Parintele Savatie despre primejdia laxismului
| “Pogoramintele facute de Sfintii Parinti au un cu totul alt caracter decat pogoramintele propuse de miscarea laxista in Biserica Romano-Catolica din sec. XVII. Nu este vorba aici un laxism ca urmare a unei vieti personale dezordonate si pline de desfatari, dupa principiul: “Fac eu, sa faca si altii, pentru ca-s alte timpuri”.
Sfantul ierarh Luca Voino-Iasinetki, un marturisitor care a traversat lagarele comuniste, in circularele sale isi atentiona preotii sa nu cada in inselarea de a recomanda si altora slabiciunile lor personale, ca pe unele pe care Dumnezeu le iarta usor, ci sa canoniseasca dupa cuviinta. Exista, de exemplu, in zilele noastre preoti care zic ca a nu tine cele patru posturi de peste an nu este pacat, deoarece ei insisi nu le tin. Sigur ca in felul acesta se pierde si preotul si cel povatuit de el. Asa am gasit, in cartea unui duhovnic roman foarte vestit, o incuviintare de a merge calugarii la nunti si la petreceri, cu argumentul ca si el merge la nunti. Nu cred ca este bine sa se spuna asa ceva, pentru ca, in cazul dat, nu se adreseaza unui frate care a venit sa se pocaiasca in chilia lui, ci vorbeste despre tagma calugareasca la general, care trebuie sa ramana model de asceza si lepadare de lume. |
 |
Asa laxistii romano-catolici din sec. XVII au ajuns sa spuna ca masturbarea si avortul in primele 40 de zile nu sunt pacate (sirul continua). Riscurile acestea trebuie luate in seama, mai ales in vartejul societatii contemporane, cand viata s-a transformat intr-un can-can general.
Diferenta dintre cele doua pricini ale pogoramantului este mare. Daca un preot care nu tine posturile iti spune sa nu postesti, iti pare ca nu faci nici un pacat si nu te indrepti niciodata. Dar cand iti dezleaga postul un preot care el insusi posteste, te mustra cugetul pentru ca te numeri printre cei handicapati, printre credinciosii de la usa bisericii, care nu pot indeplini nici macar lucrurile elementare. In aceasta situatie, penitentul nu percepe dezlegarea postului ca pe o favoare, ci ca pe o amanare, ca pe o lipsa de incredere. De la un timp, el intelege ca se afla in situatia unui baietandru pe care baietii mai mari nu-l lasa in terenul de fotbal, rezervandu-i doar umila placere de a aduce mingea cand cineva o bate aiurea. Este un fel de a spune din partea duhovnicului: “Eu te las sa faci astfel pentru ca esti neputincios si slab, dar cand te vei inzdraveni, va trebui sa faci si tu ceea ce vezi la mine“. Aceste cuvinte insa nu trebuie sa le rosteasca duhovnicul niciodata, ele singure vor bate ca o ciocanitoare in pieptul celui dornic de desavarsire, pana vor razbi.
Sfintii nu faceau niciodata concesii pentru ca ei insisi si le permiteau, ci pentru luciditatea duhovniceasca. Ingaduinta sfantului fata de pacatos, cum am mai spus, avea scopul de a-l incuraja sa faca macar putinul bine pe care il face, pentru ca perseverenta in putin duce la cele mari. Pogoramantul duhovnicesc este o descoperire a Duhului Sfant si presupune angajarea duhovnicului in lupta credinciosului. A face un pogoramant inseamna a lua asupra sa restul de povara pe care nu l-a putut duce cel slab, pentru ca impreuna sa ajunga la destinatie. Aceasta inseamna “a-ti pune sufletul pentru prietenul tau” (In. 15, 13). Asa a fost inteles pogoramantul in traditia ortodoxa dintotdeauna, nu ca o abandonare in pacat, nu ca o credinta netoata ca, pana la urma, pacatele nu sunt chiar atat de mari si poti sa le faci in continuare. Nu. Ci ca un “fa cat poti, chiar daca ceea ce poti este inca putin“.
Conteaza nu performantele, ci efortul de vointa facut de pacatos. De aceea Sfintii lauda nu atat roadele, care la inceput sunt foarte slabe, cat vointa, care la inceput este mai mare decat roadele mari ale celor desavarsiti. Incepatorul trebuie incurajat sa nu se deznadajduiasca cand vede discrepanta atat de mare dintre efortul depus si rezultat, pentru ca Dumnezeu il judeca pentru vointa, caci anume vointa este cea pe care se grabesc sa o atace demonii.
Angajarea in lupta celuilalt cunoaste uneori proportii cutremuratoare. De aceea nu este nici o exagerare a o considera ca pe o punere a sufletului pentru aproapele tau, cea mai desavarsita dragoste. Ca sa ilustrez cum intelege traditia ortodoxa aceasta angajare, voi aduce iarasi un caz din Pateric. Se spune ca a venit unul din batrani la avva Ahila si l-a vazut pe el scuipand sange din gura lui si l-a intrebat: ‘Ce este aceasta, parinte?‘ Raspuns-a batranul: “Este cuvantul fratelui care m-a mahnit si m-am silit sa nu-l vestesc lui, si m-am rugat lui Dumnezeu ca sa-l ridice de la mine. Si s-a facut cuvantul lui ca sangele in gura mea si l-am scuipat jos. Si m-am linistit, si mahnirea am uitat-o‘”.
(Parintele Savatie Bastovoi, “In cautarea aproapelui pierdut“, Editura Marineasa, Timisoara, 2002)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Este un subiect sensibil!
Nu ma refer la elemente grosiere ce nu trebuie facut pogoramant sub nici-o forma (calugarii la nunti, ospete, masturbarea, avortul de pana in 40 de zile…) ci indraznesc sa ma refer la cauze/pricini binecuvantate:
1.din pricina bolii sa nu poti tine post;
2.la femei (in acea perioada lunara) aici nu-mi este clar – de este voie sau nu sa intre in Biserica ori macar in pridvor, de este voie ca acasa sa puna mana pe Sf.Scriptura, de este voie chiar sa se impartaseasca daca se intampla…fiindca parerile sunt tare impartite; unii spun NU categoric, altii spun ca, nu este pacat fiindca este un lucru pur biologic atentia trebuind a fi indreptata spre murdaria sufleteasca.
Am vazut un motiv real si corect din parte-mi referitor la pogoramant:un tanar paralizat in carucior a venit la Biserica sa se spovedeasca si sa se impartaseasca; nu tinuse post decat ajunase nemancand deloc pana la 18.00 seara; s-a spovedit si a fost impartasit.
In schimb, ma ingrijoreaza altceva: unii, din ce in ce mai multi se feresc sa se impartaseasca din pricina contactarii a nu stiu carei boli! Si au pretentia (nebuneasca!) de a veni cu propria lingurita sau sa fie impartasiti cu una noua de are preotul in mod special pentru asa ceva. Cred ca nu s-a mai auzit in veac asa ceva! Si totusi…
In primele exemple pe care le dai pogoramantul mi se pare mai mult decat firesc. In legatura cu postul pentru bolnavi, dezlegarea este si ea continuta in canoane. Canoanele si randuielile Bisericii nu sunt absurde si nici inumane.
Folosirea linguritei proprii la Impartasire este o foarte grava abatere, tradand necredinta in Sfintele Taine.
Zice Cuviosul Siluan Athonitul :
“Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi: „Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne”. Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?” [Mt 14, 31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieste, începe să se scufunde în gândurile cele rele.”
Stati fratilor sa vedeti la catedrala in Timisoara la fel se procedeaza cu linguritele,pai asta inseamna ca nu este credinta adica ti-e frica sa iei Sangele si Trupul Domnului ?Cum sa te imbolnavesti?Asta se intampla cand sufletul se indoieste ,atunci vin gandurile rele si toate celelalte.Cred ca ne mai tine Dumnezeu pentru nevinovatia copiilor si pentru rugaciunile marilor pustnici,duhovnici si credinciosi pe care ai stie Domnul.
Din “CUVANT CATRE PASTOR (STARET)” / SCARA RAIULUI / SF. IOAN SCARARUL
“Precum exista copii legitimi, naturali si dintr-o a doua casatorie, unii lasati pe drumuri, altii de la sljnice, tot astfel esxista mai multe feluri de stareti. Adevaratii pastori isi dau sufletul lor pentru sufletul aproapelui. Unii iau asupra lor patimile cele dint trecut, altii numai pe cele care au fost savarsite in urma, altii , in fine, numai neascultarile de poruncile proprii; aceasta din pricina lipsei puterii duhovnicesti si a neizbavirii de patimi.”
……………………………….
Sunt unii care, manati de o nesfarsita dragoste duhovniceasca, au luat asupra-le sarcina altora – desi le depasea puterile – aducandu-si aminte de cel ce a zis: “Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are…” si celelalte (Ioan 12, 13). Dar sunt si altii care, desi au primit destula putere de la Dumnezeu spre a fi in stare sa pastoreasca asupra altora, totusi nu primesc sa ia asupra lor sarcina fratelui lor, spre a-l mantui. Pe acestia eu i-am socotit nefericiti, deoarece n-au dobandit dragostea catre aproapele. Despre cei dintai am aflat undeva spunandu-se: “Cel ce scoate ceva vrednic de cinste din altceva necinstit, va fi ca gura mea” (Ieremia 15, 19); “Precum ai faptuit, asa vei fi rasplatit” (cf. Iezechiel 7, 27).
………………….
Nu inceta niciodata sa speli sufletele si mai ales trupurile intinate, pentru ca astfel cu indrazneala sa poti cere cununi de la bunul judecator, nu numai pentru sufletele ucenicilor tai ci si pentru ale altora. Am vazut pastor neputincios care a curatit prin credinta neputinta celui neputincios, intervenind cu laudabila obraznicie pentru dansul la Dumnezeu si punadu-si sufletul sau pentru sufletul aceluia; astfel intru smerenie s-a tamaduit si pe sine, din tamaduirea aceluia. Am vazut si pe un altul care a facut acelasi lucru, din mandrie insa, si care a auzit spunadu-i-se cu certare: “Doctore, vindecat-te pe tine insuti” (Luca 4, 23)”
…si exista “pastori” autentici !
Cu lingurita, este o problema foarte serioasa, mai ales de cand a aparut EBOLA si alte boli extrem de contagioase. Trebuie regandit totul intr-un mod logic si foarte serios, cand este vorba de vietile oamenilor. Se pot organiza intalniri la nivel inalt intre medici crestini, calugari, misionari, ca sa-si spuna cu totii parerea si sa hotarasca in urma dezbaterilor, ce ar trebui facut. Logic este, sa se faca schimbarile necesare ca sa poata fi compatibila stiinta medicala, cu unele docmele ortodoxe care pot fi schimbate daca pun in pericol vietile oamenilor. Daca nu se iau masurile potrivte, consecintele vor fi extrem de negative mai ales la nivel international cand o sa spuna despre ortodoxi ca sunt niste fanatici care nu recunosc evidentele stiintifice. Asta ne mai lipseste. O spun cu toata responsabilitatea si buna credinta. Va multumes si va doresc sa faceti toate demersurile, ca sa se poata lua cea mai buna hotarare. Doamne ajuta!
@Pia:
Boli extrem de contagioase exista de cand lumea si pamantul, insa nimeni, vreodata, nu s-a infectat pentru ca s-a impartasit. Sunt preoti care slujesc in spitale cu tuberculosi sau cu alti bolnavi si evident ca nu patesc nimic. Acestea sunt lucruri statistic verificabile, apropo de stiinta. Altfel, daca sunteti crestina, atunci intelegeti ca in lingurita se afla Trupul si Sangele lui Hristos. Asta nu e ceva de dezbatut…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/09/16/ne-putem-imbolnavi-daca-ne-impartasim-sau-daca-sarutam-icoanele-din-biserica/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/03/13/cum-sa-admitem-ca-preotii-sa-semene-asemenea-indoieli-raspunsurile-traditiei-la-sminteala-parintelui-lucian-in-chestiunea-linguritei-de-impartasanie/
Spune Sfantul Ignatie Briancianinov ca daca in credinta apare parerea personala asta este pista de erezie. In Biserica Ortodoxa exista sobornicitatea, consensul a ceea ce spun Sfintii Parinti. Ei, si daca nu avem din partea lor ceva de genul care sa propuna impartasirea cu lingurita personala, intelegem destul de bine de unde poate sa rasara aceasta idee. In plus frica de oamenii de stiinta care vor zice ca ortodocsii sunt fanatici nu are ce cauta la un crestin care este familiarizat cu Biserica.