PARINTELE SOFIAN – o viata inaltata pe Crucea lui Hristos (si VIDEO)

14-09-2009 Sublinieri

antim-2.jpg

“La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Mănastirea Antim. În vara lui 1958, este arestat şi închis, împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale “Rugul Aprins”. Parintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronştadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mâna credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955).

Între 1958 – 1964 este deţinut politic fiind condamnat la 15 ani de muncă silnică. Despre acei ani declara mai apoi: „Dacă pot zice aşa, mie mi-a placut în închisoare […] Era bine acolo. Mult mai bine decit aici, în aşa-zisa noastră libertate. Te puteai concentra […] Nimic nu te distrăgea de la Dumnezeu. Pe când afară… câte probleme!”

s-boghiu.jpg

Parintele Sofian, arestat, in 1958

Sorin Preda in Formula AS, 2007:

Apostolul Bucurestiului – Parintele Sofian Boghiu

“De cate ori trec prin dreptul manastirii Antim, simt un mare si nedeslusit regret: simt cat de mult imi lipseste parintele Sofian. Ma doare amintirea parintelui; ma doare gandul ca, din lenevie sau alte amanari naive, i-am fost in preajma, fara a ma folosi de el, de lucrarea lui plina de rabdare. Pentru mine, parintele era solemn si neclintit ca un adanc lac de munte. Cand si cand, prea rar si prea timid, ma apropiam de el, contemplandu-i tacut frumusetea si linistea de monah desavarsit. Il priveam de la distanta. Ma multumeam sa stiu doar ca exista, ca e acolo, pe scaunelul din dreptul altarului, ascultand cu o rabdare de sfant tot viforul de necazuri si pacate omenesti marturisite in spovezi. Oricat de cumplite ar fi fost vorbele pe care le asculta, nu spunea nimic. Ofta doar. Ofta din adancul inimii, de parca ar fi trait el insusi in clipa aceea pacatul rostit.

In timp ce-mi asteptam randul la spovada, ma rusinam de parintele, de multimea credinciosilor care il impresura fara pic de mila, pana tarziu, mult dupa miezul noptii. Luptandu-ma din greu cu ispita de a pleca, de a reveni alta data, stateam la coada imensa din dreapta iconostasului, recapituland in minte toate pacatele si slabiciunile de peste zi. Aveam multe intrebari sa-i pun parintelui, dar cand ajungeam in dreptul lui, lumina raspunsului pogora miraculos asupra mea, lasand intregi si necercetate doar una sau doua nedumeriri. Linistit si fara pic de zarva, parintele ma spovedea doar prin prezenta lui.

Se implinesc cinci ani de cand duhovnicul Sofian ne-a parasit, grabindu-se la minunata intalnire cu cei drepti, cu Dumnezeu. Nu stiu daca si-a vazut sfarsitul, ca marii pustnici, ca marii traitori. Stiu ca in ziua savarsirii lui, cerurile s-au deschis, trimitand, in chip mistic, un semn. Pe 14 septembrie, la marea sarbatoare a Crucii, parintele a fost pomenit de doua ori – la ectenia celor vii si, cateva ore mai tarziu, la cei mutati la Domnul. A murit chiar in timpul Sfintei Liturghii. In spate purta, cum a purtat intreaga viata, cumplita cruce a rabdarii.

*

 

Apostolul Bucurestiului - Parintele Sofian Boghiu

La varsta maturitatii

Nu e usor sa vorbesc despre “Apostolul Bucurestiului”. Oricat m-as stradui, parintele Sofian imi apare in minte doar ca un contur, ca o amprenta de lumina. Fermitatea trasaturilor lui, buzele subtiri, mai tot timpul pecetluite de povara tacerii, se pierd, se estompeaza, dispar in geografia tainica a prezentei sale duhovnicesti. Cuvintele se arata grele, imperfecte, neputincioase. Ar trebui sa-l descriu numai in mangaieri si in nuante de alb; sa-l descriu ca pe Sfantul Serafim de Sarov – rabdator, ascetic, cu pielea nefiresc de alba si catifelata pentru varsta lui. Nimeni, nici chiar cei apropiati, nu a reusit sa-i desluseasca pe de-a intregul imensa personalitate. Era un diamant, cu infinite fatete de lumina. In preajma lui, nu puteai decat sa te uimesti. “O sensibilitate aproape sfasietoare”, zicea Dumitru Staniloae, in timp ce Arsenie Papacioc il asemana cu un avva athonit, cufundat in rugaciunea chiliei si neincercat vreodata de dogoarea pacatului: “Nu prea vorbea. Traia… Il plasez pe parintele Sofian in traditia prezentei. Era prezent peste tot. In cununa parintilor din veacul acesta, il plasez in cer”. In lumea teribil de restransa si neiertatoare a monahilor, renumele si admiratia se castiga greu. Poate nici acum nu ne dam seama ce mare a fost parintele si cat de mult am pierdut prin plecarea lui. Fara parintele Sofian, fara rugaciunea si miezul vorbelor sale, nimic din ce a fost nu mai poate fi. A lasat in urma un mare gol. In absenta lui, biserica “Tuturor Sfintilor” de la Antim pare acum stinghera si golasa. Locul lui din strana sta si acum neocupat, redesenandu-i conturul de batran frumos, intr-o asteptare vesnica si plina de speranta.

sofian.jpg

“Un glas plin de tacere”

Avea rugaciunea inimii. Sub pavaza mistica a trairii neintrerupte, nimic nu-l putea tulbura. In toate era egal cu sine insusi – echilibrat, intelept, de neclintit (…).Niciodata nu vorbea de rau pe cineva. Grija sa cea mai mare era sa nu supere, sa nu jigneasca, sa nu intunece. Limba lui era un cantar si vorbele sale aveau greutate. In rest, tacea. Inaintea lui statea numai tacerea. Chiar si cand trebuia sa dea sfat sau porunca de ascultare, nu se grabea sa vorbeasca. In fata cuvantului sau era mereu o pauza, o clipa de cumpanire. Intr-un murmur taios, hotarat si fara duritate, vorbea cu punctari de liniste profunda. Tare frumos si-l aminteste preotul Adrian: Era un glas plin de tacere”. Nu stiu cum se face, dar, evocandu-l pe parintele Sofian, toti cei care l-au cunoscut se trezesc poeti. Gasesc nuante si comparatii pastoase, avantate. Chipul parintelui nu poate fi redat decat in sugestii, in armonii si tuse cromatice, in linii subtiri, caligrafiate cu minutie.

El insusi era un mare artist. A terminat teologia, dar si belle arte. Lucrarea sa de licenta e de fapt un testament scris la 18 ani: “Adevaratul chip al lui Hristos”. A vrut sa ne lase in dar acest chip. Toata viata a rascolit arhive, albume si reproduceri de icoane, cautand infatisarea cea mai apropiata de ceea ce simtea ca trebuie sa fi fost intruchiparea fizica a lui Hristos, asa cum s-a aratat printre oameni, printre ucenici. Cu greu si intru tarziu, a ajuns la icoana Pantocratorului de la Boian, icoana pe care a inceput sa o remodeleze pe tavanul si cupola zecilor de biserici pictate de mana lui: Hana, Sion, Dealu. In cele cateva pagini de jurnal publicate de curand de Editura Bizantina, parintele vorbeste numai de linii si culori, de schele si atente pregatiri ale frescei, de terebentina si var amestecat cu felurite si tainice ingrediente. E un jurnal de front, un inventar de lupte si batalii teribile (cu oamenii, cu lipsurile, cu sine insusi). Nimic extatic, nimic triumfator. Dimpotriva, ca orice artist adevarat, parintele era vesnic nemultumit. Pictand perfectiunea, simtea cat de greu te poti macar apropia de ea. Neiertator cu sine, va privi cu mare strangere de inima propria sa pictura din biserica de la Pipirig. Exigent si perfectionist, isi va recunoaste greselile. “Am vrut sa scot la lumina vechea pictura zdrentuita de intuneric si afumatura. Acum imi pare ca desenele sunt exagerat de luminoase – anumite culori (de pilda, albastrul Mantuitorului), covorul lui Iisus din Templu… Dupa ce demontez schela, coboara in inima regretul. Pictura mea e cladita din multa tristete. Putea sa fie mai bine realizata.”

Apostolul Bucurestiului - Parintele Sofian Boghiu

Pasionat de pictura pana in ultimii ani ai vietii

Rar se plange de otrava uleiului si a terebentinei, de varul picurat in ochi, de amortirea trupului contorsionat de durere pe crucea inalta a schelei. “Am schimbat de 3-4 ori camasa. Halatul ce il port pe umeri parca e spalat proaspat”. Pentru el nu existau durere si slabiciune fizica. Existau doar cautare si jertfa, munca si rugaciune. Nu stiu daca, asa cum isi dorea, va fi gasit vreodata chipul cel adevarat al Mantuitorului. Ceea ce stim din micul sau jurnal este ca a prefigurat sfintenia Apostolilor, inspirandu-se din cumintenia si evlavia satenilor din Pipirig, pe care i-a nemurit pe bolta bisericii. Cu sau fara voie, parintele si-a adus elogiul sau taranului roman. L-a cinstit, trecand omul simplu si oropsit in randul sfintilor.

1905_1202812521.jpg

“Pacea inimii este tacerea
in care ne vorbeste Dumnezeu”

De pe coperta cartii aparute la Editura Bizantina, parintele Sofian sta drept, neclintit, in semiprofil. Pentru o clipa si-a lasat rugaciunea si tihna isihasta, privind ingandurat spre ceva nedefinit, spre viitor. Ca niciodata, in ochii lui migdalati citesti o sclipire de teama si ingrijorare. Nu stiu daca ne cearta, dar ceea ce vede el nu anunta lucruri prea bune. Ne racim cu fiecare zi si ne indepartam de Dumnezeu. Inlocuim icoana sfintilor cu icoana banilor si a caselor pompoase. Il cinstim pe Hristos numai cu gura, iar cu faptele noastre il rastignim a doua oara, in ura, in egoism si neiubire de aproapele. Pe scaunul de spovedanie, parintele te certa doar cu privirea. Nu dadea canoane grele si, pe cat posibil, nu te oprea de la Sfanta Impartasanie, amintindu-si cat de mult a suferit cand, in tinerete, un duhovnic deosebit de aspru l-a pedepsit in acest mod. Pentru el contau doar pocainta sincera si dragostea, repetand mereu: “Nu spovediti pe altii. Spovediti-va pe voi insiva… Spovedania nu e o joaca. E al doilea botez”.

Si-a subrezit sanatatea, stand ore intregi in scaunul de spovada. Cu o rabdare de mucenic, asculta pana la capat, se innegura, ofta din adancul inimii. Avea cea mai grea misiune. Devenise duhovnicul intelectualilor din Bucuresti – oameni complicati, orgoliosi, incercati de indoieli si dileme filosofice. Cu fiecare vorbea in alt fel, in pilde si indemnuri subtile, iar sfaturile lui aveau mereu consistenta si dulceata mierii: “Pacea inimii este o tacere in care Dumnezeu ne spune ceva… Omul cand se roaga incepe sa-L asculte pe Dumnezeu”. Ierta multe, trecea cu vederea slabiciuni si ispite, te scotea tot timpul din intristare. Numai cu pacatul clevetirii era neindurator. “Osandirea e lucrul mult vinovat in fata lui Dumnezeu”, zicea el. “Poti sa te usuci si sa mori de foame, sa te rogi si sa faci sute de metanii, dar daca ai rautate impotriva aproapelui si-l vorbesti de rau cand el nu e de fata, zadarnic iti este postul”. Ii masura pe altii dupa masura propriei sarguinte. El nu judeca pe nimeni, nici macar pe osanditorii lui de la Canal sau Gherla, din anii lungi ai detentiei.

Apostolul Bucurestiului - Parintele Sofian Boghiu

Baie de multime la moartea parintelui Sofian

Toata viata, parintele Sofian s-a rugat in culori si icoane. A infrumusetat biserici si suflete. A fost model si temei de invatatura, adunand multime de ucenici in jurul sau. Monah si artist fara egal, parintele ne-a dat o ultima pilda. Ne-a parasit in chiar Ziua Crucii, intarind astfel cuvantul Evangheliei si adevarul ca mantuirea ne vine doar prin Hristos, prin jertfa sa de pe dealul Golgotei. Vremelnice si omenesti, zugravirile lui vor disparea poate candva, sub povara timpului. Faptele si blandetea lui vor ramane in veac si nu vom inceta a spune, asa cum marturisea un ucenic de-al sau: “Eram pana nu demult un om cu multe cereri. Acum nu as vrea decat sa fiu o imagine cuvantatoare a duhovnicului meu iubit. Sa fiu o marturie vie inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor a ceea ce a fost candva parintele Sofian”.

Vezi si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Special, Parintele Sofian Boghiu, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “PARINTELE SOFIAN – o viata inaltata pe Crucea lui Hristos (si VIDEO)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PĂRINTELE SOFIAN – puterea vie a Duhului lui Hristos. MĂRTURIA protos. Teofan Popescu | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate