ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac: “Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”. CUM SA CINSTIM CUM SE CUVINE ACEST MARE PRAZNIC?

14-08-2014 Sublinieri

Adormirea-Maicii-Domnului-1

Pentru acest praznic, va recomandam si:

home-hero-dormition

Arhim. Chiril Pavlov:

Cuvant la inaintepraznuirea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

“Astazi, iubiti frati si surori, praznuind odovania Schimbarii la Fata, am coborat de pe Tabor, si tot astazi, intrand in inaintepraznuirea Adormirii, trebuie sa mergem in Ghetsimani – la mormantul Maicii Domnului, sa vedem cea din urma taina, ce s-a petrecut cu ea. Minunat este Taborul, incantatoare este si gra­dina Ghetsimani. Sfanta Biserica numeste Adormirea Maicii Domnului cea din urma taina ce s-a petrecut cu ea, cea din urma dintre toate, cate au insotit toata viata ei cea pamanteasca. Toata viata Preasfintei Fecioare, prin felul si continutul ei, a fost ceva tainic si minunat, care a purtat in sine pecetea dumnezeiasca. Spre lauda Maicii Domnului si spre zidirea noastra, cu credinta si cu dragoste sa ne amintim care au fost tainele ce s-au savarsit prin Pronia lui Dumnezeu asupra ei.

Cea dintai taina din viata Maicii Domnului s-a aratat chiar la nasterea ei, la venirea ei pe lume. Din cine s-a nascut ea? Din niste parinti batrani – in urma rugaciunii deosebite si a unui legamant. Intelepciunea lui Dumnezeu a binevoit ca aceea, care trebuia sa-L nasca pe Dumnezeu-Omul, sa fie ea insasi rodul, nu atat al puterilor firesti ale naturii omenesti, cat al um­bririi Harului dumnezeiesc. Si, iata, Ioachim si Ana, ajunsi la adanci batraneti, cand oamenii nu mai au nicio nadejde de a deveni parinti, multumita credintei si nadejdii lor staruitoare in atotputernicia lui Dumnezeu, pentru rugaciunile lor primesc un adevarat dar ceresc – pe Preabinecuvantata Maria, astfel savarsindu-se cea dintai taina asupra ei.

Cea de-a doua taina s-a petrecut cu ea la intrarea ei, ca prunca de trei ani, in biserica. Insasi intrarea ei in biserica la aceasta varsta a fost ceva neobisnuit, ca urmare a legamantului deosebit al dreptilor Ioachim si Ana de a inchina Domnului rodul rugaciunilor lor. Astfel, inca din pruncie ea s-a putut inrudi cu duhul si cu inima cu toti sfintii. Aflandu-se in biserica, ea tre­buia, ca si celelalte fecioare, sa petreaca numai in prid­vorul ei, dar, printre altele, vedem cum marele preot, in urma unei descoperiri deosebite, o introduce pe Prunca cea sfanta in Sfanta Sfintelor, unde putea sa intre numai el si numai o data pe an. Dumnezeiasca intelepciune a binevoit ca viitoarea Maica a lui Dumnezeu, Chivotul cel insufletit al Domnului, sa pe­treaca acolo unde se pastra prototipul ei – chivotul Legamantului cu mana si cu tablele de piatra, pe care erau scrise cele zece porunci. Astfel s-a savarsit cea de-a doua taina asupra Fecioarei – in vremea intrarii ei in biserica.

Cea de-a treia taina ce s-a petrecut cu Maica Domnului s-a descoperit cand aceasta a atins varsta cea desavarsita. Vechiul Testament, precum se stie, nu cunostea starea fecioriei inchinate lui Dumnezeu si sfintite prin Lege, asa cum o cunoaste si o intelege Biserica nou-testamentara, de aceea Preasfanta Fecioara Maria, atingand varsta randuita, dupa exemplul celor­lalte fecioare, trebuia sa-si aleaga un sot. Insa Fecioara Maria a adus la cunostinta ca ea a hotarat cu tarie ca toata viata sa nu apartina nimanui decat numai lui Dumnezeu.

Mai-marii preotilor au cazut in nedumerire, nestiind ce sa faca; dupa consfaruiri si rugaciuni au ho­tarat s-o logodeasca cu un asemenea om, care sa se invoiasca a purta numele de sot, fara insa a se folosi de drepturile lui. Sortii au cazut pe batranul si dreptul Iosif, si astfel Preacurata a devenit sotie, fara a inceta sa fie fecioara, intrunind astfel in sine fecioria si casa­toria, binecuvantarea Vechiului Testament si harul Noului Testament. Aceasta taina a logodirii a fost pana la un moment dat un acoperamant necesar pentru savarsirea marii taine a intruparii Fiului lui Dumnezeu.

bunavestire_icoana1Cum s-a savarsit insasi taina dumnezeiestii intrupari, se stie din Evanghelie. Fecioara a spus: Iata roaba Domnului (Luca 1, 38) si puterea Celui Preainalt a umbrit-o, iar Cuvantul S-a facut trup. Aceasta a fost taina tainelor, insa cu ea nu s-au sfarsit tainele, ce se cuve­neau sa se savarseasca asupra ei. Ele doar s-au adancit, au devenit mai ascunse nevazute, ramanand totodata foarte ziditoare si mangaietoare pentru noi.

Dupa tainele acestea urmeaza si taina Rastignirii; pe Cruce nu a fost numai Fiul, ci si Maica Lui. In toata vremea vietii sale ea a fost pe cruce, dar mai ales atunci – pe Golgota; si altfel nici nu putea fi. Caci Insusi Fiul ei dumnezeiesc a spus:

Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38).

Cine, dar, a fost mai vrednic de Domnul decat Maica Lui? De aceea, nimeni niciodata nu a purtat o aseme­nea cruce in toata viata sa, ca Preabinecuvantata fecioara Maria.

Crucea ei a fost alcatuita nu din lemn sau din ma­terie, ci din acele necazuri si umilinte, in care Maica Domnului a trait pana la moartea ei. Pregatita sa devina Maica Facatorului cerului si al pamantului si nu­mita de Arhanghel binecuvantata intre femei, ea a trebuit inselasi timp sa sufere din partea pazitorului fecioriei ei banuiala cum ca ar fi tradat casnicia. Oare nu a fost aceasta o cruce?

Apoi s-a apropiat vremea sa-L nasca pe Acela a Carui Imparatie nu va avea sfarsit, insa pentru familia lor nu s-a gasit loc in casele de oaspeti ale Betleemului si L-a nascut intr-o pestera, punandu-L intr-o iesle. Nu a fost o cruce aceasta? Ingerii cantau: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu (Luca 2,14), pastorii si magii se inchiriau si aduceau daruri, iar dusmanosul Irod cauta sa-L ucida pe Prunc; si au fost nevoiti sa fuga noaptea in Egipt. Oare aceasta nu a fost o cruce?

Iar pe Golgota ce a simtit inima ei curata cand Fiul ei in chinuri a stri­gat:

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?  (Matei 27, 46).

Aici, fara indoiala, s-a implinit in toata puterea cuvantului cumplita prevestire a lui Simeon:

Si prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

Dupa taina rastignirii, au urmat infierea de catre Nascatoarea de Dumnezeu a ucenicului lui Hristos, Ioan, si intrarea in casa acestui Apostol, ca maica a lui. Astfel, in toata viata ei i-a fost dat sa ramana o necu­noscuta, purtand crucea unei crestine simple si  sme­rite. Si intru aceasta s-a aflat marea taina lui Dumnezeu, caci nu fara insemnatate au fost spuse aceste minunate cuvinte de pe Cruce:

Femeie, iata fiul tau! (Ioan 19, 26);

ele au determinat caracterul intregii vieti ulterioare a Maicii Domnului. Cand Dumnezeirea Fiului, odata cu Invierea si Inaltarea Lui la Cer, s-a des­coperit in toata puterea ei, cand lumea a inceput sa se inchine inaintea numelui Celui Rastignit, atunci Maicii lui Iisus i-a revenit in chip firesc cea mai mare cinste si slava, ce se cuveneau Maicii Fiului lui Dumnezeu, a Mantuitorului tuturor oamenilor. Nimeni, fara indo­iala, nu putea fi mai vrednic decat Maria, de toata lauda, de toata cinstirea; totusi, slava si cinstea, daruite Preasfintei Fecioare in toata vremea vietii ei celei pa­mantesti, ar fi lipsit-o pe Maica de asemanarea desavarsita cu dumnezeiescul ei Fiu, Care pana la sfarsitul vietii sale nu a avut unde sa-Si plece capul; iar aceasta proslavire a ei ar fi fost insotita si de unele greutati in lucrarea raspandirii Evangheliei.

7_adormirea-maicii-domnuluiIubiti frati si surori, Sfanta Biserica ne porunceste sa nu ne intristam in ziua Adormirii Maicii Domnului, ci sa ne bucuram, pentru ca in acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare s-a aratat spre mangaierea tuturor, cu deosebita solemnitate,  puterea Domnului, Care prin moartea si Invierea Sa a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai urmatori aducatoare de bucurie si fe­ricire. Aici este cel dintai temei al bucuriei noastre.

In al doilea rand, ne bucuram pentru cea Preacurata, deoarece dupa necazurile si suferintele de care, dupa prezicerea dreptului Simeon, a fost plina toata viata ei, ea a primit, in cele din urma, rasplata cuvenita virtutii ei. Preacurata Fecioara pana la fericitul ei sfarsit s-a micsorat pe sine, s-a smerit si a rabdat; dar din acel moment, din ziua Adormirii ei, au inceput si marirea si proslavirea ei. Astfel, la mormantul Maicii Domnului s-a descoperit noua semnificatie a mortii, daruita de Cel ce a inviat din mormant: ceea ce fusese pana atunci pedeapsa a pacatului, a devenit acum martora a virtutii, rasplata pentru nevointele savarsite in tim­pul vietii.

la biserica Sf Grigorie Palama BucurestiA treia pricina a bucuriei o lamureste cantarea bi­sericeasca:

Pe Nascatoarea de Dumnezeu, Ceea ce este in rugaciuni si in folosinte neadormita, nadejdea cea neschimbata, mormantul si moartea nu au tinut-o[1].

Daca in viata ei a fost mijlocitoare pentru cei sarmani inaintea Fiului ei, dupa Adormirea si inaltarea ei la cer au inceput sa se implineasca in toata puterea lor cuvintele pe care ea le-a spus spre mangaierea celor ce sufereau din pri­cina plecarii ei:

Nu va voi lasa orfani dupa plecarea mea – nu numai pe voi, ci pe toata lumea o voi cerceta si pe cei sarmani ii voi ajuta”.

Dupa adormirea ei, Preasfanta Fecioara a devenit cea mai puternica Mijlocitoare si Ocrotitoare a tuturor, cu adevarat Maica intregii lumi crestine.

Amintindu-ne, iubiti frati si surori, de fericitul sfarsit al Maicii Domnului, trebuie sa avem grija sa ne pregatim si noi cum se cuvine pentru moarte, ca sa o intampinam nu cu frica, ci cu bucurie; iar pentru aceasta trebuie sa ne aducem mereu aminte de ea. Aceasta amintire va pregati treptat sufletul nostru pentru trecerea in viata vesnica, va dezlega inima noastra de toate legaturile cele pamantesti, trupesti si patimase. Sfintii Parinti spun:

“Cine a dobandit aducerea-aminte de moarte, acela niciodata nu va putea gresi”.

Al doilea mijloc impotriva temerii de moarte este constiinta curata. Omul care are constiinta curata va putea trece linistit pragul vesniciei – moartea trupeasca. Un asemenea om va putea spune linistit impreuna cu dreptul Simeon:

Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace (Luca 2, 29).

Dar a cui constiinta poate fi cu adevarat linistita? – A celui ce s-a straduit sa vietuiasca cu adevarat crestineste, a fost fiu ascultator al Bisericii, s-a impacat cu Dumnezeu si cu oamenii, s-a pregatit de moarte prin taina Pocaintei, care inlatura povara pacatelor, ce apasa constiinta, si a gustat in Taina Impartasaniei, Trupul si Sangele lui Hristos.

Urmatorul mijloc, care-i da putere omului impo­triva temerii de moarte, este credinta lui in nemurirea sufletului. Trupul se descompune si putrezeste, iar duhul, creat de Dumnezeu pentru nemurire, ramane viu in veci.

Iar cel din urma si cel mai puternic mijloc este cre­dinta nu numai in faptul ca sufletul este nemuritor, ci si in faptul ca va veni candva momentul ca el sa se uneasca cu trupul sau cel inviat si proslavit pentru viata vesnica de dincolo de moarte – fericita pentru drepti si chinuitoare pentru pacatosi. Avand credinta vie in acest adevar, crestinul nu numai ca nu se va teme de moarte, dar o va intampina chiar cu bucurie atunci cand ea va veni la el. Aceasta credinta vie in existenta dupa moarte a vietii vesnice si fericite a insufletit multimea nenumarata a mucenicilor in primele veacuri ale crestinismului, si a facut ca moartea sa fie pentru ei cel mai imbucurator fapt, in ciuda chinurilor lor cumplite.

Iubiti frati si surori, luand aminte la fericita ador­mire a Maicii Domnului, sa staruim si noi cu osardie pe calea vietii presarate cu virtuti, si prin dispretul fata de pacat sa dobandim sfarsit bun si cu pace. Cum a ajuns Preasfanta Fecioara la un sfarsit atat de fericit? – Prin curatia fecioriei, prin asprimea infranarii, prin sta­ruinta in rugaciune, prin smerenie si rabdare in impre­jurarile grele, prin nadejdea in Pronia lui Dumnezeu. Asadar, urmand exemplul Maicii Domnului, mergeti pe calea cea stramta, care duce la viata vesnica.

Da, intr-adevar, pe aceasta cale este nevoie de rabdare. Si, intarindu-va cu nadejdea in Dumnezeu, rabdati si in bucurie, spre a nu cadea in inselare, rabdati si in nenorocire, spre a nu cadea in deznadejde printre gre­lele ispite. Rabdati toate necazurile si bolile si toate greutatile, pe care se cuvine a le rabda, spre a ramane pe calea cea dreapta. Caci

cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 10,22).

Procedand astfel, fie­care dintre noi va avea in suflet pace adevarata si na­dejdea unui sfarsit fericit, cu pace; ceasul cel din urma nu ne va infricosa si sfarsitul vietii acesteia va fi pentru noi inceputul vietii vesnice, iar mormantul – scara catre cer. Amin.

Anul 1960

***

Adormirea-Maicii-Domnului

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori, astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei ador­miri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.

Cu cateva zile inainte de adormirea Preasfintei Fecioare s-a aratat Arhanghelul Gavriil cu vestea despre plecarea ei din viata aceasta. Adormirea MD_5Plina de credinta adanca in viata viitoare, viata vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cu cea mai mare multumire catre Dumnezeu. In acelasi timp, puterea cea mare a lui Dumnezeu i-a adunat din toata lumea pe Apostoli in Ierusalim, ca acestia sa-i dea Maicii Domnului cinstirea cuvenita si s-o inmormanteze. Chiar in ceasul adormirii, o lumina neobisnuita a luminat casuta Preasfintei Fecioare, si pe cerul deschis cei prezenti L-au vazut pe Insusi Domnul Slavei cu ingerii si sfintii, venind in intampinarea Maicii Sale. Apostolul Toma, prin iconomia deosebita a lui Dumnezeu, a ajuns dupa ingroparea Preacuratei, si a dorit sa i se inchine acesteia, si au deschis mormantul pentru el, insa trupul Maicii Domnului nu l-au mai gasit acolo.

In acest sfarsit minunat al Preabinecuvantatei Fecioare Maria s-au aratat spre mangaierea tuturor crestinilor cu deosebita solemnitate puterea si maretia Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin moartea si Invierea Sa, a sfaramat boldul mortii, si din infricosata si chinuitoare a facut-o pentru credinciosii Sai ucenici aducatoare de bucurie si fericire.

Pana la venirea lui Hristos pe pamant moartea era foarte infricosatoare pentru om, caci ea il rapea, cum isi rapeste fiara salbatica prada, fara putinta de intoar­cere si nu exista niciun mijloc prin care sa se izbaveasca de ea, caci pacatul domnea peste oameni. Dar, dupa aratarea Domnului in trup si biruinta dobandita de El asupra pacatului si a mortii, grozavia mortii a dispa­rut, si aceasta a devenit ca un somn linistit, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii celei de obste. In masura in care fiecare dintre noi biruieste pacatul ce inca mai locuieste in el, piere si frica mortii, astfel incat biruitorii pacatului o intampina cu bucurie si nu mai mor, ci doar se cufunda intr-un somn linistit.

Cel mai graitor exemplu al biruintei asupra mortii il vedem astazi in Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusa in mormant doar pentru odihna de scurta vreme. Dupa Maica Domnului ii vedem pe Apostoli, pe mucenici si pe toti sfintii, intampinand moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, in schimbul bunatatilor celor grabnic-trecatoare ale acestei lumi, al necazurilor si nenorocirilor ei, le daru­ieste fericirea vesnica.

Sfanta Biserica se straduieste sa sadeasca si in noi aceeasi neinfricare fata de moarte, indemnandu-ne sa alungam frica prin dezradacinarea treptata a pacatelor din noi si pe mortii ei numindu-i adormiti, pentru ca viata cea fara de moarte este un adevar neindoielnic pentru crestin, astfel incat el priveste moartea doar ca pe un somn. Amin.

Anul 1961

***

adormirea-maicii-domnului-2

Cuvant la Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Iubiti frati si surori intru Domnul, astazi toata Biserica lui Hristos si odata cu ea si noi praznuim si ne veselim duhovniceste, laudand slavita Adormire si mutare de pe pamant la cer a Maicii noastre, a tuturor crestinilor, a Puternicei noastre Ocrotitoare, a Preabinecuvantatei Fecioare Maria. Preamarita fiind de Proo­rocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumne­zeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvin­tele dreptului Simeon:

Şi prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35).

Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!

adormirea-maicii-domnului-3Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea careia a semanat cu lacrimi. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep – si se descopera inaintea ochilor intregii lumi – maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa inaltarea Domnului nos­tru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu.

Muntele Eleonului, Golgota, pestera in care fusese ingropat Trupul Mantuitorului au deve­nit locurile ei preferate de rugaciune, in care isi revarsa in voie sfintele simtaminte ale inimii. Deseori si inde­lung cugeta la moartea ei si la viata viitoare de dupa moarte, deseori chiar se ruga Domnului pentru grab­nica ei plecare din aceasta viata si pentru unirea feri­cita cu El – cu Fiul sau si Dumnezeu. Şi, iata, odata, cand se ruga pe muntele Eleonului, i s-a aratat Vesti­torul cel Ceresc – Arhistrategul lui Dumnezeu, Gavriil, cel ce ii binevestise oarecand zamislirea cea fara sa­manta si nasterea din ea a Mantuitorului lumii. Acum, stand inaintea Preacuratei, el ii prevesteste ca a venit vremea mutarii ei de la pamant la cer si a impartasirii de mangaierile harului Duhului Sfant.

Plina de credinta adanca in viata viitoare, vesnic-fericita, ea a primit aceasta veste a Arhanghelului nu cu frica si intristare, ci cu cea mai vie bucurie si cea mai mare multumire catre Dumnezeu. Dumnezeiescul Arhanghel i-a inmanat o ramura din Rai, ca simbol al viitoarei ei bucurii si fericiri. Inaintea mortii ei, Prea­curata a dorit sa-i vada pe Sfintii Apostoli si L-a rugat pe Fiul ei sa-i implineasca dorinta aceasta. Apostolii erau in acea vreme raspanditi in toata lumea, propo­vaduind Evanghelia Imparatiei tuturor noroadelor.

adormirea-maicii-domnului-Şi, iata, la rugaciunea Preasfintei Fecioare, fiind rapiti de puterea dumnezeiasca, intr-o clipita au fost adusi prin vazduh pe nori la locul unde petrecea Preacurata in Ierusalim, spre a-i da acesteia ultima cinstire si cu sfin­tele lor maini sa dea ingroparii trupul ei neprihanit. Insa minunea aceasta nu a fost de ajuns; in clipa Ador­mirii ei s-a deschis insusi cerul si Somnul Slavei cu multimea ingerilor si a sfintilor a coborat El insusi in intampinarea Preacuratei Sale Maici.

S-a aratat Insusi Domnul ca sa arate tuturor veacurilor si noroadelor acea maretie, la care ajunsese Preasfanta Fecioara Maria prin inaltimea smereniei sale si prin sfintenia vietii celei intocmai cu a Ingerilor. Insusi preacuratul ei trup, ce il purtase in sine pe Dumnezeu-Cuvantul, nu a cunoscut stricaciunea, nefiind supus legii descompunerii firesti; in a treia zi dupa Adormirea ei, Preasfanta Fecioara a fost inviata de Domnul si cu noul ei trup proslavit a fost inaltata de la pamant la cer. De aceasta minunata mutare a ei la ce­ruri, Sfintii Apostoli au fost incredintati prin, urmatoa­rele fapte minunate. Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos, Apostolul Toma, nu a ajuns in Ierusalim la timp cu toti ucenicii, ci a ajuns abia in a treia zi, suferind puternic din pricina faptului ca nu s-a invrednicit sa fie in cele din urma clipe alaturi de Preacurata Maica a lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea ei.

Atunci ceilalti Apostoli, ca sa-l mangaie, au mers impreuna cu el in Ghetsimani, unde fusese ingropat trupul Preacuratei, ca sa se inchine acolo inaintea ei; insa, cand au deschis mormantul, trupul ei nu mai era acolo. Apostolii s-au intristat cumplit si erau nedume­riti, nestiind ce s-a intamplat. Dar, iata, catre seara, cand erau adunati toti in cetatea Sionului, li s-a aratat Maica Domnului, stralucind in slava cereasca, cu multimea ingerilor si a sfintilor si le-a grait:

„Bucurati-va, caci eu sunt cu voi in toate zilele!”.

Şi, desigur, foarte mult s-au bucurat Apostolii si s-au mangaiat la gandul ca Maica Domnului, dupa cum ea insasi graise, era nedespartita de ei, pazindu-i prin rugaciunea si mijloci­rea sa pe toate caile vietii anevoioase, pline de primejdii si incredintandu-i totodata si mai mult de adevarul invierii mortilor.

adormirea_md_7Asadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn usor, linistit sau, cum o numeste Biserica Ortodoxa, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are in sine nimic infricosator si trist pentru mintea si inima crestinului; dimpotriva, plecarea Preasfintei Fecioare il in­credinteaza pe crestin ca si pentru el moartea trebuie sa fie un prilej nu de frica si de deznadejde, ci de cea mai mare bucurie si de cea mai stralucita nadejde, caci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, dupa care va urma trezirea cea plina de bucurie intr-un trup nou, plin de slava pentru viata cea fericita in cer.

Maica Domnului, gustand moartea, ne incredin­teaza in chip deosebit de acest lucru, pentru ca, daca in moarte si dupa rascumpararea noastra de catre Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rau si infricosator, atunci, cine alta daca nu Presfanta Fecioara ar fi fost supusa de Domnul acestui rau? Insa ea moare, platind astfel datoria fata de natura impreuna cu toti pamantenii – spre bucuria si mangaierea noas­tra si ale tuturor celor ce vor trebui sa treaca pragul mortii, ca sa stim ca moartea este cu neputinta de ocolit si ca, in acelasi timp, ea nu este pentru om un rau.

Moartea este cu neputinta de ocolit si nu vatama – iata cele doua adevaruri, pe care trebuie sa le tinem minte totdeauna spre a ne pregati cum se cuvine pentru ceasul sfarsitului si a nu ne speria de el si a nu tremura in fata lui. Moartea era foarte infricosatoare pentru om inainte de venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, cand pacatul – puterea ei – domnea in neamul ome­nesc si nu exista nici un mijloc, prin care omul se izbaveasca de pacat si de moarte. Dar, dupa aratarea Domnului pe pamant, cand El a biruit pacatul si moar­tea, toata grozaviei ei a disparut si ea a devenit ca un somn pasnic, dupa care va veni dimineata cea plina de bucurie a invierii de obste.

Iubiti frati si surori, sa cinstim cum se cuvine praznicul de astazi, pregatindu-ne cum se cuvine pen­tru moarte. In acest sens trebuie sa ne straduim dupa puterile noastre sa biruim pacatul ce salasluieste intru noi, ca pricina a ei. Urmand exemplul Preacuratei Maicii Domnului, sa mergem pe calea cea stramta, ce duce la viata vesnica. Pe aceasta cale avem nevoie de rabdare, cu care intarindu-ne intru nadejdea in ajuto­rul lui Dumnezeu, va trebui sa induram cu multumire toate neplacerile, suferintele si bolile ca, ramanand pe aceasta, sa dobandim fericirea cea fara de sfarsit a Imparatiei Ceresti. De ne vom petrece viata, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, in chip bineplacut lui Dumnezeu, in pazirea poruncilor Lui, in curatia du­hului si a trupului si in neincetata cainta pentru paca­tele noastre, atunci, in ziua adormirii noastre se va savarsi si asupra noastra minunea cea mare, si mor­mantul nostri va deveni scara catre cer.

Sa alergam astazi cu rugaciune fierbinte la Maica Domnului, ceea ce a urcat apoi si la cer ca sa fie acope­ramant si ocrotitoare pentru lume; sa-i cerem cu umi­linta Acoperamantul ei de Maica asupra intregii noastre vieti, ca prin ocrotirea ei toti sa dobandim sfar­sit bun, in pace si odihna vesnica cu dreptii. Sa ne rugam ei din adancul sufletului si cu dragoste sa-i stri­gam:

Bucura-te, Ceea ce esti plina de bucurie [de har], care intru Adormirea ta nu ne parasesti pe noi.

Amin.

Anul 1962


[1] Condacul Adormirii.

(in: Arhimandrit Chiril (Pavlov), Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenita, 2012)

***

adormirea_maicii_domnului02

Arhim. Iachint Unciuleac (fostul staret al Putnei):

Panegiric la Adormirea Maicii Domnului

“Apostoli de la mar­gini, adunati-va aici in satul Ghetsimani, ingropati trupul Meu, iar Tu, Fiule si Dumnezeul Meu, primeste duhul Meu”.

(Svetilna praznicului)

“[…]

Iubiti credinciosi,

Astazi s-a mutat de pe pamant cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astazi a adormit roaba Domnului, Maica Domnului nostru, Mama intregii omenirii. Astazi s-a despartit de cele pamantesti cea mai sfanta fiinta omeneasca, cea mai binecuvantata intre femei, cea mai devotata mama!

Astazi s-au inchis ochii cei mai limpezi, care au vazut atatea taine si au slobozit atatea izvoare de lacrimi. Astazi a tacut limba cea mai neobosita in rugaciuni, care a vorbit de atatea ori cu ingerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu si a descoperit taine negraite. Astazi s-au asezat pe piept mainile cele mai nevinovate: de Fecioara si de Maica, care au leganat cu sarguinta pe Hristos, care s-au inaltat de atatea ori la rugaciune, care s-au binecuvantat cu atatea minuni si milostenii. Astazi a incetat sa bata inima celei mai desavarsite mame, in care au incaput atatea taine, atatea bucurii si lacrimi, atatea saltari de veselie si lovituri de sabie!

Astazi s-a invaluit cu giulgiu fata aceleia care a umbrit cu mila fata intregii omeniri. Astazi s-a mutat cu pace aceea care a impacat prin Hristos pe om cu preamilostivul Dumnezeu. Astazi a intrat intru odihna aceea care a linistit inimile si sufletele omenesti. Astazi s-a rupt o floare – cea mai frumoasa din cate au fost pe pamantul acesta. Astazi s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeiestii feciorii. Astazi s-a luat dintre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mantuirii noastre, acoperamantul sufletelor noastre, candela cea vesnic aprinsa, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurata, rugul cel nemistuit de foc, lana cea plina de roua Duhului Sfant.

Astazi s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, bogatia Bisericii, Aparatoarea crestinatatii, Biserica cea mai de taina, chivotul Dumnezeirii, camara cea incuiata, usa cea nedeschisa de minte de om, muntele cel netaiat de intelepciunea cuvantului. Astazi s-a innoit casa lui Dumnezeu, astazi s-a inchis cartea cea scrisa cu slove de foc, astazi s-a luat de pe pamant vasul Duhului Sfant, in care nu apa, nu hrana, nici mana cereasca s-a pus, ci insasi vapaia Dumnezeirii s-a odihnit, fara a se arde, fara a se mistui. Astazi a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor crestinilor, imbarbatarea Apostolilor, nadejdea cea buna a preotilor, Acoperitoarea calugarilor, hranitoarea sarmanilor, Mangaietoarea vaduvelor, primitoarea strainilor, alinarea bolnavilor, incununarea fecioarelor, veselia pruncilor, bucuria tuturor mamelor.

Astazi s-a mutat de pe pamant la cer Maica Domnului si mama sufletelor noastre, aceea care va ramane in veci si Maica si Fecioara si pentru toti mijlocitoare. Pe aceasta o lauda cu lacrimi Petru, pentru aceasta graieste Pavel, pentru mutarea ei suspina Apostolii, pentru adormirea ei se tanguieste Ierusalimul, suspina micul Nazaret, plang sarmanii si orfanii, mamele si fecioarele si toti saracii pamantului. Dar in acelasi timp, pe aceasta o lauda ingerii in ceruri, o cinstesc heruvimii si serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slavesc crestinii de jos, o preamareste Biserica cu alese rugaciuni si cantari de lauda. Aceasta intelegand-o toata zidirea lui Dumnezeu, in decursul celor douazeci de veacuri, s-a silit sa cinsteasca pe Maica Domnului cu tot ce pastreaza in ea mai curat, mai sfant, mai de pret.

Florile si-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Pasarile si-au adus cantecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingasia ei, cerul – zarile albastre, codrii – tacerea lor, muntii – singuratatea, vaile – murmurul izvoarelor, campiile – aroma florilor, iar marea – freamatul valurilor. Culorile si-au adaugat si ele frumusetea, iar oamenii – darurile lor. Cantaretii, dregandu-si glasul, au cantat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecandu-si vopselele, au impodobit sfintele ei icoane si biserici cu cele mai miscatoare culori. Preotii i-au inaltat cele mai alese rugaciuni, cele mai Inimoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Caci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cantari, cele mai de pret podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de crestini.

Se cade, dar, ca nici noi credinciosii sa nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu. Veniti deci, frati crestini de pretutindeni, nu in satul Ghetsimani, ci in Biserica lui Hristos, ca sa impodobim praznicul Stapanei noastre cu smerite cuvinte de lauda si cantari duhovnicesti. Veniti, ravnitorilor apostoli care inca va truditi pentru Evanghelia lui Hristos, ca sa petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniti, smeritilor calugari, ca sa petrecem impreuna la mormant pe Aparatoarea sufletelor noastre. Veniti, cinstitelor femei, si voi, adevarate mame, care v-ati sfintit mainile cu nasterea de fii si v-ati impodobit casa cu zambet de copii, ca intr-un cuget sa laudam adormirea celei mai sfinte femei. Veniti si voi, neintinatelor fecioare si toti cei ce traiti in sfanta curatenie, ca sa sarutam cu lacrimi pe aceea care a fost si Maica si a ramas de-a pururea Fecioara.

Veniti toti si toate, mici si mari, tineri si batrani, simpli si invatati, cu totii siliti-va, sa impodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem in sufletele noastre mai bun, mai sfant, mai luminat. Si cei fierbinti la suflet si cei caldicei la un loc adunati-va. Si cei sanatosi si cei suferinzi impreuna intalniti-va. Si cei indestulati si cei flamanzi la aceeasi masa asezati-va. Si cei ce ati postit, ca si cei ce nu ati putut posti in Postul Maicii Domnului, din acelasi ospat duhovnicesc gustati. Si cei mingaiati, si cei intristati, si cei multumiti, si cei necajiti, si cei ce simtiti bucurii in suflet, ca si cei ce purtati lacrimi in ochi, cu totii veniti, ca impreuna sa ne rugam, sa laudam si sa praznuim Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Nici unul din fiii Bisericii sa nu lipseasca. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici pacatos, nici vrednic. Si impreuna cu voi aduceti Stapanei noastre daruri alese si de pret – nu aur, nici argint, nu podoabe de margaritar, nici haine scumpe, nici feţe impodobite, nici inimi pline de ingamfare. Ci aduceti impreuna cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stapanite de dragostea lui Hristos, cugete imbracate in vesmant de smerenie, ganduri ingradite cu sfanta rugaciune, ochi senini impodobiti cu lacrimi, maini sfintite prin milostenie, brate binecuvantate cu nasterea de fii, limbi daruite cu cantari duhovnicesti, trupuri impodobite cu neintinata feciorie, feţe senine de crestine. Caci acestea sunt podoabele noastre. La acestea adaugati inca credinta cea vie ce va stapaneste, dragostea care va calauzeste, ravna mantuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilinta, caldura Duhului Sfant. Fiecare din noi sa aduca cate ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce impodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i daruiasca macar o mica rugaciune, o metanie, un cuvant bun sau cel putin un singur fir de floare sa aseze sub icoane ei, si acest mic dar poate face mai mult decat cei doi banuti ai vaduvei.

Iubiti credinciosi,

Sunt mai bine de douasprezece ore de cand clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de cand usile bisericii sunt deschise si sanii ei plini de credinciosi, de cand stranele rasuna duioase cantari ale Prohodului, insotite de rugaciuni si cuvinte de lauda. Dar pentru a dobandi intotdeauna ajutorul si mijlocirea Preasfintei Stapane de Dumnezeu Nascatoare, ce se roaga neincetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de-ajuns numai atat. Este neaparata nevoie sa urmam dupa putere si pilda vietii ei. Altminteri, fara folos vor ramane rugaciunile noastre, fara ecou cantarile, fara valoare cuvintele noastre de lauda, fara sens buchetele de flori pe care le asezam cu grija sub icoana Maicii Domnului.

De altfel, ne este cunoscut ca omul in toate imprejurarile vietii sale simte nevoia unor mijlocitori care sa-l sprijine, sa-l imbarbateze, sa vorbeasca pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost manati de nevoie sa batem la usa cuiva care ne-ar putea face bine. Stiti ce fior ne stapaneste atunci, cu cata greutate urcam treptele casei, cu cata emotie batem la usa, cu cata infrigurare asteptam dinauntru un raspuns si, daca ni se deschide usa, cu cata incetineala pasim pragul si incepem a ne spune pasul inimii. Ba de multe ori iesim de acolo fara sa aflam ceea ce cautam. Daca am avea un prieten sa mijloceasca la usa si la inima aceea, de multe sudori, emotii si lacrimi am fi scutiti si mult mai degraba ni s-ar indeplini cererile noastre! Tot asa si in viata crestina. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem impartasi din bucuria slavei Lui dincolo de mormant fara sa avem mijlocitori care sa se roage pentru noi, care sa vorbeasca in locul nostru, care sa bata pentru noi la usa milostivirii lui Dumnezeu. Si acestia sunt toti sfintii din cer, incepand cu Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. Asadar, pentru a dobandi ajutorul ei cel puternic in necazuri, in boala, in suparari, in tot felul de ispite, trebuie sa urmam cu multa evlavie pilda vietii ei.

Maica Domnului este adevarata pilda de smerenie, de rugaciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mama devotata. Sa urmam deci in toate Maicii Domnului nostru. In rugaciune cat mai mult staruiti, de Biserica niciodata nu va departati, cu toti oamenii, fara deosebire, traiti in dragoste si pace. De saraci nu va ingretosati, de milostenie nu va feriti, de bolnavi nu va ingreuiati, de nastere de fii niciodata nu va lepadati, fecioria si curatenia ca pe cele mai alese flori sa le paziti. De ura, de razbunare, de judecati si cearta in toata viata sa fugiti. In boli fiind, nu slabiti; in ispite cazand, nu va pierdeti; in saracii ajungand, nu cartiti; pe patul de moarte zacand, nu va deznadajduiti, ci, neincetat rugandu-va, cereti mila si ajutorul Maicii Domnului. Sanatosi fiind, cercetati pe cei din suferinta. Indestulati de paine, nu uitati de saracii lui Hristos. Pace in suflet avand si in casa dumneavoastra, impacati pe cei certati, linistiti pe cei tulburati si mare plata in cer veti dobandi prin mijlocirea Stapanei noastre.

Pe langa toate acestea, nu uitati ca inaintea noastra se afla o usa incuiata, pe care, vrand noi sau nevrand, va trebui odata sa o deschidem. Este usa mortii. Si numai Dumnezeu stie ce ni s-a gatit dincolo. Dar de vom urma vetii celei curate a Aparatoarei noastre, vom dobandi si in ceasul acela infricosator mijlocirea ei, si asa vom trece pragul acestei vieti cu multa nadejde si pace in suflet.

Cu niste indemnuri ca acestea intoarceti-va la casele dumneavoastra, acolo unde va asteapta toti cei dragi, acolo unde va asteapta bucuriile si lacrimile vietii, suferintele si incercarile familiei, acolo unde va asteapta sapa, furca sau condeiul cu care va castigati painea cea de toate zilele, si nu uitati de pilda vietii Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Si pentru ca sa ne aratam recunostinta fata de Stapana noastra, sa facem inceput de fapte bune chiar din ziua aceasta. Sa incepem cu sfanta rugaciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atat de mult. Intorcandu-ne asadar pe cale, sa zicem fiecare din noi in cugetul nostru o mica rugaciune catre Aparatoarea noastra, dupa ravna si putere. Un acatist, un paraclis, o cantare de lauda sau macar sa rostim de mai multe ori cuvintele acestea:

“Bucura-te cea plina de Dar, care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!”

Amin”.

(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

Ioan Popa, Otopeni, 2012, A3 verso

Legaturi:


Categorii

Adormirea Maicii Domnului, Arhimandritul Chiril Pavlov, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Maica Domnului, Parintele Iachint al Putnei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac: “Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”. CUM SA CINSTIM CUM SE CUVINE ACEST MARE PRAZNIC?

  1. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  2. Sfanta Maicuta care ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre, fii noua povatuitoare si aparatoare pe calea mantuirii!

  3. Pingback: Adormirea Maicii Domnului | albastru de … mai departe
  4. Pingback: CUVIOSUL IACHINT UNCIULEAC (“PUTNEANUL”) – 90 de ani de la nasterea jertfelnicului “duhovnic al Bucovinei” (10 septembrie) care a adormit intru Domnul, “la datorie”, IN SCAUNUL DE SPOVEDANIE -
  5. Pingback: TAINA MAICII DOMNULUI – “ANONIMATUL” DUHOVNICESC, SMERENIA, TACEREA, DELICATETEA DESAVARSITE. Predica de mare sensibilitate a PS IGNATIE MURESANUL la Manastirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului, 2014 (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Evangheliile lunii august | UN DRAM DE BUCURIE GENUINA
  7. Pingback: PARINTELE IACHINT AL PUTNEI – icoana blandetii, discretiei, intelepciunii, iubirii patimitoare si rabdarii NESFARSITE. Ultimele cuvinte: “PARINTE, RABDARE! Toata viata trebuie sa avem rabdare, daca vrem sa ne mantuim“. MARTURII calde de
  8. Pingback: Adormirea Maicii Domnului | albastru de… mai departe
  9. Pingback: MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: “Îmbrăţişează icoana Preasfintei, ca şi cum ai îmbrăţişa-o pe însăşi mămica ta, şi strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „MĂICUȚA MEA, AJUTĂ-MĂ, DĂ-MI CEEA CE ESTE DE FOLOS SUFLETULUI, PRECUM ȘTII!” | Cuvântu
  11. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI – “PAȘTILE DE VARĂ”/ Fiul care Îsi ține în brațe Maica sau CE NE INVATA ICOANA PRAZNICULUI?/ Cuvinte miscatoare si insufletitoare despre IUBIREA MAICUTEI DOMNULUI, la hramul de la Nicula, ale Preasfintitil
  12. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Cuvinte de suflet pentru raspuns duhovnicesc celor care vor sa infaptuiasca MOARTEA LUI DUMNEZEU in lume si care LUPTA CU URA INVERSUNATA IMPOTRIVA INOCENTEI: “E vremea lecțiilor date de violenții eticieni ai izgonirii i
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate