MIHAI BURACU: PITESTI DUPA PITESTI. Cum s-a inmultit samanta satanica a comunismului dupa 1989? “Asistam neputinciosi la o a doua internationalizare (globalizare), sora geamana cu internationalizarea rosie”

(sursa foto)

“Imi vine nespus de greu sa constat ca sunt prea putini cei ce deslusesc azi, acum si aici insemnele puterii satanice. Ele ne guverneaza viata de zi cu zi, murdarindu-ne si injosindu-ne, pregatind cu indelunga rabdare si staruinta aruncarea noastra in adancurile cele mai fara de sfarsit… Mai nefasta si mai dureroasa decat practica ingineriilor financiare este practica ingineriilor morale. Tortionarii, calaii s-au transformat in mod miraculos in revolutionari, stalpi ai puterii, fauritori ai unei Romanii capital-comuniste“.

***

***

PITESTI DUPA PITESTI

Tragedia de la Pitesti m-a insotit de-a lungul intregii existente si nu putine si din cale afara de dureroase au fost insemnele suferintelor indurate in acel sinistru laborator al ororii fara seaman. Miasmele descompunerilor morale imi staruie inca in nari. Chiar daca unele intamplari au avut asupra-mi urmari dureroase, ele au fost totusi mai blande decat ale multor altora, cataratori si dupa aceea, vreme indelungata, pe culmile deznadajduirii.

A fost si este un Pitesti dupa Pitesti. Samanta raului a fost aruncata pretutindeni si maladia urii prolifereaza, face victime si in afara zidurilor si gardurilor de sarma ghimpata, nu numai in interiorul lor. Prezenta ei declanseaza stari oribile, insuportabile si putini ii stiu numele si o pot diagnostica. Fara sa ne dam seama, maladia a fost transmisa semenilor si reperele ce-i evidentiaza prezenta si dincolo de adancurile infernului sunt pretutindeni. Voi incepe prin a face referiri la propria-mi existenta: prelungirea condamnarii de 2 ani cu alte 2 pedepse insumand inca 3 ani de detentie! Muncile de la Bicaz! Cei 4 ani de ancheta (1972-1976) din partea Securitatii in conditii de asa-zisa libertate!

Sentimentul proliferarii raului in realitatea cotidianului malefic de dupa cacealmaua din decembrie 1989! Si ca generalizare a starii de voma politica: denuntul de toate zilele, inarmarea hoardelor de mineri condusi de tortionari de profesie, alterarea spiritului religios, adularea puterii (cu cat mai marsava, cu atat mai adulata), manipularea multimilor prin foame, frig si frica. Regula de 3 suplicii, simpla in esenta ei, a fost deosebit de eficienta in toate locurile de detentie, dar si in regimul de pretinsa libertate si a constat atunci, dar si acum, in instituirea torturii celor 3 „F”: foamea, frigul si frica. Foamea si frigul sunt astazi mai cumplite pentru largi categorii sociale. Pe aproape isi arata coltii si teama zilei de maine, a desfiintarii locurilor de munca, a bolilor ce nu mai pot fi tratate, pierderea identitatii de neam si de constiinta, exodul elitei intelectuale, viata planetara amenintata de deciziile unui consortiu diabolic, stapan absolut pe toate parghiile puterii: economie, finante, mass media, forta militara etc.

Terorismul de stat. In fiecare zi creste indicele abjectiei umane de la violuri si talharii, la crime si jafuri la drumul mare comise de indivizi, dar si de partide si institutii pretins democrate. Voma nascuta din ura si frica, din foamea agonica, din crepusculul fiintei morale continua sa ne insoteasca. De cate ori iau in mana o bucata de sapun de rufe, vad pe ea inscriptionata suferinta omeneasca ajunsa la apogeu. Daca Pontiu Pillat s-ar fi spalat pe maini cu sapun de Pitesti, apa folosita atunci s-ar fi prefacut in sange sau puroi.

Aidoma lui Iona, care a iesit din burta chitului pentru a intra in burta unui chit mai mare, si eu, iesind din penitenciarul Pitesti, am intrat in lagarele de la Bicaz, Onesti si Borzesti si, de acolo, la 21 mai 1954, in maretul „lagar” al tarilor socialiste. Mi s-au deschis portile infernului penitenciar catre o lume vietuita de cei asa-zis liberi. Imi doresc nespus in juru-mi o oaza de tacere, dupa cei 5 ani de ancheta la Securitate sau camera 4 Spital si pana la obsesivul „Ia pe 5 si tine aproape“, care ne insotea marsurile epuizante catre albia Canalului Mortii sau cotele insangerate ale Bicazului. Ultimele 4 decenii de existenta mi-au fost guvernate de legea tacerii, impusa si acceptata de starea de insomnie. Am o hipersensibilitate la logosul rostit si cuvintele scrise capata sonoritate in adancurile fiintei, unde ma ratacesc adeseori in cautarea adevarului dorit cu fervoare, pentru a fi liber intr-o lume aflata de mult in lanturile minciunilor ideologice sau ale unui satanism mereu activ.

Pietroiul reeducarii mi-a fost legat de gat si m-a tras de multe ori in adancuri, in temnita, dar si in afara ei. Am incercat sa rup leucoplastul de pe gura, de pe degete si de pe suflet. Scriu pentru a-mi exprima vrerea de a ma desprinde din bratele diavolului ce salasluieste in mine. Lupta cu sinele este o componenta definitorie a luptei ce o purtam fiecare dintre noi in planul desavarsirii spirituale. Mantuitoare va fi in cele din urma credinta in Cel de Sus si increderea in fortele iubirii, daca ele mai exista totusi undeva, in unitati perceptibile de ultrasofisticatele instrumente de investigatie a eului.

ROMANIA CAPITAL-COMUNISTA DE AZI, DUPA 50 DE ANI

Am fost si sunt in continuare „bandit”. Dovada: randurile de fata. Am urmarit in anii de dupa eliberarea din detentie, cu uimire, dar si cu spaima, cum intreaga tara a inceput sa cunoasca, sub forme mai mult sau mai putin vizibile, dar aceleasi in esenta lor, germenii si formele embrionare ale raului experimentat cu metode ultrastiintifice la Pitesti si in celelalte centre de reeducare.

Samanta satanica aruncata acolo a prins, s-a inmultit si, astazi chiar, la cei 13 ani de dupa acel decembrie al iesirii noastre din „raiul” comunist, constat ca traim inca intr-un Pitesti dupa Pitesti, facand aproape imposibila smulgerea din satanismul ce a pus stapanire pe noi, timp de o jumatate de secol, in aceasta misterioasa trecere dintre milenii. Caci ce altceva a fost numarul imens de informatori ai Securitatii, traitori chiar in sanul familiilor, punandu-se pret si pe vanzarea de frate, de parinte si de fiu? Ce este apoi regimul de infometare la care a fost si este supusa intreaga tara de ani si ani de-a randul? Dar frigul si intunericul care sporesc cu noi monstri chinurile noptilor unor ierni din care iesim injumatatiti sufleteste si cu trupurile sfartecate de muscaturile gerului?

Nu acelasi lucru il constituie obligatia de a aduce laude celor ce ne supun unui regim de tortura morala, facandu-ne robi al minciunii? Nu din subteranele Pitestiului au iesit haitele de ucigasi cu bate si topoare care au invadat in plina zi si-n plina vara centrul capitalei in 1990 si 1991?

Repet deci: in multele ceasuri de sumbra deznadejde am sentimentul ca ma aflu iarasi si iarasi intr-un Pitesti dupa Pitesti. Imi vine nespus de greu sa constat ca sunt prea putini cei ce deslusesc azi, acum si aici insemnele puterii satanice. Ele ne guverneaza viata de zi cu zi, murdarindu-ne si injosindu-ne, pregatind cu indelunga rabdare si staruinta aruncarea noastra in adancurile cele mai fara de sfarsit.

Criza morala ce a cuprins Romania este atat de profunda incat revenirea la normalitate nu s-a putut face nici prin jertfele celor peste o mie de vieti curmate in decembrie 1989. Cu lectiile temeinic invatate, rublocratii deveniti peste noapte dolarocrati si-au dovedit abilitatea de a pastra fraiele puterii. Mai nefasta si mai dureroasa decat practica ingineriilor financiare este practica ingineriilor morale. Tortionarii, calaii s-au transformat in mod miraculos in revolutionari, stalpi ai puterii, fauritori ai unei Romanii capital-comuniste. Intr-un asemenea capital-comunism asistam neputinciosi la inrosirea hartiei de turnesol, la o a doua internationalizare (globalizare, mondializare etc), sora geamana cu internationalizarea rosie, comunista. „Lagarul” tarilor libere in care traim este guvernat in numele fericirii si democratiei de minciuna, impostura, teroarea foamei, a frigului si a grijii pentru ziua de azi si de maine.

Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu Celui Viu, miluieste-ne pe noi, pacatosii, si da-le orbilor lumina celor nevazute, mutilor cuvantul pentru a rosti adevarul din veac, surzilor puterea sa auda cantecul de jale al robilor in cautare de hrana si de speranta, da-le celor nevolnici si infricosati brate pentru a lua cu vrednicie sabia dreptatii si a adevarului pentru a sluji de-a pururi slavei Tale, acum si-n vecii vecilor. Amin!

(din: Mihai Buracu, Eu sunt scribul… Amintiri si poezii din inchisoare, Editura Filos, 2012) 

Legaturi: