte. In capiste, care es­te salas al idolilor si a toata necuratia, nu numai harul dumnezeiesc, harisma duhovniceasca, nu poate sa intre: nu poate sa intre nici o virtute adevarata, nici o porunca evanghelica.

Smerenia mincinoasa il orbeste pe om intr-asa un hal, incat il sileste nu numai sa creada despre sine, sa le dea de inteles celorlalti ca este smerit, ci sa si spuna pe fata asta, s-o propovaduiasca in gura mare.

Cumplit ne batjocoreste minciuna atunci cand noi, amagiti de ea, o luam drept adevar!

Smerenia harica este nevazuta, dupa cum nevazut este Dumnezeu, Datatorul ei. Ea este ascunsa de tacere, de simplitate, de sinceritate, de naturalete, de libertate.

Smerenia mincinoasa este intotdeauna artificiala la aratare: ea isi face, cum s-ar spune, publicitate.

Smerenia mincinoasa iubeste scenele: prin ele amageste. Si se amageste. Smerenia lui Hristos este imbracata in camasa (v. In 19, 24), in cel mai simplu dintre vesminte: acoperita de aceasta haina, ea nu este recunoscuta si nu este bagata in seama de oameni.

Smerenia este chezasie in inima, insusire sfanta, lipsita de nume, a inimii, deprindere dumnezeiasca, ce se naste pe nebagate de seama in suflet in urma implinirii poruncilor evanghelice (Cuviosul Ava Dorotei, Invatatura a 2-a).

Lucrarea smereniei poate fi asemanata cu lucrarea patimii iubirii de arginti. Cel molipsit de boala iubirii de comorile stricacioase, cu cat strange mai multe, cu atat devine mai nesatios; cu cat se imbogateste mai mult, cu atat i se pare ca este mai sarac si mai nevoias. Si cel manat de smerenie, cu cat se imbogateste mai mult in virtuti si in harismele duhovnicesti, cu atat devine mai sarac, mai neinsemnat, in proprii ochi.

Acesta e un lucru firesc. Cand omul n-a gustat inca din binele cel mai inalt, propriul lui bine, ca­re este spurcat de catre pacat, are pret inaintea lui – dar dupa ce s-a impartasit de binele dumneze­iesc, duhovnicesc, atunci propriul lui bine, unit si amestecat cu raul, isi pierde pe deplin pretul.

Scumpa este pentru sarac punga de banuti din arama pe care a strans-o vreme indelungata, cu osteneala pana la vlaguire. Un bogat i-a aruncat in san, pe neasteptate, o multime nenumarata de bani din aur curat, si saracul a aruncat cu dispret punga de aramioare, ca pe o povara care nu face decat sa-l impovareze.

Dreptul, multpatimitorul Iov, dupa ce a indurat ispite cumplite, s-a invrednicit de vederea lui Dumnezeu. Atunci I-a zis lui Dumnezeu rugaciune plina de insuflare: cu auzul urechii Te auzisem mai inainte, iar acum ochiul meu Te-a vazut  , dar ce roada a odraslit in sufletul dreptului de pe urma vederii lui Dumnezeu? Iov isi continua si incheie rugaciunea astfel: pentru aceea, m-ai defaimat pe mine si m-am topit, si ma socotesc pe mine pamant si cenusa (Iov 42,5-6).

Vrei sa agonisesti smerenie? Implineste poruncile evanghelice: odata cu ele se va salaslui in inima ta si va fi insusita de catre ea sfanta smerenie, adica insusirile Domnului nostru Iisus Hristos.

Inceputul smereniei este saracia duhului, mijlocul sporirii in ea este pacea lui Hristos, care covarseste orice minte si intelegere, iar sfarsitul si desavarsirea este dragostea lui Hristos.

Smerenia nu se manie niciodata, nu cauta sa fie pe placul oamenilor, nu se lasa prada intristarii, de nimic nu se teme.

Oare se poate lasa prada intristarii cel care dinainte s-a recunoscut ca fiind vrednic de orice necaz?

Oare se poate infricosa de necazuri cel ce din vreme s-a sortit necazurilor, care le priveste ca pe un mijloc de mantuire a sa?

Bineplacutii lui Dumnezeu au indragit cuvintele talharului celui cu buna intelegere, care a fost rastignit alaturi de Domnul. In necazurile lor, ei obisnuiau sa spuna: cele vrednice de faptele noastre primim: pomeneste-ne, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta (Lc. 23, 41-42). Ei intampina orice necaz recunoscand ca sunt vrednici de el (Cuviosul Ava Dorotei, invatatura a 2-a).

Sfanta pace le intra in inimi pentru cuvintele lor smerite! Ea aduce paharul mangaierii duhovnicesti si la patul celui bolnav, si la cel ce zace in inchisoare si la cel prigonit de oameni, si la cel prigonit de draci.

Paharul mangaierii este adus de mana sme­reniei si la cel rastignit pe cruce; lumea ii poate aduce numai otet amestecat cu fiere (Mt. 27, 34).

Cel smerit nu e in stare de rautate si ura. El nu are vrajmasi. Daca cineva ii face necazuri, el vede in acel om unealta dreptei judecati sau a purtarii de grija dumnezeiesti.

Cel smerit se incredinteaza cu totul voii lui Dumnezeu.

Cel smerit traieste nu propria sa viata, ci viata lui Dumnezeu.

Cel smerit este strain de nadajduirea in sine, si de aceea cauta tot timpul ajutorul dumnezeiesc, ramane tot timpul in rugaciune.

Ramura purtatoare de rod se apleaca spre pa­mant, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste in sus, inmultind mladitele sale sterpe.

Sufletul bogat in virtutile evanghelice se cufunda tot mai adanc in smerenie, si in adancurile acestei mari afla perlele pretioase: darurile Duhului.

Mandria este semnul neindoielnic al omului desert, al robului patimilor, semnul sufletului in care invatatura lui Hristos nu se poate nicidecum apropia.

Nu judeca omul dupa infatisare; sa nu tragi du­pa infatisare concluzia ca este mandru sau e smerit. Nu judecati dupa infatisare, ci dupa roadele lor ii veti cunoaste (In 7,24; Mt. 7,16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor.

Stiu eu mandria ta si inima ta cea rea (I Imp. 17,28), ii spunea lui David aproapele lui, insa Dumnezeu a marturisit despre David: aflat-am pe David, sluga Mea; cu untdelemnul cel sfant al Meu l-am uns pe el (Ps. 88,20). Eu nu Ma uit ca omul, caci omul se uita la fata, iar Domnul se uita la inima (I Imp. 16, 7).

Adeseori, judecatorii orbi il socot smerit pe cel fatarnic si pe cel ce cu josnicie cauta sa fie pe placul oamenilor: acesta este un adanc al slavei desarte.

Dimpotriva, pentru acesti judecatori nestiutori pare mandru cel ce nu cauta laudele si rasplatile omenesti si de aceea nu se taraste in fata oamenilor, cu toate ca acesta este rob adevarat al lui Dumnezeu: acesta a simtit slava lui Dumne­zeu, ce se descopera numai celor smeriti, a sim­tit putoarea slavei omenesti si si-a intors de la ea atat ochii, cat si mirosul sufletului sau.

Ce inseamna a crede?” – a fost intrebat un mare bineplacut al lui Dumnezeu. Acesta a raspuns: „A crede inseamna a petrece in smerenie si in mila(Pateric, Ava Pimen cel Mare).

Smerenia nadajduieste in Dumnezeu, nu in si­ne si nu in oameni, si de aceea se poarta simplu, fara ocolisuri, cu statornicie, cu maretie. Fiii orbi ai acestei lumi numesc aceasta „mandrie”.

Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile pamantesti; in ochii ei, mare e Dumnezeu, ma­re e Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, fa­ra sa invredniceasca de luare-aminte, de privirea sa, stricaciunea si desertaciunea. Fiii stricaciunii, slujitorii desertaciunii, numesc „mandrie” sfanta raceala fata de stricaciune si desertaciune.

Este o inchinare sfanta, ce vine din smerenie, din cinstirea fata de aproapele, din cinstirea fa­ta de chipul lui Dumnezeu, din cinstirea fata de Hristos in aproapele, si este o inchinare patimasa, o inchinare interesata, o inchinare ce ca­uta sa placa oamenilor si totodata uraste oamenii, o inchinare potrivnica lui Dumnezeu si urata de Dumnezeu: pe aceasta a cerut-o satana de la Dumnezeu-Omul, imbiindu-L in schimb cu toa­te imparatiile lumii si slava lor (v. Lc. 4, 7).

Cat de multi sunt si acum cei care se inchina pentru a trage foloase pamantesti! Cei carora li se inchina lauda smerenia lor”.

(Extras din cartea Experiente ascetice, preluat din: “Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Legaturi:


Categorii

Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Pocainta, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “SMERENIA PARUTA este odrasla a mandriei

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: DEPENDENTA DE APROBARE sau despre formele mai subtile ale slavei desarte | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: VAMESUL SI FARISEUL sau o inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Cuvant despre MODESTIE al SFANTULUI IOAN MAXIMOVICI: “Omul ce se gandeste cum sa nu ramana mai prejos de altul si cum sa ajunga mai presus de altul nu e in stare de efort constructiv, si cu atat mai mult de cel duhovnicesc” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate