Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio)

13-09-2014 Sublinieri

sursa foto: http://www.pemptousia.ro/photo/expozitia-icoanele-sfintilor-o-marturisire-ortodoxa-de-manastirea-sfintii-trei-ierarhi-din-iasi/

Va recomandam si:

***

Predica Arhim. Nichifor Horia (Iasi) la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci – 7 septembrie 2014:

Transcrierea predicii:

 

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi, preacuvioşi părinţi,

Evanghelia de astăzi, din duminica înaintea Înălţării Sfintei Cruci ne vesteşte despre dragoste, despre dragostea lui Dumnezeu pentru om şi despre cum să înţelegem legea dragostei în devenirea noastră, în creşterea noastră duhovnicească. În câteva versete, descoperirea pe care Domnul o face despre cruce şi despre dragoste şi judecată în convorbirea pe care a avut-o cu Nicodim, înţeleptul care a venit la el nu cu gând de ispitire, ci cu înțelegere dreaptă, uimit fiind de cuvintele Mântuitorului. Vedem că atunci când Domnul îi vorbeşte despre apă şi despre botez, despre naşterea din nou, Nicodim se cutremură şi nu înţelege. Iată acum alte cuvinte pe care Domnul i le rosteşte lui Nicodim, cuvinte pe care Evanghelia de astăzi ni le pune înainte şi asupra cărora vom zăbovi puţin împreună.

Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să Se înalţe Fiul Omului.

– este vorba despre înălţarea pe cruce a Domnului. Şarpele pe care Moise l-a înălţat în pustie, ne amintim de boala înfricoşătoare pe care o aveau iudeii și, privind spre şarpele înălţat de Moise, se vindecau.

Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

Şi mai adaug un verset în continuarea pericopei evanghelice:

Aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.

Iubiţi credincioşi, reţinem acest cuvânt:

Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca să se mântuiască prin El lumea, Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.

De îndată ce începem să pricepem ceva în această viaţă, începem să înţelegem că sunt asupra noastră fel de fel de primejdii şi de răutăţi. De la animale, de la stihii şi chiar de la oameni. Trebuie să ne ferim să nu alunecăm, să nu cădem, să nu ne frigem, să nu ne înecăm, dar, mai ales, trebuie să ne ferim de vicleşugul celorlalţi. De abuzul celorlalţi, de nedreptatea celorlalţi. Şi sunt copii care sunt traumatizaţi de mici, uneori chiar în familiile lor, dureri mai mari decât poate duce sufletul lor de copil. De multe ori răutatea şi vicleşugul vine chiar de la părinţii lor, de unde ar trebui să primească dragoste şi, mai ales, încredere desăvârşită. Şi greu îşi duc acele suferinţe mai departe și învaţă bieţii copii să se ferească, să se ascundă, să se apere. Şi noi toţi, în viaţa aceasta, învăţăm că trebuie să ne apărăm de vicleşugul celorlalţi, pentru că aşa este, într-adevăr, vedem mult vicleşug în jurul nostru, la aproapele nostru, poate chiar la frate sau la mamă, nu mai spun de ce înseamnă televizor sau ziare sau toate celelalte, fel de fel de cuvinte care zăpăcesc şi poticnesc pe om. Ne gândim cât de greu va fi fost pentru om și pentru copii în timpuri înfricoşătoare, precum războaie, când suferinţa era legea în acele zile, cât de dureros au trecut acele zile.

infricosatoarea-judecata-fapteIată că învaţă omul să se ferească, să se apere de celălalt, devenind dur, devenind necruţător cu celălalt. Porunca Mântuitorului ca să avem viaţă veşnică, ca să înţelegem ce înseamnă această viaţă, este ca să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima noastră; şi spune cuiva care-L întreabă că aceasta este întâia poruncă din Lege şi cea de-a doua, asemenea ei, este să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aş adăuga eu: în condiţiile acestea nevralgice şi dureroase în care trăim, în condiţiile în care suntem trădaţi în pornirile noastre cele mai nobile, cele mai frumoase, în dragostea noastră cu care copilul se deschide celuilalt, în această lume ne cere Dumnezeu să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine şi pe Dumnezeu.

Şi spune că aceste porunci sunt deopotrivă una cu alta. Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău înseamnă să-L cunoşti, să ai o relaţie cu El; nu poţi să iubeşti pe cineva abstract. Nu poţi să iubeşti planeta Venus dacă nici măcar nu ştii despre ce este vorba. Când Domnul porunceşte să iubeşti, porunceşte celor care cred în El, celor care vor să-L cunoască și această cunoaştere înseamnă unire cu Dumnezeu. Şi iubirea aceasta înseamnă, de fapt, judecata vieţii noastre şi criteriul judecăţii de după moartea noastră şi din fiecare zi, pentru că judecata sub care stăm, pe care ne-o facem nouă înşine, şi celorlalţi de multe ori, uneori cu înțelegere, alteori cu osândire, judecata aceasta nu va fi doar cândva, la un final, ci în fiecare zi, în funcţie de alegerile noastre. Dumnezeu ne arată calea de mântuire şi ne descoperă alte înţelesuri, ca să creştem în această dragoste. Atâta timp cât ea este criteriul vieţii noastre.

Dacă Legea şi Proorocii se cuprind în aceste două porunci, atunci Împărăţia Cerurilor nu poate fi altceva decât întâlnirea tuturor celor care au trăit aceste porunci, celor care au învăţat să iubească pe celălalt, au învăţat să iubească drept pe celălalt – să-l preţuiască, să se smerească – aşa cum Dumnezeu îl iubeşte. Împărăţia Cerurilor nu poate fi decât întâlnirea celor care prăznuiesc împreună cu Dumnezeu și-L iubesc pe Dumnezeu şi ei înşişi deopotrivă petrec în dragoste. Dacă Domnul ne spune să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, asta înseamnă că Însuşi Dumnezeu iubeşte pe om. Şi Judecata nu este ca o mânie îndelung lăsată să mustească, ca să izbucnească disproporţionat la ieşirea sufletului din trup, ca să pedepsească silnic pe cel care vine către Domnul – neputincios după moarte după cum neputincioşi suntem când ne naştem, cu toate vulnerabilităţile noastre.judecata-de-apoi Judecata înseamnă altceva, e judecata pe care ne-o facem de zi cu zi, în care, cum spune Evanghelia Judecăţii, se vor separa cei ce au crezut de cei ce n-au crezut precum oile de capre. Nu trebuie să fii cioban, nu trebuie să ai vreo academie sau vreo universitate ca să faci distincţia între oaie şi capră. Tot astfel va fi atunci, dar şi acum, când cel ce iubeşte se transformă, devine altfel. Şi cel ce nu crede în puterea dragostei rămâne acolo, unde, aşa cum este scris, este durerea şi scrâşnetul dinţilor.

Dragostea Mântuitorului, aşadar, nu încetează. Nu este transformată în mânie pentru cei ce nu vor fi în Împărăţia Cerurilor, pentru cei ce n-au ales aceasta. Spune Isaac Sirul că, dacă pentru cei ce au intrat în Împărăţia Cerurilor, cei ce s-au mântuit, dragostea Mântuitorului este mângâiere, pentru ceilalţi este ca un foc arzător, ca o ruşine, ca o vădire a nedreptăţii vieţii lor, a ratării vieţii. Tot cuvântul Evangheliei ne este pus înainte ca să nu ne ratăm această viaţă, ca să nu sărăcim gândindu-ne că această viaţă ne este pusă înainte doar ca să ne păzim înfricoşaţi de câine, de pisică, de purici, de răutatea celuilalt, să ne facem o casă, să avem un serviciu şi să murim ca parameciul sau ca lăcusta. Viaţa omului este mult mai mult! Este intrare în veşnicie. Pentru această veşnicie ne grăieşte Evanghelia şi ne învaţă Dumnezeu cum să trăim. Si, astfel, cuvântul pe care ni-l pune înainte este despre dragoste, dragostea lui Dumnezeu pentru om şi dragostea omului ca răspuns, ca şi creştere pentru ceea ce trebuie el să devină.

Vedem că atunci când omul se teme, se teme pe bună dreptate. De multe ori fratele și chiar mama şi tatăl tău îţi interpretează greşit cuvintele şi te rănesc și te doare inima când vezi cum răstălmăceşte omul dragostea ta şi pornirea ta cea bună.

Evanghelia de astăzi nu este pusă întâmplător în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, ci ne este pusă ca înţeles a ce este crucea pentru Mântuitorul şi ce este crucea în viaţa noastră: nimic altceva decât răstignire de fiecare dată, atunci când într-adevăr alegem ale dragostei, ale smereniei, pentru Dumnezeu, nemaiîndreptăţindu-ne și victimizându-ne pentru ca să reacţionăm egoist şi apărându-ne teritoriul, confortul, cele necesare, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Într-adevăr, în această viaţă vom cunoaşte şi suferinţe şi nedreptăţi şi vedem că Domnul, Care a ales calea dragostei și ne-o vădeşte în viaţa Sa pe pământ, a fost repede prigonit de oameni până la moartea cea mai crâncenă şi înjositoare care se cunoştea atunci: moartea pe cruce. Nu era vreo alta mai de temut. Pentru cei mai înfricoşători criminali şi tâlhari, moartea pe cruce era culmea pedepsei. Şi putea Mântuitorul să se ferească de aceasta, fără doar şi poate. Ca Dumnezeu, crucea nu avea putere asupra Lui şi nu era nimeni să-L dea unei asemenea suferinţe dacă Însuşi n-ar fi vrut.

18. rastignirea 1Proorocul Isaia în cap. 53 vesteşte culmile acestei suferinţe încă de atunci. Versetele atunci erau de neînţeles, ele aveau să se împlinească abia în persoana Mântuitorului. Ele spun:

Acesta, suferinţele noastre a purtat. Pentru păcatele noastre a fost străpuns şi pentru fărădelegile noastre a fost zdrobit.

Şi-L numeşte ca rob, ca slugă a Domnului, pentru că în El se vădeşte dragostea lui Dumnezeu până la capăt.

Cu rănile Lui noi toţi ne-am vindecat,

spune proorocul Isaia, pentru că orice purtare a nedreptăţii celuilalt – că este tatăl meu şi l-am iertat, că e copilul meu, că e prieten sau şef sau vecin – orice purtare înseamnă vindecare a celuilalt prin împreună-pătimire cu el. În Dumnezeu, aceasta s-a făcut nu pentru un om, nu pentru vreun vecin, nu pentru vreun copil, ci pentru omul întreg! Pentru noi toţi care suntem și care vom fi. Pentru că durerea Lui Insusi a fost asumată desăvârşit şi conștient și până la capăt.

Iată, dar, că Dumnezeu ne pune înainte ce înseamnă dragostea dumnezeiască şi că toţi cei ce vrem să-I urmăm avem a nu ne mai teme de zdroaba acestei lumi, dar, pe de altă parte, a înțelege că nu ne aşteaptă vreun confort sau vreo veselie sau vreun ospăţ zilnic, ci că toate aceste dureri se pot confirma – la măsura noastră, pentru că nu îngăduie Dumnezeu să trăim ceea ce El a trăit atât de adânc, că şi puterea noastră este alta. Fiecăruia în măsura în care îşi lărgeşte inima, cum spune Sfântul Apostol Pavel, către celălalt, fiecăruia Dumnezeu îi dă mai adânc să înţeleagă neputinţa omului şi să iubească pe om dincolo de măștile cu care acesta se cosmetizează, cu care se apără, cu care se arată celorlalţi. Îi dă să-l iubească aşa cum este.

Iată, aşadar, că Evanghelia ne vorbeşte despre dragoste şi că cei ce vrem să-I urmăm lui Hristos înseamnă să învăţăm să iubim aici, pe pământ, în mijlocul oamenilor de aici, cu dorul lor cel adânc, cu frumuseţea iubirii lor, dar şi cu înclinarea spre rău şi spre păcat a multora dintre aceştia, care ne rănesc cu ştiinţă sau cu neştiinţă sau cu rea-voinţă. Ştim că Domnul pe cruce spune aceste cuvinte aproape de neînţeles pentru noi: Iartă-i pe ei că nu ştiu ce fac, nu ştiu ce lucrau atunci în istorie şi ce se întâmpla atunci prin mâinile lor.

Domnul priveşte pe celălalt aşa cum ne cere nouă să privim: ca pe noi înşine. Şi în această dragoste către aproapele dusă până la capăt ne întâlnim cu Dumnezeu, dar şi invers: omul care-L iubeşte pe Dumnezeu și care-L cunoaşte pe Dumnezeu se va raporta cu dragoste la aproapele. Toată viaţa noastră, aşadar, înseamnă a înţelege porunca dragostei şi a creşte în aceasta.

cainta-cruceDuminica viitoare va fi Duminica Înălţării Sfintei Cruci şi vom vorbi despre înţelesul crucii în viaţa noastră, înţelegând că în orice durere asumată, în durerea crucii, păcatul şi boala se vindecă din celălalt și sfinţeşte pe cel ce poartă nedreptatea celuilalt. Precum în Hristos, iată, s-a împlinit planul mântuitor al lumii întregi, al omului întreg, prin purtarea suferinţei nedrepte până la capăt. Aşadar, de câte ori ne gândim la cruce, înseamnă întâi să ne gândim la dragostea lui Hristos și la faptul că Judecata nu este altceva decât distincţia între cei care au învăţat să iubească şi au primit această poruncă în inima lor și cei care şi-au găsit îndreptăţiri pentru a nu iubi, pentru a se a se apăra, pentru a se închide în egoismul lor, în nevoile lor și a se întoarce cu vrăjmăşie asupra aproapelui.

Acesta este cuvântul Evangheliei de astăzi şi în felul acesta trebuie să ne judecăm viaţa noastră: cât de mult răbdăm pe celălalt? Cât de mult căutăm confortul şi siguranţa proprie, închizându-ne in propriul egoism? Pentru că în fiecare zi, cum spuneam, suntem judecaţi de Dumnezeu și viaţa noastră poate să meargă spre Împărăţia Cerurilor sau afară de ea, din păcate. Şi toate acestea le ţesem dintru această viaţă. Nu că ne va judeca Dumnezeu cu mânie în Ziua Judecăţii, ci că noi înşine în această viaţă alegem.

A-l iubi pe celălalt înseamnă a răbda, a te bucura de întâlnirea lui, a înțelege neputinţele lui, fără să însemne asta că trebuie să ne lăsăm minţiţi, evident. Mântuirea nu înseamnă o dragoste sentimentală, trăirea la nivel emoţional, epidermic, ci iubire şi adevăr sunt cele ce mântuiesc sufletul. Nu confundăm iubirea cu dorinţa de a ne agăţa de celălalt pentru că vedem acolo o apărare sau un confort. Nu confundăm iubirea cu dorinţa de stăpânire a celuilalt, care se manifestă de multe ori și la părinţii care îşi iubesc copiii şi îi controlează, sufocându-i, până la cele mai mici alegeri ale lor, iar bieţii copii sunt nefericiţi şi se agaţă de părinţii lor şi rămân copii până la 40 de ani, până la 50 de ani, pentru că n-au avut libertatea de a avea încredere în ei înşişi, de a se dezvolta, de a creşte. Dragostea adevărată nu sufocă pe celălalt, nu şi-l apropriază cu voluptate, cu egoism, pentru că are un interes, pentru că are o plăcere, pentru că e frumos, pentru că îl laudă… Dragostea înseamnă slujirea celuilalt și smerenie.

Şi Sfântul Siluan vădea că adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi adevărata neînşelare a trăirii se descoperă în iubirea de vrăjmaşi, nu doar în iubirea celor care mă laudă, deşi şi această iubire e un dar a lui Dumnezeu. Dar iubirea vrăjmaşului, atunci când, pornindu-se asupra mea, înţeleg rătăcirea lui şi aproape compătimesc cu el în aceasta – nu înseamnă că această iubire înseamnă suprapunerea peste anumite patologii, respectiv nebunia omului, nedreptatea lui, care vrea să mă asuprească, să mă traumatizeze în fel și chip – în toate acestea, când adevărul este înăbuşit de către celălalt am dreptul şi datoria să pun oprelişte și despărţire.

Sfântul Apostol Petru, ales al lui Hristos, cel care L-a cunoscut desăvârşit pe Dumnezeu, văzând un slăbănog la Poarta Frumoasă îl vindecă şi-l compătimeşte și puterea lui Hristos lucrează desăvârşit prin el, încât acela se vindecă şi începe să umble. Anania si SafiraAcelaşi Petru, atunci când Anania şi Safira îi mint în faţă, îi mustră şi le arată adevărul; nu-i blestemă Petru, nici nu le porunceşte moarte, dar cuvântul lui Petru este atât de puternic, încât, înţelegându-şi minciuna, din acea ruşine şi frică a minciunii, şi Anania şi Safira au murit pe rând. Ştim că în faţa Apostolilor mulţi îşi vindeau toate ale lor și trăiau într-o frățietate, ca într-o familie; nimeni nu mai spunea că aceasta e a mea sau aceasta e a altuia, aşa cum încercăm să trăim astăzi în mănăstiri, având totul deopotrivă, într-o frăţietate. Iar Anania şi Safira, vrând să urmeze şi ei acestora, dar neavând credinţa până la capăt, au spus o minciună, dosind ceva din banii pe care-i primiseră la vânzarea ţarinii. Şi merge întâi Anania, cum ştim, la Sfântul Apostol Petru şi-i spune că aceştia sunt banii. Şi Petru îl mustră, pe bună dreptate:

Ţarina aceea era a ta, aveai proprietate deplină asupra ei, nimeni nu te-a silit să o vinzi! Iar dacă ai vândut-o, banii erau ai tăi, nimeni nu ţi i-a cerut! Dar de ce ai venit tu cu această minciună, minţind Duhului? Nu pe mine m-ai minţit, ci Duhului Sfânt ai minţit acum!

Şi în faţa acestui adevăr Anania se cutremură, îi stă inima, literalmente vorbind, şi moare. Asemenea şi Safira, femeia care vine după el.

Aşadar, dragostea nu înseamnă că nu vedem minciuna celuilalt, nu înseamnă că devenim complici la minciună şi la păcat. Dragostea înseamnă împreună-mergere spre adevăr şi spre iubire, atunci când omul vrea! Iar când omul alege să rămână în întuneric şi în minciună, atunci vremea este să ne despărţim. Şi Apostolii au lucrat acestea desăvârșit, în comunităţile pe care le-au sfinţit şi în rândul cărora au adăugat cuvântul lor. Sfântul Apostol Pavel, într-un asemenea demers de judecată pentru o faptă de păcat care era într-o comunitate, spune:

Scoateţi afară pe cel rău!

Şi când spunem aceasta s-o spunem nu cu ne-iubire, ci cu iubire pentru cei care au ales vindecarea şi adevărul. Aşa cum pe un corp sănătos nu poţi să îngădui un deget care are tumoare de cancer; cu toată durerea vei tăia degetul, ca întreg trupul să biruiască până la sfârşit boala. Şi aceasta nu este neiubire.

3211819101_9177965d5cCrucea pe care Mântuitorul a luat-o nu e altceva decât purtarea suferinţei până la capăt în mărturisirea iubirii şi vindecă toată cele ale omului, afară de învârtoşarea în minciună şi în nedreptate. Să ne ferească Dumnezeu de toate acestea şi să înțelegem că în proximitatea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci nu avem altceva decât să înțelegem cum să trăim dragostea lui Dumnezeu şi a aproapelui, cum să ne lărgim inimile cu ieşirea din egoismul nostru, din lenevirea şi nepăsarea noastră, din îndreptăţire şi victimizare, pentru ca într-adevăr Duhul lui Dumnezeu să ne dăruiască putere şi simţire, aşa cum a lucrat în viaţa sfinţilor Săi, nu uşor, dar cu putere.

În încheiere voi citi încă o dată, pentru fiecare dintre noi, imnul dragostei al Sfântului Apostol Pavel, cel care spuneam că a fost necruţător cu păcatul, necruţător cu minciuna, dar care ne pune înainte puterea dragostei, singura lege care ne va face fie moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor, fie departe de ea:

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată.

Dumnezeu să ne ajute să trăim cu înţelepciune cuvântul Mântuitorului, pentru ca într-adevăr dragostea Lui şi adevărul Lui să umple sufletele noastre. Amin”.

***

Predica Parintelui Singhel Ioan (Man. Sihastria Putnei) la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci  – 7 sept. 2014

Auzim despre suferinţă, despre durere, însă de când Hristos S-a suit pe Cruce, ea s-a transformat dintr-o unealtă de tortură în izvor de viaţă, de mântuire, de lumină şi de bucurie. Astfel că înainte de  Înviere a fost Crucea, învăţându-ne că la bucurie ajungem prin jertfă. DOLYMPUS DIGITAL CAMERAar mai este ceva: înainte de Cruce a fost Maica Domnului, care a făcut posibilă naşterea Mântuitorului. Mai înainte de Cruce a fost Maica Domnului, prin viaţa ei curată, învăţându-ne că şi o jertfă are nevoie de o bază, de un altar curat, un altar sfânt. Şi iată, ea, cea fără de prihană, care s-a ridicat la un nivel de sfinţenie mai presus decât cerurile, mai mult decât ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel la Epistola către Galateni, unde zice că nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască. Ce înseamnă asta? Unii fac o confuzie aici. Ne spune cuviosul Zosima, care a trăit în Siberia, că atunci când omul nu mai este supărat de tresăltările trupului, de gânduri necuvioase, ajunge la acest nivel: nu mai este parte bărbătească sau parte femeiască, e un fel de viaţă îngerească. Însă Maica Domnului s-a ridicat mai presus de această viaţă, cea neispitită de nuntă, care nici măcar nu s-a gândit la însoţire și, iată, a primit cel mai frumos dar, ca să nască pe Mântuitorul lumii.

Este, în troparul Învierii, glasul VI, care va fi în duminica de după prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci, un loc unde spune: Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul. Şi pare un paradox: cum poate să te ispitească iadul? Că, nu-i aşa, noi ne gândim că acolo sunt nişte căldări cu smoală, nişte diavoli care te înţeapă cu furca, ce poate să te ispitească acolo…? Dar nu este aşa. Iată că iadul poate fi şi altceva, un lucru care să te ispitească şi sunt poftele și patimile noastre. În plus, în contextul zilelor noastre, iadul este şi un kitsch al zilelor noastre şi oamenii pot fi ispitiţi de tot felul de ademeniri. Diavolul şi-a pus tot ce are pe tarabele din pieţele noastre. Cum putem scăpa de aceste ispitiri? Doar prin smerenie! Smerenia este singura care ne scapă din aceste „păhărele” ale diavolului. Şi prin simplitate, prin întoarcere la viaţa mai sănătoasă şi cu credinţă, care tot mai mult se pierde.

Citeam odată pe un pomelnic: X şi Y se roagă pentru fericire. Foarte frumos spus, numai că depinde cum vedeau ei fericirea. Cum o vedem noi, într-un loc care se numeşte valea plângerii sau tot mai mult capătă o imagine a iadului. Ce fericire poate fi într-un iad?! Însă ni se spune: Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! Doar cu bucuria asta a mângâierii harului Duhului Sfânt. Deci în iad doar aşa poţi să te bucuri, având mângâierea Duhului Sfânt. Şi atunci fericirile sunt cele evanghelice: cei ce plâng, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate…, ca unii care primesc mângâierea Duhului Sfânt.

Referitor la lucrarea diavolului pe pământ, spune în Apocalipsă despre evoluţia răului pe pământ. Şi spune [despre Fiara]: Era şi nu este și va să se ridice [din adânc și să meargă spre pieire]... Şi Părinţii care explică, care interpretează Apocalipsa, ne spun că era – înainte de venirea Mântuitorului – şi nu este – pentru că Mântuitorul l-a biruit prin Crucea Sa – şi iarăşi va să vină – pentru că, iată, la sfârşitul vremurilor, credinţa slăbeşte tot mai mult și atunci răul capătă putere să iasă înapoi din adânc. Deci totul depinde de credinţa oamenilor pentru ca să întârzie această lucrare a răului. Iată că, dacă înainte de venirea Mântuitorului pe pământ, idolatria era foarte răspândită, şi acum tot mai mult începe iarăşi să reînvie. Şi vedeţi, trebuie să avem grijă că este şi o idolatrie înlăuntrul nostru, deci nouă nu trebuie să ne spună sectarii că nu este bine să bei – deci poţi să iei câte un pahar şi azi şi mâine – dar să nu te îmbeţi, ăsta este păcatul, este o idolatrie, de fapt, atunci când tu te închini la zeama de struguri, în momentul eşti, de fapt, dependent. Alcoolismul este o idolatrie. La fel, este o idolatrie când te închini unei frunze, tutunul, devii dependent. La fel, idolatrie mai rea este dependenţa de droguri şi un lucru mai răspândit al zilelor noastre este fuga după bani. Omul devine tot mai dependent, tot mai zbuciumat după bani. Pentru ce alergăm de dimineaţa până seara? Şi poate fi şi o înşelăciune, vedeţi că diavolul totdeauna vrea să ne câştige afişând nişte intenţii bune, și noi numai lucruri bune vrem să facem, dar, cu timpul, devine o dependenţă. Şi spune Sf. Ioan Scărarul că este un pericol să tot aduni şi, chiar dacă noi spunem că vrem să facem fapte bune, banul poate să devină o dependenţă şi să cazi într-o înşelăciune a diavolului. Aceasta e o formă a idolatriei şi o să se vadă tot mai mult lucru ăsta pe viitor. În acest progres al ştiinţei omul şi-a pus nădejdea şi crede că nu mai are nevoie de Dumnezeu. Dar, pe viitor, şi deja se vede lucrul acesta, tot mai mult o să se arate stricăciunea acestui progres, care e mai degrabă un regres, o îndepărtare a omului de Dumnezeu.

Şi atunci ce este de făcut? Avem nevoie de o viaţă mai curată, să fim mai buni, să fim nişte lumini, nişte făclii, pentru că fiecare dintre noi ar trebui să fim nişte urmaşi ai Apostolilor, nişte soli ai lui Hristos.

Msmall_interior-with-woman-teaching-two-childreni-aduc aminte, un protestant care s-a convertit la Ortodoxie şi a fost și pe aici, pe la Putna, şi l-a întrebat un părinte despre viaţa lui, dacă a fost catehizat, cum a învăţat el Ortodoxia, şi el a spus: „Eu ce văd la soţie, asta fac!”. Soţia lui era ortodoxă. Vedeţi, rolul nostru poate să fie important şi în familie şi oriunde am fi. Deci ceea ce se vede la noi, alţii pot să facă. Iată, această propovăduire a Evangheliei care trebuie să continue.

Spune Mântuitorul că nu va fi sfârșitul până nu se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Însă să nu credeţi că vor ajunge toţi oamenii să fie evanghelizaţi în sensul bun al cuvântului, să umble toţi cu cruci în frunte. Nicidecum. Va veni o vreme în care credinţa atât va slăbi, nu va mai fi viaţă în Hristos, va fi imposibilă propovăduirea. De fapt, finalul propovăduirii va fi determinat prin imposibilitatea propovăduirii, nu va mai avea cine și nu va mai avea cui să propovăduiască!

Tot protestantul acesta care s-a convertit, a fost întrebat ce l-a frapat, ce i-a atras mai mult atenţia în Biserica Ortodoxă. Şi dânsul a spus: „Când am intrat în Biserica Ortodoxă am văzut că toţi oamenii îşi fac cruce cam tot timpul. Nu trec câteva momente şi iar îşi fac cruce. Asta mi-a atras atenţia”. Și este un adevăr acesta, pentru că Sfânta Cruce este o rugăciune. De fiecare dată când ne facem Sfânta Cruce, noi mărturisim Treimea: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Este o pecete a binelui și nu a fost inventată, aşa cum spun sectanţii, de Sfântul împărat Constantin cel Mare, ci sunt documente încă din secolul al II-lea. Istoricul Tertulian povesteşte cum o mamă creştină, când îşi culca copilul, însemna patul cu Sfânta Cruce.

Corina Negreanu3Şi atunci, iată, Crucea lăsată de Hristos ca o armă împotriva diavolului, însă Cruce în sensul pozitiv, al răstignirii patimilor. Ce înseamnă să iei crucea şi să-i urmezi lui Hristos? Să-ţi răstigneşti patimile. Ăsta este, de fapt, Rostul omului şi tot sensul vieţii. Mai înseamnă Sfânta Cruce şi ascultare, căci, vedeţi, Hristos, când S-a răstignit, a ascultat de Dumnezeu tatăl. Dar să ştiţi că ascultare nu înseamnă numai păzirea poruncilor lui Hristos, ci şi tot ce ne-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ. Spuneam că Dumnezeu la început a creat toate foarte bune. Şi omul ce a făcut? Din păcate a stricat şi strică tot timpul ceea ce face Dumnezeu! Dacă Dumnezeu a făcut toate foarte bune, cum poţi tu să completezi, cum poţi tu să schimbi ceea ce a făcut Dumnezeu? Mă gândesc la organismele modificate genetic, la clonări… Tot felul de lucruri prin care omul strică ceea ce a făcut Dumnezeu.

Iată, vedem că pe timp de pace – ferească Dumnezeu să mai fie un război! – dar pe timp de pace se strică tot mai mult natura. Oamenii au devenit ca nişte lăcuste, pe unde trec devorează tot, cară, adună, duc şi aduc. Nu ne dăm seama că Hristos ne-a îndemnat să ne jertfim, să nu fim doar nişte consumatori, ci să ne dăruim, să facem ceva bun pe acest pământ, să dăm, să ne dăm pe noi înşine.

Cu lucrurile astea să ne întoarcem astăzi acasă, gândindu-ne că prin jertfa Crucii Mântuitorul ne-a îndemnat la smerenie, la ascultare, la o simplitate – care ne-ar scoate din tot războiul zilelor noastre – şi jertfa pe care noi trebuie să o aducem are nevoie de o curăţie pe care ne-a arătat-o Maica Domnului înainte de cruce, deci a fost acea viaţă curată a Maicii Domnului care e un exemplu al mamelor adevărate.

Și vorbeam acum de consumatori, că oamenii doar consumă şi spuneam şi altădată că şi mamele au fost transformate în consumatori, deci au fost smulse de lângă copii, de lângă soţi, şi sunt şi ele funcţionare, să fie egale cu bărbaţii, ca să fie dublat numărul de consumatori, cei care cumpără de la tarabele astea toate kitsch-urile lumii noi. Iată că acest curent nu merge într-o direcţie bună. Să dea Dumnezeu ca fiecare din noi să avem jertfă şi curăţie. Amin”.

agia-trapeza-i-monis-taksiarhon-piliou

Legaturi:

***

***

***


Categorii

2. Special, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ieromonah Ioan Buliga, Parintele Nichifor Horia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Inaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului, viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio)

  1. cu privire la predica despre iubirea de vrajmasi….citind-o ma gindeam ca este ca si cum i s-ar cere unui vierme sa zboare in afara atmosferei pamintului, asta in conditiile in care el nu poate nici macar sa ridice capul decit cu un mare efort si sa observe ca exista un cer de-asupra lui. Pai cum sa spui cuiva…iubeste-ti dusmanul cind noi nu ne mai iubim prietenii, pe cei care ne-au facut vre-un bine in diverese momente ale vietii, pe cei care ne iubesc?! Cum sa mai ceri asa ceva cind recunostinta practic nu mai exista decit in basmele romanesti, cind facerea de bine in ziua de azi este interpretata de beneficiari ca o posibilitate de a “profita” de bunatatea celuilalt. Eu numai la noi am auzit zicala: pupa mina care-l bate si musca mina care-l ajuta. Si noi sintem un popor 90% ortodox sau p-acolo dar nu sintem capabili sa indeplinim nici macar ABC-ul constiintei puse de Dumnezeu in toate popoarele indiferent de religie, prin care poti sa distingi raul de bine la un palier minimal.

  2. Un om nu are bani si nici familie si cere ajutorul unui prieten.Se roaga de acel prieten sa-l gazduiasca la el o perioada,dar e refuzat.Am postat aceasta dilema pe un blog american,iar reactiile negative pe care le-am primit m-au socat.Unii au zis ca i-ar cere acelui om chirie,pt ca nu exista ajutor gratuit.Altii nu l-ar primi nici cu bani,motivand ca ar strica echilibrul familiei,si acel om ar fi o povara.In opinia lor,nimeni nu-i obligat sa ajute.Altii au zis ca aici nu-i vorba de egoism,ci de autoprotectie si de iubire de sine.In opinia mea,aceste 3 sintagme sunt sinonime.

    Din pacate,azi e la moda sa numesti egoismul autoprotectie.Uneori un om are nevoie de adapost si de ajutor concret,iar cuvintele de incurajare nu sunt suficiente,nu tin de foame.Reactia americanilor m-a derutat,m-a revoltat si am ramas cu intrebari:

    Ajutorul are limite materiale?Ar trebui sa primim un prieten in casele noastre si sa-l ajutam neconditionat,fara a-i cere bani?Care e cuvantul lui Dumnezeu privitor la aceasta problema?Copiii nostri s-ar tulbura,ori s-ar hrani sufleteste vazand cum e ajutat un om?

  3. @ Laura:

    Ajutorul poate avea limite, insa nu atat de mult materiale (poate fizice, ca spatiu). Depinde foarte mult de cine/cum este respectivul om si de ce influenta are el asupra familiei, dar depinde si de o … justa evaluare a propriilor puteri, in duhul dreptei-socotinte.

  4. @ petra:

    Predica Parintelui Nichifor vorbeste tocmai despre necesitatea de a ne lupta pentru implinirea poruncii iubirii, IN CIUDA conditiilor vrajmase si nu se adreseaza celor care nici macar pe prieteni si pe binefacatori nu ii iubesc, nu celor care nici de minima morala a omeniei nu mai vor sa stie, ci celorlalti, care se presupune ca sunt tocmai cei nedreptatiti si batjocoriti de primii.

    In rest, da, e absolut valabil ce au glasuit alti parinti:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/25/pr-ioan-istrati-atacurile-din-boston-si-marele-donator-de-sange-al-lumii-religiozitate-de-fatada-superstitii-moralitate-jertfa-anemia-de-har/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/08/27/mitropolitul-cipriot-atanasie-despre-boala-slugii-viclene-cum-este-cu-putinta-sa-te-rogi-si-sa-fii-plin-de-fiere-fata-de-semenul-tau-se-poate-sa-nu-mananc-mancare-cu-untdelemn-dar-sa-l-mananc/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/02/01/simeon-kraiopoulos-meditatie-vecernia-intampinarii-domnului-omul-formalist-din-biserica-nu-ne-pocaim-nu-ne-intoarcem-cu-adevarat-cerbicie-semetie-superficalitate-duh-lumesc/

  5. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  6. Pingback: TAINA IUBIRII ascunsa in verticala si orizontala CRUCII -
  7. Pingback: MARTURISIREA LUI HRISTOS -
  8. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  9. Pingback: “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastigni
  10. Pingback: PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. Cine crede ca este bun se afla intr-o mare inselare; De ce cuvantul “TREBUIE” este otrava pentru suflet, cum functioneaza PATIMA ca un D
  11. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii pentru celalalt“. Ce raspuns p
  12. Pingback: VIATA CA O MINCIUNA -
  13. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al „BUNASTARII”, al vietii „mai bune”, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU „BUNASTAREA” DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica S
  15. Pingback: Predica audio a protos. Ioan de la Sihastria Putnei despre IADUL OMULUI CONTEMPORAN, ZBUCIUMAT, INSINGURAT SI AUTO-PECETLUIT PRIN DEPENDENTA DE TEHNOLOGIE: “II citesti rugaciuni de dezlegare, dar dumneavoastra sunteti gata să-l dezlegati de telefon
  16. Pingback: Parintele Andrei Coroian: MEDITATII IN OGLINDA SFINTEI CRUCI (audio, text) – COPIII LUI DUMNEZEU SI FIII MAICII DOMNULUI: “Dumnezeu duce crucea păcatelor omului, Maica Sfântă poartă crucea umanităţii… Dumnezeu dăruieşte din ce î
  17. Pingback: Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL (✝24 august) aplicate la viata si vremurile noastre. DUMNEZEUL ADEVARAT vs. DEMONI, IUBIREA FAPTICA vs. IUBIREA TEORETICA: “Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau j
  18. Pingback: IUBIREA CARE INVESNICESTE si IUBIREA SENTIMENTALA, “CU TERMEN DE EXPIRARE”. Exclusivism vs. universalitate. Incotro sa ne directionam dragostea? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stap
  20. Pingback: Criteriile Judecatii: GRIJA PENTRU PROPRIUL SUFLET INTEMNITAT SI INFOMETAT si PARTICIPAREA LA DUREREA APROAPELUI: “Un om care trăieşte întru Adevăr este cu putinţă să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind?” | Cuvântu
  21. Pingback: PREASFINȚITUL IGNATIE, Episcop de Huși: “Când ne simțim iubiți, noi înviem, simțim că avem un rost. A IUBI PE CEL DE LÂNGĂ TINE ÎNSEAMNĂ A-I DA VIAȚĂ ÎN INIMA TA. Dacă îl urăști, asta înseamnă că de fapt tu L-AI UCIS ÎN INIMA
  22. Pingback: “CE-O SA ZICA LUMEA?”. Parintele Hrisostom Radasanu – cuvant aprig la inceputul anului scolar impotriva CREDINTEI CALDICELE SI LASE A CRESTINILOR ACOMODANTI CU MERSUL LUMII: “Carne de tun pentru satana, asta am ajuns! Nu mai avem n
  23. Pingback: FALSA IUBIRE | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Anticamera antihristului: LUMEA MINCIUNII SI A INSELATORIEI generalizate si organizate, LUMEA CRIMELOR SOCIALE PERFECTE. “De aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: ÎMBRĂȚIȘAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistrițeanul: CRUCEA – declarația de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICĂ, DEZBINARE vs. SLUJIRE ȘI PARTICIPARE LA SUFERINȚA APROAPELUI (video + text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate