“A vrut sa ne arate Hristos: IATA CONSECINTA FAPTELOR VOASTRE! Nu neaparat trebuie sa fim posedati pentru ca demonii sa faca ce vor din noi; PATIMILE sunt tot atatia DEMONI pe care noi i-am invitat inauntru si aceste invitatii au consecinte…” – PREDICA PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA (audio+text)

23-10-2017 Sublinieri

Predica Parintelui Hrisostom de la Putna la Vindecarea Demonizatului din ținutul Gherghesenilor – 23 oct. 2016

Ne bucurăm ca suntem iarăși împreună în casa lui Dumnezeu. De cele mai multe ori auziţi aici, la biserică, că suntem in biserica lui Dumnezeu, ca suntem in casa lui Dumnezeu, însă, dacă acordăm mai multă atenţie locului unde suntem totuşi nu putem spune că facem acelaşi lucru sau acordăm tot atâta atenţie asupra timpului în care suntem. In ce timp ne aflam, cat timp ne-a mai ramas şi oare ce inseamna timpul si cand incepe viata vesnica, oare a inceput, oare va incepe odata cu moartea noastra? – aceste intrebari ni le punem rar. Şi, pentru că ni le punem rar, nici nu avem un răspuns coerent la ele.

Părintele Dumitru Staniloae spunea că timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului la această chemare. Desigur că ele se referea in principal la acest timp pe care Dumnezeu l-a facut pentru om odata cu lumea, timp care se va sfarsi odata cu ea. Noi ne grăbim, parcă, spre sfârşitul acestei lumi şi iată că timpul, care a fost creat pentru noi, se grăbeşte şi el. Nu mai avem timp, nu mai suntem deloc conştienţi că acest timp parcă o ia înaintea noastră, dar tragic este ca noi o luam inaintea lui; nu mai avem răbdare şi căutăm să mergem tot înainte, tot înainte, ne grăbim. Ca şi cum am fi într-un tren şi ne grăbim să ajungem până la locomotivă, socotind noi ca ajungem mai repede in gară. Dar trenul merge cu viteza care i-a fost dată şi trenul trebuie sa ajungă in acea gară în care vrem şi noi să ajungem. Aşa încât, dacă ne-am hotarât sa ajungem undeva, atunci ar trebui sa petrecem acest timp cu mult mai mult folos şi mult mai judicios decât o facem. Timpul, aşadar, este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului la această chemare. Şi acest răspuns poate să fie unul care sa-L bucure pe Dumnezeu, poate sa fie unul care sa-L intristeze pe Dumnezeu, poate sa fie un timp care sa ne zidească, poate însă să fie şi un timp tragic, un timp pe care noi îl folosim ca să ne rătăcim.

Evanghelia pe care noi am ascultat-o astăzi descrie un astfel de tragism; un răspuns la chemarea lui Dumnezeu pe care unii l-ar numi monstruos. Şi mă refer aici la răspunsul celor din ţinutul gherghesenilor, al tuturor celor din ţinutul gherghesenilor. Însă faptul că L-au alungat pe Iisus din mijlocul lor nu este monstruos, este doar tragic. Durerea şi neîmplinirea a rămas a lor, Iisus bineînţeles că a plecat de acolo. El venise acolo pentru ca stia ca este un suflet parasit acolo, un suflet lasat de izbeliste, cum spunem noi, un suflet care avea nevoie de El pentru ca nu-L avea decat pe El, pe Dumnezeu. Acest om care era posedat de diavol nu mai statea deloc in casa lui, ci traia prin gropile din cimitire. Nimeni nu era langa el, nimeni nu se gandea la el, toti erau infricosati de el, pentru ca, indracit fiind, era purtat oriunde voiau acei demoni care erau în el. Şi acei demoni nu făceau altceva decât să-i înspăimânte pe toţi. El era o mărturie vie a dorinţei diavolului şi a ceea ce urmăreşte el, şi anume să distrugă omenirea, să rupă omenirea de Creatorul ei.

Spune Sfântul Iustin Popovici că diavolul caută să ne confecţioneze o altă înfăţişare care sa nu mai semene cu Dumnezeu, ci sa semene cu el, cu diavolul, și astfel noi sa nu mai fim familiari cu Dumnezeu, ci sa fim familiari cu diavolul. Iata, dar, un criteriu după care noi să înţelegem dacă ne-am apropiat sau nu de Dumnezeu şi cât ne-am apropiat de El: familiaritatea cu El şi familiaritatea cu cei de lângă noi! Pentru că cei de lângă noi sunt cei pe care Dumnezeu îi iubeşte. Şi dacă vrei să-L iubeşti pe Dumnezeu, trebuie să iubeşti ceea ce El iubeşte mai mult: lumea [oamenii]. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe unicul Său Fiu L-a dat ca sa moară pentru noi, pentru ca noi să avem viaţă. Dumnezeu fiind, a făcut un dar desăvârşit. Ce dar a făcut El lumii? Pe Fiul Său. Cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea! Şi noi, daca urâm pe oameni, pe cei care poarta in ei chipul lui Dumnezeu, pe cei care au duhul înfierii, noi Îl urâm pe Dumnezeu şi astfel ne facem familiari diavolului.

Iata ca in tinutul acesta al gherghesenilor era un om care era, aşadar, marturia vie a lucrării diavolului în lume. Totuşi, era şi mărturia vie a iubirii lui Dumnezeu. Caci Hristos, fara a fi chemat acolo, a venit. A venit si S-a întâlnit cu acel om. Spune Evanghelia că i-a ieşit în cale. Hristos ne aşteaptă. Aşa cum spunea un Sfânt Părinte: dacă cineva va avea bunăvoinţă, Dumnezeu îl va întâlni undeva.

Acest om nu mai avea nici măcar bunăvoinţă, nu mai avea nimic omenesc in el, nu mai putea fi pus nici macar in randul animalelor. Totusi, acest om era suflet, era chip al lui Dumnezeu. Si Dumnezeu nu suporta sa vada chipul lui batjocorit, terfelit de demoni. Asa incat El a venit si l-a intalnit pe acest om. Şi a poruncit demonilor sa iasa din el. Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca l-a intrebat pe demon: Cum te cheama? Nu i-a intrebat pe demoni, ci a zis ca l-a intrebat pe demon: Cum te cheama pe tine? Şi el a zis: Legiune este numele meu. Pentru ca erau multi. Era un demon sau erau mai multi? Nu stim. Poate ca erau mai multi demoni, poate ca diavolul voia doar sa-i inspaimante pe toti cei din jur si sa ii infricoşeze, sa le taie orice nădejde de scăpare. Poate. Nu putem şti, pentru că diavolul este tatăl minciunii şi el întotdeauna a înşelat. Chiar dacă el a căzut înaintea lui Hristos şi a zis: Fiule al lui Dumnezeu Celui viu…! Chiar dacă! Chiar daca e a recunoscut că El este mare, deşi nu ştia că este Fiul lui Dumnezeu, dar a văzut că Duhul lui Dumnezeu era peste El, el nu a mărturisit totuşi aşa cum trebuia să mărturisească. Şi căuta să înşele. Şi se vede aceasta şi din cererea pe care a făcut-o lui Hristos, căci I-a cerut îngăduinţă să plece şi să nu fie alungat în adâncuri. Auziţi, până şi demonul se temea să nu fie trimis înapoi în iad. Dacă nici lui nu-i place să fie acolo…!

Şi a cerut ingăduinţă să intre in turma de porci. Şi Hristos i-a îngăduit. Şi atunci el a reuşit sa omoare dintr-o data o turma intreaga de porci înecând-o, aruncând-o în mare. Prin aceasta noi am putut să vedem că diavolul până la sfârşit este rău. El, până la sfârşit doreşte distrugere. Până la sfârşit! Totusi, Hristos i-a dat voie. Am intalnit de foarte multe ori oameni care, citind aceasta pericopa evanghelica, s-au smintit si se intrebau de ce Hristos i-a dat voie diavolului să intre în turma de porci. De ce? Ce-a avut cu acei porci? Oare vrea Hristos lucrul acesta, să fie distrugere? Îi face pe plac demonului? De ce? De ce?! La fel, aceiaşi oameni întreabă, atunci când dau peste o suferinţă sau când dă suferinţa peste ei sau peste cei apropiaţi lor: Dar oare de ce Dumnezeu îngăduie acest lucru? Vrea Dumnezeu suferinţă? Îi place Lui să-i vadă pe oameni suferind? Oare unde este Dumnezeu atunci când mor copii? Unde este Dumnezeu atunci când mor părinţi, lăsând copii orfani? Unde este Dumnezeu când cei bogaţi, fără inimă, o duc bine pe pământul acesta şi cei buni sunt săraci şi năpăstuiţi? Unde este Dumnezeu?! Şi folosesc cuvântul din psalmi: Ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt?

Unde este Dumnezeu, oare? Dumnezeu stă la uşă şi bate! Dacă-I va deschide cineva, va intra! Dar, dacă nu, El nu îndrăzneşte să intre. El a chemat: Mulţi chemaţi, puţini aleşi. Asta înseamnă că El îi cheamă pe toţi. Dar aleşi rămân doar cei care au raspuns la aceasta chemare. Unde este Dumnezeu? Dumnezeu plange. Dumnezeu sufera. Pentru ca acest rău nu l-a făcut El. El pe toate le-a făcut bune foarte, spune Scriptura. Răul acesta nu El l-a făcut. Răul acesta este diavolul şî slujitorii lui şi răul acesta intră în noi pentru că noi îi dăm voie.

Am spus că timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului. Acest răspuns al omului implica intotdeauna o responsabilitate. Responsabilitate de care noi fugim. Daca noi alegem sa fim buni cu cei din jurul nostru si cu noi, cu sufletul nostru, dacă noi alegem să fim cu Dumnezeu trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a-i lăsa pe aceştia să intre în viaţa noastră, în inimile noastre, în casele noastre. Să ne asumăm responsabilitatea asta. Vreau sa ajut pe cineva, însă vreau să-l ajut numai când mie îmi este bine sau când am chef – asta e responsabilitatea pe care mi-am asumat-o? Asta e iubirea creştină cu care mă laud eu? Suntem creştini, Hristos ne-a învrednicit să purtăm numele Lui, asemenea unui mire care-i dă miresei numele său. Ne-a învrednicit să purtăm numele Lui şi noi nu ne asumam responsabilitatea să-L purtăm în sufletul nostru, în vietile noastre şi în casa noastră. Nu ne asumăm responsabilitatea de a-i primi nici pe ceilalţi. Atunci cum ne vom asuma responsabilitatea faptelor noastre rele?

Cum aşa, Dumnezeu a îngăduit demonului să facă rău…?dar cine l-a chemat pe acel demon? Hristos nu l-a chemat, Hristos l-a alungat. Si, dacă a îngăduit lucrul acesta – pentru că putea, într-adevăr, să nu îngăduie; putea să-l trimită direct în adâncuri. Însă El venise pentru oameni acolo. A vrut să ne arate Hristos: iată consecinţa faptelor voastre! Voi sunteţi răi, voi vă îndrăciţi pentru că slujiți demonilor! Şi această înrăire a voastră, această îndrăcire a voastră – pentru că sunt numeroase grade în care noi ne putem îndrăci, nu neapărat trebuie să fim posedaţi pentru ca demonii să facă ce vor din noi; patimile noastre, confortul nostru vinovat, toate acestea sunt tot atâţia demoni pe care noi i-am invitat înăuntru şi aceste invitații au consecinte.

Demonul, daca vine, nu vine sa te mangâie. El vine să te distrugă pe tine şi pe tot ceea ce ţine de tine, să te murdărească pe tine şi tot ceea ce atingi. Aşa, pur şi simplu, deci? Eu sunt îndrăcit, deci eu m-am murdărit, eu m-am întunecat! Şi Dumnezeu ar trebui sa vina asa si cu o bataie din palme sau cu un singur cuvânt, sau mai bine cu o litera, dacă se poate, că ne grăbim, să scoată demonii din noi, să ne curăţească şi să ne mântuiască! Şi noi să nu ne mai asumăm nicio responsabilitate, să nu ne mai doară capul!

Dar sunt urmări, dragii mei! Sunt urmări! Noi ne modificăm unii pe alţii, ne influenţăm unii pe alţii şi în bine, dar şi în rău. Ne influenţăm! Un rău, odată făcut, acela naşte consecinţe după consecinţe! Şi noi nu ne asumăm nicio responsabilitate?! Noi dăm vina pe Dumnezeu, cum că El face răul?! Nu, ci răul acela este consecinţa faptelor noastre! Asta în primul rând.

În al doilea rând, Hristos a îngăduit demonilor să intre în porci pentru că a vrut să ne arate ceea ce ar fi vrut demonii să facă din noi! Să ştiţi că demonii sunt mult mai indarjiti impotriva oamenilor decât împotriva animalelor. Dacă pe porci nu i-au cruţat – pentru că nu aveau nimic cu porcii aceia – nu ne cruță pe noi, n-or să fie cu nimic mai blânzi cu noi decât au fost cu acei porci. Spune Sf. Ioan Gură de Aur că demonii lovesc în oameni şi-i determină pe aceştia să se lovească între ei şi pe ei înşişi pentru că, de fapt, el are ce are cu Dumnezeu. El nu are nimic de împărţit cu oamenii. El nu pe noi ne urăşte, ci pe Dumnezeu, însă stie că, daca vrea să-L loveasca in mod eficient pe Dumnezeu, trebuie să loveasca în ceea ce El iubeşte mai mult, adică în noi. Şi, în felul acesta, spune Sf. Ioan Gura de Aur, diavolul se face, fără să vrea, un mărturisitor al iubirii pe care Dumnezeu ne-o poartă nouă, oamenilor. Ne arată cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe noi, oamenii, prin faptul că el ne urăşte atât de mult. Aşa ştie să arate demonul, prin rău. Aşa cum Dumnezeu nu ştie să distrugă răul, ci doar să-l transforme în bine.

Şi iată că aceşti porci au murit, arătându-ne nouă că în locul lor puteam să fim noi. Iată ce vine peste voi dacă vă mai lăsaţi amăgiţi de demoni! – cam asta a fost mesajul. Lăsăm la o parte faptul că acei porci erau simbolul necurăţiei, evreii nu mâncau carne de porc pentru că era simbolul necurăţiei. De aceea demonii au cerut să se ducă în porci, pentru că acolo le era locul. Cel necurat nu poate să stea în loc curat, ci într-un loc al necurăţiei. Lăsăm la o parte asta şi faptul că era o turmă, adică nu un singur om mânca carne de porc împotriva Legii, ci tot satul, şi ne referim doar la mila pe care Dumnezeu i-a arătat-o acestui om.

Dacă omul acela – nu mă refer la cel din ţinutul gherghesenilor, ci la cel care întreabă <Unde este Dumnezeu…?> – dacă el ar fi fost pus într-o situaţie în care Dumnezeu să fi ales între el şi alt om, pe care dintre ei doi să-i vindece sau să-i salveze, sau între el  o turmă de porci, s-ar fi smintit mult mai mult dacă Dumnezeu nu l-ar fi ales pe el. <Dar de ce l-a ales pe celălalt?!> sau <Cum, mă compară pe mine cu porcii?!>. Preferi să piară un om în loc să piară o turmă de porci? Dacă ar fi pus aşa problema, poate şi-ar fi dat seama. Dar noi uităm că Dumnezeu a zis că un suflet este mult mai important si mai valoros decat toata lumea cu toate bogăţiile ei. Un singur suflet! Şi ştim cum iubeşte Dumnezeu pe acest suflet.

Dumnezeu iubeşte pe un om, pe un singur om, mai mult decât îi iubeşte pe toţi ceilalţi oameni la un loc. Căci aceasta a vrut să arate prin pilda cu oaia rătăcită; cand a lasat pe celelalte 99 si s-a dus după cea rătăcită a arătat că El preţuia oaia rătăcită la fel, ba chiar mai mult decât pe celelalte 99. Dar acest lucru Dumnezeu îl face cu fiecare din noi. Pe mine mă iubeşte mai mult decât îi iubeşte pe ceilalţi la un loc şi pe el îl iubeşte mai mult decât mă iubeşte pe mine şi pe ceilalţi la un loc. Deci, dacă un suflet este mai valoros decât toată lumea, apăi cu cât sunt mai valoroase toate sufletele la un loc? Este simplu: valoarea aceasta este harul lui Dumnezeu, este dragostea lui Dumnezeu.

În Apostolul de astăzi aţi auzit că s-a rostit foarte des cuvântul har. În şapte versete. S-a rostit atât de des cuvântul har şi de două ori s-a spus Prin har sunteţi mântuiţi. A insistat Sf. Pavel în Epistola către Efeseni. A insistat că în harul lui Dumnezeu vieţuim, în iubirea Lui şi prin har suntem mântuiţi, nu prin efortul nostru! Dar am spus până acum că răspunsul la chemarea lui Dumnezeu este responsabilitatea noastră, consecinţa pentru faptele noastre este responsabilitatea noastră. Şi atunci cum prin har suntem mântuiţi şi efortul nostru contează? Harul este cel care determină mântuirea noastră, care hotărăşte mântuirea noastră, nu faptele noastre bune. Responsabilitatea noastră faţă de chemarea lui Dumnezeu este altceva. Harul lui Dumnezeu aici arată duhul înfierii. Cum spune [Mântuitorul] că cel care face păcatul este rob al păcatului şi robul nu va locui în casa Tatălui în veac. Responsabilitatea aceasta faţă de harul pus în tine! Eşti rob? De ce Îi ceri Tatălui să te primească în casa Lui? Dar dacă eşti fiu – şi, spune Sf. Ioan Evanghelistul mai departe: doar fiul va locui în casa Tatălui – atunci ai dreptul să stai acolo pentru că eşti fiu şi dragostea Tatălui îţi acoperă păcatele. Despre acest har vorbim, despre această iubire a lui Dumnezeu care acoperă păcatele noastre. Numai noi să fim cuminţi. Cum spune Isaia Proorocul: Către cine Îmi voi pleca Eu ochii, zice Domnul, decât dacă nu către cel smerit şi cuminte, care aşteaptă cuvântul Meu şi care se cutremură la auzul cuvântului Meu? Iată către cine. Asta ni se cere.

[…]

Pentru Duminica a 23-a dupa Rusalii va mai recomandam:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor (Gadarei)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la ““A vrut sa ne arate Hristos: IATA CONSECINTA FAPTELOR VOASTRE! Nu neaparat trebuie sa fim posedati pentru ca demonii sa faca ce vor din noi; PATIMILE sunt tot atatia DEMONI pe care noi i-am invitat inauntru si aceste invitatii au consecinte…” – PREDICA PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA (audio+text)

  1. Doamne ajuta! As dori sa va recomand o predică deosebită a părintelui Cristian http://www.catehetica.ro/vindecarea-demonizatului-din-gherghesa-2017–pr–cristian-stavriu
    cine o ascultă pană la capăt va fi uimit de parerea parintelui cu privire la viitorul bisericii in veacul acesta al apostaziei. Predica se axeaza pe problemele actuale: puparea moastelor, moartea unor preoti ravnitori, noile legi europene, coalitia pentru familie, judecatile lui Dumnezeu si altele.
    Este o predica grozava din punctul meu de vedere si ptr ca apreciez foarte mult blogul dvs, cred ca si aceasta predica si-ar gasi locul aici ptr ca e nevoie sa fie acultata de mai multi oameni.
    Oricum mi-am propus sa ajung la acest parinte sa-i cunosc personal ptr ca am auzit ca are o mare priza la tineri si se preocupa in mod deosebit de ei…..
    Auditie placuta si cu mult folos duhovnicesc!

    Cu mult respect si pretuire,
    Gabriela Stanescu

  2. Pingback: “Cred că simţiţi un DUH RECE care trece prin mijlocul poporului acestuia. AM DEVENIT CA NEAMUL DIN GADARA CARE L-A SCOS AFARA PE HRISTOS… Într-un fel de pogorâre a duhului necurat peste noi, ne credem cu toții pricepuţi, cunoscători ş
  3. Pingback: Părintele CLAUDIU MELEAN: “Dacă vedem lucrurile diavolului și le tăcem din gură, atunci ne compromitem. Și primul lucru al diavolului e MINCIUNA. Se propagă de peste tot. Când vezi minciună peste tot, chiar amestecată cu adevăr și nu iei
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate