Predici (si audio) la DUMINICA DINAINTE DE INALTAREA SFINTEI CRUCI. Parintele Cleopa, IPS Bartolomeu, Parinti de la Sihastria Putnei: “Semnul Fiului Omului”

9-09-2012 Sublinieri

***

Predica Parintelui Cleopa la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci

Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30)

“Iubiţi credincioşi,

Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sîngele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfînta Cruce.

Cu o mie de ani înainte de întrupare, Duhul Sfînt a arătat că Sfînta Cruce este semnul de biruinţă al lui Hristos Dumnezeu, pe care îl va da creştinilor ca pe o puternică armă prin care creştinii vor birui pe nevăzuţii vrăjmaşi. Iată ce zice psalmistul: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă din faţa arcului (Psalm 59, 4). Preasfîntul Duh a arătat, în acea vreme, că prin însemnarea Sfintei Cruci creştinii vor atrage asupra lor lumina feţei lui Dumnezeu, după cum scrie: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Psalm 4, 6).

Sfînta Evanghelie ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoşata Judecată de apoi, se va arăta Sfînta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plînge toate neamurile pămîntului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30). Da, fraţii mei, toate popoarele pămîntului vor plînge la arătarea Crucii lui Hristos pe cer şi la vederea venirii Lui să judece lumea. Ce vor zice atunci popoarele păgîne cînd vor vedea venirea Domnului nostru Iisus Hristos, înconjurat de toate oştile îngereşti şi de arătarea Sfintei Cruci pe cer? Ce vor zice atunci cei ce L-au răstignit pe Hristos? Ce va zice Pilat care după ce L-a biciuit, a dat voie iudeilor şi ostaşilor lui ca să-L răstignească? (Marcu 15, 15). Ce vor face arhiereii Ana şi Caiafa? Ce vor zice atunci bătrînii şi fariseii şi toată adunarea iudeilor, la vederea Dreptului Judecător şi a Sfintei Cruci venind pe norii cerului?

Ce vor zice atunci sectanţii care defaimă Sfînta Cruce, cînd vor vedea semnul Fiului Omului venind pe norii cerului? Ce vor zice toţi cei ce se numesc creştini, dar înjură şi hulesc Crucea lui Hristos? Vai şi amar celor orbi, răi şi necredincioşi că atunci fiecare va vedea ce a făcut în viaţă, dar va fi prea tîrziu şi nu va fi vreme de pocăinţă.

Dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii zic că împreună cu Crucea Domnului se vor arăta pe cer şi celelalte unelte şi semne ale pătimirii lui Hristos precum: suliţa, piroanele, cununa de spini, buretele, trestia, bicele şi frînghiile. Iar unii din Sfinţii Părinţi zic că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer se va însemna Crucea pe feţele tuturor drepţilor, cum citim în Apocalipsă: Îngerii se sfătuiesc între ei unii cu alţii şi zic: “Să însemnăm pe robii lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apocalipsa 7, 3).

După semnul Sfintei Cruci care va fi pe frunţile celor drepţi, vor cunoaşte îngerii pe cei aleşi ca să-i adune, după mărturia Apostolului, “întru întîmpinarea Domnului în văzduh”. După acest semn va cunoaşte Păstorul oile Sale cuvîntătoare. Voievodul va cunoaşte pe ostaşii Săi, Judecătorul pe drepţii Săi, Părintele pe fiii Săi.

Unii din Sfinţii Părinţi zic, că odată cu arătarea Sfintei Cruci pe cer, în văzduh, se va arăta şi sicriul Legii Vechi, ca unul ce a fost închipuire a Crucii, cum zice la Apocalipsă: “Şi s-a deschis Biserica lui Dumnezeu în ceruri şi s-a arătat sicriul Legii în Biserica Lui” (Apocalipsa 11, 19). Aceasta va dovedi că Legea nouă a Harului este unită cu cea Veche şi că pe amîndouă Legile acelaşi Dumnezeu le-a dat şi le-a aşezat.

Despre plînsul popoarelor păgîne şi al sectelor la arătarea Crucii pe cer scrie şi fericitul Augustin, zicînd:

“Atunci se vor tîngui şi vor plînge toate seminţiile pămîntului, văzînd pe pîrîşul lor Crucea. Căci Crucea îi va mustra pe ei şi cu arătarea sa se va cunoaşte păcatul lor şi vor mărturisi nebunia lor şi robirea lor, dar fără de folos. Vor plînge pentru că acolo nu va mai fi cu putinţă să se pocăiască, nici să scape de dreptatea lui Dumnezeu, nici de hotărîrea blestemului. De aceea se vor tîngui pentru păcatele lor din trecut, pentru înfricoşările ce le vor sta în faţă la înfăţişarea Preadreptului Judecător şi pentru muncile şi pedepsele cele veşnice care urmează să-i cuprindă. Aşa vor plînge soarta lor cea ticăloasă şi jalnică. Crucea care mai înainte era semn al dragostei şi al păcii, nădejdea celor păcătoşi, mîngîierea celor scîrbiţi, scăparea celor deznădăjduiţi, atunci cînd se va arăta pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor şi îngrozirea tuturor păgînilor şi necredincioşilor, spaima înfricoşată a celor păcătoşi spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii.

Nu vor găsi atunci acei hulitori şi necredincioşi nici un loc de scăpare sau sprijin ca să se ascundă de vederea şi strălucirea cea preaînfricoşată a Crucii lui Hristos, care pe cer va străluci de mii de ori mai mult decît soarele. Atunci Crucea, copacul eliberării şi lumina vieţii, va străluci asupra lor, nu ca pînă acum, ca semn al eliberării şi al mîntuirii prin Iisus Hristos care S-a jertfit pe ea pentru a noastră mîntuire, ci va străluci ca un fulger şi ca un tunet spre pedeapsă şi răzbunare asupra şi răzbunare asupra celor necredincioşi şi hulitori. Şi dacă Crucea Domnului, biruinţa lui Hristos asupra iadului şi a morţii, va îngrozi lumea necredincioasă, cine altul o va mîngîia şi mîntui? Şi dacă semnul milostivirii va fi semn de pieire, cine altul îi va mai învia? Şi dacă Sîngele lui Hristos vărsat pe altarul Crucii va striga asupra lor, cine va mai apăra atunci pe cei necredincioşi şi hulitori?

Crucea atunci se va arăta spre mai mare bucurie şi veselie pentru cei credincioşi, care pentru dragostea Celui ce a sfinţit-o cu preascump Sîngele Său, au purtat-o în viaţă împotriva necazurilor şi a scîrbelor. Aceştia au sărutat semnul Sfintei Cruci cu mare evlavie, cu dragoste şi cu lacrimi spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea lumii”.

Sfîntul Apostol Pavel, zice: Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Acest adevăr îl vor cunoaşte toţi păgînii şi necredincioşii cînd vor vedea Sfînta Cruce, semnul Fiului Omului, venind pe norii Cerului cu slavă şi strălucire negrăită. Atunci vor cunoaşte necredincioşii şi sectanţii că Sfînta Cruce este arma prin care Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru a zdrobit porţile iadului, a deşertat cămările cele dedesubt ale lui şi a deschis porţile cele cereşti; a surpat prin ea puterea vrăjmaşului şi boldul morţii şi a pierdut închinarea la idolii cei fără simţire.

Acesta este semnul Fiului Omului, semnul purtător de biruinţă cu care Atotţiitorul Dumnezeu al creştinilor a supus şi tras la adevărata închinare a cinstitului şi slăvitului Său nume toată lumea creştină. Prin semnul Crucii se pleacă înaintea Lui tot genunchiul, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).

Crucea este numită “Semnul Fiului Omului”. Ea este pomul mîntuirii şi al vieţii, fiindcă pe el, Hristos viaţa noastră a adus mîntuirea lumii: a întins mîinile Sale spre noi să ne îmbrăţişeze prin acest pom; a plecat capul Său să ne sărute şi să Se plece întotdeauna la rugăciunile noastre. Din acest pom a izvorît balsamul Preasfîntului Său Sînge, ca să vindece rănile noastre sufleteşti nevindecate.

Sus pe lemn, Domnul cel Preasfînt Şi-a deschis pieptul Său, să ne dobîndească pe noi în inima Sa şi să ne izbăvească de mînia cea viitoare. Pe aceste daruri ale Crucii le primim acum. Însă în ziua cea mare a judecăţii de apoi nici unele din aceste daruri nu se vor afla la cruce. Unde este atunci deschiderea mîinilor lui Hristos? Unde este plecarea capului Său? Unde este coasta cea împunsă şi deschisă? Unde este Sîngele Lui? Unde este Hristos cel înviat? Auzi pe proorocul Osea, care zice: Merge-vor ca să caute pe Domnul şi nu-L vor afla, că s-a depărtat de la ei (Osea 5, 6). O cuvînt amar, o, vorbă otrăvitoare! Noi însă, ca să ne arătăm veseli la arătarea slăvită şi purtătoare de biruinţă a Crucii să zicem fiecare cu Sfîntul Apostol Pavel: Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14).

Deci de mare folos ne este să avem mare evlavie şi să cinstim Crucea lui Hristos, pînă cînd încă răsuflăm aerul acesta. Să ne întoarcem cu toată inima către semnul Fiului Omului, pe care L-a sfinţit cu Preasfînt Sîngele Lui şi să zicem din toată inima noastră:

Tu, Doamne, care Te-ai ostenit să mă cauţi şi să mă afli, şi Te-ai răstignit ca să mă izbăveşti de robia diavolului, mă rog şi mă cuceresc Ţie, pentru Crucea aceasta pe care ai fost întins şi pironit şi ai suferit cu atîta iubire de oameni pentru a noastră mîntuire, pe care stropind-o cu sudorile Tale, cu lacrimi şi Sîngele Tău, deasupra căreia ai rugat pe Tatăl pentru iertarea vrăjmaşilor Tăi, ai făgăduit tîlharului raiul şi Ţi-ai dat duhul Tău Tatălui Tău, mă rog Ţie şi cer de la Tine să se facă nouă, în ziua judecăţii, Crucea Ta, unealtă a vieţii şi nu a morţii şi pierzării; să ni se facă cheia raiului în ceruri, ca să împărăţim cu Fiul în veci”.

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim cu atenţie Sfînta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Apostoli, Vieţile Sfinţilor şi cuvintele Sfinţilor Părinţi putem găsi mii de minuni care s-au făcut cu semnul Fiul Omului, adică cu Sfînta Cruce.

Dintre acestea multe, la sfîrşitul acestei predici vom aminti măcar una care s-a întîmplat în părţile Indiei.

Într-un oraş de acolo unul din creştini s-a mutat din alt oraş şi a uitat în casa unde stătuse, o Cruce pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Această Cruce, găsind-o un închinător de idoli, a arătat-o multor oameni din partea locului de o credinţă cu el, zicînd: “Acesta este Dumnezeul creştinilor”. Răspîndindu-se vorba aceea printre locuitori, a ajuns vestea pînă la mai marele lor, care a chemat pe acela ce găsise Crucea şi i-a poruncit să i-o arate. Şi erau de faţă ca la trei sute de bărbaţi în jurul dregătorului. Deci, luînd-o el în mîinile sale şi uitîndu-se la ea cu luare aminte a întrebat pe ai săi, dacă cu adevărat este Dumnezeul creştinilor. Iar unul a răspuns: “Da, Acesta este cu adevărat!” Atunci a zis eparhul: “Acesta este Dumnezeul care ajută creştinilor, un osîndit şi un spînzurat?” Şi au scuipat toţi Crucea şi au înapoiat-o în mîinile aceluia care o adusese.

Dar, o preaslăvită minune! Îndată ce omul acela a luat Crucea în mîinile sale de la eparh, capul Mîntuitorului care era plecat spre dreapta pe Cruce a început a se întoarce spre stînga şi a privit cu ochii vii şi deschişi la toţi cei care erau de faţă. Deci cuprinzîndu-se toţi de mare frică, au căzut la pămînt afară de acela care ţinea Crucea în mîinile sale.

După un timp, venindu-şi toţi în simţire, sculîndu-se ca dintr-un somn adînc, a strigat eparhul cu glas mare: “Cu adevărat, mare este Domnul creştinilor!”

Apoi a zidit o mică biserică în locul acela şi a împodobit-o, a pus în ea Crucea cea făcătoare de minuni a lui Hristos şi au început să cinstească şi să i se închine cu toată evlavia. Iar dregătorul acela împreună cu fiul său au primit Sfîntul Botez de la un preot creştin şi, trăind cu mare evlavie în credinţa cea dreptmăritoare a lui Hristos, la adînci bătrîneţe s-a odihnit în Domnul.

Deci, fraţii mei creştini, dacă păgînii aceia, numai de la închipuirea Mîntuitorului pe Cruce au pătimit acest fel de spaimă, încît au rămas fără glas ca nişte morţi, ce vor pătimi la înfricoşata Judecată de apoi, păgînii, sectanţii şi necredincioşii care hulesc semnul Crucii lui Hristos, cînd o vor vedea venind pe norii cerului cu negrăită slavă şi vărsare de lumină şi prea mare strălucire? Oare nu vor zice:

“Acesta este lemnul care era iudeilor sminteală şi elinilor nebunie. Acesta este lemnul prin care Hristos a zdrobit porţile iadului şi a descuiat cămările cele dedesubt şi a deschis porţile cereşti şi a surpat toate puterile iadului şi ale morţii?”

Iubiţi credincioşi,

În încheierea acestei predici, vă rog să cinstiţi Sfînta Cruce cu mare evlavie şi să nu vă luaţi după oamenii cei rătăciţi de la adevărata şi dreapta credinţă, care nu se închină Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Aceştia sînt oameni bolnavi la gîndire şi la înţelegere şi fii ai pierzării, prin care diavolul depărtează de la Biserica lui Hristos pe cei slabi în credinţă şi necunoscători ai Sfintei Scripturi şi pe toţi cei nelămuriţi în dreapta credinţă. Fugiţi de aceşti oameni şi de învăţăturile lor, ţineţi minte că Biserica cea dreptămăritoare este mama noastră duhovnicească, care v-a născut la viaţă nouă prin apă şi prin Duh şi să nu vă rupeţi de ea, căci Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 5), ale cărui mădulare sînteţi. Amin”.

sursa online: Pagini ortodoxe

***

Predica IPS Bartolomeu Anania in Duminica dinainte de Inaltarea Sfintei Cruci:

CUM NE TRAIM RELATIA CU HRISTOS?

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit cântarea:

Mare este puterea crucii Tale, Doamne, că s-a înfipt într-un loc şi lucrează în lume şi a arătat din pescari apostoli şi din păgâni mucenici ca să se roage pentru sufletele noastre“.

Îmi este greu să vă vorbesc în ziua de astăzi pentru că suntem şi în vecinătatea marii sărbători a creştinătăţii, Înălţarea Sfintei Cruci. Pe de altă parte, ni s-a amintit despre convorbirea dintre Iisus şi învăţatul evreu care era Nicodim şi în care Iisus Îşi arată încă odată dumnezeirea, afirmând că

nimeni nu s-a suit decât Cel Ce S-a coborât din cer, Fiul Tatălui Care este în cer.

Prin aceasta a vrut să ne arate nouă odată pentru totdeauna, şi necredinței noastre sau puţinei noastre credinţe, că locuinţa Sa, a Domnului Hristos, este în cer. Şi noi zicem: <Bine, bine, dar noi am pregătit locuinţă şi în sufletele noastre>. Ceea ce este adevărat. Fiecare căutăm să-I facem un sălaş asemenea ieslei din Betleem şi să-L purtăm. Important e cu câtă credinţă, cu câtă sinceritate şi cu câtă dăruire Îl purtăm. Căci, dacă o facem doar formal, ca să ne numim creştini şi să onorăm apelativul de creştini, nu înseamnă mare lucru. Şi doar să-L purtăm fără să-L şi dobândim în inimile noastre, iar n-am făcut mare lucru. Şi, dacă nu săvârşim faptele pe care El le-a săvârşit, asemănătoare acestora, iarăşi n-am săvârşit mare lucru. Credinţa şi participarea noastră creştină rămân, dacă nu o simplă formalitate, oricum superficiale, de suprafaţă. Important este să coborâm fiecare în adâncul sufletului său şi să vadă dacă într-adevăr acolo Îl adăpostește pe Domnul Iisus. Dacă Îl adăposteşte măcar cât L-au adăpostit animalele din peştera Betleemului, pe care le vedem zugrăvite în icoana Naşterii Domnului. Aşadar, importantă este participarea noastră efectivă la trăirea în Hristos. Să nu facem din ea o simplă formalitate. E o problemă de sinceritate şi de fond, la urma urmei.

Ni s-a vorbit astăzi despre lumină şi întuneric, cele două poziţii antagoniste. Şi ni se spune în altă parte a Evangheliei după Ioan:

Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea viaţă veşnică.

Ceea ce înseamnă că lumina este viaţa cea veşnică, în timp ce întunericul este somnul cel veşnic, inconştienţa cea veşnică sau amorţirea cea veşnică. Noi vorbim despre lumea de dincolo în două formule foarte simpliste, de rai şi iad. În Sfintele Scripturi nu ni se arată foarte clar cum arată raiul şi cum arată iadul. Însă intuim un singur lucru: iadul înseamnă singurătate, în timp ce raiul înseamnă comuniune. Noi aici, în biserică, din clipa în care ne-am adunat laolaltă să ascultăm Sfânta Liturghie şi ne-am adunat prin credinţa în Hristos și în numele lui Hristos, deja am păşit în rai. Pentru că alcătuim o comuniune de credincioşi în numele lui Iisus Hristos. Altfel, iadul înseamnă izolarea şi singurătatea. Iadul înseamnă, cum se spune în Scriptură, întunericul cel mai dinafară, adică întunericul absolut, în care simţi că ai pe cineva lângă tine, dar nu-l vezi. Este doar conştiinţa că e cineva lângă tine. Dar izolarea este completă, şi a ta, şi a lui, pentru că nu există comuniune, nu-şi vorbesc, nu se cunosc; tu nu-l ştii cine este şi, dacă nu-l ştii, este un străin, iar, dacă este un străin, este ca şi cum n-ar exista. Este echivalent cu nefiinţa, dacă putem vorbi de nefiinţă, pentru că ea contrazice termenul de fiinţă.

Aşadar, dragii mei, important nu este că respirăm şi că suntem vii. Important este dacă respirăm întru Iisus Hristos şi dacă respirăm prin viaţa lui Iisus Hristos. De aceea sfinţii isihaşti, adică pustnicii desăvârşiţi, care şi-au închinat viaţa cu desăvârşire rugăciunii, nu au decât o formulă foarte, foarte simplă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Se spune că, odată, un mitropolit, un vlădică din vremurile vechi, mergea către pustie. Şi a trebuit să treacă un râu. Nu era mare râul, putea fi trecut cu piciorul. Dar a dat acolo de trei călugări, trei pustnici, care treceau râul de o parte şi de alta, sărind într-un picior şi spunând: <Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi.> Şi atunci mitropolitul s-a oprit la ei: <Dar ce faceţi voi aici?> <Păi ce să facem, ne rugăm. Atât am învăţat şi noi, altceva nu ştim.> <Nici măcar Tatăl nostru nu-l ştiţi?> <Nu, că nu ne-a învăţat nimeni şi n-am învățat de la nimeni.> <Păi atunci staţi să vă învăţ eu măcar Tatăl nostru.> Şi i-a învăţat aşa cum îl ştim şi noi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri… O dată, de două ori, <Hai, băgaţi-o bine în minte. Acum v-am învăţat Tatăl nostru, să-l ziceţi!> Şi, când să treacă râuşorul, ei se ţineau după el: <Mai spune-ne o dată finalul, că nu-l mai ţinem minte, l-am uitat!> Şi atunci le-a spus: <Rugaţi-vă cum v-aţi rugat şi până acum! Pentru voi văd că este foarte complicat să învăţaţi Tatăl nostru, ziceţi: Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi. Pe asta aţi învăţat-o, pe asta o ţineţi minte şi e mai bine primită decât o rugăciune savantă>.

Aşa că, dragii mei, participarea noastră poate fi şi foarte simplă, nu foarte complicată. Nu este nevoie să ştii prea multă carte, să ştii prea multă teologie. E bine, totuși, să citeşti cărţile religioase, să le citeşti pe îndelete, în fiecare zi câte o pagină, o jumătate de pagină, şi, mai cu seamă, să meditezi asupra lor, nu doar să le citeşti sau să le înveţi pe de rost, adică la suprafaţă, fără să-ţi pătrundă în conştiinţă şi în inimă. Importantă nu este cunoştinţa sau ştiinţa, ci importantă este participarea. A şti este frumos, dar nu este mare lucru. A înţelege ceea ce ştii este frumos, dar nu spune totul. Important este a şti, a înţelege şi a participa la ceea ce înțelegi. Fără această părtăşie, fără această participare a întregii noastre fiinţe, adică a intelectului şi a sensibilităţii, nu este o adevărată participare în Domnul Hristos.

Este ceea ce ne învaţă şi ceea ce aţi auzit astăzi la Sfânta Liturghie, și ceea ce veţi auzi mâine şi la praznicele următoare. Din partea mea, eu v-am recomandat ceea ce am învăţat şi eu de la bătrânii mei, la vremea când era tânăr şi mai puţin ştiutor, şi anume că nu este important să crezi, nu este important să militezi, ci este important să te consumi, să te istoveşti, adică să te faci una cu iubirea lui Hristos şi, prin aceasta, făcându-te una cu Hristos. În felul acesta ne asigurăm mântuirea, care nu este foarte grea, dacă ştim s-o facem. Este uşoară şi frumoasă, în simplitatea ei. Dumnezeu nu a făcut lucrurile peste putinţa noastră de înţelegere sau peste putinţa noastră de a participa la ele; ci le-a făcut cu înţelepciune şi a pus la dispoziţia noastră, a fiecăruia dintre noi, mai învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, mai complecşi sau mai simpli în structura noastră, ceea ce este fiecăruia necesar pentru propria sa mântuire.

Cu aceasta să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne păstreze în credinţa cea dreaptă şi cea adevărată, să ne păstreze întru fapta cea bună, să ne păstreze în speranţa neştirbită că dincolo de această viaţă există o alta care ne aşteaptă să-i fim vrednici. Amin”.

***

***

Predica Arhim. Nectarie Clinci, Staretul Manastirii Sihastria Putnei la Duminica dinainte de Inaltarea Sfintei Cruci (2009)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Predica Parintelui Damaschin Luchian de la Sihastria Putnei la Duminica dinainte de Inaltarea Sfintei Cruci (2010)

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Cititi pentru aceasta Duminica si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Special, Convorbirea lui Iisus cu Nicodim, Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Cleopa, Parintele Damaschin Luchian, Parintele staret Nectarie Clinci, Parinti de la Sihastria Putnei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Predici (si audio) la DUMINICA DINAINTE DE INALTAREA SFINTEI CRUCI. Parintele Cleopa, IPS Bartolomeu, Parinti de la Sihastria Putnei: “Semnul Fiului Omului”

  1. Pingback: INALTAREA SFINTEI CRUCI. Predica despre sensul Crucii a PARINTELUI SOFIAN BOGHIU, chemat la Dumnezeu, acum 10 ani, in ziua acestui mare praznic -
  2. Pingback: Predica staretului IACHINT al Putnei la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci despre dragostea fara masura a lui Dumnezeu pentru noi si SFARSITUL LUMII ANUNTAT DE SFARSITUL DRAGOSTEI CRESTINE -
  3. Pingback: Mitropolitii SERAFIM DE PIREU si ILARION (ALFEEV) de Volokolamsk IN ROMANIA – Cuvinte AUDIO la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci/ Parintele Nichifor Horia despre IUBIREA CELUILALT IN CONDITIILE VRAJMASE ALE LUMII IN CARE TRAIM: “Judec
  4. Pingback: Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio) -
  5. Pingback: “CE-O SA ZICA LUMEA?”. Parintele Hrisostom Radasanu – cuvant aprig la inceputul anului scolar impotriva CREDINTEI CALDICELE SI LASE A CRESTINILOR ACOMODANTI CU MERSUL LUMII: “Carne de tun pentru satana, asta am ajuns! Nu mai avem n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate